Educaţia lui Isus

Text de memorat

„Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” Psalmii 119:99,100

Dumnezeu consideră că educația este foarte importantă. El a făcut Edenul o școală, iar îngerii sfinți au fost educatorii lui Adam și ai Evei. Cu o astfel de educație, Adam și Eva erau bine calificați pentru a-i educa acasă pe Cain și Abel.

În secolele următoare, totuși, multe dintre adevărurile învățate în Eden au fost uitate și fiecare generație de părinți a devenit mai puțin capabilă să le furnizeze copiilor educația necesară. Dumnezeu l-a ales pe Avraam să reînvie adevărurile de mult uitate și să îi dea lui Isaac o educație corespunzătoare, acasă.

Geneza 18:19 – „Căci Eu îl cunosc și știu că are să poruncească fiilor lui și casei lui după el să țină Calea Domnului, făcând ce este drept și bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească față de Avraam ce i-a făgăduit.”

Din păcate au fost mulți care au pierdut viziunea lui Avraam despre instruirea în cămin, chiar și între israeliți, iar pe timpul lui Eli, puțini părinți le mai dădeau copiilor o educație spirituală. Un nou sistem educativ era esențial și Dumnezeu l-a ridicat pe profetul Samuel ca să introducă și să întemeieze școlile profeților.

Școlile fondate de Samuel au modelat națiunea și au fost motivul de bază al păcii și prosperității din timpul domniilor lui David și Solomon.

După ce împărăția lui Israel s-a divizat, școlile acestea au căzut în degradare. Ele au înflorit din nou atunci când Ilie le-a reînființat. După ce Ilie a fost luat la cer, Elisei a continuat să sprijine școlile respective. După moartea lui Elisei, școlile au stagnat din nou și apoi au fost închise.

După captivitatea babiloniană, Ezra a reînființat școlile, dar, în secolele următoare, scopul suprem al acestor școli a fost uitat, iar instruirea a devenit din ce în ce mai formală. A fost reliefată tradiția, cuvintele oamenilor au fost scoase în evidență, iar ceea ce trecea drept instruire biblică de fapt îi jefuia pe studenți de Cuvântul lui Dumnezeu. Adeseori, studenții absolveau cu mai puține cunoștințe despre Dumnezeu decât atunci când intraseră în școală.

În zilele lui Isus, cele mai multe sinagogi locale aveau o școală elementară, iar pregătirea universitară se făcea la Ierusalim. Unul dintre profesorii faimoși era Gamaliel. Faptele apostolilor 5:34 – „Dar un fariseu numit Gamaliel, un învățător al Legii, prețuit de tot norodul, s-a sculat în picioare în sobor și a poruncit să scoată puțin afară pe apostoli.” Pavel a fost educat de acest cunoscut rabin.

Faptele apostolilor 22:3 – „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învățat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri...”

Deși vocea rabinilor se făcea auzită în școlile evreiești, cea a lui Dumnezeu nu se auzea.

„Ocupați cu un șir nesfârșit de ceremonii, elevii din școlile acestea nu aveau parte de ore liniștite, în care să poată avea comuniune cu Dumnezeu și să-I asculte glasul vorbind inimilor lor. Ceea ce rabinii considerau educație superioară era în realitate cel mai mare obstacol în calea adevăratei educații. Aceasta era potrivnică oricărei dezvoltări reale. Instruiți astfel de ei, puterile tinerilor erau reprimate, iar mințile lor înguste, limitate.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, pp. 438, 439

Istoria biblică este precisă: Isus nu a absolvit nicio școală evreiască. Nu avea diplome.

Ioan 7:15 – „Iudeii se mirau și ziceau: «Cum are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată?»”

Isus a fost învățat, dar nu de rabinii înguști, ci de Dumnezeu Însuși. Exemplul Său ne încurajează pe noi toți, fie că avem sau nu avantajul unei educații elevate. Oricare ar fi situația în care vă aflați, puteți avea învățătura pe care Isus a avut-o. Nu există profesor mai bun!

Psalmii 119:97-102 – „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. (...) Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi țin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveți.” (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)

1. Citiți Patriarhi și profeți, pp. 592-602. Într-o zi, poate că va trebui să alegeți o școală unde să învățați. Ce calități ar trebui să căutați la o școală bună?

Dumnezeu este foarte interesat de educația noastră. Dar și Satana, marele nostru vrăjmaș, este interesat de ea. Și, în timp ce Dumnezeu a furnizat un sistem al adevăratei educații, Satana are o contrafacere – falsa educație. Adevărata educație ne oferă dublul beneficiu al cunoașterii Cuvântului lui Dumnezeu și al experimentării puterii Sale.

Falsa educație nu poate furniza nici cunoștința, nici experiența amintită și face ca studenții să fie expuși erorii. Isus le-a spus rabinilor vremii, care se considerau foarte educați:

Matei 22:29 – „Vă rătăciți! Pentru că nu cunoașteți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.”

Ei erau ignoranți, din cauză că puneau preț pe niște „porunci omenești”. (Matei 15:9) Deși Isus nu a absolvit școlile rabinice, este foarte posibil ca frații și surorile Sale să fi făcut lucrul acesta.

„Frații și surorile lui Isus au învățat numeroasele tradiții și ceremonii ale rabinilor.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 439

În timp ce Isus asculta în toate detaliile ceea ce spuseseră legea și profeții, El a ignorat regulile inventate de om. Aceste tradiții și ceremonii nu au nicio valoare. Ele nu pot înlătura din inimă dragostea pentru păcat. Ele nu pot scoate mândria propriei opinii din minte. Ele nu pot produce dragoste pentru alții. Ele nu-i pot face iertători pe cei ce le ascultă. Numai Cuvântul lui Dumnezeu poate face aceste schimbări necesare în viața noastră.

Tradiția pe care evreii au dezvoltat-o era destinată să ajute la păstrarea legii, dar, adăugând reguli, fariseii călcau de fapt legea, din moment ce Dumnezeu spusese:

Deuteronomul 4:2 – „Să n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc eu și să nu scădeți nimic din ele, ci să păziți poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, așa cum vi le dau eu.”

În timp ce legea a fost destinată să-i aducă omului libertate, tradiția a adus robie (vedeți Galateni 2:4). Legea a dat odihnă; povara ei era ușoară (vedeți Matei 11:29,30). Tradiția însă i-a dat omului „sarcini grele și anevoie de purtat” (Matei 23:4).

Nu este de mirare că Isus nu a dat atenție tradiției, fiindcă aceasta era în contradicție cu Cuvântul lui Dumnezeu. Deși Isus nu a atacat deschis profesorii și rabinii când a fost tânăr, El a ales să nu fie elev în școlile lor.

„Domnul Isus n-ar fi urmat niciun obicei care I-ar fi cerut să Se îndepărteze de voia lui Dumnezeu și nici nu S-ar fi lăsat învățat de cuvintele oamenilor, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. El împiedica pătrunderea în mintea Sa a acelor sentimente și ceremonii care nu Îl aveau pe Dumnezeu la bază.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 439

Isus nu a lăsat nicio portiță deschisă, prin care vreo idee falsă să poată afecta gândirea Sa.

„El nu lăsa ca lucrurile acestea să-L influențeze. Astfel, El ne-a învățat că este mult mai bine să previi răul, decât să încerci să-l corectezi, după ce acesta a găsit un punct de sprijin în minte.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 439

Mai mult decât atât, Isus a avut mereu grijă la influența pe care a exercitat-o exemplul Său. „Și, prin exemplul Său, Domnul Hristos i-a învățat și pe alții să nu se pună în situația de a fi întinați.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 439

Lucrul acesta este important și pentru noi. Cineva pe care l-am câștigat pentru Hristos, copiii care ne privesc sau un prieten, oricare dintre ei poate urma exemplul nostru. Cum îi vor afecta alegerile noastre? (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

2. Definiți cuvântul „tradiție”. Căutați-l în dicționar.

3. Când devine tradiția un lucru rău? Marcu 7:1-13

4. Numiți câteva tradiții, obiceiuri sau practici culturale (familiale, bisericești sau naționale) care sunt...
bune.
rele.

Refacerea în om a chipului Creatorului său, readucerea sa la perfecțiunea în care fusese creat, sprijinirea dezvoltării trupului, minții și sufletului, astfel încât să poată fi împlinit scopul divin avut în vedere la crearea lui – iată care avea să fie lucrarea de răscumpărare. Acesta este obiectul educației, marele obiectiv al vieții.” (Educație, p. 15)

Este planul lui Dumnezeu ca noi să fim educați. El ne spune:

Proverbele 8:33 – „Ascultați învățătura, ca să vă faceți înțelepți, și nu lepădați sfatul meu!”
Proverbele 19:20 – „Ascultă sfaturile și primește învățătura, ca să fii înțelept pe viitor!”
Proverbele 19:27 – „Încetează, fiule, să mai asculți învățătura, dacă ea te depărtează de învățăturile înțelepte.”


Dar cum se poate obține o asemenea educație? Am putea crede că singura educație pe care o avem vine din sala de clasă. Totuși, tot ce facem este parte din educația noastră; tot ceea ce gândim ne educă. Noi obținem idei și opinii din multe surse – din discuția cu prietenii, atunci când căutăm pe internet, citim știrile, vizionăm un film sau ascultăm muzică. Toate acestea sunt profesorii noștri, care ne modelează modul de gândire, chiar dacă noi credem că nu fac asta. Din nefericire, nu toți cei care ne instruiesc prezintă siguranță. Nu toate reclamele prezintă un produs cu adevărat bun.

2 Petru 2:19 – „Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii.”

În lume, noi suntem înconjurați de multe idei derutante: unele adevărate, iar altele false. Într-o astfel de situație, cum poate cineva să-și mențină viața curată?

Psalmii 119:9 – „Cum își va ține tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.”

Cuvântul Său ne protejează de ideile false.

Isaia 8:20 – „«La lege și la mărturie!» Căci, dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta.”

Erorile acționează ca o boală contagioasă. În Grădina Edenului, sub înfățișarea unui șarpe, Satana a educat-o pe Eva în legătură cu cunoașterea binelui și răului. Satana a folosit-o pe Eva ca să îl instruiască și pe Adam cu privire la același subiect. Este efortul continuu al lui Satana acela de a răspândi cunoștința răului și de a ne folosi pe noi să le ducem cunoștința aceasta și altora. Satana folosește orice pistă posibilă pentru a-și promova obiectivele educaționale. El face să ne pară atractivă și de dorit urmarea școlii lui de cunoaștere a răului. La fel ca Isus, noi trebuie să ne alegem profesorii cu grijă. Vă dau un exemplu de școală care ar trebui evitată:

„Unele dintre cele mai populare distracții, cum ar fi fotbalul și boxul, au devenit școli ale brutalității.” – Educație, p. 210

În această lume, nu putem evita cu totul expunerea la neadevăr. Oricât de atent a fost Hristos, El nu a putut evita în totalitate aceasta. El nu căuta contactul cu eroarea, dar eroarea ajungea la El.

„Deși nu S-a lăsat învățat de rabini, neducându-Se la școlile lor, totuși, adeseori, ajungea în contact cu ei.” – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 440 Asemenea lui Isus, prin studierea atentă a Bibliei, noi putem evita multe cărări periculoase. Psalmii 17:4 – „Cât privește legăturile cu oamenii, eu, după cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori.”

5. Citiți Patriarhi și profeți, p. 460, paragraful al doilea, care începe cu „Și totuși avem și noi...” și răspundeți la întrebările următoare: Care sunt căile prin care sufletul se educă? Ce trebuie să facem pentru a nu cădea pradă ispitelor lui Satana? Vedeți, de asemenea, Psalmii 101:1-3. Satana se folosește de metode diferite pentru a ne educa. De la care dintre școlile lui ai nevoie să te retragi?

Eliberarea din capcana plăcerii

Ați învățat probabil, din lecțiile acestea, câteva lucruri despre media și divertisment, care contestă câte ceva din ceea ce știați înainte. Ați fost surprinși de unele dintre lucrurile pe care le-ați aflat?

Am aflat că industria divertismentului este de natură demonică. Am văzut cum Hollywoodul, industria muzicii și designerii de jocuri video sunt maeștri ai manipulării, modificând chimia corpului nostru și starea noastră de conștiență, folosind chiar metode hipnotice pentru a programa modelarea noastră. Am văzut care sunt ultimele descoperiri științifice despre efectul distructiv al divertismentului media. Mijloacele de comunicare devin bruiaje pentru auzirea vocii lui Dumnezeu. Media este cea mai răspândită adicție în America de astăzi. Iar aceasta implică întrebarea: Ce trebuie să facem ca să ne eliberăm? De ce să nu începem prin a ne oferi nouă o verificare a realității?

1. Scrieți câteva răspunsuri la întrebările de bază ale vieții: Cum este Dumnezeu? Cine sunt eu? De ce sunt aici, acum? Exercițiul acesta ne ajută să ne consolidăm și să ne clarificăm identitatea și menirea în realitatea lui Dumnezeu din aceste ultime zile.
2. Apoi, enumerați lucrurile pe care v-ar plăcea să le faceți și să le îndepliniți, dar nu ați avut timpul necesar. Includeți talentele sau pasiunile pe care credeți că Dumnezeu v-ar cere să le dezvoltați.
3. Iar acum, partea terifiantă... Făcând o aproximare matematică, puneți pe hârtie toate orele pe care le-ați petrecut folosind mijloacele media în ultimii cinci ani. Împărțiți suma la opt, adică la numărul orelor de lucru din fiecare zi. Cifra rezultată reprezintă totalul zilelor de muncă pe care le-ați investit/irosit cu media, în loc de a urmări acele realizări importante care arată cu adevărat cine sunteți și ce puteți face. Este adevărat că aceste media demonice nu doar că vă spală creierul și dăunează minții, dar vă și jefuiesc de propria viață? Apoi, întrebați-vă: „Eu chiar am încredere în Dumnezeu?” De pe poziția dependentului, stilul de viață duhovnicesc pare plictisitor. De fapt, circuitul recompenselor din creier este și sursa impulsurilor de supraviețuire, astfel că, dacă îi spui unui dependent să renunțe la alcool, muzică, pornografie, jocuri video sau jocuri de noroc este ca și cum i s-ar spune creierului că trebuie să moară.
 

Dar să ne întoarcem la întrebarea: „Am încredere în Dumnezeu?” Vă amintiți când erați copii și nu puteați să înotați, dar mama sau tata stăteau în piscină și vă aruncați în brațele lor? Dacă v-ar fi scăpat, ați fi ajuns pe fundul apei și ați fi murit. Dar săreați oricum. De ce? Pentru că aveați încredere în ei, cu credința specifică unui copil.

Credeți în Dumnezeu îndeajuns încât să mergeți înainte, făcând schimbări radicale? Isus a promis: „Voi veți plânge și vă veți tângui, iar lumea se va bucura...” A Mă urma pe Mine va fi greu, a spus El. Veți fi diferiți. Oamenii vă vor exclude și vor râde de voi și vor spune că sunteți extremiști și ciudați. Prietenii voștri se vor bucura cu „distracția” oferită de stilul de viață lumesc, iar voi veți plânge și vă veți tângui. Iar acum, sfârșitul versetului: „... dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16:20) Odată, un student mi-a mărturisit că el nu Îl urma pe Isus cu adevărat.
— Ce te oprește? l-am întrebat.
— Cum o să mă mai distrez apoi? a răspuns el. Divertismentul era idolul tânărului acela. El nu credea că realitatea lui Dumnezeu ar putea să-i aducă cu adevărat fericirea. Dar Isus a promis: „Întristarea voastră se va preface în bucurie.” Dacă sunteți gata, dornici să săriți în brațele Sale, iată mai jos câțiva pași de făcut:

1. Predați totul pe altar. Țineți un post media de 30 de zile. Aruncați tot ce vă ține departe de Hristos. Nu puteți gândi obiectiv și nici nu puteți face o evaluare corectă atâta timp cât sunteți consumatori.
2. Aruncați „alcoolul” – orice îi oferă Diavolului un punct de sprijin în viața voastră.
3. Faceți binele. Implicați-vă în proiecte spirituale pozitive și în alte activități edificatoare.
4. Fiți responsabili. Ajutați-i și pe alții să fie la fel. Cereți ajutorul unui mentor care să vă asiste.
5. Plănuiți-vă timpul. Faceți un program pentru fiecare minut al timpului vostru liber. Dacă nu sunteți hotărâți, vă veți întoarce la vechile obiceiuri.
6. Rugați-vă. Cereți-I ajutor lui Dumnezeu. Spuneți-le oamenilor despre decizia voastră și cereți-le și lor să se roage pentru voi.
7. Cereți ca făgăduințele Sale să se împlinească și în dreptul vostru. „Pot totul în Hristos, care mă întărește.” (Filipeni 4:13)

Adevărata educație

Adevărata educație este să cunoaștem și să facem voia lui Dumnezeu. Această educație este durabilă cât veșnicia. Biblia este manualul nostru, pentru că adevărata religie este fundamentul oricărei educații. Antrenarea intelectuală nu poate fi deconectată de religie; și studiul cărților trebuie să fie împletit cu lucrul manual, astfel ca mintea să fie corect echilibrată și să li se dea rezistență creierului, oaselor și mușchilor.

Această lume este o școală de pregătire. Școala și colegiul sunt necesare pentru dezvoltarea minții și formarea caracterului. Doar cultivarea intelectuală, fără educație morală și religioasă, are o influență dăunătoare. Omul care nu are nici dragoste, nici frică de Dumnezeu poate atinge înălțimi intelectuale uluitoare și totuși să folosească aceste cunoștințe acumulate pentru a lupta împotriva Făcătorului său. Dacă omul Îl acceptă pe Domnul, Dumnezeul cerului, ca învățător al său, nu va câștiga el cea mai bună cunoștință, atât pentru această lume, cât și pentru cea veșnică? Tăria mintală vine doar din cunoașterea legilor pe care Dumnezeu le-a stabilit în natură și în structura umană. Noi trebuie să fim ascultători de aceste legi, sau viața noastră va fi un dezastru.

Sub controlul influenței lui Hristos, intelectul uman poate atinge cuceriri extraordinare. Tineretul ar trebui încurajat să atingă cel mai înalt grad de standard intelectual. Dacă teama și cunoștința de Dumnezeu sunt puse pe primul plan, nu există pericolul ca studentul să se avânte prea sus. Cunoștința de Dumnezeu și înțelegerea voii Sale în această lume, atât cât mintea umană poate cuprinde, integrate în gânduri și întrețesute în caracter, vor forma un bărbat sau o femeie eficientă.

Studierea Cuvântului lui Dumnezeu ne va face destoinici pentru a face lucrarea Sa în mod acceptabil și cu înțelepciune. Mintea va fi îmbogățită, dezvoltată și extinsă. Cei care studiază astfel Cuvântul vor avansa în sus și înainte spre cele mai înalte culmi, pentru că ei sunt părtași ai naturii divine.

Daniel era îndeaproape conectat la sursa a toată înțelepciunea și lucrul acesta era pentru el mai prețios decât aurul din Ofir. El își menținea tonusul spiritual pe măsura avantajelor date lui pentru a deveni un om înțelept și învățat. El a folosit cum se cuvine capitalul încredințat lui. A fost trezit de situația nouă de la curte, în care s-a găsit. A cooperat cu Dumnezeu în folosirea fiecărei puteri pe care El i-o dăduse după cum citim: „Dumnezeu a dat acestor patru tineri știință și pricepere pentru tot felul de scrieri și înțelepciune; mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile și în toate visele.” Daniel a fost în legătură cu Dumnezeu și secretele Celui Preaînalt îi erau deschise pentru că Dumnezeu este cu cei ce se tem de el. „Împăratul a stat de vorbă cu ei, dar, între toți tinerii aceia, nu s-a găsit niciunul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. De aceea, ei au fost primiți în slujba împăratului. În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele care erau în toată împărăția lui.”

Creșterea continuă în înțelepciune și inteligență spirituală nu-i descalifica în niciun fel pe acești tineri de la îndeplinirea cu credincioșie a datoriilor desemnate lor de regele Babilonului. Dumnezeu le-a dat înțelepciune și știință pentru perfecționarea într-o educație aprofundată. Fie ca copiii și tinerii să aibă parte de adevărata educație. Învățați-i să dea lui Dumnezeu întreaga lor devoțiune, pentru că ei sunt complet dependenți de El în această viață și, în viitor, în viața veșnică. Cunoașterea adevărului este hrana de care sufletul are nevoie pentru a fi pregătit să acționeze cu înțelepciune, precum Daniel și tovarășii lui. Ori de câte ori conștiința este încălcată, păcatul este comis și cel care a făcut răul trebuie să sufere consecințele. Plata păcatului este moartea. Cu efort perseverent și toleranță răbdătoare, copiii trebuie să fie învățați că frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Încă din pruncie, să fie instruiți în ce privește legile și poruncile lui Dumnezeu. Gândurile și sentimentele inspirate de legea Sa să fie împletite cu cunoașterea științei. Cunoașterea temeinică a cuvântului lui Dumnezeu este singura și adevărata educație științifică.

Nu ne putem permite să despărțim pregătirea spirituală de cea intelectuală. Pregătirea intelectuală a copiilor trebuie echilibrată de o cunoaștere a lui Dumnezeu și a căilor Sale. Este de foarte mare importanță ca tineretului să-i fie insuflată în școală dragostea inteligentă pentru Dumnezeu și adevărul Său. Acest adevăr stă la temelia întregii cunoașteri adevărate. Noi ne aflăm într-o lume supusă bolii și morții. Cel care, în timpul vieții sale, Îl slujește pe Dumnezeu cu credincioșie are asigurarea că va ieși din mormânt la o glorioasă nemurire. Unui astfel de om i se poate spune cu adevărat: „Ferice de el!” În fiecare școală din țară, Domnul, Dumnezeul lui Israel, ar trebui să fie înălțat, respectat și onorat. În locul rivalității nesfinte pentru onoare pământească, cea mai mare ambiție a studenților ar trebui să fie aceea de a merge ca misionari curajoși și statornici pentru Dumnezeu sau ca educatori care să-i învețe și pe alții ceea ce ei au învățat.

Măreția adevărată aparține Dumnezeirii. Cu o credință constantă, profesorii să se țină strâns de Cel infinit, spunând ca Iacov: „Nu te las până nu mă binecuvântezi”. Educația nu este completă până ce corpul, mintea și inima nu sunt deopotrivă educate. Studenții care termină școala cu un astfel de bagaj educațional vor atrage către Hristos nu numai bărbați și femei, dar și copii și tineri. Tinerii au nevoie să învețe să se autodisciplineze: să nu fugă de îndatoriri și, oricât de neplăcută ar părea sarcina dată lor, să o îndeplinească cu credincioșie. Atunci când ei învață să fie adevărați copii ai lui Dumnezeu, o așa lucrare va fi realizată, încât nici Satana însuși nu o va putea anula sau face fără efect. Cel care își deschide inima să afle adevărata educație primește putere de la Dumnezeu să le împartă lumina altora. – The Youth’s Instructor, 31 august 1899

1. Ce este educația adevărată?

2. Care trebuie să fie manualul nostru și de ce?

3. Când este cultivat doar intelectul, iar educația morală și religioasă lipsește, ce se întâmplă?

4. Cum este Daniel un bun exemplu al unei educații adevărate și echilibrate?

5. L-a împiedicat religia pe Daniel să fie destoinic în serviciul împăratului Babilonului?
 

6. Spuneți două motive pentru care ar trebui să-I acordăm lui Dumnezeu întreaga noastră devoțiune.

7. Ce este de o mare importanță? Și ce anume stă la baza cunoașterii adevărate?

8. Care nu ar trebui să fie marea ambiție a studenților? Dar care ar trebui să fie cea mai mare ambiție a lor?

9. Care este singura cale prin care educația ajunge să fie completă?

Progresul – partea 2 - de John Holbrook, misionar AFM în Filipine

Localnicul Tawbuid mă privea cu suspiciune din întunericul colibei sale, apoi a făcut semn că este de acord. Recunoscător, am lăsat jos bagajul meu plin de medicamente și m-am ghemuit la umbra colibei.

Lito mi-a făcut un semn discret. Preluând sugestia lui, am încercat să încropesc o mică discuție cu proprietarul colibei, în limba lui, pentru ca el să vadă că îi pot vorbi limba și, astfel, să încerc să dărâm niște prejudecăți. Am primit în schimb câteva priviri surprinse, urmate de tăcere. Tot ce am putut obține de la el au fost câteva răspunsuri formate din câte un cuvânt, din când în când. Pe când continuam să vorbesc cu Lito, l-am auzit pe omul din colibă spunând familiei:

— Hm, omul acesta chiar este respectuos. Slavă Domnului! Deși nu vorbeam limba lor foarte fluent, totuși am făcut tot ce îmi stătea în putere să învăț să fiu respectuos și politicos, iar acum primisem răsplata.

Încurajați, Lito și cu mine am continuat să conversăm în limba locului, așteptând să vedem ce se va întâmpla. Am aflat mai târziu că Lito sperase ca omul să ne fi mințit și ca șeful să se arate la un moment dat.

După cum ne așteptam, pe când vorbeam, un cap a apărut deodată peste coama dealului, pe unde venisem și noi. Omul acela mi-a aruncat o privire și a înghețat cu o expresie facială de completă surprindere. După câteva secunde, și-a revenit și, cu precauție, a intrat în cerc. Lito a început să-i vorbească jovial omului, care era șeful plecat de atâta timp. După ce conversația s-a mai încălzit, șeful i-a adresat lui Lito o întrebare directă, cuvintele fiind bine alese:

— Pot întreba ce vă poartă în satul nostru? Lito m-a privit.

— Spune-i tu, mi-a zis el. Am trecut testul! Faptul că Lito mi-a încredințat mie răspunderea de a vorbi pentru el într-o chestiune atât de importantă însemna că avea încredere nu doar în abilitatea mea de exprimare în limba Tawbuid, ci și în capacitatea mea de a vorbi cu tact într-o negociere politică delicată, aici, în lumea a treia. Înălțând o rugăciune tăcută, în stilul lui Neemia, am răspuns:

— Am venit aici pentru a vă oferi ajutor. Am auzit de la prietenii mei că mulți oameni din sat sunt bolnavi. Geanta mea este plină de medicamente și aș fi bucuros să ajut satul, dacă îmi permiteți. Sună atât de simplu mesajul acesta, însă a fost unul în care am ales cuvintele cu grijă și cu precizie, însoțindu- le cu limbajul corporal. Se pare că am trecut testul și în fața șefului satului. Dacă ar fi fost ofensat, ar fi devenit furios. Ar fi fost rău dacă nu aș fi dovedit cunoașterea modului de comportare specific culturii locului. În schimb, el a răspuns cu cea mai mare atenție și politețe:

— Dacă acesta este motivul pentru care vă aflați aici, vă pot spune că, dacă au fost mai mulți bolnavi în sat, au obținut deja tratamentul și acum sunt bine. Momentan nu mai este nevoie de tratament.

Am acceptat decizia șefului și nu am forțat nota. După ce am mai vorbit câteva minute, am plecat spre casă. Tovarășii mei de drum erau în culmea fericirii. Nu, nu fusesem acceptați. Nu, nu tratasem pe nimeni. Dar aceasta fusese prima ocazie când oamenii de la munte trataseră pe cineva în mod civilizat, fără să le ordone, cu furie, să plece și să nu se mai întoarcă. Șeful ne-a tratat cu mult respect și aproape cu un dram de prietenie. Exista șansa ca, data următoare, să ne permită să tratăm medical sătenii.

Acesta a fost primul meu contact cu cei de la munte, pe teritoriul lor. A fost și primul meu examen practic în limba și cultura lor. Nu am fost perfect, dar, prin harul lui Dumnezeu, am trecut examenul.

Nu am intrat acolo încă. De fapt, nu cred că suntem nici pe aproape să ne mutăm în teritoriul Tawbuid de la munte. Însă vizita aceasta a fost un pas mare în direcția cea bună. Îl laud pe Dumnezeu și mă rog cu stăruință ca El să ne folosească, la timpul Său, pentru a le duce mântuirea acelor oameni. Vă rog să continuați să vă rugați pentru mine și pentru populația Tawbuid. Avem nevoie de rugăciune. (Sfârșit) Progresul – partea 2 de John Holbrook, misionar AFM în Filipine