1 Dacă se ridică printre voi un profet sau un visător de vise și îți dă un semn sau o minune,

Dacă se va ridica. De preferat, dacă se va ivi. Un profet. Literal, un purtător de cuvânt sau crainic. Cuvântul tradus astfel este dintr-o rădăcină care înseamnă a grăi cu glas încet, a anunţa, a transmite o înştiinţare.

Un visător. Cuvintele ebraice folosite aici se referă la vise obişnuite (Isaia 29,8; Psalmi 126,1), la vise inspirate, ca acelea ale lui Iacov (Geneza 28,12), ale lui Iosif (Geneza 37,5-10), ale lui Nebucadneţar (Daniel 2,1-3), şi ale profeţilor falşi ca aici (Ieremia 23,25).

Semn. De la oth, care înseamnă semn, sau o minune împlinită spre a dovedi o solie inspirată şi spre a încuraja pe cei care mărturisesc despre ea ca să conlucreze cu credincioşie cu voinţa divină.

Minune. Literal, un simbol, semn, prevestire rea, sau act simbolic trimis ca semn al vreunui eveniment viitor. Aceasta se referă la o manifestare specială a puterii de către un profet adevărat (Exod 7,3; 11,9; Psalmi 105,5), sau de către un profet fals, ca aici.


2 Și se întâmplă semnul sau minunea despre care ți-a vorbit, spunând: Să mergem după alți dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut și să le servim,
3 Să nu dai ascultare la cuvintele acelui profet sau acelui visător de vise, pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru vă încearcă, pentru a ști dacă îl iubiți pe DOMNUL Dumnezeul vostru cu toată inima voastră și cu tot sufletul vostru.

Să n-asculţi. Împlinirea unui semn sau minuni nu trebuie să fie acceptată ca singura dovadă a pretenţiilor profetului. Solia lui trebui să fie în armonie cu adevărul descoperit mai înainte (Isaia 8,19.20). Poporul iudeu era înclinat să caute semne, chiar şi pe vremea lui Hristos (Ioan 6,30), şi pentru aceasta El i-a mustrat (Matei 12,38-45). Şi apostolul Pavel comentează asupra tendinţei oamenilor de a căuta semne (1 Corinteni 1,22).

Dumnezeu vă pune la încercare. Literal, Dumnezeu este Acela care vă pune la încercare (vezi cap. 8,2,16).

Iubiţi pe Domnul. Dumnezeu cere de la poporul Său iubire sinceră şi neîmpărţită (Deutronom 6,5; 30,20; Iosua 22,5; 23,11; Psalmi 31,23; Psalmi 56,6). Ascultarea care nu izvorăşte din iubire este fără valoare înaintea lui Dumnezeu.


4 Voi să umblați după DOMNUL Dumnezeul vostru și să vă temeți de el și să păziți poruncile lui și să ascultați de vocea lui și să îi serviți și să vă alipiți de el.

Să mergeţi. Aceasta este datoria de bază absolut obligatorie pentru fiecare credincios (Deutronom 6,13; 10,20; 11,13.22; Eclesiast 12,13.14; Mica 6,8). Ordinea cuvintelor ebraice este mult mai accentuată. Ea s-ar citi literal astfel, după Iehova Dumnezeul vostru să mergeţi, care înseamnă după El şi nu după altcineva. Părtăşia cu Dumnezeu adesea este numită ca o umblare (Geneza 5,24).

Poruncile Lui. Acestea constau din iubire exprimată în atitudini şi acţiuni faţă de Dumnezeu şi om (Levitic 19,18; Deutronom 6,5; 10,12; Mica 6,8), aşa cum a explicat Hristos mai târziu (Matei 5,43-45; 19,16-22; 22,36-40; vezi şi 1 Ioan 4,6-12).


5 Și acel profet, sau acel visător de vise să fie ucis, deoarece a vorbit ca să vă întoarcă de la DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-a scos din țara Egiptului și v-a răscumpărat din casa robiei, ca să te depărteze de pe calea pe care ți-a poruncit DOMNUL Dumnezeul tău să umbli pe ea. Astfel să îndepărtezi răul din mijlocul tău.

Pedepsit cu moartea. Vezi 2 Regi 10,19-27 şi 11,18 ca exemple de acţiune drastică în cazuri de idolatrie.

Să te abată de la calea. Sau te-a învăţat răzvrătire (RSV). Substantivul ebraic tradus aici abată este redat ca răzvrătiţi în Isaia 1,5; 59,13, abătut în Isaia 31,6, şi răzvrătire în Ieremia 28,16; 29,32.

Să scoţi răul. Literal, arde răul (vezi Numeri 11,3; Isaia 10,17; Ieremia 4,4; 7,20; 21,12; etc.).


6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale sau fiul tău sau fiica ta sau soția sânului tău sau prietenul tău, care îți este ca sufletul tău, te ademenește în secret, spunând: Să mergem și să servim altor dumnezei, pe care nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinții tăi;

Dacă fratele tău. Moise notează aici influenţa rudelor apropiate asupra vieţii spirituale (vezi Matei 10,37; Luca 14,26).

Soţia. Cea mai apropiată de bărbat pentru că sunt un trup (Geneza 2,24). Aceasta sugerează grija care ar trebui exercitată în alegerea unui tovarăş de viaţă. În vreme de criză, mai ales în timpul capitolelor finale ale marii lupte dintre bine şi rău, se poate să nu fie posibil să te încrezi nici chiar în cele mai apropiate rude, dacă ele nu ţin la credinţă (Mica 7,5-7; Matei 10,21).


7 Adică, dintre dumnezeii poporului care este împrejurul vostru, aproape de tine sau departe de tine, de la o margine a pământului chiar până la cealaltă margine a pământului;

Dumnezeii popoarelor. Astăzi aceşti dumnezei sunt materialism, bogăţie, popularitate, politică, sport, modă, distracţii, etc.


8 Să nu te învoiești cu el și să nu îi dai ascultare, nici ochiul tău să nu îl compătimească, nici să nu îl cruți, nici să nu îl ascunzi,

Milă. Când interesele veşnice sunt în joc, trebuie să fie luate măsuri drastice. Bisturiul chirurgului poate fi dureros, totuşi el poate fi singurul mijloc de salvare a altor vieţi (cap. 7,16; 19,13.21; 25,12).


9 Ci să îl ucizi; mâna ta să fie cea dintâi asupra lui ca să îl ucizi și pe urmă mâna întregului popor.

Mâna ta. Martorul crimei, învinuitorul, trebuie să ia parte activă la executarea pedepsei. Scopul acestei prevederi era spre a înlătura acuzaţiile false întemeiate pe ură sau ceartă. Un individ avea să ezite să conducă execuţia unuia pe care-l ştia nevinovat.


10 Și să îl ucizi cu pietre, ca să moară, pentru că a căutat să te îndepărteze de la DOMNUL Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.

Să-l ucizi cu pietre. Vezi Deutronom 17,5; 21,21; 22,21.24; Iosua 7,25. Literal, atacă-l (cu pietre). Deoarece Palestina este o ţară pietroasă, o cantitate suficientă avea să fie întotdeauna la îndemână.


11 Și tot Israelul să audă și să se teamă și să nu mai facă astfel de stricăciune, ca aceasta, printre voi.

Să audă şi să se teamă. Măsurile severe schiţate în versetele precedente au fost destinate spre a proteja biserica de idolatrie (vezi cap. 17,13; 19,20; 21,21). Dumnezeu avea să aibă oameni care să înţeleagă natura odioasă a idolatriei.


12 Dacă într-una din cetățile tale, pe care ți le dă DOMNUL Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se:

Cetăţile. Ca în timpurile moderne, fără îndoială că atunci cetăţile tindeau să devină pepiniere ale crimei şi declinului spiritual.


13 Anumiți oameni, copiii lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au atras pe locuitorii cetății lor, spunând: Să mergem și să servim altor dumnezei, pe care nu i-ați cunoscut;

Oameni răi (în limba engleză, copiii lui Belial). Literal, fiii lui Belial, adică fiii răului, copiii răutăţii. Acelaşi cuvânt, Belial este redat în cap. 15,9, ca rău şi în 2 Samuel 20,5 şi Psalmi 18,3 ca vrăşmaşi, în Naum 1,11 ca răutăcioşi şi în Psalmi 41,8 ca rău.

Au ieşit. Adică, s-au folosit de legătura cu poporul lui Dumnezeu poate cu scopul de a înfiinţa o nouă organizaţie (1 Ioan 2,19). Cei care părăsesc biserica pentru a lucra în opoziţie cu ea, ar fi bine să-şi amintească faptul că separat de Hristos nu pot avea o viaţă spirituală şi nu pot face nimic pentru împărăţia cerurilor (Ioan 15,4,5).

Au amăgit. Mai degrabă i-a tras (RSV), adică, au făcut eforturi puternice spre a amăgi pe alţii. Acelaşi cuvânt este tradus abată în versetele 5 şi 10, sugerând efort intens.


14 Atunci să întrebi și să faci cercetare și să întrebi cu deamănuntul; și, iată, dacă este adevărat și lucrul este sigur, că această urâciune s-a făcut printre voi,

Să faci cercetări. Literal, cercetare, investigaţie, în ideea de a cere un răspuns (cap. 17,4; 19,18). El este folosit în Osea 10,12 de căutarea lui Dumnezeu. Să cauţi. Folosit despre investigaţie intensă şi amănunţită (Judecători 18,2; Psalmi 139,1;

Proverbe 25,2; Ieremia 31,37).

Întemeiat. Literal, real, verificat, stabilit după investigaţia cuvenită ( cap. 17,4).

Urâciunea. Folosită despre practici idolatre. Ca exemplu vezi Deutronom 17,4; 18,9; 20,18;

Ieremia 32,35).


15 Să lovești pe locuitorii acelei cetăți cu ascuțișul sabiei, distrugând-o în întregime și tot ce este în ea și vitele ei, cu ascuțișul sabiei.

Ascuţişul săbiei. Literal, gura săbiei. Sabia este zugrăvită ca având o gură nesătulă (2 Samuel 2,26; 11,25).


16 Și să aduni toată prada ei în mijlocul străzii ei și să arzi cu foc cetatea și toată prada ei în întregime, pentru DOMNUL Dumnezeul tău și ea să fie o movilă pentru totdeauna, să nu se mai construiască din nou.

Pieţei. Literal, locul deschis, adică piaţa cetăţii sau locul de târg. De obicei, aceasta era aşezată aproape de poarta cetăţii (Neemia 8,1,3,16; 2 Cronici 32,6) şi era folosită pentru adunări publice (2 Cronici 29,4; Ezra 10,9).

Să arzi cu foc. Tradus ca jertfă pentru arderea de tot în cap. 33,10 şi Psalmi 51,19. Aceasta înseamnă o jertfă care nu poate fi răscumpărată prin schimb, sau altă formă de plată pentru substituire (vezi Levitic 27,31).

Pentru totdeauna un morman. Un semn despre scârba lui Dumnezeu faţă de apostazie şi idolatrie (vezi Iosua 7,26; 8,28).


17 Și nimic din lucrul blestemat să nu se lipească de mâna ta, ca DOMNUL să se întoarcă din înverșunarea furiei sale și să îți arate milă și să aibă compasiune de tine și să te înmulțească, precum a jurat părinților tăi;

Blestemat Biserica de astăzi trebuie să vegheze pentru a nu fi întinată de diferite feluri de idolatrie, dintre care lăcomia este un exemplu (Coloseni 3,5; 2 Corinteni 9,5). Iuţimea. Literal, căldura de la verbul a arde (vezi Exod 22,24). El apare şi ca aprins (Judecători 6,39; 10,7).

Asculta. O temă repetată în Deutronom. Ea subliniază că în tabăra lui Dumnezeu nu există neutralitate (Matei 12,30). Astăzi biserica este necesar să se roage continuu pentru putere divină spre a păstra credincioşie absolută. Ia seama la îndemnul apostolului Petru pentru aceste zile de pe urmă (2 Petru 3,17.18), la cuvintele de avertizare ale lui Iuda (Iuda 17-25) şi la solia lui Hristos Însuşi de pe Muntele Măslinilor (Matei 24,11-13).


18 Când vei da ascultare la vocea DOMNULUI Dumnezeul tău, ca să păzești toate poruncile lui pe care ți le poruncesc astăzi, ca să faci ce este drept în ochii DOMNULUI Dumnezeul tău.