Cum să citim psalmii

De-a lungul veacurilor, cartea psalmilor a fost carte de rugăciuni și de imnuri atât pentru evrei, cât și pentru creștini. Și, deși sunt în general cuvintele psalmiștilor adresate lui Dumnezeu, psalmii nu provin de la muritori, ci de la Dumnezeul care le-a inspirat muritorilor gândirea. 

Fără îndoială, Domnul i-a inspirat pe psalmiști să scrie, de aceea, la fel ca în întreaga Scriptură (2 Petru 1:21), Dumnezeu ne vorbește în psalmi prin slujitorii Săi și cu ajutorul Duhului Său. Isus, apostolii și scriitorii Noului Testament au citat din psalmi și i-au numit „Scriptură” (Marcu 12:10; Ioan 10:34,35; Ioan 13:18). Psalmii sunt Cuvântul lui Dumnezeu în aceeași măsură în care sunt cărțile Geneza și Epistola către romani.

Psalmii au fost scriși în stilul poeziei ebraice de către diferiți autori din Israelul antic, prin urmare, reflectă lumea acestora, chiar dacă mesajele lor au un caracter universal. Acceptarea psalmilor drept Cuvântul lui Dumnezeu și concentrarea atenției pe trăsăturile lor poetice, precum și pe contextele lor istorice, teologice și liturgice sunt elemente fundamentale pentru înțelegerea acestor mesaje care traversează mii de ani până în zilele noastre. 

6 ianuarie – Sabatul Bibliei
 

Comentariu EGW

După răstignirea şi învierea lui Hristos, ucenicii Săi au ascultat cu uimire învăţăturile Sale cu privire la adevăr, deoarece li se păreau a fi nişte idei noi. Totuşi El le-a zis: „«Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi…» Atunci le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile” (Luca 24:44,45). Adevărul descoperă şi prezintă fără încetare aspecte noi pentru minţi diferite. Toţi cei ce sapă în minele adevărului vor descoperi continuu giuvaiere bogate şi preţioase. Dorim cu nerăbdare ca toţi cei ce pretind a crede adevărul care ne este descoperit acum, şi îndeosebi aceia care îşi asumă responsabilitatea de a le prezenta altora adevărul, să înţeleagă mai bine semnificaţia foarte importantă a subiectelor Bibliei. – Solii alese, cartea 1, p. 404

Legătura cu natura și cu Dumnezeu și grija pentru turmele sale umile trebuiau nu numai să formeze caracterul lui David și să influențeze viața lui de mai târziu, ci, prin psalmii dulcelui cântăreț al lui Israel, trebuiau să aprindă în toate veacurile viitoare iubirea și credința în inima po­porului lui Dumnezeu și să-l apropie de inima veșnic iubitoare a Aceluia în care trăiesc toate făpturile Sale. – Patriarhi și profeți, p. 642

Biblia Îl indică pe Dumnezeu ca fiind Autorul ei, şi totuşi este scrisă de mâini omeneşti, iar varietatea stilurilor diferitelor ei cărţi prezintă caracteristicile diferiţilor scriitori. Adevărurile descoperite sunt insuflate de Dumnezeu (2 Timotei 3:16), totuşi ele sunt exprimate în cuvintele oamenilor. Prin Duhul Său Sfânt, Cel Infinit a revărsat lumina în mintea şi în inima slujitorilor Săi. El le-a dat vise şi viziuni, simboluri şi imagini, iar cei cărora le-a fost descoperit adevărul în felul acesta au exprimat ideile în limbajul omenesc. …

Dumnezeu a dat Biblia să fie o carte de învățătură pentru toți oamenii, în copilărie, tinerețe și la vârsta de adulți, și să fie studiată oricând. El le-a dat oamenilor Cuvântul Său ca pe o descoperire de Sine. El este mijlocul de comunicare între Dumnezeu și om. – The Faith I Live By, p. 10
Când citim Biblia cu o inimă smerită, dispusă să învețe, noi comunicăm direct cu Dumnezeu. Ideile exprimate, preceptele prezentate, doctrina descoperită sunt glasul Dumnezeului cerurilor. …

Psalmistul se ruga: „Deschide-mi ochii, ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale!” Domnul l-a auzit, căci iată ce asigurare vedem în cuvintele următoare: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” „Ele sunt mai de preţ decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri” (Psalmii 119:18,103; 19:10). Și așa cum l-a ascultat pe David, la fel ne va asculta și pe noi și ne va răspunde, făcând ca inimile noastre să fie pline de bucurie și veselie. – That I May Know Him, p. 196
 

1. Citește 1 Cronici 16:7; Neemia 12:8; Psalmii 18:1; Psalmii 30:1; Psalmii 92:1; Psalmii 95:2; Psalmii 105:2; Coloseni 3:16 și Iacov 5:13. Cu ce ocazii s-au scris anumiți psalmi? Când folosea poporul lui Dumnezeu psalmii?

Psalmii au fost compuși pentru a fi folosiți în închinarea personală și colectivă. Erau cântați ca imnuri în închinarea de la templu, după cum sugerează adnotările muzicale care precizează: instrumente (Psalmul 61), melodii (Psalmul 9) sau conducători ai interpreților muzicali (Psalmul 8). În Biblia ebraică, titlul cărții Psalmii, tehilim, „laude”, reflectă scopul ei principal, acela de a-L lăuda pe Dumnezeu. Titlul în alte limbi, inclusiv în limba română, „Psalmii”, derivă din grecescul psalmoi, care apare în Septuaginta, o traducere timpurie a Bibliei ebraice (sec.III și II î.H.).

Psalmii erau o parte indispensabilă a închinării poporului Israel, fiind folosiți la consacrarea templelor, la sărbătorile religioase, la procesiuni și în timpul așezării chivotului legământului în Ierusalim. 

„Cântările treptelor” (Psalmii 120 – 134), cunoscue și ca psalmii pelerinilor, erau cântate în mod tradițional în timpul pelerinajului la Ierusalim pentru cele trei sărbători anuale principale (Exodul 23:14-17). „Hallel -ul egiptean” (Psalmii 113 – 118) și „Marele Hallel” (Psalmul 136) erau cântați la cele trei sărbători anuale principale, inclusiv la festivalurile de lună nouă și la consacrarea templului. Hallelul egiptean a primit un rol deosebit în ceremonia de Paște. Psalmii 113 și 114 erau cântați la începutul mesei de Paște, iar Psalmii 115 – 118, la sfârșit (Matei 26:30). „Hallelul zilnic” (Psalmii 145 – 150) a fost încorporat în rugăciunile zilnice din cadrul slujbelor de dimineață de la sinagogă. 

Psalmii făceau parte din închinarea poporului, dar îl și instruiau cum să se închine lui Dumnezeu în sanctuar. Domnul Isus S-a rugat folosind cuvintele din Psalmul 22 (Matei 27:46). Psalmii au ocupat un loc important și în viața bisericii timpurii (Coloseni 3:16; Efeseni 5:19).
 

Deși noi, evident, nu ne putem închina lui Dumnezeu într-un sanctuar pământesc precum templul, cum putem folosi psalmii în închinarea noastră, fie personală, fie publică?

Comentariu EGW

Cântările au fost introduse ca o parte obișnuită a serviciului religios și David a compus psalmi nu numai pentru a fi folosiți de preoți la serviciul sanctuarului, ci și pentru a fi cântați de popor în timpul călătoriilor către altarul național, cu prilejul sărbătorilor anuale. Influența exercitată în felul acesta a fost foarte cuprinzătoare și a adus ca rezultat eliberarea națiunii de idolatrie. Multe dintre popoarele vecine, văzând prosperitatea lui Israel, au fost făcute să gândească bine despre Dumnezeul lui Israel, care făcuse lucruri atât de mari pentru poporul Său. – Patriarhi și profeți, p. 711

Când chivotul legământului a fost adus în cetatea lui David, a fost cântat un psalm de bucurie şi de triumf „Şi tot poporul a zis: «Amin!» şi lăuda pe Domnul!” Acest răspuns înflăcărat era o dovadă că oamenii înţeleseseră cuvântul rostit şi că se alăturaseră în închinarea adusă lui Dumnezeu.
Există prea mult formalism în serviciile noastre religioase. Domnul doreşte ca slujitorii Săi care sunt angajaţi în predicarea Cuvântului să fie însufleţiţi de Duhul Său cel Sfânt, iar oamenii care aud să nu stea într-o indiferenţă somnolentă sau cu privirea absentă, fără să dea niciun răspuns la ceea ce se spune. … Este nevoie de biserici treze, active, care să-i încurajeze şi să-i susţină pe slujitorii lui Hristos şi să-i ajute în lucrarea lor de salvare a sufletelor. Atunci când comunitatea bisericii umblă în lumină, întotdeauna vor exista răspunsuri voioase, sincere şi cuvinte de laudă. …

… Să învăţăm acum cântarea îngerilor, ca să o putem cânta atunci când ne vom alătura oştirii lor strălucitoare. Să spunem, împreună cu psalmistul: „Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.” „Te laudă popoarele, Dumnezeule, toate popoarele Te laudă.” – Mărturii, vol. 5, p. 318
După cum israeliţii, călătorind prin pustie, își înveseleau pașii cu acordurile cântărilor sfinte, tot astfel Dumnezeu îi îndeamnă pe copiii Săi de astăzi să aducă un spirit de bucurie în peregrinarea lor prin această viaţă. Puţine mijloace sunt mai eficiente pentru a fixa în memorie cuvintele Sale ca repetarea lor prin cântec. Un asemenea cântec are o putere extraordinară: supune firile aspre și necultivate, înviorează gândirea, trezește compasiunea, favorizează armonia în acţiune și izgonește tristeţea și presimţirile sumbre care distrug curajul și slăbesc puterile. …

… Ca parte a serviciului religios, cântarea este tot atât de mult un act de închinare ca și rugăciunea. Și, într-adevăr, multe cântări sunt rugăciuni. …
Când Răscumpărătorul nostru ne duce către pragul veșniciei, inundaţi de slava lui Dumnezeu, prindem temele de laudă și recunoștinţă care vin de la corul ceresc ce înconjoară tronul, iar când ecoul acestui cântec îngeresc răsună în căminele noastre pământești, inimile se apropie mai mult de cântăreţii cerești. Comuniunea cu cerul începe pe pământ. Aici învăţăm tonalitatea laudei Lui. – Educație, pp. 167–168

Regele David, al cărui nume apare în titlurile celor mai mulți psalmi, a fost activ în organizarea vieții liturgice a lui Israel. Este numit „cântărețul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23:1). Noul Testament îl atestă pe David ca autor al mai multor psalmi (Matei 22:43-45; Faptele 2:25-29,34,35; Faptele 4:25; Romani 4:6-8). Numeroși psalmi au fost compuși de muzicienii de la templu, care erau și leviți: de exemplu, Psalmii 50; Psalmii 73 – Psalmii 83, de către Asaf; Psalmii 42; Psalmii 44 – Psalmii 49; Psalmii 84; Psalmii 85; Psalmii 87 și Psalmii 88, de către fiii lui Core; Psalmul 88 de către Heman Ezrahitul și Psalmul 89 de către Etan Ezrahitul. În afară de ei, au mai scris câțiva psalmi Solomon (Psalmii 72 și Psalmii 127) și Moise (Psalmul 90).

2. Citește Psalmii 25:1-5; Psalmii 42:1; Psalmii 75:1; Psalmii 77:1; Psalmii 84;1,2; Psalmii 88:1-3 și Psalmii 89:1. Prin ce ex­pe­riențe treceau autorii lor?

Duhul Sfânt i-a inspirat pe psalmiști și le-a folosit talentele în slujba lui Dumnezeu și a comunității lor de credință. Psalmiștii erau oameni pe deplin consacrați și cu o credință profundă, dar predispuși la descurajări și ispite, la fel ca noi. Deși scriși cu ceva vreme în urmă, psalmii reflectă cu siguranță o parte din experiențele noastre de astăzi. „S-ajungă rugăciunea mea înaintea Ta! Ia aminte la cererile mele, căci mi s-a săturat sufletul de rele şi mi se apropie viaţa de Locuinţa morţilor” (Psalmii 88:2,3). Acesta este un apel disperat din secolul al XXI-lea în aceeași măsură în care a fost strigătul cuiva de acum 3.000 de ani.

Unii psalmi menționează dificultăți, alții se concentrează pe bucurii. Psalmiștii au făcut apel la Dumnezeu să îi salveze și au avut parte de harul Lui nemeritat. L-au slăvit pe Dumnezeu pentru devotamentul și iubirea Lui și I-au promis devotamentul lor neabătut. Psalmii sunt, prin urmare, mărturii ale răscumpărării divine și semne ale harului divin și speranței în Dumnezeu. Psalmii constituie o promisiune divină adresată tuturor celor care, prin credință, acceptă darul iertării lui Dumnezeu și al vieții noi oferite de El. În același timp însă, ei nu încearcă să acopere, să ascundă sau să minimalizeze greutățile și suferințele care predomină într-o lume căzută.

Cum ne putem găsi speranța și alinarea în faptul că până și oamenii credincioși, precum autorii Bibliei, s-au luptat cu aceleași lucruri ca noi?

Comentariu EGW

În frumusețea și puterea anilor tinereții sale, David a continuat să se pregătească pentru a ocupa o poziție înaltă între cei mai aleși oameni de pe pământ. Talentele sale – daruri prețioase de la Dumnezeu – erau folosite pentru a preamări slava Dătătorului. Ocaziile de meditație și de introspecție l-au îmbogățit cu acea înțelepciune și evlavie care-l făceau plăcut înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor. În timp ce admira desăvârșirea Creatorului său, o înțelegere mai clară a lui Dumnezeu se deschidea înaintea minții sale. Subiectele neclare se luminau, greutățile se lămureau, contrazicerile aparente se rezolvau și fiecare rază de lumină atrăgea noi expresii de admirație și tot mai dulci cântece de laudă, spre slava lui Dumnezeu și a Răscumpărătorului.

Iubirea care-l anima, grijile care-l chinuiau, biruințele care-l însoțeau, toate erau subiecte ale cugetării sale active și, privind la iubirea lui Dumnezeu în toate situațiile vieții sale, inima lui izbucnea într-o și mai vie adorare și recunoștință, glasul lui izbucnea într-o melodie tot mai vie, harpa sa răsuna în imnuri tot mai voioase, iar păstorașul creștea din putere în putere, din cunoștință în cunoștință, deoarece Duhul Domnului era asupra lui. – Patriarhi și profeți, p. 642

Puterea mea trebuie să fie continuu în Domnul. Dependența mea de El nu trebuie să se clatine. Nicio autoritate omenească nu trebuie să intervină între sufletul meu și Dumnezeul meu. Domnul este singura noastră speranță. Eu mă încred în El și El nu mă va lăsa niciodată, niciodată să cad. Până acum m-a ajutat întotdeauna când am căzut în descurajare. Eu Îi voi mulțumi Domnului și voi lăuda Numele Lui cel sfânt.

Îl voi lăuda pe Domnul, pentru că pot să mă încred în El în orice vreme. El este sănătatea trupului meu și turnul meu cel puternic de scăpare, la care pot să alerg și să fiu în siguranță. El înțelege de ce am nevoie și îmi va da lumina feței Sale ca să pot reflecta lumină asupra altora. Nu voi cădea și nici nu îmi voi pierde curajul. Eu privesc la El, la Tatăl meu ceresc, ca să-mi dea putere și har. Îl voi lăuda pe Domnul în orice vreme și nu voi aștepta mai întâi vreun simțământ de fericire. Îl laud pe Domnul, căci este bun și îndurările Sale vor veni peste mine dimineața, la amiază și noaptea. Un simțământ de fericire nu este ceva sigur, însă Cuvântul Său este asigurarea mea. – That I May Know Him, p. 266

Domnul a dat Cuvântul Său exact aşa cum a vrut El să îl primim. El l-a dat prin scriitori diferiţi, fiecare având propria individualitate, chiar dacă au descris aceeaşi istorie. Mărturiile lor sunt adunate într-o singură Carte şi se aseamănă cu mărturiile dintr-o adunare socială. Ei nu prezintă lucrurile în acelaşi stil. Fiecare are o experienţă proprie, iar diversitatea aceasta lărgeşte şi adânceşte cunoaşterea care este scoasă la iveală pentru a împlini nevoile unor minţi diferite. Gândurile exprimate nu sunt uniformizate, ca şi când ar fi fost puse într-o matriţă de fier, aşa încât însăşi ascultarea lor să fie monotonă. Dacă ar fi existat o asemenea uniformitate, s-ar fi pierdut frumuseţea şi graţia distinctă. – Solii alese, cartea 1, p. 21
 

3. Citește Psalmii 3; Psalmii 33:1-3 și Psalmii 109:6-15. Ce situații de viață găsești aici?

Psalmii redau gama completă de experiențe umane și demonstrează că oamenii credincioși se pot închina lui Dumnezeu în orice etapă a vieții. Iată ce întâlnim: (1) imnuri care Îl preamăresc pe Dumnezeu pentru maiestatea și puterea Lui manifestate în lumea creată, pentru domnia, judecata și credincioșia Lui; (2) psalmi de mulțumire, care exprimă recunoștința profundă pentru binecuvântările bogate din partea lui Dumnezeu; (3) plângeri, tânguiri, care sunt apeluri fierbinți adresate lui Dumnezeu pentru izbăvirea din necazuri; (4) psalmi de înțelepciune, sapiențiali, care transmit îndrumări pentru o trăire neprihănită; (5) psalmi regali, care fac trimitere la Hristos, Regele suveran și Eliberatorul poporului lui Dumnezeu; (6) psalmi istorici, care evocă trecutul lui Israel și evidențiază credincioșia lui Dumnezeu și necredincioșia lui Israel, cu scopul de a învăța generațiile următoare să nu repete greșelile strămoșilor lor, ci să se încreadă în Dumnezeu și să rămână fidele legământului Său.

Lirica psalmilor demonstrează o deosebită putere de a capta atenția cititorilor. Deși unele procedee poetice se pierd prin traducere, pe altele le putem aprecia și în limba română: (a) Paralelismul implică îmbinarea unor cuvinte, expresii sau idei redate simetric. Paralelismul ajută la înțelegerea sensului unor părți echivalente. De exemplu: „Bine­cuvântează, suflet[ul meu], pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmii 103:1). În acest paralelism, „sufletul meu” este „tot ce este în mine”, adică întreaga ființă a autorului. (b) Ilustrația folosește limbajul metaforic pentru a face apel la simțurile fizice ale cititorului (de exemplu, refugiul la Dumnezeu este redat ca „umbra aripilor” Sale (17:8). (c) Merismul exprimă întregul prin două părți opuse: „Zi și noapte strig înaintea Ta” denotă un strigăt fără încetare (88:1, subl.ad.). (d) Jocurile de cuvinte și aliterațiile folosesc sunetele cuvintelor pentru a transmite o idee și a evidenția un mesaj spiritual. În Psalmii 96:4,5 cuvintele ebraice ’elohim („dumnezei”) și ’elilim („idoli”) creează un joc de cuvinte pentru a transmite mesajul că zeii neamurilor doar par să fie ’elohim, „dumnezei”, dar nu sunt decât ’elilim, „idoli”.
În unii psalmi apare cuvântul „oprire” sau selah, care marchează un scurt interludiu, fie un apel la oprire și meditare la mesajul unei secțiuni a psalmului, fie o schimbare a acompaniamentului muzical (61:4).
 

Comentariu EGW

Psalmii lui David trec prin întregul șir al experiențelor, de la adâncimile recunoașterii vinovăției personale și ale condamnării de sine până la credința cea mai vie și legătura cea mai strânsă cu Dumnezeu. Descrierea vieții lui arată că păcatul nu poate aduce decât durere și rușine, dar că iubirea și mila lui Dumnezeu pot atinge adâncimi dintre cele mai mari, credința poate înălța sufletul care se pocăiește până la nivelul de a dobândi statutul de fiu și fiică a lui Dumnezeu. Dintre toate asigurările cuprinse în Cuvântul Său, aceasta este una dintre mărturiile cele mai vii despre credincioșia și dreptatea lui Dumnezeu și legământul Său plin de îndurare. …
Pline de slavă sunt făgăduințele date lui David și casei lui, făgăduințe care țintesc către veacurile veșnice și care își găsesc deplina lor împlinire în Domnul Hristos. – Patriarhi și profeți, p. 754

Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Aici noi avem în modul cel mai clar descoperirea caracterului Său, a modului în care Se ocupă de oameni și marea lucrare de mântuire. Aici ne este înfățișată istoria patriarhilor și a profeților, cum și a altor bărbați sfinți din vechime. Aceștia erau oameni „supuși acelorași slăbiciuni ca și noi” (Iacov 5:17). În Cuvântul Său vedem cum ei se luptau cu descurajările, asemenea nouă, și totuși cum au prins iarăși curaj și au ajuns biruitori prin harul lui Dumnezeu. Văzând toate acestea, suntem încurajați în alergarea noastră după neprihănire. Când citim despre minunatele experiențe hărăzite lor, despre lumina, dragostea și binecuvântarea de care s-au bucurat și despre lucrarea pe care au făcut-o prin harul care le-a fost dat, Duhul care i-a inspirat pe ei aprinde și în noi flacăra unei dorințe sfinte de a fi asemenea lor în caracter, de a umbla cu Dumnezeu, asemenea lor. – Calea către Hristos, p. 87

Cei care au realizat o legătură cu poeţii şi filosofii Bibliei şi ale căror suflete au fost mişcate de faptele glorioase ale eroilor credinţei se vor întoarce de pe câmpiile bogate ale gândirii mult mai curaţi la inimă şi mult mai elevaţi şi mai deschişi la minte decât dacă ar fi fost ocupaţi cu studiul celor mai renumiţi autori ai lumii, contemplând şi slăvind isprăvile vitejeşti ale faraonilor, irozilor şi cezarilor acestei lumi. …

Ce varietate de subiecte sunt prezentate în Sfintele Scripturi pentru ca mintea să mediteze asupra lor! Unde pot fi găsite teme mai înalte pentru contemplaţie? Unde, în altă parte, mai există teme atât de interesante? În ce sens sunt toate cercetările ştiinţei umane comparabile în măreţie şi mister cu ştiinţa Bibliei? Unde altundeva mai există ceva care să scoată la iveală tăria minţii în cele mai profunde şi mai stăruitoare gânduri? …

„Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate.” Îngerii stau alături de cercetătorul Scripturilor, pentru a-i deschide şi lumina mintea. Porunca lui Hristos vine astăzi la noi cu o forţă egală cu cea care se adresa primilor ucenici, acum o mie opt sute de ani: „Cer­cetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine”. – Solii pentru tineret, pp. 255–257
 

4. Citește 2 Samuel 23:1,2 și Romani 8:26,27. Ce înveți de aici despre rugăciune?

Psalmii sunt rugăciuni și laude inspirate ale poporului Israel, așadar, în psalmi vocea este cea a lui Dumnezeu îmbinată cu cea a poporului Său. Psalmii presupun existența unor interacțiuni intense cu Dumnezeu.

Psalmistul I se adresează personal lui Dumnezeu ca „Dumnezeul meu”, „Doamne” și „Împăratul meu și Dumnezeul meu” (Psalmii 5:2; Psalmii 84:3). Psalmiștii Îl imploră adeseori pe Dumnezeu: „Pleacă-Ți urechea” (Psalmii 5:1), „ascultă-mi rugăciunea” (Psalmii 39:12), „uită-Te” (Psalmii 25:18), „ascultă-mă degrabă” (Psalmii 102:2) și „mântuiește-mă” (Psalmii 6:4). Acestea sunt clar expresii ale unei persoane care se roagă la Dumnezeu.

Frumusețea remarcabilă și farmecul psalmilor stau în faptul că ei sunt Cuvântul lui Dumnezeu sub formă de rugăciuni și laude pioase din partea credincioșilor. Prin urmare, psalmii le oferă copiilor lui Dumne­zeu momente de intimitate, precum cele descrise în Romani 8:26,27 – „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului, pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.”

Și Isus a citat din psalmi, de exemplu în Luca 20:42,43, când a citat direct din Psalmii 110:1 – „Căci însuşi David zice în cartea Psalmilor: «Domnul a zis Domnului meu: ,Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale,»” (Luca 20:42,43).

Deși unii psalmi au la bază sau menționează anumite evenimente istorice naționale sau diverse experiențe ale autorilor, profunzimea lor spi­rituală vizează o varietate de situații de viață și trece dincolo de granițele culturale, religioase, etnice și de gen. Cu alte cuvinte, atunci când citești psalmii biblici, vei descoperi că transmit speranță, laudă, teamă, mânie, tristețe și supărare, lucruri cu care se confruntă oamenii din întreaga lume, din toate veacurile, indiferent de împrejurările în care se află. Psalmii ni se adresează tuturor, pe limba experiențelor noastre.

Ce îți spune faptul că Isus a folosit psalmii, despre importanța pe care aceștia o au în experiența de credință?

Comentariu EGW

În credința adevărată există o voioșie, o statornicie în principii și o fermitate în atingerea scopului propus, pe care nici timpul, nici oboseala nu le pot slăbi. „Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină, dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii; aleargă, și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc” (Isaia 40:30,31). …
… Acești oameni trebuie să-și prezinte cererile înaintea tronului harului. Să se roage pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu susține fiecare făgăduință pe care a făcut-o. Cu Biblia în mână spuneți: Am făcut așa cum mi-ai spus. Îți prezint făgăduința pe care ai rostit-o: „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide!” Noi nu trebuie să ne rugăm doar în Numele Domnului Hristos, ci și prin inspirația Duhului Sfânt. Aceasta este explicația afirmației că Duhul „mijlocește pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26). Lui Dumnezeu Îi face plăcere să răspundă la astfel de rugăciuni. Când rostim o rugăciune în Numele lui Hristos, cu seriozitate și căldură, chiar în insistența aceasta se află o garanție din partea lui Dumnezeu că El este pe punctul de a ne răspunde, dăruindu-ne „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). – Parabolele Domnului Hristos, p. 147

Isus era găsit adeseori în rugăciune. El Se retrăgea în dumbrăvi singuratice sau pe munte pentru a-Şi înălţa cererile către Tatăl Său. Când lucrarea şi grijile zilei erau încheiate şi cei obosiţi căutau odihnă, Isus Îşi dedica timpul rugăciunii. Noi nu vrem să descurajăm rugăciunea, pentru că există mult prea puţină rugăciune şi veghere. Şi este şi mai puţină rugăciune în Duhul şi cu pricepere. Rugăciunea fierbinte şi eficientă este întotdeauna potrivită şi nu va obosi niciodată. Astfel de rugăciuni îi interesează şi îi înviorează pe toţi cei care iubesc devoţiunea.

Rugăciunea în taină este neglijată şi acesta este motivul pentru care se înalţă atât de multe rugăciuni lungi, obositoare şi fără sens, atunci când credincioşii se adună să I se închine lui Dumnezeu împreună. … Ei speră că se roagă după voia lui Dumnezeu. Dar, adeseori, rezultatul acestor rugăciuni este acela de a-i coborî pe alţii la nivelul lor scăzut, de întuneric spiritual. Dacă şi-ar însuşi învăţăturile lui Hristos cu privire la veghere şi rugăciune, creştinii ar deveni mai raţionali în închinarea lor faţă de Dumnezeu. – Mărturii, vol. 2, p. 58

Când ajungem în situații dificile, El [Domnul] Își descoperă puterea și înțelepciunea, ca răspuns la rugăciunea făcută în umilință. Aveți încredere în El ca într-un Dumnezeu care ascultă și răspunde la rugăciuni! El vi Se va descoperi ca Unul care poate da ajutor în orice stare de urgență. Acela care l-a creat pe om, care i-a dat minunatele însușiri fizice, mintale și spirituale, nu va reține ceea ce este necesar pentru sprijinirea vieții pe care a dat-o. Acela care ne-a dat Cuvântul Său – frunzele pomului vieții – nu Se va feri să ne dea cunoștința legată de modul în care să asigurăm hrană pentru copiii Săi nevoiași. – Divina vindecare, p. 199
 

5. Citește Psalmii 16:8; Psalmii 44:8; Psalmii 46:1; Psalmii 47:1,7; Psalmii 57:2; Psalmii 62:8; Psalmii 82:8 și Psalmii 121:7. Ce loc ocupă Dumnezeu în viața psalmistului?

Categoric, lumea psalmilor Îl are în centru pe Dumnezeu. Psalmistul caută să Îi subordoneze lui Dumnezeu, în rugăciune și laudă, toate experiențele de viață. Dumnezeu este Creatorul suveran, Împăratul și Judecătorul întregului pământ. El le asigură copiilor Săi tot ce au nevoie. De aceea trebuie să avem întotdeauna încredere în El. Până și dușmanii poporului lui Dumnezeu întreabă: „Unde este Dumnezeul tău?” atunci când poporul lui Dumnezeu pare să nu reușească (Psalmii 42:10). La fel cum Domnul este un Dumnezeu întotdeauna prezent și nu Își dezamăgește niciodată poporul, și poporul lui Dumnezeu Îl păstrează permanent pe Domnul în minte. În cele din urmă, psalmii prevestesc timpul când toate popoarele și întreaga creație se vor închina lui Dumnezeu (Psalmii 47:1; Psalmii 64:9). 

Locul central ocupat de Dumnezeu în viața oamenilor determină locul central al închinării. Închinarea în care erau folosiți psalmii era complet diferită de modul cum este înțeleasă de mulți astăzi, pentru că închinarea în cultura biblică era centrul firesc și incontestabil al întregii vieți a comunității. Prin urmare, tot ceea ce se întâmpla, fie bine, fie rău, în viața poporului era inevitabil exprimat în închinare. Dumnezeu îl aude pe psalmist, oriunde ar fi acesta, și îi răspunde la momentul perfect ales de El (Psalmii 3:4; Psalmii 18:6; Psalmii 20:6).
Psalmistul este conștient că locuința lui Dumnezeu este în cer, dar, totodată, Dumnezeu locuiește în Sion, în sanctuar, în mijlocul poporului Său. Dumnezeu este în același timp aproape și departe, peste tot și în templul Său (Psalmii 11:4), ascuns (Psalmii 10:1) și descoperit (Psalmii 41:12). În psalmi se îmbină aceste caracteristici ale lui Dumnezeu care aparent se exclud. Psalmiștii au înțeles că apropierea și depărtarea erau inseparabile în adevărata ființă a lui Dumnezeu (Psalmii 24:7-10). Ei au înțeles dinamica acestei tensiuni spirituale. Conștientizarea bunătății și prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oricărei experiențe este elementul care le întărește speranța în timp ce așteaptă ca Dumnezeu să intervină când și cum va alege El să o facă.

Cum ne ajută psalmii să înțelegem că nu Îl putem limita pe Dumnezeu la anumite aspecte ale existenței noastre? Care ar fi părțile din viața ta în care cauți să-L ții pe Domnul la distanță?

Comentariu EGW

La fel de umil și de modest ca înainte de ungere, păstorașul [David] se întoarse la colinele lui, păscând și păzind turmele la fel de blând ca întotdeauna. Dar își compunea melodiile și cânta din harpă cu o nouă însuflețire. În fața ochilor săi se întindea o priveliște bogată în diverse frumuseți. Viile cu ciorchinii lor de aur străluceau în bătaia soarelui. Copacii pădurii, cu frunzele lor verzi, se unduiau în bătaia vântului. El privea soarele, care inunda cerul cu lumină, cum se ridica asemenea unui mire din odaia sa, bucurându-se ca un viteaz care pornește la drum. În fața lui se ridicau mândrele vârfuri ale dealurilor, înălțându-se spre cer; departe, se zăreau stâncile golașe ale lanțului muntos al Moabului, iar deasupra tuturor se întindea bolta cerului, albastră și plăcută. Dincolo de toate acestea era Dumnezeu.

Nu-L putea vedea, dar lucrările Lui erau pline de lauda Lui. Lumina zilei care îmbrăca în aur pădurea și muntele, livezile și apele îi conducea gândurile la Părintele luminii de la care se coboară orice dar bun și desăvârșit. Descoperirile zilnice ale caracterului și ale maiestății Creatorului umpleau inima tânărului poet de ardoare și de bucurie. Admirându-L pe Dumnezeu și lucrările Lui, însușirile minții și ale inimii lui David sporeau și se întăreau pentru lucrarea lui de mai târziu. Zilnic, el ajungea într-o comuniune tot mai intimă cu Dumnezeu. Sufletul său pătrundea adâncimi tot mai mari, pentru a afla noi subiecte care să-i inspire cântecul și să-i trezească harpa. Melodia bogată a glasului său se revărsa în aer și răsuna pe dealuri, ca un răspuns la imnurile îngerilor din cer. – Patriarhi și profeți, p. 641

Când Domnul Hristos va deveni tovarășul nostru de zi cu zi, vom simți că puterile unei lumi nevăzute sunt prezente pretutindeni în jurul nostru și, privind la Isus, vom ajunge asemenea Lui. Privind la El, suntem schimbați. Caracterul nostru devine sensibil, blând și curat, fiind pregătit pentru Împărăția cerească. Rezultatul sigur al relației noastre de prietenie cu Domnul va fi o sporire a evlaviei, a curăției morale și a devotamentului. Rugăciunea noastră va deveni din ce în ce mai inteligentă. Noi vom primi o educație divină, iar aceasta se va vedea printr-o viață caracterizată de sârguință și zel.

Cel care se îndreaptă în fiecare zi spre Dumnezeu, prin rugăciuni stăruitoare și serioase pentru a primi ajutor, sprijin și putere de la El, va avea aspirații nobile, o înțelegere limpede a adevărului și a responsabilității personale, obiective înalte de acțiune și o continuă foame și sete după neprihănire. Prin menținerea unei legături permanente cu Dumnezeu, vom deveni capabili să le transmitem și celor cu care venim în contact lumina, pacea, liniștea și simțământul de siguranță care domnesc în inima noastră. Puterea dobândită în rugăciunea adresată lui Dumnezeu, unită cu efortul perseverent de educare a minții în ce privește sensibilitatea, atenția și grija față de nevoile altora îl pregătește pe om pentru îndatoririle zilnice și menține o stare de pace a spiritului care rămâne aceeași, indiferent de circumstanțe. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 85
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Profeți și regi, capitolul „Templul și consacrarea lui”; Solii pentru tineret, capitolul „Avantajele muzicii”.

Cartea Psalmii este alcătuită din 150 de psalmi, grupați în cinci cărți: Cartea întâia (Psalmii 1 – Psalmii 41), Cartea a doua (Psalmii 42 – Psalmii 72), Cartea a treia (Psalmii 73 – Psalmii 89), Cartea a patra (Psalmii 90 – Psalmii 106) și Cartea a cincea (Psalmii 107 – Psalmii 150. Împărțirea Psaltirii în cinci cărți este o tradiție iudaică timpurie care corespunde împărțirii Pentateuhului în cinci cărți. Cartea Psalmii prezintă dovezi cu privire la anumite colecții de psalmi deja existente: colecțiile coreite (Psalmii 42– Psalmii 49; Psalmii 84; Psalmii 85; Psalmii 87; Psalmii 88), colecția asafită (Psalmii 73 – Psalmii 83), Cântările treptelor (Psalmii 120 – Psalmii 134) și psalmii de laudă (Psalmii 111 – Psalmii 118; Psalmii 146 – Psalmii 150). În Psalmii 72:20 se amintește de o colecție mai mică, a psalmilor lui David. Deși majoritatea psalmilor sunt asociați cu perioada lui David și a monarhiei timpurii (sec. X î.H.), colecția de psalmi a continuat să crească de-a lungul secolelor următoare. Este posibil ca scribii evrei, sub conducerea lui Ezra, să fi combinat într-o singură carte colecții mai mici de psalmi. Această comasare nu neagă inspirația divină a psalmilor. Scribii, la fel ca psalmiștii, erau slujitori consacrați lui Dumnezeu, iar lucrarea lor era condusă de Dumnezeu (Ezra 7:6,10). Natura divino-umană a psalmilor este comparabilă cu unirea divinului cu umanul în Domnul Isus la întrupare. 

Studiu zilnic:
Isaia 31
Isaia 32
Isaia 33
Isaia 34
Isaia 35
Isaia 36
Isaia 37

Ellen G. White, Divina vindecare, capitolul „Cei săr­mani, lipsiți de ajutor”.

1. Ce cuvânt le spune Domnul femeilor fără grijă și nepăsătoare?

2. Ce anume nu se va stinge nici zi, nici noapte, fiind pustiit din veac în veac?

3. Cine era trestia care străpunge mâna oricui se sprijină pe ea?

4. Ce a făcut Ezechia cu scrisoarea primită de la împăratul Asiriei?

5. Ce trebuie să facem cu aceia ai căror peri albi și pași șovăitori se apropie de mormânt?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar: Solii pentru tineret, cap. 95, „Avantajele muzicii”.