Atingerea credinței

Pe țărmul de est al Mării Galileii, Isus nu S-a putut odihni așa cum ar fi avut nevoie. După ce ucenicii Lui au vâslit alți 8-9 km înapoi spre Capernaum, pe malul vestic au găsit mulți oameni care Îl așteptau. El a rămas pe plajă, învățând și vindecând bolnavii.

După aceea, S-a dus la un ospăț special în casa lui Matei. Cei mai mulți dintre prietenii lui Matei erau vameși, adică lucrau pentru guvernul roman, ca și el. Acum, că devenise unul dintre ucenicii lui Isus, el a vrut ca și prietenii să-L cunoască pe Învățătorul său. Ca de obicei, fariseii L-au criticat pe Isus pentru că era atât de prietenos cu acești colectori de taxe — vameșii. Fariseii îi considerau pe vameși a fi cei mai răi dintre toți păcătoșii. Luca 5:29,30

Era însă un lider – conducător al unei sinagogi – care avea nevoie disperată de ajutorul lui Isus. Acest rabin nu a fost jenat să își facă loc cu greu prin mulțimea care L-a urmat pe Isus în casa lui Matei. Numele lui era Iair. A căzut la picioarele lui Isus, rugându-L să meargă în casa lui. Fetița lui dragă era pe moarte, iar el credea ca numai Isus l-ar fi putut ajuta. Luca 8:41,42

Casa lui Iair nu era departe. Dar, deși Isus a plecat din casa lui Matei imediat, mulțimea care astepta afară se îmbulzea în jurul Lui și El nu se putea mișca foarte repede. Brusc, s-a oprit și a pus o întrebare ciudată: „Cine M-a atins?” Ce voia să spună? Erau oameni peste tot în jurul Său, dar nimeni nu se înghesuise în mod intenționat ca să-L împingă. Cum a răspuns Petru la întrebarea Lui și ce a spus Isus mai departe? Luca 8:43-46

Aplicație: Oh, cât de multă compasiune are Isus pentru bolnavii și oamenii care suferă! Ai vrea să fii ca El?

În mulțimea care Îl urma pe Isus spre casa lui Iair era o femeie bolnavă de mult timp - de doisprezece ani. Ea era săracă, neajutorată și fără speranță — până când a auzit despre Isus. Oh, numai dacă L-ar putea găsi! Era convinsă ca El o putea vindeca.

În cele din urmă, L-a găsit. Atunci când Isus îi învăța și îi vindeca pe oameni pe malul lacului, ea era acolo. Dar nimeni din acea mulțime nu se mișcase să o lase să ajungă până la El. A urmat mulțimea până la casa lui Matei, unde a așteptat afară. Apoi, când oamenii s-au pus în mișcare, a plecat și ea cu ei spre casa lui Iair.

Dar, în mulțimea aceea mare, nu întrevedea nicio speranță de a ajunge aproape de Isus. Era pe punctul de a renunța, dar a văzut, dintr-o dată, că Isus se îndrepta spre ea. „Oh, dacă aș putea măcar să-I ating haina”, se gândea ea, „știu că voi fi vindecată!” Ce credință! Când Isus a trecut pe-aproape, ea s-a aplecat și a întins brațul printre oameni cât de mult a putut. Abia dacă atinsese marginea hainei Sale și imediat a știut că fusese vindecată. Dreaptă și puternică acum, ea L-a lăudat pe Dumnezeu în inima ei. Dar când a încercat să se îndepărteze, L-a auzit pe Isus întrebând: „Cine M-a atins?”

Asta a făcut-o să tresară, așa că s-a oprit. Când a văzut că Isus o privea, s-a apropiat de El. Mulțimea a lăsat-o să treacă, iar ea, plângând, a căzut la picioarele Lui. După ce și-a spus povestea și și-a arătat recunoștința, ce cuvinte i-a adresat Isus? Luca 8:47,48. El dorea ca ea să meargă și să spună tuturor oamenilor cum, prin credința în El, fusese vindecată.

Care a fost diferența între atingerile ocazionale ale acelor oameni care se aflau mereu în preajma de Isus și atingerea acelei femei? A fost credința. Atingerea femeii a fost una făcută cu credință. Asta a făcut diferența. Isus nu voia ca oamenii să creadă că doar atingându-I hainele aveau să se vindece, ca prin magie. Ei trebuiau să știe că e nevoie de credință.

Aplicație: Cât de adevărat este și în dreptul nostru că, dacă doar vorbim despre adevărurile biblice sau stăm în prejma unor oameni valoroși, acest lucru nu ne schimbă cu nimic. Fiecare trebuie să aleagă să-L urmeze pe Isus și să creadă că El îl va ajuta. Atunci Îl putem lăuda la fel ca femeia care a fost vindecată. Când le spunem altora ce a făcut Isus pentru noi, facem cea mai mare lucrare misionară pentru Isus.

Când Isus era înconjurat de o mulțime de oameni pe drumul spre casa lui Iair, o biată femeie bolnavă a reușit cu greu să se atingă de marginea hainei Sale, iar El a vindecat-o imediat. Mulți alții din acea mulțime s-au atins de El, dar ei nu au primit o binecuvântare specială. Ce a făcut diferența? Se poate întâmpla la fel și cu noi astăzi?

Gândiți-vă la ocaziile când ne rugăm într-un grup, așa cum ar fi la altarul familiei, la ora de rugăciune sau la biserică. Unii dintre cei prezenți, ca și acea femeie săracă și bolnavă, pot primi binecuvântări speciale datorită credinței lor și rugăciunilor stăruitoare. Alții nu primesc nicio binecuvântare. Ei sunt ca oamenii ignoranți aflați în mulțimea care Îl înconjura pe Isus.

Gândiți-vă la imnurile pe care le cântăm la biserică. Unele dintre ele sunt, de fapt, rugăciuni puse pe muzică. Când unii oameni le cântă, ei se gândesc la cuvinte și la ceea ce ele transmit. Ei fac din aceste imnuri propriile lor rugăciuni, ca și cum ar fi îngenuncheat în timp ce le cântă. Acest lucru ajută credința lor să se dezvolte. Alții le cântă fără să se gândească prea mult la cuvinte și, chiar mai puțin, la semnificația lor. Sunt precum oamenii ignoranți din mulțimea aceea.

Să revenim la acea mulțime mergând spre casa lui Iair. În timp ce Isus încă vorbea cu femeia bolnavă care se vindecase, un mesager a venit și i-a spus lui Iair că fiica lui murise. Când a auzit Isus acel mesaj, ce i-a spus El lui Iair? Luca 8:49,50. „Crede numai”, i-a spus Isus, și Iair a crezut. Aceasta este credința vie. El a și acționat conform credinței sale și, fără ca măcar să plângă, a rămas lângă Isus pe tot drumul spre casa sa.

Fiica lui Iair murise, astfel că toți plângeau când a sosit Isus împreună cu tatăl ei. Isus le-a spus: „Nu plângeți; fetița n-a murit, ci doarme”. Dar cei prezenți o văzuseră și știau că murise. Cât de ridicol, se gândeau ei, să spună că doarme! Chiar au râs de El. Luca 8:52,53

Isus a insistat ca numai tatăl și mama fetei, împreună cu Petru, Iacov și Ioan, să rămână în casă. Toți ceilalți, inclusiv bocitoarele, trebuiau să plece. Apoi, în liniștea care a urmat, Isus și cei trei ucenicii au mers cu părinții în camera unde era fiica lor care murise.

Probabil că Iair a încercat să o consoleze pe soția lui spunându-i despre cuvintele rostite de Isus înainte de a ajunge la casa lor. Acum, amândoi priveau cu atenție în timp ce Isus se îndrepta spre patul fiicei lor. Cu blândețe, El a luat mâna ei micuță și rece în mâna Lui cea mare și caldă și a spus: „Fetițo, scoală-te!” Luca 8:51,54

Imediat, inima ei a început să bată, făcându-i pielea din nou caldă și obrajii roșii. Ochii ei s-au deschis și ea a putut să vadă fața bună a lui Isus. Când s-a ridicat, părinții au îmbrățișat-o. Era în viață, dar și sănătoasă. Boala teribilă care o răpusese, dispăruse. Ce le-a spus Isus părinților să facă mai departe? Luca 8:55,56

Aplicație: Atunci când Isus a spus că fetița nu era moartă, ci dormea, ce a vrut să spună? Când dormi, părinții tăi te pot striga să te trezești. Ceva asemănător se va întâmpla într-o zi cu toți cei care au murit. Când îi va chema Isus, toți se vor „trezi” și vor reveni la viață. Ioan 5:28,29 Deci, atunci când moare cineva care Îl iubește pe Isus, trebuie să ne simțim copleșiți și fără speranță? 1 Tesaloniceni 4:13-18

Timpul părea că zboară. Fiecare zi a lucrării lui Isus era una foarte plină. Puțin peste doi ani trecuseră de când fusese botezat, iar Isus știa, din profeția lui Daniel (Daniel 9), că mai avea mai puțin de un an și jumătate până la încheierea lucrării Sale pe pământ.

Trecuseră vreo șase luni de când Ioan Botezătorul trimisese pe doi dintre ucenicii lui ca să-L întrebe pe Isus dacă era Mesia. Ei se întorseseră cu vești care îi aduseseră pace și încredere lui Ioan. Acum știa cu siguranță că Isus era Mesia. El făcuse tot ce era posibil pentru a-i pregăti pe oameni să-L accepte.

Deși Ioan Botezătorul nu înțelegea de ce se afla încă în închisoare, știa că putea avea încredere în Dumnezeu. Nu toți slujitorii lui Dumnezeu sunt scoși din închisoare, nu toți scapă de tortură sau de moarte. Dar dacă ei au încredere în înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu chiar și atunci când nu înțeleg, mărturia lor pentru Dumnezeu îi va face pe alții puternici, iar Dumnezeu îi va recompensa din belșug.

Regele Irod Antipa crezuse că Ioan era un profet adevărat. Dar Ioan îi spusese că el, regele, nu ar fi trebuit să trăiască cu Irodiada, soția fratelui său. Afirmațiile lui Ioan au înfuriat-o foarte tare pe Irodiada. Irod era prea slab pentru a i se opune, așa că el l-a trimis pe Ioan în închisoare ca să-i facă pe plac Irodiadei. El intenționa să-l elibereze, dar ea era hotărâtă să-l distrugă.

Când s-a apropiat ziua de naștere a lui Irod, Irodiada a făcut un plan prin care era sigură că avea să-și atingă scopul în ceea ce-l privește pe Ioan. Regele și-a serbat ziua dând o mare petrecere și având alături oameni importanți din împărăția lui. La acea petrecere s-a băut mult vin – o băutură alcoolică. După ce vinul le-a adormit simțurile, Irodiada a trimis-o pe fiica ei cea frumoasă și tânără, Salomeea, să danseze în fața lui Irod și a oaspeților săi. Nicio fată cuminte nu ar fi făcut asta. Acei bărbați erau beți, iar Irod fusese atât de ademenit de aspectul dansatoarei, încât i-a făcut o promisiune incredibilă în prezența tuturor acelor oaspeți. Marcu 6:22,23

Uneori regii făceau astfel de promisiuni atunci când voiau să-și arate aprecierea față de cineva, chiar dacă, de fapt, nu ar fi dat jumătate din împărăția lor. Dar, beat fiind, Irod a vrut să se laude în fața oaspeților săi importanți și a făcut acea promisiune nechibzuită tinerei dansatoare.

Aplicație: Oamenii fac uneori lucruri nechibzuite atunci când beau o băutură alcoolică. Ei pot spune sau face anumite lucruri când sunt sub influența alcoolului, lucruri care ar putea avea consecințe ce nu pot fi schimbate. Alcoolul ucide celulele creierului, iar creierul nostru e prea prețios pentru a-l irosi bând acea otravă. Ia hotărârea de a nu consuma alcool vreodată!

Regele Irod tocmai promisese Salomeei, în prezența invitaților săi, că avea să-i ofere orice ar fi cerut, chiar și jumătate din împărăția lui. Acesta era darul lui pentru ea, ca răsplată pentru că a dansat în fața lui și a oaspeților săi.

Salomeea trebuie să fi fost foarte entuziasmată și s-a grăbit la mama ei să-i spună despre promisiunea regelui. Irodiada era încântată. Planul ei pentru distrugerea lui Ioan Botezătorul funcționa. Nu-l plăcea pe Ioan, deoarece o mustrase pentru păcatul ei de a trăi ca soție a lui Irod, deși nu el era soțul ei. Ea însă se mulțumea cu situația în care se afla, așa că, fără nicio ezitare, i-a spus fiicei sale să ceară capul lui Ioan. Marcu 6:24

La început, Salomeea s-a speriat. Cum ar fi putut să facă asta? Dar Irodiada a trimis-o înapoi la rege să dea glas acestei cereri. Irod era șocat. Și oaspeții săi la fel; dar mintea lor era așa paralizată de alcool, încât ei nu s-au opus deloc. Marcu 6:25,26

Irod spera că cineva va avea curajul să-i spună să-și ia înapoi promisiunea pe care i-o făcuse fetei. Dacă cineva ar fi propus asta, știa că toți aveau să fie de acord, iar el nu ar mai fi trebuit să-și țină promisiunea. Dar toată lumea aștepta. În încăpere era liniște. Petrecerea nu mai era distractivă. Pentru că nimeni nu era suficient de lucid ca să vorbească în favoarea lui Ioan, regele, în cele din urmă, a dat ordinul care a încheiat viața lui Ioan. Salomeea purta premiul pentru mama sa cea rea. Planul malefic al Irodiadei își atinsese scopul și ea acum batjocorea capul lipsit de trup al lui Ioan. Marcu 6:27-29

Dacă Irod ar fi ales să fie curajos și să facă dreptate, am fi citit o altă istorisire acum! Să nu fim niciodată lași și fricoși când vine momentul să acționăm corect — chiar dacă am început prin a face ceea ce era greșit. Când oamenii au auzit ce se întâmplase, au urât-o pe Irodiada mai mult ca niciodată. Chiar Irod însuși a trăit în frică de atunci. Conștiința lui vinovată l-a chinuit pentru tot restul vieții lui. Dumnezeu avertizase că așa se va întâmpla cu oamenii care aveau să trăiască așa cum alesese Irod să o facă. Citește în Deuteronom 28:66,67

Aplicație: Oaspeții lui Irod erau, de asemenea, vinovați pentru că nu au vorbit în favoarea lui Ioan. Dacă păstrăm tăcerea în momentele în care ar trebui să vorbim împotriva lucrurilor greșite și în apărarea dreptății, și noi ne putem face vinovați. Ce a spus Isus despre aceasta? Luca 11:23