De memorat: „Învaţă-ne să ne ___ bine zilele, ca să căpătăm ___!” (Psalmii 90:12).
După cum am văzut, harul lui Dumnezeu asigură iertarea păcatelor și dă naștere unei inimi noi în păcătosul pocăit, care trăiește acum prin credință. Cuvântul lui Dumnezeu oferă îndrumări pentru o viață dreaptă, neprihănită (Psalmii 119:9-16). Păzirea legii lui Dumnezeu nu este în niciun caz o păzire legalistă a unor reguli, ci o viață trăită într-o relație strânsă cu Dumnezeu, o viață plină de binecuvântări (Psalmii 119:1,2; Psalmii 128).
Totuși viața persoanei neprihănite nu este lipsită de ispite. Uneori cel drept poate fi ispitit de natura înșelătoare a păcatului (Psalmii 141:2-4) și poate chiar cădea în acea ispită. Dumnezeu permite vremuri de încercare pentru a scoate la iveală credincioșia (sau necredincioșia) copiilor Săi. Dacă fiii și fiicele lui Dumnezeu urmează îndrumările și îndemnurile Sale, credința lor va fi curățită și încrederea lor în Domnul va fi întărită. Înțelepciunea pentru o viață neprihănită se dobândește prin dinamica unei vieți cu Dumnezeu în mijlocul ispitelor și dificultăților. Astfel, rugăciunea ca Dumnezeu să ne învețe să ne numărăm bine zilele „ca să avem parte de o inimă înțeleaptă” (90:12, NTR) reflectă un angajament continuu de a umbla în credincioșie față de Domnul.
24 februarie – Ziua Radio Mondial (colectă)
„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmii 90:12)
Timpul nostru Îi aparține lui Dumnezeu. Fiecare clipă este a Sa, iar noi avem obligația solemnă de a o folosi spre slava Lui. Dumnezeu nu va cere o socoteală mai strictă cu privire la niciun talant pe care ni l-a încredințat decât cu privire la timpul nostru.
Valoarea timpului este mai presus de orice evaluare. Domnul Hristos a considerat fiecare clipă ca fiind prețioasă și așa ar trebui să o considerăm și noi. Viața este prea scurtă pentru a fi risipită fără rost. Nu avem decât câteva zile de probă, în care trebuie să ne pregătim pentru veșnicie. Nu avem niciun timp de pierdut, niciun timp pe care să-l dedicăm plăcerii egoiste, niciun timp pentru a ne îngădui să păcătuim. Acum este timpul când trebuie să ne pregătim pentru judecata de cercetare. – The Faith I Live By, p. 158
Cred că noi ne aflăm chiar pe pragul lumii veșnice și caut să rămân continuu în comuniune cu Dumnezeu. Eu prețuiesc viața veșnică și nimic nu mă va despărți de dragostea lui Dumnezeu. Doresc să-mi educ și să-mi antrenez continuu sufletul să se sprijine pe Hristos pentru a primi putere spirituală de la El. Dumnezeu intenționează să avem o cunoaștere a lui Hristos din experiență, ca să putem fi martori credincioși pentru Dumnezeu, dând mărturie despre harul lui Hristos prin cuvinte și fapte, prin influența asupra altora, de care ne dăm seama sau nu.
… Când mă gândesc la lucrarea pe care o face Dumnezeu pentru omul căzut, mă cuprinde uimirea că El vrea să le ia pe sărmanele ființe căzute și să le dea putere morală pentru lucrarea lăuntrică a harului Său, care transformă caracterul și îi face pe oameni potriviți pentru locașurile pe care le pregătește pentru ei – ființe potrivite să stea în prezența Sa, să fie împreună cu îngerii și să păstreze comuniunea cu Dumnezeu. O, cât de mult dorește inima mea să fiu una dintre aceia care vor umbla cu Isus Hristos pe pământul nou creat! – Astăzi cu Dumnezeu, p. 117 (18 apr.)
Adesea, viața creștinului este plină de pericole, iar datoria i se pare greu de îndeplinit. El își imaginează o ruină iminentă în față și sclavie și moarte înapoi. Totuși vocea lui Dumnezeu îi spune cu claritate: Mergeți înainte! Să ne supunem poruncii, chiar dacă privirile noastre nu pot pătrunde întunericul. Obstacolele care împiedică progresul nostru nu vor dispărea niciodată din fața unui om care stă pe loc, plin de îndoială. Cei care amână ascultarea până când toate incertitudinile vor dispărea și până când nu va mai fi nici un risc de a da greș sau de a fi biruiți nu vor asculta niciodată. Credința privește dincolo de dificultăți și se bazează pe ceea ce nu se vede, chiar pe Cel ce este Atotputernic, prin urmare ea nu poate fi înfrântă. Credința înseamnă să te prinzi de mâna lui Hristos în orice situație grea. …
Domnul Isus nu ne cere să-L urmăm, pentru ca după aceea să ne părăsească. Dacă ne consacrăm viața în slujba Sa, nu vom fi niciodată într-o situație pentru care Dumnezeu nu a prevăzut dinainte resursele necesare. Oricare ar fi situația în care ne aflăm, noi avem un Sfătuitor sigur. – Slujitorii Evangheliei, pp. 262–263
1. Citește Psalmii 119:1-16,161-168. Cum ar trebui să păzim poruncile lui Dumnezeu și care sunt binecuvântările care izvorăsc din aceasta?
Biblia descrie viața zilnică de credință ca pe un pelerinaj („umblare”) cu Dumnezeu pe calea neprihănirii Sale. Această viață se menține prin umblarea „după Legea Domnului” (Psalmii 119:1) și umblarea „în lumina Feței [S]ale” (Psalmii 89:15). Acestea nu sunt în niciun caz două umblări diferite. Umblarea în lumina feței lui Dumnezeu implică păzirea legii Sale. Tot la fel, umblarea „după Legea Domnului” presupune căutarea lui Dumnezeu cu toată inima (Psalmii 119:1,2,10).
A fi „fără prihană în calea” ta este un alt mod în care psalmii descriu o viață curată (Psalmii 119:1). „Fără prihană” înseamnă o jertfă „fără cusur” (Exodul 12:5) care este acceptabilă înaintea lui Dumnezeu (12:5). Tot la fel, viața persoanei fără prihană, care este o jertfă vie (Romani 12:1), trebuie să fie nepătată de atracția pentru păcat. O viață consacrată lui Dumnezeu este, de asemenea, „o cale neprihănită”, însemnând că persoana în cauză alege o direcție corectă în viață, care este plăcută lui Dumnezeu (Psalmii 101:2,6; vezi și Psalmii 18:32).
Păzirea poruncilor lui Dumnezeu nu are nicio legătură cu respectarea legalistă a unor reguli divine. Dimpotrivă, constă într-o „minte sănătoasă” care înțelege diferența dintre bine și rău, dintre corect și greșit (Psalmii 111:10; vezi și 1 Cronici 22:12) și implică întreaga persoană, nu doar acțiunile exterioare. A fi „fără prihană/neprihănit”, a păzi poruncile lui Dumnezeu și a-L căuta pe Dumnezeu din toată inima sunt atitudini inseparabile în viața credinciosului (Psalmii 119:1,2).
Poruncile lui Dumnezeu sunt o exprimare a voii Lui pentru lume. Ele învață poporul lui Dumnezeu cum să devină înțelept și să trăiască în libertate și pace (Psalmii 119:7-11,133). Psalmistul este încântat de lege pentru că legea îl asigură de credincioșia lui Dumnezeu (Psalmii 119:77,174).
„Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta şi nu li se întâmplă nicio nenorocire” (Psalmii 119:165). Imaginea nenorocirii descrie eșecul moral. Fiind candelă pentru picioarele psalmistului (Psalmii 119:105), Cuvântul lui Dumnezeu îl ferește de ispite (Psalmii 119:110).
Cum a demonstrat Domnul Hristos puterea Cuvântului lui Dumnezeu în viața Sa (Matei 4:1-11)? Ce ar trebui să ne spună lucrul acesta despre puterea care vine dintr-o inimă hotărâtă să asculte de legea lui Dumnezeu?
„Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului!” (Psalmii 119:1)
În puterea sa, păcătosul nu poate să împlinească cerințele lui Dumnezeu. El trebuie să meargă pentru ajutor la acela care i-a plătit răscumpărarea.
Hristos este speranța noastră. Aceia care cred în El sunt curățiți. Harul lui Dumnezeu și guvernarea Sa merg împreună în perfectă armonie. Când Isus a devenit înlocuitorul omului, bunătatea și credincioșia (în engl.: bunătatea și adevărul) s-au întâlnit și dreptatea și pacea s-au sărutat. Crucea de la Calvar dă mărturie pentru înaltele cerințe ale Legii lui Dumnezeu.
Legea celor Zece Porunci nu ar trebui să fie privită atât de mult din perspectiva interdicțiilor, cât din cea a harului. Interdicțiile ei sunt garanția sigură a fericirii care se află în ascultare. Când este primită prin Hristos, ea lucrează în noi acea curăție a caracterului care ne va aduce bucurie de-a lungul veacurilor. Pentru cel ascultător, ea este un zid de apărare. Noi vedem în ea bunătatea lui Dumnezeu care, descoperindu-le oamenilor principiile imutabile ale neprihănirii, caută să îi apere de relele care sunt urmarea călcării ei. – Our High Calling, p. 137
Putem să păzim Legea numai dacă ne însușim neprihănirea lui Hristos. El ne spune: „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic”. Când primim darul ceresc, neprihănirea lui Hristos, vom descoperi că ne-a fost pus la dispoziție harul divin și că resursele omenești sunt lipsite de putere. Isus ne dă Duhul Sfânt în măsură bogată, pentru situații de urgență, pentru a ne ajuta în slăbiciunile noastre, pentru a ne încuraja, pentru a ne lumina mintea și pentru a ne curăța și înnobila inima. Hristos devine pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare.
De la începutul și până la sfârșitul vieții creștine, nu putem reuși să facem nici măcar un pas fără Hristos. El ne-a trimis Duhul Său, care să fie cu noi mereu și putem să-L urmăm oriunde merge, dacă avem încredere în El fără rezerve și dacă Îi predăm Lui voința noastră. – Asemenea lui Hristos, p. 103 (30 mart.)
Mântuitorul a biruit pentru a-i arăta omului cum poate birui la rândul său. Hristos a întâmpinat toate ispitele lui Satana cu Cuvântul lui Dumnezeu. Încrezându-Se în făgăduințele lui Dumnezeu, El a primit putere să asculte de poruncile Lui, iar ispititorul n-a putut câștiga niciun avantaj. La fiecare ispită, răspunsul Său era: „Stă scris”. Tot așa, Dumnezeu ne-a dat și nouă Cuvântul Său, prin care să ne împotrivim răului. Ne-au fost date făgăduințe enorm de mari și prețioase, pentru ca, prin acestea, „să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4).
Îndemnați-l pe cel ispitit să nu se uite la împrejurări, la slăbiciunea lui sau la puterea ispitei, ci la puterea Cuvântului lui Dumnezeu. Toată tăria Sa ne aparține. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, spune psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta” (Psalmii 119:11). – Divina vindecare, p. 181
2. Citește Psalmii 90; Psalmii 102:11 și Psalmii 103:14-16. Care este situația în care se află oamenii?
Existența omului căzut nu este decât un abur în lumina veșniciei. O mie de ani în ochii lui Dumnezeu sunt ca „o strajă din noapte”, care dura trei sau patru ore (Psalmii 90:4). În comparație cu timpul divin, viața omului zboară (Psalmii 90:10). Cei mai puternici dintre oameni sunt asemănați cu cele mai firave plante (Psalmii 90:5,6; Psalmii 103:15,16). Cu toate acestea, până și acea viață scurtă este plină de trudă și de durere (Psalmii 90:10). Până și oamenii seculari, care nu au nicio credință în Dumnezeu, deplâng scurtimea vieții, în special în raport cu veșnicia, care este undeva acolo și despre care știu că amenință să continue fără ei. Psalmul 90 prezintă condiția umană în contextul grijii lui Dumnezeu pentru oameni în calitatea Sa de Creator al lor. Domnul a fost locul de adăpost pentru copiii Săi din toate generațiile (Psalmii 90:1,2). Cuvântul ebraic ma´on, „loc de adăpost” Îl descrie pe Dumnezeu ca refugiu sau ascunziș pentru poporul Său (Psalmii 91:9). Dumnezeu Își stăpânește mânia sfântă și Își pune harul din nou la dispoziție. Psalmistul exclamă: „Dar cine cunoaște puterea mâniei Tale și furia Ta?” (90:11, NTR), sugerând că nimeni nu a simțit vreodată efectul deplin al mâniei lui Dumnezeu față de păcat, prin urmare există speranța ca oamenii să se pocăiască și să dobândească înțelepciune pentru o viață neprihănită.
Înțelepciunea biblică include nu doar simpla inteligență, ci venerație față de Dumnezeu. Înțelepciunea de care avem nevoie este să știm cum „să ne numărăm bine zilele” (Psalmii 90:12). Dacă ne putem număra zilele înseamnă că zilele noastre sunt limitate și că știm că sunt limitate. Trăirea înțeleaptă înseamnă conștientizarea caracterului tranzitoriu al vieții în așa fel încât să ducă la credință și la ascultare. Această înțelepciune este dobândită numai prin pocăință (Psalmii 90:8,12) și prin darul iertării, compasiunii și milei lui Dumnezeu (Psalmii 90:13,14). Problema noastră fundamentală nu constă în faptul că suntem creați ca ființe umane, ci păcatul și ce a adus păcatul în lumea noastră constituie problema noastră. Efectele lui distrugătoare se văd peste tot și în fiecare persoană. Mulțumită însă Domnului Isus, s-a făcut posibilă o cale de ieșire din starea noastră căzută (Ioan 1:29; Ioan 3:14-21). Altfel nu am fi avut nicio speranță.
Ce perspective avem în Isus, indiferent cât de repede trece viața noastră? (Vezi Ioan 3:16.) Ce speranță am avea fără El?
Familia omenească de-abia începuse să trăiască atunci când oamenii au început să moară. Omul care apreciază timpul ca fiind ziua sa de lucru, va fi potrivit pentru o locuință și pentru o viață nemuritoare. Este bine că s-a născut. Noi suntem avertizați să răscumpărăm vremea. Dar timpul risipit nu mai poate fi recuperat niciodată. Nu putem să chemăm înapoi nici măcar un moment. Singurul mod în care putem răscumpăra timpul este să facem cât putem mai mult în cel rămas, și aceasta fiind împreună-lucrători cu Dumnezeu în marele Său plan de mântuire.
Fiecare clipă este încărcată cu consecințe veșnice. Noi trebuie să fim oameni ai momentului, gata să slujim în momentul în care vedem o ocazie. Oportunitatea pe care o avem acum de a spune unui suflet aflat în nevoie cuvintele vieții s-ar putea să nu mai apară niciodată. Dumnezeu îi poate spune unuia ca acesta: „În noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul” (Luca 12:20) și, din cauza neglijenței noastre, omul să nu fie pregătit. În marea zi a judecății, cum vom da noi seamă înaintea lui Dumnezeu? – The Faith I Live By, p. 15
Acum lucrarea vieții noastre trebuie să fie aceea de a ne pregăti pentru veșnicie. Noi nu știm cât de curând se poate încheia activitatea noastră aici și cât este de important să biruim natura noastră decăzută și păcătoasă ca să devenim asemenea chipului lui Hristos. Nu avem de pierdut nicio clipă. Trebuie să fim pregătiți zilnic pentru veșnicie. Toată viața ne este dăruită pentru a căuta darul vieții veșnice. Dumnezeu ne-a dăruit un timp de probă și, dacă trăim șaptezeci de ani, cât de scurt este acest timp pentru a desăvârși mântuirea noastră! Apoi, compară această perioadă cu viața care se măsoară cu viața lui Dumnezeu. Scurta noastră perioadă de probă se poate termina în orice moment. Cât de zeloși ar trebui să fim pentru a ne asigura un loc în căminul de pe pământul cel nou!
Dorința mea este să fac lucrarea pe care Maestrul mi-a dat-o s-o fac și nimic să nu mă abată de la această lucrare. … Noi trebuie să căutăm să fim una cu Dumnezeu. Interesul Lui trebuie să fie interesul nostru, sentimentele și planurile Lui să fie ale noastre. Noi cunoaștem iubirea lui Dumnezeu pentru păcătoși și sacrificiul fără margini pe care L-a făcut pentru a salva sufletele care piereau. Așadar, să ne unim cu Hristos în această mare lucrare. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 117 (18 apr.)
Domnul Hristos nu îi va abandona niciodată pe aceia pentru care a murit. Chiar dacă omul este copleșit de ispită și Îl părăsește pe Hristos, El nu Se va îndepărta niciodată de cel pe care l-a răscumpărat cu prețul vieții Sale. …
Trăiți în legătură cu Hristos cel viu, iar El vă va ține de mână cu putere și nu vă va lăsa să cădeți niciodată. Dacă veți căuta să cunoașteți și să credeți în iubirea lui Dumnezeu față de voi, veți fi în siguranță; această iubire este o fortăreață de neînvins pentru toate atacurile și amăgirile lui Satana. „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în El și stă la adăpost” (Proverbele 18:10). – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 119
3. Citește Psalmii 81:7,8; Psalmii 95:7-11 și Psalmii 105:17-22. Ce spun aceste texte despre încercările Domnului?
Meriba este locul în care israeliții au testat credincioșia și puterea lui Dumnezeu de a Se îngriji de nevoile lor (Exodul 17:1-7; Psalmii 95:8,9). Psalmul 81 face o inversiune și interpretează același eveniment ca ocazia când Domnul l-a pus pe Israel la încercare (Psalmul 81:7). Și, prin neascultarea și lipsa lui de încredere (Psalmul 81:11), poporul nu a trecut testul lui Dumnezeu.
Referirea la Meriba transmite un mesaj dublu. În primul rând, poporul lui Dumnezeu nu trebuie să repete greșelile generațiilor trecute. În schimb, trebuie să se încreadă în Dumnezeu și să umble pe calea Lui (Psalmul 81:13). În al doilea rând, deși poporul nu a trecut testul, Dumnezeu a venit în ajutorul lui când a avut necazuri (Psalmul 81:7). Harul salvator al lui Dumnezeu din trecut le oferă noilor generații siguranța harului divin.
Psalmul 105 arată că încercările erau modalitățile lui Dumnezeu de a testa încrederea lui Iosif în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la viitorul său (Geneza 37:5-10; Psalmii 105:19). Termenul ebraic tsarap, „încercat”, Psalmul 19:19, transmite ideea de curățare, rafinare sau purificare. Prin urmare, scopul încercării credinței lui Iosif era să-i spulbere acestuia toate dubiile cu privire la făgăduința lui Dumnezeu și să-i fortifice încrederea în călăuzirea divină.
Scopul disciplinării divine este să-i întărească pe copiii lui Dumnezeu și să-i pregătească pentru împlinirea făgăduinței, după cum apare în exemplul lui Iosif (105:20-22). Doar că respingerea îndrumărilor divine generează în om o încăpățânare tot mai mare și o împietrire a inimii. „Dumnezeu cere o ascultare promptă și fără comentarii de legea Sa, dar oamenii sunt adormiți sau paralizați de înșelăciunile lui Satana, care le sugerează scuze și subterfugii și le învinge reținerile de ordin moral, spunându-le cum i-a spus Evei în grădină: «Hotărât că nu veți muri.» Neascultarea împietrește nu doar inima și conștiința celui vinovat, ci corupe și credința altora. Ceea ce la început li se părea foarte rău ajunge pe parcurs să își piardă gravitatea, din cauza obișnuinței, până când, în cele din urmă, cei în cauză ajung să pună la îndoială dacă respectivul lucru este cu adevărat păcat și, fără să-și dea seama, cad în aceeași greșeală” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 4, p. 146).
Tu cum ai simțit că păcatul împietrește inima? De ce ar trebui ca acest gând să ne conducă la Calvar, acolo unde putem găsi puterea de a asculta?
Când vă opriți atenția asupra frumuseții, bunătății, harului și iubirii Domnului Isus și mintea este antrenată să facă lucrările lui Hristos, să fiți copii ascultători, vă veți întreba în mod obișnuit: Este aceasta calea Domnului? Îi place Domnului Isus ca eu să fac așa? Ce fac este ca să îmi placă mie sau să Îi placă lui Isus?
Așadar, fiecare să-și amintească aceste cuvinte ale Domului: „Tu… scoți la lumina feței Tale păcatele noastre cele ascunse.” Mulți au nevoie să facă o hotărâtă schimbare în gândurile și faptele lor, dacă vor să Îi placă lui Isus. Noi ne vedem rareori păcatele în lumina teribilă în care le vede Dumnezeu. Mulți s-au obișnuit să meargă înainte în păcat și inima lor se împietrește sub influența puterii lui Satana. Și gândurile lor sunt aduse în captivitate față de influența lui rea, dar când, prin puterea și harul lui Dumnezeu, ei se împotrivesc în mod hotărât ispitelor lui Satana, mintea lor este eliberată, iar inima și conștiința, fiind influențate de Spiritul lui Dumnezeu, devin sensibile și atunci păcatul le apare așa cum este – teribil de păcătos. Atunci păcatele ascunse sunt aduse la lumina feței lor. Ei își mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu, se căiesc și le este rușine de ele. Și Domnul le dă la o parte dinaintea feței Sale, le aruncă înapoia Sa. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 3, p. 1150
Când a fost ispitit să se abată de la calea cea dreaptă, să calce Legea lui Dumnezeu și să se dovedească lipsit de credincioșie față de stăpânul lui, Iosif s-a împotrivit cu statornicie și a dovedit puterea înnobilatoare a temerii de Dumnezeu, prin răspunsul pe care i l-a dat soției stăpânului său. … Aici se află un exemplu pentru toate generațiile care vor trăi pe pământ. Deși este posibil să fie expuși ispitelor, totuși copiii lui Dumnezeu trebuie să-și dea seama că întotdeauna va fi o cale de apărare în apropiere, iar dacă vor cădea, va fi doar vina lor. Dumnezeu va fi un ajutor mereu prezent în vreme de nevoie, iar Duhul Său îi va ocroti. Deși vor fi înconjurați de ispitele cele mai severe, există un Izvor al puterii la care pot să apeleze pentru a li se împotrivi.
… Iosif … a suferit pentru că nu a renunțat la integritatea lui. Însă și-a pus reputația și interesele în mâinile lui Dumnezeu. Cu toate că Dumnezeu a îngăduit ca Iosif să sufere un timp, ca să-l pregătească să ocupe o poziție importantă, totuși El a păzit reputația aceea care fusese înnegrită de acuzatoarea nelegiuită și, în cele din urmă, în momentul rânduit de El, a făcut ca reputația aceea să strălucească. Dumnezeu a făcut ca până și închisoarea să fie o cale pentru înălțarea lui Iosif. În timp, virtutea își va aduce propria răsplată. Apărarea inimii lui Iosif a constat în temerea de Dumnezeu, care l-a făcut să fie credincios și drept față de stăpânul său și loial față de Dumnezeu. – Istoria mântuirii, pp. 102–103
4. Citește Psalmul 141. Pentru ce se roagă psalmistul?
Psalmul 141 este o rugăciune prin care psalmistul cere să fie ferit de ispitele din interior și din exterior. El nu numai că este pus în pericol de uneltirile celor răi (Psalmul 141:9,10), dar este și ispitit să acționeze la fel ca ei. Primul punct slab este autocontrolul asupra vorbirii, așa că psalmistul se roagă ca Domnul să păzească ușa buzelor sale (Psalmul 141:3). Această imagine face aluzie la păzirea porților unei cetăți, care, în vremurile biblice, protejau cetatea.
O altă ispită este ademenirea omului lui Dumnezeu la ospețele celor răi (Psalmul 141:4,5) în loc să urmeze sfatul celui neprihănit. Psalmistul își consideră propria inimă principala amenințare, pentru că acolo se dă adevărata luptă. Numai rugăciunea neîncetată marcată de o încredere deplină în Dumnezeu și de un total devotament față de El poate salva pe cineva de ispită (Psalmul 141:2).
5. Citește Psalmii 1:1 și Psalmii 141:4. Cum este înfățișat caracterul progresiv și viclean al ispitei?
Psalmul 141:4 descrie natura treptată a ispitei. În primul rând, inima este înclinată spre rău. În al doilea rând, face fapte rele (sensul în ebraică exprimă caracterul repetitiv al acțiunii). În al treilea rând, se înfruptă din bunătățile celor răi, adică acceptă practicile lor rele ca ceva de dorit. Și în versetul 1 din Psalmul 1 se arată că ispita vine pentru a-l împiedica pe copilul lui Dumnezeu să umble pe calea Domnului, făcându-l să umble împreună cu cei răi, să se oprească pe calea celor păcătoși și, în cele din urmă, să stea pe scaunul celor batjocoritori. Păcătoși, răi și batjocoritori – nu trebuie să fim așa sau să-i lăsăm pe cei care sunt așa să ne îndepărteze de Domnul!
Psalmii prezintă caracterul progresiv, seducător și viclean al ispitei, ceea ce denotă că numai o dependență totală de Domnul poate asigura victoria. Psalmii accentuează importanța cuvintelor rostite sau auzite în mijlocul ispitei. Sfârșitul celor răi și sfârșitul celor neprihăniți ar trebui să îi învețe pe oameni să caute înțelepciunea la Dumnezeu (Psalmii 1:4-6; Psalmii 141:8-10). Totuși, în ambii psalmi, reabilitarea finală a copiilor lui Dumnezeu rămâne în viitor. Aceasta înseamnă că toți credincioșii sunt chemați să se încreadă cu răbdare în Dumnezeu și să nădăjduiască în El.
Îngerii sunt angajaţi zi şi noapte în slujirea lui Dumnezeu, pentru a-l ridica pe om în conformitate cu planul de mântuire. Omului i se cere să-L iubească pe Dumnezeu mai presus de orice, cu toată puterea şi cu tot cugetul lui, şi pe aproapele său, ca pe sine însuşi. Lucrul acesta nu este posibil dacă omul nu se tăgăduieşte pe sine. Hristos a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” …
Căutaţi cu grijă să vedeţi dacă adevărul pe care l-aţi acceptat a devenit în viaţa voastră un principiu ferm. Îl luaţi pe Hristos cu voi atunci când ieşiţi din cămăruţa voastră de rugăciune? Este religia pe care o aveţi un paznic la uşa buzelor voastre? Vă este inima atrasă în simpatie şi în dragoste către cei care nu fac parte din familia voastră? Căutaţi cu stăruinţă o înţelegere mai clară a adevărului Scripturii, pentru ca lumina voastră să-i lumineze şi pe alţii? La aceste întrebări puteţi răspunde în sufletul vostru. Vorbirea voastră să fie dreasă cu har, iar purtarea voastră să arate nobleţea creştină. – Mărturii, vol. 4, p. 521
Sunt unii care prezintă întotdeauna scuze pentru umblarea după sfaturile vrăjmașului. Unii cred că, având infirmități fizice, sunt îndreptățiți să spună cuvinte arțăgoase și să acționeze cu totul lipsiți de amabilitate. Dar Isus nu a luat oare nicio măsură ca și unii ca aceștia să poată birui ispita? Din cauza încercării și a suferinței ei trebuie să fie nerecunoscători și nesfinți? Nu sunt razele îndreptățirii lui Hristos destul de strălucitoare ca să risipească umbra lui Satana?
Este declarat că harul lui Dumnezeu este îndeajuns pentru toate suferințele și încercările cu care au de luptat ființele omenești. …
Oh, cât de prețios este Isus pentru sufletul care se încrede în El! Dar mulți umblă în întuneric pentru că își îngroapă credința în umbra lui Satana. Ei nu au făcut ce era în puterea lor să facă, prin harul lui Hristos. Ei nu au vorbit despre credință, speranță și curaj. Niciodată să nu îngăduim, nici măcar pentru un moment, ca Satana să creadă că puterea lui de a întrista și hărțui este mai mare decât puterea lui Hristos de a sprijini și întări. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 177 (17 iun.)
Dumnezeu ne îndeamnă să ne umplem mintea cu gânduri mari și curate. El dorește să medităm asupra iubirii și harului Său, să studiem lucrarea Sa minunată, care se desfășoară în cadrul marelui plan de mântuire. În felul acesta, capacitatea noastră de a înțelege adevărul va deveni tot mai pătrunzătoare, iar dorința noastră după puritatea inimii și după limpezimea gândirii va fi tot mai înaltă și mai sfântă. Sufletul care rămâne în atmosfera curată a gândurilor sfinte va fi transformat datorită comuniunii cu Dumnezeu, care se realizează prin studiul Scripturilor. …
Prin luptă, viața spirituală devine mai puternică. Încercările suportate cu bine vor dezvolta statornicia caracterului și însușiri spirituale prețioase. Adesea, roadele desăvârșite ale credinței, umilinței și iubirii se maturizează cel mai bine în mijlocul norilor de furtună și al întunericului. – Parabolele Domnului Hristos, p. 61
6. Citește Psalmii 1:1-3; Psalmii 112:1-9 și Psalmii 128. Ce binecuvântări le sunt promise celor care Îl iubesc pe Domnul?
Dintre multele binecuvântări promise celor care se închină lui Dumnezeu, pacea este poate una dintre cele mai mari. Psalmul 1 îl descrie pe cel neprihănit printr-o comparație cu un „pom sădit lângă un izvor de apă, care își dă rodul la vremea lui și ale cărui frunze nu se veștejesc” (Psalmii 1:3; Ieremia 17:7,8; Ezechiel 47:12). Această comparație identifică sursa tuturor binecuvântărilor, și anume, locuirea în prezența lui Dumnezeu, în sanctuarul Său, și bucuria unei relații continue și pline de iubire cu Dumnezeu. Spre deosebire de cei răi, care sunt comparați cu pleava, fără stabilitate, fără niciun loc și fără niciun viitor, cei neprihăniți sunt ca un pom roditor cu rădăcini, aproape de Dumnezeu și de viața veșnică.
Psalmii 128:2,3 evocă binecuvântările împărăției mesianice, unde relaxarea sub propria viță și sub propriul smochin este un simbol al păcii și al prosperității (Mica 4:4). Binecuvântarea Ierusalimului cu pace (Psalmii 122:6-8; Psalmii 128:5,6) transmite speranța în Mesia care va pune capăt răului și va readuce pacea în lume.
„În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită «patrie» (Evrei 11:14-16). Acolo, Păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoarele apelor vieţii. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele lui servesc la vindecarea oamenilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi ca cristalul, de pe ale căror maluri pomi unduitori îşi aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru cei răscumpăraţi de Domnul. Câmpii întinse sunt mărginite de dealuri frumoase, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă piscurile grandioase” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 675).
Noul Testament spune că această speranță se va materializa la revenirea Domnului Isus și la crearea unei lumi noi (Matei 26:29; Apocalipsa 21). Prin urmare, deși cei neprihăniți primesc multe binecuvântări în viața aceasta, plinătatea bunătății lui Dumnezeu îi așteaptă atunci când împărăția lui Dumnezeu va fi complet restaurată la sfârșitul timpului.
De ce crucea și ce s-a întâmplat acolo reprezintă garanția împlinirii făgăduințelor din Noul Testament cu privire la ce a pregătit Dumnezeu pentru noi? Cum putem găsi alinare în acele făgăduințe chiar și acum?
Domnul Hristos S-a angajat să fie Înlocuitorul și Garantul nostru și El nu trece cu vederea pe nimeni. Există un inepuizabil fond de desăvârșită ascultare ce izvorăște din ascultarea Sa. În ceruri, meritele Sale, lepădarea de sine și sacrificiul Său sunt tezaurizate ca „tămâie” pentru a fi oferite împreună cu rugăciunile poporului Său. Când rugăciunile sincere și umile ale celor păcătoși se înalţă la tronul lui Dumnezeu, Domnul Hristos împletește cu ele meritele vieţii Sale de desăvârșită ascultare. Rugăciunile noastre sunt înmiresmate de această tămâie. Domnul Hristos S-a angajat să mijlocească în favoarea noastră, iar Tatăl Îl ascultă întotdeauna pe Fiul Său.
Aceasta este taina dumnezeirii, și anume ca Hristos să ia asupra Sa haina naturii umane și, printr-o viaţă de umilinţă, să-l înalţe pe om la Dumnezeu pe scara valorii morale, ca El să poarte la tronul lui Dumnezeu natura adoptată și acolo să-i prezinte pe copiii Săi Tatălui, ca să le fie acordată o onoare deosebită, și anume onoarea conferită îngerilor – aceasta este o minune pentru universul ceresc, taina la care privesc și pe care doresc să o înţeleagă îngerii. Aceasta este iubirea care topește inima celui păcătos. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 22 (16 ian.)
Voi sunteţi tot atât de dependenţi de Domnul Hristos pentru a trăi o viaţă sfântă, după cum este mlădiţa dependentă de viţă pentru a creşte şi a aduce rod. Despărţiţi de Hristos nu veţi avea viaţă. Singuri nu veţi avea putere să rezistaţi ispitei sau să creşteţi în har şi în sfinţenie. Rămânând însă în El, veţi putea înflori. Trăgându-vă viaţa din El, din viaţa Lui, nu veţi putea fi nici leneşi şi nici neroditori. Veţi fi atunci ca un pom sădit lângă apa unui râu.
Mulţi consideră că trebuie să facă ceva, să aibă o parte în lucrarea de mântuire. Ei s-au încrezut în Hristos pentru iertarea păcatelor, dar acum caută ca, prin propriile eforturi, să trăiască o viaţă neprihănită. Orice efort de felul acesta va da greş. Domnul Hristos spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic”. Creşterea noastră în har, bucuria noastră și puterea de a fi folositori – toate acestea depind de unirea noastră cu Hristos. Prin comuniunea noastră cu Hristos, rămânând în El zi de zi şi ceas de ceas, numai aşa vom putea creşte în har. El este nu numai Autorul, ci şi Desăvârşitorul credinţei noastre. Hristos trebuie să fie Cel dintâi, Cel de pe urmă şi întotdeauna prezent. El trebuie să fie cu noi nu numai la începutul şi sfârşitul căii noastre, ci la fiecare pas. David spunea: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16:8). – Calea către Hristos, pp. 68–69
Dumnezeu vrea ca omul să fie fericit și, pentru aceasta, i-a dat preceptele Legii Sale, pentru ca, prin ascultarea de ele, să fie bucuros acasă și când se află printre oameni. Când rămâne integru moral, credincios principiilor și deține controlul asupra tuturor capacităților sale nu poate să fie nefericit. Dacă se prinde strâns de Dumnezeu, inima lui va fi plină de pace și bucurie, iar sufletul va prospera chiar dacă este înconjurat de necredință și stricăciune. – Asemenea lui Hristos, p. 305 (18 oct.)
În aceste vremuri moderne, dobândirea înțelepciunii nu pare să fie atât de dezirabilă precum dobândirea fericirii. Oamenii ar prefera să fie mai degrabă fericiți decât înțelepți. Putem însă să fim cu adevărat fericiți și să trăim o viață împlinită fără înțelepciune divină? Psalmii ne spun că nu putem. Vestea bună este că nu ni se cere să alegem între înțelepciune și fericire. Înțelepciunea divină aduce adevărata fericire.
Un exemplu din limba ebraică poate ilustra această idee. În ebraică, termenul „pas” la plural (’așurey) sună foarte asemănător cu termenul „fericire” (’așrey). Deși nu se poate reda în traduceri, această asociere transmite un mesaj puternic: „pașii” celui ce rămâne pe calea lui Dumnezeu duc la o viață „fericită” (Psalmii 1:1; Psalmii 17:5; Psalmii 37:31; Psalmii 44:18; Psalmii 89:15; Psalmii 119:1).
„Fiul lui Dumnezeu părăsind tronul Tatălui Său, îmbrăcându-Și divinitatea în haina naturii umane, ca să-l poată salva pe cel păcătos de sub puterea lui Satana; biruinţa câştigată de El în favoarea noastră, deschizând astfel cerul pentru oameni şi dezvăluind privirii noastre omeneşti locul în care Dumnezeirea Îşi descoperă slava; omenirea căzută, dar ridicată din ruina în care o aruncase păcatul şi adusă iarăşi în legătură cu Dumnezeul cel infinit, trecând cu bine încercarea divină, prin credinţa în Mântuitorul nostru, îmbrăcat în neprihănirea Domnului Hristos şi înălţat la tronul măririi Sale – iată scenele pe care Dumnezeu ar dori să le contemplăm” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 118).
Studiu zilnic:
Ieremia 14
Ieremia 15
Ieremia 16
Ieremia 17
Ieremia 18
Ieremia 19
Ieremia 20
Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „În contact cu natura”.
1. Poate cerul să dea ploaie?
2. Când urma să fie profetul ca gura Domnului?
3. Cine este ca un pom care aduce rod în anul secetei?
4. Când Îi pare Domnului rău de răul sau de binele pe care îl plănuise?
5. Ce va face minuni pentru mulți bolnavi neajutorați și aproape lipsiți de orice speranță?
Privire generală
Cum definim înțelepciunea? Un dicționar modern definește înțelepciunea ca „ansamblul de cunoștințe și principii care se dezvoltă într-o anumită societate sau perioadă”. Înțelepciunea se referă, totodată, la „corectitudinea unei acțiuni sau decizii”. De asemenea, înțelepciune înseamnă „faptul că o persoană are experiență, cunoștințe și o bună judecată” (Dicționarul explicativ Oxford). Înțelepciunea se leagă de cunoaștere, inclusiv de capacitatea de a lua decizii corecte.
Atunci când întâlnim pe cineva cu vaste cunoștințe într-un anumit domeniu al științei sau al literaturii, îl putem numi „înțelept”. Înțelepciunea, în accepțiunea noastră curentă, se referă adesea la deținerea de competențe sau cunoștințe într-un domeniu specializat. Pentru unii oameni, înțelepciunea înglobează cunoștințe secrete și capacitatea de a descifra mistere sau de a atinge un nivel spiritual mai înalt.
În această săptămână discutăm despre ce înseamnă înțelepciunea din perspectivă biblică. Studiul nostru nu doar că va defini înțelepciunea conform Scripturii, dar va încerca să deslușească principiile înțelepciunii pentru viața de zi cu zi. La urma urmei, ce este înțelepciunea biblică dacă nu cunoaștere practică și discernământ necesar pentru a trăi fiecare zi conform preceptelor lui Hristos? Scopul studiului nostru este să înțelegem această înțelepciune biblică și să o aplicăm în viața noastră.
Comentariu
Definiția biblică a înțelepciunii
Textul-cheie pentru a înțelege înțelepciunea este Proverbele 1:7 (vezi și Proverbele 9:10). „Frica de Domnul este începutul ştiinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.” Baza înțelepciunii și științei biblice este „frica de Domnul”, pe care Scripturile o identifică drept ascultare cu evlavie (Eclesiastul 12:13; Deuteronomul 6:2; Deuteronomul 8:6; Deuteronomul 31:12). Deuteronomul 10:12,13 echivalează „să te temi de Domnul” cu expresii precum: „să umbli în toate căile Lui”, „să iubești”, „să slujești Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta și din tot sufletul tău” și „să păzești poruncile Domnului și legile Lui”. Împreună, aceste expresii accentuează necesitatea cultivării unei experiențe strânse și profunde cu Creatorul în viața de zi cu zi.
Proverbele 8:13 oferă o altă perspectivă asupra înțelepciunii, afirmând ceea ce este, printr-o enunțare a ceea ce nu este: „Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă – iată ce urăsc eu.” Observăm iarăși că „începutul științei” este legat de acțiuni practice și morale.
Prin urmare, putem spune că înțelepciunea biblică „este un mod de a percepe și de a aborda viața care implică instruirea tinerilor în ce privește conduita corectă și moralitatea și formularea de răspunsuri la întrebările filozofice despre sensul vieții” (C.H. Bullock, „Wisdom” în Evangelical Dictionary of Biblical Theology, www.biblestudytools.com/dictionaries/bakers-evangelical-dictionary/wisdom.html). Gândurile noastre și credința noastră în Dumnezeu se dovedesc printr-o bunătate plină de iubire și o viață evlavioasă. Nu există nicio dihotomie între credință și fapte. O astfel de distincție este atât artificială, cât și arbitrară, rezultând din influența filozofiei grecești. Pentru oamenii din Vechiul Testament, înțelepciunea se manifesta printr-o credință matură care îl îndruma pe cel în cauză să facă alegeri corecte și să manifeste bunătate și dreptate față de aproapele său.
„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17). Înțelepciunea este un dar de la Dumnezeu oferit celor pe care El îi alege și celor care îl cer cu o credință umilă (1 Împărați 3:12; Psalmii 51:6; Proverbele 2:6; Iacov 1:5-7).
Trăsăturile înțelepciunii
Înțelepciunea biblică ia în general forma poeziei. Cărțile Iov, Proverbele și Eclesiastul sunt reprezentative pentru literatura sapiențială din Scripturi („sapiențial” provine din cuvântul latin sapientia, care înseamnă „înțelepciune” – n.r.). Unii autori includ și Cântarea cântărilor în această categorie (deși trebuie menționat că includerea ei este un subiect controversat).
Principalele teme ale cărților de înțelepciune biblică sunt creația, legea, sfaturi pentru o trăire înțeleaptă și matură, teama de Domnul și pedeapsa. Cartea Proverbele este poate cel mai cunoscut exemplu de literatură sapiențială din Biblie: capitolele de la 1 la 9 descriu valoarea deosebită a înțelepciunii. Când citim cu atenție aceste capitole, observăm că noțiunea de înțelepciune cuprinde un set de învățături pentru trăirea unei vieți evlavioase, cu sfaturi despre cum să evităm capcanele nelegiuirii și ale celor răi. Începând cu capitolul 10 găsim peste 600 de zicători („proverbe”), propoziții scurte cu sfaturi practice aplicabile unor diferite situații din viața de zi cu zi, precum căsătoria, iubirea, relațiile, problemele financiare, chestiuni politice, educația copiilor etc.
În contrast cu sfaturile practice din Proverbele, cartea Iov este mai mult un tratat despre suferință, pedeapsă și îndreptățire. Aceste teme au legătură cu înțelepciunea, dar din perspectiva lui Dumnezeu. Ele se desprind din narațiunea vieții lui Iov și a necazurilor sale. Această analiză nu este de natură filozofică, ci divină. Capitolul 28 este centrul cărții și se încheie cu ideea că respectul față de Dumnezeu și ascultarea de El sunt esențiale înțelepciunii: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău este pricepere” (Iov 28:28).
Înțelepciunea din psalmi
Mulți cercetători biblici consideră că anumiți psalmi fac parte din literatura sapiențială. „Deși identificarea exactă a psalmilor sapiențiali rămâne o chestiune discutabilă, majoritatea cercetătorilor admit nota sapiențială regăsită in Psalmii 1, Psalmii 19, Psalmii 32, Psalmii 34, Psalmii 37, Psalmii 49, Psalmii 73, Psalmii 112, Psalmii 119, Psalmii 127, Psalmii 128, Psalmii 133. Psalmul 1 pune mare accent pe lege și pe conduită și deschide în felul acesta cartea Psalmii, conferind întregii colecții un ton sapiențial. Și Psalmul 19, cu accentul lui pe creație și pe lege, insuflă o nuanță sapiențială, iar Psalmul 119 emană înțelepciune prin faptul că redă cea mai lungă meditație asupra Torei” (Elias Brasil de Souza, „Wisdom in Daniel” în Benjamin Rojas et.al., [ed.], „The End from the Beginning”: Festschrift Honoring Merling Alomía, 2015, p. 267, 268).
Mai jos vom analiza modul în care este tratat subiectul înțelepciunii în psalmii de mai sus, conform sursei citate anterior:
Psalmul 1 – Acest psalm prezintă două moduri de viață: viața celor neprihăniți (1:2,3) și viața celor răi (1:4,5). Imnul începe cu o descriere a modului în care cei neprihăniți umblă în direcția opusă față de cei răi (1:1). Ca rezultat al alegerilor lor, cei răi au parte de un destin foarte diferit de cel al neprihăniților (1:6).
Psalmul 19 – Acest psalm are două secțiuni clare. Prima conține descoperirea lui Dumnezeu în creație (19:1-6), iar a doua secțiune conține descoperirea Lui în lege (19:7-14). Aceste două teme sunt foarte importante pentru înțelegerea și dobândirea înțelepciunii biblice. Ambele sunt o sursă de inspirație pentru credinciosul care aspiră să fie „fără prihană” și „nevinovat de păcate mari” (19:13).
Psalmul 32 – Acest imn prezintă un contrast între cel pocăit și cel nelegiuit (32:10,11). De asemenea, adoptă un ton de îndrumare și învățare (32:8,9), specific literaturii sapiențiale (Proverbele 4:1-15; Proverbele 6:20-23; Proverbele 7:1-5).
Psalmul 34 – Unele părți din Psalmul 34 evocă sfaturile practice specifice textelor care transmit înțelepciune, după cum vedem în chemarea iubitoare adresată de tată fiului său, ca acesta să își dorească o viață lungă, să caute frica de Domnul și să fugă de păcat (Psalmul 34:11-14). După oferirea acestui sfat, psalmistul descrie soarta celor credincioși (34:15,16,21). Fără îndoială, cea mai bună alegere pe care o putem face în viață este să umblăm pe calea înțelepciunii.
Psalmul 37 – Acest psalm răspunde marii întrebări: De ce le merge bine celor răi? Astăzi ne punem aceeași întrebare. Răspunsul oferit nu este o analiză filozofică, ci mai degrabă un sfat bazat pe credință în direcția unei vieți corecte. Meditează profund la îPsalmul nțelepciunea eternă transmisă de acest imn!
Psalmul 49 – În versetele de debut, psalmistul declară: „Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte şi inima mea are gânduri pline de judecată. Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul harpei” (49:3,4). În versetele care urmează, scriitorul descrie soarta celor răi cărora le merge bine (49:5-20).
Psalmul 73 – Evreii încercau să înțeleagă originile răului în această lume și nedreptatea din societate. Se luptau cu gândul că răsplata divină fusese sortită eșecului. Acest subiect nu era pentru ei mai problematic decât este pentru noi astăzi.
Psalmul 112 – Acest imn descrie binecuvântările temerii de Domnul (112:1). Sunt redate 16 binecuvântări pentru cei neprihăniți (112:2-9). O cercetare atentă a acestor binecuvântări va arăta că a ne teme de Domnul înseamnă a aspira la cea mai înaltă realizare spirituală din viața noastră cotidiană. Psalmistul încheie cu o scurtă descriere a sorții cumplite a celui rău în comparație cu cel neprihănit.
Psalmul 119 – Cel mai lung psalm este despre Tora (Lege), care cuprinde nu doar legea mozaică. Tora simbolizează întreaga Scriptură și schimbă viața celor care înțeleg învățăturile Cuvântului lui Dumnezeu.
Psalmul 127 – De doar cinci versete, acest psalm se concentrează pe binecuvântările lui Dumnezeu asupra casei și copiilor acelor oameni care se încred în Creator. Poate tocmai de aceea această cântare este considerată o expresie sapiențială. Înțelepciunea trebuie să fie baza pe care așezăm cea mai de preț comoară pe care o avem: familia noastră.
Psalmul 128 – Cele șase versete ale acestui scurt psalm sunt încadrate în scrierile sapiențiale pentru că fac referire la prosperitatea revărsată de Dumnezeu în casa oricui „se teme de Domnul” (128:1,4).
Psalmul 133 – Unii pot pune la îndoială includerea acestui psalm în literatura sapiențială a Scripturilor. Dar expresia „să locuiască frații împreună” (133:1) insuflă versetului acea nuanță caracteristică înțelepciunii biblice identificate deja ca trăsătura distinctivă a literaturii sapiențiale. Dorința Celui Atotputernic pentru noi, ca urmași ai Săi, este să fim încărcați de acest spirit al fraternității. O astfel de unitate este dovada practică a vieții creștine.
Aplicație
Înțelepciunea biblică, așa cum ne învață Vechiul Testament, constă în înțelegerea unor aspecte esențiale pentru mântuire, cum ar fi originile noastre (creația), legea (principiile caracterului lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi), frica de Dumnezeu (o dragoste evlavioasă care duce la ascultare cu bucurie) și răsplata (soarta celor drepți și a celor răi). Înțelepciunea este, de asemenea, o cunoaștere practică ce ne pregătește să trăim o viață matură și evlavioasă acasă, printre vecini și la locul de muncă. Mai mult, înțelepciunea biblică cuprinde sfaturi cuvioase pentru a trăi în armonie cu partenerul de viață și cu copiii. Ea ne înzestrează cu principii care să ne ghideze în folosirea banilor și în multe alte aspecte ale existenței zilnice.
Provoacă-i pe membrii grupei tale să mediteze la modurile în care pot aplica lecțiile învățate în această săptămână la diferitele împrejurări din viața lor. Amintește-le că viața trăită în temere de Domnul le va aduce mare plăcere (112:1).