Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu. Capitolul acesta începe a treia şi ultima secţiune a cărţii lui Isaia. Pentru discuţia asupra chestiunii aşa numitei Deutero-Isaia, vezi p. 84-86. În multe privinţe capitolele 40-66 constituie partea cea mai importantă a profeţiei lui Isaia. Capitolele 1-35 constituie în mare măsură o serie de avertizări împotriva abaterilor şi pronunţări ale judecăţi care va veni. În capitolele 36-39 avem o relatare a întâmplărilor legate de invazia lui Sanherib, boala şi însănătoşirea lui Ezechia, şi vizita trimişilor babilonieni. În capitolele care urmează solia profetului este cu totul deosebită în ton şi teamă. Pronunţarea judecăţilor şi pedepselor se află în cea mai mare parte în trecut, iar restul cărţii se ocupă cu făgăduinţele legate de revărsarea harului lui Dumnezeu asupra celor drepţi. Mai ales capitolele 40-66 i-au adus lui Isaia numele de profet evanghelist. Aici, în limbajul cel mai sublim care s-a aflat vreodată pe buzele unui orator inspirat, Isaia înfăţişează viitorul strălucit al lui Israel ca slujitor credincios al lui Dumnezeu, eliberarea lui de orice duşman, venirea lui Mesia, şi aşezarea împărăţiei mesianice.

Mintea profetului anticipează un timp când Dumnezeu va fi îndurător faţă de poporul Său şi îi va da binecuvântările dreptăţii şi păcii.

Sunt multe profeţii cu privire la viitorul Mesia, caracterul şi slujbele Lui, viaţa, lucrarea şi moartea Lui pline de lepădare de Sine. Sunt imagini ale dezvoltării bisericii şi ale strângerii Neamurilor. De asemenea, sunt tablouri mişcătoare ale pământului readus la pacea şi frumuseţea edenică. De-a lungul acestei secţiuni Israel (adică, poporul lui Iuda, întrucât regatul nordic nu mai exista) apare ca poporul ales al lui Dumnezeu, robul Lui, alesul Lui în care El îşi găseşte plăcerea (cap. 42,1, etc.).

Primejdia din partea Asiriei, vrăjmaşul principal al lui Iuda din capitolele 1-39, era acum, cel puţin cea mai mare parte, în trecut, iar prin profetul Isaia Dumnezeu Îşi pregăteşte poporul pentru

o nenorocire şi mai mare – captivitate babiloniană peste o sută de ani. În noua secţiune începând cu cap. 40, Dumnezeu îl găseşte pe Israel descurajat din cauza eşecului aparent al planului lui Dumnezeu pentru el, ca naţiune, şi îl îndeamnă să privească înainte prin credinţă la perspectiva glorioasă care îi aştepta la întoarcerea din captivitate (vezi p. 31,32).

În cea dintâi parte a cărţii, Isaia vesteşte o solie de mustrare; acum le prezintă una de mângâiere şi nădejde. Secţiunea anterioară se ocupă mai ales cu nedreptatea poporului; aceasta cu dreptatea lui Dumnezeu. Capitolele 1-39 se ocupă mai ales cu succesul vrăjmaşului în a-l îndepărta pe poporul lui Dumnezeu de idealurile sale; capitolele 40-66, cu succesul Domnului de a-l atrage înapoi pe Israel la poziţia lui ideală de lumină şi speranţă a lumii. Aici avem un tablou impresionant al lui Mesia ca Rob al lui Dumnezeu, şi al oamenilor călcând pe urmele Sale şi fiind martorii Săi. Aici avem tablouri sublime ale lui Dumnezeu ca nădejde a poporului Său, şi ale poporului Său reîntorcându-se la El şi ocupându-şi poziţia ca reprezentant al Său pe pământ. Aici el este eliberat de sub puterea Babilonului, reocupă Ţara Făgăduinţei, iar pustietăţile pământului devin ca grădina Domnului (cap. 51,3).

Vorbiţi bine. Cartea lui Isaia începe cu o solie de mustrare tăioasă pentru Ierusalim (cap. 1,2-10). Acesta era pe atunci o cetate împresurată, şi o cetate nelegiuită ca Sodoma şi Gomora (cap. 1,8-10). Dar acum Isaia anticipează un timp când robia lui s-a sfârşit. Iar Dumnezeu trimite o solie de mângâiere pentru el. Pedeapsa fusese dată din pricina păcatelor lui, dar acum sunt oferite iertarea şi refacerea.

Robia lui [KJV: Războirea lui]. Războirea la care se face referire aici cuprinde invaziile militare din vremea lui Isaia, cuceririle Babilonului sub Nebucadneţar, la peste un secol mai târziu, şi, într-un sens figurat, lupta mai cuprinzătoare a bisericii împotriva puterilor întunericului din toate veacurile. Privind înainte în viziune profetică la timpul restaurării de la finele captivităţii babiloniene, Isaia vorbeşte cu încredere, ca şi cum vrăjmaşii lui Israel ar fi fost deja biruiţi (vezi Vol. I, p.27).

Pregătiţi. Era intenţia lui Dumnezeu ca la readucerea din robia babiloniană, Israel ca naţiune să facă toate eforturile pentru propria lui pregătire şi aceea a naţiunilor înconjurătoare pentru venirea lui Mesia. Un viitor măreţ aştepta naţiunea, pe măsură ce programul divin urma să înainteze repede şi fără întrerupere până la arătarea lui Mesia şi aşezarea împărăţiei Sale veşnice (vezi p. 29, 30). Lucrarea de pregătire urma să ajungă la apogeu în viaţa şi lucrarea lui Ioan Botezătorul, către a cărui lucrare cuvintele acestea arătau înainte în mod specific (vezi comentariul la Matei 3,3). Tot aşa este privilegiul bisericii de azi să pregătească calea Domnului, ca El să Se poată întoarce pe pământ în putere şi slavă. Ca şi pentru Israelul de demult, lucrarea aceasta de pregătire are două laturi şi constă mai întâi în schimbarea caracterului, şi în al doilea rând în vestirea soliei Evangheliei întregii lumi. Compară Isaia 62,10-12; Maleahi 3,2.

Un drum. Cu privire la simbolismul folosit aici vezi comentariul la Maleahi 3,3.

Orice vale. Pregătirile pentru venirea unui monarh pământean cuprindeau repararea drumului pe care el urma să călătorească, pentru ca înaintarea lui să nu fie stânjenită. Aplicate la venirea Împăratului Mesia, cuvintele au o aplicaţie spirituală (vezi comentariul la Matei 3,3). Lucrarea lui Ioan Botezătorul consta din a-i chema pe oameni să-şi pregătească propria inimă şi viaţă pentru venirea lui Isus (Matei 3,5-12; Luca 3,3-17). Solii lui Dumnezeu din zilele de pe urmă trebuie să vestească o solie asemănătoare.

Slava Domnului. Aşa cum este descoperită în viaţa şi lucrarea Domnului nostru Isus Hristos (Ioan 1,14; 2,11; 2Petru 1,16; vezi comentariul la Luca 2,52). La a doua venire a lui Hristos, oamenii vor privi slava Sa vizibilă (Matei 16,27; 25,31; Apocalips 1,7).

Ce să strig? Solul Domnului se afla într-o încurcătură. Ce solie putea să dea pentru un timp când naţiunea suferea din cauza păcatelor ei? Ce solie era pentru Sodoma şi Gomora (cap. 1,9.10) în ziua nenorocirii?

Orice făptură este ca iarba. Compară Iov. 14,2; Psalmi 90,5; 102,11; 103,15; Iacov 1,10; 1Petru 1,24.

Suflă vântul Domnului. Ca o rafală nimicitoare suflarea neplăcerii lui Dumnezeu nimiceşte sfaturile oamenilor răi. Ce e nesfânt nu poate rămâne în prezenţa Lui. Dumnezeu trimite Duhul Său pentru ca oamenii care sunt necuraţi şi nesfinţi să poată fi transformaţi şi înnoiţi după chipul Creatorului lor, dar dacă ei se împotrivesc, vor pieri ca o floare de pe câmp.

Iarba se usucă. Omul nu este nemuritor. În ce priveşte elementul vieţii el nu este superior ierbii de pe câmp (vezi Eclesiastul 3,9-21).

Cuvântul Dumnezeului nostru. Voia descoperită a lui Dumnezeu constituie hrana spirituală cu care trebuie să se întreţină omul (Matei 4,4; Ioan 6,48-63). Adevărul nu se schimbă niciodată, deoarece Autorul lui este acelaşi ieri şi azi şi în veci (Evrei 13,8). Aceia care vin la El pentru a-şi hrăni sufletul nu vor flămânzi niciodată (Ioan 6,35) şi în veac nu le va fi sete (Ioan 4,14).

Sionului. Vezi comentariul la Psalmi 48,2. Vestea cea bună a lui este solia de bunătate şi iertare a lui Dumnezeu. Într-o vreme de primejdie şi întuneric Sionul are o solie de nădejde şi de lumină. Pentru o discuţie despre Israel ca sol rânduit să ducă lumii vestea aceasta vezi p. 26-30.

Iată Dumnezeul nostru. De repetate ori în această secţiune a cărţii, Isaia îndreaptă atenţia către dovezile puterii nemărginite a lui Dumnezeu, cu scopul de a încuraja poporul dezamăgit al lui Iuda să creadă că ei pot apuca glorioasele făgăduinţe (vezi cap. 40,4.5.8.10.15.17.18.26–29; 41,20; 42,13.14; 43,13-19; 44,6; etc.). Marea greşeală a poporului declarat al lui Dumnezeu a fost că ei şi-au îndepărtat privirile de la Domnul şi Făcătorul lor şi au privit la ei înşişi. Marea lor nevoie era să aibă o viziune a lui Dumnezeu şi a îndurării şi dreptăţii Lui. Lui Isaia i se dăduse o astfel de viziune la data chemării lui la slujba de profet (cap. 6,1.3). Întrucât el însuşi Îl văzuse pe Dumnezeu, de aici înainte el urma să-i ajute pe oameni să-L vadă şi ei, deoarece numai în felul acesta puteau să aibă viaţă şi nădejde. Cea mai măreaţă lucrare încredinţată vreodată muritorilor este aceea de a-i chema pe oameni, bărbaţi şi femei, să privească spre Răscumpărătorul lor.

Dumnezeu vine. Isaia descrie aici venirea Domnului la judecată (Isaia 25,9; 62,11.12; Apocalips 22,12). Braţul Domnului este întins cu îndurare pentru cei drepţi şi cu pedeapsă pentru cei nelegiuiţi (Isaia 51,5; 52,10; 63,5; comp. Matei 25,33.34.46).

Ca un păstor. Grija pentru atenta purtare de grijă a lui Hristos pentru poporul Său, îndestulându-l cu cele necesare şi ocrotindu-l de orice rău, este adesea comparată cu lucrarea unui păstor blând şi credincios care poartă de grijă turmei sale (vezi Psalmi 23,1; 77,20; 80,1; 95,7; 100,3; Ieremia 13,17; 31,10; Ezechiel 34,11-16; 37,24; Matei 9,36; 18,12; Luca 15,4; Ioan 10,11; 1Petru 2,25). După cum un păstor îşi adună mieii, purtându-i în braţe pe cei prea slabi ca să poată umbla, şi mânând blând mieluşelele (vezi Geneza 33,13), tot aşa şi Hristos exercită orice grijă posibilă pentru turma Lui. Dumnezeu nu este un stăpân insensibil sau un tiran crud, ci însăşi întruparea grijii şi a iubirii.

Cine a măsurat? Tabloul măreţ pe care Isaia îl prezintă aici cu privire la înţelepciunea, puterea şi măreţia veşnică a lui Dumnezeu este unic în Scriptură (vezi Isaia 38.4-37). Din nou, în Isaia 40,26-28; 41,19.20, profetul se referă la puterea lui Dumnezeu, aşa cum se manifestă în lucrările creaţiunii. Compară Psalmi 96,5. Vezi comentariul la Isaia 41,21. Dumnezeu este Artistul Principal al universului, Cel care a modelat cerurile şi pământul. Pentru El nici o sarcină nu este prea grea şi nici o răspundere prea mică. Lucruri infinit de mari şi de neînţeles pentru om sunt ca o nimica pentru El. Este privilegiul nostru să ne încredem într-un Dumnezeu care este mare, înţelept şi bun. Toată înţelepciunea şi puterea lui sunt la îndemâna acelora care cred şi se încred în El. Compară Isaia 57,15; vezi DA 827.

Cine a cercetat. Când se confruntă cu o sarcină grea, un om îi întreabă de obicei pe cei cu experienţă, pentru a obţine înţelepciune şi îndrumare. Dumnezeu nici nu cere şi nici nu are nevoie de ajutor de la cineva. Nu este nimeni mai înţelept sau mai capabil decât El. Pavel se referă la acest pasaj din Isaia în Romani 11,33.34, când menţionează înţelepciunea şi ştiinţa nemărginită a lui Dumnezeu. (vezi 1Corinteni 2,16).

Calea priceperii. Seria de întrebări puse aici are de-a face cu ştiinţa, priceperea şi înţelepciunea, o temă recurentă în cartea Proverbelor. Dumnezeu întruchipează şi personifică înţelepciunea, iar toată ştiinţa şi priceperea vin de la El (vezi comentariul la Proverbe 1,7).

Neamurile. În zilele lui Isaia, Asiria era naţiunea cea mai mare de pe faţa pământului, temută de toate celelalte. Dar Dumnezeu dorea ca poporul Său să ştie că această cea mai mare naţiune era ca o nimica înaintea Lui. Când oamenii se tem de Dumnezeu ei nu trebuie să se teamă de aşa numitele mari puteri pământeşti. Fără să ţină cont de planurile şi intenţiile oamenilor, Dumnezeu Îşi îndeplineşte propriile planuri (vezi Isaia 14,24-27; vezi comentariul la Daniel 4,17).

Libanul n-ajunge. Compară Psalmi 50,10-12. Evreii făceau mare caz de jertfele religiei lor, dar chiar dacă tot lemnul marilor păduri ale Libanului ar fi fost întrebuinţat drept combustibil pentru

o mare jertfă alcătuită din toate animalele care trăiau acolo, jertfa nu s-ar fi putut compara cu maiestatea lui Dumnezeu.

Cu cine. Vezi comentariul la v. 9. O înţelegere a măreţiei şi nemărginirii lui Dumnezeu descoperă deplina nebunie a idolatriei. Mulţi evrei îi urmau pe păgâni în închinarea la idoli, iar Isaia căuta să-i întoarcă înapoi la închinarea şi slujirea adevăratului Dumnezeu.

Meşterul. Idolii trebuie făcuţi de mâna oamenilor, dar oamenii înşişi sunt lucrul mâinilor lui Dumnezeu. În zilele lui Isaia, oamenii foloseau cea mai mare iscusinţă şi cele mai preţioase metale ale lor la fabricarea de idoli, dar chiar şi atunci aceştia erau doar produsul mâinilor omului. Ce virtute putea deci să fie în aşezarea ca obiecte de închinare a acestor lucruri care ele însele erau făcute de om? Isaia îi invită pe oameni să I se închine adevăratului Dumnezeu pentru că i-a creat. Ce nebunie pe oameni să se închine, în schimb, lucrurilor făcute chiar de ei! Este ca şi cum Creatorul S-ar închina făpturilor Sale!

Un lemn. Săracul care nu-şi putea îngădui să-şi facă idolul din metal preţios îl făcea din lemn. Dar după ce făcea acest idol ce are el în plus faţă de lemn? Cât durează un asemenea dumnezeu? – până când putrezeşte lemnul. Isaia pune înaintea oamenilor nebunia faptului de a se închina la zei făcuţi de mâinile oamenilor.

Nu ştiţi? Sunteţi voi lipsiţi de cunoştinţă? Bunul simţ nu vă face să înţelegeţi nebunia purtării voastre? Isaia aici apelează la intuiţiile fundamentale ale oamenilor, ca să nu mai vorbim despre porunca sau revelaţia divină. Chiar lipsiţi de beneficiul revelaţiei oamenii au destulă pricepere, dacă

o folosesc, pentru a-şi da seama că idolii făcuţi de mâinile oamenilor nu sunt obiecte potrivite pentru adorare (vezi Romani 1,18-23).

Cercului. Ebr. chug, fie marea boltă a cerului sau poate orizontul, ca şi în Iov. 22,14. În Proverbe 8,27, acelaşi cuvânt ebraic, tradus zarea se referă la orizont. Deasupra marelui orizont pe care El l-a făcut, Domnul cerului domneşte suprem mai presus de tot. Unii au găsit în versetul acesta dovada că Isaia cunoştea, probabil prin revelaţie, că pământul are o formă sferică. Este, într-adevăr, posibil ca el să fi cunoscut acest lucru; totuşi, ebraicul chug pare să indice mai de grabă un cerc decât o sferă, iar dovada că el avea cunoştinţă de sfericitatea pământului trebuie să vină din alte surse. Tabloul de aici pare să fie acela că Dumnezeu este întronat deasupra vastei bolte a cerului. Chiar şi cei mai mari oameni sunt cu totul lipsiţi de însemnătate în comparaţie cu El. În cerurile cerurilor (1Regi 8,27) Dumnezeu locuieşte, ca să zice aşa, într-un cort învelit (vezi Psalmi 104,2; comp. Isaia 66,1).

Voievozi. Dumnezeu îi înlătură pe împăraţi şi aduce naţiunile la sfârşitul lor. Cârmuitorii pământului îşi deţin tronurile numai cât timp îngăduie El (vezi Psalmi 75,7; Ieremia 27,5; Daniel 2,21; 4,17.25; Fapte 17,26; Romani 13,1; vezi Nota Adiţională la Daniel 4). Pentru ce să se teamă de împăraţii Babilonului, Asiriei, Egiptului sau ai oricărei alte puteri câtă vreme Dumnezeu este Dumnezeu?

De-abia sunt sădiţi. Presupuşii oameni mari ai pământului nu sunt cu nimic mai buni decât iarba care se usucă sau floarea care cade (v. 8). Ei dispar când Domnul, ca să zicem aşa, suflă spre ei (v. 7).

Zice Cel Sfânt. Atributul caracteristic al lui Dumnezeu nu este atât de mult marea Lui înţelepciune sau putere, cât sfinţenia Lui desăvârşită. Acesta este secretul înţelepciunii şi puterii Sale. Dreptatea este temelia scaunului Său de domnie. În contrast izbitor zeităţile păgânilor – Baal, Moab, Iştar, etc. – sunt făpturi stricate, viciile şi pasiunile oamenilor zeificate.

Ridicaţi-vă ochii. Dacă oamenii şi-ar înălţa privirile în sus, va fi privilegiul lor să vadă dovezi de netăgăduit cu privire la Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor (vezi Psalmi 19,1-3; Fapte 14,17; Romani 1,19-23). El şade, ca să zicem aşa, deasupra oştirii înstelate a cerului, guvernând universul pe care l-a creat. Atunci când contemplăm numărul stelelor, aranjamentul lor ordonat, slava şi frumuseţea lor, nu putem să nu fim impresionaţi de propria noastră neînsemnătate şi de puterea transcendentă a lui Dumnezeu. Toate corpurile cereşti îşi continuă cursul rânduit lor, fiecare îşi are numele şi locul lui şi fiecare îşi are rolul în marea procesiune a spaţiului.

Soarta mea este ascunsă. Mulţi din Iuda credeau că Dumnezeu îi pierduse din vedere şi că nu-i trata drept. Dar erau multe lucruri pe care ei nu le înţelegeau. Aşezat pe scaunul Său de domnie din ceruri, Dumnezeu vede totul, ştie totul şi ia totul în consideraţie. El cântăreşte cu grijă fiecare factor, trecutul ca şi prezentul, viitorul ca şi trecutul. Nu este nici un factor pe care El să nu-l ia în considerare, nici un amănunt care să-I scape. Tot ce face El este înţelept, drept, echitabil şi bine. Cine este omul ca să simtă că este neglijat sau tratat nedrept de Dumnezeu?

Nu ştii? Vezi comentariul la v. 21.

Dumnezeul cel veşnic. Cât de în vârstă sunt cei mai bătrâni şi cei mai înţelepţi oameni în comparaţie cu Dumnezeu cel veşnic? Lumea noastră este numai de o clipă în comparaţie cu veşnicia. Cei mai înţelepţi dintre oamenii înţelepţi sunt în cel mai bun caz întruparea slăbiciunii şi nebuniei, atunci când sunt comparaţi cu cel veşnic. Nici un om nu poate să pătrundă adâncurile providenţei şi înţelepciunii lui Dumnezeu (Psalmi 145,3; Romani 11,33). Acela care socoteşte numărul stelelor, şi a Cărui pricepere este fără margini, este suficient de bun şi blând pentru a îndeplini toate nevoile oamenilor (Psalmi 147,3-5; vezi Fapte 14,17).

El dă tărie. Dumnezeul care nu oboseşte dă tărie inimilor care cad de oboseală. Oricare ar fi nevoile omului Domnul le poate satisface pe toate (vezi Psalmi 104,27; 145,15). Aceia care în smerenie şi cu zdrobire de inimă îşi dau seama de propriile slăbiciuni şi nedesăvârşiri pot fi cei mai siguri de satisfacerea nevoilor lor (Isaia 57,15; Matei 5,3-6). Urechea lui Dumnezeu este totdeauna atentă la strigătul acelora care se simt nesatisfăcători pentru însărcinarea ce le revine şi care tânjesc după ajutorul cerului. Tocmai în slăbiciunea naturii omeneşti puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită (2Corinteni 12,9). Faptul acesta a fost dovedit în vieţile a nenumărate mii de oameni.

Tinerii. Tinerii în culmea vigorii lor obosesc şi ostenesc, chiar flăcăii în puterea vârstei ajung la un punct dincolo de care puterile nu-i mai ajută. Multe lupte sunt pierdute din cauza slăbiciunii corpului sau spiritului, chiar de către cei mai bravi.

Se încred în Domnul. Adică se îndreaptă spre Domnul cu sinceritate pentru a primi înţelepciune şi putere, şi apoi aşteaptă cu răbdare călăuzirea Lui (vezi comentariul la cap. 30,28; comp. 57,15).

Înnoiesc puterea. Viaţa creştină este un continuu proces de a primi de la Dumnezeu şi de a-I da lui Dumnezeu. Puterea este folosită în slujba Domnului (comp. Marcu 5,30), dar există întotdeauna noi rezerve de har şi vitalitate din partea Aceluia care nu cunoaşte oboseala. Acela care nu continuă să primească putere de la Dumnezeu se va afla curând în situaţia de a nu mai fi în stare să-I slujească lui Dumnezeu. Vezi DA 827.

Ca vulturii. Una din priveliştile cele mai magnifice ale locurilor sălbatice este un vultur avântându-se în văzduh, mai sus şi tot mai sus, cu un efort în aparenţă atât de mic. La fel, copilul lui Dumnezeu care-şi trage puterea de sus e făcut în stare să meargă mereu înainte şi în sus, mereu atingând noi culmi de realizări (vezi Psalmi 103,5). Zi după zi este privilegiul creştinului să meargă înainte din har în har şi din biruinţă în biruinţă (vezi 1Corinteni 15,57; 2Corinteni 2,14; Ed. 18; DA 679). Tărie se adaugă la tărie şi progresul este constant. Se arată ţinte tot mai înalte, iar în cele din urmă creştinul obţine premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus (Filipeni 3,14).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1 DA 826; PK 722

1–5 DA 135

2 PK 729

3 ChS 169; CS 190; Ev 88, 579; MM 330; 9T 96, 114

3, 4 DA 215

3–88T 9

4 FE 251; 8T 10

5 DA 103; GC 301; PK 689, 733; 6T 19

7, 8 Ed 183

8 COL 350; GC 288; MB 148; PK 187; PP 754

9 CW 93; PK 315, 696

9, 10 COL 415

9–11DA 476, 826; 6T 20

9–17TM 478

10 Ev 332; 2T 160, 520

10, 11 PK 697; 8T 10, 39

11 GW 211; MH 162; PP 191; WM 24

12 Ed 35; ML 336; PP 302; 4T 261

12–28 MH 431

12–318T 261

15 1T 536

15–17PK 185; 3T 194

18–29DA 282

22 1T 536

25, 26 GC 437; PK 3 6

25–31 8T 39

26 CT 456; PP 115; SC 86

26–29Ed 115

27 TM 447

27–31PK 316

28 FE 276; PK 164

28–31TM 479

29 COL 157; MH 268; 7T 69, 87, 244

29–31MYP 142

30, 31 COL 147

31 ML 277; 7T 243; 8T 11