Isus, Cel care dă viața

Într-o zi, pe când Isus intra în Capernaum, a fost întâmpinat de un grup de bătrâni iudei. Aceștia doreau să-I prezinte o cerere specială din partea unui sutaș roman. Un sutaș era un ofițer roman care comanda 100 de soldați. De obicei, romanii erau cruzi față de cei care le slujeau, dar acest sutaș își iubea servitorul. De asemenea, el era înțelegător și cu iudeii. Atunci când servitorul său s-a îmbolnăvit grav, a trimis pe bătrânii iudei la Isus cu rugămintea ca Acesta să-l vindece. Cu toate că era născut în păgânism, sutașul credea acum că Dumnezeul căruia I se închinau iudeii era mai bun decât idolii cărora li se închinau romanii. Mai mult de atât, el a construit o sinagogă pentru închinarea la adevăratul Dumnezeu. Acest lucru a făcut ca bătrânii iudei să vină în fața lui Isus cu cererea ca, acestui sutaș, să-i fie vindecat servitorul.

Isus a pornit imediat spre casa sutașului, dar nu pentru că iudeii spuneau că acesta merita ajutorul Său. El iubea pe toată lumea și ajuta cu bucurie pe oricine Îi acorda încredere. Sutașul își arătase deja credința trimițând pe bătrânii iudei să-L roage să vindece pe servitorul său. Totuși, se simțea nedemn să-L primească pe Isus în casa lui. Ce a făcut atunci când a auzit că Isus era pe drum? Luca 7:6

Însă Isus nu S-a oprit, așa că sutașul I-a ieșit în întâmpinare. Fără să stea pe gânduri, el și-a expus credința pe care o avea în puterea lui Isus. El însuși era un conducător, iar soldații și servitorii săi îi ascultau ordinele. Considerând că Isus era Stăpân asupra creației, știa că dacă El ar porunci bolii să-l părăsească pe servitorul său, acesta ar fi vindecat. Luca 7:7,8

Cât de diferit era sutașul față de iudeul bogat! Acesta din urmă a trebuit „să vadă semne și minuni” înainte de a crede că Isus îl putea vindeca pe fiul său (Ioan 4:46-48). Nu e de mirare că Isus S-a întors către mulțime și a spus: „Nici chiar în Israel nu am găsit o credință așa de mare”.

Aplicație: Oare ar spune Isus ceva asemănător despre țările „creștine”, aici unde cei mai mulți oameni dau prea puțină atenție adevărului Bibliei și unde oamenii nu au încredere că El are grijă de nevoile lor? Sunt mulți născuți în păgânism, cum era și sutașul roman, care acceptă cu ușurință adevărul biblic, iar Dumnezeu răspunde rugăciunilor lor făcute cu credință.

Liderii iudei care au venit la Isus cu cererea din partea sutașului roman aveau ei înșiși nevoie de ajutor. Ei considerau că sutașul merita ajutorul lui Isus datorită a ceea ce făcuse acesta pentru națiunea lor. Însă, nimeni nu poate face nimic pentru a merita ajutorul lui Dumnezeu. Chiar și după ce ne-am făcut datoria, rămânem încă „sclavi netrebnici”. Luca 17:10

Sutașul nu a pretins ajutorul lui Isus datorită meritelor sale, ci pentru că auzise despre marea iubire a Lui. El chiar a spus: „Nu sunt vrednic”. Singura „pretenție” de a fi ascultat era nevoia lui de ajutor, iar Isus venise tocmai de aceea, ca să le fie aproape acelor oameni care doreau ajutor din partea Sa.

Noi, ca și acei bătrâni iudei de pe vremuri, avem nevoie să înțelegem că Isus a venit să ne ajute doar fiindcă ne iubeste, nu pentru că am merita. Milioane de oameni încă mai cred că datorită faptelor bune pe care se străduiesc să le facă, vor fi demni să primească ajutor de la Dumnezeu. Este adevărat că nu putem fi mântuiți fără să ascultăm de Dumnezeu și fără să facem fapte bune (Matei 25:34-46). Dar am putea considera vreodată că acele „fapte ale neprihănirii” ne vor mântui? Citește Tit 3:5

Mulți oameni care pretind a fi creștini spun că Îl iubesc și au încredere în Dumnezeu. Dar când vin necazurile, ei simt că li se face o nedreptate, Îl învinovățesc pe Dumnezeu sau, uneori, chiar nu mai cred în El.

Este ușor să credem că, dacă Isus într-adevăr ne iubește, El va răspunde fiecărei rugăciuni potrivit cu așteptările noastre. Dar poate fi aceasta dovada unei credințe adevărate? Nu. Dacă am avea o credință reală, am vrea ca El să răspundă rugăciunilor noastre așa cum știe că este cel mai bine pentru noi. Sutașul roman a dat dovadă de o credință adevărată. El a avut încredere în Isus. A onorat Isus credința lui? Da, „robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela”. Matei 8:13

Aplicație: Nu știm ce s-a întâmplat cu acel credincios sutaș roman. Dar, dacă avem credință așa cum a avut el, l-am putea întâlni în cer. Oameni din fiecare națiune vor fi acolo, inclusiv romani. Apocalipsa 5:9 În Împărăția lui Dumnezeu nu vor fi oameni care cred că e meritul lor să fie acolo, oameni care se așteaptă să fie răsplătiți pentru faptele bune pe care le-au făcut. Toți cei care se vor afla în locul acela minunat vor fi avut încredere în ceea ce Isus a făcut pentru ei. „Fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui.” Evrei 11:6

La scurt timp după vindecarea servitorului sutașului roman, Isus și ucenicii Săi au plecat din Capernaum. El a început atunci cea de-a doua etapă a lucrării Sale, aceea de învățare și vindecare în orașele și satele din Galileea. Acesta a fost un moment de pregătire pentru cei care deveniseră de curând ucenici ai Săi. Au mers către un mic sat, numit Nain, care era la aproximativ 40 km sud-vest de Capernaum. Isus trebuie să fi fost fericit gândindu-se la credința sutașului roman și a mai multor neamuri care aveau să creadă în El în viitor.

Pe drum li s-au alăturat și alți oameni. Isus probabil că îi învăța pe aceștia și îi vindeca pe cei bolnavi de prin satele prin care treceau. Formau un grup mare și vesel. În cele din urmă, Isus și însoțitorii Lui au ajuns la o cărare plină cu pietre. Aceasta trecea pe lângă un cimitir și ducea în susul dealului, către poarta satului Nain. Deodată, toată lumea a tăcut. Pe poarta satului tocmai ieșea o procesiune funerară. Oamenii îndoliați erau în drum spre cimitirul pe lângă care ei tocmai trecuseră. Acum, în loc de cântece de bucurie, se auzeau plânsete și bocete.

Murise singurul fiu al unei văduve din micul oraș, iar mama lui îl plângea în timp ce mergea în spatele sicriului. Fără el, rămăsese singură; și nu mai era nimeni altcineva care să îi fie aproape și să aibă grijă de ea. Atunci când cele două grupuri s-au întâlnit, Isus a ieșit din mulțimea adunată în jurul Lui și a mers la văduvă. „Nu plânge”, i-a spus El cu blândețe. Atunci când Isus a atins sicriul, oamenii care-l duceau s-au oprit.

În același timp, toți s-au oprit din plâns, iar cele două grupuri s-au adunat pentru a vedea ce va face Isus. În mintea fiecăruia stăruia întrebarea: Va putea El să-i redea viața unui om mort? Apoi Isus a vorbit. Ce a spus El și ce lucruri uimitoare s-au întâmplat? Luca 7:13-15

Aplicație: Cuvintele lui Isus au redat viața acelui om. De asemenea, ele dau viață oamenilor morți în păcate. Efeseni 2:1. Este o putere mare în Cuvintele Sale spuse în Nain sau scrise în Biblia ta.

Ce se întâmplă imediat după moarte? Când cuvintele lui Isus au redat viața fiului acelei văduvei din Nain, tânărul „s-a ridicat și a început să vorbească”. Ți-ar fi plăcut să știi ce a spus? Luca 7:15

Probabil că fusese un tânăr amabil și ascultător de părinții săi. Avem motive să credem că a avut grijă de mama lui după ce tatăl său a murit. Ce credeți, datorită vieții lui frumos trăite, tânărul acesta a ajuns în ceruri după ce a murit? Oare a vorbit despre lumea cerească nou descoperită? Imaginați-vă scena: Isus se apropie de sicriu, îi vorbește tânărului, iar acesta se ridică. Vede în jurul lui mulțimea și începe să vorbească oamenilor adunați. Credeți că a început să descrie Cerul și ceea ce se întâmplă acolo? Oare a povestit despre întâlnirea cu îngerii? Avea o oarecare tristețe pentru că Isus îl luase din acea frumoasă companie? Era dezamăgit că fusese nevoit să se întoarcă pe pământ, deși el nu dorea asta? S-a plâns lui Isus pentru că l-a adus înapoi?

Acestea sunt întrebări ciudate, nu-i așa? Există totuși milioane de oameni care încă mai cred că atunci când cineva moare, „sufletul” părăsește corpul ca și entitate conștientă. Chiar și așa, părerile sunt împărțite. Unii spun că „sufletul” merge în rai sau în iad. Alții susțin că unele „suflete” merg mai întâi în purgatoriu – un loc intermediar.

Dar ce este un „suflet”? „Suflet” este ceea ce a devenit omul când Dumnezeu i-a suflat în nări „suflare de viață” (Geneza 2:7). Așa se face că un corp inert, din țărână, care primește suflare de viață de la Dumnezeu, devine un „suflet viu”. Cu toții suntem „suflete vii”. Însă, când „suflarea de viață” se întoarce la Dumnezeu, trupul merge în țărână, de unde a fost luat, iar conștiența dispare - „cei morți nu știu nimic”. Eclesiastul 9:5; Psalmii 146:4

Tot așa se întâmplase și cu acest tânăr din Nain. Nu știm ce a spus atunci când s-a ridicat din sicriu. Știm doar că nu a spus nimic despre călătoria „sufletului” său, pentru că nimic din ceea ce însemna el nu a rămas în stare conștientă după ce a murit.

Aplicație: În curând, poporul lui Dumnezeu va merge în Cer. Când Isus va reveni, „cei morți în Hristos vor învia primii”. Apoi, poporul Său care va fi încă în viață se va alătura celor înviați, pentru a-L întâlni împreună pe Isus și a merge cu El către cer. 1 Tesaloniceni 4:16,17

După ce a fost readus la viață prin Cuvintele lui Isus, fiul văduvei din Nain s-a ridicat și a început să vorbească. Probabil că nu a spus prea multe, poate doar câteva cuvinte, înainte de a vedea chipul sfâșiat de durere al mamei lui dragi. Plânsese tot drudrumul în timp ce mergea în urma sicriului. Biblia spune că Isus „l-a prezentat mamei sale”. Tânărul trebuie să fi sărit din sicriul lui în dorința de a-și strânge mama cu brațele sale puternice. Și a îmbrățișat-o mult timp. Cum crezi că S-a simțit Isus în timp ce privea cu bucurie exprimarea dragostei lor profunde unul pentru celălalt?

Biblia relatează cum s-au simțit oamenii care au asistat la această scenă. Textul biblic spune că „toți au fost cuprinși de frică”. Fuseseră martorii unui miracol. Au văzut cum un mort se întoarce la viață. Numai Dumnezeu putea să facă așa ceva. Au fost atât de copleșiți, încât i-au inundat sentimente de profund respect și de venerație. Pentru o vreme, nimeni nu a spus niciun cuvânt.

Curând după aceea, bucuria a izbucnit în strigăte de laudă la adresa lui Dumnezeu. „Un mare proroc s-a ridicat între noi”, au spus ei, „și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său”. Dumnezeu, într-adevăr, venise la poporul Său și era încă acolo, printre ei. Isus însă era mult mai mult decât un „mare proroc”, era Fiul lui Dumnezeu.

Dar cei mai mulți oameni prezenți acolo L-au acceptat doar ca „mare profet”, nu ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu toate acestea, e posibil ca unii să-L fi acceptat ca pe „Acel” profet despre care spusese Moise că va veni. Desigur, Acela era Mesia. Deuteronomul 18:15 Liderii religioși din Ierusalim nu L-au acceptat nici ca profet, nici ca Mesia. Atunci când au auzit despre ceea ce făcuse în Nain, L-au urât chiar mai mult.

După ce au trăit o gamă largă de sentimente, oamenii care participaseră la acea procesiune funerară s-au întors în sat. Ei Îl întâlniseră pe Isus pe acea cale stâncoasă, iar El le transformase durerea în bucurie.

Aplicație: Isus poate să facă același lucru pentru oricine călătorește pe căile stâncoase ale vieții. El ne poate reînvia bucuria și dragostea. Spune cuiva despre un moment în care Isus a transformat tristețea în bucurie.

Isus se afla în cea de-a doua călătorie a Sa în Galileea. Îi învăța și îi vindeca pe oamenii din orașele și satele de pe unde mergea, însoțit fiind de cei doisprezece ucenici. Au mers și câteva femei împreună cu ei pentru a-i ajuta. Luca 8:1-3

Acesta era un grup bine organizat de turiști misionari, iar fiecare persoană din echipă avea un rol în lucrarea importantă pe care Isus o avea de făcut. Și Matei a făcut parte din acea echipă. Ce a relatat el despre lucrarea pe care Isus o făcea în toate orașele și satele vizitate? Matei 9:35

Dintre multele minuni făcute atunci de Isus, doar câteva sunt descrise în Biblie. Matei spune despre vindecarea a doi orbi și a unui om care era posedat de demoni și nu putea vorbi. El le poruncise orbilor să nu spună altora despre vindecarea lor. Dar ei au plecat și, plini de bucurie, le-au spus tuturor celor pe care i-au întâlnit. Matei 9:27-33

Lângă Marea Galileii, Isus a vindecat un alt om posedat de demoni. Acesta nu putea să vorbească și, de asemenea, era orb. Când Fariseii au auzit că Isus a scos afară demonul, au spus că El a făcut asta prin puterea dată de stăpânul demonilor, care era Satana. Cât de fără sens! Satana să lupte împotriva lui însuși! Matei 12:22-26

Fariseii simțiseră Duhul lui Dumnezeu vorbind inimilor lor, convingându- i că Isus era Mesia. Dar erau prea mândri să-L accepte și să-și recunoască greșelile.

Aplicație: Unii oameni, ca și acei farisei, spun că lucrarea Duhului Sfânt este de la Satana atunci când ei nu vor să asculte de Acesta. E posibil să spună același lucru și despre ceea ce a fost scris prin inspirația Duhului Sfânt. Faptul de a pune lucrarea Duhului Sfânt pe seama lucrării lui Satana se numește păcat împotriva Duhului Sfânt. Ce a spus Isus despre acest lucru? Matei 12:31,32

Oamenii păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt atunci când ei continuă să respingă apelurile Lui, la fel ca fariseii, și continuă să facă ceea ce ei știu că este greșit. Aceasta respingere repetată, în cele din urmă, Îl îndepărtează pe Duhul Sfânt de la ei. Efeseni 4:30 Se conving pe ei înșiși că aleg binele și că nu e nimic rău în ceea ce fac. Conștiința le este adormită (1 Timotei 4:2). Dumnezeu, chiar dacă ar dori, nu poate ierta păcatele lor pentru că ei nu simt nevoia de iertare și nici nu cer să fie iertați. Această stare îl aduce pe om în situația de a comite păcatul de neiertat.