1 Și să faci un altar din lemn de salcâm, lung de cinci coți și lat de cinci coți; altarul să fie pătrat, și înălțimea lui să fie de trei coți.

Altarul. În ebraică altarul. El era un pătrat cu latura de cca. 2,22 m pe 1,33 m înălţime. Templele antice erau de obicei înconjurate de locuri libere unde se aduceau jertfe şi unde fumul putea să găsească ieşire uşor. Ca în raportul despre cort, mai întâi fost descris mobilierul, tot aşa cum este descris altarul înaintea curţii. Era mai mult o ramă de altar, decât un altar (v.8). Altarele antice erau fie pătrate, ca aici, (în legătură cu cortul, vezi 2 Cronici 4,1) fie rotunde.

Altarul arderilor de tot, cu sângele lui vărsat, reprezintă marele adevăr al Evangheliei despre ispăşirea pentru păcat prin jertfa înlocuitoare a lui Hristos (Isaia 53,4-7.10; Fapte 20,28; Efeseni 1,5-7; Evrei 13,10-12; 1 Petru 1,18.19; Apocalipsa 5,9). Tocmai poziţia acestui altar, aproape de uşa curţii, arată că prima nevoie a păcătosului este să aibă păcatele spălate prin sângele lui Hristos (vezi Evrei 9,13.14; 1 Ioan 1,7; Apocalipsa 7,14) şi că până ce aceasta nu este împlinită, el nu trebuie să îndrăznească a se închina lui Dumnezeu, sau nici măcar să intre în prezenţa Sa (Evrei 9,22). Altarul mărturisea despre vinovăţia omului şi nevoia lui de ispăşire şi împăcare, iar apoi îl asigura că acestea au fost făcute (Ioan 1,29; Romani 5,10; 2 Corinteni 5,18; Coloseni 1,20).


2 Și să faci coarnele acestuia pe cele patru colțuri ale lui: coarnele lui să fie din aceeași bucată; și să-l îmbraci cu aramă.

Coarne - coarnele lui. Acestea ieşeau din cele patru colţuri ale altarului. Cuvintele dintr-o bucată arată că aceste coarne făceau parte din altar, şi nu erau adăugate la el. Preotul atingea aceste coarne cu degetul muiat în sângele jertfei pentru păcat (Exod 29,12; Levitic 8,15; 9,9; 16,18). Uneori erau legate de ele animalele de jertfă care aşteptau sacrificarea (Psalmi 118,27). Căutând sanctuarul, criminalii se apucau uneori de ele (1 Regi 1,50.51; 2,28). În tabloul descriptiv al celei de a două veniri a Domnului răstignit, profetul Habacuc (cap. 3,4) a văzut cum din mâna Lui pornesc raze (coarne), acolo, în urmele cuielor din mâinile lui Hristos, este ascunsă tăria Lui.

Cuvântul original geren, corn, descria cornul unui animal (Deuteronom 33,17). Având în vedere că un animal care are coarne le foloseşte de obicei să atace alte animale, coarnele au ajuns să fie simbolul tăriei, sau al puterii (1 Samuel 2,1.10; Psalmi 75,10; 112,9; etc.). În acest sens se referă David la Dumnezeu ca la puterea (cornul, n.trad.) care mă mântuieşte (2 Samuel 22,3; Psalmi 18,2; Luca 1,69 - în greceşte corn de mântuire). Cuvântul corn mai este simbolul tăriei şi puterii poporului ales al lui Dumnezeu (Psalmi 148,14; Ezechiel 29,21). În felul acesta, corn a devenit simbolul puterii naţionale şi în acest sens este folosit de profeţi (Ieremia 48,25; Dan 8,3; 7,11; Apocalipsa 12,3; etc.).


3 Și să îi faci căldările ca să îi scoată cenușa și lopețile lui și oalele lui și cârligele lui pentru carne și tigăile lui: să îi faci toate vasele de aramă.

Oale. Lopeţile erau pentru îndepărtarea cenuşii de pe altar şi punerea ei în vale. Lighenele erau vase în care se lua sângele jertfelor şi din care se vărsa pe altar. Furculiţele erau cu trei coarne (1 Samuel 2,13) folosite la aranjarea pe altar a diferitelor bucăţi în care era tăiată jertfa. Tigăile erau pentru a căra cărbunii aprinşi de pe altar.

Arama. Adică bronz, un aliaj de cupru şi cositor. Arama făcută din cupru şi zinc era necunoscută.


4 Și să îi faci acestuia un grătar de aramă în formă de rețea; și pe rețeaua lui fă-i patru inele de aramă în cele patru colțuri ale lui.

Grătar. Un grătar greu de bronz aşezat în interiorul altarului la jumătatea distanţei dintre bază şi partea superioară (v.5). La cele patru colţuri ale grătarului de bronz erau fixate verigi, prin care se introduceau drugi poleiţi cu aramă pentru purtarea altarului (v.6,7).


5 Și să-l pui sub marginea de sus a altarului pe de dedesubt, ca grătarul să fie chiar la mijlocul altarului.

Straşina. Probabil, o margine mai la partea de sus a altarului pentru a ajuta pe preoţi în aranjarea jertfelor pe el.


6 Și să faci drugi pentru altar, drugi de lemn de salcâm și să îi îmbraci cu aramă.
7 Și drugii să fie puși în inele și drugii să fie pe cele două părți ale altarului, pentru a-l purta.
8 Fă-l din scânduri, gol pe dinăuntru; așa cum ți-a fost arătat pe munte, așa să îl facă.
9 Și să faci curtea tabernacolului: pentru partea de sud spre sud, vor fi perdele pentru curte de in subțire răsucit cu lungime de o sută de coți pentru o parte;

Curtea. Curtea trebuia să fie închisă în partea de sud şi de nord cu pânze, sau covoare de in. Curtea avea o lungime de cca. 44,45 m.


10 Și cei douăzeci de stâlpi ai lor și cele douăzeci de socluri ale lor să fie din aramă; cârligele stâlpilor și vergelele lor să fie de argint.
11 Și la fel de-a lungul părții de nord să fie perdele cu lungime de o sută de coți și cei douăzeci de stâlpi ale acesteia și cele douăzeci de socluri ale lor, de aramă; cârligele stâlpilor și vergelele lor de argint.
12 Și pentru lățimea curții pe partea de vest să fie perdele de cincizeci de coți, zece stâlpi ai lor și zece socluri ale lor.

Partea de apus. Pânza de pe această latură a curţii era pe jumătate de lungă, sau aproximativ de 26,2 m. Curtea era deci de formă dreptunghiulară.


13 Și lățimea curții pe partea de est să fie de cincizeci de coți.
14 Perdelele de pe una din părțile porții să fie de cincisprezece coți, trei stâlpi ai lor și trei socluri ale lor.
15 Și pe cealaltă parte să fie perdele de cincisprezece coți, trei stâlpi ai lor și trei socluri ale lor.
16 Și pentru poarta curții să fie o perdea de douăzeci de coți, din albastru și purpuriu și stacojiu și in subțire răsucit, lucrat cu broderie; și stâlpii lor să fie patru și soclurile lor, patru.

Poarta curţii. Pe partea de răsărit, la mijloc, era un covor sau perdea lată de cca. 10,5 m. De fiecare parte a acestei porţi era o perdea, în lungime de cca. 7,80 m, şi din acelaşi material ca perdeaua şi covorul pentru uşa cortului (cap. 26,33.36).


17 Toți stâlpii de jur împrejurul curții să fie înfășurați cu argint; cârligele lor să fie de argint și soclurile lor de aramă.

Toţi stâlpii. În total au fost folosiţi 60 de stâlpi spre a sprijini covoarele care împrejmuiau curtea, sau unul la fiecare 2,61 m. Probabil că stâlpii erau din lemn de salcâm acoperiţi cu aramă, şi erau aşezaţi în picioare sau temelii de aramă (v.10). Greutatea acestor temelii nu este dată, dar fiecare trebuie să fi avut ceva mai puţin decât un talant (vezi cap. 38,29-31).


18 Lungimea curții să fie de o sută de coți și lățimea de cincizeci peste tot și înălțimea de cinci coți, de in subțire răsucit și soclurile lor de aramă.

Înălţimea. Înălţimea pânzelor din jurul curţii era de 5 coţi sau de cca. 2,61 m. Aceasta era jumătate din înălţimea cortului însuşi, care în felul acesta era pe deplin vizibil din afara curţii (PP 347). În curte se puteau mişca liberi numai preoţii şi leviţii, ceea ce reprezenta prima etapă în progresarea omului din lume spre Dumnezeu. Jertfa de ispăşire de pe altarul arderilor de tot şi curăţirea ligheanului (cap. 30,8) precede legătura spirituală şi strânsa conlucrare cu Dumnezeu.


19 Toate vasele tabernacolului în tot serviciul lui și toți țărușii acestuia și toți țărușii curții, să fie de aramă.

Uneltele. Trebuie să fi fost multe unelte folosite în legătură cu serviciul sanctuarului, printre ele fiind şi ligheanul (cap. 30,18). Ţăruşii sau ţăruşii curţii erau cei care ţineau întins covoarele cortului şi stâlpii drept în sus. Aceste accesorii neînsemnate îşi îndeplineau partea lor importantă în ridicarea cortului. Probabil că ele nu se socoteau printre mobilierul din cele două încăperi şi altarul arderilor de tot; cu toate acestea fără ele lucrarea preoţilor ar fi dat greş. Ele erau ca şi ajutoarele indispensabile pe care Dumnezeu le-a rânduit în biserică (1 Corinteni 12,28).


20 Și poruncește copiilor lui Israel să îți aducă untdelemn pur de măsline bătut, pentru lumină, pentru a face ca lampa să ardă continuu.

Untdelemn curat de măsline. Acesta era preparat din fructe necoapte, bătute sau pisate într-un mojar, mai de grabă decât zdrobite la moară. Drept rezultat, el era curat şi necolorat, şi ardea strălucitor făcând doar puţin fum.

Să ardă necurmat. Cele şapte lămpi nu erau niciodată stinse toate o dată în acelaşi timp, ci ardea continuu zi şi noapte (PP 348) cu excepţia când cortul se muta dintr-un loc în altul. Candelele erau pregătite dimineaţa şi seara (cap. 30,7,8).


21 În tabernacolul întâlnirii în afara perdelei, care este înaintea mărturiei, Aaron și fiii lui vor rândui aceasta de seara până dimineața înaintea DOMNULUI; acesta să fie un statut pentru totdeauna, pentru toate generațiile lor, pentru copiii lui Israel.

Cortul întâlnirii. Aici se întâlnea Dumnezeu cu Moise (cap. 25,22), iar poporul se aduna să se întâlnească cu Dumnezeu (Exod 29,42.43; Numeri 10,3).

Înaintea mărturiei. Adică înaintea chivotului care conţinea mărturia, sau tablele de piatră care cuprindeau cele Zece Porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu (Exod 31,18; 32,15.16).

De seara până dimineaţa. Se cerea o deosebită grijă ca lămpile să nu stingă noapte. Având în vedere că declaraţia Aceasta este o lege veşnică nu se întâlneşte des în Exod, folosirea ei trebuie să indice un obiect de importanţă specială. Lumina perpetuă (vezi Levitic 24,2) era o veşnică aducere aminte a Lui în care nu trebuie să fie întuneric (1 Ioan 1,5). Tot aşa trebuie să fie şi biserica, care întotdeauna trebuie să fie lumina lumii (Matei 5,14). Lumina ei nu trebuie să se stingă niciodată (vezi Ioan 3,19-21). Lumina perpetuă din sanctuar a reprezentat adevărata lumină, lumina oamenilor (Ioan 1,4-9; DA 464). Ea mai arată şi spre Sfintele Scripturi, care sunt

o candelă pentru picioarele noastre (Psalmi 119,105; Isaia 40,8). Untdelemnul de măsline este un simbol al Duhului Sfânt, izvorul şi mijloacele iluminării spirituale (Zaharia 4,2-6; Fapte 2,1-4).

Acesta a fost scopul lui Dumnezeu ca Israel să fie lumină pentru neamurile din jurul lor (COL 286). Avantajul iudeilor a fost mai ales că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu (Romani 3,1.2) – cuvântul profetic care a prezis venirea Cuvântului viu, adevărata lumină, care luminează pe orice om, venind în lume (Zaharia 4,1-4; Ioan 1,9; DA 463).

Comentariile lui Ellen G. White

1-19 PP 347

20 9T 248