Strigă în gura mare. În cap. 57,15-21 Isaia prezintă solia Cerului de împăcare şi pace. În cap. 58 el dă instrucţiuni cu privire la ce implică pocăinţa şi ce este esenţial înainte ca binecuvântările făgăduite să poată fi obţinute. O chemare la pocăinţă nu poate fi eficientă dacă nu prezintă clar ce trebuie să facă oamenii cu păcatul din viaţa lor (vezi Ezechiel 13,10-16). O chemare la pocăinţă este

o chemare la acţiune hotărâtă. Compară solia din Ioel 2,12.13.

Vesteşte. [Arată, KJV]. Conducătorii care nu reuşesc să traseze o linie despărţitoare lămurită între bine şi rău, pentru ca oamenii să poată înţelege principiile despre care este vorba, sunt călăuze oarbe de orbi (Matei 15,14; Luca 6,39; vezi comentariul la Matei 23,16).

În toate zilele Mă întreabă. Formal naţiunea lui Iuda mărturisea că Îl urmează pe Domnul, însă pe dinăuntru ei erau departe de El. Ei ţineau formele exterioare ale religiei, dar neglijau principiile de bază. Ei posteau şi se rugau, ţineau Sabatul, ţineau sărbătorile sfinte, îşi aduceau jertfele la Templu şi luau parte la adunările solemne, în timp ce se dedau la tot felul de răutăţi (cap. 1,11-15). Ei nu aveau altceva decât o încercare deplasată de a-i servi şi lui Dumnezeu şi lui Mamona (vezi comentariul la Matei 6,24-34). Ei se dădeau drept iubitori de lumină, dar au ales să trăiască în întuneric (vezi comentariul la Matei 6,19-23). Ei doreau tot ce avea de oferit lumea aceasta – şi pe deasupra şi cerul. Ei doreau să se bucure de privilegiile ascultării, dar nu erau dispuşi să poarte răspunderile ei (vezi p. 32, 33; vezi comentariul la Matei 21,28-32).

La ce ne foloseşte să postim? Făţărnicia impregnase viaţa lor religioasă (vezi comentariul la Matei 6,2). Făţarnicii aceştia doreau să se facă bine primiţi înaintea lui Dumnezeu supunându-se la diferite forme de suferinţe fizice. Postul, credeau ei, urma să facă ispăşire pentru nelegiuire. Mintea lor întunecată nu putea să înţeleagă că Dumnezeu este drept şi că El cere dreptate de la copii Săi. Ei uitaseră că esenţa adevăratei religii este exercitarea dreptăţii, milei şi smereniei (Mica 6,8; vezi comentariul la Isaia 57,5).

Vă lăsaţi în voia pornirilor voastre. [Găsiţi plăcere, KJV]. Făţarnicii aceştia posteau deoarece credeau că astfel pot câştiga aprobarea lui Dumnezeu. Ei nu puteau să înţeleagă semnificaţia spirituală a unor lucruri precum postul şi ţinerea Sabatului, şi credeau că aderarea la formele religiei le dădea libertatea de a-şi satisface propriile lor pasiuni şi de a-i asupri pe săraci şi lipsiţi de sprijin.

Asupriţi pe simbriaşii voştri. Vezi Levitic 19,13; Iacov 5,4.

Ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi. Formele postirii erau urmate cu religiozitate, dar spiritul adevăratului post (vezi v. 6) lipsea. Practicile riguroase slujeau numai ca să excite nervii şi să stimuleze capriciile. Postul aşa cum fusese rânduit de Dumnezeu (vers. 6) ar fi dus la o vieţuire mai virtuoasă.

Acesta este postul? Postul lor nu era după rânduiala lui Dumnezeu, şi de aceea era cu totul inacceptabil pentru El. Ei posteau doar ca să obţină favoarea lui Dumnezeu şi să-şi asigure aprobarea Lui pentru faptele lor rele, ca şi cum abţinerea de la mâncare era de o mai mare importanţă înaintea lui Dumnezeu decât abţinerea de la rele! Vezi comentariul la Matei 6,13.

Dezleagă lanţurile. Adevăratul post avea scopul să purifice motivele şi să reformeze viaţa. Dar la iudei practicile religiei deveniseră o manta pentru asuprirea celor slabi, jefuirea văduvelor şi orfanilor, şi pentru tot felul de mituiri, înşelăciuni şi nedreptăţi (Isaia 1,17.23; Osea 4,2; Amos 2,6; 3,10; 4,1; 5,11; 8,4–6; Mica 6,11, 12). Adevăratul scop al religiei este de a-i elibera pe oameni de poverile lor de păcat, de a elimina intoleranţa şi asuprirea, de a promova neprihănirea, libertatea şi pacea. Dumnezeu intenţionase ca poporul Său să fie liber, dar conducătorii lui Israel făcuseră din el un popor de sclavi şi cerşetori.

Împarte-ţi pâinea. Adevărata religie este practică. Fireşte că ea cuprinde ritualurile şi ceremoniile bisericii, dar prezenţa sau absenţa adevăratei religii este manifestată în viaţa trăită de cineva între semenii săi. Ea nu este atât de mult o chestiune de abţinere de la hrană, cât de împărţire a hranei cu cel flămând. Evlavia practică este singurul fel de religie recunoscut la bara de judecată a lui Dumnezeu (Matei 25,34-46).

Lumina ta. Vezi comentariul la cap. 60,1.

Vindecarea ta. Ceea ce dăm noi pentru a contribui la bunăstarea altora se întoarce spre propriul nostru bine. Propriul nostru bine este profund legat de acela al semenilor noştri.

Slava Domnului te va însoţi. [Slava Domnului va fi ariegarda ta, KJV]. comp. cap. 52,12. Compară experienţa lui Israel din pustie (Exod 14,19.20). Când mergem pe căile alese de Dumnezeu putem fi siguri de prezenţa Lui protectoare.

Atunci tu vei chema. Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt condiţionate de ascultare. Isaia arată deosebirea dintre rugăciunea la care Dumnezeu poate să răspundă şi închinarea care este inacceptabilă pentru El (capitolele 1,11-17; 58,2-4). Dacă Dumnezeu ar revărsa favoruri asupra acelora care nu se apropie de El cu sinceritate şi în adevăr, rezultatul ar fi să-i încurajeze pe căile lor rele.

Dacă vei îndepărta. Prin critici, căutări de greşeli, bârfe şi insinuări, mulţi aşa-zişi creştini fac povara semenilor lor aproape imposibil de suportat. Mulţi creştini nobili au fost zdrobiţi şi împinşi în mormânt în descurajare şi înfrângere prin faptul că un semen creştin a tot întins spre ei degetul dispreţului. Dumnezeu nu Se poate apropia de poporul Său câtă vreme el este ocupat cu criticarea şi asuprirea semenilor lui.

Vei da mâncarea ta celui flămând. Adică să dai pe faţă un interes personal faţă de el. Dacă biserica ar trăi pe măsura ocaziilor şi responsabilităţilor ei, dacă membrii ei ar fi creştini în spirit ca şi după nume, lucrarea ei pe pământ ar fi curând terminată, iar Domnul ar reveni în slavă. Viaţa plină de slujire neegoistă pentru alţii revarsă lumina slavei lui Dumnezeu (vezi cap. 9,2; 60,1.2).

Domnul te va călăuzi. Dumnezeu nu-i poate conduce pe cei încăpăţânaţi, îngâmfaţi şi egocentrici. Creştinii care vor să fie călăuziţi de Dumnezeu trebuie ca mai întâi să dea la o parte eul şi să se consacre pe deplin lucrării Domnului. Experienţa creştină a multora din timpul de faţă este întunecoasă şi stearpă din cauza lipsei de iubire faţă de semenii lor.

În locuri fără apă. În vremuri de secetă spirituală Dumnezeu făgăduieşte să-i învioreze pe aceia care au căutat cu sinceritate să fie o binecuvântare pentru semenii lor.

Dărâmăturile de mai înainte. Sau vechile ruine (RSV). Odată, când iudeii se vor întoarce din captivitatea lor, vor găsească Ierusalimul în ruină. Dar şi edificiul moral al naraţiunii zăcea în ruine, şi acesta trebuia să fie rezidit. Aici este înfăţişată o mare lucrare de redeşteptare, reformă şi refacere. Se făcuse o spărtură în zid, ca să zicem aşa, din cauză că nu se practicase adevărata religie (v. 3-5). Cu toate acestea, temeliile rămăseseră şi pe ele trebuia să fie zidit un nou edificiu. Felul de rezidire a dărâmăturilor de mai înainte fusese arătat în v. 6-10; el consta din redeşteptarea religiei practice. Locul de unde trebuie să înceapă reforma este arătat în v. 13.

Cu putinţă de locuit. [Cărări pentru a locui în ele, KJV]. Adică, căi drepte. Cărările vechi pe care umblase poporul lui Dumnezeu vor fi refăcute (vezi Ieremia 6,16). Principiile cele drepte vor fi onorate şi urmate în toate aspectele vieţii. Pretutindeni pe pământ are loc lucrarea de restaurare. Sabatul este repus la locul cuvenit în legea lui Dumnezeu şi în viaţa oamenilor. Din nou bărbaţi şi femei sunt învăţaţi să umble pe căile Domnului. Ei sunt invitaţi să intre în cetatea lui Dumnezeu şi să-şi ocupe locul în Templul cel viu care se zideşte (1Corinteni 3,9-11.16; Efeseni 2,20-22; 2Timotei 2,19; 1Petru 2,4-9).

Îţi vei opri piciorul. Lucrarea de refacere trebuie să înceapă cu o redeşteptare a adevăratei păziri a Sabatului, a cărei esenţă este comuniunea cu Dumnezeu şi amintirea puterii Sale creatoare, în ziua pe care El a sfinţit-o. Soarta lui Israel ca naţiune a fost hotărâtă de atitudinea lui faţă de sfânta zi a lui Dumnezeu (vezi Ieremia 17,24-27). Sabatul n-a fost menit vreodată să fie un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc prin care omul să poată face cunoştinţă cu caracterul şi scopurile Creatorului său (vezi comentariul la Exod 20,8).

Ca să nu-ţi faci. Ca să nu apare în toate versiunile, totuşi el se află în sulul 1QIsa de la Marea Moartă şi în LXX.

Gusturile tale. Esenţa păcatului este egoismul – săvârşirea a ceea ce-i place cuiva fără să ţină seama de Dumnezeu sau de om. Ziua Sabatului oferă omului prilejul de a înfrânge egoismul şi de a cultiva deprinderea de a face lucruri care sunt plăcute lui Dumnezeu (1Ioan 3,22) şi care contribuie la binele altora. Înţeles bine şi ţinut cum se cuvine, Sabatul este cheia fericirii omului atât aici cât şi în viaţa cealaltă. Adevărata păzire a Sabatului duce la lucrarea de reformă descrisă în Isaia 58,5-12. Aceia care nu intră în spiritul Sabatului aşa cum l-a rânduit Dumnezeu, nu-şi dau seama de ceea ce pierd. Sabatul este una din cele mai mari binecuvântări revărsate asupra oamenilor de către un Creator iubitor.

Desfătarea. Simpla formă a ţinerii Sabatului este doar de mică valoare. Aceia care socotesc

Sabatul o povară, nu au descoperit adevărata lui însemnătate şi valoare.

Să sfinţeşti pe Domnul. Vezi comentariul la Geneza 2,1-3.

Îl voi cinsti. Aici avem unealta de punere la probă a ceea ce este drept şi cuvenit în Sabat – cinsteşte aceasta pe Dumnezeu? Orice activitate săvârşită cu scopul de a cunoaşte mai mult din caracterul, faptele, căile şi voia Creatorului, sau care este făcută ca un mijloc prin care iubirea Lui poate atinge inima şi viaţa semenilor noştri, este într-adevăr o cinstire a lui Dumnezeu.

Desfăta. Aceia care fac din Sabat ceea ce a intenţionat Dumnezeu ca el să fie intră într-o strânsă părtăşie cu El pe care alţii nu o pot cunoaşte. Compară Psalmi 40,8; vezi comentariul la Exod 20,12.20.

Înălţimile ţării. Acelora care intră cu toată inima în spiritul Sabatului le este făgăduită prosperitate atât materială cât şi spirituală (vezi comentariul la Matei 6,33).

Moştenirea tatălui tău Iacov. Pentru un rezumat al feluritelor binecuvântări incluse în moştenirea lui Iacov vezi p. 27, 28.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1–14CS 85; Ev 516; MM 123, 263; TM 126; 1T 355; 2T 35, 684; 6T 265, 289; 8T 159, 170; WM 29–34, 121, 221

1 CW 38, 174; Ev 195; GC 459; GW 304; LS 202; TM 89, 411; 1T 197, 216, 249; 2T 440, 608; 3T 258; 4T 517; 5T 211; 6T 17, 61; 8T 31, 159; 9T 243; WM 77

1, 2 GC 452; TM 296; 5T 299

1–32T 146

2 1T 257

3 2T 156

4 AA 413; 1T 257, 258

4–6DA 278

5–71T 256

5–112T 33

6 TM 481; 1T 258; 8T 218

6, 7 COL 210, 370; 2T 146, 156, 331; 3T 519; 6T 266; WM 270

6–92T 684; 8T 159

6–114T 60

7 CH 390; ChS 215; CS 161, 164; DA 369; GC 654; MH 147, 206; ML 240; 6T 85, 276, 282; WM 220, 306, 309

7, 8 COL 417; PK 718; 2T 29

7–11MB 122; MH 256

8 DA 350; FE 349; MH 100, 258; ML 246; 2T 36, 332; 4T 63; 6T 82, 267, 438; 7T 60, 120; WM 302

8–102T 35

8–11TM 126; 6T 306; WM 303

9–11ML 246; 2T 146

10 COL 371; DA 278, 369

10, 11 MH 100; PK 132, 327; 2T 685; 8T 134

10–128T 218

11 AA 340; 1T 592; 2T 29, 36, 669

11, 12 Ev 240

11–14MM 215

12 ML 224; PK 677; 5T 321; 6T 126; 7T 139; WM 32

12, 13 Ev 355; 1T 76

12–14GC 452; LS 96; PK 678; 3T 573; 6T 265, 352

13 CG 537; Ev 235; GC 447; 4ML 224; PP 307; 2T 584

13, 14 DA 289; 2T 702; 4T 114, 252; 8T 159

14 Ev 240; 6T 312