Iertare prin credinţă

Depresia: un cuvânt care devine foarte familiar pentru multe persoane. În zilele noastre, tinerii află adesea ce înseamnă acest cuvânt mai devreme decât au aflat părinţii lor.
Te-ai gândit vreodată la cuvântul „depresie”? Când apăsăm un burete „cu memorie”, producem o adâncitură pe suprafaţa lui. Dacă apăsăm pe ceva moale, formăm o adâncitură.

Cum a ajuns acest cuvânt să fie folosit pentru a desemna simţăminte neplăcute – simţământul că lucrurile stau foarte rău? Timp de secole, oamenii au descris aceste sentimente ca pe o „greutate” care îi apasă. Unii chiar pot localiza greutatea ca apăsându-le pieptul. Într-o lecţie viitoare, vom studia căi prin care să rezolvăm depresia – determinată de moartea celor dragi, de experienţa unui abuz sau de circumstanţe cum ar fi sărăcia ori paguba. Vom studia ce ne învaţă Biblia despre acele simţăminte, chiar dacă este vorba despre cele mai aspre dintre ele. Ştiai că odată Ilie era atât de deprimat încât dorea să moară? În acest trimestru studiem planul mântuirii – mesajul Evangheliei. Şi o cauză majoră a depresiei are legătură cu Evanghelia, pentru că ea descoperă vinovăţia. Vinovăţia aduce depresie. Atunci când depresia este adusă de vină, există doar o soluţie pe termen lung: iertarea prin credinţă. Dar sentimentele legate de depresie sunt complexe. Deşi putem ajunge în depresie din cauza mai multor lucruri simultan, vinovăţia este factorul major. Nici chiar cei care ne sunt aproape nu pot recunoaşte acest factor. Aşa s-a întâmplat cu un om care a fost adus la Isus. Pentru aceia care au privit cum a fost coborât prin spaţiul din tavan, cauza evidentă a depresiei lui părea să fie incapacitatea de a merge.

Poate cunoşti pe cineva care este paralizat de la brâu în jos. Poate chiar tu eşti o asemenea persoană. Mulţi oameni simt milă pentru cineva paralizat. Şi lui Isus I-a fost milă. Dar El a perceput o sursă de nefericire mai profundă decât paralizia omului. Aceea era vinovăţia, şi Isus a abordat mai întâi nevoia cea mai mare a omului.

Matei 9:2 „Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credinţa şi a zis slăbănogului: «Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sunt iertate!»”
Omul avea credinţă – a crezut cuvintele lui Isus, şi anume că a fost iertat. Şi atunci Isus a demonstrat că rostirea cuvântului de iertare chiar avea putere. Cum a demonstrat? Vindecând omul prin cuvântul Său.

Matei 9:5,6 „Căci ce este mai lesne? A zice: «Iertate îţi sunt păcatele» sau a zice: «Scoală-te şi umblă»? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, «Scoală-te», a zis El slăbănogului, «ridică-ţi patul şi du-te acasă.»”

Să punem cap la cap câteva lucruri. Mai devreme am vorbit despre Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind creativ. El vorbeşte, şi lucrurile iau fiinţă. Ce se întâmplă când El spune: „Eşti iertat”? Puterea Cuvântului Său hotărăşte iertarea. Este aşa pentru că El a zis aşa. Şi ce uşurare este pentru cei ce cred!

1. Care este cauza majoră a depresiei?  În ce moduri ai observat că te afectează vinovăţia?  Care este primul lucru pe care ar trebui să îl facem atunci când avem simţăminte de vinovăţie? 1 Ioan 1:9

2. Pot aceia care nu au o credinţă adevărată în Cuvântul lui Dumnezeu să experimenteze binecuvântata mângâiere a iertării?

3. De ce l-a vindecat Isus pe paralitic? Cum îţi dă aceasta încredere că El poate ierta păcatele şi poate vindeca slăbiciunea şi paralizia ta spirituală?

Ai asistat vreodată la sesiunea unei curţi de judecată în care o persoană este acuzată de crimă? La sfârşit, curtea pronunţă verdictul. Dacă persoana este găsită vinovată, va primi pedeapsa. Pentru unele crime, în unele ţări, pedeapsa poate fi moartea. Totuşi, chiar dacă pedeapsa este moartea, nu este mereu administrată. În SUA, condamnatul poate cere guvernatorului iertarea, iar el are toată autoritatea să anuleze pedeapsa prin cuvântul său.

Curţile de judecată umană ne amintesc că şi noi vom fi judecaţi pentru fiecare gând păcătos (Psalmii 139:2), pentru fiecare acţiune (Eclesiastul 12:14) şi chiar pentru cuvintele nefolositoare (Matei 12:36). Din păcate, noi toţi suntem vinovaţi (Romani 3:23). Cea mai rea este pedeapsa cu moartea, la care toţi am fost condamnaţi (Romani 5:12; 6:23). Dar, în credinţă, putem apela la iertarea Domnului, şi El ne-o va acorda. Un cuvânt folosit de Biblie pentru iertarea lui Dumnezeu – iertarea Sa completă – este îndreptăţire (vezi Romani 5:18). Înainte să mergem mai departe, citeşte cu atenţie paragraful care urmează:
Iertarea şi îndreptăţirea sunt unul şi acelaşi lucru. Prin credinţă, cel credincios trece de la starea de răzvrătit, de copil al păcatului şi al lui Satana, la starea de supus loial al lui Isus Hristos, nu datorită unei bunătăţi aflate în el însuşi, ci pentru că Domnul Hristos îl primeşte să fie copilul Său prin adopţie. Cel păcătos primeşte iertarea de păcate, pentru că aceste păcate sunt purtate de Înlocuitorul şi de Garantul lui. Domnul Îi vorbeşte Tatălui Său ceresc, spunându-I: „Acesta este copilul Meu. Îl scutesc de condamnarea la moarte şi îi dau viaţa Mea ca poliţă de asigurare – viaţa veşnică –, deoarece Eu am luat locul lui şi am suferit pentru păcatele lui. El este chiar fiul Meu preaiubit.” În felul acesta, omul, iertat şi îmbrăcat cu hainele frumoase ale neprihănirii lui Hristos, stă fără vină înaintea lui Dumnezeu. – Credinţa şi faptele, p. 103

Uneori, când lucrurile din viaţa noastră par să meargă bine, Satana ne şopteşte că nu suntem prea răi, ne asigură că păcatele noastre sunt nesemnificative şi că nu trebuie să ne îngrijorăm să le învingem sau să cerem iertare pentru ele.
Vezi Romani 5:12 şi Romani 6:23. De ce credinţa în promisiunea lui Dumnezeu îndepărtează această ispită? Alteori, Satana ne învinge cu gândul că păcatele noastre sunt aşa de mari că nu vor fi niciodată iertate. El încearcă să ne conducă la gândul că am comis păcatul de neiertat. Dar să vedem cum ne susţine credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu şi împotriva acestei ispite.
Citeşte Ioan 3:16. De ce vrea Dumnezeu să ne ierte?
Citeşte 1 Ioan 1:9. Care este procesul prin care se obţine iertarea?

La sfârşitul Bibliei, ca să ne reamintim de oferta salvării lui Dumnezeu, El spune:

Apocalipsa 12:17 „Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, cu cei care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.”

Citeşte Apocalipsa 1:5. Care este preţul pe care l-a plătit Dumnezeu ca să ne poată acorda mântuirea?
Cum ştii că Isus a murit pentru păcatele tale? Şi cum ştii că te va trata aşa cum El merită să fie tratat? Cum ştii că eşti adoptat ca fiu al Său şi că eşti iertat? Putem şti acestea pentru că El a zis aşa şi pentru că avem credinţă în Cuvântul Său. Vom vedea în secţiunea următoare cum credinţa nu este meritul nostru, ci este un dar.

4. Cum ai explica înţelesul „îndreptăţirii” unui prieten sau a unui frate mai mic?

5. În conformitate cu paragraful din cartea Credinţa şi faptele, cum este posibil pentru noi să fim iertaţi – să trecem de la starea de răzvrătit la starea de supus loial al lui Isus Hristos?

Este limpede că suntem iertaţi prin credinţa în cuvântul lui Hristos. Atunci când au văzut ce putere are credinţa, ucenicii şi-au dorit mai multă credinţă. Odată, ei L-au rugat pe Isus să îi ajute în acest sens.

Luca 17:5 „Apostolii au zis Domnului: «Măreşte-ne credinţa!»” Ei nu au uitat că Isus i-a mustrat de câteva ori pentru lipsa de credinţă. Când I-au cerut lui Isus să le mărească credinţa, El nu făcuse o minune. În schimb, le spusese două parabole. Luate împreună, ne vor ajuta să înţelegem mai bine cum să avem mai multă credinţă.
Prima parabolă era despre grăuntele de muştar care simboliza o credinţă puternică.

Luca 17:6 „Şi Domnul a zis: «Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: ’Dezrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare’, şi v-ar asculta.»” Ce ştim despre seminţele de muştar? Ştim că, deşi ele sunt foarte mici, arbustul creşte foarte mare.

Marcu 4:31,32 „Se aseamănă cu un grăunte de muştar, care, când este semănat în pământ, este cea mai mică dintre toate seminţele de pe pământ, dar, după ce a fost semănat, creşte şi se face mai mare decât toate zarzavaturile şi face ramuri mari, aşa că păsările cerului îşi pot face cuiburi la umbra lui.” Micuţa sămânţă pare nesemnificativă, cu puţine şanse să ajungă o plantă impunătoare. Aşa este şi credinţa. Ea creşte. Isus nu le-a transmis prin atingere, ca prin miracol, o credinţă mare ucenicilor. Însă i-a condus prin experienţe care să-i facă să se sprijine pe puterea Sa, astfel încât credinţa lor să crească. Aceasta este una dintre binecuvântările faptului de a fi neajutorat. Aşa putem simţi mai uşor nevoia de a depinde de puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă ne simţim nimicnicia, chiar şi în acest moment, lucrul acesta poate determina o creştere a credinţei. Putem alege să depindem de puterea lui Dumnezeu. Da, credinţa creşte precum o plantă. Şi acum, că avem această idee bine fixată în minte, suntem gata să auzim cea de-a doua parabolă despre creşterea credinţei.

Citeşte Luca 17:7-9. Isus i-a întrebat pe ucenici care este persoana căreia îi va fi servită masa mai întâi: stăpânului sau servului? Răspunsul este, desigur, stăpânului. El plăteşte serviciile angajatului, şi angajatul trebuie să-şi facă datoria.
Este ca atunci când mergi la fast-foodurile dintr-un mall. Închipuie-ţi că ai comandat un burger şi l-ai plătit. Dar chiar înainte să ţi se servească, cel de la tejghea îţi spune: „Mi-e foame şi mie. Voi mânca eu întâi, apoi îţi pregătesc ţie, după ce termin eu de mâncat.” Ar fi corect? Meriţi să fii servit – ai plătit pentru aceasta. Este dreptul tău să primeşti mâncarea, iar chelnerul este dator să te servească pe tine primul.
Isus ne-a învăţat că noi suntem creaţi să Îl servim pe Dumnezeu. Lui Îi datorăm slujirea din toată inima. Când facem tot ce ni s-a cerut, noi nu facem nimic special. Dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu, El nu ne datorează nimic.

Luca 17:9,10 „Va rămâne el [stăpânul] îndatorat faţă de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: «Suntem nişte robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.»”
Înţelegerea acestor două principii este cheia înţelegerii neprihănirii prin credinţă:
1. Credinţa creşte ca o plantă;
2. Dumnezeu nu ne datorează nimic.

6. În ce sens este credinţa ca grăuntele de muştar?

7. Numeşte câteva căi prin care credinţa ta a crescut.

8. Odată, Martin Luther a crezut că un om sfânt ar fi persoana care a câştigat mai multă neprihănire decât are nevoie pentru ea însăşi. De ce nu este aceasta o bună definiţie a unui sfânt?

Cât de curând posibil – partea a doua

Judy Aitken a mers în Thailanda, în 1980, să ajute ca infirmieră în taberele de refugiaţi. Îşi plănuise o călătorie misionară de scurtă durată. Dar Dumnezeu avea alte planuri. I-a dat pasiune pentru un serviciu misionar care continuă şi astăzi. În 1986 şi 1987, taberele de refugiaţi au fost închise, iar cei care nu au emigrat către Statele Unite, Australia şi alte ţări au fost obligaţi să se întoarcă acasă. Nou-credincioşii din tabere s-au întors în satele lor natale, schimbaţi. Cu dragoste înflăcărată pentru Isus în inimile lor, au început să împărtăşească şi altora credinţa lor. Grupuri de închinători au apărut spontan pe tot cuprinsul ţării.

Eu m-am întors în Statele Unite. Totuşi, inima mea a rămas în Asia. În 1988, Misiunea Uniunii din sud-estul Asiei a înfiinţat Câmpul Adventist din Cambodgia. Dumnezeu a făcut posibil ca eu să lucrez la Adventist Fronteer Missions, unde am început cu rugăciune şi entuziasm proiecte pentru ajutorarea refugiaţilor din Cambodgia devastată de război. În 1995, Dumnezeu a deschis porţile pentru înfiinţarea unui proiect non-profit numit „Proiect Asia de Sud-Est”, un proiect al Bisericii Adventiste menit să vestească Evanghelia oamenilor din Thailanda, Cambodgia, Laos, Vietnam şi Myanmar. Acesta a apărut ca răspuns la cererea lui Robin Riches, preşedintele Misiunii Uniunii din Asia de Sud-Est. Evanghelia continuă să se răspândească prin misionarii locali dedicaţi şi ca rezultat al rugăciunilor voastre unite.

Mă minunez de căile prin care Dumnezeu însufleţeşte lucrarea pentru gloria Sa. Dacă aţi călători astăzi cu mine în Asia de Sud-Est, aţi întâlni mulţi fraţi şi surori credincioşi, care au îndurat multe şi care lucrează din inimă pentru Dumnezeu. Unii dintre ei L-au acceptat pe Domnul în taberele de refugiaţi cu mulţi ani în urmă. Alţii sunt rodul lucrării lor. Mai sunt multe de făcut, dar amintindu-ne cum Dumnezeu ne-a condus în trecut, ne umplem de speranţă pentru viitor. Rugăciune pentru cei în nevoie: Tată ceresc, fă ca mesajul Domnului Isus să ajungă repede şi să triumfe oriunde merge, câştigând suflete în fiecare colţ al Asiei de Sud-Est! (2 Tesaloniceni 3:1)

Verificaţi catalogul ASAP pe www.asapministries.org sau cereţi o copie sunând la 1-866-365-3541.
În cele ce urmează sunt câteva exemple de ajutor financiar:
10 $ – Ajutaţi cu îmbrăcăminte un copil nevoiaş
12 $ – Cumpăraţi o Biblie
30 $/lună – Sponsorizaţi un copil la o şcoală ASAP (hrană inclusă)
40 $/lună – Plătiţi un profesor de literatură/Biblie pentru un sat sărac
40 $/lună – Sponsorizaţi un tânăr evanghelist
65 $/lună – Furnizaţi un Megavoice încărcat, pe baterie solară, audio player care poate reda Biblia şi predici
100 $/lună – Sponsorizaţi un misionar într-o ţară închisă
Detalii despre ASAP: Este o organizaţie de suport a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea şi membră a ASI. Este sponsorizată de oameni dedicaţi misiunii şi credincioşi chemării adresate lor de Dumnezeu. Darul tău va merge 100% direct în proiectele specificate. ASAP lucrează în Myanmar, Thailanda, Cambodgia, Laos şi Vietnam.

Lupta credinţei

Există multe promisiuni preţioase scrise în Biblie pentru cei care Îl caută pe Salvator de timpuriu. Solomon spune: „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin zilele cele rele şi până nu se apropie anii când vei zice: «Nu găsesc nicio plăcere în ei».” Dumnezeu declară: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc, şi cei ce Mă caută cu tot dinadinsul Mă găsesc.” Marele Păstor al lui Israel încă spune: „Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei.”

Mulţi dintre tineri nu şi-au propus să-L slujească pe Dumnezeu. Ei sunt copleşiţi de orice nor şi nu au putere şi răbdare. Ei nu cresc în har. Apar ca fiind păzitori ai Legii lui Dumnezeu, dar nu sunt supuşi ei şi nici nu pot fi. Inima lor lumească trebuie schimbată. Trebuie ca ei să vadă frumuseţea în sfinţenie: atunci vor tânji după ea cum tânjeşte sufletul după un pârâiaş cu apă proaspătă şi Îl vor iubi pe Dumnezeu şi legea Sa; jugul lui Hristos va fi uşor şi povara Lui, uşoară. Dragă tinere, chiar dacă paşii tăi sunt conduşi de Domnul, nu trebuie să te aştepţi ca drumul tău să fie mereu liniştit şi viaţa ta prosperă. Viaţa care conduce spre veşnicie nu este cea mai uşoară; vor fi timpuri de întuneric şi dificultate. Dar ai asigurarea că braţele veşnice ale lui Dumnezeu te vor cuprinde şi te vor proteja de rău. El vrea să-ţi exerciţi credinţa în El şi să înveţi să depinzi de El atât în zile umbroase, cât şi în zile însorite. Credinţa trebuie să locuiască în inima urmaşului lui Hristos pentru că, fără ea, este imposibil să-L mulţumeşti pe Dumnezeu. Credinţa este mâna care, cu fermitate, apucă ajutorul infinit; este mijlocul prin care inima reînnoită este făcută să bată la unison cu inima lui Hristos.

Aţi văzut vreodată un şoim care urmăreşte un porumbel timid? Instinctul l-a învăţat pe porumbel că uliul, ca să-şi prindă prada, trebuie să zboare deasupra victimei sale. Aşa că porumbelul zboară mai sus şi tot mai sus până în slava cerului, urmărit mereu de uliu, care caută să obţină un avantaj. Porumbelul este în siguranţă atât timp cât se află în zbor şi nu se apropie de pământ; dar, dacă şovăie puţin şi zboară mai jos, atentul prădător se va năpusti asupra lui. De multe ori am privit această scenă cu un interes deosebit, simpatizând cu porumbelul. Cât de trişti eram când se întâmpla ca porumbelul să devină victima crudului uliu! În faţa noastră stă războiul – un conflict cu Satana şi ispitele lui provocatoare, care durează toată viaţa. Inamicul va folosi orice argument, orice înşelăciune ca să încurce sufletul. Pentru a câştiga coroana vieţii, trebuie să depunem un efort serios şi perseverent. Nu trebuie să lăsăm armura sau să părăsim câmpul de luptă până ce nu vom obţine victoria; şi o putem obţine prin Răscumpărătorul nostru. Atât timp cât continuăm să ne uităm ţintă la Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, vom fi în siguranţă. Dar interesele noastre trebuie să se concentreze pe lucrurile de sus, nu pe cele de jos. Prin credinţă trebuie să ne ridicăm mai sus şi tot mai sus pentru a ajunge la înălţimea lui Isus. Prin contemplarea zilnică a farmecului Său fără pereche, trebuie să creştem tot mai mult în asemănarea cu chipul Său glorios. Dacă trăim o viaţă de comuniune cu Cerul, Satana îşi va întinde cursele în zadar.

Umilul urmaş al lui Hristos se va întoarce spre puternicul său Apărător, conştient de faptul că lumea zace în răutate, că trebuie să se lupte mereu cu inamicul lui Dumnezeu şi al omului şi că el însuşi nu are puterea de a-şi curăţi inima. Pentru el, Hristos este făcut înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi mântuire. Sufletului celui ce se roagă, Isus i Se descoperă pe Sine ca fiind Cel care aude şi răspunde la rugăciuni, ca Cel care îi ridică pe cei căzuţi şi le vindecă inimile zdrobite.

Tânărul convertit are multe de învăţat. El ar trebui să mediteze şi să se roage mult, ca să poată face o lucrare conştiincioasă, după standardul divin al neprihănirii. „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta” este o parte din acest mare standard. Prin apostolul Iacov, Hristos declară: „Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă se face vinovat de toate.” Cu toate acestea, mulţi tineri care mărturisesc că sunt creştini au obiceiul de a vorbi fără respect cu părinţii lor! Dumnezeu vede potrivit, dragă tinere, să te încredinţeze în grija părinţilor tăi pentru formarea şi disciplinarea ta în vederea pregătirii caracterului tău pentru cer. Rămâne ca tu să alegi dacă vrei să dezvolţi un caracter creştin. Predă-ţi sufletul în întregime lui Hristos! Prinde-te de puterea Lui, urmează-I exemplul şi vei avea pace, odihnă şi bucurie în El! Rugăciunea oricărui suflet, ascultată de Dumnezeu, să fie pentru întărirea omului lăuntric, pentru prezenţa lui Hristos în inimă şi pentru întemeierea în dragostea Sa, ca astfel „să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” – The Youth’s Instructor, 12 mai 1898

1. Ce înseamnă a căuta pe Salvator de timpuriu?

2. Citiţi Romani 8:7,8. De ce multora li se pare imposibil să asculte de Legea lui Dumnezeu?Ce trebuie să faci dacă descoperi că nu poţi păzi Legea lui Dumnezeu? Să încerci mai mult sau să te predai lui Isus ca să-ţi dea o inimă nouă?

3. Cât timp va dura conflictul cu Satana?

4. Cum putem fi la adăpost de planurile lui Satana, care vrea să ne distrugă? Cum putem primi viaţa veşnică?

5. Cum putem să ne asemănăm tot mai mult cu Isus?

6. Cine Îl recunoaşte pe Isus ca fiind Cel care aude şi răspunde la rugăciuni?

7. Care este obiceiul rău al multor tineri care pretind că sunt creştini? Sunt ei cu adevărat creştini?

8. Cine este cel care alege dacă să dezvolte sau nu un caracter creştin?

9. Vei alege să te predai complet lui Isus?

Nu din întâmplare: anhinga

Anhinga pare o isteaţă creatoare de modă. Îmbrăcată în clasicul alb şi negru, această pasăre cu penaj închis nu numai că are alb în vârful cozii sale lungi, dar şi petice argintii pe aripi. Şi, cu o deschidere a aripilor de aproape 1,2 m, este încântătoare!

Anhinga este adesea observată odihnindu-se cu aripile deschise. Pasărea nu îşi arată în felul acesta frumuseţea; este doar o pasăre de baltă care se încălzeşte şi se usucă la soare. Nu întâmplător, când priveşti această pasăre, care pare să se laude pe sine, nu o vei vedea ungându-şi penele cu grăsime, cum fac raţele. Glandele care produc acest ulei la anhingă de-abia sunt funcţionale, astfel că ea nu îşi unge penele ca multe alte păsări de apă. A uitat Creatorul să i le asigure? Nu, deloc. Anhinga înoată bine – nu din plăcere, ci pentru hrană. Când pasărea se scufundă în apă, penajul i se îmbibă imediat cu apă. Creatorul ştia că penele uleioase vor scădea viteza de mişcare a păsării. Atunci când urmăreşte un peşte, ghearele unite o ajută să se mişte foarte repede în apă.

Ciocul zimţat şi forma gâtului lung se constituie într-o suliţă cu care pasărea prinde peştele. Este abilitate ideală pentru mişcările bruşte ale păsării, ca atunci când îşi va pregăti cu atenţie momentul atacului, să plonjeze cu forţă şi să-şi înfigă ciocul ca o suliţă în peştele destinat să-i fie hrană. Apoi anhinga înoată către suprafaţă, împingându-şi capul înainte, roteşte în aer peştele şi îl înghite cu capul înainte. Dacă peştele este înfipt prea tare în cioc, înoată până la un banc pe care urcă şi bate ciocul de o piatră, ca să desprindă peştele. Nu la întâmplare această pasăre are picioare capabile să urce.

Anhinga se simte ca acasă nu doar în apă. Ea este şi o maestră a aerului. Aţi văzut vreodată un uliu sau un vultur plutind în aer pentru o perioadă lungă fără să dea din aripi? Ei bine, şi anhinga poate face acele graţioase mişcări. Totuşi, rareori poţi confunda speciile între ele. Când planează pe cer, gâtul şi coada ei lungă arată diferit de gâturile şi cozile scurte ale uliului şi ale vulturului.

Anhinga este o pasăre cu multe talente: înoată în apă, urcă pe mal şi în copaci şi planează pe cer ca un uliu. Pe lângă aceasta, pasărea a fost programată să ştie când să fie complet tăcută. Anhinga nu este o pasăre zgomotoasă, dar când năpârleşte, nu scoate nici măcar un sunet. Ea îşi pierde penele de zbor toate odată. Zgomotul ar revela locaţia păsării potenţialilor prădători. Aşa că anhinga, temporar lipsită de penele sale, aşteaptă în tăcere până când acestea îi cresc din nou. Apoi viaţa continuă ca mai înainte.

Pasărea nu este conştientă de grija specială a Creatorului, care a ştiut să o facă atât de frumoasă. Dumnezeu a ştiut ce a făcut când ne-a creat şi, dacă alegem să credem în El, aşteptând în tăcere sfatul Său în timp de criză, ne va scoate la liman. Grija Sa pentru noi nu este o întâmplare!