1 Amația avea douăzeci și cinci[[xr:1]] de ani când a ajuns rege și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Ioadan și era din Ierusalim.

Amaţia. Capitolul acesta, care se ocupă de domnia lui Amaţia, este paralel cu 2 Regi 14,1-20. Textele sunt îndeosebi asemănătoare la v. 1-4, care corespund cu 2 Regi 14,2-6; v. 17-24, care corespund cu 2 Regi 14,8-14; şi v. 25-28, care corespund cu 2 Regi 14,17-20. Totuşi, există un număr important de lucruri care nu se regăsesc în Regi, îndeosebi în v. 5-10.13-16.


2 El a făcut ce este drept înaintea DOMNULUI, dar nu cu o inimă neîmpărțită[[xr:1]].

Cu o inimă care era în totul dată Lui. [Dar nu cu o inimă desăvârşită, KJV]. "Totuşi nu ca tatăl său David; ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas" (2 Regi 14,3). Atât despre Ioas (2 Cronici 24,2), cât şi despre Amaţia se spune că au făcut "ce este bine înaintea Domnului", dar nici unul dintre aceşti regi nu a fost cu toată inima în slujba Sa, cel puţin nu pe parcursul întregii sale domnii. Fiecare a dat pe faţă lipsuri însemnate şi a trebuit să primească pedeapsa pentru nedesăvârşirile sale. Greşeala lui Amaţia de a nu îndepărta înălţimile nu este menţionată (cf. 2 Regi 14,7).


3 Când s-a întărit[[xr:1]] domnia în mâinile lui, i-a ucis pe slujitorii care îl uciseseră pe rege, tatăl său.
4 Dar pe fiii lor nu i-a omorât, după cum stă scris în Lege, în cartea lui Moise, unde DOMNUL a poruncit astfel: „Să nu fie dați morții[[xr:1]] părinții din pricina fiilor și nici fiii să nu fie dați morții din pricina părinților, ci fiecare să moară pentru păcatul lui.”
5 Amația i-a strâns pe oamenii din Iuda și i-a rânduit după casele părintești în grija căpeteniilor peste mii și a sutașilor, pentru tot Iuda și Beniamin. Le-a făcut numărătoarea de la[[xr:1]] vârsta de douăzeci de ani în sus și a găsit trei sute de mii de oameni aleși, în stare să iasă la război și să mânuiască sulița și scutul.

A strâns pe oamenii din Iuda. Versetele 5-13 vorbeşte despre puterea militară a naţiunii şi despre un atac asupra Edomului. În cea mai mare parte, secţiunea aceasta este o particularitate a Cronicilor. În Regi războiul cu Edom este cuprins într-un singur verset (2 Regi 14,7).

Trei sute de mii. Compară numărul acesta cu totalul din timpurile lui Iosafat (cap. 17, 14-18), probabil 580.000 (vezi la cap. 17,14) şi cu cei 580.000 de viteji ai lui Asa (cap. 14,8). Fără îndoială că forţa numerică a naţiunii scăzuse foarte mult cu prilejul războaielor dezastruoase ale lui Ioram şi Ioas (vezi cap. 21,8.16; 24,23.24).


6 A mai tocmit din Israel o sută de mii de bărbați viteji, cu o sută de talanți de argint.

O sută de mii. Numai cu puţin timp înainte, oştirea lui Israel din timpul lui Ioahaz se spune că număra 50 de călăreţi şi 10.000 de pedeştrii (2 Regi 13,7). Cifrele acestea reprezentau fără îndoială nu numărul oamenilor apţi de război în Israel, ci armata permanentă rămasă după războiul dezastruos cu Siria. Faptul că Amaţia fusese constrâns să tocmească cu bani o oştire pentru ca să sporească dimensiunile oştirii sale arată lămurit că cei 300.000 reprezentau aproximativ puterea militară disponibilă a lui Iuda pe timpul acela (v. 5).


7 Un om al lui Dumnezeu a venit la el și a zis: „Rege, să nu meargă cu tine oastea lui Israel, căci DOMNUL nu este cu Israel, cu toți acești fii ai lui Efraim.

Să nu meargă cu tine. Doar superioritatea numerică nu constituie o forţă. Oştile lui Iuda împreună cu Dumnezeu urmau să fie mult mai tari decât ar fi fost prin adăugarea contingentului din Israel fără prezenţa şi ajutorul Domnului.

Toţi aceşti fii ai lui Efraim. Aceasta este adăugată ca o explicaţie şi arată că termenul "Efraim" este folosit ca sinonim pentru naţiunea Israel (vezi Osea 5,11.14; 6,4).


8 Dacă tu mergi cu ei, chiar dacă ai fi puternic în luptă, Dumnezeu te va doborî dinaintea vrăjmașului, căci Dumnezeu are putere[[xr:1]] să te ajute și să te doboare.”

Dacă mergi. De fapt profetul spunea: "Dacă stărui să mergi, gândind că în felul acesta vei fi tare, mergi înainte, foloseşte-ţi toată puterea, totuşi nu vei izbuti". Solul lui Dumnezeu se străduia să-l determine pe Amaţia să-şi dea seama de lipsa de înţelepciunea a dependenţei de ajutorul omenesc, fără ajutorul Domnului (vezi cap. 16,7-9).

Are putere ca să te ajute. Unele dintre cele mai mari înfrângeri pe care le-a suferit poporul lui Dumnezeu au venit atunci când au uitat că Domnul are puterea să-l ajute (vezi Numeri 13,31-33; 14,1.29-33).


9 Amația i-a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanți pe care i-am dat mercenarilor[[fn:a]] din Israel?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „DOMNUL poate[[xr:1]] să-ți dea mult mai mult decât atât.”

Cei o sută de talanţi. Aceasta este o reacţie tipic omenească. Amaţia ar fi trebuit să se gândească mai mult la ceea ce era bine sau rău şi nu la plata pe care o dăduse regelui lui Israel, care acum urma să se dovedească o pierdere totală. Dar chiar dacă oamenii lui Israel l-ar fi însoţit în campania împotriva Edomului, Amaţia nu ar fi stat mai bine. O faptă neînţeleaptă nu poate fi ispăşită prin alta la fel.


10 Atunci Amația a despărțit mercenarii care veniseră din Efraim și le-a poruncit să se întoarcă acasă. Dar ei s-au mâniat foarte tare pe Iuda și s-au întors acasă aprinși de mânie.

S-au mâniat foarte tare. [Tare aprinşi, KJV]. N-au avut cum să fie altfel. Amaţia ar fi putut să le spună adevăratul motiv pentru trimiterea lor acasă, şi anume că Domnul nu era cu Israel (v. 7) şi că prezenţa lor avea să aducă înfrângerea (v. 8). Fireşte că observaţia i-ar fi înfuriat. Or, cum se pare că a fost cazul, el nu a dat nici un motiv. Astfel ei au presupus că fuseseră trimişi acasă pentru că le fusese pusă la îndoială buna credinţă. Dar şi motivul acesta i-a mâniat.


11 Amația s-a îmbărbătat și și-a condus poporul în Valea Sării[[xr:1]], unde a bătut zece mii de oameni dintre fiii lui Seir.

Valea Sării. Valea Sării (vezi 2 Samuel 8,13; 1 Cronici 18,12) era probabil aproape de Marea Moartă (vezi 2 Regi 14,7). Raportul din Regi mai spune că ei au luat Sela, care înseamnă "stâncă". Aceasta este probabil vestitul ţinut Petra, la aprox. 80 km sud de Marea Moartă. "Petra" este numele grecesc pentru "stâncă". Sela era probabil locul în care se afla capitala edomită la vremea aceea.


12 Fiii lui Iuda au prins dintre ei zece mii de inși vii, pe care i-au dus pe vârful unei stânci și i-au aruncat de pe vârful stâncii, așa încât toți au fost zdrobiți.

Vârful unei stânci. Acesta era probabil vârful unei stânci care se ridica deasupra cetăţii Petra. Edomitul Sela se afla pe muntele abrut Umm al Biara, unicul loc unde s-au găsit până acum vestigii din perioada aceea. Această masacrare a prizonierilor nu este menţionată în Regi, dar e de înţeles când se are în vedere războaiele aspre din zilele acelea (2 Regi 8,12; Amos 1,11.13).


13 Însă mercenarii pe care Amația îi oprise să meargă la război cu el au năvălit în cetățile lui Iuda, de la Samaria până la Bet-Horon, au ucis acolo trei mii de inși și au luat multe prăzi.

De la Samaria până la Bet-Horon. Nici unul din locurile acestea nu este pe linia de marş a unei armate care se întorcea de pe drumul către Edom în ţara lui Israel, deoarece Samaria era capitala lui Israel, aflându-se la 56 km nord de Ierusalim, iar cele două cetăţi Bet-Horon se aflau la 16 km şi la 19,2 km nord-vest de Ierusalim. Dacă trupele au fost trimise acasă înainte ca marşul către Edom să înceapă, forţele lui Iuda ar fi fost în măsură să împiedice prădăciunile făcute de israeliţii demobilizaţi. E posibil ca după ce israeliţii s-au întors în ţara lor să fi fost trimişi de regele Ioas să facă o incursiune în Iuda, cu care prilej ostaşii instigaţi s-au aruncat asupra locuitorilor din ţinutul de frontieră în jurul cetăţii Bet-Horon.


14 Când s-a întors Amația de la înfrângerea edomiților, i-a adus[[xr:1]] pe dumnezeii fiilor lui Seir și i-a pus ca dumnezei pentru[[xr:2]] el; s-a închinat înaintea lor și le-a adus jertfe.

A adus pe dumnezeii. Partea aceasta (v. 14-16), care tratează închinarea lui Amaţia la dumnezeii edomiţi, nu se regăseşte în Regi. Era ceva obişnuit de a lua zeii ţărilor cucerite, nu neapărat pentru închinare, ci drept trofee ale victoriei.

Dumnezei pentru el. Astfel sunt nebunia şi trădarea oamenilor. Dumnezeii edomiţi nu fuseseră în stare să dea propriului lor popor ajutor împotriva atacului lui Iuda, deşi Iehova îi dăduse lui Amaţia o mare victorie asupra lui Edom. Cu toate acestea, regele s-a plecat şi a adus închinare idolilor acestor edomiţilor învinşi.


15 Atunci, DOMNUL S-a aprins de mânie împotriva lui Amația și a trimis la el un profet, care i-a zis: „De ce i-ai căutat pe dumnezeii[[xr:1]] poporului acestuia, când ei n-au[[xr:2]] putut să-și izbăvească poporul din mâna ta?”
16 Pe când vorbea el, Amația i-a zis: „Oare te-am făcut sfetnic al regelui? Ține-ți gura! De ce vrei să fii lovit?” Profetul a tăcut, dar a mai adăugat: „Știu acum că Dumnezeu[[xr:1]] a hotărât să te nimicească, pentru că ai făcut lucrul acesta și n-ai ascultat sfatul meu.”

Să fii lovit. Mustrarea profetului putea să aibă ca rezultat fie o pocăinţă umilă, dacă solia era acceptată, fie mânie şi înverşunare, dacă aceasta era respinsă. Amaţia a refuzat să asculte de raţiune sau de vocea lui Dumnezeu şi pe cât se pare a fost pe punctul să ordone omorârea profetului.

Hotărât să te nimicească. I-a fost descoperit profetului că necredinţa infamă a lui Amaţia nu urma să fie trecută cu vederea şi că judecata divină fusese pronunţată împotriva lui.


17 După ce a ținut sfat[[xr:1]], Amația, regele lui Iuda, a trimis să-i spună lui Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, regele lui Israel: „Vino să ne vedem față în față!”

S-a sfătuit. Dar nu cu Dumnezeu. Întrucât Îl părăsise pe Dumnezeu, el s-a îndreptat pentru sfat la oameni al căror sfat era potrivnic voinţei lui Dumnezeu şi care au atras asupra sa judecăţile pe care le hotărâse El. Versetele 17-24, care se ocupă de provocarea nechibzuită a lui Ioas de către Amaţia şi de înfrângerea teribilă a lui Amaţia, sunt paralele cu 1 Regi 14,8-14 (vezi comentariile de acolo).

Să ne vedem faţă în faţă. Aceasta reprezenta o provocare la război.


18 Și Ioas, regele lui Israel, a trimis la Amația, regele lui Iuda, să-i spună astfel: „Spinul din Liban i-a trimis vorbă cedrului din Liban: «Dă-o pe fiica ta de nevastă fiului meu!» Și fiarele sălbatice din Liban au trecut și au strivit spinul.

Spinul. În ce priveşte parabola aceasta, vezi la 2 Regi 14,9.


19 Iată, tu te gândești că i-ai bătut pe edomiți și ți s-a semețit inima, încât te mândrești. Acum stai mai bine acasă! De ce să stârnești un rău care să ducă la căderea ta și a lui Iuda, împreună cu tine?”
20 Dar Amația nu l-a ascultat, fiindcă Dumnezeu[[xr:1]] hotărâse să-i dea pe cei din Iuda în mâinile vrăjmașului, căci îi căutaseră[[xr:2]] pe dumnezeii Edomului.

Dumnezeu hotărâse. [Venea de la Dumnezeu, KJV]. Vezi la cap. 22,8. Din cauza închinării sale la dumnezeii Edomului (v. 6), împotriva regelui lui Iuda a fost pronunţată o pedeapsă (v. 16), iar Domnul a ales să îngăduie ca să vină pedeapsa.


21 Și Ioas, regele lui Israel, s-a suit și s-a înfruntat cu Amația, regele lui Iuda, la Bet-Șemeșul lui Iuda.

Bet-Şemeş. O cetate la 24 km vest de Ierusalim (vezi la 2 Regi 14,11).


22 Iuda a fost înfrânt de Israel, și fiecare a fugit la cortul lui.
23 Ioas, regele lui Israel, l-a prins la Bet-Șemeș pe Amația, regele lui Iuda, fiul lui[[xr:1]] Ioas, fiul lui Ioahaz. L-a adus la Ierusalim și a făcut o spărtură în zidul Ierusalimului, de la Poarta lui Efraim până la Poarta Unghiului, patru sute de coți.

A luat... pe Amaţia. Vezi la 2 Regi 14,13.


24 A luat tot aurul și argintul, și toate vasele care se aflau în Casa lui Dumnezeu, la Obed-Edom, și în vistieriile palatului. A luat și ostatici și s-a întors în Samaria.

La Obed-Edom. În ce priveşte un neam levitic cu numele acesta, vezi la 1 Cronici 26,4.8.15.


25 Amația[[xr:1]], fiul lui Ioas, regele lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, regele lui Israel.

Cincisprezece ani. Aceasta este o declaraţie cronologică neobişnuită. Nicăieri în altă parte (decât în pasajul paralel din 2 Regi 14,17) nu ni se spune că un anumit rege al lui Israel sau al lui Iuda ar fi trăit după moartea unui alt rege. Unii au susţinut că deşi Biblia spune că Amaţia "a trăit" după moartea lui Ioas, ea nu afirmă că el a domnit; că este improbabil ca Amaţia să fi fost eliberat îndată după capturarea lui; că pe vremea aceea poporul lui Iuda l-a pus probabil pe scaunul de domnie pe Ozia, fiul de 16 ani al lui Amaţia (vezi la cap. 26,1); că Amaţia nu a fost eliberat probabil decât după moartea lui Ioas, când i s-a îngăduit să se întoarcă în ţara sa pentru a trăi 15 ani. Dacă această schemă este corectă, ea oferă o explicaţie raţională a coregenţei din acea perioadă.

Versetele 25-28, care se ocupă de sfârşitul domniei lui Amaţia, sunt paralele cu 2 Regi 14,17-20.


26 Celelalte fapte ale lui Amația, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în Cartea Regilor lui Iuda și Israel?
27 De când Amația s-a îndepărtat de DOMNUL, împotriva lui s-a făcut o uneltire la Ierusalim. Amația a fugit la Lachiș, dar l-au urmărit la Lachiș și l-au omorât.

De când. [După timpul când, KJV]. Sau "de la timpul când". LXX şi versiunile latine vechi sprijină varianta "în timpul când". Nu se poate fixa nici un timp precis prin prepoziţia ebraică mir, tradusă aici "după" [KJV], întrucât ea poate să indice orice timp de la declanşarea apostaziei (vezi Genesa 4,3; Osea 6,2; Judecători 11,4; Isaia 24,22). Unii spun că Amaţia s-a abătut de la Domnul (2 Cronici 25,14-16) cu prilejul închinării lui la dumnezeii capturaţi în campania edomită, că atunci a trimis el lui Ioas provocarea nesăbuită şi s-a angajat în războiul temerar şi neînţelept care a adus naţiunii sale o înfrângere teribilă şi ca urmare propria lui prindere (v. 17-23); că atunci s-a constituit împotriva lui conspiraţia care a pus pe scaunul de domnie pe fiul lui de 16 ani, Ozia. De aceea, scurtul raport ar părea să indice faptul că moartea lui a survenit aproape imediat după declanşarea conspiraţiei. Totuşi afirmaţia cu privire la timp din v. 27 a determinat pe unii să creadă că fuga lui la Lachiş, unde a fost omorât, nu a avut loc decât la 15 ani după moartea lui Ioas, deci la mai mult de 15 ani de când a început conspiraţia. Totuşi, faptul că declanşarea conspiraţiei a avut loc atât de timpuriu nu poate fi stabilit cu exactitate din informaţiile disponibile.


28 L-au adus pe cai și l-au îngropat laolaltă cu părinții săi în cetatea lui Iuda.