Apelul lui Dumnezeu pentru misiune

Dumnezeu poate uneori să ne scoată din zona noastră de confort și să ne facă martori ai Săi. Uneori această schimbare poate fi folosită pentru a-Și atinge scopurile, cum este cazul împrăștierii oamenilor de la Turnul Babel. „Împrăștierea aceasta a fost mijlocul de populare a pământului și în acest fel s-a realizat planul lui Dumnezeu chiar prin mijloacele folosite de oameni spre a-l împiedica” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 120). După o vreme, Avraam a plecat din țara lui natală într-o alta (Geneza 12) pentru a sluji ca mărturie. Ucenicii lui Isus au trecut de la a lucra în mijlocul poporului lor (Faptele 3) la a lucra și pentru alții (Faptele 8:1-4). În Faptele 1:8, Isus a stabilit un principiu al evanghelizării: aveau să înceapă local, cu Ierusalimul și Iudeea, apoi regional, în Samaria și, în cele din urmă, internațional, până la marginile pământului.
Dar chiar dacă nu ne părăsim țara, Dumnezeu tot vrea ca noi să ne îndreptăm spre cei din jurul nostru. Când biserica din Ierusalim a ajuns să fie mulțumită de sine, membrii au fost risipiți. Persecuția a devenit un mijloc de răspândire a veștii bune în întreaga lume. 

21 octombrie: Sabatul Spiritului Profetic

Comentariu EGW

Îngerul legământului îi împuternicește pe slujitorii Săi să ducă adevărul peste tot în lume. El i-a trimis pe îngerii Săi cu solia harului, însă, de parcă nu ar fi zburat destul de repede pentru a satisface dorul inimii Sale pline de iubire, El așază asupra fiecărui membru al bisericii Sale responsabilitatea de a proclama această solie. „Cel ce aude să vină.” Fiecare membru al bisericii trebuie să-și arate credincioșia, invitându-i pe cei însetați să bea din apa vieții. Un lanț de martori vii trebuie să-i ducă lumiiinvitația. Vrei și tu să-ți faci partea în această măreață lucrare?

Isus îi cheamă pe mulți să se înroleze ca misionari, bărbați și femei care să se consacre lui Dumnezeu, fiind dispuși să cheltuie și să se cheltuie în slujba Lui. Oh, oare de ce nu suntem conștienți că există o lume pentru care trebuie să lucrăm? De ce nu înaintăm pas cu pas, îngăduindu-I lui Dumnezeu să ne folosească drept mâna Lui de ajutor? De ce nu ne așezăm pe altarul slujirii? Atunci, dragostea lui Hristos ne va atinge și ne va transforma, făcându-ne binevoitori ca, de dragul Său, să acționăm și să îndrăznim. – Evanghelizarea prin literatură, p. 18

Dumnezeu ne-a dat darul vorbirii pentru a putea să le spunem și altora ce face El pentru noi, pentru ca dragostea și compasiunea Lui să poată mișca și alte inimi și, astfel, și alți oameni să-L laude pe Cel ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. „Voi sunteți martorii Mei”, a spus Domnul (Isaia 43:10). Dar toți cei chemați să fie martori pentru Hristos trebuie, pentru a da o mărturie eficientă, să învețe de la El. În calitate de copii ai Împăratului ceresc, ei trebuie să se autoeduce pentru a da mărturie cu glas clar, distinct și în așa fel încât nimeni să nu aibă impresia că au vreo rezervă în a vorbi despre îndurările Domnului. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 243
Într-un anumit sens, adventiştii de ziua a şaptea au fost trimişi în lume ca veghetori şi purtători de lumină. Lor le-a fost încredinţată ultima avertizare pentru o lume care piere. Asupra lor străluceşte lumina minunată din Cuvântul lui Dumnezeu. Lor li s-a dat de îndeplinit o lucrare de cea mai mare importanţă – proclamarea primei, a celei de-a doua şi a celei de-a treia solii îngereşti. Nu există nicio altă lucrare de o asemenea importanţă. Ei nu trebuie să îngăduie ca altceva să le absoarbă atenţia. 
Cele mai solemne adevăruri încredinţate vreodată muritorilor ne-au fost date nouă, ca să le vestim lumii. Proclamarea acestor adevăruri trebuie să fie lucrarea noastră. Lumea trebuie să fie avertizată şi poporul lui Dumnezeu trebuie să fie credincios misiunii care i-a fost încredinţată. … 

… Nu este de mică importanţă faptul că sfaturile şi planurile lui Dumnezeu ne-au fost descoperite atât de clar. Este un privilegiu minunat să fim în stare să înţelegem voia lui Dumnezeu, aşa cum a fost ea descoperită în cuvântul sigur al profeţiei. Lucrul acesta aşază asupra noastră o mare responsabilitate. Dumnezeu aşteaptă ca noi să le împărtăşim altora cunoştinţa pe care El ne-a dat-o. – Mărturii, vol. 9, p. 19
 

Ca să ajungem la alții, Dumnezeu dorește ca noi să ieșim din zona de confort. Dorința de a rămâne numai printre cei de același neam și etnie ori stare socială cu noi poate duce la egoism și chiar răutate. Acest pericol este una dintre lecțiile care reies din situația de la Babel. 

1. Citește Geneza 11:1-9. Cât de bune erau intențiile oamenilor? Ce voiau să facă și de ce a vrut Dumnezeu să le zădărnicească planurile?

Această istorie a oamenilor de la Turnul Babel le demască ambiția supremă. Plănuiau să facă o structură monumentală – o cetate și un turn așa cum nu mai existau nicăieri în lume: „un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume” (Geneza 11:4).

Cât de des oamenii din zilele noastre caută să facă aceleași lucruri? Nu contează dacă prin politică, prin artă, afaceri sau chiar și religie. Peste tot există oameni care vor să-și facă un nume. La sfârșit, cât de inutile și nesemnificative vor fi eforturile lor! (Vezi Eclesiastul 2:1-11.)
Biblia spune în Geneza 11:4 că acești oameni au vrut să construiască un turn pentru a nu fi împrăștiați pe întregul pământ. Voiau să rămână împreună din motive egoiste. Dar Dumnezeu a avut un alt plan.

În același timp, acești oameni erau uniți pentru această lucrare. Însă „Domnul a zis: «Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă, și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând»” (Geneza 11:6). Acest plan ambițios al oamenilor a fost de fapt dăunător.
Ellen White spune că oamenii de la Babel nu au avut încredere în făgăduința lui Dumnezeu că nu avea să mai distrugă vreodată pământul prin apă (Geneza 9:14,15). Ei intenționau să atingă prin forțe proprii siguranța percepută de ei, în loc să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu. Oricare ar fi fost motivele lor majore, Dumnezeu știa că intențiile lor nu erau curate și că erau pline de o ambiție egoistă, așa că i-a împiedicat să își atingă țelurile declarate.
 

Faci parte dintr-un grup sau o comunitate etnică în care oamenii se simt mai bine printre ai lor? Cum poți interacționa cu alții care nu au rasa, etnia sau naționalitatea ta?

Comentariu EGW

Locuitorii din câmpia Şinear şi-au întemeiat regatul din dorinţa de înălţare de sine, nu pentru slava lui Dumnezeu. Dacă ar fi reuşit, s-ar fi născut o mare putere care avea să alunge neprihănirea şi să inaugureze o nouă religie. Lumea ar fi decăzut din punct de vedere moral. Teorii eronate ar fi abătut mintea oamenilor de la supunerea faţă de preceptele divine, iar Legea lui Iehova ar fi fost ignorată şi uitată. Dar Dumnezeu nu lasă niciodată lumea fără martori ai Săi. Şi de data aceasta au fost oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu şi au strigat către El: „O, Dumnezeule”, s-au rugat ei, „aşază-Te între cauza Ta şi planurile şi metodele oamenilor.” …
Deodată, lucrarea care înaintase atât de bine a fost brusc oprită. Au fost trimişi îngeri care să zădărnicească planurile constructorilor. … Au urmat confuzie și panică. Toată activitatea a intrat în impas. …

„Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului.” Această împrăștiere a fost mijlocul de a popula pământul și astfel planul lui Dumnezeu a fost împlinit chiar prin ceea ce oamenii folosiseră pentru a împiedica aducerea sa la îndeplinire.
În zilele noastre, Domnul vrea ca poporul nostru să fie răspândit peste tot pe pământ. Copiii Săi nu trebuie să colonizeze. Domnul Isus a spus: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). – Conflict and Courage, p. 43
Lumea căzută este câmpul de bătaie pentru cel mai mare conflict la care au fost vreodată martori universul ceresc și puterile pământului. El a fost desemnat ca scenă pe care să se dea marea luptă dintre bine și rău, dintre cer și iad. Fiecare fiinţă omenească ia parte la acest conflict. Nimeni nu poate ocupa un teren neutru. Oamenii trebuie fie să-L accepte, fie să-L respingă pe Răscumpărătorul lumii. Toţi sunt martori, fie pentru, fie împotriva lui Hristos. Hristos îi cheamă pe aceia care stau sub steagul Lui să participe în acest conflict alături de El, ca soldaţi credincioși, ca să poată moșteni cununa vieţii. Ei au fost înfiaţi ca fii și fiice ale lui Dumnezeu. Hristos le-a dat făgăduinţa sigură că aceia cei care sunt părtași la umilinţa și suferinţa Sa pentru adevăr vor primi o răsplată mare în Împărăţia cerului. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 242 (23 august)

Ambasadorului credincios al lui Hristos nu-i este rușine de stindardul adevărului. El nu încetează să proclame adevărul, oricât de nepopular ar fi. El duce vestea bună a mântuirii pretutindeni, la timp și nelatimp. Misionarii lui Dumnezeu sunt chemați să se confrunte cu pericole, să îndure lipsuri și să sufere ocara de dragul adevărului, însă ei trebuie să țină steagul sus, chiar când sunt înconjurați de pericole, greutăți și reproșuri. …
Acești martori din zilele de pe urmă sunt ostași cutezători ai lui Isus Hristos. Ei au gustat puterile lumii care va veni. Picioarele lor nu se află pe nisipuri mișcătoare, ci pe o stâncă solidă. Ei nu pot fi abătuți cu ușurință de la credința dată sfinților o dată pentru totdeauna. Ei vor fi întăriți de Conducătorul lor ca să facă față greutăților. Ei sunt mesagerii neprihănirii, reprezentanți ai lui Hristos, care descoperă lumii biruința harului. – Asemenea lui Hristos, p. 347 (29 nov.)
 

2. Citește Geneza 12:1-3. În ce sens îndemnul adresat de Dumnezeu lui Avram a fost o chemare la misiune?

Dumnezeu i-a cerut lui Avram (al cărui nume l-a schimbat ulterior în Avraam) să își părăsească țara și poporul și să se ducă într-un alt ținut. Totul făcea parte din planul divin de a-l folosi pe Avraam ca mijloc de atingere a scopurilor Sale divine pe pământ. Și Avraam s-a dus, după cuvântul Domnului. Dacă Dumnezeu are un plan pentru tine, s-ar putea ca acesta să fie o chemare să îți părăsești familia extinsă și poporul și să slujești într-un loc pe care îl face disponibil, astfel încât să fii o binecuvântare pentru alții.

3. Citește următoarele texte. Ce spune fiecare despre legământul lui Dum­nezeu, despre făgăduința Lui pentru noi?
Geneza 3:15     
Geneza 17:19     
Numeri 24:17     
Isaia 9:6     
Daniel 9:24-27     
Matei 1:21     
 

Din textele de mai sus reiese clar că Dumnezeu avea să Își respecte promisiunea făcută în grădina Edenului, că Cineva va veni ca soluție la problema păcatului. Această soluție, Isus Hristos, Mesia, avea să se tragă din urmașii lui Avraam și ai lui Isaac (prin Sara). Evrei 11:9 declară că Isaac și Iacov erau moștenitori ai făgăduinței binecuvântării pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avraam. 
Nu știm exact cât de multe știa sau înțelegea Avraam despre cum Sămânța promisă avea să vină prin el, dar chiar și așa Avraam a înaintat prin credință. „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).
Ce exemplu pentru noi!
 

Să presupunem că ești chemat de Dumnezeu să te duci undeva fără să știi unde. Cum reacționezi și de ce?

Comentariu EGW

Sentința rostită asupra lui Satana: „Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, iar tu îi vei zdrobi călcâiul” (Geneza 3:15) a fost pentru primii noștri părinți o făgăduință a răscumpărării, adusă la îndeplinire prin Hristos. …
Mesia avea să fie din linie împărătească, căci în profeția rostită prin Iacov Domnul a spus: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Șilo. Și de El vor asculta toate popoarele” (Geneza 49:10).

Isaia a profetizat: „Eu voi încheia cu voi un legământ veșnic, ca să întăresc îndurările mele față de David. Iată, l-am pus martor pe lângă popoare, cap și stăpânitor al popoarelor. Într-adevăr, vei chema neamuri pe care nu le cunoști, și popoare care nu te cunosc vor alerga la tine pentruDomnul, Dumnezeul tău, pentru Sfântul lui Israel, care te proslăvește” (Isaia 55:3-5). – Faptele apostolilor, p. 222–223
… Hristos … a plecat din căminul Său sigur și liniștit, a renunțat la slava pe care o avea alături de Tatăl înainte de a exista pământul și a părăsit poziția Sa de Împărat al universului. Domnul a venit pe pământ ca Om al durerii, confruntat cu ispite, acceptând singurătatea, ca să semene cu lacrimi și să ude cu sângele Său sămânța vieții pe care a dăruit-o lumii pierdute.

 În același mod trebuie să semene și slujitorii lui Hristos. Când a fost chemat să devină un semănător al seminței adevărului, lui Avraam i s-a poruncit: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău și vino în țara pe care ți-o voi arăta” (Geneza 12:1). „Și el a plecat fără să știe unde se duce” (Evrei 11:8). … Prin urmare, cei care sunt chemați să I se alăture lui Hristos trebuie să renunțe la orice i-ar împiedica să-L urmeze. Unele dintre vechile relații de prietenie trebuie întrerupte, planurile vieții trebuie reconsiderate, speranțele deșarte lumești trebuie abandonate. Sămânța trebuie semănată cu sacrificii, cu trudă și cu lacrimi, chiar dacă semănătorii sunt neînțeleși și părăsiți de semenii lor. – Parabolele Domnului Hristos, p. 36–37

Unii s-ar putea să fie în medii favorabile pentru a putea avea toate lucrurile dorite pentru viața aceasta, dar Dumnezeu are o lucrare de făcut prin ei în altă parte, o lucrare pe care nu o pot face dacă sunt înconjurați de rude și prieteni. Însăși poziția confortabilă și rudele care îi înconjoară îi pot împiedica să dezvolte acele trăsături de caracter pe care ar dori Dumnezeu ca ei să le aibă. Însă Dumnezeu vede că, dacă situația se va schimba și îi va trimite acolo unde mediul înconjurător va fi cu totul diferit, acela va fi locul cel mai potrivit pentru ei ca să-și poată dezvolta un caracter care să-I aducă slavă lui Dumnezeu.
Atunci când ne situăm acolo unde totul este convenabil și ușor, nu simțim atât de mult nevoia de a depinde clipă de clipă de Dumnezeu. În providența Sa, Domnul ne aduce în situații în care vom simți că avem nevoie de ajutorul Său și de puterea Sa. – In Heavenly Places, p. 112
 

Urmând chemarea lui Dumnezeu, Avraam a intrat în țară așa cum i-a poruncit Dumnezeu. Cu toate acestea, chiar de la început, nu a părut să-i meargă prea bine. A sosit acolo unde i-a indicat Dumnezeu, însă, potrivit Bibliei, „canaaniții erau atunci în țară” (Geneza 12:6) – păgâni cunoscuți pentru cruzimea și violența lor. Nu este de mirare că imediat după ce Avraam a ajuns acolo, Dumnezeu i S-a arătat și i-a spus: „Toată țara aceasta o voi da seminței tale” (Geneza 12:7). Fără îndoială, Avraam avea nevoie de încurajare. 
Chiar și așa, tot nu i-a mers foarte bine, mai ales la început. 
 

4. Citește Geneza 12:10-20 – 13:1. Ce lucruri i s-au întâmplat apoi și ce greșeli a făcut acest om al lui Dumnezeu?

Cât de descurajat trebuie să fi fost, să renunțe la o existență comodă și cel mai probabil prosperă în țara natală, numai ca să plece „fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8)! Iar unul dintre primele lucruri cu care s-a confruntat a fost o foamete. Această foamete era atât de gravă încât Avraam a trebuit să părăsească locul în care Dumnezeu îi spusese să se stabilească și a mers altundeva. Apoi lucrurile s-au înrăutățit și mai tare.

„În timpul rămânerii sale în Egipt, Avraam a demonstrat că nu scăpase de slăbiciunile și imperfecțiunile omenești. Ascunzând faptul că Sara îi era soție, el a manifestat neîncredere în purtarea de grijă divină, o lipsă a acelei credințe alese și a curajului atât de des și de nobil exemplificate în viața lui. […] Ca urmare a lipsei de credință din partea lui Avraam, Sara a fost pusă într-un mare pericol. Împăratul Egiptului, fiind informat de frumusețea ei, a adus-o în palatul său, având de gând s-o ia de soție. Dar Dumnezeu, în mila Sa, a ocrotit-o pe Sara, trimițând judecățile Lui asupra casei imperiale” (Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 130).
Nimeni nu a spus vreodată că lucrarea misionară este ușoară, iar prin minciună și înșelăciune Avraam nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile. Din fericire, Dumnezeu este un Dumnezeu răbdător și nu Și-a părăsit slujitorul din cauza greșelii care, din nefericire, nu avea să fie singura lui greșeală. Cât de încurajator este să știm că, în ciuda greșelilor noastre, dacă ne prindem de Domnul cu credință și supunere, așa cum a făcut Avraam, nu numai că greșelile, păcatele și cusururile noastre pot fi iertate, dar Domnul ne poate folosi în continuare pentru misiune.

Ce lecții putem învăța din episodul cu Avram în Egipt?

Comentariu EGW

Ce este ispita? Este mijlocul prin care cei care afirmă că sunt copii ai lui Dumnezeu sunt puși la probă și încercați. Citim că Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam, i-a ispitit pe copiii Israel. Aceasta înseamnă că El a permis să existe niște împrejurări care să le pună la probă credința și să-i facă să privească spre El pentru ajutor. Dumnezeu îngăduie ispite și peste copiii Săi de astăzi pentru ca ei să poată înțelege că El este ajutorul lor. Dacă ei se apropie tot mai mult de El când sunt ispitiți, El îi întărește ca să se poată împotrivi ispitei. Dar vor fi biruiți dacă îi cedează vrăjmașului, neglijând să stea cât mai aproape de Ajutorul lor Atotputernic. Ei se despart singuri de Dumnezeu. Ei nu dovedesc că merg pe căile Domnului. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1094

Avraam a plecat mai departe, spre miazăzi, și din nou credința sa a fost încercată. Cerul n-a mai dat ploaie, pâraiele încetaseră să mai curgă prin văi și iarba se uscase pe câmpii. Turmele și cirezile nu mai găseau pășune și foametea amenința întreaga tabără. Nu cumva patriarhul punea acum la îndoială conducerea Providenței? Nu privea el oare înapoi cu dor la belșugul câmpiilor Caldeei? Toți priveau cu îngrijorare să vadă ce va face Avraam, când necazuri după necazuri se abăteau asupra lui. Atâta vreme cât încrederea lui părea nezdruncinată, ei simțeau că mai era nădejde; erau siguri că Dumnezeu era Prietenul său și că El încă îi călăuzea.
Avraam nu putea să explice căile Providenței, el nu ajunsese la împlinirea speranțelor lui, dar se ținea tare de făgăduința: „Te voi binecuvânta, îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare”. Cu rugăciuni stăruitoare, el chibzuia să vadă cum să păstreze viața celor ai săi și a turmelor sale, dar nu îngăduia ca împrejurările să îi zdruncine credința în Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de foamete, el a coborât în Egipt. El n-a uitat Canaanul și, în strâmtorarea sa, nu s-a întors în Caldeea, de unde venise și unde era belșug de pâine, ci a căutat un refugiu temporar, cât mai aproape posibil de țara făgăduinței, intenționând să se întoarcă în curând acolo unde îl așezase Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 128–129

Credinţa lui Avraam trebuie să fie exemplul nostru. Cu toate acestea, cât de puţini vor suporta cu răbdare testul simplu al mustrării pentru păcatele care le pun în pericol binele veşnic! Cât de puţini vor primi mustrarea cu umilinţă şi vor profita de ea! Cerinţele lui Dumnezeu în ceea ce priveşte credinţa, slujirea şi afecţiunea noastră trebuie să fie întâmpinate cu bucurie. Noi Îi suntem datori infinit de mult Domnului şi ar trebui să ne conformăm fără ezitare chiar şi celei mai mici dintre cerinţele Sale. Ca să fim călcători ai poruncilor nu este nevoie să călcăm în picioare întregul cod moral. Dacă nesocotim o singură poruncă, suntem călcători ai Legii sfinte. Dar, dacă vrem să fim cu adevărat păzitori ai poruncii, trebuie să respectăm cu stricteţe oricare cerinţă a lui Dumnezeu de la noi. – Mărturii, vol. 4, p. 253
 

5. Citește Faptele 8:1-4. Cum s-au răspândit primii creștini dincolo de zona lor de confort?

Până la acel moment, biserica timpurie se aflase în mare parte în Ie­rusalim (sau în teritoriul iudaic și printre iudei). Când a început per­secuția – în care Saul, un iudeu și fariseu devotat, a fost implicat activ –, biserica din Ierusalim s-a împrăștiat în toată Iudeea și Samaria. Isus prezisese în Faptele apostolilor 1:8 că „veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria”. Această declarație a devenit realitate – după cum este consemnat în Faptele apostolilor 8:4 – prin faptul că aceia care „se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul”.

Chiar și după ce biserica a început să iasă din Ierusalim, creștinii au continuat să predice în zonele evreiești sau în cartierele evreilor din alte cetăți. Faptele apostolilor 11:19 precizează că biserica se răspândise până în Fenicia (Liban) și în Cipru, dar în această etapă nu le predica mesajul decât evreilor. Ucenicii lui Isus și biserica primară nu intenționau să îi vadă venind la Domnul pe neevrei, ci numai pe evrei. Aveau în continuare perspective destul de înguste cu privire la ce trebuia să fie misiunea bisericii.
Petru, un ucenic al lui Isus și una dintre figurile centrale ale bisericii timpurii, se împotrivea ideii de a duce mesajul Evangheliei la neamuri/neevrei, chiar și după ce Pavel începuse să le predice acestora. Petru era cunoscut ca apostol al celor tăiați împrejur (adică al evreilor), iar Pavel, ca apostol al neamurilor (Galateni 2:8). La început, Petru nici măcar nu voia să fie văzut laolaltă cu neamurile (Galateni 2:11,12). Cu toate acestea, Dumnezeu l-a scos pe Petru din zona lui de confort și i-a schimbat inima. Petru a început să învețe ce presupunea cu adevărat trimiterea evanghelică și ce urmărea să realizeze moartea lui Hristos pentru întreaga lume.
 

Citește Faptele 10:9-15,28,29. Care a fost mesajul pe care Dumnezeu i-l transmitea lui Petru și cum ar trebui noi, în zilele și epoca noastră, să aplicăm acest principiu în efortul misionar?

Comentariu EGW

După ce ucenicii au fost alungați din Ierusalim în urma prigoanei, solia Evangheliei s-a răspândit cu iuțeală prin ținuturile care se găseau dincolo de hotarele Palestinei și, în centrele mai importante, s-au format multe grupe mici de credincioși. Unii dintre ucenici „au ajuns până în Fenicia, în Cipru și în Antiohia, și propovăduiau Cuvântul”. De obicei, lucrarea lor se mărginea la iudei sau la iudeii dintre greci, care, în vremea aceea, puteau fi găsiți în colonii mari în aproape toate orașele lumii. …
Dumnezeu era Cel care le dăduse numele de creștini. Acesta este un nume regal, dat tuturor acelora care I se alătură lui Hristos. Despre acest nume scria Iacov mai târziu: „Oare nu bogații vă asupresc și vă târăsc înaintea judecătorilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtați?” (Iacov 2:6,7). Și Petru a declarat: „Dacă suferă pentru că este creștin, să nu-i fie rușine, ci să proslăvească pe Dumnezeu pentru numele acesta. … Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu Se odihnește peste voi”(1 Petru 4:16,14). – Faptele apostolilor, p. 155–157

El [Petru] a învins atât de mult prejudecata firească, încât a stat chiar la masă cu convertiții dintre neamuri. Însă, când unii dintre iudeii care țineau cu strășnicie la legea ceremonială au venit de la Ierusalim, în mod neînțelept, Petru și-a schimbat atitudinea față de convertiții dintre păgâni. … Descoperirea acestor slăbiciuni din partea celor ce fuseseră respectați și iubiți ca niște conducători a lăsat o foarte dureroasă impresie în mințile credincioșilor dintre neamuri. Biserica era amenințată de dezbinare. Însă Pavel, care a văzut influența nimicitoare pentru biserică, prin purtarea cu două fețe a lui Petru, l-a mustrat pe față pentru ascunderea adevăratelor sale sentimente. …
Petru a văzut greșeala în care căzuse și a căutat de îndată să îndrepte, atât cât îi stătea în putere, răul pe care-l făcuse. Dumnezeu, care cunoaște sfârșitul de la început, i-a îngăduit lui Petru să-și dea pe față slăbiciunea caracterului, pentru ca încercatul apostol să vadă că în sine însuși nu era nimic cu care să se mândrească. – Faptele apostolilor, p. 197–198

În felul acesta, Hristos căuta să-i învețe pe ucenici adevărul că, în Împărăția lui Dumnezeu, nu există granițe, nici caste și nici aristocrație; că ei trebuie să meargă la toate neamurile, ducându-le solia iubirii unui Mântuitor. Dar de abia mai târziu ei au înțeles pe deplin că Dumnezeu „a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremuri și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi” (Faptele 17:26,27). – Faptele apostolilor, p. 20
 

6. Citește Faptele 1:8. Ce principii a prezentat Isus pentru lucrarea de a-L mărturisi pe El lumii?

Predicarea adevărului nu înseamnă să-i convingem pe alții de cât de greșiți sunt, ci să Îl predicăm pe Isus. Există niște principii în cuvintele lui Isus din Faptele 1:8. 
(1) „Îmi veți fi martori în Ierusalim.” După cum am văzut, trebuie să fim martori ai Săi acolo unde locuim fizic, adică în: casa noastră, biserica noastră, strada noastră, cartierul nostru și comunitatea noastră. Trebuie să fim mai întâi martori ai Săi acolo unde El ne-a așezat inițial – acasă sau la serviciu – și să fim martorii Săi pentru oamenii care sunt cel mai aproape de noi. Poate fi vorba despre rudele apropiate sau mai îndepărtate, despre oamenii din biserică sau despre colegii de muncă, vecinii și comunitatea din care facem parte. 

Uneori oamenii sunt interesați numai să meargă într-o țară îndepărtată și într-o cultură străină pentru a fi martori ai Săi. Ar trebui să începem de acolo de unde ne aflăm, după care să continuăm în direcția în care ne conduce Dumnezeu.

(2) Apoi „Îmi veți fi martori” „în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele 1:8). Din nou, Isus afirmă realitatea că mărturisirea implică traversarea granițelor culturale. Începând cu locul în care suntem, putem fi chemați să ne mutăm în alte zone pentru a ajunge la alte categorii sociale, etnice și religioase. Dacă aparțin unui anumit grup etnic sau sunt vorbitor de o anumită limbă, îmi poate fi mult mai ușor să le fiu martor altora ca mine, pentru că barierele culturale care trebuie depășite sunt minime. În unele zone ale lumii, numai un anumit clan sau trib este reprezentat în componența bisericii. Dar Marea Trimitere a lui Isus ne spune că, în calitate de martori ai Săi, este esențial să ieșim din zona noastră de confort și să ne investim resursele pentru astfel de grupuri etnice. Toți oamenii, inclusiv cei din aceste categorii etnice, au nevoie de mesajul lui Isus.
Implică-te!  Întocmește o listă cu grupurile de persoane cu nevoi speciale din comunitatea ta la care biserica nu a făcut eforturi să ajungă.
Implică-te și mai mult!  Începe să te rogi pentru ocazia ca, în vii­torul apropiat, să te implici în misiune pentru oamenii cu nevoi speciale.
 

Hristos i-a împuternicit pe ucenicii Lui să îndeplinească lucrarea pe care le-o încredințase, începând din Ierusalim. Ierusalimul fusese scena uimitoarei Lui bunăvoințe față de neamul omenesc. Acolo suferise, fusese lepădat și osândit. Țara Iudeii era locul nașterii Lui. Acolo, îmbrăcat în haina umanității, a umblat printre oameni și puțini și-au dat seama cât de aproape era cerul când Isus era printre ei. În Ierusalim trebuia să înceapă lucrarea ucenicilor.
Gândindu-se la tot ce suferise Hristos acolo și la faptul că lucrarea pe care o făcuse nu fusese apreciată, ucenicii ar fi putut să ceară un câmp mai promițător, dar ei n-au făcut o astfel de cerere. Ucenicii trebuiau să cultive chiar terenul acela unde răspândise El sămânța adevărului și sămânța aceasta urma să aducă un seceriș bogat. În lucrarea lor, ucenicii aveau să sufere persecuția venită din cauza geloziei și a urii iudeilor, dar lucruri de felul acesta îndurase și Învățătorul lor și ei nu voiau să fugă de ele. Cele dintâi revărsări de har trebuiau să vină asupra ucigașilor Mântuitorului. – Hristos, Lumina lumii, p. 820

Ne apropiem de sfârșitul istoriei acestui pământ; curând vom sta înaintea marelui tron alb. În curând, ocaziile tale de a lucra vor fi trecut. De aceea, lucrează cât timp se mai zice astăzi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare credincios adevărat poate să vadă că este de făcut o lucrare. Când voința omului conlucrează cu voința lui Dumnezeu, ea devine atotputernică și lucrătorul poate crea oportunități. Caută suflete cu care să vii în contact! Caută ocazii de a spune un cuvânt la vremea potrivită! Nu aștepta să fii prezentat sau să vă cunoașteți mai bine înainte de a căuta să salvezi sufletele care pier în jurul tău. Dacă vei porni la lucru cu zel, înaintea ta se vor deschide căi pentru a aduce la îndeplinire această lucrare. Bizuie-te pe brațul divin pentru înțelepciune, putere și pricepere pentru lucrarea pe care Domnul ți-a dat-o să o faci. – Our High Calling, p. 298

Se vor trezi bisericile noastre și își vor da seama de situația în care se află? Reprezentanții lui Hristos trebuie să poarte povara pentru suflete. Orice neam, orice seminție, orice limbă și orice popor trebuie să audă mesajul final al îndurării față de lume. Când vor avea o mai bună înțelegere a adevărului biblic, membrii bisericii noastre se vor trezi din letargie și vor fi gata să-și dăruiască banii pentru cauza lui Dumnezeu și să se predea pe ei înșiși, lucrând cu seriozitate sub călăuzirea Duhului Sfânt. Poporul lui Dumnezeu sunt cei care lucrează pentru El, desemnați să proclame adevărul pretutindeni în lume. …
Fiecare membru al bisericii trebuie să se implice în mod activ în lucrarea Domnului. „De ce stați aici toată ziua fără lucru?” întreabă El. „Mergeți și lucrați azi în via Mea. Lucrați cât este ziuă, pentru că vine noaptea când nimeni nu mai poate să lucreze.” – Asemenea lui Hristos, p. 204 (9 iul.)
 

„Înainte de înălțarea Sa la cer, Domnul Hristos le-a dat ucenicilor Săi o însărcinare, spunându-le că ei urmau să fie executorii testamentari prin care El lăsa lumii comorile vieții veșnice. «Voi ați fost martorii vieții Mele de sacrificiu în favoarea lumii», le-a spus El. «Ați văzut strădaniile Mele pentru Israel. Și, deși poporul Meu nu a voit să vină la Mine ca să poată avea viață, deși preoții și conducătorii au făcut cu Mine ce le-a plăcut, deși ei M-au lepădat, ei vor mai avea încă o ocazie de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu»” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 27, 28). 

„În lumea noastră sunt mulți aceia care se găsesc mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu decât ne închipuim noi. În această întunecată lume a păcatului, Domnul are multe pietre prețioase la care îi va îndruma pe solii Săi. Pretutindeni se găsesc dintre aceia care vor lua poziție de partea lui Hristos. Mulți vor prețui înțelepciunea de la Dumnezeu mai presus de orice câștig pământesc și vor ajunge credincioși purtători de lumină. […] Convinși că umblarea lui Petru era întru totul împlinirea planului lui Dumnezeu și că prejudecățile și exclusivismul lor erau cu totul opuse spiritului Evangheliei, ei L-au preamărit pe Dumnezeu” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 140-142). 

Studiu zilnic:

Proverbele 5
Proverbele 6
Proverbele 7
Proverbele 8
Proverbele 9
Proverbele 10
Proverbele 11

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „În natură și cu Dumnezeu”.

1. Cum/Cât timp trebuie să fii îndrăgostit?

2. Ce se va întâmpla celui ce se duce la nevasta aproapelui său? 

3. Al cui rod este mai bun decât aurul cel mai curat? 

4. Cine se prăpădește singur?

5. Ce s-a întâmplat cu dorința Domnului de a câștiga măcar o oră de odihnă? 
 

Studiu suplimentar: Astăzi cu Dumnezeu, „Tot așa să lumineze și lumina voastră”, p. 211; Cugetări de pe Muntele Fericirilor, „Și nu ne duce pe noi în ispită”, p. 117–120.