1 Și fă un altar ca să arzi tămâie pe el: să-l faci din lemn de salcâm.

Altar pentru arderea tămâiei. Era obiceiul la cele mai vechi popoare să se aducă tămâie ca parte a închinării religioase. În primele zile ale creştinismului, mulţi credincioşi au fost condamnaţi la moarte, pentru că au refuzat să pună tămâie pe altarul zeilor. În Scriptură, tămâia simbolizează rugăciunea care se înalţă de pe altarul inimii la Dumnezeu (Psalmi 141,2; Luca 1,10; Apocalipsa 5,8; 8,3.4).


2 Un cot să fie lungimea lui și un cot lățimea lui; să fie pătrat; și doi coți înălțimea lui; coarnele lui să fie la fel;

În patru colţuri. Altarul tămâierii era în multe privinţe asemănător cu altarul arderilor de tot (cap. 27,1-8), deşi de dimensiune mai mică şi material mai scump. În lungime şi lăţime el era de 44,45 cm, pătrat, şi înălţimea de 88,9 cm. Coarnele erau unse cu sângele unor jertfe pentru păcat (Levitic 4,7.18).

Dintr-o bucată. Adică, dintr-o bucată cu partea de sus a altarului. Deoarece coarnele sunt simbolul puterii (vezi comentariul pentru cap. 27,2), pe altarul tămâierii, ele înseamnă puterea rugăciunii (vezi Geneza 32,24-30). Rezultatul rugăciunii stăruitoare este scos în evidenţă în pilda văduvei stăruitoare (Luca 18,3-8).


3 Și să-l îmbraci cu aur pur, partea de sus a acestuia și părțile lui de jur împrejur și coarnele lui; și să îi faci o coroană de aur de jur împrejur.

O cunună de aur. Aceasta era un chenar sau bordură în jurul părţii de sus pentru a preveni să nu cadă ceva de pe el, cât şi pentru frumuseţe ( cap. 25,24).


4 Și să îi faci două inele de aur sub coroana acestuia, la cele două colțuri ale lui, fă-le pe cele două părți ale lui; și ele vor fi locuri pentru drugi, pentru a-l purta cu totul.

Cele două unghiuri. De preferat, cele două laturi opuse ( RSV). Cu alte cuvinte, nu erau decât două verigi, iar nu patru ca la celelalte lucruri de mobilier, numai una pe fiecare latură, chiar dedesubtul cununii. Acestea erau întru totul adecvate spre a purta un altar aşa de mic.


5 Și fă drugii din lemn de salcâm și îmbracă-i cu aur.

Drugii. Adică, ţăruşii folosiţi pentru purtarea altarului (cap. 25,13.28). Lemnul de salcâm simbolizează tărie, iar aurul, curăţenie. Astfel, rugăciunea trebuia să iasă din altarul inimii, o inimă care este credincioasă, cinstită şi hotărâtă.


6 Și să-l pui înaintea perdelei care este lângă chivotul mărturiei, înaintea șezământului milei care este deasupra mărturiei, unde mă voi întâlni cu tine.

În faţa perdelei. Altarul tămâierii a fost aşezat în locul sfânt, lângă perdea, sau cortina care îl despărţea de Sfânta Sfintelor (cap. 40,21-27). Deşi era în Sfânta, altarul tămâierii era considerat ca aparţinând Sfintei Sfintelor (Evrei 9,3.4). Această concepţie a rezultat din faptul că, în timp ce preoţii se apropiau în slujirea lor de prezenţa divină de deasupra scaunului îndurării, locul unde veneau ei era altarul tămâierii (PP 353). Cu excepţia zilei de ispăşire, ei nu se puteau apropia mai mult. Acesta era locul unde veneau să se întâlnească cu Dumnezeu, a cărui locuinţă era în Sfânta Sfintelor. Tămâia jertfită aici umplea nu numai sfânta, ci se ridica şi trecea peste perdea în Sfânta Sfintelor (vezi comentariul pentru cap. 26,32). Faptul că altarul era înaintea scaunului îndurării ne învaţă că rugăciunea ne aduce în prezenţa lui Dumnezeu. Cu toate că perdeaua omenescului (vezi 1 Corinteni 13,12) împiedică ochii noştri fizici să-L vadă pe Dumnezeu, credinţa şi rugăciunea pot merge acolo unde corpul nu poate merge.


7 Și Aaron să ardă tămâie dulce pe el în fiecare dimineață; când pregătește lămpile, va arde tămâie pe el.

Tămâie mirositoare. Sau tămâie înmiresmată (RSV). Versetele 34-38 redau compoziţia ei. În fiecare dimineaţă, imediat după apariţia zorilor, lămpile erau îngrijite şi curăţate de preot ( vezi comentariul pentru cap. 27,21).


8 Și când Aaron va aprinde lămpile seara, să ardă tămâie pe el, o tămâie continuă înaintea DOMNULUI prin generațiile voastre.

Are necurmat. Tămâia trebuia să fie arsă de două ori pe zi, la orele de rugăciune de dimineaţa şi de seara (Exod 30,7.8). Altarul tămâierii a reprezentat mijlocire continuă, în acelaşi fel în care altarul arderilor de tot a reprezentat ispăşire continuă (PP 353). Totuşi, nu există o declaraţie clară, dacă tămâia ardea continuu pe acest altar dinaintea perdelei, deşi presupunerea că ea ardea este puternică (PP 348). Arderea ei continuă ne învaţă că trebuie să venim zi după zi înaintea Domnului în rugăciune (Psalmi 16,8; 55,17; 1 Tesaloniceni 5,17.18; PP 354). Trebuie să ne rugăm neîncetat (1 Tesaloniceni 5,17).


9 Nu aduceți tămâie străină pe el, nici sacrificiu ars, nici dar de mâncare; nici nu turnați dar de băutură pe el.

Altfel de tămâie. Adică nici un fel de tămâie preparată altfel decât instrucţiunile date în versetele 34-38.


10 Și Aaron să facă o ispășire pe coarnele lui o dată într-un an, cu sângele ofrandei pentru păcate, a ispășirilor; o dată pe an să facă ispășire pe el prin generațiile voastre: este preasfânt DOMNULUI.

O dată pe fiecare an. Aceasta se referă la marea zi de ispăşire, a zecea zi a lunii a şaptea, când marele preot trebuia să ia sângele şi să-l pună pe coarnele altarului tămâierii şi să facă ispăşire pentru el (Levitic 16,18.19). Aceasta nu făcea din el un altar de ispăşire. Totuşi, în cazurile când păcătuia marele preot (vezi Levitic 4,3-12), sau când păcătuia întreaga adunare din neştiinţă, sau făcea împotriva uneia din poruncile Domnului lucruri care nu trebuie să fie făcute, el avea de-a face cu ispăşirea (Levitic 4,13-21). În astfel de cazuri, altarul tămâierii lua locul altarului arderilor de tot, pe care era stropit sângele jertfelor pentru păcate personale (Levitic 4,22-35). Dintre toate obiectele mobilierului din Cortul Întâlnirii, altarul tămâierii pare să fi fost următorul ca importanţă în ce priveşte sfinţenia, după chivot şi scaunul îndurării. Acest fapt sugerează marea valoare pe care o acordă Dumnezeu rugăciunii (vezi PP 353).


11 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
12 Când faci numărătoarea copiilor lui Israel după numărul lor, atunci fiecare om să dea pentru sufletul lui o răscumpărare DOMNULUI, când îi numeri; ca să nu fie nicio plagă printre ei, când îi numeri.

Când vei socoti. Sau vei face recensământul (RSV). Populaţia fusese considerată pe vremea Exodului în număr de aproape şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii (vezi comentariul pentru cap. 12,37). Acum trebuia să fie făcut un recensământ mai exact.

Răscumpărarea. Literal, a acoperi, în acelaşi sens în care o asigurare acoperă un om şi-l eliberează de a orice obligaţie. Poporul era obligat faţă de Dumnezeu; el putea să se descarce de această obligaţie prin plătirea răscumpărării. Vieţile lor erau considerate ca încredinţate ca garanţie lui Dumnezeu, până ce era îndeplinită cererea lui Dumnezeu cu privire la ele. Prin plata revendicării, ei recunoşteau bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu.

Pentru sufletul lui. Pentru sine însuşi (RSV), adică pentru duhul, sufletul şi trupul lui (1 Tesaloniceni 5,23). Evident că acesta este sensul, pentru că declaraţia se referă la un om viu, nu la vreo parte imaterială a fiinţei lui, sau la un spirit dezîncarnat.

Nici o urgie. Adică, nici o pedeapsă din cauza neglijenţei sau neascultării.


13 Aceasta să dea, fiecare om care trece între cei ce sunt numărați, o jumătate de șekel conform șekelului sanctuarului (un șekel este douăzeci de gerai) o jumătate de șekel va fi ofrandă DOMNULUI.

Jumătate de siclu. O jumătate de siclu ar fi aproximativ 5,7 gr., iar o gera, o zecime din această cantitate

Siclul sfântului locaş. Probabil o unitate de greutate, nu un siclu deosebit.


14 Fiecare om, care trece între cei ce sunt numărați, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, să dea ofrandă DOMNULUI.

Vârsta de douăzeci de ani. La vârsta aceasta se socotea că israelitul ajungea la majorat, putând fi ales pentru serviciu militar (2 Cronici 25,5) şi gata să-şi asume îndatoririle de cetăţean. Leviţii, începeau la vârsta aceasta serviciul lor la sanctuar (1 Cronici 23,24.27; 2 Cronici 31,17; Ezra 3,8).


15 Cel bogat să nu dea mai mult și cel sărac să nu dea mai puțin decât o jumătate de șekel, când ei vor da ofrandă DOMNULUI, pentru a face ispășire pentru sufletele voastre.

Să nu plătească mai mult. Aceasta era taxă şi revenea în mod egal pentru fiecare bărbat în vârstă de douăzeci de ani sau mai mult. Fiind o sumă relativ mică, nimeni nu era scutit de taxa aceasta. Ea era o contribuţie minimă pentru sanctuar, mulţi dădeau mult mai mult. Planul era minunat şi sugerează ideea că înaintea lui Dumnezeu toate sufletele au aceeaşi valoare (Deuteronom 10,17; Fapte 10,34; Romani 3,22). Toţi au păcătuit, şi Dumnezeu extinde harul Său asupra tuturor. Observă semnificaţia noi cu care începe Isaia 53,6, şi a noastră a tuturor cu care încheie.

Pentru sufletele voastre. De preferat: pentru voi înşivă (RSV; vezi v.12).


16 Și să iei banii de ispășire, ai copiilor lui Israel, și să îi rânduiești pentru serviciul tabernacolului întâlnirii, ca aceștia să fie o amintire copiilor lui Israel înaintea DOMNULUI, pentru a face ispășire pentru sufletele voastre.

O aducere aminte. Pentru folosirea argintului pentru răscumpărare vezi cap. 38,25-28. Devenind o parte permanentă a sanctuarului, acesta era o continuă aducere aminte cu privire la răspunderile şi privilegiile spirituale ale poporului.

Pentru sufletele lor. De preferat: pentru voi înşivă (RSV; vezi v.12).


17 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
18 De asemenea fă un lighean de aramă și piciorul lui de asemenea de aramă, pentru a spăla: și pune-l între tabernacolul întâlnirii și altar și pune apă în el.

Un lighean. Nu este arătat nimic cu privire la dimensiunea şi forma lui. El era din bronz, făcut din oglinzile femeilor lui Israel date ca dar de bună voie (cap. 38,8). În templul lui Solomon, marea turnată şi zece lighene au înlocuit ligheanul original (1 Regi 7,23-26; 38). El stătea pe piciorul lui, sau suportul lui în curtea întâlnirii, între intrarea în cort şi altarul arderilor de tot. Simbolic, ligheanul reprezintă spălarea păcatelor noastre prin credinţa în sângele vărsat al lui Hristos (Fapte 22,16; 1 Corinteni 6,11; Efeseni 5,26; Apocalipsa 7,14).


19 Pentru ca acolo Aaron și fiii lui să își spele mâinile și picioarele lor.

Spele. Spălarea mâinilor şi picioarelor simboliza schimbarea vieţii. Din cauza spălării rituale a preoţilor, a uciderii victimelor de jertfă, a stropirii, vărsării şi aruncării sângelui în legătură cu diferitele slujbe ale serviciului sanctuarului, nevoia de spălare apare evidentă. (Exod 29,4.17; Levitic 8,1-6).


20 Când vor intra în tabernacolul întâlnirii, să se spele cu apă, ca să nu moară; sau când se apropie de altar pentru a servi și a arde ofrandă făcută prin foc DOMNULUI;

Ca să nu moară. Cuvintele acestea erau o avertizare că orice călcare a acestei însărcinări din cauza neglijenţei sau indiferenţei urma să fie pedepsită foarte sever.


21 Astfel să își spele mâinile și picioarele lor, ca să nu moară; și le va fi un statut pentru totdeauna, lui și seminței lui prin generațiile lor.
22 Mai mult, DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
23 Ia-ți de asemenea dintre cele mai alese mirodenii, smirnă pură, cinci sute de șekeli, și scorțișoară dulce, jumătate, chiar două sute cincizeci de șekeli, și trestie dulce, două sute și cincizeci de șekeli,

Cele mai bune mirodenii. Mirodeniile jucau un mare rol în viaţa popoarelor antice, şi erau de multe feluri. Smirnă curată este mai exact tradusă ca smirnă lichidă (RSV), sau smirnă curgătoare, o mirodenie care se cerea mult. Trestia (calamus) probabil că era o trestie aromată.


24 Și casia, cinci sute de șekeli, conform șekelului sanctuarului și untdelemn de măsline, un hin;

Casia. Un lemn aromat. Reţeta prevedea câte 5,7 kg de smirnă şi casia şi câte 2,9 kg de scorţişoară şi trestie mirositoare.

Un hin. Acestea erau amestecate într-un hin de untdelemn de măsline (cca. 3,67 litri).


25 Și fă-l un untdelemn al sfintei ungeri, un unguent amestecat conform artei parfumierilor: acesta va fi un untdelemn sfânt al ungerii.

Ungere. Această compoziţie înmiresmată reprezintă un simbol plăcut al înmiresmatei arome a dreptăţii lui Hristos care trebuie să se reflecte în viaţa noastră (Psalmi 45,6-8; Cânt. Cânt. 3,6; Isaia 61,10; 2 Corinteni 2,14-16).


26 Și unge tabernacolul întâlnirii cu el și chivotul mărturiei,

Să ungi cortul întâlnirii. În primul rând trebuiau să fie unse obiectele Cortului Întâlnirii, Cortul Întâlnirii însuşi, mobilierul Sfintei Sfintelor şi al Sfintei şi mobilierul curţii. Ungerea preoţilor se făcea la urmă (Levitic 8,10-12).


27 Și masa și toate vasele ei și sfeșnicul și vasele lui și altarul tămâiei,
28 Și altarul ofrandei arse cu toate vasele lui și ligheanul și piciorul lui.
29 Și sfințește-le, ca ele să fie preasfinte: orice le atinge va fi sfânt.
30 Și unge pe Aaron și pe fiii săi și consacră-i, ca ei să îmi servească în serviciul de preot.

Să ungi pe Aaron. Când locul în care Aaron şi fii săi aveau să slujească fusese sfinţit, au fost sfinţiţi şi preoţii spre a sluji acolo. Tot aşa şi Hristos S-a înălţat să pregătească un loc pentru noi, pe care-l vom primi atunci când va reveni (Ioan 14,1-3).


31 Și vorbește copiilor lui Israel, spunând: Acesta îmi va fi un untdelemn al sfintei ungeri prin generațiile voastre.
32 Pe carnea omului să nu fie turnat, nici să nu faceți un altul asemenea lui, după compoziția lui: acesta este sfânt și vă va fi sfânt.

Trupul nici unui om. Adică, nici un untdelemn sfinţit nu trebuia să fie folosit de nimeni ca ungere obişnuită. El trebuia să fie păstrat exclusiv pentru uz sfânt. Nu trebuia să fie folosită aceeaşi formulă pentru nici un alt scop, cu toate că aceleaşi ingrediente puteau fi folosite separat, sau în alte combinaţii.


33 Oricine prepară vreunul asemenea lui, sau oricine pune din el peste un străin, să fie stârpit din poporul său.
34 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Ia-ți mirodenii dulci, stacte și onicha și galbanum; aceste mirodenii dulci cu tămâie pură: din fiecare să fie aceeași cantitate;

Mirodenii. Versetele 34-38 dau instrucţiuni cum să se facă tămâia mirositoare care trebuia să fie arsă pe altarul de aur (v.7). Aceasta era un amestec de patru mirodenii, în părţi egale. Stacte, halvan, tămâia curtă erau răşinoase, în timp ce onice se pare că a derivat dintr-o anumită cochilie de moluscă.


35 Și fă-le un parfum, un unguent conform artei parfumierilor, sărat, pur și sfânt;

Să fie sărată. Mai de grabă, condimentată cu sare(RSV). Cărbunii pentru altarul tămâierii erau aduşi de pe altarul arderii de tot (vezi Levitic 16,12.13), fapt ce descoperă adevărul că inima închinătorului trebuia să fie împăcată cu Dumnezeu, înainte ca Dumnezeu să primească rugăciunile şi consacrarea lui (Iov 27,8,9; Psalmi 66,18, Proverbe 15,29; 28,9; Isaia 1,15; Mica 3,4; Ioan 9,31).


36 Și pisează o parte din el foarte mărunt și pune din acesta înaintea mărturiei în tabernacolul întâlnirii, unde mă voi întâlni cu tine: îți va fi preasfânt.

S-o pisezi. O mică parte din preparat trebuia să fie pisată din când în când, cum se cerea, şi pusă probabil pe altarul de aur înaintea mărturiei, adică în partea opusă chivotului, dar înaintea perdelei dinăuntru. Această apropiere de prezenţa divină o făcea foarte sfântă.


37 Și cât despre parfumul pe care îl vei face, nu vă faceți din acesta conform compoziției lui: el îți va fi sfânt pentru DOMNUL.

Să nu faceţi. Interdicţia şi pedeapsa în legătură cu untdelemnul pentru ungere (v.32 şi 33) se aplică şi în ce priveşte tămâia.

Comentariile lui Ellen G. White

1-10 PP 348

1 SR 154

7,8 ML 217; PP 348, 352, 353; SR 154

8 PP 367

10 PP 352; SR 155

12-16 DA 155; PP 526

17-21 2T 611

18 PP 347

19-21CH 81

21 GW 173


38 Oricine va face unul asemenea aceluia, să miroase la fel, să fie stârpit din poporul său.