„Drept răspuns, __ le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi __, Mie Mi le-aţi făcut»” (Matei 25:40).
Luca 5:17-26 ilustrează în multe feluri modul în care Dumnezeu îi ajută pe cei în nevoie. Uneori Dumnezeu îi folosește pe alții pentru a ne ajuta sau ne folosește pe noi pentru a-i ajuta pe alții. Această misiune poate fi solicitantă, dar beneficiile sunt mari. Ajutându-i pe cei în nevoie urmăm exemplul lui Isus Hristos în ce privește misiunea. Uneori este ușor să ne dăm seama cine are nevoie de ajutor, alteori este mai dificil. Indiferent de situație, suntem chemați să fim ajutoarele lui Dumnezeu pentru toți oamenii care au nevoie, indiferent de originea lor.
Biblia ne încurajează să ne apropiem de străini și, câștigându-le încrederea, vom putea învăța moduri mai bune prin care îi putem ajuta să Îl găsească pe Isus.
Studiul din această săptămână ne arată că Dumnezeu are un plan de a ajunge la cei care au diverse nevoi. Este posibil ca nevoile lor să fie fizice, emoționale, financiare sau chiar sociale: adică, unii s-ar putea să fie tratați ca niște proscriși de comunitatea sau familia lor. Oricare ar fi nevoile lor, trebuie să fim pregătiți să facem tot ce putem pentru a-i ajuta. Aceasta este o parte centrală a ceea ce înseamnă să fii creștin și a ceea ce trebuie să includă misiunea.
25 noiembrie: Ziua Prevenirii Violenței
Mântuitorul ne-a învățat acest principiu [regula de aur] ca să-i facă pe oameni mai fericiți, nu nefericiți, pentru că fericirea nu poate veni altfel. Dumnezeu dorește ca oamenii, bărbați și femei, să-și sporească toate capacitățile superioare făcând lucrarea pe care El le-a încredințat-o – aceea de a-i cerceta pe semenilor lor aflați în nevoie și a-i ajuta. Omul nu ar trebui să lucreze numai pentru interesul său egoist, ci în interesul tuturor celor din jurul său, aducându-le binecuvântare prin influența sa și prin faptele lui bune. Acest plan al lui Dumnezeu este exemplificat în viața lui Hristos.
Folosiți orice ocazie de a contribui la fericirea celor din jur, oferindu-le afecțiunea voastră. Pentru mulți oameni singuratici care se luptă, cuvintele de amabilitate, privirile pline de simpatie, cuvintele de apreciere vor fi ca un pahar de apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de încurajare, o faptă de bunătate vor face mult pentru a ușura poverile care apasă greu pe umerii obosiți. Adevărata fericire se găsește într-o lucrare neegoistă. Și fiecare cuvânt sau faptă de slujire de felul acesta se înregistrează în cărțile cerului ca fiind pentru Hristos. Trăiți în lumina iubirii lui Hristos. Atunci, influența voastră va fi o binecuvântare pentru lume. – My Life Today, p. 165
Noi trebuie să urmăm exemplul lăsat de Hristos și să facem din El modelul nostru până când vom avea pentru ceilalți aceeași iubire pe care a manifestat-o El pentru noi. El caută să ne întipărească în minte această profundă lecție a iubirii. Dacă inimile voastre au fost acaparate de egoism, îngăduiți-I să vă umple cu iubirea Sa. El dorește să-i iubim pe ceilalți după exemplul pe care ni l-a dat. El a făcut din iubire emblema uceniciei noastre. Acesta este standardul pe care trebuie să-l atingeți: „Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (Ioan 13:34). Ce înălțime, ce profunzime și ce lărgime a iubirii! Această iubire nu trebuie să se reverse doar spre câțiva favoriți, ci trebuie să ajungă până la cele mai de jos și mai umile făpturi ale lui Dumnezeu. Isus spune: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40). – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 147 (20 mai)
Vă asemănați voi cu Hristos în cuvintele, în spiritul și în faptele voastre? Dacă prin cuvinte și spirit reprezentați caracterul lui Hristos, atunci sunteți creștini, pentru că a fi creștin înseamnă a fi asemenea lui Hristos. Cuvintele vor da mărturie despre principiile care caracterizează viața, acesta este testul sigur ce arată care este puterea care controlează inima. Ne putem judeca singuri spiritul și principiile după cuvintele care ies de pe buzele noastre. Limba trebuie să fie întotdeauna sub controlul Duhului Sfânt.
Când sărmanele suflete rănite și zdrobite vin la voi să audă cuvinte de speranță, voi trebuie să le spuneți cuvintele lui Hristos. Nu vreți să le adresați cuvinte blând, plăcute, amabile? Aceia care vorbesc așa cum vorbea Hristos nu vor rosti cuvinte care să se înfigă ca niște săgeți usturătoare în sufletul rănit. – Lift Him Up, p. 148
O povestire impresionantă din evanghelii relatează prin ce au trecut niște oameni pentru a aduce la Isus o persoană nevoiașă, probabil un prieten. Din această întâmplare aflăm de ce eforturi s-ar putea să fie nevoie uneori pentru a le sluji celor lipsiți.
1. Citește Luca 5:17-26; Matei 9:1-8; Marcu 2:3-12. Care sunt lecțiile despre bunătate pe care le putem învăța din acest episod?
Aducându-l la Isus, acești oameni și-au asumat responsabilitatea de a avea grijă de prietenul lor. Dumnezeu ne cheamă să îi conducem pe cei nevoiași la Domnul Isus. Această lucrare necesită credință, acțiune, răbdare și, la nevoie, dispoziția de a fi nonconformiști. Bărbații s-au îndreptat spre Isus, dar s-au confruntat cu piedici. Nu își puteau aduce prietenul neajutorat la Isus prin mijloace tradiționale. Nu au renunțat, ci au găsit o cale inovativă de a-l ajuta să Îl întâlnească personal pe Isus Hristos. Și-au coborât prietenul prin acoperiș. Și, potrivit lui Luca, Isus a aprobat ce au făcut ei (vezi Luca 5:20).
Dorința lui Isus este ca noi să ne aducem la El prietenii neajutorați. Biblia Îl zugrăvește pe Isus ca Marele Medic care tânjește să îi ierte și să îi vindece pe cei care suferă, oricine ar fi ei.
Ellen G. White ne solicită să îi ajutăm pe cei în nevoie: „Nu așteptați să vi se spună care vă este datoria. Deschideți ochii să-i vedeți pe cei care sunt în jurul vostru, căutați să îi cunoașteți pe cei neajutorați, lipsiți și îndurerați! Nu vă ascundeți de ei și nu refuzați să le împliniți nevoile. Cine manifestă dovezile menționate în Iacov că are adevărata religie, neîntinată de egoism sau decădere? Cine este gata să facă tot ce îi stă în putere pentru a ajuta, în marele plan de mântuire?” (Mărturii pentru biserică, vol. 2, p. 29).
Isus Însuși ne arată cum să îi ajutăm pe cei în nevoie. În primul rând, ne împrietenim cu ei, apoi le aflăm nevoile și, în cele din urmă, îi conducem la Isus, care este singurul care îi poate ajuta. Este exact ce au făcut bărbații din acest episod biblic. Și noi trebuie să acționăm la fel, oricare ar fi situația în care ne aflăm. Contribuie și tu la aducerea oamenilor la singurul care îi poate salva: Domnul Isus!
Cine anume din jurul tău are nevoie de ajutor chiar acum? Ce poți face pentru respectiva persoană?
Dumnezeu nu apreciază omul după nașterea, poziția sau bogăția sa, nici după avantajele avute de a obține o educație înaltă, ci după prețul plătit pentru răscumpărarea sa. … Oricât de urât ar fi fost caracterul său, chiar dacă ar fi fost considerat un nedorit printre oameni, cel care permite ca harul lui Hristos să pătrundă în caracterul său va fi refăcut și va fi ridicat din condiția sa de vinovat, degradat, nenorocit. Dumnezeu a luat toate măsurile pentru ca omul pierdut să poată deveni copilul Său. Cel mai slab dintre oameni poate fi elevat, înnobilat, rafinat și sfințit prin harul lui Dumnezeu. …
Cei care sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu, care sunt plini de compasiune divină îi vor privi și prețui pe oameni în același fel în care îi privește și îi prețuiește Dumnezeu. Indiferent de naționalitate, culoare sau de situația economică, cel care este misionar pentru Dumnezeu îi va privi pe oameni ca pe unii care sunt răscumpărați prin sângele lui Hristos și va înțelege că înaintea lui Dumnezeu nu sunt caste sau clase sociale. Nimeni nu trebuie să fie privit cu indiferență sau ca nefiind important, pentru că fiecare suflet a fost răscumpărat cu un preț infinit. – The Southern Work, p. 31
Cei care îl duceau pe omul paralizat au încercat de nenumărate ori să-și facă drum prin mulțime, dar în zadar. Bolnavul privea în jur într-o grozavă disperare. Când ajutorul de atâta vreme căutat era atât de aproape, cum putea să renunțe la speranța lui? La îndemnul lui, prietenii l-au urcat pe acoperișul casei și, desfăcând învelișul, l-au lăsat înăuntru, la picioarele lui Isus. Cuvântarea Sa a fost întreruptă. Mântuitorul a privit la fața plină de durere și a văzut ochii rugători ațintiți asupra Lui. A înțeles totul, căci El atrăsese la Sine această ființă deznădăjduită și îndoielnică. În timp ce omul paralizat era încă acasă, Mântuitorul îi adusese convingerea în conștiință. Când s-a pocăit de păcatele lui și a crezut în puterea lui Isus de a-l vindeca, îndurările dătătoare de viață ale Mântuitorului au căzut de prima dată ca o binecuvântare asupra inimii lui însetate. Isus urmărise cea dintâi scânteie de credință, care crescuse până la convingerea că El era singurul ajutor al păcătosului și văzuse cum aceasta devine tot mai puternică, o dată cu fiecare efort de a veni înaintea Lui.
Acum, în cuvintele care au atins urechea suferindului ca o melodie plăcută, Mântuitorul a zis: „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate!” – Hristos, Lumina lumii, p. 268
O mare lucrare trebuie să fie făcută, iar aceia care cunosc adevărul trebuie să mijlocească plini de stăruinţă în rugăciune pentru a primiajutor. …
Domnul cere ca slujitorii Săi să aibă un spirit care apreciază imediat valoarea sufletelor şi care este gata să îşi dea seama de datoriile care trebuie să fie împlinite, gata să răspundă la obligaţiile pe care Domnul le aşază asupra lor. Trebuie să aibă loc o consacrare care nu va considera niciun interes legat de acest pământ ca având o valoare suficient de mare, încât să ia locul lucrării ce trebuie făcută pentru a câştiga suflete la cunoaşterea adevărului. – Mărturii, vol. 9, p. 123–124
2. Ce ne învață următoarele episoade biblice despre lucrarea pentru cei nevoiași?
Ioan 5:1-9
Marcu 1:23-28
Ellen G. White prezintă un procedeu în cinci pași inspirat din metoda Domnului Isus de a acționa: „Numai metoda lui Hristos va oferi un succes real în încercarea de a ajunge la oameni. Mântuitorul S-a amestecat printre oameni ca unul care le dorea binele. El Și-a arătat empatia față de ei, a acordat atenție nevoilor lor și le-a câștigat încrederea. Apoi le-a spus: «Urmați-Mă!»” (Divina vindecare, p. 143).
În primul rând, trebuie să ne împrietenim cu cei neajutorați, să ne luăm timp să îi cunoaștem și să le înțelegem nevoile, cu intenția de a le face bine. De observat, de exemplu, cum a procedat Isus cu paraliticul de la scăldătoare! Domnul Isus Se afla chiar acolo, în mijlocul acelei mulțimi „de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați” (Ioan 5:3).
În al doilea rând, trebuie să arătăm milă, compasiune. Lucrul acesta poate fi dificil uneori, din cauza lipsei de încredere și din cauză că uneori oamenii folosesc bunătatea ca pe o modalitate de a câștiga încrederea cuiva pentru a abuza ulterior de aceasta. În orice caz, Dumnezeu ne cheamă să manifestăm milă fără a aștepta nimic în schimb.
Al treilea pas este acela de a acorda atenție nevoilor oamenilor. Aceasta înseamnă a trece dincolo de simple vorbe. Este nevoie de acțiune pentru a împlini nevoile unui prieten sau ale unui străin. Isus a vorbit cu paraliticul, l-a întrebat ce voia, apoi a făcut o minune pentru el. În cazul omului posedat de un „duh necurat”, Isus a preluat controlul asupra situației și a făcut pentru el ceea ce acesta nu putea face pentru sine.
Al patrulea pas este câștigarea încrederii. Când lucrăm pentru ei, când îi ajutăm, oamenii vor învăța să se încreadă în noi și în ceea ce le spunem astfel încât, atunci când le vorbim despre Isus, să fie mai deschiși să ne asculte. Isus nu voia doar să îi vindece fizic, voia ca ei să aibă viața veșnică prin El (vezi Ioan 10:10).
Ultimul pas este acela de a contribui la aducerea lor la Hristos, un act care necesită credință atât din partea noastră, cât și din partea celor pe care îi ajutăm.
Noi nu putem face genul de minuni pe care le făcea Isus. Dar care sunt modalitățile în care le putem totuși sluji celor care au nevoie de ajutor?
Bolnavul stătea întins pe așternutul său, ridicându-și uneori capul să privească spre scăldătoare, când un chip ce emana blândețe și compasiune s-a aplecat spre el și atenția i-a fost atrasă de cuvintele: „Vrei să te faci sănătos?” Speranța a prins să se înfiripe în inima lui. …
Isus îi poruncește: „Scoală-te, ridică-ți patul și umblă” (Ioan 5:6-8). Cu speranțe noi, bolnavul privește la Isus. Expresia feței Sale, tonul vocii Sale sunt ceva special. Parcă dinspre El se revarsă iubire și putere. Credința ologului se prinde de cuvântul lui Hristos. Fără să pună vreo întrebare, își concentrează voința spre a I se supune și, culmea, tot corpul îl ascultă.
Fiecare nerv și fiecare mușchi pulsează străbătuți de o viață nouă,iar membrele sale bolnave se pun în mișcare, pline de sănătate. Ridicându-se în picioare, plecă de acolo cu pași siguri, sănătoși, lăudându-L pe Dumnezeu și bucurându-se de puterea pe care o primise. …
Niciodată să nu crezi că Hristos este departe de tine. El este întotdeauna aproape. Prezența Sa iubitoare te înconjoară. Caută-L ca pe Unul care dorește să fie găsit de tine. El dorește nu numai să-I atingi veșmintele, ci să și umbli într-o comuniune permanentă cu El. – Divina vindecare, p. 83–85
Este nevoie să ne apropiem de oameni prin eforturi personale. Dacă am petrece mai mult timp în lucrare personală de slujire decât predicând, s-ar vedea rezultate mai mari. Cei săraci trebuie să fie ajutați; cei bolnavi, îngrijiți; cei întristați și cei care au pierdut pe cineva drag să fie mângâiați; cei neștiutori, instruiți, iar cei lipsiți de experiență, sfătuiți. Trebuie să plângem cu cei ce plâng și să ne bucurăm cu cei ce se bucură. Însoțită de puterea de convingere, de puterea rugăciunii și de cea a iubirii lui Dumnezeu, această lucrare nu va fi și nici nu poate fi lipsităde roade. …
… Trebuie să-i încurajăm pe cei bolnavi și suferinzi să privească la Isus și să trăiască. Lucrătorii să-L prezinte permanent pe Hristos, Marele Medic, înaintea celor cărora boala corporală și sufletească le-a provocat descurajare. Puneți-i să privească la Acela care poate vindeca nu numai boala fizică, ci și pe cea spirituală. Spuneți-le despre Acela care este mișcat de neputințele oamenilor. Încurajați-i să se lase în grija Celui care Şi-a dat viața pentru ca ei să poată avea viața veșnică. Vorbiți despre iubirea Sa; spuneți-le despre puterea Sa de a mântui. – Divina vindecare, p. 143–144
Cuvintele lui Hristos ne învață că ar trebui să ne considerăm legați cu totul de Dumnezeu, Tatăl nostru din cer. Oricare ne-ar fi poziția, suntem dependenți de Dumnezeu, care ține soarta tuturor în mâinile Sale. El ne-a dat o lucrare de făcut și ne-a înzestrat cu puteri și mijloace pentru această lucrare. Atâta vreme cât ne supunem voința lui Dumnezeu și ne încredem în tăria și înțelepciunea Lui, vom fi călăuziți pe căi sigure, pentru a împlini partea pe care o avem în marele Său plan. – Hristos, Lumina lumii, p. 209
Subiectul imigranților și al refugiaților a devenit unul aprig dezbătut, mai ales pentru că există atât de mulți în zilele noastre. Fie că s-au strămutat din cauza războiului sau a dezastrelor naturale ori în speranța unui viitor economic mai bun, milioane de oameni din întreaga lume au fost dezrădăcinați din casele lor și au nevoie disperată de ajutor.
În Matei 2:13,14, Isus este prezentat ca refugiat. Părinții Lui pământești, Iosif și Maria, au fost nevoiți să fugă din Betleem noaptea și să caute refugiu în Egipt, pentru a scăpa de mâna criminală a lui Irod. Biblia nu spune nimic despre experiența lor în Egipt, dar nu este greu să ne imaginăm că aceasta venea cu anumite dificultăți, probabil dificultăți cu care se confruntă și refugiații din zilele noastre. De fapt, într-un mod oarecum asemănător cu felul în care familia lui Isus a căutat azil într-o țară străină, mulți musulmani, budiști, hinduși, creștini și persoane nereligioase caută azil în ținuturi noi și în zilele noastre.
Este mai ușor să ne împrietenim cu oamenii din cultura noastră și care vorbesc aceeași limbă cu noi, pentru că avem multe lucruri în comun. Este însă mai dificil să găsim lucruri în comun cu imigranții și cu refugiații care arată altfel decât noi, care nu împărtășesc aceleași valori religioase și care nu mănâncă mâncare asemănătoare cu a noastră. Evanghelia ne cheamă să ieșim din confortabilul nostru cerc etnic, național și cultural și să intrăm în contact cu cei în nevoie, indiferent cât de diferiți de noi ar fi.
3. Citește Deuteronomul 10:19; Psalmii 146:9; Romani 12:13 și Leviticul 23:22. Care este importanta temă de reținut din aceste texte?
Cum putem lucra pentru imigranți și refugiați? Este dificil, dar trebuie să facem ceea ce putem, când putem, pentru a acționa în favoarea acestor persoane care au trecut prin momente dificile și care au nevoie de ajutorul nostru. Așadar, trebuie să ajutăm cât de mult putem.
Începe cu rugăciune, apoi caută informații despre imigranți și refugiați! În multe locuri există organizații care le poartă de grijă. Te poți alătura uneia dintre respectivele organizații sau poate Școala de Sabat din biserica ta ar putea demara un proiect dedicat imigranților și refugiaților.
Chiar dacă este vorba despre ceva mic, ce poți face pentru a-i ajuta pe imigranții și refugiații despre care ai auzit?
Bisericile noastre au de făcut o lucrare despre care mulţi nu au nici cea mai mică idee, o lucrare încă neîncepută. „Căci am fost flămând”, spune Hristos, „şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine” (Matei 25:35,36). Unii cred că, dacă dau bani pentru această lucrare, este tot ce se cere din partea lor, dar greşesc. … Este bine să dăm bani şi mult mai mulţi ar trebui să facă acest lucru, dar slujirea personală se cere din partea tuturor, proporţional cu puterile şi cu ocaziile fiecăruia.
Lucrarea de a-i aduce la adăpost pe cei nevoiaşi, asupriţi, suferinzi sau lipsiţi este chiar lucrarea pe care ar fi trebuit să o facă de mult fiecare biserică ce crede adevărul pentru acest timp. Noi trebuie să manifestăm compasiunea plină de afecţiune a samariteanului, asigurând împlinirea nevoilor fizice ale oamenilor, hrănindu-i pe cei flămânzi, aducându-i în casele noastre pe sărmanii fără adăpost, adunând din harul şi din puterea pe care ni le dă Dumnezeu în fiecare zi pentru a fi în stare să ajungem până în adâncurile mizeriei şi sărăciei umane, ca să-i ajutăm pe cei care nu se pot ajuta singuri. Făcând această lucrare, avem o ocazie minunată de a-L prezenta pe Hristos Cel răstignit. – Mărturii, vol. 6, p. 276
Domnul a dat o poruncă specială, care ne spune că trebuie să ne îngrijim de cei străini, de cei alungați și de sufletele sărmane și lipsite de putere morală. Mulți care par a fi întru totul indiferenți față de lucrurile religioase au în inimă o dorință nespusă după odihnă și pace. Chiar dacă este posibil ca ei să se fi cufundat în cele mai mari adâncimi ale păcatului, încă există o șansă de a fi salvați.
Slujitorii Domnului Hristos trebuie să urmeze exemplul Său. Mergând din loc în loc, El îi mângâia pe cei suferinzi și îi vindeca pe bolnavi. După aceea, le prezenta marile adevăruri cu privire la Împărăția Sa. Aceasta este lucrarea urmașilor Săi. În timp ce alinați suferințele trupești ale oamenilor, veți găsi căi de a sluji nevoilor sufletului lor. Puteți să le îndreptați privirile spre Mântuitorul cel înălțat și să le vorbiți despre iubirea Marelui Medic, singurul care are puterea de a vindeca. – Parabolele Domnului Hristos, p. 233
Domnul Hristos a devenit sărac de dragul nostru, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogaţi. El S-a jertfit pentru a le putea oferi un cămin celor care sunt străini şi călători în această lume şi care sunt în căutarea unei ţări mai bune, a unei ţări cereşti. Oare cei care sunt beneficiari ai harului Său, care aşteaptă să fie moştenitori ai nemuririi, vor refuza sau vor ezita să-şi împartă căminul cu cei lipsiţi şi fără adăpost? Oare noi, care suntem ucenicii lui Isus, vom refuza să ne deschidem uşa pentru străini doar pentru că nu-i cunoaştem? …
… În fiecare zi sunt îndurerată să văd manifestările de egoism ale celor care fac parte din poporul nostru. Se vede o alarmantă lipsă de dragoste şi de preocupare pentru cei care sunt îndreptăţiţi să le primească. … Îngerii aşteaptă să vadă dacă noi folosim ocaziile care ne sunt oferite de a face bine – aşteaptă să vadă dacă vom fi o binecuvântare pentru alţii. – Mărturii, vol. 2, p. 27–28
Care dintre noi nu s-a convins că lumea noastră suferă? Indiferent că trăim într-un mediu marcat de bogăție și materialism, fie într-unul caracterizat de sărăcie și nevoi materiale, oameni sunt răniți, suferă și se chinuie. De exemplu, nu trebuie decât să ne documentăm despre sumele amețitoare cheltuite în fiecare an pe antidepresive în Occident pentru a înțelege că bogăția materială nici nu se apropie măcar de garantarea fericirii sau a păcii.
4. Citește Luca 4:18 în diferite traduceri și versiuni ale Bibliei. Ce ne învață textul acesta despre ce a făcut Domnul Isus și despre ceea ce și noi ar trebui să facem, în sfera noastră, pentru cei din jur?
Dumnezeu ne cheamă să venim în întâmpinarea nevoilor tuturor oamenilor, chiar dacă nu știm când sau dacă Îl vor accepta vreodată pe Isus. Deși câștigarea lor pentru Isus este baza misiunii noastre, trebuie să îi ajutăm pe cei în nevoie pur și simplu pentru că sunt într-o situație vulnerabilă. Îi ajutăm pentru că L-am acceptat pe Isus ca Domn al nostru și aceasta este ceea ce ne cheamă să facem.
Exemplul Domnului Isus, care încerca să împlinească nevoile tuturor oamenilor, este un principiu biblic de urmat. Nu știm dacă toți aceia pe care i-a ajutat L-au acceptat sau nu.
Pentru a-i ajuta cu adevărat pe alții trebuie să devenim conștienți de nevoile lor. Fiecare cultură are propriul mod de a ne arăta cum să ne comportăm cu prietenii noștri. În India obiceiul este ca gazda să își servească musafirii cu mâncare și băutură. Este mai ușor să oferi unui străin o sumă de bani simbolică decât să alini un prieten care tocmai a pierdut pe cineva drag. S-ar putea ca prietenul să aibă nevoie de ceva mai mult decât bani sau lucruri materiale. Adeseori, susținerea plină de înțelegere de care dăm dovadă față de cineva care a pierdut ceva sau pe cineva poate fi de mult mai mult ajutor.
Principiul important pentru noi, ca ajutoare ale lui Isus pentru prietenii noștri, are în prim-plan iubirea neegoistă și faptul de a le înțelege nevoile înainte de a le veni în ajutor. Oferă-le ajutor celor în nevoie, chiar dacă nu știi în ce măsură sunt gata să Îl urmeze pe Isus!
5. Citește Matei 25:34-40. Care este mesajul pentru noi aici?
Dumnezeu îi cere poporului Său să manifeste mai multă milă şi mai multă consideraţie faţă de cei defavorizaţi decât manifestă acum. Dumnezeu cere ca aceeaşi consideraţie care ar trebui arătată faţă de văduvă şi faţă de orfan să fie arătată şi faţă de cei orbi sau faţă de cei care suferă sub apăsarea altor infirmităţi fizice. Bunăvoinţa dezinteresată este foarte rară în acest veac al lumii. Este ciudat că aceia care mărturisesc a fi creştini desconsideră învăţăturile clare, categorice ale Cuvântului lui Dumnezeu, fără să simtă nicio mustrare de conştiinţă. Dumnezeu aşază asupra lor responsabilitatea de a se îngriji de cei defavorizaţi, de orb, de olog, de văduvă şi de orfan, dar mulţi nu fac niciun efort în această privinţă.
Este o mare lucrare de făcut în lumea noastră și, pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, ea nu se micșoreazănicidecum, însă, atunci când iubirea desăvârșită a lui Dumnezeu este în inimă, vor fi făcute lucruri minunate. – My Life Today, p. 243
Domnul are o mare lucrare de făcut prin noi și ne invită să privim la El, să ne încredem în El, să umblăm cu El, să vorbim cu El. Ne invită să Îi predăm Lui tot ce avem și suntem, pentru ca, atunci când ne va cere să facem un sacrificiu pentru El să putem fi gata și dispuși să ascultăm. Noi ne vom putea bucura de plinătatea harului lui Dumnezeu numai dacă Îi predăm totul lui Hristos. Vom cunoaște adevărata fericire numai dacă păstrăm focul aprins pe altarul de jertfă. Dumnezeu le va da o moștenire mai mare în viitor celor care au făcut cel mai mult în prezent. În fiecare zi, prin diferite împrejurări, El ne pune la încercare și, prin fiecare efort făcut cu credincioșie, Își alege lucrătorii, nu pentru că ei ar fi desăvârșiți, ci pentru că sunt gata să lucreze pentru El, lăsând la o parte egoismul. – Our High Calling, p. 191
În timp ce lumea are nevoie de simpatie, de rugăciunile și ajutorul poporului lui Dumnezeu, are nevoie să Îl vadă pe Hristos în viața urmașilor Săi, poporul lui Dumnezeu are nevoie de ocazii în care să-și manifeste simpatia și înțelegerea, să facă rugăciuni eficiente și să-și dezvolte un caracter asemenea modelului divin. Tocmai pentru a ne oferi aceste ocazii Dumnezeu a lăsat să fie printre noi săraci, nefericiți, bolnavi și suferinzi. Ei sunt moștenirea lăsată de Hristos bisericii Sale și trebuie să fie îngrijiți așa cum i-ar îngriji Hristos. În acest fel, Dumnezeu îndepărtează zgura și purifică aurul, oferindu-ne acea dezvoltare a inimii și a caracterului de care avem nevoie. …
Plasându-i printre noi pe săraci și suferinzi, Domnul ne pune la probă ca să ne descopere ce este în inimile noastre. …
Lumea nu va fi convinsă atât prin învățăturile date de la amvon, cât prin felul de viețuire al membrilor bisericii. Predicatorul prezintă partea teoretică a Evangheliei, dar evlavia practică a bisericii este cea care îi dovedește puterea. – In Heavenly Places, p. 324
După cum știm cu toții, și o știm prea bine, nevoile nu se termină niciodată. Dacă suntem dispuși să sărim în ajutor, vom avea ocazii din belșug. Indiferent că e vorba de prieteni de aproape sau de refugiați de departe, există oameni în nevoie și ar trebui să facem tot ce putem, atunci când putem, pentru a-i ajuta. Isus i-a ajutat pe cei care nu puteau să se ajute singuri. În unele cazuri, El a fost Cel care a luat inițiativa și a mers la cei în nevoie; în alte cazuri, la fel ca în cazul oamenilor care l-au coborât pe paralitic prin acoperiș, prietenii au luat inițiativa.
6. „Nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viața pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Cum aplicăm acest principiu în lucrarea noastră pentru alții?
O familie misionară a slujit șase ani în Trinidad și Tobago. În primii trei ani a locuit într-o comunitate predominant hindusă și musulmană. Mulți hinduși se plângeau că toți creștinii le refuzau invitația la slujba lor anuală de recunoștință. Într-o zi, acești misionari creștini au participat la slujba de recunoștință a unui nou prieten hindus. Au făcut lucrul acesta urmând exemplul lui Isus: El Și-a vizitat prietenii atunci când L-au invitat la sărbătorile lor speciale. De fapt, în hinduism se crede că musafirii sau prietenii aduc binecuvântări în casa gazdei.
Încearcă să îți faci un prieten în această săptămână, fiind o binecuvântare pentru cineva! În primul rând, cercetează satul sau orașul din care faci parte! Știi vreun refugiat sau imigrant care locuiește în zonă? Dar pe oamenii care locuiesc pe strada ta sau pe scara ta de bloc? Îi cunoști pe toți? Roagă-te și cere ajutorul lui Dumnezeu! El îi știe pe toți și știe și străinul cu care te poți împrieteni. Nu uita că scopul este să te împrietenești cu el ca să-i vii în ajutor și să-l conduci la Dumnezeu.
Implică-te! Caută informații despre străinii sau necreștinii care locuiesc în țara ta. La adresa culte.gov.ro găsești două culte necreștine în România. Dacă vrei să aflii nevoile urgente din alte țări, întreabă responsabilul Departamentului de Misiune Externă de la Conferință.
Implică-te și mai mult! Identifică o persoană din sfera ta de influență. Începe să te rogi în mod regulat pentru acea persoană după ce ai răspuns la următoarele întrebări și i-ai oferit constant prietenia și suportul tău: Este această persoană prietenă cu mine – conform modelului de prietenie al lui Isus? Cunosc nevoile acestei persoane? Cum o pot conduce la Isus pentru vindecare?
Cum Şi-a manifestat Domnul Hristos dragostea faţă de sărmanii oameni muritori? Sacrificându-Şi slava, bogăţiile şi chiar viaţa Sa preţioasă. El a acceptat să trăiască o viaţă de umilinţă şi de mari suferinţe. S-a supus batjocurii pline de cruzime a unei mulţimi înfuriate, criminale, şi celei mai cumplite morţi, aceea pe cruce. Domnul Hristos a spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu. Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu”. Noi dovedim că suntem prieteni cu Hristos atunci când ascultăm implicit de voinţa Sa. … Cine ascultă porunca de a ne iubi unii pe alţii aşa cum ne-a iubit Hristos? Frate … , dacă vrei să asculţi porunca Domnului Hristos, tu trebuie să ai o dragoste mai statornică, neamestecată cu egoism și mai profundă decât ai avut până acum. – Mărturii, vol. 1, p. 690
Dragostea noastră este adeseori egoistă, deoarece noi înşine o îngrădim în cadrul unor limite prestabilite. Atunci când ne vom apropia de Hristos şi vom avea o părtăşie strânsă cu El, dragostea, compasiunea şi faptele noastre de generozitate vor deveni mai profunde, mai cuprinzătoare, întărindu-se prin exerciţiu. Dragostea şi preocuparea urmaşilor lui Hristos trebuie să fie atât de vaste, încât să cuprindă întreaga lume. Cei care trăiesc doar pentru „eu” şi „al meu” vor pierde cerul. …
… În jurul vostru sunt oameni care suferă, care au nevoie de cuvinte de simpatie, de dragoste şi de bunătate, precum şi de rugăciunile noastre umile şi pline de compasiune. Unii suferă sub mâna de fier a sărăciei, alţii suferă de boli, iar alţii, de dureri sufleteşti, de descurajare şi de tristeţe. Asemenea lui Iov, voi trebuie să fiţi ochi pentru cei orbi şi picioare pentru cei şchiopi, să cercetaţi cazurile pe care nu le cunoaşteţi ca să vedeţi cum le puteţi uşura nevoile şi cum puteţi ajuta acolo unde este cel mai mult nevoie de ajutor. – Mărturii, vol. 3, p. 530
Cu cât ne vom asemăna mai mult în caracter cu Mântuitorul nostru, cu atât mai mare va fi dragostea noastră faţă de cei pentru care a murit El. Creştinii care manifestă un spirit de iubire neegoistă unii faţă de alţii dau o mărturie în favoarea lui Hristos, pe care cei necredincioşi nu pot să o nege şi căreia nu pot să-i reziste. Este imposibil să estimăm puterea unui asemenea exemplu. Nimic nu va învinge cu atâta succes uneltirile lui Satana şi ale emisarilor săi, nimic nu va zidi Împărăţia Răscumpărătorului atât de mult ca dragostea lui Hristos manifestată de membrii bisericii. …
Oricât de înaltă i-ar fi mărturisirea de credinţă, cel a cărui inimă nu este plină de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru semenii săi nu este un ucenic al lui Hristos. Chiar dacă are o mare credinţă şi chiar dacă are puterea să facă minuni, fără dragoste, credinţa lui este fără valoare. Poate să dea dovadă de o mare generozitate, dar, dacă îşi dă averea ca să-i hrănească pe cei săraci din oricare alt motiv decât dragostea adevărată, faptele lui nu-l vor recomanda pentru a se bucura de favoarea lui Dumnezeu. – Mărturii, vol. 5, p. 167–168
Scriitorii evangheliilor au consemnat exemple ale obiceiului lui Isus de a crea punți între El și oameni din alte culturi cu scopul de a-i mântui (Matei 8:28-34; Marcu 5:1-20). Tot la fel, și noi suntem chemați să ne facem prieteni și să lucrăm pentru oamenii din alte culturi. Moartea lui Hristos a fost pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate, avere sau mediul din care provin. Nu trebuie să uităm niciodată lucrul acesta. „El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi” (1 Ioan 2:2).
„Bărbații și femeile nu împlinesc planul lui Dumnezeu când exprimă afecțiune doar pentru cercul propriei familii, […] în timp ce exclud din iubirea lor pe cei pe care i-ar putea mângâia și binecuvânta alinându-le nevoile. […]
Când ne îndeamnă să facem bine altora din afara familiei noastre, Domnul nu spune că afecțiunea noastră pentru familie va scădea și că ne vom iubi neamul sau țara mai puțin pentru că El dorește să ne extindem compasiunea. Să nu ne închidem iubirea și compasiunea între patru pereți și să limităm binecuvântarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, încât alții să nu se bucure și să nu beneficieze de ea împreună cu noi!” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 15 octombrie 1895).
Studiu zilnic:
Eclesiastul 9
Eclesiastul 10
Eclesiastul 11
Eclesiastul 12
Cântarea cântărilor 1
Cântarea cântărilor 2
Cântarea cântărilor 3
Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Medicul, un educator”.
1. Ce este mai bună decât tăria?
2. Când trebuie să mănânce voievozii și pentru ce?
3. Ce este o plăcere pentru ochi să vadă?
4. Cum cerea să fie tratată fata bolnavă de dragoste?
5. În ce condiții influența medicului va da mărturie pentru rău?
Studiu suplimentar - Divina vindecare, „Vindecarea sufletului”, p. 73–79.
Nu putem nega că Vechiul Testament accentuează responsabilitatea poporului lui Dumnezeu de a-i ajuta pe cei în nevoie. De fapt, Biblia Ebraică are sute de texte (și norme sau legi) care garantează și protejează drepturile văduvelor, orfanilor, străinilor, săracilor etc.
În Deuteronomul 15:4 se spune: „Totuşi la tine să nu fie niciun sărac, căci Domnul te va binecuvânta în ţara pe care ţi-o va da de moştenire Domnul Dumnezeul tău.” Dar după câteva versete se afirmă: „Totdeauna vor fi săraci în ţară, de aceea îţi dau porunca aceasta: «Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta»” (Deuteronomul 15:11).
Cum împăcăm aceste două versete din Deuteronomul (Deuteronomul 15:4 și Deuteronomul 15:11)? Care este problema aici? Cum putem soluționa aparenta contradicție? În esență, Biblia ne spune că, pentru că poate să Se îngrijească de nevoile oamenilor, Dumnezeu dorește să ne folosească pentru a-i ajuta pe cei în nevoie, așa cum a făcut Isus. Tradiția biblică, în ansamblu, nu consideră sărăcia o parte „normală” a vieții, ci o excepție negativă de la planul divin. „Normală” trebuie să fie grija care îi îndeamnă pe oameni să le arate bunătate celor în nevoie. „Dumnezeu revarsă binecuvântarea asupra noastră ca să o putem împărți cu alții. Când Îi cerem pâinea noastră cea de toate zilele, El privește în inima noastră să vadă dacă o vom împărți și noi la rândul nostru cu cei mai în nevoie decât noi” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 283).
Comentariu
„Dumnezeu a cercetat pe poporul Său [nevoiaș]” (Luca 7:16)
În Luca 7, citim despre o mare mulțime care recunoaște ceea ce tocmai făcuse Isus. Mulțimea nu doar că L-a recunoscut pe Isus ca Profet, și încă Unul mare, ci plină de uimire și laudă la adresa lui Dumnezeu a declarat că Isus a venit să îi ajute pe oameni. Isus era Profetul binefacerii și al compasiunii, Cel care venise să proclame Vestea Bună a lui Dumnezeu. Isus a venit, de asemenea, să proclame eliberarea robilor și să anunțe că împărăția lui Dumnezeu era aproape (Marcu 1:14,15; vezi și Luca 4:18,19). În timpul lucrării Sale pământești, Isus Și-a investit cea mai mare parte a timpului și energiei pentru cei mai sărmani și mai neglijați. Inima Lui a fost impresionată constant de durerea celor mai sărace, amărâte și lipsite ființe umane.
Printre cei săraci și lipsiți se numărau multe femei, și pentru ele Domnul avea o deosebită apreciere. Femeile care erau marginalizate de societate erau primite cu bunăvoință de Salvatorul care Se preocupa de ele. Astfel erau eliberate de durerile și bolile lor. Compasiunea și faptele pline de milă ale lui Hristos au fost demonstrate constant față de aceste femei.
Întâlnirea lui Isus cu femeia samariteană la fântâna lui Iacov constituie un exemplu pentru toți cei care lucrează pentru femei, indiferent unde se află acestea și oricare ar fi condiția lor, fie ele mame, văduve, sărace, proscrise, păcătoase sau asuprite în vreun fel de diavol. Oferindu-i femeii samaritene apa vieții, Isus a eliberat-o de împovărarea și vina ei, făcând-o capabilă să trăiască o viață mai bună, precum și să devină unul dintre martorii Săi (Ioan 4:1-26). Femeia samariteană era însetată, săracă, trebuia să își care singură apa, era obosită și neajutorată, iar Isus a venit în întâmpinarea nevoilor ei fizice, sociale și spirituale.
Modul în care Isus a rezolvat situația femeii prinse în adulter și situațiile multor altor femei indică interesul Lui pentru eliberarea și redarea demnității lor și demonstrează că iubirea Lui nu înclină spre o anumită clasă de persoane. Isus a depășit barierele culturale și chiar a mers împotriva unor puternice tradiții religioase pentru a vindeca, salva și dezvolta darurile și viața femeilor din împărăția Sa. Iubirea lui Isus nu are limite și nici condiții și se revarsă asupra tuturor femeilor care au nevoie de ajutor. Să ne uităm la următoarele exemple de femei care au primit dragostea Mântuitorului: femeia canaanită sau siro-feniciană (Matei 15:21-28; Marcu 7:24-30); propria mamă (Ioan 19:25-27); Marta și Maria, pe care Isus le-a încurajat (Ioan 11:17-37), și văduva din Nain, pe al cărei fiu Isus l-a înviat (Luca 7:11-17). Isus a fost uns de o femeie păcătoasă și i-a iertat păcatele (Ioan 12:1-11; Matei 26:6-13; Marcu 14:3-9; Luca 7:36-50); Isus a vindecat o femeie bolnavă și a vorbit cu ea (Luca 8:43-48; Matei 9:20-22; Marcu 5:25-34); câteva femei au fost vindecate de duhuri rele și de boli de către Isus (Luca 8:1-3); Domnul a vindecat o femeie infirmă (Luca 13:10-13); El a observat-o pe văduva care și-a adus darul (Marcu 12:41-44; Luca 21:1-4) și apoi i S-a arătat Mariei Magdalena (Ioan 20:10-18).
Conform evangheliilor, lucrarea de vindecare a Domnului Isus pentru cei care aveau nevoie de ajutorul Lui, alinându-le suferințele și eliberându-i de bolile care îi stăpâneau, indică faptul că „niciunul dintre cei care au venit la El nu a plecat fără să fie ajutat. De la El se revărsa un șuvoi de putere vindecătoare și oamenii erau întregiți fizic, mintal și spiritual” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 17). Îl găsim pe Isus vindecând-o pe soacra lui Simon (Petru) de febră mare (Matei 8:14,15; Marcu 1:29,30; Luca 4:38,39); El a vindecat un om bolnav de lepră, spunându-i: „Fii curățit!” (Matei 8:2-4; Marcu 1:40-44; Luca 5:12,13); El a vindecat (a iertat) un paralizat, spunând: „Omule, păcatele îți sunt iertate” (Luca 5:10) și adăugând: „Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă” (Luca 5:24, vezi și Matei 9:2-8; Marcu 2:3-12).
Domnul Isus a găsit o mare credință la un centurion al cărui slujitor era bolnav și muribund și i-a răsplătit credința vindecându-i slujitorul (Luca 7:1-10; Matei 8:5-13). Tot printr-o mare credință o femeie care de 12 ani suferea de hemoragie L-a atins pe Isus și a fost vindecată imediat de puterea Lui. Isus a confirmat credința ei, spunând: „Fiică, credința ta te-a mântuit. Du-te în pace” (Luca 8:48, vezi și Matei 9:20-22; Marcu 5:25-34).
Isus nu doar i-a vindecat pe cei care au venit sau au fost aduși la El, ci adeseori Și-a demonstrat iubirea când a văzut o persoană neajutorată. De exemplu, Isus îi învăța pe oameni în sinagogă într-o zi de Sabat când s-a întâmplat ca acolo să fie o femeie beteagă care era încovoiată și nu își putea îndrepta deloc spatele. Isus i-a spus: „Femeie, ești dezlegată de neputința ta” (Luca 13:12). Ce ușurare să fii eliberat după ce ai fost schilodit de un duh rău vreme de 18 ani! Biblia spune că Isus Și-a pus mâinile peste ea și ea s-a îndreptat de îndată și a început să Îl slăvească pe Dumnezeu pentru nou dobândita ei libertate.
Lucrarea lui Isus de vindecare a depășit cu mult ceea ce ne spune Biblia, dar este de ajuns să menționăm aici ceea ce scriitorii inspirați ai evangheliilor au consemnat pentru noi. Mulți alți oameni bolnavi au fost vindecați de Marele Medic. Un funcționar din Capernaum avea un fiu bolnav și i-a cerut lui Isus să îl vindece. În bunătatea Lui, Domnul a dat curs cererii funcționarului, spunând: „Du-te […] fiul tău trăiește” (Ioan 4:50).
Apostolul Pavel a scris: „El [Isus], măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Corinteni 8:9). Apostolul afirmă clar că Isus Se identifica cu săracii. Isus era bogat, dar a renunțat la ceea ce avea și a devenit sărac pentru ca omenirea săracă să moștenească atât bogățiile salvării temporare, cât și pe cele ale salvării veșnice.
Adevărata părtășie în biserica apostolică
Comunitatea creștină timpurie era caracterizată de adevărata părtășie. Această părtășie era marca apostolilor și a noilor credincioși. Ei deciseseră să locuiască în unitate cu Hristos și unii cu alții, având totul la comun (Faptele 2:42-44) și fiind una în simțire și în gândire. Dorința fiecăruia dintre ei era de a avea toate bunurile la comun pentru a le putea împărți cu cei în nevoie. Datorită acestei practici „nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă” (Faptele 4:34), astfel că actul de împărțire a bunurilor îi ajuta pe noii credincioși să vină în întâmpinarea nevoilor celor care treceau prin greutăți (Faptele 4:32-47).
Iacov a accentuat pe bună dreptate asocierea dintre auzirea Cuvântului și punerea lui în practică, pe de o parte, și iubirea care se manifestă atât în cuvinte, cât și în fapte, pe de altă parte. Care este așadar adevărata religie? „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov 1:27). Iacov pare să evoce oarecum următoarele cuvinte: „Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine” (Matei 25:35,36). Bieții orfani și săracele văduve trec prin suferințe care ating inima Tatălui, așa că acela care trăiește o religie autentică „[va face] dreptate orfanului, [va apăra] pe văduvă” (Isaia 1:17).
Adepții lui Isus au fost numiți pentru prima dată „creștini” în Antiohia (Faptele 11:26). Textul notează: „Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la prezbiteri prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul” (Faptele 11:29,30). A trimite ajutor (eis diakonian) în acest context poate însemna a oferi resurse (bani, daruri) care să fie folosite pentru oamenii lipsiți care trăiesc în suferință.
Aplicație
Cei săraci și lipsiți au un loc special în lucrarea Domnului Isus, pentru că lor le este predicată Evanghelia (Vestea Bună, împărăția lui Dumnezeu) (Matei 11:5; Luca 4:18). Alte pasaje biblice confirmă că săracii nu sunt doar săraci în sens spiritual, ci și în sens material (Matei 5:3; Luca 6:20). Pasajul cu darul văduvei sărace ilustrează bine această idee.
Ridicându-Și privirea, Isus i-a văzut pe cei bogați punându-și darurile în vistieria templului. El a văzut și o văduvă săracă ce a pus doi bănuți de aramă și a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toți ceilalți, căci toți aceștia au aruncat la daruri din prisosul lor, dar ea a aruncat din sărăcia ei, tot ce avea ca să trăiască” (Luca 21:3,4; vezi și Marcu 12:41-44 și 2 Corinteni 8:9,12).
Relatarea nu precizează dacă femeia avea rude care să se îngrijească de ea, în schimb, menționează că era o văduvă săracă și a dat tot ce avea. Este interesant că Isus face referire la această văduvă sărmană pentru că, din nou, atenția Lui se concentrează pe cel mai sărac dintre cei săraci, nu doar în sens spiritual, ci chiar în sens material: „Ea, din sărăcia ei, a pus tot ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”
Când oamenii neajutorați, precum văduva săracă, privesc la tine și la biserica ta, cum văd ei întruchiparea lui Isus Hristos și vindecarea completă, precum și ajutorul pe care le oferă prin biserica Sa?