Să-L cunoaștem pe Dumnezeu!

Pentru o relație durabilă cu Dumnezeu este esențială o înțelegere clară a caracterului Său. De aceea săptămâna aceasta vom analiza ce spune Biblia despre caracterul lui Dumnezeu, deoarece „pământul este învăluit de întunericul unei înțelegeri greșite a lui Dumnezeu. Oamenii nu Îi mai cunosc caracterul. Acesta este înțeles și interpretat greșit. În această perioadă trebuie exprimat un mesaj din partea lui Dumnezeu a cărui influență să aducă lumină și a cărui putere să salveze. Caracterul Său trebuie făcut cunoscut. Lumina slavei Sale, lumina bunătății, harului și adevărului Său, trebuie răspândită în întunericul lumii. [...] Ultima solie a harului ce trebuie adresată lumii constituie o dezvăluire a caracterului Său iubitor” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 415).

Dumnezeu pare imposibil de descris adecvat, așa că nu putem face altceva decât să indicăm ce spune Biblia despre El. Deși niciodată nu vom ști, mai ales acum, tot ceea ce se poate ști despre caracterul minunat al lui Dumnezeu, să ne rugăm ca, pe măsură ce aflăm mai multe despre El, înțelegerea și dragostea noastră pentru El să crească, astfel încât, în cele din urmă, să ne dorim să ne apropiem mai mult de El pentru a reflecta către alții iubirea și caracterul Său.

Comentariu EGW

Prin însăşi natura ei, Legea lui Dumnezeu este de neschimbat, ea este o descoperire a voinţei şi a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire şi Legea Sa este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt dragostea faţă de Dumnezeu şi dragostea faţă de om. „Dragostea deci este împlinirea Legii” (Romani 13:10). Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire şi adevăr, la fel şi natura Legii Sale. Psalmistul spune: „Legea Ta este adevărul. … Toate poruncile Tale sunt drepte” (Psalmii 119:142,172). Iar apostolul Pavel declară: „Legea, negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună” (Romani 7:12). O asemenea Lege, fiind expresia gândirii şi a voinţei lui Dumnezeu, trebuie să fie imuabilă, la fel ca Autorul ei. – Tragedia veacurilor, p. 467

La început, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în perfectă armonie cu natura şi cu Legea lui Dumnezeu, iar principiile neprihănirii erau înscrise în inima sa. Însă păcatul l-a înstrăinat de Creatorul său. El nu a mai reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în război cu principiile Legii lui Dumnezeu. „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună” (Romani 8:7). Însă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu” pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele Domnului Hristos, el poate fi readus în armonie cu Cel care l-a creat. Inima lui trebuie să fie reînnoită prin har divin. Omul trebuie să aibă o viaţă nouă, de sus. Această schimbare este naşterea din nou.

Primul pas în procesul de împăcare cu Dumnezeu este convingerea de păcat. „Prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului” (Romani 3:20). Pentru a-şi vedea vinovăţia, păcătosul trebuie să-şi confrunte caracterul cu marele standard al neprihănirii lui Dumnezeu. Legea este o oglindă care reflectă desăvârșirea unui caracter neprihănit şi îl ajută pe păcătos să-şi vadă defectele de caracter. Legea îi descoperă omului păcatul său. … Ea declară că moartea este pedeapsa pentru cel care o încalcă. Numai Evanghelia lui Hristos îl poate elibera pe om de condamnare şi din întinarea adusă de păcat. El trebuie să dea dovadă de pocăinţă faţă de Dumnezeu, a cărui Lege a călcat-o, şi de credinţă în Hristos, jertfa de ispăşire adusă pentru el. …

Prin naşterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu şi în acord cu Legea Sa. Când se produce în păcătos această schimbare profundă, el trece de la moarte la viaţă, de la păcat la sfinţenie, de la călcarea Legii şi răzvrătire la ascultare şi credincioşie. …
Urmaşii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui, adică, prin harul lui Dumnezeu, să-şi formeze caractere în armonie cu principiile sfintei Sale Legi. Aceasta este sfinţirea biblică. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 20 (12 ianuarie)

Biblia ne oferă cea mai clară, coerentă și reală imagine a lui Dumnezeu. Întreaga Biblie caută să dea la o parte vălul nevăzut dintre lumea noastră vizibilă și cea invizibilă, să ne arate de unde venim și încotro mergem și mai ales cine și cum este Cel care conduce totul. De la Geneza la Apocalipsa, citim despre singurul Dumnezeu adevărat, care Se face cunoscut nouă prin Biblie și prin Isus Hristos, Dumnezeu întrupat. Citim despre atotputernicia lui Dumnezeu (Iov 1:12), atotștiința Sa (Isaia 46:9,10), dreptatea (Isaia 30:18), mila (Deuteronomul 7:9), bunătatea iubitoare și răbdarea Sa față de noi (Romani 2:4); aflăm despre înțelepciunea Sa (1 Corinteni 2:7), despre harul (2 Corinteni 12:9), iertarea (Matei 6:14) și voia Sa pentru viețile noastre (Ieremia 29:11), despre puterea Sa de a învinge moartea (Ioan 11:25), despre domnia (Psalmii 47:8) și natura Sa veșnică (Deuteronomul 33:27), precum și despre multe alte trăsături care ne oferă suficiente motive să Îl iubim și să avem o relație constantă cu El. Cu cât știm mai multe despre Dumnezeu, cu atât Îl vom iubi mai mult și vom dori o relație profundă cu El.

Lucifer a fost primul care s-a îndoit de caracterul lui Dumnezeu, fapt care a dus la cea mai mare bătălie din istoria universului nostru. De atunci, „intenția continuă a lui Satana [este] să țină mintea oamenilor ocupată cu lucruri care să-i împiedice să-L cunoască pe Dumnezeu” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 740). Pe Satana nu îl interesează ce imagine avem despre Dumnezeu (panteism, ateism, deism etc.), atâta timp cât nu este o imagine corectă.

1. Care a fost scopul lui Satana în conversația lui cu Eva din Geneza 3:1-5? Ce minciuni i-a spus Evei despre caracterul lui Dumnezeu?

În cele din urmă, mesajul lui Satana pentru Eva a fost: Dumnezeu îți ascunde lucruri. Dumnezeu nu vrea ce este cel mai bine pentru tine. Nu poți avea încredere în El. Ellen White dezvoltă această idee spunând: „Încă de la începutul marii lupte, planul lui Satana a fost acela de a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu și de a incita la revoltă față de legea Sa” (Patriarhi și profeți, p. 338).

Cum este denaturat caracterul lui Dumnezeu în lumea noastră? Mai important, cum s-ar putea ca tu să fi reprezentat uneori greșit caracterul Său? Cum poți îndrepta situația? Cum Îl poți reprezenta corect pe Domnul?

Comentariu EGW

Toată lumina trecutului, care străluceşte în prezent şi răzbate către viitor, aşa cum este descoperită în Cuvântul lui Dumnezeu, este pentru fiecare suflet care o va primi. Slava acestei lumini, care este chiar slava caracterului lui Hristos, trebuie să fie manifestată de fiecare creştin, în mod personal, în familie, în biserică, în slujirea Cuvântului şi în fiecare instituţie înfiinţată de poporul lui Dumnezeu. Domnul doreşte ca toate acestea să fie simboluri a ceea ce poate fi făcut pentru lume. Ele sunt dovezi ale puterii mântuitoare a adevărurilor Evangheliei. ...

Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. …
Pentru a manifesta caracterul lui Dumnezeu … trebuie să ajungem să Îl cunoaştem personal pe Dumnezeu. Dacă avem părtăşie cu El, suntem slujitorii Lui chiar dacă nu am predicat, poate, niciodată în faţa bisericii. Noi suntem conlucrători cu Dumnezeu în a-i prezenta omenirii perfecţiunea caracterului Său.
Dumnezeu a prescris datoria uneltelor Sale omenești de a descoperi caracterul Său, dând mărturie despre harul Său, despre înțelepciunea Sa și despre bunăvoința Sa, manifestate prin iubirea Sa curată, plină de delicatețe și îndurare. …

Lucrarea noastră este aceea de a restabili chipul moral al lui Dumnezeu în om prin harul îmbelșugat dat nouă de Dumnezeu prin Hristos. … O, cât de mare nevoie avem să-L cunoaștem pe Domnul Isus și pe Tatăl nostru ceresc pentru a-L putea reprezenta în caracter!

Fiinţa care este transformată prin harul lui Hristos va admira caracterul Său divin. ... Cu cât vom vedea mai puține lucruri vrednice de cinste în noi, cu atât vom preţui mai mult infinita curăţie şi minunata dragoste a Mântuitorului nostru. O recunoaştere a păcătoşeniei noastre ne conduce la Acela care poate ierta. Când, dându-şi seama de neputinţa lui, păcătosul Îl va căuta pe Hristos, atunci El i Se va descoperi în toată puterea. Cu cât nevoia noastră devine mai arzătoare, împingându-ne mai aproape de El şi de Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai înalte vor fi convingerile noastre despre caracterul Său şi cu atât mai clar vom reflecta chipul Său. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 229 (9 august)

Dar planul de mântuire are un scop mai larg și mai profund decât mântuirea omului, nu numai pentru acest lucru a venit Hristos pe pământ, El n-a venit numai ca locuitorii acestei mici lumi să poată considera Legea lui Dumnezeu așa cum ar trebui privită, ci lucrul acesta a fost făcut pentru apărarea caracterului lui Dumnezeu înaintea întregului Univers. La acest rezultat al marelui Său sacrificiu – influența Sa asupra inteligențelor altor lumi, ca și asupra omului – Mântuitorul a privit chiar înaintea crucificării Sale, când a spus: „Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:31,32). Jertfa lui Hristos pentru salvarea omului nu numai că va face cerul accesibil pentru oameni, dar, înaintea întregului univers, va fi justificată atitudinea lui Dumnezeu și a Fiului față de răzvrătirea lui Satana. Ea va stabili perpetuitatea Legii lui Dumnezeu și va descoperi natura și rezultatele păcatului. – Patriarhi și profeți, p. 68

„Sfințenie” nu este un cuvânt utilizat des în limbajul de zi cu zi, poate pentru că există atât de puține lucruri sfinte în jurul nostru. Sabatul este o zi sfântă și Dumnezeu este, desigur, sfânt. Dacă suntem departe de Dumnezeu, viețile noastre de zi cu zi duc lipsă de sfințenie. Studiind atributele asociate cel mai des cu caracterul lui Dumnezeu, vei descoperi că sfințenia se află în centrul identității Sale. Dar ce înseamnă lucrul acesta?

2. Cum este descris Dumnezeu în Leviticul 20:26; 1 Samuel 2:2; Isaia 57:15 și Ezechiel 38:23?

Când Îl descrie pe Dumnezeu ca esența sfințeniei, Biblia vrea să spună că este complet lipsit de rău și de păcat și separat de ele. Dumnezeu este sută la sută bun de la început până la sfârșit. În acest sens, sfințenia lui Dumnezeu este temelia tuturor celorlalte atribute ale Sale. De exemplu, dragostea lui Dumnezeu este o dragoste curată, sfântă – o dragoste complet lipsită de egoism și de motivații egocentrice. Atotștiința Sa este o atotștiință sfântă, adică este lipsită de intenții rele. Ai avea încredere într-un Dumnezeu atotștiutor dacă nu ar fi sfânt? Nu, ci pe bună dreptate te-ai teme de El. Atotputernicia lui Dumnezeu este și ea sfântă. Imaginează-ți un Dumnezeu atotputernic, dar nesfânt. Ar putea fi un tiran puternic, răufăcător. Doar sfințenia lui Dumnezeu ne dă posibilitatea și capacitatea să Îl iubim cu adevărat, pentru că El este bun în totalitate. De aceea sfințenia este poate trăsătura pe care este cel mai important să o înțelegem despre caracterul lui Dumnezeu. Totuși poate că este una dintre cele mai greșit înțelese trăsături.

Care a fost prima reacție a lui Moise, a lui Isaia, a lui Ezechiel, Daniel și Ioan când au stat în prezența lui Dumnezeu? Și-au scos încălțămintea, și-au acoperit fața sau au căzut ca morți. Ca ființe umane, suntem păcătoși și atât de lipsiți de sfințenie încât nu putem suporta să stăm în prezența lui Dumnezeu. Orice om care Îi privește fața lui Dumnezeu nu va trăi. În mod asemănător, când Ellen G. White avea viziuni, adesea striga: „Sfânt, sfânt, sfânt”, pentru că era cuvântul care părea să exprime cel mai bine ce vedea. Și cele patru ființe din Apocalipsa rostesc zi și noapte, fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!” (Apocalipsa 4:8).

Dumnezeu este sfințenie pură. Cum te inspiră acest lucru și ce impact are asupra propriului tău caracter?

Comentariu EGW

După cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa, tot așa și omul căzut, prin credința în Hristos, trebuie să fie sfânt în sfera lui. …
Sfințirea bisericii este ținta urmărită de Dumnezeu în toată purtarea Sa față de cei ce sunt poporul Său. El i-a ales din veșnicie, ca să fie sfinți. El L-a dat pe Fiul Său să moară pentru ei, pentru ca ei să poată fi sfințiți prin ascultare de adevăr, dezbrăcați de cea mai mică urmă de egoism. Din partea lor, El cere atât o lucrare personală, cât și o predare personală. Dumnezeu poate fi onorat de aceia care mărturisesc a crede în El numai dacă ei sunt asemenea chipului Său și sunt călăuziți de Spiritul Său. Atunci, ca martori pentru Mântuitorul, ei pot face cunoscut ce a făcut harul divin pentru ei.

Adevărata sfințire vine prin punerea în practică a principiului iubirii. „Dumnezeu este iubire și cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4:16). Viața aceluia în a cărui inimă rămâne Hristos va manifesta o evlavie practică. Caracterul va fi curățat, înălțat, înnobilat și glorificat. Învățătura curată se va contopi cu lucrările neprihănirii, preceptele cerești se vor întrețese cu practicile sfinte.

Cei care vor să dobândească binecuvântarea sfințirii trebuie să învețe mai întâi ce înseamnă sacrificiul de sine. … Mireasma iubirii noastre față de semeni este aceea care dezvăluie iubirea noastră pentru Dumnezeu. Răbdarea în slujire este factorul care aduce odihnă sufletului. Prin trudă smerită, plină de râvnă și credincioșie este dezvoltată bunăstarea lui Israel. Dumnezeu îl susține și îl întărește pe acela care este binevoitor să urmeze calea lui Hristos.

Sfințirea nu este lucrarea unei clipe, a unei ore, a unei zile, ci a unei vieți întregi. Ea nu este dobândită printr-o fericită străfulgerare a sentimentelor, ci este rezultatul unei continue morți față de păcat și al unei neîntrerupte trăiri pentru Hristos. Relele nu pot fi îndreptate și nici nu se pot face schimbări în caracter doar prin sforțări slabe, făcute din când în când. Noi vom birui numai printr-un efort îndelung și stăruitor, cum și printr-o disciplină aspră și o luptă dârză. În nicio zi nu știm cât de crâncenă va fi lupta a doua zi. Atâta timp cât domnește Satana, avem de supus eul și de învins păcate obișnuite; atâta timp cât va dăinui viața, nu va fi loc de oprire și nici punct pe care, atingându-l, să spunem: Am atins desăvârșirea. Sfințirea este rezultatul ascultării unei vieți întregi. – Faptele apostolilor, p. 559, 560

„Dragoste” și „iubire” sunt probabil cuvintele folosite cel mai des de creștini pentru a descrie caracterul lui Dumnezeu, probabil datorită afirmației identitare din 1 Ioan 4:8 – „Dumnezeu este dragoste.” Ioan nu a spus: „Dumnezeu este iubitor”, ci „Dumnezeu este iubire/dragoste.” Iubirea este caracterul Lui, esența ființei Lui. Imaginea multor oameni despre Dumnezeu provine din propria lor definiție a iubirii – întotdeauna distorsionată și imperfectă. Dar definiția iubirii ar trebui să fie determinată de persoana lui Dumnezeu și de ceea ce El transmite despre Sine în Cuvântul Său inspirat.

3. Ce ne explică despre dragoste 1 Ioan 4:7-19?

Iubirea divină este perfectă, gratuită și profund relațională, așa cum reiese din invitația de a „rămâne” în Dumnezeu, deoarece „noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste şi cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4:16). Dumnezeu este iubire și ne-a creat după chipul Său (Geneza 1:27) ca să iubim și să ne dorim iubire. În ebraică, un cuvânt important pentru dragoste este hesed. Acesta descrie dragostea de legământ a lui Dumnezeu față de omenire, caracterizată, printre altele, de loialitate, protecție, statornicie și blândețe. Greaca și ebraica veche au mulți termeni pentru cuvântul „Dumnezeu”, care surprind diverse aspecte ale frumosului caracter divin. Iată două exemple:
● Adonai: Domnul tuturor, care guvernează pentru totdeauna, cu referire la legământ (Geneza 15:2; Judecătorii 6:15; Maleahi 1:6; Psalmii 97:5);
● Yahweh-Yireh: Domnul-va-purta-de-grijă (Geneza 22:13,14).

Expresia supremă a iubirii divine este faptul că L-a dăruit acestei lumi pe Fiul Său (Ioan 3:16), care a murit pentru păcătoși (Romani 5:8). Dumnezeu ar fi putut să nu ofere omenirii acest dar, însă, datorită iubirii Sale mărinimoase, radicale, suprem altruiste, Dumnezeu L-a trimis pe Isus pe pământ ca noi să putem alege în mod liber să răspundem iubirii Sale, revelate prin faptul că a murit în locul nostru. Domnul Isus nu doar a spulberat zidul ridicat de păcat între noi și Dumnezeu (Isaia 59:1,2), ci a trăit ca să ne arate caracterul desăvârșit și plin de dragoste al lui Dumnezeu (Ioan 14:9; Evrei 1:3) și să-i atragă pe toți la Sine (Ioan 12:32).

Citește 1 Corinteni 13:4-8 și înlocuiește cuvântul „dragostea” cu „Dumnezeu”. Înțelegi acum mai bine caracterul divin? Cât de valabile ar fi afirmațiile, dacă ai pune numele tău unde scrie „dragostea”?

Comentariu EGW

„Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:16). Natura Sa, Legea Sa sunt iubire. El dintotdeauna a fost astfel și așa va fi pururea. „Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică” și ale cărui „cărări sunt veșnice”, nu Se schimbă. În El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Isaia 57:15; Habacuc 3:6; Iacov 1:17).

Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor ființelor create. Psalmistul spune: „Brațul Tău este puternic, mâna Ta este tare, dreapta Ta va fi înălțată. Dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Tău de domnie; bunătatea și credincioșia sunt înaintea Feței Tale. Ferice de poporul care cunoaște sunetul trâmbiței, care umblă în lumina Feței Tale, Doamne! El se bucură neîncetat de Numele Tău și se fălește cu dreptatea Ta. Căci Tu ești fala puterii lui și, în bunăvoința Ta, ne ridici puterea noastră. Căci Domnul este scutul nostru, Sfântul lui Israel este împăratul nostru” (Psalmii 89:13-18).

Istoria marelui conflict dintre bine și rău – de la data când a izbucnit pentru prima dată în ceruri și până la înfrângerea finală a răzvrătirii și eradicarea definitivă a păcatului – constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 33

Anii veşniciei, în desfăşurarea lor, vor aduce revelaţii mai bogate şi mai glorioase ale lui Dumnezeu şi ale lui Hristos. Cu cât cunoştinţa va creşte, cu atât vor creşte iubirea, adorarea şi fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaşte mai mult pe Dumnezeu, cu atât admiraţia lor pentru caracterul Său va fi mai mare. Când Isus le prezintă comorile răscumpărării şi victoriile uimitoare din marea luptă cu Satana, inimile celor răscumpăraţi sunt mişcate de o devoţiune şi mai arzătoare şi ating harpele de aur cu şi mai mare entuziasm; de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de voci se unesc pentru a înălţa coruri măreţe de laudă.
„Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri le-am auzit zicând: «Ale Celui ce şade pe scaunul de domnie şi ale Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!»” (Apocalipsa 5:13).

Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi bucurie pulsează prin vasta creaţie. De la Acela care a creat toate lucrurile se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin toate domeniile spaţiului infinit. De la atomul cel mai mic până la lumile cele mai mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi cu bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire. – Tragedia veacurilor, p. 678

În primele cuvinte ale Bibliei, „La început, Dumnezeu”, cuvântul ebraic pentru „Dumnezeu” este Elohim. Deși poate avea și sensul de „zei” falși, acest cuvânt – atunci când face referire la singurul Dumnezeu adevărat – descrie un Creator atotputernic, guvernând întreaga creație; Dumnezeul transcendent, care ne depășește capacitatea de înțelegere, dar care controlează totul. El este atât de puternic încât, atunci când vorbește, ceva ia ființă doar prin glasul Lui. Dar în capitolul următor, Geneza 2, apare un alt nume pentru Dumnezeu: Yahweh. Acest nume este legat de Elohim, același Dumnezeu atotputernic, însă numele Yahweh, în limba română Iahve, este numele mai personal al singurului Dumnezeu adevărat, folosit adesea pentru a sublinia că Dumnezeu este Dumnezeul legământului, care are o relație de iubire cu poporul Său creat.

4. Ce observi atunci când compari descrierea lui Dumnezeu din Geneza 1:1 cu cea din Geneza 2:7?

În Geneza 2:7 ni-L putem imagina pe Dumnezeu îngenunchind ca să formeze din pământ, cu mâinile Lui, prima ființă umană. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu.” Acesta este un Dumnezeu care Se apropie – atât de mult încât îi suflă lui Adam în nări suflare de viață. Acest nume, Iahve, oferă o imagine mai familiară a lui Dumnezeu, iar Moise folosește ambele nume în primele două capitole din Biblie pentru a ne transmite aceste două trăsături divine. Vedem aici transcendența lui Dumnezeu în raport cu noi, ca Elohim, și imanența Lui, apropierea Lui de noi, ca Iahve. Ne face bine să medităm la ambele aspecte ale caracterului Său: controlul deplin asupra tuturor lucrurilor și apropierea Lui de noi. După cum le-a spus Pavel atenienilor în Areopag, „Dumnezeu […] nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele 17:27,28).

Este important să continuăm să căutăm o imagine clară și echilibrată a lui Dumnezeu, bazată pe ceea ce ne spune Biblia despre caracterul Său, pentru a putea crește în relația cu El. De aceea este important să citim toate părțile Bibliei, nu să ne concentrăm doar pe una singură. Categoric, cu cât aflăm mai multe despre caracterul lui Dumnezeu, cu atât vom învăța să Îl iubim mai mult.

Citește ce spune Elihu în Iov 36:24-33 și Iov 37, apoi citește ce spune Dumnezeu în Iov 38 și Iov 39! Ce ne dezvăluie aceste pasaje despre Dumnezeu?

Comentariu EGW

De când Isus a venit să locuiască împreună cu noi, știm că Dumnezeu cunoaște încercările noastre și are compasiune pentru noi în suferinţele noastre. Fiecare fiu și fiecare fiică a lui Adam poate înţelege că divinul nostru Creator este prietenul păcătoșilor, deoarece în fiecare învăţătură despre har, în fiecare făgăduinţă a bucuriei, în fiecare acţiune a iubirii, în fiecare atracţie divină prezentată în viaţa Mântuitorului pe pământ, noi Îl vedem pe „Dumnezeu cu noi”.
Satana înfăţișează legea iubirii lui Dumnezeu ca pe o lege a egoismului. El susţine că este imposibil să ascultăm de preceptele ei. El pune în sarcina Creatorului căderea primilor noștri părinţi, cu toate nenorocirile care au rezultat din ea, determinându-i pe oameni să-L privească pe Dumnezeu ca autor al păcatului, al suferinţei și al morţii. Isus a trebuit să demaște această înșelăciune. Ca unul dintre noi, El trebuia să dea un exemplu de ascultare. Pentru aceasta, El a luat asupra Sa natura noastră și a trecut prin experienţele noastre. „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile” (Evrei 2:17). – Hristos, Lumina lumii, p. 24

Natura şi revelaţia mărturisesc deopotrivă despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieţii, al înţelepciunii şi bucuriei. Priviţi la lucrurile minunate şi frumoase din natură! Gân­diţi vă la minunata lor adaptare nu numai la nevoile şi fericirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina soarelui şi ploaia care înveselesc şi reîmprospătează pământul, dealurile, mările şi câmpiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care are grijă de nevoile zilnice ale tuturor făpturilor Sale. În cuvinte frumoase psalmistul spune: „Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine şi Tu le dai hrana la vreme. Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă” (Psalmii 145:15,16).

Dumnezeu l-a făcut pe om în mod desăvârşit sfânt şi fericit; pământul, aşa minunat cum a ieşit din mâna Creatorului, nu purta nicio urmă de decădere sau umbră de blestem. Călcarea Legii lui Dumnezeu – legea iubirii – a adus nenorocire şi moarte. Şi totuşi, în mijlocul suferinţelor care sunt un rezultat al păcatului este descoperită dragostea lui Dumnezeu. Este scris că Dumnezeu a blestemat pământul din cauza omului (Geneza 3:17). Dar spinii şi pălămida, greutăţile şi încercările care au făcut ca viaţa lui să fie plină de trudă şi grijă, au fost rânduite spre binele său, ca o parte a disciplinei necesare în planul lui Dumnezeu pentru ridicarea păcătosului din ruina şi degradarea aduse de păcat. Lumea, deşi decăzută, nu este toată numai necaz şi mizerie. Chiar în natură se află solii de nădejde şi mângâiere. Scaieţii sunt plini de flori iar spinii sunt acoperiţi cu trandafiri.

„Dumnezeu este iubire” e scris pe fiecare boboc de floare care stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă ce se ridică. Păsărelele încântătoare care fac să răsune aerul cu trilurile lor înveselitoare, florile atât de delicat colorate care, în desăvârşirea lor, îşi răspândesc parfumul, copacii falnici ai pădurii cu bogatul lor frunziş de un verde viu – toate mărturisesc despre grija părintească şi iubitoare a Dumnezeului nostru şi despre dorinţa Sa de a-i face fericiţi pe copiii Săi. – Calea către Hristos, p. 9, 10

Dacă ai vrea să îi arăți unui necreștin o descriere din Biblie a caracterului lui Dumnezeu, ce ai alege? Sigur, cel mai bun răspuns ar fi „Isus”. Biblia spune că Domnul Isus nu doar Îl reflectă pe Dumnezeu, ci și Îl face cunoscut. Sunt multe pasaje biblice care explică acest lucru, dar cel care îl explică cel mai simplu este Ioan 14:9.

Acolo, Isus spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.” Ca să aflăm mai multe despre cum este Dumnezeu, trebuie să privim la Isus – la cuvintele Sale, la faptele Sale, la felul Său de a fi și la dragostea Sa profundă față de omenire, arătată prin moartea și învierea Sa. Dragostea și grija Tatălui se exprimă cel mai clar prin Fiul Său, Domnul Isus. Frumusețea Bibliei este că Dumnezeu ne-a oferit patru perspective bogate asupra vieții lui Isus, ca să avem o imagine completă asupra persoanei Lui.

În Evanghelia după Matei (scrisă de un evreu, pentru evrei), Îl vedem pe Domnul Isus ca pe mult așteptatul Mesia, Cel care a împlinit ce fusese promis. În Marcu, Îl vedem pe Domnul Isus având o viață activă de slujire și sacrificiu. Se gândea mereu la alții și era sensibil întotdeauna la voia Tatălui Său. În Luca citim despre ce simțea Domnul Isus, cu umanitatea și compasiunea Sa desăvârșită, iar această relatare ne dă încredințarea că ceea ce citim este adevărat (Luca 1:3,4).

În Ioan, Îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu întrupat și suntem invitați să credem că Isus Hristos este cine spune că este, astfel încât viața noastră spirituală să fie reînnoită. Deși explorează același subiect, toate cele patru evanghelii „nu redau lucrurile în exact același stil. Fiecare scriitor are propria experiență, iar această diversitate lărgește și adâncește perspectiva transmisă, pentru a răspunde nevoilor unor minți diferite” (Ellen G. White, Manuscrisul 105, 1900). Care este evanghelia pe care ai citit-o cel mai recent? 

5. În Matei 1:23, Domnului Isus I se dă un nume special. De ce este acesta semnificativ pentru înțelegerea caracterului divin? Citește Matei 28:20, concentrându-te pe ultima parte a versetului! Compară cele două versete. Ce observi? 

Abia dacă am atins acest vast subiect al caracterului lui Dumnezeu. El este mai mare și mai uimitor decât ne putem imagina și vom continua pentru totdeauna să aflăm despre El în veșnicie. 

Înalță chiar acum o rugăciune de laudă lui Dumnezeu pentru cine este El, folosind exact cuvinte din Biblie în legătură cu Dumnezeu! (De exemplu: „Îți mulțumesc, Doamne, că ești _________, așa cum îmi spui în ____________.”)

Comentariu EGW

„Lumina cunoștinţei slavei lui Dumnezeu” se vede „pe faţa lui Isus Hristos.” Din zilele veșniciei, Domnul Isus Hristos era una cu Tatăl; El era „chipul lui Dumnezeu”, chipul măreţiei și maiestăţii Sale, „strălucirea slavei Lui”. Și tocmai pentru a manifesta această slavă a venit El în lumea noastră. El a venit pe acest pământ întunecat de păcat, pentru a descoperi lumina iubirii lui Dumnezeu, pentru a fi „Dumnezeu cu noi”. De aceea, despre El s-a profetizat că „Îi vor pune numele Emanuel”.

Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu – gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea pentru ucenicii Săi, El spunea: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și credincioșie” – „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei.”

Dar descoperirea aceasta n-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpăraţi, cât și fiinţele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știinţa și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe faţa lui Isus este slava iubirii care se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ și pentru cer, că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit cu inima se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se poate apropia. …

Noi Îl vedem pe Dumnezeu în Isus. Privind la Isus, vedem că slava Dumnezeului nostru este de a da. „Nu fac nimic de la Mine Însumi”, zice Hristos. „Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, și Eu trăiesc prin Tatăl.” „Eu nu caut slava Mea”, ci slava Celui ce M-a trimis (Ioan 8:28; Ioan 6:57; Ioan 8:50; Ioan 7:18). În aceste cuvinte, se face cunoscut marele principiu, care este legea vieţii pentru univers. Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot așa procedează El și în curţile cerești, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi și tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă și de proslăvire, în valuri de iubire, la Marele Izvor. Și astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii. – Asemenea lui Hristos, p. 15 (1 ianuarie).

Dumnezeu ne cheamă să-I reprezentăm caracterul, dar, pentru a face acest lucru, trebuie să Îl cunoaștem personal. Cea mai bună cale de a-L vedea limpede, în ciuda faptului că ochii noștri păcătoși înțeleg adesea greșit căile Sale sfinte și desăvârșite, este să cercetăm Cuvântul Său, Biblia. „Toată această iubire părintească, venită din generație în generație prin intermediul inimii omenești, toate izvoarele de bunătate apărute în sufletul oamenilor nu sunt decât mici pâraie față de oceanele nemărginite când sunt comparate cu iubirea infinită, inepuizabilă a lui Dumnezeu. […] Poți studia veacuri întregi această iubire, dar nu vei putea înțelege niciodată pe deplin înălțimea, lărgimea, adâncimea și lungimea iubirii lui Dumnezeu când L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici chiar veșnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Totuși, studiind Biblia și meditând asupra vieții Domnului Hristos și a planului de mântuire, vom înțelege tot mai mult aceste teme” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 740).

De reținut: Încă de la începutul creației, Dumnezeu a dorit să fie într-o relație apropiată cu noi. Deși înțelegerea caracterului Său este ținta atacurilor lui Satana, Dumnezeu ni Se descoperă cel mai clar prin Cuvântul Său și prin viața Fiului Său, Domnul Isus. În cele din urmă, este esențial să avem o imagine clară și frumoasă despre Dumnezeu dacă dorim să ne aprofundăm relația cu El.
Zilnic:

1 Cronici 9
1 Cronici 10
1 Cronici 11
1 Cronici 12
1 Cronici 13
1 Cronici 14
1 Cronici 15
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 10 (integral)

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Să fim atrași la Dumnezeu”, p. 99 (1 aprilie).