1 Când Ietro, preotul din Madian, socrul lui Moise, a auzit despre tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Moise și pentru Israel, poporul său, și că DOMNUL a scos pe Israel din Egipt,

Ietro, preotul Madianului. Vezi comentariul pentru cap. 2,16.18.


2 Atunci Ietro, socrul lui Moise, a luat pe Sefora, soția lui Moise, după ce el a trimis-o înapoi,

Sefora, nevasta lui Moise. Vezi comentariul pentru cap. 2,21.

Fusese trimisă acasă. Unii comentatori cred că Sefora l-a părăsit pe soţul ei supărată după circumciderea fiului ei pe drum spre Egipt (Exod 4,24.26). Acest punct de vedere nu este de reţinut, deoarece raportul nu spune că ea s-a întors la tatăl ei, ci că Moise a trimis-o înapoi. El a făcut aceasta pentru siguranţa ei (PP 255), având în vedere pericolul la care s-ar fi expus Sefora şi fiii ei în Egipt, în timpul luptei cu Faraon (PP 383).


3 Și pe cei doi fii ai ei, dintre care numele unuia era Gherșom, pentru că a spus el: Am fost străin într-o țară străină;

Gherşom. Vezi comentariul pentru cap. 2,22.


4 Și numele celuilalt era Eliezer, pentru că Dumnezeul tatălui meu, a spus el, a fost ajutorul meu și m-a eliberat de sabia Faraonului.

Eliezer. Al doilea fiu al lui Moise n-a fost amintit mai înainte pe nume, dar probabil că a fost cel circumcis de Sefora pe drum spre Egipt (cap. 4,25). Eliezer înseamnă Dumnezeul meu este ajutorul meu. În contrast, numele dat de Moise primului său fiu, Gherşom, înseamnă exilare (cap. 2,22), reflectând un spirit de întristare firesc faţă de un exil. Numele celui de-al doilea fiu dă pe faţă recunoştinţa tatălui pentru ocrotirea divină de care s-a bucurat în timpul fugii lui din Egipt. Faptul că numele lui Eliezer este amintit şi explicat aici pentru prima dată nu este un motiv întemeiat a crede că el fusese fără nume. Din 1 Cronici 23,17 aflăm că Eliezer a avut numai un fiu, Rehabia, ai cărui urmaşi deveniseră numeroşi pe vremea lui Solomon.


5 Și Ietro, socrul lui Moise, a venit cu fiii lui și cu soția lui la Moise în pustie, unde își așezase tabăra la muntele lui Dumnezeu;

Muntele lui Dumnezeu. Muntele lui Dumnezeu unde Ietro l-a găsit pe Moise şi pe izraeliţii tăbărâţi, era Horeb (cap. 3,1). În vecinătatea lui apăruse Dumnezeu lui Moise în rugul aprins. Tot aproape de aici lovise Moise stânca şi a dat apă poporului său însetat (cap. 17,6).


6 Și i-a spus lui Moise: Eu, Ietro, socrul tău, am venit la tine și soția ta și cei doi fii ai ei cu ea.

A trimis vorbă. Textul ebraic mai poate fi tradus şi şi cineva a zis, sau şi s-a spus. Aceasta concordă mai bine cu contextul pentru că Ietro şi Moise încă nu se întâlniseră (vezi v.7). Se pare că Ietro, ajungând în apropierea taberei, a trimis un sol la Moise care a vorbit în numele lui şi a anunţat venirea sa. În RSV se citeşte, şi când cineva i-a spus lui Moise.


7 Și Moise a ieșit să întâlnească pe socrul său și s-a prosternat și l-a sărutat; și s-au întrebat unul pe celălalt despre bunăstarea lor; și au intrat în cort.

Moise a ieşit. Politeţea orientală cerea o astfel de purtare în cazul unui oaspete onorat, sau chiar a spune bun venit (vezi Geneza 18,2; 19,1; Luca 15,20, etc.). Era evidentă intenţia lui Moise de a-l primi pe Ietro cu toată cinstea şi respectul posibil. El nu numai că i-a ieşit în întâmpinare, dar s-a prosternat înaintea lui ca înaintea unui superior.


8 Și Moise a istorisit socrului său tot ceea ce DOMNUL a făcut lui Faraon și egiptenilor de dragul lui Israel și toată durerea care a venit peste ei pe cale și cum DOMNUL i-a eliberat.

Moise a istorisit. Probabil că Ietro auzise ceva despre istoria eliberării lui Israel. Veşti despre evenimentele miraculoase care au precedat Exodul, ca şi victoria asupra oştirii egiptene la Marea Roşie, trebuie să se fi răspândit ca focul sălbatic prin ţările limitrofe cu Egiptul.


9 Și Ietro s-a bucurat pentru toată bunătatea pe care DOMNUL o făcuse lui Israel, pe care el l-a eliberat din mâna egiptenilor.
10 Și Ietro a spus: Binecuvântat fie DOMNUL, care te-a eliberat din mâna egiptenilor și din mâna lui Faraon, care a eliberat poporul de sub mâna egiptenilor.

Binecuvântat să fie Domnul. Fiecare aspect aş comportării lui Ietro îl arată a fi un bărbat religios şi un credincios în adevăratul Dumnezeu. O dovadă frapantă despre aceasta este această mulţumirea faţă de Domnul, Dumnezeul izraeliţilor.

A izbăvit poporul. O repetare a ceea ce fusese deja spus în prima parte a versetului. Făcând ca Septuaginta, RSV omite ultima clauză a versetului. Traducerea RSV, nu şi LXX, inserează clauza aceasta în mijlocul v.11.


11 Acum știu că DOMNUL este mai mare decât toți dumnezeii, pentru că în lucrul în care s-au purtat cu mândrie, el a fost deasupra lor.

Cunosc acum. Textul acesta nu este uşor de explicat şi a fost luat de unii comentatori ca o dovadă că Ietro era un politeist. Totuşi, Ietro era evlaviosul preot al Madianului (PP 301). Aici, cu dovada suplimentară repovestită de Moise, Ietro reafirmă pur şi simplu credinţa sa în Dumnezeul cel adevărat.

Căci în lucrul. Afirmaţia aceasta este mai puţin clară decât cea precedentă. Traducătorii lui KJV se pare că au înţeles pe Ietro ca spunând că Dumnezeu s-a dovedit superior zeilor Egiptului. O traducere mai literală ar fi chiar în lucrurile în care ei (egiptenii) s-au purtat cu mândrie împotriva lor (izraeliţilor). O redare de felul acesta vede superioritatea Domnului descoperită în felul în care a fost umilită mândria egiptenilor prin puterea lui Dumnezeu (vezi comentariul pentru v.10).


12 Și Ietro, socrul lui Moise, a luat o ofrandă arsă și sacrificii pentru Dumnezeu, și Aaron a venit și toți bătrânii lui Israel, pentru a mânca pâine cu socrul lui Moise înaintea lui Dumnezeu.

A adus o ardere de tot. Jertfele au fost instituite de Dumnezeu însuşi de îndată ce a intrat păcatul în lume (vezi Geneza 3,21; 4,3, 4). Practica aducerii de jertfe a fost perpetuată de toţi aceia care cunoşteau şi onorau pe Dumnezeu (vezi Geneza 4,4; 8,20; 12,7.8; 22,13; etc.). Asemenea lui Melhisedec (Geneza 14,18), Ietro a fost recunoscut ca preot al adevăratului Dumnezeu (Exod 2,16; PP 301) şi de aceea avea dreptul să aducă jertfe. S-ar părea, totuşi, că în general madianiţii erau idolatri (Numeri 25,17.18; 31,16). Moise, Aaron şi bătrânii lui Israel n-ar fi luat parte la o jertfă de mâncare, dacă aceasta ar fi fost întinată de practici păgâne, sau adusă la îndeplinire de un om care nu era un închinător al Dumnezeului cerurilor.

Au luat parte la masă. Din jertfa arderii de tot nu s-a mâncat nimic. Aceasta era consumată în întregime, deoarece era considerată ca aparţinând în întregime lui Dumnezeu (Levitic 1,3-17). Celelalte jertfe amintite aici erau de aşa fel încât, după ce sângele fusese vărsat înaintea lui Dumnezeu şi anumite părţi de carne arse pe altar, bătrânii puteau să mănânce ceea ce a mai rămas (vezi 1 Samuel 2,15.16).


13 Și s-a întâmplat, a doua zi, că Moise s-a așezat să judece poporul; și poporul a stat în picioare lângă Moise de dimineața până seara.

Moise s-a aşezat să judece. În vremurile de demult, un conducător, fie rege, prinţ sau conducător de seminţie, exercită şi slujba de judecător. Puterea legislativă, executivă şi judiciară, toate erau investite în acelaşi om. Timp de mai multe secole înainte de monarhie, conducătorii lui Israel au fost numiţi judecători şi administrarea lor se referea la judecată. Ca şi aceşti urmaşi ai lui Moise, conducătorii Cartaginei purtau de asemenea titlul de judecători. De pe vremea când a fost acceptat în calitate de conducător de popor (cap. 4,29-31), Moise apare ca socotindu-se obligat să asculte şi să hotărască asupra tuturor plângerilor care se iveau în mijlocul poporului. Până acum el nu delegase pe nimeni ca autoritate judecătorească. Aceasta nu pentru că până acum nu i-ar fi venit ideea, pentru că în Egipt exista un sistem juridic, cu judecători numiţi de rege. Se poate că el s-a îndoit de priceperea de a sluji într-o astfel de calitate a conaţionalilor săi, care toată viaţa lor fuseseră sclavi.

Dimineaţa până seara. Nu ştim dacă Moise a fost întotdeauna aşa de ocupat cum a fost în ziua de după venirea lui Ietro. Comentatorii presupun că s-au putut ivi multe plângeri din împărţeala prăzii amaleciţilor, sau că situaţia neobişnuită în care s-a aflat poporul însuşi, pe neaşteptate, după eliberarea din robie, a dat naştere la probleme mai multe decât ar fi fost altfel cazul. Ei trăiseră toată viaţa lor sub autoritatea rigidă logofeţilor egipteni, fără libertatea de a hotărî ei înşişi. Au ajuns pe neaşteptate proprii lor stăpâni, şi acum trebuiau să se unească împreună ca egali. În astfel de împrejurări, viaţa comună, liniştită şi armonioasă, poate exista numai când toţi rămân credincioşi regulilor înţelese şi acceptate în comun.


14 Și când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el poporului, a spus: Ce este acest lucru pe care tu îl faci poporului? De ce șezi tu singur și tot poporul stă în picioare lângă tine de dimineața până seara?

De ce stai singur? Observaţia lui Ietro nu s-a referit la tehnica judecăţii lui Moise. El n-a obiectat, cum cred unii comentatori, faţă de faptul că Moise şedea în timp ce poporul stătea în picioare, ca fiind umilitor pentru ei. El a protestat însă, că Moise trebuia să împartă sarcina sa, trecând anumite sarcini de conducere asupra altora calificaţi să le poarte.


15 Și Moise i-a spus socrului său: Deoarece oamenii vin la mine să întrebe pe Dumnezeu;

Să ceară sfat lui Dumnezeu. Fără îndoială că aceasta înseamnă că poporul venea la Moise ca la cineva pe care îl privea ca fiind calificat să vorbească înaintea lui Dumnezeu. Ei nu se uitau la Moise aşa cum se uitaseră la judecătorii pe care îi cunoşteau în Egipt, ci l-au considerat ca purtătorul de cuvânt numit al lui Dumnezeu. După cât se pare, acesta era şi punctul de vedere al lui Moise şi, deoarece Domnul nu-l instruise altfel, el socotea de datoria lui să hotărască asupra tuturor cazurilor aduse înaintea lui.


16 Când au ceva de judecat, ei vin la mine; și judec între unul și celălalt și le fac cunoscute statutele lui Dumnezeu și legile lui.

Fac cunoscut. Unii comentatori fac referinţă la porunci şi legi ca dovadă că vizita lui Ietro a avut loc după darea legii la Sinai. Alţii au scos în evidenţă că practica descrisă în aceste text n-ar fi fost necesară după darea legii, şi că existenţa ei pe timpul vizitei lui Ietro fixează vizita ca având loc înainte ca legea să fie proclamată lui Israel în mod formal. Explicaţia ultimă pare să fie de preferat. Dumnezeu n-a lăsat pe poporul Său timp de mii de ani fără o lege morală. Cain ştia că uciderea era păcat (Geneza 4,8-13), Sem şi Iafet au dovedit că au făcut cunoştinţă cu legea prin ferirea de indecenţă (Geneza 9,23), Avraam a păzit poruncile lui Dumnezeu (Geneza 26,5), şi chiar regele filistean Abimelec cunoştea că adulterul era un mare păcat (Geneza 20,9). De aceea, menţionarea despre poruncile Mele, orânduirile Mele şi legile Mele (Geneza 26,5) pe vremea patriarhilor nu este anacronică, ci dovedeşte în mod clar că omul a cunoscut astfel de legi răspândite pe cale divină înainte de Sinai. Moise, care în timpul şederii sale de 40 de ani în pustie a raportat istoria umblării lui Dumnezeu cu patriarhii, trebuie să fi fost la curent cu principiile morale enunţate în cartea Genezei.


17 Și socrul lui Moise i-a spus: Lucrul pe care îl faci nu este bun.
18 Cu adevărat te vei epuiza, deopotrivă tu și acest popor care este cu tine, pentru că acest lucru este prea greu pentru tine; nu ești în stare să îl împlinești singur.

Te istoveşti singur. Ietro a dat dovadă de înţelepciune în sfatul pe care l-a dat ginerelui său. Este o datorie sacră să ai în vedere sănătatea cuiva şi să nu se încarce, fără a fi necesar, puterea cuiva.


19 Dă ascultare acum vocii mele, îți voi da sfat și Dumnezeu va fi cu tine: Fii pentru popor înaintea lui Dumnezeu, ca să aduci cauzele lor lui Dumnezeu;

Fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu. Reprezintă poporul înaintea lui Dumnezeu (RSV). Răspunzând explicaţiei lui Moise privind motivul pentru care poporul venea la el şi motivul pentru care el a consimţit să se ocupe cu diferitele lor cazuri, Ietro a arătat că una este a alcătui principii, şi alta a le aplica. Moise putea să-şi rezerve funcţiunea legislativă şi, în această calitate, să transmită poporului principii divine. Dar el mai trebuia să aleagă oameni în stare să aplice principiile la diferite situaţii care se iveau şi să transfere acestor persoane funcţiunea judecătorească de guvernare (v.21, 22).

Du pricinile înaintea lui Dumnezeu. În cazurile grele, Moise prezenta într-adevăr cauza înaintea lui Dumnezeu şi obţinea directive de la El cât priveşte hotărârea care trebuia s-o dea (vezi Numeri 15,32-36; 27,5-11).


20 Și învață-i rânduieli și legi și arată-le calea în care trebuie să umble și lucrarea pe care trebuie să o facă.

Poruncile şi legile. Deosebirea lui Ietro dintre porunci şi legi nu este clară. Unii privesc poruncile ca fiind în legătură cu religia şi legile ca reglementări cu privire la probleme civile şi sociale. Alţii explică pe primele ca prevederi legale specifice, iar pe celelalte ca generale. Sfatul lui Ietro, că Moise trebuie să le arate calea pe care trebuie s-o urmeze, descoperă în mod clar că el înţelegea că Moise trebuia să aşeze principii largi spre a garanta egalitatea şi dreptatea. Traducerea RSV redă aceşti doi termeni ca porunci sau legile însele, şi decizii sau principiile de urmat în aplicarea legilor.


21 Mai mult, caută din tot poporul bărbați capabili, care se tem de Dumnezeu, bărbați ai adevărului, urând lăcomia; și pune-i peste ei, pentru a fi conducători a mii și conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci;

Oameni destoinici. Ietro n-a sfătuit pe Moise numai să aleagă oameni destoinici, ci a enumerat şi calităţile pe care să le aibă aceşti oameni – evlavie, integritate morală şi cinste. Concepţia lui despre caracterul unui judecător adevărat nu mai lasă de dorit. Dacă s-ar cere astăzi aceste calităţi la alegerea oamenilor din poziţii de răspundere în conducere, tăria unei naţiuni ar creşte mult.

Căpetenii. Sistemul propus de Ietro avea să garanteze tratament nepărtinitor pentru toţi. Pricinile mici puteau fi astfel hotărâte de capii de familie, căpetenii peste zece. Cazurile mai grele urmau să fie trecute asupra autorităţii superioare, sau curte de apel. Problemele mult mai serioase aveau să fie aduse la căpeteniile peste o mie.


22 Și ei să judece poporul în tot timpul; și să fie, că fiecare lucru mare îl vor aduce la tine, dar fiecare lucru mic îl vor judeca ei; așa va fi mai ușor pentru tine și vor purta povara împreună cu tine.

Tot timpul. În locul zilelor de judecată ocazionale, în care Moise şedea să asculte cazurile şi să dea hotărâri toată ziua, trebuiau să fie luate măsuri pentru considerarea promptă a problemelor pe măsură ce se iveau.


23 Dacă vei face acest lucru și Dumnezeu îți poruncește astfel, atunci vei fi în stare să înduri și tot acest popor va merge de asemenea la locul lui în pace.

Şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa. Deşi Ietro era convins de faptul că sfatul lui era bun, precum şi de importanţa lui în caz că era urmat, totuşi, cu modestie, el a lăsat lui Moise alegerea de a-l adopta. Ştiind că ginerele său lucrează în acord cu instrucţiunile divine în toate chestiunile, el a înţeles că succesul planului avea să fie asigurat, numai dacă va fi aprobat de Dumnezeu, şi că Moise avea să-l accepte doar în aceste condiţii. Faptul că Moise a procedat în armonie cu sfatul lui Ietro este o dovadă că el a primit aprobarea divină, şi că dându-l, Ietro trebuie să fi fost inspirat de Duhul lui Dumnezeu.


24 Atunci Moise a dat ascultare vocii socrului său și a făcut tot ce a spus el.
25 Și Moise a ales bărbați capabili din tot Israelul și i-a făcut căpetenii peste popor, conducători a mii, conducători a sute, conducători a cincizeci și conducători a zeci.

Moise a ales oameni destoinici. Versetele 24-26 lasă impresia că Moise a ascultat de îndată de sfatul lui Ietro. Deuteronom 1,9-15 arată că Moise, în realitate, nu a făcut aranjamente pentru alegerea acestor judecători, decât după ce legea a fost dată pe Sinai. După câte se pare, Moise aşteptat aprobarea divină a planului. Executarea planului este redată aici conform obiceiului lui Moise de a trata subiectele mai degrabă topic decât cronologic. Dacă nu ţine seamă de această caracteristică literară a lui Moise, se poate ajunge la concluzii greşite (vezi comentariul pentru Exod 16,33.35). Din Deuteronom 1,13 reiese că, în loc ca el însuşi să aleagă oamenii, Moise a dat directive ca numirea lor să o facă poporul, după care el i-a învestit cu autoritatea slujbei lor.

I-a pus căpetenii. În ziua numirii lor, conducătorii n-au fost numai judecători, ci căpetenii peste unităţile lor respective, cu autoritate asupra lor în marş, în tabără şi pe câmpul de luptă (vezi Numeri 31,14). Se pare că ambele funcţiuni, militară şi civilă, au fost combinate.


26 Și au judecat poporul în tot timpul, lucrurile grele le aduceau la Moise, dar fiecare lucru mic îl judecau ei înșiși.
27 Și Moise a lăsat pe socrul său să plece; și el a plecat pe calea lui în țara sa.

În ţara lui. Trebuie că Ietro a considerat vizita sa în tabăra izraelită unul din cele mai principale momente ale vieţii sale. Acolo, el a primit un raport direct despre minunatele lucrări ale Dumnezeului strămoşului său Avraam, căruia ÎI slujea şi el şi prin care a fost întărită propria credinţă.

Comentariile lui Ellen G. White

1-27 PP 300-301

1-14 PP 300

7-12 SR 134

13-26 9T 262

15-26 PP 301

16 MH 404; TM 341

19 GW 20

19-23 TM 340

19-26 AA 93

19-27 SR 135

21 GW 449; 6T 215