„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.” 2 Petru 3:9
Pe cruce, Isus a suferit moartea pe care noi o meritam. Când Adam și Eva au păcătuit, ei meritau să sufere imediat moartea eternă. Dar Isus S-a oferit să preia pedeapsa și le-a dat o a doua șansă. Moartea Sa a cumpărat un timp de probă pentru ei și pentru noi toți.
Isus a rezolvat și problema apatiei și a lipsei noastre de interes spiritual prin demonstrarea profunzimii dragostei Sale, preluând vina și suferința cuvenite nouă. Când noi vedem dragostea Sa, suntem mișcați să ne îndepărtăm de păcat. Descurajarea în ceea ce privește trecutul și slăbiciunile noastre poate fi înlăturată prin analizarea vieții victorioase a lui Isus, care, deși om la fel ca noi, nu a păcătuit niciodată.
Evrei 12:3 – „Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor (...) pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.”
Slăbiciunea noastră se transformă în putere atunci când este combinată cu puterea Duhului Sfânt. Ce motiv grozav să ne bucurăm!
2 Corinteni 12:9 – „Și El mi-a zis: «Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.»
Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” Ce alte obstacole mai stau în calea mântuirii noastre? Unul dintre ele este ereditatea. Păcatele și slăbiciunea părinților noștri și chiar ale bunicilor devin parte din noi atunci când ne naștem. Dacă mama ta a fost căsătorită de câteva ori, ești conștient că ai moștenit probabil cam aceleași slăbiciuni care te pot duce la aceleași greșeli în viață. Dacă tatăl tău are izbucniri de temperament, probabil vei fi șocat și dezamăgit să te pomenești luptând cu un temperament rău, ca al lui.
Când Avraam a mințit de două ori în privința soției sale, spunând o jumătate de adevăr, probabil nu s-a gândit că fiul său va face aceeași greșeală (vedeți Geneza 12:19; Geneza 20:2-12; Geneza 26:7-9). Când David a ignorat sfatul lui Dumnezeu de a nu lua mai mult de o soție, nu și-a imaginat cât de adânc va cădea fiul său Solomon în același păcat. Ce a făcut Dumnezeu în înțelepciunea Sa infinită ca să ajute la învingerea acestor slăbiciuni moștenite?
„Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege liber; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecțiunile. Nu ne putem face pe noi înșine curați, potriviți pentru serviciul lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voința noastră; atunci va lucra în noi voința și înfăptuirea după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos. Prin corecta exercitare a voinței, poate fi făcută o schimbare totală în viață. Predându-ne voința în mâinile lui Hristos, ne aliem cu puterea divină. Primim tărie de sus pentru a ne păstra statornici. O viață curată și nobilă, o viață de biruință asupra apetitului și lascivității este posibilă pentru oricine își va uni voința slabă și șovăitoare a omului cu voința atotputernică și neclintită a lui Dumnezeu.” – Divina vindecare, p. 176
Ce minunat este să știm că nu suntem condamnați să facem aceleași greșeli ca părinții noștri! Poate că nu v-ați gândit cât de greu este să salvezi o persoană care a fost coruptă de păcat. Satana a gândit că lucrul acesta este imposibil și nu a bănuit că Dumnezeu Se va umili pe Sine și Își va sacrifica pacea proprie pentru a salva un neam rebel.
Dar Dumnezeu a făcut sacrificiul acesta. El a suferit o mare durere și a riscat o pierdere uriașă. A rezolvat toate problemele legate de salvarea noastră. Noi încă mai avem de învățat despre lucrurile acestea. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)
1. Pavel a spus că era bucuros chiar și în slăbiciunile lui. De ce?
2. Ce caracteristici defectuoase ați moștenit de la părinții și de la bunicii voștri? Cum puteți birui păcatele acestea?
Îngerii sfinți au privit cum Dumnezeu a creat lumea. Ei au fost martorii minunățiilor precum pasărea-țesător și urșii grizzly. Dar nimic din ceea ce au văzut atunci nu le-a descoperit atât de multă înțelepciune și iubire ca planul mântuirii. Ei au fost uimiți de modul în care Dumnezeu salvează omul. Iar când sunt martorii a ceea ce Dumnezeu face cu poporul bisericii Lui, ei se minunează de asemenea.
Efeseni 3:10 – „... pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.”
Dar noi? Suntem noi smeriți de faptul că Dumnezeul universului ne observă? Că se îngrijește foarte mult de noi? Că este atât de răbdător cu noi? Ar trebui să fim.
Ideea că Dumnezeu este răbdător ne aduce la o altă complicație privind salvarea omului atins de păcat. Problema este că noi suntem din ce în ce mai slabi de la o generație la alta. Lucrarea salvării oamenilor trebuie să fie dusă la bun sfârșit înainte ca rasa umană să se autodistrugă.
Dar cum poate ziua mântuirii să vină fără ca mulți să fie lipsiți de șansa lor de a-L cunoaște pe Domnul Isus? Dacă ziua aceea ar veni azi, miliarde de oameni ar fi pierduți fără să fi auzit de splendoarea caracterului lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu acceptă să mai aștepte. El nu este comod și nici nu întârzie. Aparenta întârziere rezultă din dorința Lui de a salva pe oricine.
2 Petru 3:9 – „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.”
Petru ne întreabă apoi un lucru important. Deoarece ziua Domnului va veni curând, ce fel de oameni ar trebui să fim noi și ce ar trebui să facem?
2 Petru 3:11,12 – „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu?”
Deci, cum putem să grăbim noi venirea lui Isus?
„Să ducem Evanghelia lumii. Stă în puterea noastră să grăbim revenirea zilei lui Dumnezeu. Dacă biserica lui Hristos și-ar face lucrarea încredințată ei de Domnul, lumea întreagă ar fi avertizată înainte de ziua aceea și Domnul Isus ar veni pe pământ cu mare putere și glorie.” – The Review and Herald, 13 noiembrie 1913
Dar nu putem dărui Evanghelia lumii dacă nu am cunoscut-o noi mai întâi. De aceea, Petru ne spune să trăim vieți sfinte și duhovnicești. Amintiți-vă că frumusețea iubirii divine produce schimbarea în om. Ce se va întâmpla cu cei din jurul nostru când vor vedea caracterul Său iubitor în noi? Vor fi schimbați și ei, dacă vor permite să se întâmple lucrul acesta. Mărturia în favoarea altora joacă un rol important în propria mântuire. Împărtășind Evanghelia altora, noi devenim mai asemănători cu Isus.
Proverbele 11:25 – „Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.”
Deci, un lucru esențial în complexa problemă a mântuirii este participarea noastră. În timp ce-i slujim pe alții, ne mântuim pe noi înșine. Este o lecție pe care nu trebuie să o uităm. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)
3. Atunci când îngerii doresc să vadă o demonstrație de înțelepciune dumnezeiască, unde privesc? Văd ei o demonstrație de înțelepciune dumnezeiască când privesc la voi?
4. De ce Isus întârzie să vină?
5. Ce puteți face pentru a grăbi revenirea lui Isus?
Profeția oglindește dezvăluirea finală a caracterului lui Dumnezeu prin poporul Său credincios, la fel ca un ocean care acoperă locurile adânci sau ca o lumină care inundă pământul. Toată lumea va privi iubirea glorioasă și dreaptă a lui Dumnezeu.
Habacuc 2:14 – „Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.”
Apocalipsa spune că lucrarea aceasta se va face atunci când poporul lui Dumnezeu va da ultimul mesaj de avertizare către lume. Poporul lui Dumnezeu este reprezentat de un înger puternic, care coboară din ceruri pe pământ ca să dea avertizarea. Și, în timp ce o dă, lumea vede caracterul slavei lui Dumnezeu demonstrat în viața noastră.
Apocalipsa 18:1 – „După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui.”
Când omul a păcătuit, înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu a fost pusă la supremă încercare. Păcatul a nenorocit atât de mult perechea creată, încât îngerii loiali nu au putut întrevedea cum va fi remediată situația.
Păcatul a corupt natura umană. Rațiunea a fost detronată, iar pofta a preluat controlul. Păcatul a adus aversiune pentru căile divine. Păcatul a anihilat motivația de a face binele. Și chiar dacă omul ar fi putut fi determinat să-și dorească să facă binele, păcatul l-a lipsit de puterea de a fi ascultător. Păcatul a adus o povară de vinovăție, care provoacă moartea. Păcatul a slăbit puterile mintale și morale atât de mult, încât omul nu mai realizează cât de mizerabil și de neajutorat este.
Însă Dumnezeu este îndeajuns de înțelept și iubitor și face lucruri mărețe pentru a ne salva. Dezvăluirea înțelepciunii Sale este prezentă în viața sfântă și în sacrificiul lui Isus.
Nu am terminat studierea marii înțelepciuni a lui Dumnezeu pentru salvarea omului. Tot ceea ce experimentăm – farmecul muzicii sacre, mustrarea unui frate credincios, istoriile și profețiile biblice și lucrurile care se întâmplă în jurul nostru – sunt crâmpeie ale geniului dumnezeiesc. Și, desigur, există mult mai mult de spus despre înțelepciunea lui Dumnezeu, lucruri pe care Biblia nu ni le dezvăluie. Așteptăm cu dor eternitatea pentru a studia adâncimile înțelepciunii lui Dumnezeu.
Ajungem acum la ultimul punct al planului de mântuire. Isus, Mesia, este Înțelepciunea lui Dumnezeu. Când predicăm despre Isus, cei care aud și cred sunt schimbați. Predicarea lui Isus este descoperirea puterii lui Dumnezeu și a înțelepciunii Sale.
1 Corinteni 1:21,23,24 – „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nebunia propovăduirii crucii. (...) Dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care (...) este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu.”
Am avea nevoie astăzi de mai multă predicare de felul acesta.
„Isus nu este predicat prea mult de la amvoane astăzi. Orice și oricine, însă nu Hristos, pentru simplul motiv că predicatorul nu Îl cunoaște pe Hristos. Unii au făcut o practică din a studia diferiți autori și consideră că lucrul acesta le va sluji mult pentru a le înfrumuseța discursul. Se flatează că au construit un discurs inteligent și poate chiar așa este; dar turma nu este hrănită cu pâinea vieții; este dincolo de puterea ei de pricepere. Ceea ce lumea și bisericile au nevoie astăzi este predicarea despre sângele lui Hristos și puterea lui de ispășire, învățătura despre ce constituie păcat și nevoia de spiritul lui Hristos, care să se întrepătrundă cu viața lor zilnică. Ceea ce lumea are nevoie astăzi este să știe ce să facă pentru a fi mântuită. Sunt oferite multe discursuri plăcute, care îi aduc un succes important vorbitorului, dar care nu sunt astfel apreciate de Cel ce cântărește gândurile și motivațiile omenești, care nu privește la aparența exterioară, ci la inimă, și care cântărește în balanța Sanctuarului asemenea cuvântări ca fiind prea ușoare. Singurul element care ar aduce realul succes lipsește: Isus, Lumina lumii. – The Review and Herald, 22 februarie 1887
6. Cum va fi văzut caracterul slavei lui Dumnezeu pe tot pământul?
7. De ce Hristos nu este predicat suficient de la amvoane astăzi? Poate că nu predicați de la amvon, dar cum ați putea aplica principiul acesta la nivelul mărturisirii voastre?
8. Ce aspecte ale înțelepciunii lui Dumnezeu le considerați cele mai inspiratoare sau mai încurajatoare pentru voi?
De la desensibilizat la resensibilizat
A fost prinsă o maimuță, i-au conectat creierul la un monitor și s-a început înregistrarea activității sale cerebrale în timp ce mânca alune. În timpul pauzei, când maimuța încă era conectată la fire, unul dintre cercetători a început să mănânce niște alune. Iar maimuța îl privea cum mânca alunele acelea.
„Am o bănuială”, a spus cercetătorul. „Aduceți rezultatele monitorizării creierului maimuței în timp ce mânca alune.” Au comparat cele două monitorizări și au descoperit că sunt identice. Creierul maimuței înregistrat în timp ce mânca alune arăta exact la fel ca atunci când maimuța privea pe altcineva mâncând alune.
Cercetătorii au sărit în picioare, copleșiți. Făcuseră una dintre cele mai revoluționare descoperiri ale timpurilor moderne. Ei au aflat că ceea ce vedem cu ochii noștri este interpretat de creierul nostru nu doar ca un lucru privit, ci, de fapt, ca și cum ar fi fost făcut.
Copilul american obișnuit vede peste 200 000 de acte de violență și 79 500 de scene de natură sexuală la televizor până la vârsta de 18 ani. Înțelegem de aici că inclusiv filmele și serialele în aparență nevinovate pot influența negativ mintea și caracterul nostru. Iar dacă ne gândim la numărul de scene imorale pe care ni le introducem în minte, ne înfricoșăm. Gândiți-vă la cele 279 500 de scene de imoralitate și violență pe care le‑am vizionat – de fapt nu au fost doar văzute, ci și trăite într-un mod real, din punct de vedere neurologic. Ne vor ajuta scenele acelea să umblăm cu Hristos?
Totuși, noi toți am crescut cu așa ceva. Unii dintre membrii comunității noastre religioase, pe care îi respectăm, nu par să aibă vreo problemă cu vizionarea de puțin divertisment. Iar cei care predică împotriva lui par morocănoși și legaliști. La urma urmei, nu-i mare lucru, nu? Să-I permitem lui Dumnezeu să răspundă la întrebarea aceasta. Nu mie, nici ție, nici părinților sau pastorilor. Nimănui altcuiva decât lui Dumnezeu.
În 1 Ioan 2:15 este scris: „Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Dacă noi ne distrăm cu divertismentul lumesc și suntem atrași de el, iubindu-l, demonstrăm că, de fapt, nu Îl iubim pe Dumnezeu.
Aceste cuvinte tari au fost un semnal de trezire la un moment dat al vieții mele. Eram ca orice om al zilelor noastre, imersat în media. Dar m-am lovit de un gând provocator din Isaia. El spune: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?” Iar răspunsul dat e următorul: „Cel ce își astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă răul” (Isaia 33:15). Cu alte cuvinte, răul care intră pe calea auzului și a văzului îi vor poziționa pe oameni atât de departe de armonia lui Dumnezeu, încât ei vor fi mistuiți și consumați de prezența Sa, în loc să fie glorificați.
Dacă nu simțim repulsie pentru imoralitatea expusă de divertismentul media de astăzi, trebuie să ne oprim și să ne întrebăm cum de am devenit atât de lipsiți de sensibilitate. Odată, un tânăr a părăsit comunitatea Amish și a văzut primul film din viața lui. Era un film western vechi și chiar „nevinovat” după standardele de azi. După ce a văzut pe cineva împușcat în film, s-a albit la față, a ieșit afară și a vomitat. Când am auzit întâmplarea, mi s-a părut un lucru ciudat. Dar, într-adevăr, comunitatea Amish trăiește, în general, în armonie cu cerințele lui Dumnezeu; ei nu cresc cu televizorul. Așa că reacția tânărului a fost una normală la vederea violenței.
Noi, pe de altă parte, suntem desensibilizați de media și nu reacționăm la acest tip de violență. Noi suntem ciudații. Suntem ca broasca imaginară care, plutind într-o oală încălzită pe foc, ajunge să fiarbă fără să reacționeze. Pe de altă parte, tânărul Amish a reacționat conform cu realitatea. El a sărit afară dezgustat.
Fie ca rugăciunea noastră să fie ca a psalmistului: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deșarte, înviorează- mă în calea Ta!” (Psalmii 119:37). Să ne îndreptăm ochii spre Isus, astfel ca lucrurile din lume să-și piardă puterea de atracție.
Vreau să iubesc lucrurile cerești și să le urăsc pe cele lumești, pentru că, dacă iubesc lucrurile din lumea aceasta, voi urî traiul ceresc.
Salvatorul nostru iubitor
Motivul pentru care atât de mulți ucenici declarați ai lui Hristos cad în ispite grele este că nu se cunosc pe ei înșiși. Aici, Petru a fost învins total de dușman. Dacă am putea înțelege propria noastră slăbiciune, am vedea cât de mult avem de făcut prin umilirea inimii noastre sub mâna tare a lui Dumnezeu. Prinzându-ne sufletele neajutorate de Hristos, vom suplini ignoranța noastră cu înțelepciunea Sa, slăbiciunea noastră cu tăria Sa, fragilitatea noastră cu puterea Sa veșnică.
Petru a căzut deoarece nu și-a cunoscut slăbiciunea. Se credea puternic... Dacă Petru ar fi umblat în umilință cu Dumnezeu, ascunzându-se în Hristos, dacă ar fi căutat cu tot dinadinsul ajutor de sus, dacă ar fi fost mai puțin încrezător în sine, dacă ar fi primit instrucțiunile Domnului și dacă le-ar fi pus în practică, el ar fi vegheat în rugăciune, antrenând mântuirea sa cu frică și cutremur. Dacă s-ar fi examinat mai atent, Domnul i-ar fi dat ajutor divin și nu ar mai fi fost nevoie de cernerea lui Satana.
Inamicul nu-l poate birui pe cel ce ascultă cu umilință de Hristos, pe cel ce pășește cu rugăciune înaintea Domnului. Hristos Se interpune ca un adăpost, ca un refugiu apărat de asalturile celui rău. Este dată făgăduința: „Când va năvăli vrăjmașul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.” Petru nu a fost înțelept cu privire la defectele sale de caracter. El nu și-a văzut nevoia de putere și har de la Hristos pentru a se cunoaște pe sine.
Lui Satana i s-a permis să-l ispitească pe Petru, cel prea încrezător în sine, la fel cum i s-a permis să-l ispitească pe Iov; dar, odată ce această acțiune era făcută, Satana trebuia să se retragă. Dacă i s-ar fi permis mai mult, nu ar mai fi existat speranță pentru Petru. Credința lui ar fi naufragiat. Dar vrăjmașul nu poate îndrăzni să înainteze nici măcar cât un fir de păr dincolo de sfera permisă. Nu există putere în toată forța diabolică pentru a destabiliza un suflet care crede, cu credință simplă, în înțelepciunea care vine de la Dumnezeu.
Urmăriți parcursul lui Petru. Căderea lui nu a fost instantanee, ci graduală. Pas după pas a fost făcut, până ce bietul păcătos L-a renegat pe Domnul cu blestem și jurământ. El L-a tăgăduit pe Omul Durerii în momentul strâmtorării lui.
Când însă cântatul cocoșului i-a reamintit de cuvintele Domnului Hristos, surprins și zdruncinat de ceea ce tocmai făcuse, el s-a întors și a privit spre Învățătorul său. În aceeași clipă, Domnul a privit la Petru și, în această privire îndurerată, în care erau amestecate mila și iubirea pentru el, Petru a putut să se înțeleagă pe sine. În mod viu i-au revenit în minte cuvintele pline de încredere în sine rostite de el: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” „Cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte.” Totuși, el s-a lepădat de Domnul său, blestemând și jurându-se!
Dar Petru nu a fost lăsat fără speranță. Privirea lui Hristos i-a adus o rază de speranță acestui ucenic rătăcit. El a citit în ea: „Petru, Îmi pare rău pentru tine. Și, pentru că te căiești și te-ai pocăit, te iert.” În timp ce sufletul lui Petru trecea prin această adâncă umilință, în mijlocul luptei aprige cu agenții satanici, el și-a amintit cuvintele lui Hristos: „Dar Eu m-am rugat pentru tine.” Ele au fost pentru el o prețioasă mângâiere.
Grija lui Hristos pentru Petru a fost motivul restaurării sale. Satana nu poate acționa împotriva puternicei mijlociri a lui Hristos. Iar rugăciunea făcută de Hristos pentru Petru, El o face pentru toți cei care sunt umili și pocăiți în inimă. El este Avocatul nostru, prin Duhul Sfânt.
El pledează Înaintea Tatălui pentru puterea și eficiența cuvântului Său. Ioan declară: „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel Neprihănit.” În exemplul căderii lui Petru avem o învățătură pentru noi. Negreșit, așa cum a făcut Petru, mulți păzitori declarați ai poruncilor, din poporul lui Dumnezeu, dezonorează și aduc rușine asupra celui mai bun Prieten – Cel care îi poate mântui pe deplin. Însă Domnul îi poate restaura pe toți cei care i-au adus rușine printr-o purtare necredincioasă.
Petru a păcătuit împotriva luminii și înțelegerii primite și în ciuda privilegiilor nenumărate. Încrederea în sine l-a făcut să cadă și acest rău lucrează și astăzi în inima oamenilor. Poate că ținta noastră este să fim drepți și să facem dreptatea, dar cu siguranță vom greși dacă nu suntem învățăcei în școala lui Hristos. Singura noastră siguranță stă în umblarea umilă cu Dumnezeu. – The Youth’s Instructor, 15 decembrie 1898
Hristos este turnul nostru de scăpare și Satana nu are putere asupra sufletului care umblă cu Dumnezeu în umilință. Este făcută făgăduința: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” În Hristos se găsește un ajutor perfect și complet pentru orice suflet ispitit. Pericolele sunt la fiecare pas, dar întreg universul ceresc veghează ca nimeni să nu fie ispitit dincolo de puterea de a suporta. Unii au trăsături de caracter puternice, care au nevoie de o continuă înfrânare. Dacă sunt păstrate sub controlul Duhului lui Dumnezeu, aceste trăsături vor fi o binecuvântare; dacă nu, vor deveni un blestem. Dacă ne sprijinim pe înțelepciunea proprie, ea se va dovedi înșelătoare. Dar dacă ne dăruim lucrării în mod altruist și nu ne abatem deloc de la principii, Domnul ne va pune la dispoziție brațele Sale veșnice și ne va fi un mare sprijin. Dacă vom privi la Isus ca la Cel în care ne putem încrede, El niciodată nu va lipsi de lângă noi în nevoie. – The Youth’s Instructor, 22 decembrie 1898
1. De ce mulți dintre cei care spun că sunt creștini cad în ispite grele?
2. Ce ne-ar ajuta să fim mai umili?
3. Descrieți persoana care nu poate fi biruită de dușman. Ce face Isus pentru a împlini lucrul acesta?
4. De ce este important pentru noi să devenim înțelepți în privința propriilor defecte de caracter?
5. Terminați propoziția folosind propriile cuvinte: „Nu există putere în toată forța diabolică pentru...”
6. Ce cuvânt poate descrie căderea lui Petru? Ce ne spune lucrul acesta despre pericolul de a face primul pas spre păcat?
7. Ce fel de ajutor este disponibil pentru fiecare suflet ispitit?
8. Ce va determina ca trăsăturile de caracter puternice să fie binecuvântare sau blestem?
Este și pentru voi! - de Karen Lovitt, misionar AFM în India
Era vineri după-masă și găteam în bucătărie. Cinci zile pe săptămână servim mâncare indiană la masă, gătită de ajutorul nostru local, Rita. Dar, la sfârșit de săptămână, avem de obicei mâncare americană, sau versiunea noastră a acesteia, folosind ceea ce găsim prin partea locului.
Iubim mâncarea indiană și, având-o pe Rita ca bucătăreasă, avem parte de un ajutor enorm; dar iubim și aromele familiare cu care ne-am obișnuit din copilărie. Masa de prânz din Sabat este formată din piure de cartofi, bame prăjite și o salată adevărată.
Faptul că am găsit salată verde la piață a fost mai îmbucurător decât v-ați putea închipui. Salata verde nu face parte din dieta locală obișnuită și rar se poate găsi așa ceva. O fetiță și mama ei, care erau la piață, în apropiere de mine, au arătat un mare interes pentru un mănunchi de salată.
— Ce-o fi asta? Cum se gătește? Ca spanacul? m-au întrebat ele, examinând marfa. Au fost surprinse și puțin rezervate auzind că cel mai bine este ca salatele să fie mâncate proaspete, împreună cu alte legume crude.
Aburii ieșeau din oala sub presiune plină de cartofi, iar bamele au sfârâit atunci când am adăugat puțină sare.
— Karen! s-a auzit o voce strigând de dincolo de ușă.
— Hajur, aunuhos! (Da, vă rog, intrați!) am răspuns. Două vecine au intrat în bucătărie.
— Cu ce te ocupi? au întrebat ele, pe când le invitam să intre și continuam să amestec mâncarea. Este un lucru obișnuit în această parte a lumii să întrebi sau să comentezi despre ceva care este evident. — Gătesc.
— Dar Rita nu a venit azi?
— A, ba da, însă a plecat. Mâncarea aceasta este pentru mâine.
— Pentru mâine? De ce? au întrebat ele surprinse.
— Mâine e sărbătoarea noastră religioasă. Lăsăm deoparte toate ocupațiile obișnuite și ne odihnim.
— A, da, mâine este sâmbătă. Acum îmi amintesc... Toți știu că noi mergem în fiecare Sabat la biserică, iar prietenii noștri apropiați cunosc obiceiurile noastre de Sabat.
— Fac câteva lucruri în plus vineri ca să pot avea liber sâmbătă, am adăugat eu.
— Ce bine! au exclamat ele. Noi muncim mult în fiecare zi. Nu luăm niciodată pauză, nu-i așa? S-au privit una pe alta și au încuviințat dând din cap.
— Suntem obosite mereu.
— Dumnezeu știe că oamenii au nevoie de odihnă, am spus eu. De aceea ne-a dat o zi de odihnă în fiecare săptămână. Dar aceasta nu este doar sărbătoarea mea. El a făcut-o pentru toată lumea. Este și pentru voi!
Femeile dădeau din cap gânditoare. Conversația s-a mutat spre alte lucruri, dar sămânța a fost plantată în mintea lor. Mă rog ca gândurile lor să se întoarcă spre Dumnezeu, care a dat ziua de odihnă.