De memorat: „Piatra pe care ____zidarii a ajuns să fie pusă ____ clădirii. __ a făcut lucrul acesta şi este ___ înaintea ochilor noştri” (Psalmii 118:22,23).
Psalmii dau mărturie despre persoana și lucrarea Domnului Hristos. În psalmi se întâlnesc aproape toate aspectele lucrării Sale în cadrul planului de mântuire. Viața și lucrarea Lui sunt prefigurate și prezise în diferite moduri în conținutul psalmilor, adeseori cu o acuratețe remarcabilă: dumnezeirea lui Hristos, filiația Lui, ascultarea Lui, patosul Lui pentru templul lui Dumnezeu, identitatea Lui de bun Păstor, trădarea de care a avut parte, suferința, oasele Lui nefrânte, moartea, învierea, înălțarea, lucrarea Lui de mare-preot și domnia Lui. Toate sunt acolo, așa cum au fost prezise cu multe secole înainte ca Isus să fi venit în corp omenesc pe pământ. Nu este de mirare că, vorbind despre lucrarea Lui, Domnul Isus a făcut trimitere la psalmi atunci când le-a vorbit ucenicilor pe drumul spre Emaus (Luca 24:44). Dorea ca ei să găsească în psalmi dovezile identității Sale.
O parte dintre psalmii care exprimă o împlinire tipologică în Hristos sunt: Psalmii 24, Psalmii 45, Psalmii 72 și Psalmii 101 (Împăratul și Judecătorul ideal), Psalmii 88 și Psalmii 102 (rugăciunile slujitorului lui Dumnezeu aflat în suferință). În toți psalmii însă, în tânguirile, mulțumirile, laudele și apelurile la dreptate și eliberare ale psalmiștilor, putem auzi ecourile rugăciunii Domnului Hristos pentru salvarea lumii.
Citând profeţia despre piatra lepădată, Hristos S-a referit la o situaţie reală din istoria lui Israel. Întâmplarea avusese loc la clădirea primului templu. … Pentru a fi folosită la temelie, se adusese o piatră de o mărime neobișnuită și de o formă deosebită, dar lucrătorii nu puteau să-i găsească loc și nu voiau să o primească. Multă vreme a rămas ca piatră lepădată. Dar când au ajuns la zidirea colţului clădirii, meșterii au căutat o piatră destul de mare și rezistentă și de o formă potrivită, care să ocupe tocmai locul acela și să suporte marea povară care urma să apese asupra ei. Dacă făceau o alegere neînţeleaptă pentru acel loc important, întreaga clădire urma să fie primejduită. …
De mai multe ori au fost alese diferite pietre, dar, sub apăsarea unei poveri mari, s-au sfărâmat. … Dar, în cele din urmă, atenţia le-a fost atrasă de piatra lepădată atâta vreme. Fusese expusă la aer, soare și furtună fără să arate cea mai slabă fisură. Zidarii au cercetat piatra. Trecuse toate probele, afară de una. Dacă putea să treacă proba presiunii, aveau să o admită ca piatră unghiulară. Proba s-a făcut. Piatra a fost acceptată, dusă la locul destinat și s-a văzut că era potrivită exact pe locul acela. În viziune profetică, i se arătase lui Isaia că această piatră era un simbol al lui Hristos. – Hristos, Lumina lumii, p. 597
Timp de patruzeci de zile, Domnul Hristos a rămas pe pământ, pregătindu-i pe ucenici pentru lucrarea pe care o aveau de făcut și lămurindu-le ceea ce până atunci nu fuseseră în stare să înțeleagă. El le-a vorbit despre profețiile cu privire la venirea Sa, renegarea Lui de către iudei și moartea Sa, arătându-le că fiecare parte a acestor profeții se împlinise. Le-a spus că ei trebuiau să privească această împlinire a profeției ca pe o asigurare a puterii care avea să-i însoțească în lucrările lor în viitor. „Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile. Și le-a zis: «Așa este scris și așa trebuia să pătimească Hristos și să învieze a treia zi dintre cei morți. Și să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.»” Și a mai adăugat: „Voi sunteți martori ai acestor lucruri” (Luca 24:45-48). – Faptele apostolilor, pp. 26–27
Neliniştiţii Săi ucenici I-au ascultat cu bucurie învăţăturile, savurând cu nesaţ fiecare cuvânt care ieşea de pe buzele Sale sfinte. Acum ştiau cu certitudine că El era Mântuitorul lumii. Cuvintele Lui au pătruns adânc în inimile lor şi s-au întristat că trebuiau să se despartă curând de Învăţătorul lor ceresc, nemaiauzind de pe buzele Lui cuvinte de har, de mângâiere. Dar inimile lor au fost din nou încălzite de iubire şi de o mare bucurie când Isus le-a spus că merge să le pregătească locuinţe şi Se va întoarce să-i ia, pentru a fi întotdeauna cu El. A făgăduit, de asemenea, să-L trimită pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, pentru a-i călăuzi în tot adevărul. Apoi „Şi-a înălţat mâinile şi i-a binecuvântat.” – Scrieri timpurii, p. 109
1. Citește Psalmii 23; Psalmii 28:9; Psalmii 80:1; Psalmii 78:52,53; Psalmii 79:13 și Psalmii 100:3. Cum este descrisă în aceste texte relația dintre Domnul și poporul Său?
Imaginea Domnului ca Păstor și a poporului lui Dumnezeu ca turma pășunii Lui evidențiază călăuzirea lui Dumnezeu, grija Lui constantă pentru poporul Său și dependența poporului de Dumnezeu în vederea împlinirii tuturor nevoilor sale. Imaginea transmite ideea de apropiere între Dumnezeu și poporul Său pentru că păstorii locuiau împreună cu turmele lor și aveau grijă de fiecare oaie în parte. Imaginea pastorală subliniază de asemenea calitatea lui Dumnezeu de stăpân al turmei, garantată de două legături puternice: creația (Psalmii 95:6,7; 100:3) și legământul (Psalmii 28:9; Evrei 13:20). Imaginea Păstorului divin care îl îndrumă pe Iosif ca pe o turmă (Psalmii 80:1) face poate aluzie la binecuvântarea primită de Iosif de la Iacov, în care Dumnezeu apare ca păstor al lui Israel (Geneza 49:24). Regii erau considerați păstorii poporului lor (2 Samuel 5:2). Cu toate acestea, numai Dumnezeu merită cu adevărat acest titlu, pentru că majoritatea conducătorilor omenești nu se ridicau la înălțimea unei astfel de chemări. Numai Domnul Isus S-a ridicat, de aceea este numit Păstorul cel bun.
2. Citește Ioan 10:11-15. Ce spune Isus despre Sine ca Păstorul cel bun?
Legătura strânsă dintre Păstorul divin și turma Lui se vede din faptul că turma cunoaște vocea inconfundabilă a Păstorului (Ioan 10:4,27). Chiar și în zilele noastre, ciobanii din Orientul Mijlociu își pot strânge turma care s-a amestecat cu o alta prin simpla strigare a oilor, care recunosc și urmează vocea păstorului lor.
Uneori, turma lui Dumnezeu suferă diferite necazuri, pe care oamenii le traduc drept un semn al nemulțumirii și abandonului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Păstorul cel bun nu Își părăsește niciodată oile rătăcite, ci caută să le salveze. Aceasta este o ilustrare vie a relației lui Dumnezeu cu poporul Său. El este dispus să moară pentru oile Lui (Ioan 10:11,15) și, în mod paradoxal, să devină un miel de jertfă pentru ele (Ioan 1:29). De asemenea, Isus a confirmat că Își va chema oile din alte staule și le va uni pe toate într-o singură turmă (Ioan 10:16).
În ce fel poți profita zilnic la nivel practic de îngrijirea Domnului Isus, Păstorul nostru cel bun?
Oaia este una dintre cele mai timide și mai neajutorate făpturi și, în Orient, grija păstorului pentru turmă este neobosită și neîncetată. …
În timp ce păstorul își conduce turma peste înălţimile stâncoase, prin păduri și prin râpe sălbatice, către locurile de pășunat de pe malul râului, în timp ce le supraveghează în munţi în noaptea singuratică, ferindu-le de tâlhari și îngrijindu-le cu duioșie pe cele bolnave și slabe, viaţa lui ajunge să fie una cu a lor. Un atașament puternic și plin de duioșie îl leagă de obiectele grijii lui. Oricât de mare ar fi turma, păstorul cunoaște fiecare oaie. Fiecare are numele ei și răspunde la acest nume, când păstorul o cheamă.
După cum un păstor pământesc își cunoaște oile, tot astfel Păstorul Divin Își cunoaște turma răspândită în toată lumea. „Voi sunteţi oile Mele, oile pășunii Mele, și Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu.” Isus zice: „Te chem pe nume: ești al Meu”. „Te-am săpat pe mâinile Mele” (Ezechiel 34:31; Isaia 43:1; 49:16). – Hristos, Lumina lumii, pp. 478–479
În legătura Sa cu poporul Său, Hristos este asemănat cu un păstor. După cădere, El a văzut oile Sale condamnate la pieire pe căile întunecoase ale păcatului. Pentru a-i mântui pe acești rătăciți, El a părăsit onorurile și slava din casa Tatălui Său.
El spune: „Voi căuta pe cea pierdută, voi aduce înapoi pe cea rătăcită, voi lega pe cea rănită și voi întări pe cea slabă”. „Voi veni în ajutorul oilor Mele, ca să nu mai fie de jaf”, nu „le vor mai mânca fiarele din țară” (Ezechiel 34:16,22,28). Glasul Său este auzit chemându-le la staulul Său, „umbrar împotriva căldurii zilei și … loc de adăpost și de ocrotire împotriva furtunii și ploii” (Isaia 4:6). Grija Sa pentru turmă este neobosită. El întărește oaia care este slabă, alină suferințele, strânge mieii în brațele Sale și-i poartă la sânul Său. Oile Sale Îl iubesc. – Patriarhi și profeți, p. 190
… Când furtuna persecuţiei se va abate în mod real asupra noastră, adevăratele oi vor auzi glasul adevăratului Păstor. Se vor face eforturi însoţite de tăgăduire de sine pentru salvarea celor pierduţi şi mulţi dintre cei care s-au îndepărtat de staul se vor întoarce să-L urmeze pe marele Păstor. Poporul lui Dumnezeu se va strânge laolaltă şi se va prezenta înaintea vrăjmaşului ca un front unit. La vederea pericolului comun, orice luptă pentru supremaţie va înceta, nu va mai exista nicio dispută cu privire la cine să fie socotit cel mai mare. Niciunul dintre credincioşii adevăraţi nu va spune: „Eu sunt al lui Pavel! Şi eu, al lui Apollo! Şi eu, al lui Chifa!” Mărturia fiecăruia şi a tuturor va fi: „Mă prind de Hristos, mă bucur în El ca Mântuitor al meu personal.”
… Dragostea pentru Hristos și dragostea pentru fraţii noştri vor da mărturie înaintea lumii că noi am fost cu Isus şi am învăţat de la El. – Mărturii, vol. 6, pp. 400–401
3. Citește Psalmii 22 și Psalmii 118:22. Cum a fost Mesia tratat de către cei pe care venise să îi salveze?
Mulți psalmi exprimă agonia îndurată de Mesia din cauza senzației că a fost abandonat complet (vezi Psalmii 42, 88, 102). Psalmul 22 este o profeție mesianică directă, pentru că multe detalii din acest psalm nu pot fi confirmate istoric în legătură cu regele David, dar se potrivesc perfect cu circumstanțele morții lui Hristos. Isus S-a rugat pe cruce folosind cuvinte din versetul 1 din Psalmul 22 (vezi Matei 27:46).
Chinul separării Domnului Hristos de Tatăl Lui, provocat de faptul că Hristos purta păcatele întregii lumi, poate fi măsurat numai prin prisma apropierii Lor, anume prin unitatea lor fără egal (Ioan 1:1,2; Ioan 10:30). Totuși, nici chiar adâncimile suferinței inexplicabile nu au putut distruge unitatea dintre Tată și Fiu. În senzația Lui de abandon total, Domnul Hristos s-a încredințat pe deplin Tatălui, în ciuda hăului de disperare cu care Se confrunta.
Imaginea amenințătoare a taurilor puternici, a leilor care răcnesc și a câinilor evidențiază cruzimea și animozitatea oamenilor cu care Domnul Isus, comparat cu un vierme inofensiv și neajutorat, S-a confruntat în ultimele ore ale vieții Sale. Cu o acuratețe uimitoare, Psalmul 22 redă spusele pline de venin ale mulțimii care L-a batjocorit pe Isus prin chiar cuvintele adresate de El Tatălui (Psalmii 22:1,8; Matei 27:43) și faptul că soldații și-au împărțit între ei hainele lui Isus (Psalmii 22:18; Matei 27:35). Prea puțin înțelegeau oamenii că „viermele” pe care căutau să Îl zdrobească avea să devină piatra din capul unghiului templului și să îi întărească temelia (Psalmii 118:22).
În ciuda tuturor acestor lucruri, Mesia cel respins a devenit Sursa salvării pentru poporul lui Dumnezeu după învierea Lui (Matei 21:42; Faptele 4:10-12). Domnul Hristos a fost respins de către omenire, dar Dumnezeu Și-a înălțat Fiul făcându-L „piatra din capul unghiului” din templul spiritual al lui Dumnezeu (Efeseni 2:20-22; 1 Petru 2:4-8). Pentru cei care resping această piatră, adică mijlocul lui Dumnezeu de mântuire, aceasta va deveni un agent al judecății (Isaia 8:14; Matei 21:44).
Isus a plătit pe cruce pedeapsa pentru fiecare păcat pe care l-ai comis vreodată. Cum îți influențează modul de viață faptul că El a suferit în numele tău? Cât de detestabil ți se pare păcatul?
Prin psalmist, Hristos a profetizat felul în care aveau să se poarte oamenii cu El: „Dar Eu … am ajuns de ocara oamenilor și disprețuit de popor. Toți cei ce Mă văd își bat joc de Mine, își deschid gura, dau din cap și zic: «S-a încrezut în Domnul! Să-L mântuiască Domnul, să-L izbăvească, fiindcă Îl iubește.»” „Toate oasele aș putea să Mi le număr. Ei însă pândesc și Mă privesc; își împart hainele Mele între ei și trag la sorț pentru cămașa Mea.” „Am ajuns un străin pentru frații Mei și un necunoscut pentru fiii mamei Mele. Căci râvna Casei Tale Mă mănâncă și ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra Mea.” „Ocara Îmi rupe inima și sunt bolnav; aștept să-i fie cuiva milă de Mine, dar degeaba; aștept mângâietori, și nu găsesc niciunul” (Psalmii 22:6-8,17,18; Psalmii 69:8,9,20). – Faptele apostolilor, p. 225
Oamenii creați de Dumnezeu și care depindeau de El pentru fiecare moment al vieții lor, care pretindeau că sunt fiii lui Avraam, îndeplineau lucrarea mâniei lui Satana asupra Fiului nevinovat al Dumnezeului infinit. În timp ce purta greaua povară a călcărilor de lege ale oamenilor, când purta păcatele noastre și luase asupra Sa durerile noastre, Hristos era batjocorit de preoții cei mai de seamă și de conducători. Acolo bunătatea și credincioșia s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Acesta este un subiect pe care toți trebuie să-l înțelegem Aici se văd lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea care întrec orice estimare.
Caracterul lui Hristos este de o desăvârșire fără margini. Cuvântul spune acest lucru. El este înălțat și proslăvit ca Acela care Și-a dat viața pentru viața lumii. Domnul Hristos Și-a dat viața de bună voie pentru ca toți cei necredincioși și neascultători să poată pricepe adevărul făgăduinței date în primul capitol din Evanghelia după Ioan: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (vers. 12). Repetați aceasta iar și iar. Noi putem deveni copii ai lui Dumnezeu, membri ai familiei regale, copii ai Împăratului ceresc. Toți aceia care Îl primesc pe Isus Hristos și păstrează până la sfârșit încrederea nezguduită de la început vor fi moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos la o „moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se poate veșteji”. – That I May Know Him, p. 70
Când păcătosul vede frumusețea inegalabilă a lui Isus, păcatul nu i se mai pare atrăgător, fiindcă El privește spre Cel care se deosebește dintre zece mii, a Cărui ființă este plină de farmec. El ajunge să înțeleagă din experiența personală puterea Evangheliei, al cărei plan amplu este egalat numai de desăvârșirea scopului ei. – Asemenea lui Hristos, p. 76 (3 mart.)
4. Citește Psalmii 89:27-32,38-46 și Psalmii 132:10-12. Despre ce este vorba în legământul cu David? Ce pare să îl fi pus în pericol?
Legământul cu David conține promisiunea lui Dumnezeu că va întări pentru totdeauna succesiunea la tron a lui David și va face să prospere poporul lui Dumnezeu (2 Samuel 7:5-16; Psalmii 89:1-4,19-37; Psalmii 132:12-18). Permanența legământului avea la bază jurământul solemn și credincioșia regelui față de Dumnezeu. Cu toate acestea, chiar și regii devotați, precum David, nu erau întotdeauna credincioși lui Dumnezeu. Psalmul 89 deplânge realitatea dură a ceea ce pare să indice că glorioasele făgăduințe ale legământului davidic s-au pierdut. E Israel părăsit de Dumnezeu pentru totdeauna? Răspunsul, desigur, este „Nu!”
Mânia lui Dumnezeu este într-adevăr o expresie a judecății divine (Psalmii 38:1; Psalmii 74:1). Totuși nu durează pentru totdeauna, pentru că iubirea veșnică a lui Dumnezeu iartă păcatele poporului atunci când acesta se pocăiește. Dar, atât cât durează, nemulțumirea lui Dumnezeu față de oamenii păcătoși este serioasă. Oamenii simt consecințele amare ale neascultării lor și realizează gravitatea păcatelor lor (Psalmii 89:38-46). Așa că ei întreabă: „Până când?”, făcând apel la caracterul trecător al mâniei lui Dumnezeu (Psalmii 89:46). Speranța înnoită izvorăște din certitudinea că Dumnezeu va fi credincios și Își va aminti de harul Său (Psalmii 89:47,50).
Pe scurt, deși componenta umană a legământului a dat greș, poporul putea să se bazeze pe făgăduința privind planurile neschimbătoare ale lui Dumnezeu prin Mesia, care întruchipează toată neprihănirea și mântuirea lui Israel și a întregii lumi. Adică, la sfârșit, Dumnezeu va învinge, iar împărăția Lui va fi întemeiată pentru totdeauna – dar numai datorită lui Isus, nu datorită poporului lui Dumnezeu.
Isus Hristos este Mesia și Fiul lui David (Matei 1:1; Evrei 1:8). El este numit „Cel Întâi Născut din toată zidirea” (Coloseni 1:15), făcând aluzie la versetul 27 din Psalmul 89, unde David, care Îl prefigura pe Hristos, este numit întâiul născut al lui Dumnezeu. „Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații pământului.” În mod clar, titlul de „întâi născut” nu exprimă statutul real al lui David, pentru că David era al optulea copil al părinților săi (1 Samuel 16:10,11). Este la fel și în cazul lui Isus. Titlul semnifică onoarea și autoritatea Lui specială (Coloseni 1:16,20-22). Dumnezeu L-a făcut pe Isus Regele suprem peste întreaga lume atunci când L-a înviat (Faptele 2:30,31).
Pline de slavă sunt făgăduințele date lui David și casei lui, făgăduințe care țintesc către veacurile veșnice și își găsesc deplina lor împlinire în Domnul Hristos. Dumnezeu declară:
„Am jurat robului Meu David ... mâna Mea îl va sprijini și brațul Meu îl va întări. ... Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el și tăria lui se va înălța prin Numele Meu. Voi da în mâna lui marea, în dreapta lui râurile. El Îmi va zice: «Tu ești Tatăl meu, Dumnezeul meu și Stânca mântuirii mele!» Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații pământului. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea și legământul Meu îi va fi neclintit” (Psalmii 89:3-28). – Patriarhi și profeți, pp. 754–755
Mulți răufăcători și-au scuzat păcatele, arătând căderea lui David, dar cât de puțini sunt aceia care au dat pe față o pocăință și o umilință ca ale lui David! Cât de puțini ar fi suportat mustrarea și pedeapsa cu răbdarea și tăria pe care le-a arătat el! …
Dar el vedea că rădăcina necazurilor lui era în propriul păcat. Cuvintele prorocului Mica redau spiritul care stăpânea inima lui David. „Chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! Voi suferi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui – până ce El îmi va apăra pricina și-mi va face dreptate” (Mica 7:8,9). Și Domnul nu l-a părăsit pe David. Capitolul acesta din experiența lui, când, fiind insultat și lovit cu cruzime, a dovedit că este smerit, neegoist, plin de lepădare de sine și supus, este unul dintre cele mai frumoase din întreaga lui viață. Într-adevăr, niciodată cârmuitorul lui Israel n-a fost mai mare înaintea Cerului ca în vremea aceasta de cea mai profundă manifestare vizibilă de umilință. – Patriarhi și profeți, pp. 737–738
Apostolul [Pavel] L-a proslăvit pe Hristos înaintea fraților săi ca fiind Acela prin care Dumnezeu a creat toate lucrurile și prin care El a lucrat și răscumpărarea lor. El a declarat că mâna care susține lumile în spațiu și ține în deplină rânduială și activitate neîntreruptă toate lucrurile din întreg universul lui Dumnezeu este mâna care a fost pironită pe cruce pentru ei. „Prin El”, scria Pavel, „au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domni, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.” …
Fiul lui Dumnezeu S-a plecat în umilință spre a-l ridica pe cel căzut. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute din înălțime, pe cele nouăzeci și nouă care Îl iubeau, și a venit pe acest pământ să fie „străpuns pentru păcatele noastre” și „zdrobit pentru fărădelegile noastre” (Isaia 53:5). …
Blând, milos, plin de împreună-simțire față de alții, întotdeauna atent cu alții, El a reprezentat caracterul lui Dumnezeu. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14). – Faptele apostolilor, pp. 471–472
5. Citește Psalmii 2; Psalmii 110:1-3; Psalmii 89:4,13-17 și Psalmii 110:1,2,5,6. Ce ne învață aceste texte despre Hristos ca împărat?
Descrierea lui Dumnezeu ca Tatăl lui Mesia face trimitere la încoronarea regelui când era primit în legământul lui Dumnezeu (Psalmii 2:7; 89:26-28). Versetul 7 din Psalmul 2 prevede învierea și înălțarea lui Hristos ca zorii noului legământ veșnic și ai preoției regale a lui Hristos (Faptele 13:33-39; Evrei 1:5, 5:5). Mesia stă la dreapta lui Dumnezeu ca cineva care are onoare și autoritate fără precedent (Psalmii 110:1; Faptele 7:55,56). „Mai mult, interdependența dintre Domnul și «Unsul» (Mesia) sugerează chiar intenția de a-L identifica pe acest Mesia davidic cu Domnul Însuși. […] Dacă Cel care stă la dreapta este Domnul, atunci Domnul este Mesia, deoarece și Acesta din urmă este văzut la dreapta [vezi Psalmii 110:1,5]” (Jacques Doukhan, On the Way to Emmaus, 2012, p. 26, 27).
La sfârșit, Hristos va avea biruința deplină asupra vrăjmașilor Săi. Punerea dușmanilor sub picioare reflectă obiceiul regilor din Orientul Apropiat de a-și pune piciorul pe gâtul dușmanilor lor învinși pentru a-și demonstra dominația totală asupra lor. Cu toate acestea, toiagul lui Hristos nu este aici un instrument de tortură (Psalmii 2:9; 110:2).
Toiagul a fost inițial purtat de către șefii de trib/seminție ca un simbol al tribului/seminției (Numeri 17:2-10). Toiagul lui Hristos provine din Sion pentru că El reprezintă poporul din Sion. Toiagul Lui este un simbol al judecății divine, care pune capăt stăpânirii răului și descrie domnia fără egal a lui Hristos (Apocalipsa 2:27; 12:5). Chiar și împărații cei răi primesc șansa de a se pocăi și de a se supune lui Mesia (Psalmii 2:10-12). O descriere grafică a victoriei finale a lui Hristos se găsește în scena din Daniel 7 a momentului de dinaintea revenirii Domnului Isus, care arată că, după ce se rostește judecata și se face „dreptate sfinților Celui Preaînalt” (Daniel 7:22), este întemeiată împărăția Lui, și „împărăția Lui este o împărăție veșnică” (Daniel 7:27). Datorită crucii, făgăduința împărăției este certă. Tuturor celor care se încred în Împărat le este promisă o binecuvântare, iar poporul se bucură de suveranitatea lui Mesia și de domnia Lui dreaptă (Psalmii 2:12; Psalmii 89:15-17).
Cât de bine este să știm că, da, la final, binele va învinge răul, se va face dreptate și durerea va dispărea pentru totdeauna! Cum să găsim alinare în acest adevăr când, din perspectivă omenească, răul pare să prospere?
„Domnul a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale»” (Psalmii 110:1).
Iubirea Tatălui față de rasa umană căzută este de necuprins, de nedescris, fără egal. Această iubire L-a făcut să accepte să-L dea pe singurul Său Fiu să moară, pentru ca omul răzvrătit să poată fi adus în armonie cu principiile Cerului și salvat de pedeapsa ce i se cuvenea pentru călcarea Legii. Fiul lui Dumnezeu a coborât de pe tronul Său împărătesc și a devenit sărac de dragul nostru pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. El a devenit „Om al durerii” ca noi să putem fi făcuți părtașii unei bucurii veșnice. Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său, plin de har și de adevăr, să vină dintr-o lume plină de o slavă de nedescris într-o lume mutilată și ruinată de păcat, umbrită de negura morți și a blestemului.
Prin natura Sa umană, Hristos a atins omenirea; prin divinitatea Sa, El este prins de tronul lui Dumnezeu. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 79 (12 mart.)
Când Domnul Hristos va veni iarăși pe pământ, nu ca un arestat înconjurat de drojdia societăţii, oamenii Îl vor vedea ca Împărat al cerurilor. Domnul Hristos va veni în slava Sa, în slava Tatălui Său și în slava sfinţilor îngeri. De zece mii de ori zece mii și mii de mii de îngeri, fiii minunaţi și biruitori ai lui Dumnezeu, de un farmec și o slavă inegalabile, Îl vor însoţi în drumul Său. Apoi, El va sta pe tronul slavei Sale și înaintea Sa vor fi aduse toate naţiunile pământului. Atunci orice ochi Îl va vedea, chiar și cei ce L-au străpuns. În locul unei coroane de spini, El va purta o coroană de slavă – coroană în coroană. În locul acelei vechi haine regale de purpură, El va fi îmbrăcat cu haine de cel mai imaculat alb, „de o albeaţă pe care niciun înălbitor de pe pământ n-o poate da” (Marcu 9:3). Pe haina și pe coapsa Lui va fi scris un nume: „Împăratul împăraţilor și Domnul domnilor” (Apocalipsa 19:16). – Hristos, Lumina lumii, p. 439
Împărăția harului lui Dumnezeu se instaurează chiar acum prin faptul că, zi de zi, inimile care au fost pline de păcat și de răzvrătire se supun suveranității iubirii Sale. Totuși, instaurarea deplină a Împărăției slavei Sale nu va avea loc până la cea de-a doua venire a lui Hristos pe pământ.
…Porțile cerești urmează să se deschidă din nou și Mântuitorul va veni cu de zeci de mii de ori zece mii și mii de mii de sfinți ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Iehova Emanuel „va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn și Numele Lui va fi singurul Nume” (Zaharia 14:9). „Cortul lui Dumnezeu” va fi cu oamenii „și El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 108
6. Citește Psalmii 110:4-7. În ce fel este unică preoția lui Hristos și ce mare speranță găsim în preoția cerească a lui Hristos?
Domnul Îl înzestrează pe Mesia cu o stăpânire veșnică (Psalmii 110:1-3) și cu o preoție de un rang superior, de felul preoției lui Melhisedec (Psalmii 110:4-7). Domnul Își pecetluiește cuvântul cu o promisiune solemnă (Evrei 6:18). Jurământul lui Dumnezeu de a nu înceta să ne ofere un Preot desăvârșit este un semn al harului Său. Păcatele poporului Îl provoacă constant pe Dumnezeu să Își abandoneze poporul, dar jurământul Său garantează harul divin prin revocarea judecății din dreptul poporului pocăit (Exodul 32:14; Psalmii 106:45). Jurământul divin introduce un element nou în legământul davidic, declarând că împăratul Mesia este și Preot (Psalmii 110:4). Regii israeliți nu puteau îndeplini niciodată rolul de preoți levitici (Numeri 8:19; 2 Cronici 26:16-21). Când Scriptura menționează regi sau oameni care aduc jertfe, se subînțelege că le aduceau la preoți, iar aceștia le jertfeau de fapt. Psalmul 110 Îl deosebește pe regele Mesia de ceilalți regi și preoți ai lui Israel. Preoția veșnică a lui Hristos se trage de la Melhisedec, care era atât regele Salemului (Ierusalimului), cât și „preot al Dumnezeului celui Preaînalt” (Geneza 14:18-20). Vechiul Testament nu spune despre David sau la alt rege israelit că ar fi preot în felul lui Melhisedec, cu excepția Psalmului 110 – care vorbește despre un rege-preot deosebit în istoria lui Israel.
7. Citește Evrei 7:20-28. Care sunt implicațiile preoției superioare a lui Hristos?
Fiind atât Rege divin, cât și Preot veșnic, Hristos are o superioritate fără precedent asupra preoților și regilor umani; astfel putem avea speranță. Hristos este promotorul unui legământ superior, care are la bază jurământul lui Dumnezeu, nu promisiuni umane. El slujește în sanctuarul ceresc. Preoția Lui nu este afectată de păcat sau de moarte și astfel El poate mijloci pentru poporul Său și Îl poate salva pentru totdeauna. Lucrarea lui Hristos de împăcare, în calitate de Preot desăvârșit și milos, asigură poporul de rămânerea în prezența lui Dumnezeu (Evrei 6:19,20). Preoția regală a Domnului Hristos va pune capăt stăpânirii răului, nu doar în inima oamenilor, ci și în lume. El va împlini făgăduința din Psalmul 2, că fiecare popor și fiecare conducător vor fi supuși judecății regale a lui Hristos Isus (Psalmul 2:6-9; Psalmul 110:1,2,5,6). Minunata preoție regală a lui Isus ne solicită la modul absolut ascultarea și încrederea.
Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a prezenta adevărul Evangheliei şi de a descoperi regulile şi principiile pe care i le dăduse omului căzut. Fiecare idee prezentată a fost ideea Sa. El nu a avut nevoie să împrumute idei de la nimeni, deoarece El era autorul întregului adevăr. El a putut să prezinte ideile profeţilor şi ale filosofilor şi să-Şi păstreze originalitatea, deoarece Lui Îi aparţinea toată înţelepciunea. El era izvorul, fântâna întregului adevăr. El era mai avansat decât toţi, iar prin învăţătura Sa a ajuns să fie conducătorul spiritual al tuturor veacurilor.
Domnul Hristos a fost Acela care a vorbit prin Melhisedec, care era preot al Dumnezeului Celui Preaînalt. Melhisedec nu a fost Hristos, dar el a fost vocea lui Dumnezeu în lume, reprezentantul Tatălui. Hristos a fost Acela care a vorbit de-a lungul tuturor generaţiilor din trecut, Acela care Şi-a condus poporul şi a fost Lumina lumii. – Solii alese, cartea 1, p. 409
… În Copilul din Betleem era ascunsă slava în faţa căreia îngerii se prosternau. Acest Prunc neștiutor era sămânţa făgăduită, către care arăta primul altar de la poarta Edenului. Acesta era Șilo, Pacificatorul. Era Acela care, Se numise în faţa lui Moise EU SUNT. Era Acela care, în stâlpul de nor și de foc, fusese Conducătorul lui Israel. Era Acela despre care văzătorii prorociseră cu mult înainte. El era Dorinţa tuturor naţiunilor, Rădăcina și Vlăstarul lui David și Luceafărul strălucitor de dimineaţă. Numele acelui plăpând Pruncușor, înscris în registrul lui Israel, care-L declara ca fiind Fratele nostru, era nădejdea neamului omenesc decăzut. Copilul pentru care se plătise răscumpărare era Acela care trebuia să plătească preţul de răscumpărare pentru păcatele întregii omeniri. Era adevăratul „Mare-Preot pus peste casa lui Dumnezeu”, conducătorul preoţiei „care nu poate trece de la unul la altul”, Mijlocitorul de la „dreapta Măririi, în locurile preaînalte” (Evrei 10:21; 7:24; 1:3). – Hristos, Lumina lumii, p. 52
Curcubeul care înconjoară tronul divin este o asigurare că Dumnezeu este consecvent, că „la El nu există schimbare, nici umbră de mutare”. Noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu și nu merităm favoarea Sa. … Atunci când venim la El, mărturisindu-ne păcatul și nevrednicia, El a garantat că ne va asculta strigătul. Însăși onoarea tronului Său este în joc în împlinirea Cuvântului Său față de noi.
La fel ca Aaron, care Îl simboliza pe Domnul Hristos, Mântuitorul nostru duce pe inima Sa, în Locul Preasfânt, numele tuturor celor din poporul Său. Marele nostru Preot își aduce aminte de toate cuvintele prin care ne-a încurajat să ne încredem în El. Domnul nu uită niciodată legământul Său. Toți cei care Îl vor căuta Îl vor găsi.
Tuturor celor care vor bate li se va deschide. Nimănui nu i se va răspunde cu scuza: „Nu Mă deranja, poarta este încuiată, nu vreau să o deschid.” Niciodată nu i se va spune cuiva: „Nu pot să te ajut.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 148.
Fiind deopotrivă rugăciuni ale lui Hristos și rugăciuni despre Hristos, psalmii constituie o revelație unică despre persoana și lucrarea de răscumpărare a Domnului Hristos, Cel care este „Dumnezeu […] cu noi” (Matei 1:23). Isus este „Dumnezeu […] cu noi” în rugăciunile chinuitoare din toiul suferinței și abandonului. Este „Dumnezeu […] cu noi” în apelurile disperate după dreptate și eliberare. Este „Dumnezeu […] cu noi” prin faptul că nu ne abandonează în rătăcirea și disperarea noastră, ci ne arată calea credinței biruitoare. El a devenit pentru noi Preot și Împărat veșnic pentru a ne salva de osânda veșnică a păcatului. În Hristos Isus – Împăratul davidic desăvârșit – își găsesc împlinirea toate promisiunile lui Dumnezeu de salvare (2 Corinteni 1:20).
„Prin natura Sa umană, Hristos a venit în legătură cu omenirea; prin divinitatea Sa, El stăpânește pe tronul lui Dumnezeu. Ca Fiul omului, El ne-a dat un exemplu de ascultare; ca Fiul lui Dumnezeu, El ne dă putere să ascultăm. Hristos a fost Cel care, din rugul de pe muntele Horeb, i-a vorbit lui Moise, zicând: «Eu sunt Cel ce sunt» [...] «Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce se numește Eu sunt m-a trimis la voi”» (Exodul 3:14). Aceasta a fost garanția eliberării lui Israel. De aceea, când a devenit «asemenea oamenilor», El Însuși a declarat: Eu sunt. [...] Și nouă ne zice: «Eu sunt Păstorul cel bun». «Eu sunt Pâinea vie» (Ioan 10:11; 6:51).” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 24, 25).
Studiu zilnic:
Ieremia 21
Ieremia 22
Ieremia 23
Ieremia 24
Ieremia 25
Ieremia 26
Ieremia 27
Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Igiena generală”.
1. Ce era de făcut ca să nu izbucnească mânia Domnului ca un foc?
2. Ce lucru înseamnă a-L cunoaște pe Domnul?
3. Cine ajunsese ca Sodoma și Gomora?
4. Cât timp vor fi supuse toate neamurile împăratului Babilonului?
5. Cu ce substanțe este încărcat aerul închis din casă?
Privire generală
În această săptămână vom studia supremul și sublimul subiect al întregii Scripturi: Domnul și Mântuitorul nostru, Isus Hristos. Isus Hristos ca personaj principal al întregii Biblii are o importanță deosebită pentru înțelegerea noastră asupra Scripturii și în această privință cartea Psalmii nu face excepție. În diferitele ei imnuri de laudă, de iertare, de dreptate și răsplată, Isus este descris ca Păstor, Mesia care suferă, Fiul lui David, Împărat etern și Preot ceresc. Aceste descrieri ne ajută să înțelegem mai bine poziția Lui preeminentă în planul de răscumpărare și iubirea Lui pentru fiecare dintre noi.
Cartea Psalmii ne oferă o perspectivă mai largă asupra lucrării lui Isus din cer și asupra celei de-a doua Lui veniri. În această săptămână vom analiza câteva dintre aceste aspecte din psalmi privitoare la Isus și la lucrarea Sa.
Comentariu
Scriitorii Noului Testament considerau psalmii o sursă importantă de înțelegere a vieții și lucrării Domnului Hristos. Noul Testament face referire la multe pasaje din psalmi pentru a arăta că Isus împlinește profețiile Vechiului Testament. Unele sunt citate cuvânt cu cuvânt, iar altele sunt doar aluzii (trimiteri indirecte la textul Vechiului Testament și la ideile sale, în contrast cu citatele cuvânt cu cuvânt).
Așadar în psalmi există multe referiri la dumnezeirea lui Hristos și la lucrarea Sa pe pământ. Acestea transmit intenția psalmiștilor, prin călăuzirea Duhului Sfânt, de a evidenția și vesti misiunea Domnului Isus. Având în minte aceste elemente generale, să ne îndreptăm atenția asupra versetelor din psalmi pe care scriitorii Noului Testament le aplică lui Isus.
Domnul Isus este Yahve din Vechiul Testament – El este Dumnezeu.
Divinitatea Domnului Isus este un subiect important pentru scriitorii Noului Testament, cum ar trebui să fie și pentru noi. În tabelul de mai sus putem vedea pasajele din psalmi care fac referire la divinitatea lui Yahve pe care Pavel și Luca o aplică lui Isus. Divinitatea Domnului face ca jertfa Lui să fie deopotrivă unică și eficace, adică, Cel care a murit pe cruce să ne răscumpere a fost Însuși Creatorul. Ce gând profund! Nu îi vom înțelege niciodată pe deplin profunzimile sublime în toate dimensiunile sale, fie acum, fie în veacurile nesfârșite ale veșniciei, deși încercarea de a contempla și interioriza frumoasele sale adevăruri ne va transforma inima.
Viața și lucrarea Domnului Isus
Scriitorii evangheliilor și ai Noului Testament au înțeles că anumite pasaje din Vechiul Testament, precum unii psalmi, proclamau lucrarea Domnului Isus. Având în vedere numeroasele citate din psalmi pe care le găsim în Noul Testament, am putea spune că psalmii erau cartea preferată a scriitorilor Noului Testament. Aceștia au folosit psalmii pentru a afirma că profeții au prezis evenimentele importante ale lucrării lui Isus pe pământ.
Apostolii au căutat să ofere dovezi scripturale în sprijinul suferinței și morții Domnului Isus ca eveniment prezis în detaliu în Vechiul Testament. (Nu uita că lucrăm aici cu dovezi scripturale doar din cartea Psalmii. Categoric multe alte dovezi în favoarea suferinței Domnului Hristos se pot găsi în Vechiul Testament, în special în cartea Isaia.)
Ansamblul de dovezi scripturale din psalmi confirmă realitatea agoniei, morții și învierii lui Isus Hristos. Răstignirea și învierea Domnului constituie punctul culminant al istoriei mântuirii dintre cădere și a doua venire, precum și punctul central al planului de răscumpărare.
Înălțarea Domnului Isus după înviere
Lucrarea lui Isus de ispășire care are loc în ceruri nu are o importanță mai mică decât jertfa de ispășire pe care a adus-o pe muntele Calvarului. Prin urmare, nu este o coincidență faptul că, printre scriitorii Noului Testament, Psalmul 110 este cel mai citat pasaj din Vechiul Testament sau cel la care se face aluzie cel mai des. De exemplu, versetul 1 din Psalmul 110 este folosit de 17 ori în Noul Testament: Matei 22:44; Marcu 12:36; 16:19; Luca 20:42,43; Luca 22:69; Faptele 2:34,35; 1 Corinteni 15:25; Efeseni 1:20; Coloseni 3:1; Evrei 1:3,13; Evrei 8:1; Evrei 10:12,13; Evrei 12:2; în timp ce versetul 4 din Psalmul 110 este citat în total de patru ori: Evrei 5:6; Evrei 6:20; Evrei 7:17,21.
Lucrarea cerească a Domnului Isus și modul în care înțelegem noi această lucrare a Sa pentru noi sunt elemente esențiale pentru experiența noastră spirituală zilnică în calitate de creștini. Epistola către evrei declară cu încredere: „Să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut «Mare-Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec»” (Evrei 6:18-20, care citează finalul versetului 4 din Psalmul 110).
Atributele lui Dumnezeu din psalmi, aplicate la Isus în Noul Testament
Pentru a înțelege mai bine legătura dintre persoana Domnului Isus și imaginile mesianice din psalmi, să examinăm următoarele exemple și aplicația din Noul Testament:
Bunătatea lui Dumnezeu poate fi „gustată” sau experimentată personal: Psalmii 34:8 → 1 Petru 2:3,4
Domnul Isus iartă păcatele: Psalmii 103:2,3 → Luca 5:21,24
El este Viața: Psalmii 36:9 → Ioan 1:4
El este Stânca: Psalmii 18:2; 95:1 → 1 Petru 2:6; 1 Corinteni 10:4
El este drept: Psalmii 129:4; 145:17 → 1 Ioan 1:9; 2:1
El este omniprezent: Psalmii 139:8 → Efeseni 1:23; Matei 18:20
Împărăția Lui este veșnică: Psalmii 145:13 → Daniel 7:14, Fiul omului
Cuvântul Lui locuiește în credincios: Psalmii 119:11 → Coloseni 3:16
După cum arată aceste exemple, Dumnezeul psalmilor este Mesia care este revelat în Noul Testament. Prin urmare, Dumnezeul Vechiului Testament nu este vreo divinitate diferită de Divinitatea din Noul Testament.
Tonul mesianic al Psalmului 24
Unii psalmi fac aluzie la anumite evenimente sau secvențe mesianice. Psalmul 24 este unul dintre ei. Primele versete (1-6) se leagă de Psalmul 15, dată fiind asemănarea lor tematică. Psalmul 24 ne dezvăluie în plus identitatea celor cărora li se permite să intre în Locul Sfânt sau pe muntele sfânt al Domnului.
De la versetul 7 la versetul 10, psalmul capătă un ton mesianic. Descrie intrarea Domnului într-o cetate sfântă. Mulți comentatori, printre care și Ellen G. White, aplică această secțiune înălțării Domnului Isus la cer (vezi Scrieri timpurii, p. 190-192). Aceste versete sunt o descriere plină de bucurie a intrării lui Isus în imperiul ceresc, în cântecele îngerilor, care Îl proclamă „Împărat al slavei” și „Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte” (Psalmii 24:8). Această scenă este o reprezentare în miniatură a mărețului eveniment din viitor când toți cei răscumpărați vor intra pe porțile Cetății Sfinte.
Aplicație
Pe scurt, să recapitulăm motivele importanței studiului din această săptămână pentru viața noastră spirituală! În primul rând, studiul nostru este o confirmare a originilor divine ale Cuvântului profetic. Cum altfel putem explica mulțimea de declarații ale scriitorilor biblici din secolele X-V î.H., care au prezis cu o acuratețe deosebită evenimente importante din viața lui Mesia care avea să vină? Cum altfel ar fi putut, la rândul Lui, Isus să împlinească toate detaliile acestor profeții, dacă nu prin călăuzirea Duhului, sub a cărui inspirație profeții preziseseră viitorul Mântuitor? În zilele noastre, la locul de muncă, în eșaloanele universitare și științifice, precum și pe diversele platforme de socializare, abundă batjocura și disprețul minților necredincioase, care iau în derâdere Scripturile. În fața unui astfel de scepticism, sperăm cu sinceritate că studiul din această săptămână întărește credința membrilor grupei tale în Unsul și în Cuvântul Său.
Dincolo de orice altceva, studiul nostru din această săptămână dezvăluie unitatea Bibliei. Deși din exterior pare o colecție de scrieri ale unor diverși autori, consemnate în diferite locuri și culturi de-a lungul a 16 secole, împreună aceste scrieri alcătuiesc un întreg bine închegat. Ideile și temele Bibliei sunt atent împletite și scot la iveală Duhul care a inspirat mintea profeților și a apostolilor care au scris-o. Rezultatul final este crearea celei mai mari capodopere scrise vreodată în istoria omenirii. Credința și acțiunile noastre ar trebui să se bazeze pe această stâncă solidă.
În cele din urmă, compararea Psaltirii cu Noul Testament ne-a oferit noi înțelegeri cu privire la persoana și caracterul Domnului Isus. Scripturile sunt ca un cufăr plin de comori în care putem să descoperim mereu noi bijuterii prețioase de adevăr despre Dumnezeul nostru minunat.