Proorocie împotriva Damascului. Vezi comentariul la cap. 13,1. Versetele 1-11 constituie o solie împotriva Damascului şi a lui Israel. Să ne amintim că pe timpul lui Ahaz, Siria era unită cu Israel într-o alianţă împotriva lui Iuda şi că Isaia prezisese înfrângerea atât a Siriei, cât şi a lui Israel (cap. 7,1-16). Profeţia de aici se ocupă cu judecăţi mai cuprinzătoare.

Nu va mai fi o cetate. O grea lovitură se va abate asupra Damascului; ea nu se va mai afla în rândul marilor cetăţi ale lumii. Pentru un timp cetatea pare să fi zăcut în ruine, dar a fost rezidită în cele din urmă, deoarece o sută de ani mai târziu Ieremia vestea noi solii împotriva ei (Ieremia 49,23-27).

Cetăţile Aroerului. Nici un teritoriu cu acest nume nu este cunoscut în Siria, deşi există o cetate cu acest nume pe teritoriul israelit, la răsărit de Iordan (Numeri 32,34; Deuteronom 2,36; 3,12; Iosua 13,25; 2Samuel 24,5). Probabil pentru a evita această aparentă dificultate sau poate luându-se după un alt text ebraic, LXX zice: Cetăţile lui vor fi pururea părăsite. Cetăţile din cuprinsul teritoriului amintit urmau să fie atât de deplin nimicite, încât de aici înainte urmau să pască turme în locurile unde înainte fuseseră cetăţi înfloritoare.

Efraim. Efraim (regatul nordic, Israel) este încă legat de Siria în mintea profetului. După cum cele două naţiuni fuseseră unite într-un atac comun împotriva lui Iuda (2Regi 16,5; Isaia 7,1.2), tot aşa ele vor suferi o pedeapsă comună hotărâtă de Domnul (vezi comentariul la Isaia 7,4.7.16).

Slava. Slava lui Israel a fost ceva efemer, care avea să treacă în curând. La fel va fi şi cu rămăşiţa Siriei.

Iacov. Aici evident însemnând Efraim, regatul nordic. Cele zece triburi vor suferi distrugerea. Prin urmare, solia aceasta trebuie să fi fost dată înainte de 723/722 î.Hr., când regatul nordic şi-a ajuns sfârşitul (vezi Vol. II, p. 85, 160).

Secerătorul. Imaginea se schimbă acum cu aceea a unui secerător care strânge grâu (grâne; vezi comentariul la Levitic 2,14) pe câmp. În mod similar, cetăţile lui Israel urmau să fie secerate de crudul năvălitor asirian.

Valea Refaim. Aceasta era pietroasa dar rodnica vale a uriaşilor la sud de Ierusalim, în direcţia Betleemului (vezi comentariul la Iosua 15,8).

Scuturatul măslinului [KJV: Culesul strugurilor]. Ebr. ’oleloth, culesul fie al strugurilor, fie al măslinilor, dar nu al grânelor. Aici se face referire la culegerea unui măslin, după cum lămureşte restul versetului. Se repetă ideea unei rămăşiţe care va scăpa de nimicirea totală, de astă dată în Israel. Chiar dacă judecata va veni şi naţiunea ca un tot va suferi o lovitură devastatoare, câţiva din popor urmau să scape, ca măslinele rămase în vârful unui pom după ce ramurile au fost scuturate cu putere. Această idee a rămăşiţei apare iarăşi şi iarăşi de-a lungul cărţii lui Isaia, ca în capitolele 10,20-22; 11,11.16; 37,4.32. Rămăşiţa este totdeauna grupul care supravieţuieşte unui timp de pedeapsă divină dată lui Iuda pentru abaterile lui. Probabil că rămăşiţa a învăţat să asculte şi poate fi considerată că Îi va rămâne credincioasă lui Dumnezeu.

Se va uita spre Făcătorul său. Pedeapsa nu va fi în zadar, căci ea îi va face pe cei plini de râvnă şi sinceri să privească spre Dumnezeu. Solia specială adresată poporului pe timpul lui Isaia era: Iată Dumnezeul vostru! (cap. 40,9). S-ar putea să fie nevoie de dezamăgire amară şi dezastru pentru a abate privirea oamenilor de la cele pământeşti, dar judecăţile Domnului îi vor determina în cele din urmă să-şi mute privirile de la idolii lor la Creatorul lor.

Ce au făcut degetele lui. Adică, idolii (vezi Deuteronom 4,28; Isaia 2,8; 31,7; 37,19; Osea 14,3; Mica 5,13). Păgânii alergau după ajutor la zeii pe care ei înşişi îi făcuseră; evreii îşi găseau ajutorul la Dumnezeul care era Făcătorul lor.

Stânca. Dumnezeu este adevărata apărare a poporului Său (Psalmi 28,1; 31,2; 62;2; 71,3; 89,26; 95,1). Părăsindu-L pe Domnul, zadarnic vor căuta oamenii protecţie prin intermediul ritualurilor idolatre.

Răsaduri plăcute. Acestea erau plante ca grâul, orzul sau diferite feluri de zarzavaturi sau flori, sădite în coşuri şi ghivece şi făcute să germineze repede. Ele erau privite ca simbolizând puterea magică a zeilor fertilităţii. Oricât de puternice erau considerate aceste divinităţi ale naturii, de fapt ele nu posedau nici o putere şi nu puteau face nimic pentru închinătorii lor.

Butuci străini. Literal, mlădiţe sau crenguţe ale unor [zei] străini sau [zei] neîngăduiţi (vezi Psalmi 44,20; 81,9), mlădiţe îmbobocite folosite la fel ca răsadurile plăcute.

Culesul roadelor. De la aceste plante care creşteau repede nu se putea aştepta o recoltă bogată. Pe cât de repede răsăreau plantele, pe tot atât de repede se ofileau. Ideea pare să fie că oamenii, după ce L-au părăsit pe Dumnezeu, adevărata lor putere, în zadar mai caută putere la zeii fertilităţii. Zeităţile acestea nu îi vor lăsa decât cu o recoltă de durere şi dezamăgire în ziua primejdiei şi înfrângerii.

Popoare multe. Puterea împotriva căreia este rostit vaiul acesta nu este numită. Totuşi, ea era vreun vrăjmaş al poporului lui Dumnezeu care urma să vină împotriva lor ca apele unui potop uriaş, ameninţând să-i acopere cu totul. O asemenea profeţie fusese dată cu privire la Asiria (cap. 8,7.8) şi s-ar putea ca acest imperiu să fie puterea la care se face referire aici.

Le mustră Dumnezeu. Cu toate că oştirile asiriene sub Sanherib ameninţau să inunde cu totul Iuda, Domnul a mijlocit (vezi cap. 37,36). În loc de a-l copleşi pe Iuda, vrăjmaşul va fi el însuşi copleşit.

Pleava de pe munţi. Simbolurile folosite aici exprimă bine completa slăbiciune şi lipsă de însemnătate a oştirilor asiriene înaintea puterii lui Dumnezeu. Într-o clipă ele se repezeau ca apele furioase ale unei mări mari, ameninţând să copleşească ţara lui Iuda; în următoarea, ele vor fi ca pleava sau ca puful scaieţilor alungat de vânt.

Ca ţărâna [KJV: Ceva ce se rostogoleşte]. Literal, roată, dar aici se presupune că se referă la caliciul uscat, în formă de roată, al scaietelui Gundelia tournefortii.

Până dimineaţa. Noaptea care pentru Sion a început cu întuneric şi necaz s-a sfârşit cu biruinţă şi bucurie (vezi cap. 37,22-36). Ce ne jefuiesc. Potrivit cu rapoartele lui Sanherib, el a luat o pradă bogată din Iuda cu prilejul celei dintâi invazii (vezi Vol. II, p. 64).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 7, 8 PK 320