Obstacolele

Într-o seară s-a iscat o furtună puternică în timp ce o fetiță mergea spre casă. A grăbit pasul, știind că avea încă mult de mers. Aproape fără să-și dea seama, a ajuns udă leoarcă. A luat-o la fugă, iar când a deschis ușa casei, tatăl ei, care o văzuse pe geam, a venit repede spre ea. În timp ce îi înfășura o pătură pe după umeri, a întrebat-o:
— Te-am văzut afară în ploaie. De ce, la fiecare fulger, te opreai din alergat, te uitai în sus și zâmbeai?
— A, păi mă opream să privesc în sus, pentru că Dumnezeu îmi făcea o poză.

Care este reacția noastră atunci când furtunile vieții ne lovesc sau când ne confruntăm cu anumite obstacole în relația noastră cu Dumnezeu? Ne plecăm capul, lăsând ploaia să ne bată pe spate? Sau privim în sus, având încredere că Dumnezeu este acolo când ne întoarcem fața spre El?
Săptămâna aceasta vom explora diversele reacții pe care le avem atunci când viața este grea. Vom lua în considerare modalitățile în care putem folosi încercările vieții nu pentru a slăbi, ci pentru a întări cea mai importantă relație a noastră.

13 iunie: Ziua Misiunii Femeii

Comentariu EGW

O poartă strâmtă înseamnă o poartă prin care se intră greu. Prin această ilustrație, Hristos a arătat cât de greu este pentru oameni, bărbați și femei, să renunțe la lume și la atracțiile ei și să asculte din inimă și cu dragoste de poruncile lui Dumnezeu. Prin poarta largă se intră ușor. Intrarea prin ea nu necesită restricții care sunt dureroase pentru inima omenească. Lepădarea de sine și sacrificiul de sine nu se văd pe calea largă. Acolo, pofta nesățioasă și înclinațiile naturale găsesc loc din belșug. Acolo se pot vedea îngăduință de sine, mândrie, invidie, bănuieli rele, iubire de bani, înălțare de sine.

Hristos a spus: „Străduiți-vă” (NTR) – agonizați – „să intrați...” Tre­buie să simțim dependența noastră continuă de Dumnezeu și marea slăbiciune a propriei noastre înțelepciuni, a capacității noastre de a judeca și lipsa noastră de putere și apoi să depindem în întregime de Cel care l-a biruit în locul nostru pe vrăjmaș, pentru că El are milă de slăbiciunea noastră și știa că am fi biruiți și am pieri dacă El nu ar veni în ajutorul nostru. ... Să nu credeți că prin vreun efort ușor sau obișnuit puteți câștiga răsplata veșnică. Aveți un vrăjmaș viclean pe drumul vostru. „Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie” (Apocalipsa 3:21). Iată bătălia în care trebuie să biruim așa cum a biruit Hristos. Viața Lui de încercări, de ispite, de trudă și conflict este înaintea noastră ca noi să o imităm. Putem face eforturi prin propriile noastre puteri, dar nu reușim. Însă, când cădem pe Stâncă, adică Hristos, neajutorați, suferinzi și având nevoie de ajutor, simțind în adâncul sufletului că victoria noastră depinde de meritele Sale, că, fără ajutorul special al marelui Biruitor, toate eforturile noastre vor fi zadarnice, atunci Hristos este gata mai degrabă să trimită toți îngerii din cer ca să ne salveze de sub puterea vrăjmașului, decât să ne lase să cădem. – That I May Know Him, p. 304

Puritatea și soliditatea vieții noastre religioase depind nu numai de adevărul pe care îl acceptăm, ci și de cei în compania cărora stăm și de atmosfera morală pe care o respirăm. Credința, flexibilitatea și vigoarea, speranța, bucuria, îndoielile și temerile, lenea, prostia, invidia, gelozia, neîncrederea, egoismul, rătăcirea și decăderea sunt rezultatul asocierilor pe care le avem cu alții, al companiei pe care o avem și al atmosferei în care trăim, al aerului pe care îl respirăm. ...

Hristos, Marele Medic, a dat o rețetă pentru fiecare credincios. Acesta trebuie să mănânce hrana oferită în Cuvântul lui Dumnezeu. Iar credința care lucrează prin dragoste față de Dumnezeu și om depinde nu numai de hrana pe care o mâncăm, ci și de aerul pe care îl respirăm. Dacă ne asociem cu cei răi, respirăm o atmosferă contaminată de malaria păcatului. Asigurați-vă, prin asocierea cu urmașii blânzi și smeriți ai lui Isus, că respirați o atmosferă curată și sfântă. – Our High Calling, p. 255

Domnul Isus Își petrecuse ziua vorbind mulțimilor pe țărmul Mării Galileei. Cuvintele Lui aveau să răsune în mintea oamenilor mult timp de atunci înainte, dar vor răsuna și de-a lungul veșniciei. Când s-a lăsat seara, Isus le-a vorbit ucenicilor și i-a invitat într-o călătorie: „Să trecem în partea cealaltă” (Marcu 4:35). Isus știa că va veni o furtună, dar avea o importantă lecție de viață de transmis celor mai apropiați dintre urmașii Săi. Probabil știi ce s-a întâmplat mai departe.

1. Ce lecții despre credință poți extrage din Marcu 4:35-41?

Gândește-te la următoarele idei: 
(1) Isus adoarme pe ceea ce era, cel mai probabil, singura pernă din barcă. Ambarcațiunile de pescuit aveau de obicei o singură pernă, pe care ședea cârmaciul. Deci aici Isus Se află în poziția cârmaciului, dar adoarme la cârmă.
(2) Nu toți ucenicii erau începători în ale navigatului. Petru, Iacov și Ioan erau pescari cu experiență. Ei cunoșteau Marea Galileei ca în palmă și ar fi trebuit să știe cum să înfrunte o furtună.
(3) Aceasta este singura relatare din evanghelii în care ni se spune că Isus dormea. În timpul uneia dintre cele mai cumplite furtuni din viața ucenicilor, când aceștia sunt îngroziți și convinși că vor muri, Domnul Isus doarme la cârmă.
(4) Reacția ucenicilor în timpul crizei a fost: „Nu-Ți pasă?” Au pus sub semnul întrebării caracterul Domnului Isus și dragostea Lui pentru ei. Prea des, aceasta este și reacția noastră când trecem prin vremuri grele.

Aflați în mijlocul disperării, putem încerca să ne salvăm singuri (ca ucenicii) sau ne simțim durerea și pierderea și începem să ne punem întrebări cu privire la dragostea și grija lui Dumnezeu pentru noi ori să ne îndoim de ele. Presupunem că El ar trebui să acționeze într-un anume fel, pe baza a ceea ce gândim și vedem din perspectiva noastră umană. Dar, la fel ca în cazul ucenicilor, tocmai în furtunile vieții Dumnezeu poate realiza cele mai mari minuni. El este întotdeauna credincios, chiar și atunci când aparenta Lui lipsă de implicare nu are sens pentru noi. El este cu noi în furtunile noastre și poate liniști furtuna atunci când noi nu putem.

Cum reacționezi când te confrunți cu o furtună în viață? Cum îți afectează astfel de momente relația cu Dumnezeu? Când ai trăit experiența din 2 Corinteni 5:7?

Comentariu EGW

Înainte să sufere chinul de pe cruce, Domnul nostru Și-a făcut testamentul. El nu avea argint, aur sau case pe care să le lase ca moștenire ucenicilor Săi. Era un om sărac în ce privește averile pământești. Puțini din Ierusalim erau atât de săraci ca El. Dar El le-a lăsat ucenicilor Săi un dar mai prețios decât toate darurile pe care le-ar putea lăsa ca moștenire supușilor săi orice monarh pământesc. „Vă las pacea, vă dau pacea Mea”, a spus El; „nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

Domnul le-a lăsat pacea care L-a însoțit în timpul vieții Sale pe pământ, pe care o avusese El în sărăcie, în suferințe și în prigoniri și care avea să-L însoțească în timpul agoniei Sale în Ghetsimani și pe crucea cea crudă.
Viața Mântuitorului pe acest pământ, deși trăită în mijlocul conflictelor, a fost o viață plină de pace. În timp ce dușmanii furioși Îl urmăreau neîncetat, El zicea: „Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.” Nicio furtună a mâniei satanice nu putea tulbura calmul acelei comuniuni perfecte cu Dumnezeu. Și El ne spune: „Vă dau pacea Mea.”

Cei care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și își încredințează sufletul în mâna Sa și viața sub conducerea Sa, vor găsi pace și liniște. Nimic din lume nu-i va putea întrista atunci când Isus îi bucură prin prezența Sa. În supunerea desăvârșită se află odihnă deplină. Domnul spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” …

Experiența fiecărui om mărturisește despre adevărul cuvintelor Scripturii: „Cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști.”... Păcatul ne-a distrus pacea. ... Niciun om nu-și poate controla patimile tiranice ale inimii. În această privință suntem la fel de neajutorați cum au fost ucenicii în fața furtunii năprasnice. Dar Cel care a poruncit valurilor Mării Galileei să se liniștească a rostit cuvântul „pace” pentru fiecare om. Oricât de violentă ar fi vijelia, cei care se îndreaptă spre Isus cu strigătul: „Doamne, scapă-ne!” vor găsi scăpare. Harul Său, care împacă sufletul cu Dumnezeu, domolește frământările patimilor omenești și, în dragostea Sa, inima găsește odihnă. „A oprit furtuna, a adus liniştea şi valurile s-au potolit. ... Domnul i-a dus la limanul dorit.”...
Inima care este în armonie cu Dumnezeu are parte de pacea cerului și va răspândi influența ei binecuvântată peste tot în jur. Spiritul păcii se va odihni ca roua peste inimile obosite și tulburate de frământările pământești. – Asemenea lui Hristos, p. 278 (21 septembrie)

Imaginează-ți mulțimea de oameni de pe țărmul Mării Galileei! Îl așteptau încă de dimineață, iar când Domnul Isus a coborât din barcă, s-au înghesuit în jurul Lui, urmându-L până în satul Capernaum. Deodată apare Iair, conducătorul sinagogii, și Îl roagă fierbinte pe Isus să vină și să-i vindece fiica.
Printre cei din mulțime era și o femeie bolnavă de mulți ani. Își cheltuise toți banii pe doctori, dar „nu simțise nicio ușurare, ba încă îi era mai rău” (Marcu 5:26). Auzise despre acest mare Om din Galileea și, cu speranță în inimă, și-a adunat toată puterea care îi mai rămăsese ca să iasă din casă în acea dimineață și să se alăture mulțimii. Îmbulzeala aproape o sufoca în timp ce se strecura tot mai aproape de Isus. Apoi, prin îmbrânceli și înghesuială, Îl vede. Se încurajează singură, spunându-și: „Dacă aș putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui” (Marcu 5:28).

2. Recitește Marcu 5:21-34! Ce s-a întâmplat și ce putem învăța de aici?

Această relatare arată grija și compasiunea Domnului Isus față de cei bolnavi și singuri, față de cei care de obicei se pierd în mulțime. În ziua aceea mulți se înghesuiau lângă Isus, înaintând odată cu mulțimea, dar o singură persoană întinsese mâna spre El cu intenția să-L atingă și să primească binecuvântarea de care avea o nevoie disperată. Totuși nu atingerea a vindecat-o pe femeie, ci credința ei (Marcu 5:34). „Mântuitorul putea să deosebească atingerea credinţei de contactul întâmplător cu mulţimea nepăsătoare” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 344). Haina Domnului Isus nu avea nicio putere specială; credința femeii și alegerea ei de a întinde mâna să-L atingă i-au adus vindecarea.

Acea femeie firavă, în suferința și durerea ei, ar fi putut rămâne în pat acasă în dimineața aceea, însă, cu hotărâre și optimism, L-a căutat pe Isus în speranța vindecării. Să-L vadă de departe nu i-a fost suficient, ci s-a apropiat de El.
Domnul Isus ne cheamă și pe noi astăzi să facem la fel. El spune: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:28,29).

Cum a demonstrat această femeie, aflată într-o suferință atât de mare, ideile din Romani 5:3-5? Cum ar putea arăta acest lucru în viața ta?

Comentariu EGW

Satana este distrugătorul; Domnul este Restauratorul. Domnul nu a lucrat ca medic în felul în care dorește să lucreze, pentru că, spune El: „… Nu vreți să veniți la Mine, ca să vă dau viață”. Noi căutăm alinare în orice sursă, mai puțin la Acela care a proclamat deasupra mormântului împrumutat de Iosif: „Eu sunt Învierea și Viața!”...

Hristos a întâlnit un suflet sărman, o femeie care cheltuise tot ce avea pentru a fi vindecată de o boală fizică. Raportul biblic spune că ea cheltuise tot ce avea pe la mulți medici și starea ei nu era cu nimic mai bună, ci, mai degrabă, se înrăutățise. Dar o singură atingere de Hristos prin credință a îndepărtat infirmitatea pe care o avea de mulți ani. Această femeie suferindă a venit prin spatele lui Hristos și s-a atins haina de Lui, având credință în Persoana care purta acea haină și îndată a fost vindecată. …

Hristos a dorit să dea o lecție pe care toți cei prezenți să nu o uite niciodată. El voia să arate diferența dintre atingerea unei credințe vii și o atingere obișnuită. El a spus: „S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere.” Când „s-a văzut dată de gol”, femeia a ieșit în față tremurând și, aruncându-se la picioarele Lui, și-a spus povestea ei demnă de milă. Hristos a mângâiat-o: „Îndrăznește, fiică”, a spus El, „credința ta te-a mântuit; du-te în pace și fii vindecată de boala ta.”

De ce nu venim la Isus cu credință? Mulți Îl ating în mod obișnuit, venind în contact doar cu persoana Lui. Femeia a făcut mai mult decât atât. Și-a întins mâna cu credință și a fost vindecată pe loc. ... Prietenii adevărului Îl vor onora pe Cel care este Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Hristos Se va dovedi a fi medicul care reface atât trupul, cât și sufletul. Cei ce sunt împreună-lucrători cu Dumnezeu vor lua jugul lui Hristos și vor fi, cu suflet, trup și spirit, într-o relație strânsă cu Dumnezeu. …

Voința oamenilor, bărbați, femei și copii, trebuie antrenată prin cooperarea cu Dumnezeu. … Armonia bucuriei spirituale și sănătatea, atât cea spirituală, cât și cea fizică, vor fi evidente și vor promova acea binecuvântare pe care Domnul Isus a venit în lumea noastră să o ofere fiecărui om care va crede. – Hristos Biruitorul, p. 239 (20 august)

Când ne gândim la exemple de obstacole și greutăți în Biblie, probabil că Iov ne vine primul în minte. El și-a pierdut nu doar toată averea (Iov 1:14-17), ci și copiii (Iov 1:18,19) și sănătatea (Iov 2:7). Soția lui a încercat apoi să-l convingă să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară (Iov 2:9). După un timp, trei prieteni au venit să stea cu Iov. Au fost atât de șocați de înfățișarea lui, încât nu i-au adresat niciun cuvânt, o săptămână (Iov 2:13). În final, când au început să-i vorbească, au încercat să ofere explicații umane pentru aceste nenorociri, dar fără să vrea i-au sporit suferința. Au dat vina pe el, spunând că trebuie să fi avut vreun păcat ascuns de care trebuia să se pocăiască (Iov 8; Iov 11; Iov 15), ajungând chiar să zică: „Aceasta este soarta celui rău, aceasta este soarta celui ce nu cunoaşte pe Dumnezeu” (Iov 18:21).

3. Cum a răspuns Iov, în Iov 19:23-27 și Iov 23:8-12?

Indiferent de tragediile din jurul lui și de faptul că nu le înțelegea, Iov a rămas credincios. A rămas neclintit. Nu L-a învinuit pe Dumnezeu și nu L-a blestemat. Dimpotrivă, când a fost ispitit să-L învinuiască pe Dumnezeu, a declarat: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat şi Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21).

Și noi trăim în mijlocul aceleiași lupte. Satana ne lovește cu dureri, suferințe, pierderi și necazuri ca parte a planului său de a distorsiona imaginea de Dumnezeu iubitor. În astfel de vremuri, putem reacționa în două feluri: fie să-L învinovățim și să-L respingem pe Dumnezeu, fie să ne agățăm de El cu toată puterea. Chiar dacă bătălia se dezlănțuie în jurul nostru, trebuie să ne amintim că, în raport cu veșnicia, necazurile noastre sunt doar încercări trecătoare (2 Corinteni 4:16-18). Tabloul este mult mai vast decât ceea ce vedem aici și acum, iar una dintre cele mai mari provocări pentru un credincios este să aibă încredere în Dumnezeu chiar și în cele mai întunecate momente. Dumnezeu ne-a descoperit în multe feluri realitatea iubirii Lui. Trebuie să ne agățăm de acest adevăr esențial – că dragostea lui Dumnezeu este reală – chiar și atunci când nu o simțim pe moment.

Dacă treci chiar acum printr-o criză, aleargă la Domnul! Ia-ți Biblia și un caiet și petrece timp cu El în natură! Copiază Romani 5:3-5 și meditează la mesajele acestui pasaj, având convingerea că iubirea și grija lui Dumnezeu pentru tine sunt cel mai sigur și mai stabil factor din viața ta!

Comentariu EGW

Când depresia apasă asupra sufletului nu este o dovadă că Dumnezeu S-a schimbat. El este „același ieri, azi și în veac” (Evrei 13:8). Ești sigur de favoarea lui Dumnezeu atunci când simți razele Soarelui Dreptății, dar, dacă norii îți acoperă sufletul, nu trebuie să simți că ești părăsit. Credința ta trebuie să străpungă întunericul. Ochiul tău trebuie să fie curat, să vadă clar, și întregul tău trup va fi plin de lumină. Bogățiile harului lui Hristos trebuie păstrate în minte. Păstrează ca o pe comoară lecțiile pe care ți le oferă dragostea Lui. Fie ca și credința ta să fie ca a lui Iov, ca să poți declara: „Chiar dacă mă va ucide, tot mă voi încrede în El.” ...

Cele mai grele experiențe din viața creștinului pot fi cele mai binecuvântate. Providența specială a orelor întunecate poate încuraja sufletul în următoarele atacuri ale lui Satana și îl poate înarma pe slujitorul lui Dumnezeu pentru a rezista în încercări de foc. Încercarea credinței tale este mai prețioasă decât aurul. Trebuie să ai acea încredere statornică în Dumnezeu, care nu este tulburată de ispitele și raționamentele înșelătorului. Ia-L pe Domnul pe cuvânt. Trebuie să studiezi făgăduințele și să ți le însușești după cum ai nevoie. „Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10:17). …
Credința este cea care familiarizează sufletul cu existența și pre­zența lui Dumnezeu și, atunci când trăim cu ochii ațintiți numai asupra slavei Sale, discernem din ce în ce mai mult frumusețea caracterului Său. Sufletele noastre devin tari în putere spirituală, pentru că respirăm atmosfera cerului și, dându-ne seama că Dumnezeu este la dreapta noastră, vom rămâne neclintiți. … Ar trebui să trăim ca în prezența Celui Infinit. …Înțelepciunea divină va călăuzi pașii celor care își pun încrederea în Domnul. Dragostea divină îi va înconjura și ei vor simți prezența Mângâietorului, a Duhului Sfânt. – Our High Calling, p. 324

În experienţa tuturor vin vremuri de descurajare cruntă și dezamăgire amară – zile când amărăciunea le este partea și le este greu să creadă că Dumnezeu mai este binefăcătorul cel iubitor al copiilor Lui de pe pământ, zile când necazurile hărţuiesc sufletul până acolo, încât moartea pare mai de dorit decât viaţa. În asemenea împrejurări, mulţi își pierd încrederea în Dumnezeu și sunt duși în robia îndoielii, în sclavia necredinţei. În acele situaţii, dacă am putea să vedem cu ochii spirituali semnificaţia providenţei lui Dumnezeu, am vedea îngerii căutând să ne salveze de noi înșine, luptând să așeze picioarele noastre pe o temelie mai tare decât dealurile veșnice. Atunci, o credinţă nouă, o viaţă nouă ar curge în fiinţa noastră.

În ziua necazului și întunecimii lui, Iov cel credincios a spus: „Ah! Aș vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase! Le dispreţuiesc! … Nu voi trăi în veci… Lasă-mă, căci doar o suflare mi-i viaţa!”

Dar, deși dezgustat de viaţă, Iov nu a fost lăsat să moară. I s-au arătat posibilităţile viitorului și i s-a dat o solie de nădejde: „Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare și fără frică; îţi vei uita suferinţele și-ţi vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.”
Din adâncimile descurajării și mâhnirii, Iov s-a ridicat pe înălţimile încrederii fără rezervă în puterea salvatoare a lui Dumnezeu. El declară biruitor: „Chiar dacă mă va ucide, eu voi nădăjdui în El.” – Profeți și regi, p. 162, 163

Ultimele săptămâni fuseseră agitate pentru cei doi ucenici care rememorau o parte dintre evenimentele și conversațiile din ultima vreme. Intrarea triumfală în Ierusalim și ordinea făcută în templu. Paștele în camera de sus. Rugăciunile lui Isus în Ghetsimani. Trădarea josnică a lui Iuda. Procesul, batjocura, bătăile. Trupul rănit al lui Isus atârnând pe cruce și ultimele Lui cuvinte înainte de a-Și da ultima suflare, când cerul de după-amiază s-a întunecat. Ruperea zgomotoasă a perdelei templului. Mormintele deschise ale celor drepți. Coborârea cu grijă a trupului Domnului de pe cruce și așezarea Lui în mormânt înainte de Sabat. Apoi confuzia, descurajarea și întrebările din mintea ucenicilor. Cum se putuseră înșela atât de tare?

Cei care Îl urmaseră pe Isus erau dezamăgiți, descurajați și derutați. Aceasta era cea mai mare încercare din viața lor. Ei nu vedeau însă că totul era doar un moment din cea mai mare istorisire a tuturor timpurilor. În timp ce doi dintre ei mergeau pe drumul spre Emaus, Domnul Isus li S-a arătat și a mers împreună cu ei.

4. Citește conversația din Luca 24:13-27 și analizează cele două perspective: a celor doi ucenici și a lui Isus!

După ce li s-au deschis ochii, cei doi ucenici s-au grăbit să se întoarcă la Ierusalim pentru a împărtăși ce se întâmplase pe drum (Luca 24:33-35).Când Domnul Isus a venit și a stat în mijlocul lor, s-au speriat. Observă întrebările pe care li le-a adresat: „Pentru ce sunteți tulburați? Și de ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?” (Luca 24:38)!

Acesta este mesajul Domnului Isus și pentru noi astăzi. Prea des uităm că El umblă alături de noi prin văile vieții. Prea des nu-L recunoaștem. Prea des uităm că nu asta e toată povestea. Prea des ne lăsăm cuprinși de tulburare și lăsăm îndoielile să ia naștere în inima noastră, uitând că Isus ne ține viața în siguranță în mâinile Sale. Și prea des credem că știm mai bine decât Domnul Isus ce se întâmplă cu adevărat în viața noastră (Luca 24:18).

Biblia oferă un sfat foarte bun pentru reacția creștinului la dificultăți și obstacole. Ia-ți timp să studiezi aceste pasaje scurte: Romani 8:28; Filipeni 4:4-13; Iacov 1:2-4,12 și 2 Corinteni 12:9,10! Ca parte a studiului tău, reține mesajul din 2 Corinteni 1:4 și notează trei mesaje-cheie pentru cineva care trece prin încercări chiar acum!

Comentariu EGW

În prima zi a săptămânii de după răstignirea lui Hristos, ucenicii aveau toate motivele ca inimile să le fie pline de bucurie. Dar această zi nu a fost o zi de bucurie pentru toți. Pentru unii a fost o zi de incertitudine, confuzie și nedumerire. … Femeile au adus vești care ... confirmau cu certitudine că Hristos înviase din morți, spunând că ele însele Îl văzuseră pe Isus viu, în grădină.

Dar ucenicii tot păreau a nu crede. Speranțele lor muriseră odată cu Hristos. Și, când le-au fost aduse vești despre înviere, lucrul acesta era atât de diferit de ceea ce anticipaseră ei, încât nu puteau să creadă. … De la martori oculari, unii dintre ucenici obținuseră o relatare destul de completă a evenimentelor de vineri. Alții văzuseră scenele răstignirii cu propriii ochi. În după-amiaza primei zile a săptămânii, doi dintre ucenici, neliniștiți și nefericiți, au decis să se întoarcă acasă în Emaus, un sat aflat la aproximativ treisprezece kilometri de Ierusalim. ...

Nu ajunseseră prea departe, când li s-a alăturat un Străin. Dar erau atât de absorbiți în întristarea și dezamăgirea lor, încât nu L-au luat în seamă. Și-au continuat conversația, exprimându-și gândurile inimii. … Isus știa că inimile lor erau legate de El în dragoste și ar fi vrut să-i ia în brațe, să le șteargă lacrimile și să pună bucurie și veselie în inimile lor. Dar mai întâi trebuia să le dea niște lecții pe care să nu le uite niciodată. …
Cu inimile îndurerate de dezamăgire și cu buze tremurânde, au spus: „Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar … iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.”

De ce nu și-au amintit ucenicii cuvintele lui Hristos și nu și-au dat seama că evenimentele trebuiau să se petreacă așa cum se petrecuseră? De ce nu-și dădeau seama că ultima parte a desfășurării trecerii Sale pe pământ trebuia să se împlinească la fel de exact ca prima parte, că a treia zi El urma să învie? Aceasta era partea pe care ar fi trebuit să și-o amintească ucenicii. Preoții și conducătorii nu o uitaseră. – Hristos Biruitorul, p. 295 (15 octombrie)

Ți-ai dorit vreodată să-L poți vedea pe Isus când te simți descurajat? Imaginează-te în următorul vis! „Păream cuprinsă de o cumplită disperare, ţinându-mi faţa în palme şi gândind așa: Dacă Isus ar fi pe pământ, m-aş duce la El, m-aş arunca la picioarele Lui şi I-aş spune toate durerile mele. El nu mi-ar întoarce spatele, ar avea milă de mine şi L-aş iubi şi sluji mereu. Chiar atunci s-a deschis uşa şi a intrat cineva cu o siluetă și o față frumoasă. S-a uitat cu milă la mine şi a zis: «Vrei să-L vezi pe Isus? Este aici şi Îl poţi vedea, dacă vrei. Ia cu tine tot ce ai şi urmează-mă!» […] Când am început să urc treptele, m-a avertizat să am privirea fixată în sus, ca să nu ameţesc şi să cad. Mulţi alţii care începuseră să urce panta abruptă au căzut înainte de a ajunge în vârf. În cele din urmă, am ajuns la ultima treaptă şi am stat în picioare în faţa uşii. Aici, călăuza mi-a spus să-mi las toate lucrurile pe care le adusesem cu mine. Le-am lăsat bucuroasă jos, iar el a deschis uşa şi m-a îndemnat să intru. Într-o clipă am ajuns înaintea lui Isus. Era inconfundabilă acea superbă înfăţişare. O asemenea expresie, radiind de bunăvoinţă şi măreţie, nu putea aparţine altcuiva. Când m-a privit, am ştiut într-o clipă că El cunoştea fiecare împrejurare din viaţa mea, toate gândurile şi sentimentele mele. […] El S-a apropiat cu un surâs şi, punându-Şi mâna pe capul meu, a spus: «Nu te teme!»

Sunetul vocii Sale duioase mi-a umplut inima de o fericire ne mai simțită până atunci. Eram prea bucuroasă pentru a scoate vreun cuvânt şi, copleşită de o fericire de nespus, m-am prăbuşit în adorare la picioarele Lui. În timp ce stăteam neajutorată acolo, am asistat la scene de frumuseţe şi slavă şi aveam senzația că am ajuns în siguranţa şi pacea cerului. În final, mi-am recăpătat puterile şi m-am ridicat. Ochii iubitori ai lui Isus erau încă asupra mea, iar zâmbetul Său mi-a umplut sufletul cu bucurie. Prezenţa Lui m-a umplut de un respect sfânt şi de o inexprimabilă iubire. [...] Acest vis mi-a dat speranţă [...] [și] credinţ[ă], iar frumuseţea şi simplitatea încrederii în Dumnezeu au început să răsară asupra sufletului meu cuprins de întuneric” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 79-81).

În mijlocul descurajărilor din viața noastră, trebuie să ne concentrăm asupra Domnului Isus și a ceea ce El ne descoperă despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi.

5. Ce speranță găsești în cuvintele din Romani 8:18,28?

Comentariu EGW

Când S-a așezat să Se odihnească la fântâna lui Iacov, Isus venea din Iudeea, unde lucrarea Lui adusese puține roade. … Era obosit și flămând; cu toate acestea, nu a neglijat ocazia de a vorbi unei singure femei, deși era străină, fără legături cu Israel, și ducea o viață de păcat fățiș. – Hristos, Lumina lumii, p. 194

În timp ce vorbea cu Isus, femeia a fost impresionată de cuvintele Lui. Ea și-a dat seama de setea sufletului ei, pe care apele fântânii din Sihar n-o puteau stinge niciodată. Nimic din ceea ce întâlnise până aici nu o atrăsese către o țintă mai înaltă. Isus a convins-o că citea tainele vieții ei și, cu toate acestea, a simțit că îi este prieten, că este plin de milă și de iubire. Deși curăția prezenței Lui îi condamna păcatul, El nu rostise niciun cuvânt de acuzare, ci îi vorbise de harul Lui care-i putea înnoi sufletul. …

Lăsând vasul de apă, ea s-a întors în cetate, să le ducă vestea și altora. … Cu inima umplută de bucurie, ea s-a grăbit să le ducă și altora lumina prețioasă pe care o primise. … Cuvintele ei le-au atins inimile. Pe fața ei era o nouă expresie, întreaga ei înfățișare se schimbase. Au vrut și ei să-L vadă pe Isus. – Hristos, Lumina lumii, p. 189, 191

Îndată ce L-a găsit pe Mântuitorul, samariteanca a adus și pe alții la El. Ea s-a dovedit un misionar mai harnic chiar decât ucenicii. … Gândurile lor erau ațintite asupra unei lucrări mari, care trebuia să se facă în viitor. Nu vedeau că în jurul lor chiar era o recoltă care trebuia adunată. Dar, prin femeia pe care o disprețuiau, o întreagă cetate a fost adusă la Mântuitorul. …

Femeia aceasta reprezintă lucrarea unei credințe practice în Hristos. Fiecare ucenic adevărat este născut în Împărăția lui Dumnezeu ca misionar.
Acela care bea din apa vie devine un izvor de viață. Primitorul devine un dătător. – Hristos, Lumina lumii, p. 195

Atunci când ne confruntăm cu provocările vieții avem cea mai mare nevoie să ne agățăm de Dumnezeu. Subiectele explorate în acest trimestru contribuie la menținerea sau revigorarea unei relații puternice cu Dumnezeu. Când te confrunți cu o piedică precum o problemă de sănătate, dificultăți financiare, destrămarea unei căsnicii, moartea unei persoane apropiate sau cu o altă povară care îți răpește bucuria, meditează asupra lecțiilor studiate până acum!

De reținut: Trăim încă într-o lume păcătoasă, plină de durere și chin și fiecare dintre noi se confruntă, la un moment dat în viață, cu dificultăți care ne pot face să punem la îndoială dragostea lui Dumnezeu. Privind la modul în care diferite personaje biblice au reacționat la piedicile vieții, putem prinde curaj știind că răspunsul nostru în astfel de vremuri ne poate întări umblarea cu Dumnezeu, Cel care nu Se schimbă (Maleahi 3:6) și a cărui dragoste rămâne neclintită.
Zilnic:
Ezra 7
Ezra 8
Ezra 9
Ezra 10
Neemia 1
Neemia 2
Neemia 3
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 17 și 18

1.    Ce a fost peste Ezra când a ajuns la Ierusalim? 

2.    Cât timp a stat Ezra mâhnit din pricina păcatului fiilor robiei?

3.    Cine a hotărât vremea de întoarcere a lui Neemia la împărat? 

4.    Ce nu le-a plăcut deloc lui Sanbalat și lui Tobia?

5.    Care sunt adevăratele remedii?