Să avem credință!

Cineva a spus odată: „Credința este ca WiFi-ul. Este invizibilă, dar are puterea să te conecteze la ceea ce ai nevoie.” Nu există niciun dubiu: fără credință, nu ar exista relație cu Dumnezeu.

Cum este credința ta astăzi? Ți s-a clătinat vreodată credința în Dumnezeu? Poate ai trecut printr-o experiență care te-a pus la încercare până într-acolo încât nu ai știut cum să mai continui relația ta cu Dumnezeu. Sau cumva credința ta e ca un trandafir care crește dintr-o tulpină verde într-un boboc micuț, care în cele din urmă se deschide și devine o floare îndrăzneață și plină de culoare, care umple încăperea cu o mireasmă de neuitat? „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1). Nu este ceva ce putem produce singuri, pentru că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia o măsură de credință (vezi Romani 12:3). Credința este un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2:8,9) și, mai mult, este posibilă numai datorită lucrării pe care El deja o face în noi și pentru noi.

Săptămâna aceasta vom explora subiectul credinței: ce să facem cu îndoiala și cu necredința; cum arată, potrivit Domnului Isus, o credință puternică și ce înseamnă să ai „credința lui Isus”.

23 mai: Ziua Grupurilor Etnice

Comentariu EGW

Trebuie să avem același spirit care era în Hristos Isus. Hristos lucrează pentru noi; vom lucra noi pentru Hristos așa cum a rânduit El? Copii, cultivați răbdarea, credința și speranța! Fie ca Domnul să ne sporească bucuria credinței în acest Mijlocitor veșnic viu. Încercați să nu lăsați să treacă nicio zi în care să nu vă dați seama de responsabilitatea pe care o aveți față de Dumnezeu prin jertfa singurului Său Fiu. Isus nu poate fi glorificat de cineva care este un acuzator al fraților săi. Să nu treacă nicio zi în care să nu vindecăm și să nu ajutăm să se închidă răni vechi. Cultivați dragostea și nu lăsați niciun cuvânt de bănuială rea să vă scape de pe buze. Închideți repede această ușă și țineți-o închisă; deschideți ușa unde domnește Hristos și țineți-o deschisă, pentru că noi cunoaștem valoarea jertfei lui Hristos și a iubirii Sale care nu se schimbă. Beți din apele mereu înviorătoare ale vieții din fântânile Libanului, dar refuzați apele tulburi din vale – sentimentele întunecate, bănuiala de rău. Lucrurile rele pot fi adevărate, dar oare ne vom strica parfumul spiritului pentru că alții se îmbracă în amărăciune? Să ne ferească Domnul! Nu există nici măcar o zecime din relele închipuite care să merite timpul pe care ni-l acordăm pentru a le analiza și repeta. Să îndepărtăm orice asprime din vorbirea noastră; să vorbim cu blândețe și să ne păstrăm încrederea fermă în Isus.

Noi avem un Apărător veșnic viu care mijlocește pentru noi. Atunci să devenim din principiu avocați în numele celor care greșesc. „Astfel … fiindcă avem un Mare-Preot pus peste casa lui Dumnezeu [iată mijlocirea Lui pentru noi], să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată. Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre.” El este „în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere”.

Așadar, în timp ce El lucrează pentru noi, să lucrăm plini de râvnă și cu interes pentru a promova unitatea unii cu alții. Hristos S-a rugat ca noi să fim una la fel cum El este una cu Tatăl Său. Să încercăm ca, în tot ce facem, să ne păstrăm încrederea și iubirea unii pentru alții și astfel vom răspunde rugăciunii lui Hristos Isus. … Nu toate presupunerile și ideile voastre despre frații voștri sunt corecte. … Să lăsăm deoparte aceste presupuneri și închipuiri rele; să rămânem aproape de Hristos și să ne gândim la încurajarea bogată pe care ne-a dat-o, pentru ca noi, la rândul nostru, să putem să îi încurajăm pe alții. … Să lăsăm ca invidia și gelozia să fie stinse prin iubirea care se revarsă din fântâna iubirii lui Dumnezeu. Strigătul celor ce sunt gata să piară este auzit imediat de urechea Lui. „Căci el va izbăvi pe săracul care strigă şi pe nenorocitul, care n-are ajutor.” – Lift Him Up, p. 321

Poate că ai auzit pe cineva spunând: „Dacă aș putea să văd Marea Roșie despărțindu-se, mană pe pământ ori pe Domnul Isus vindecând un orb, aș crede.” Sau poate că ai avut chiar tu astfel de gânduri.

Pe de altă parte, de ce ar trebui să ne fie mai ușor să avem credință astăzi decât le era celor din vremurile biblice? Israeliții nu aveau o Biblie întreagă și nici o istorie atât de vastă la care să contempleze, așa cum avem noi. Moise a subliniat importanța retrospecției pentru a ne aminti de călăuzirea și bunătatea lui Dumnezeu (vezi Deuteronomul 4:7-10; Deuteronomul 8:2,3). Spre deosebire de israeliți, noi avem 6.000 de ani de istorie biblică din care să învățăm (vezi Ioan 20:30,31).
Fiecare generație vrea un semn, iar a noastră nu este diferită. Dar semnele sunt pretutindeni în jurul nostru. Dacă citești Matei 24, vei vedea câte lucruri s-au împlinit și se împlinesc chiar și acum.

1. Chiar și oamenii din vremea Domnului Isus voiau un semn că El era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, deși primiseră deja multe semne. Cum a răspuns Isus? (Vezi Marcu 8:11,12.)

Ajungem oare să ne certăm cu Domnul Isus și să-L punem la încercare, așa cum făceau fariseii? Îl facem oare să „[suspine] adânc în duhul Său” (Marcu 8:12) din cauza lipsei noastre de credință, când El deja ne-a dat tot ce avem nevoie ca să credem?

„Dar nu de astfel de semne aveau nevoie evreii. Lor nu le era util un simplu semn exterior. Ceea ce le trebuia nu era o iluminare intelectuală, ci o înnoire spirituală” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 406). Oare nu cumva și noi avem nevoie de o înnoire spirituală – o umblare autentică, reală, clipă de clipă cu Dumnezeu? Poate că de fapt nici nu avem nevoie de un semn, fiindcă avem o mulțime de cunoștințe la îndemână, în special din propria Biblie.
Așadar, în loc să-L facem pe Domnul Isus să „[suspine] adânc” din cauza lipsei noastre de credință, să ne amintim cuvintele pe care Hristos i le-a spus lui Toma: „Ferice de cei ce n-au văzut, și au crezut!” (Ioan 20:29; vezi și Evrei 11:1). Dumnezeu nu ne cere să avem o credință oarbă – El ne-a oferit deja foarte multe motive să credem. Totuși, chiar și cu toate aceste motive, există întotdeauna loc de îndoială. Cheia este să ne concentrăm pe ceea ce întărește credința, nu pe ceea ce aduce îndoială.

În doar 60 de secunde, cum ai descrie credința ta în Dumnezeu? Ce îți spune răspunsul tău despre relația ta cu Dumnezeu?

Comentariu EGW

Ca un fulger, cuvintele Mântuitorului au făcut lumină în inima slujbaşului împărătesc. El şi-a dat seama că motivele pentru care Îl căuta pe Isus erau egoiste. Credinţa lui şovăitoare i-a apărut în adevăratul ei caracter. Plin de durere, şi-a dat seama că îndoiala sa putea să-l coste viaţa fiului său. A simţit că era în faţa Cuiva care putea să citească gândurile şi Căruia totul Îi era cu putinţă. În disperarea sa, a strigat: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu!” Credinţa lui s-a prins de Hristos la fel ca Iacov când, în lupta cu îngerul, a strigat: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26).

La fel ca Iacov, a biruit. Mântuitorul nu poate pleca de lângă un suflet care se prinde de El, cerând cu stăruinţă ajutor în nevoia lui. „Du-te, i-a zis El, fiul tău trăieşte.” Slujbaşul împărătesc a plecat de la Mântuitorul cu o pace şi o bucurie pe care nu le cunoscuse niciodată mai înainte. Nu numai că avea încredere că fiul lui se va face bine, dar, cu o credinţă puternică, s-a încrezut în Hristos ca Răscumpărător. …

La fel ca tatăl îndurerat, noi Îl căutăm pe Mântuitorul de multe ori din dorinţa de a câştiga niște bunuri pământeşti și încrederea noastră în iubirea Lui se bizuie numai pe împlinirea cererilor noastre. Mântuitorul vrea să ne dea binecuvântări mai mari decât acelea pe care le cerem şi întârzie cu răspunsul, ca să ne poată arăta răutatea din inimă şi cât de mult avem nevoie de harul Lui. El vrea să renunțăm la egoismul care ne face să Îl căutăm. Când ne mărturisim starea noastră de neajutorare şi lipsa noastră de putere, trebuie să ne încredem cu totul în iubirea Lui.
Slujbaşul împărătesc voia să vadă mai întâi împlinirea rugăciunii sale ca să creadă, dar el a trebuit să primească asigurarea lui Isus că rugăciunea lui era ascultată şi binecuvântarea, dată. Şi noi trebuie să învăţăm acelaşi lucru.

Este chiar înaintea noastră ziua în care Satana va … face multe minuni ca să confirme credința tuturor celor care caută acest tip de dovezi. Cât de teribilă va fi situația celor care își închid ochii în fața luminii adevărului și cer minuni pentru a-i întări în înșelăciune! – Conflict and Courage, p. 295
Vrăjmașul se pregătește să înșele întreaga lume prin puterea sa de a face minuni. El se va preface într-un înger de lumină și va îndrăzni să Îl personifice pe Domnul Isus Hristos.

Atât cât îi stă în putere, el va face adevărate minuni. Scriptura spune că „amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă” (în engl.: pe care avea puterea să le facă), nu doar prin pretinse minuni. În acest pasaj din Scriptură, ne este adus în atenţie ceva care este mai mult decât o simplă şarlatanie. Dar există o limită dincolo de care Satana nu poate să treacă, și, de aici încolo, el cheamă înșelăciunea în ajutorul său și contraface lucrarea pe care nu are puterea să o îndeplinească în mod real. În zilele din urmă, el va apărea în așa fel încât să-i facă pe oameni să creadă că el este Hristos venit a doua oară în lume. Cu adevărat se va preface într-un înger de lumină. – Maranatha, p. 207 (18 iulie)

2. Compară modul în care Domnul Isus descrie credința ucenicilor Săi, în Marcu 4:40, cu credința femeii din Matei 15:21-28!

Doar pentru că Îl urmăm pe Isus nu înseamnă automat că avem o credință puternică. De fapt, unii oameni se pretindeau credincioși, dar Domnul știa ce era cu adevărat în inima lor (Ioan 2:23-25).

3. Ce aflăm despre credință din relatarea din Luca 7:1-10?

În Marcu 9 citim despre omul care a venit la Domnul Isus ca să-I ceară să scoată demonul din fiul său, dar care a reușit să adune suficientă credință doar cât să spună: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9:24).

În fiecare dintre aceste interacțiuni, Isus a observat credința oamenilor sau lipsa ei și a înfăptuit minuni ca răspuns la acea credință sau pentru a o întări.
În același fel în care Duhul Sfânt ne îndeamnă să credem, vrăjmașul sufletelor vrea să ne facă să ne îndoim de implicarea lui Dumnezeu în viața noastră sau vrea să o respingem pur și simplu. „Necredinţa care este cultivată în suflet are o putere fascinantă. Seminţele îndoielii care au fost semănate vor rodi, așa că trebuie smulsă continuu fiecare rădăcină a necredinţei. Când vor fi smulse, aceste buruieni vor înceta să crească, pentru că nu vor mai fi hrănite prin cuvinte şi prin fapte. Sufletul trebuie să aibă plantele preţioase ale iubirii semănate în solul preţios al inimii şi înrădăcinate acolo” (Ellen G. White, Credința și faptele, p. 17).

Ce facem când avem îndoieli cu privire la Dumnezeu, la caracterul Său sau la Cuvântul Său? Dumnezeu nu ignoră și nici nu trece peste rațiunea umană, pentru că El ne-a creat după chipul Său și ne invită să dialogăm cu El, așa cum a făcut cu Avraam, cu Moise și cu Iov. Dumnezeu ne invită să învățăm să operăm în cadrul marilor Sale modele infinite de rațiune, chiar dacă, la un moment dat, trebuie să ne supunem lucrurilor pe care nu le înțelegem pe deplin.

Gândește-te la toate motivele logice pe care le ai ca să crezi! În același timp, în ce moment se oprește logica și trebuie să intre în joc credința, solidă și rațională?

Comentariu EGW

Dacă s-ar fi încrezut în rabini, ca ei să-l conducă, Natanael nu L-ar fi găsit niciodată pe Isus. El a devenit ucenic numai pentru că a căutat să vadă și să judece singur. La fel este și cazul multora de astăzi, care stau deoparte din cauza prejudecăților. Cât de deosebită ar fi urmarea, dacă ar veni și ar vedea!
Cât timp își pun încrederea în priceperea oamenilor, niciunul dintre ei nu va ajunge la o cunoaștere mântuitoare a adevărului. Ca și Natanael, avem nevoie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi înșine și să ne rugăm pentru iluminarea dată de Duhul Sfânt. Cel care l-a văzut pe Natanael sub smochin ne va vedea și pe noi în locul tainic al rugăciunii. Îngerii porniți din lumea de lumină sunt aproape de aceia care, plini de umilință, caută călăuzirea divină. …

Toți cei consacrați lui Dumnezeu vor fi canale de lumină. Dumnezeu face din ei agenții Săi, prin care să dea și altora din bogățiile harului Său. Făgăduința Lui este: „Le voi face, pe ele și împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, și aceasta va fi ploaie binecuvântată” (Ezechiel 34:26).

Filip i-a spus lui Natanael: „Vino și vezi.” El nu i-a cerut să primească mărturia altuia, ci să caute personal să-L vadă pe Hristos. Acum, când Isus S-a înălțat la cer, ucenicii sunt reprezentanții Lui între oameni și una dintre căile cele mai eficiente de a-i câștiga pe oameni pentru El este exemplificarea caracterului Său în viața noastră zilnică. Influența noastră asupra altora nu depinde atât de mult de ceea ce spunem, cât de ceea ce suntem. Oamenii pot să combată și să desconsidere logica noastră, se pot împotrivi și apelurilor noastre, dar o viață plină de iubire dezinteresată este un argument căruia nu i se pot împotrivi. O viață în care faptele se potrivesc cu vorbele, caracterizată prin umilința lui Hristos, este o putere în lume. …

Cele dintâi cuvinte ale lui Natanael, prin care își exprima credința, atât de pline de zel și sincere, au ajuns la urechile lui Isus ca o muzică plăcută. El i-a zis: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.” Mântuitorul privea plin de bucurie în viitor, la lucrarea Sa de a le vesti Evanghelia celor umili, de a alina inima zdrobită și de a le vesti eliberarea celor legați de Satana. Gândindu-se la binecuvântările scumpe pe care El le-a dat oamenilor, Isus a adăugat: „Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul omului.”

Prin aceste cuvinte, Hristos spunea: Pe țărmurile Ior­danului, cerul s-a deschis și Duhul S-a coborât asupra Mea ca un porumbel. Scena aceasta n-a fost decât un semn că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă veți crede astfel în Mine, credința voastră va fi mai vie. Veți vedea că cerurile sunt deschise și că nu se vor mai închide niciodată. Eu le-am deschis pentru voi. Îngerii lui Dumnezeu se înalță, ducând rugăciunile celor nevoiași și împovărați la Tatăl de sus, și coboară cu binecuvântare și nădejde, curaj, ajutor și viață pentru copiii oamenilor.

Îngerii lui Dumnezeu merg neîncetat de la pământ la cer și de la cer la pământ. Minunile lui Hristos pentru cei suferinzi și întristați au fost făcute de puterea lui Dumnezeu, prin slujirea îngerilor. Și tot prin Hristos și prin serviciul trimișilor Lui din cer este adusă orice binecuvântare de la Dumnezeu la noi. Îmbrăcându-Se în corp omenesc, Mântuitorul nostru unește interesele Sale cu cele ale copiilor căzuți ai lui Adam, în timp ce, prin dumnezeirea Lui, El îmbrățișează tronul lui Dumnezeu. Și, în felul acesta, Hristos este mijlocul de comunicare al oamenilor cu Dumnezeu și al lui Dumnezeu cu oamenii. – Hristos, Lumina lumii, p. 140-143

Domnul Isus a spus că, dacă ai credință cât un grăunte de muștar, vei muta munții (Matei 17:20). Dacă ai văzut vreodată un grăunte de muștar, știi cât de mic este. Totuși o credință atât de mică poate produce o schimbare atât de mare. Credința este așadar foarte importantă și în același timp suficient de puternică pentru a realiza ceva supraomenesc. Și, la fel cum un grăunte de muștar poate deveni un copac mare (Matei 13:31,32), și credința noastră ar trebui să crească, să nu rămână statică. Într-adevăr, pentru a avea o relație cu Dumnezeu, este nevoie mai întâi de o măsură de credință (vezi Romani 12:3).

4. Ce ne spune Efeseni 2:8 despre rolul credinței în mântuire? De ce nimeni nu poate spune în mod justificat: „Nu am credință pentru că Dumnezeu nu mi-a dat-o”?

Trebuie să înțelegem mai întâi că credința nu este un lucru material; este un răspuns omenesc inspirat de Duhul Sfânt. Dumnezeu este inițiatorul plin de har care, prin Duhul Sfânt, ne atrage la Sine când Îl lăsăm să facă lucrul acesta (Ieremia 31:3). Suntem mântuiți prin har și prin credință, care este o reacție pozitivă la harul lui Dumnezeu oferit prin moartea Domnului Isus. Suntem salvați deoarece credem în Dumnezeu ca răspuns la harul Său. Acesta constituie baza unei relații cu El. Apoi trebuie să ne amintim că credința nu este o emoție. „Mulţi nu manifestă acea credinţă pe care au datoria şi privilegiul de a o manifesta, ci aşteaptă adesea acel simţământ pe care numai credinţa îl poate aduce. Simţirea nu este credinţă [...]. Credinţa ne aparţine, noi trebuie să o manifestăm, dar simţămintele de bucurie şi binecuvântarea vin din partea lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 72).

Unii pot simți că nu au credință pentru că nu se simt apropiați de Dumnezeu sau pentru că nu sunt ceea ce ar trebui să fie în calitate de creștini. Dar credința înseamnă a crede și a te încrede în Dumnezeu, nu doar în vremuri bune, ci și în întuneric sau în mijlocul furtunii ori chiar atunci când nu înțelegi pe deplin ce se întâmplă în viața ta. Sentimentele nu ar trebui niciodată să domine experiența noastră religioasă sau relația noastră cu Dumnezeu. Tocmai când ni se pare că suntem departe de Dumnezeu este momentul să ne exercităm credința și să apelăm la El (așa cum a făcut tatăl din Marcu 9:24).

Cere chiar acum împlinirea următoarelor versete, ca un act de credință, pentru a-ți întări relația cu Dumnezeu: Evrei 12:1,2; 2 Cronici 15:7; Romani 3:23-26; Luca 7:50! Rostește-le cu voce tare ca parte din rugăciunea ta!

Comentariu EGW

În dimineața aceasta îmi simt capul obosit. Ceață și nori plutesc peste mintea mea, dar nu voi accepta sugestiile vrăjmașului de a nu avea încredere în Domnul. Pentru mine, acum este timpul să lupt lupta cea bună a credinței. Acum este chiar ocazia care are nevoie de credința statornică ce lucrează prin dragoste și îmi curățește sufletul. Eu Îl caut pe Domnul cu mai multă stăruință. …

Profetul Domnului i-a adus lui Asa o solie: „Domnul este cu voi, când sunteți cu El; dacă-L căutați, Îl veți găsi, iar dacă-L părăsiți, El vă va părăsi” (2 Cronici 15:2; cf. Ieremia 29:11-13). Inima mea crește în credință. Credința nu este sentiment; credința nu este vedere. „Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd” (Evrei 11:1).

Am vorbit în Sala Recabitul la ora 15:00, din Filipeni 4:4-7: „Bu­curați-vă întotdeauna în Domnul. Iarăși zic: Bucurați-vă! Blân­dețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus.” Eu cred că făgăduința este pentru mine și mi-o însușesc personal. Făgăduința în sine nu are nicio valoare dacă eu nu cred pe deplin că Cel care a făcut promisiunea este cu totul în stare să o împlinească și infinit în putere ca să facă tot ce a spus.

Mesajul pe care mi l-a dat Domnul a fost un mesaj de credință. Noi nu-L putem dezonora pe Dumnezeu mai mult decât atunci când nu avem încredere în Cuvântul Său. Sentimentele nu sunt deloc vrednice de încredere. O religie hrănită și menținută vie de emoții este fără valoare. Cuvântul lui Dumnezeu este temelia pe care speranțele noastre se pot sprijini în siguranță, iar prin încrederea pe care o avem în Cuvântul lui Dumnezeu suntem statorniciți, întăriți, înrădăcinați, fixați de Stânca Veacurilor. Atunci va primi răspuns rugăciunea lui Pavel: „De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu” (Coloseni 1:9,10). – Astăzi cu Dumnezeu, p. 156 (27 mai)

5. Studiază astăzi Evrei 11, marele capitol al credinței, și răspunde la următoarele întrebări:
••    Recitește versetul 1: Ce speranțe ai astăzi a căror împlinire nu o vezi încă? (Gândește-te la nevoi imediate și la visuri legate de veșnicie!)
••    Ce rol joacă credința în mărturia ta și în convertirea ta?
••    Recitește versetul 3, despre Dumnezeu și creație: De ce, din multe puncte de vedere, existența lui Dumnezeu Creatorul ar trebui să fie cel mai ușor lucru de acceptat prin credință?
••    Recitește versetul 6 și scrie mesajul acestui verset în propriile cuvinte!
••    Versetele 7-40 analizează viața mai multor personaje biblice. De ce este credința factorul central care definește puterea relației acestor oameni cu Dumnezeu?

Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu și pentru a avea o relație vie, puternică cu El este nevoie de credință. Cum îți poți întări credința sau cum poți încuraja pe cineva a cărui credință e șovăielnică? Iată doar câteva idei:
(1) O credință mică (precum un grăunte de muștar) este puternică și este tot ce ai nevoie pentru a dezvolta o relație cu Dumnezeu (Matei 17:20). Atâta timp cât ești dispus să colaborezi cu El, Dumnezeu va ajuta la creșterea credinței tale.
(2) Credința vine din ascultarea lui Dumnezeu vorbindu-ne prin Cuvântul Său, Biblia (Romani 10:17). Angajează-te zilnic în studiu biblic și rugăciune!
(3) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți mărească credința (Luca 17:5)!

Așa cum a făcut tatăl care a venit la Domnul Isus cu un copil posedat și care „a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!»” (Marcu 9:24), putem să ne recunoaștem lipsa de credință și să-L rugăm pe Dumnezeu să ne crească credința.
(4) Credința și îndoiala pot coexista (Marcu 9:24). Nu te îndepărta de Dumnezeu doar pentru că ai întrebări! De fapt, este important să-ți duci până la capăt mântuirea „cu frică și cutremur” (Filipeni 2:12-16) și să ai credința „ta”, nu să o împrumuți de la altcineva, cum au încercat să facă cele cinci fecioare (Matei 25:8).
(5) Răspunde-I Duhului Sfânt și cere tot mai mult din El în viața ta!
(6) Manifestă-ți credința! Amintește-ți că, nefiind o emoție, credința este alegerea de a crede! Nu uita că și în întuneric, când nu-L poți vedea, Dumnezeu este acolo (2 Corinteni 5:7).

Ca rugăciune personală de mulțumire pentru credincioșia lui Dumnezeu, reflectă la cuvintele din refrenul imnului „Ne pregătim de drum” (Imnuri creștine, nr. 509) sau la cuvintele imnului „Spre Cel din slăvi” (nr. 34).

Comentariu EGW

Cei care se leagă strâns de Dumnezeu s-ar putea să nu prospere în lucrurile acestei vieți; ei pot fi adesea greu încercați și afectați. Iosif a fost defăimat și persecutat pentru că și-a păstrat virtutea și integritatea. David, acel sol ales al lui Dumnezeu, a fost vânat ca un animal de pradă de dușmanii săi. Daniel a fost aruncat într-o groapă cu lei pentru că a fost sincer și neclintit în loialitatea sa față de Dumnezeu. Iov a rămas fără bunurile sale pământești și trupul său a fost atât de lovit, încât rudelor și prietenilor săi le era scârbă de el, totuși el și-a păstrat integritatea și credincioșia față de Dumnezeu. Ieremia rostea cuvintele pe care Dumnezeu le pusese în gura sa, dar mărturia lui clară i-a înfuriat atât de tare pe rege și pe căpetenii, încât a fost aruncat într-o groapă dezgustătoare. Ștefan a fost ucis cu pietre pentru că L-a predicat pe Hristos, și pe El răstignit. Pavel a fost închis, bătut cu nuiele, împroșcat cu pietre și, în cele din urmă, condamnat la moarte pentru că a fost un mesager credincios care a dus Evanghelia la păgâni. Ioan, ucenicul iubit, a fost exilat pe Insula Patmos „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu și din pricina mărturiei lui Isus Hristos”.

Aceste exemple de statornicie umană, în tăria puterii divine, sunt o mărturie pentru lume a credincioșiei făgăduințelor lui Dumnezeu, a prezenței Sale statornice și a harului Său susținător. Când privește la acești oameni umili, lumea nu poate discerne valoarea lor morală înaintea lui Dumnezeu. Este o lucrare a credinței să stai calm, încrezându-te în Dumnezeu în ceasul cel mai întunecat, oricât de greu încercat și bătut de furtună ai fi, și să simți că Tatăl ceresc este la cârmă. Pentru a putea estima valoarea bogățiilor veșnice, numai ochiul credinței poate trece dincolo de perceperea prezentului și de ceea ce spun simțurile.

Marele comandant militar cucerește națiuni și distruge armatele a jumătate din lume, dar moare cu totul dezamăgit și în exil. Filozoful care cutreieră universul cu mintea, urmărind pretutindeni manifestările puterii lui Dumnezeu și desfătându-se în armonia lor, adesea nu reușește să vadă în aceste minuni uimitoare Mâna care le-a făcut pe toate. „Omul pus în cinste și fără pricepere este ca dobitoacele pe care le tai.” Nicio speranță de nemurire glorioasă nu luminează viitorul celor care Îi sunt vrăjmași lui Dumnezeu. Dar eroii credinței au făgăduința unei moșteniri de o valoare mai mare decât orice bogăție pământească, o moștenire care va satisface dorințele sufletului. Pot fi necunoscuți în lume și nerecunoscuți de ea, dar sunt înscriși în cărțile cerului ca cetățeni. O măreție solemnă, o greutate durabilă și veșnică de slavă, va fi răsplata finală a celor pe care Dumnezeu i-a făcut moștenitori ai tuturor lucrurilor. – Lift Him Up, p. 328

Odată cu apropierea sfârșitului acestei lumi, în întreita solie îngerească se spune că poporul lui Dumnezeu păzește poruncile lui Dumnezeu și are credința lui Isus.

6. Citește Apocalipsa 14:12! Ce înseamnă „credința lui Isus”?

Dacă studiezi felul în care adventiștii de ziua a șaptea au înțeles îndreptățirea prin credință, vei observa că, în anii 1890, în cadrul bisericii se punea accentul asupra credinței Domnului Isus și asupra soliei celor trei îngeri. Până atunci, biserica pusese mare accent pe lege și avea nevoie să ia în considerare mai accentuat Evanghelia. Ellen G. White a rezumat bine acest lucru: „Poruncile lui Dumnezeu fuseseră proclamate, dar credinţa lui Isus Hristos nu fusese proclamată de către adventiştii de ziua a şaptea cu o importanţă egală – legea şi Evanghelia mergând mână în mână” (Solii alese, vol. 3, p. 172). Deși Evrei 11 enumeră oameni evlavioși care au avut o credință puternică, nimeni nu a avut o credință comparabilă cu cea a lui Isus.

7. Ce ne spune Matei 26:36-42 despre credința Domnului Isus în acest moment crucial?

A avea credința Domnului Isus nu înseamnă doar că, prin ascultare de El și de Cuvântul Său, vom imita credința pe care El a avut-o în Dumnezeu, ci și că vom avea o experiență vie și activă cu Isus, zi de zi. Înseamnă să știm că, fără a-L avea pe Isus în centrul vieții noastre de zi cu zi, nu putem să avem o relație mântuitoare cu Dumnezeu și nici să acționăm pe baza acestei convingeri.

A avea credința Domnului Isus înseamnă că Isus rămâne în noi și, prin urmare, avem credința Sa în inima noastră, căci Isus este adevărata temelie a credinței noastre. Uneori credința noastră poate fi slabă și șovăielnică, dar Domnul Isus este „vrednic” (Apocalipsa 5:9) și putem avea credința Lui, atât reflectată în propria noastră experiență, cât și acordată nouă prin harul oferit în dar tuturor celor care cred.

Cât de mult îți dorești credința lui Isus? Roagă-L cu umilință pe Dumnezeu să ți-o ofere și cere în cadrul rugăciunii personale împlinirea cuvintelor din Evrei 11:6, spunând: „Doamne, fără credință este cu neputință să-Ți fiu plăcut. Vin la Tine și cred că Tu exiști și că îi răsplătești pe cei care Te caută cu stăruință. Fac lucrul acesta acum.”

Comentariu EGW

Dumnezeu călăuzeşte un popor afară din lume şi îl aşază pe platforma înaltă a adevărului veşnic: poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus. El doreşte să-i disciplineze şi să-i pregătească pe cei care sunt poporul Său. Între ei nu trebuie să existe dezbinare, unul crezând un lucru, altul având o credinţă şi concepţii total opuse, fiecare acţionând independent de trup. Prin diversitatea darurilor şi a conducătorilor pe care El i-a aşezat în biserică, membrii vor ajunge la unitatea credinţei. Dacă cineva îşi formează concepţii personale cu privire la adevărul Bibliei, fără să ţină seama de părerile fraţilor săi, şi îşi îndreptăţeşte atitudinea susţinând că are dreptul la opinii personale, pe care apoi li le impune şi altora, cum poate acesta să împlinească rugăciunea lui Hristos? Şi dacă se mai ridică unul şi apoi încă unul, fiecare afirmându-şi dreptul de a crede şi de a vorbi ce îi place, fără să ţină seama de credinţa corpului bisericii, unde va mai fi acea armonie care există între Hristos şi Tatăl Său şi pentru care S-a rugat Hristos să existe şi între fraţii Lui?

Dumnezeu conduce afară din lume un popor şi îl aşază pe marea şi unica platformă a credinţei: poruncile lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus. El a dat poporului Său adevărul Bibliei, care este clar şi compact, asemenea unui lanţ continuu, neîntrerupt. Acest adevăr este de origine cerească şi a fost căutat ca o comoară ascunsă. A fost scos la lumină printr-o cercetare atentă a Scripturilor şi prin multă rugăciune. …

Inima lui Dumnezeu nu a tânjit niciodată după copiii Lui de pe pământ cu o dragoste mai profundă şi cu mai multă compasiune şi duioşie decât tânjeşte acum. Nu a fost niciodată un timp când Dumnezeu să fie mai dornic şi mai nerăbdător decât este acum să facă ceva pentru poporul Său. El îi va învăţa şi îi va mântui pe toţi cei care aleg să fie mântuiţi pe calea stabilită de El. Cei care sunt spirituali pot să deosebească lucrurile spirituale şi să vadă pretutindeni semnele prezenţei şi ale lucrării lui Dumnezeu. Prin strategia lui abilă şi nelegiuită, Satana i-a dus pe primii noştri părinţi din Grădina Eden – de la inocenţa şi curăţia lor – la păcat şi la o nenorocire de nedescris. De atunci, el nu şi-a încetat lucrarea de distrugere. În aceste zile din urmă, se foloseşte cu stăruinţă de toate forţele pe care le are la dispoziţie pentru a extinde ruina sufletelor. Profită de orice născocire pentru a înşela, pentru a încurca şi pentru a duce în confuzie poporul lui Dumnezeu. …

Dar, ca să fii mântuit, trebuie să accepţi jugul lui Hristos şi să dai jos jugul cu care ţi-ai obişnuit grumazul. Biruinţa pe care Isus a câştigat-o în pustie este o garanţie a biruinţei pe care şi tu o poţi câştiga în Numele Său. Singura ta speranţă şi mântuire stă în a birui aşa cum a biruit Hristos. – Mărturii, vol. 3, p. 446, 447, 455, 457.

Suntem îndreptățiți (iertați și împăcați cu Dumnezeu) prin credință (Romani 5:1). Apoi suntem și sfințiți (primim puterea de a fi asemenea Domnului Isus) prin credință (Faptele 26:18). Când Îl invităm pe Isus în viața noastră, devenim și copii ai lui Dumnezeu prin credință (Ioan 1:12). Trăim prin credința în Fiul lui Dumnezeu (Galateni 2:20). „Nimeni nu este aparent mai neajutorat – dar în realitate invincibil – ca omul care își simte nimicnicia și se bizuie total pe meritele Mântuitorului. Prin rugăciune, prin studierea Cuvântului Său, prin credința în prezența Sa constantă, slăbiciunea ființelor umane poate rămâne în contact cu Hristos cel viu, iar El o va ține cu o mână care nu-i va da drumul niciodată” (Ellen G. White, Divina vindecare, p. 182).

De reținut: Dumnezeu oferă fiecărei persoane o măsură de credință ca bază pentru o relație cu El. Ca Autor și Desăvârșitor al credinței noastre, Domnul Isus a fost pentru noi toți un model al puterii credinței. Când credința noastră este mică, când venim cu lacrimi și rugăciuni stăruitoare și cu o inimă predată, Dumnezeu va face minuni în viața noastră (vezi Ieremia 31:2-4,9,11,12). El ne va călăuzi pe căile Sale drepte, astfel încât să nu ne mai împiedicăm, și vom avea pace. Domnul Isus este exemplul desăvârșit în toate lucrurile și faptul de a avea credința Sa va fi semnul prin care vom fi recunoscuți ca poporul Lui în vremurile din urmă.
Zilnic:
2 Cronici 22
2 Cronici 23
2 Cronici 24
2 Cronici 25
2 Cronici 26
2 Cronici 27
2 Cronici 28
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 14 (integral)

1.  De ce s-au pus ușieri la porțile Casei Domnului? 

2.    De ce îi spune Ioas lui Amația: „Stai mai bine acasă!”? 

3.    Ce aruncau mașinile iscodite? 

4.    De ce a smerit Domnul pe Iuda? 

5.    Cine se face vrednic de laude mai mari decât cei angajați în orice ramură de lucru?