Confruntarea cu durerea

O soție bătută de bărbatul care a promis să o ocrotească, un adolescent molestat de un membru al iubitei lui familii, un copilaș abandonat de părinți, un tată care strigă blesteme la adresa copilului său mic – experiențe ca acestea pot pune o fundație sigură pentru o traumă emoțională care să dureze o viață întreagă. Iar o durere emoțională cronică este una dintre cele mai fără de speranță experiențe ale vieții.

Lui Satana îi place să cauzeze durere. Gândiți-vă cum demonii chinuie un om pe care îl controlează.

Marcu 5:5 – „Totdeauna, zi și noapte, stătea în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre.”

Da, Satana găsește plăcere în durerea altora. Apoi, el oferă „vindecarea”. Remediul său este un amestec otrăvit de idolatrie, adaptat să se potrivească personalității, gusturilor și dorințelor noastre. El deghizează păcatul ca pe un vis anestezic care poate deveni realitate. Atunci când un calmant își încetează efectul, el îl înlocuiește imediat cu altul.

Cei care au dureri emoționale tânjesc după ușurare. Disperarea ne împinge ori să ducem povara la Hristos, ori să privim spre altcineva pentru a scăpa de durere. Altfel spus, spre orice sau spre oricine ne îndreptăm, în afară de Hristos, va deveni un idol sau un înlocuitor al lui Dumnezeu.

Dependența și codependența1 sunt cuvinte pe care lumea le folosește ca să descrie ceea ce Biblia numește idolatrie. Când noi ne gândim la idolatrie, de obicei ne gândim la oameni care se închină până la pământ înaintea idolilor. Cât de fără sens este lucrul acesta, deoarece idolii nu pot oferi niciun ajutor! Citind versetele de mai jos, țineți minte că idolii dependenței și codependenței sunt la fel de nefolositori în ajutorarea cuiva.

Psalmii 115:4-6 – „Idolii lor sunt argint și aur, făcuți de mâini omenești. Au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd, au urechi, dar n-aud, au nas, dar nu miros.”

Idolatria are de-a face cu închinarea. Ea este rezultatul a două păcate ciclice, străvechi, de bază: necredința și mândria. Când nu putem crede că Dumnezeu este ceea ce El spune în Cuvântul Său că este, nu putem să credem că El ne iubește și are grijă de noi. Ne vom îndoi în mod inevitabil de puterea sau de dragostea Sa – foarte probabil, de amândouă. Aceasta este necredință care duce la mândrie – sprijinul pe sine. Până când nu vom recunoaște ce este păcatul în realitate și nu ne vom arunca la picioarele lui Isus, ciclul mândriei și al necredinței va face ravagii în mintea noastră. Cât timp nu se întâmplă lucrul acesta, adicția, codependența și alte forme de idolatrie vor conduce inima noastră.

Mândria și necredința ne vor conduce la dorința de eliberare. Căutăm ameliorarea durerii prin divertisment, relații, mâncare, realizări, autopedepsire, automutilare, sex, droguri, alcool etc. Chiar și activități utile ca studiul, exercițiul fizic sau slujirea pot deveni înlocuitori ai adevăratei relații cu Dumnezeu. Isus ne-a invitat să căutam ușurare în relația strânsă cu El. Astăzi, El ne spune:

Matei 11:28-30 – „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, și sarcina Mea este ușoară.” (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)

1. Ciclul mândriei și al necredinței este la baza oricărei probleme legate de păcat. Cum a adus ciclul acesta căderea lui Lucifer? Dar a lui Adam și a Evei?

2. Ultimul paragraf al secțiunii I spune că noi „căutăm ameliorarea durerii prin...”. De ce lucrurile acestea – fie bune sau rele – nu pot să rezolve problema durerii emoționale?

Procesul prin care Dumnezeu vindecă trupul este o ilustrare perfectă a modului în care El vindecă și sufletul. Infecția reprezintă păcatul și este responsabilă pentru cele mai multe efecte de lungă durată ale unei răni temporare. Când cineva te taie la braț cu un cuțit, te doare. Dar dacă te doare și peste cinci sau zece ani, ceva nu este în regulă. Dacă îți rupi piciorul și încă nu poți merge după ce au trecut mai mulți ani, cel mai probabil, osul s-a sudat greșit.

Atunci când oamenii ne greșesc, obiceiul păgubos de a nu uita răul făcut cauzează infecție „până la os”, care nu mai trece. Îndoielile cu privire la dragostea lui Dumnezeu pentru noi sau cu privire la valoarea pe care o avem în ochii Lui opresc vindecarea emoțională și cauzează o deteriorare a relației noastre cu Dumnezeu și cu alții. Aceasta împiedică ascultarea de legea dragostei lui Dumnezeu. Și cum am putea să Îl iubim, dacă El pare distant, aspru sau neiubitor? Cum îi putem iubi pe alții când ei, foarte probabil, ne vor face să suferim?

Dar Specialistul nostru știe că, uneori, avem nevoie de o intervenție chirurgicală. Deci, când Îi predăm durerea noastră emoțională lui Dumnezeu, El scoate la iveală cu blândețe adevărata problemă – crezurile păcătoase – și ne confruntă cu adevărul. El ne asigură de dragostea Lui și de valoarea noastră în ochii Săi. Gândurile noastre reprezintă factorul determinant în vindecare. De ce?

Proverbele 23:7 – „Căci el este ca unul care își face socotelile în suflet. «Mănâncă și bea», îți va zice el; dar inima lui nu este cu tine.”

Dumnezeu resetează sistemul crezurilor noastre în ce privește caracterul Său, folosind „antibioticul” Cuvântului Său, ca să ne împiedice să gândim greșit despre El, despre alții sau despre noi înșine.

Marele Medic poartă fiecare durere pe care o experimentăm pentru ca noi să știm că nu suntem singuri. El ne ușurează durerea care vine, atât cât permite marea Sa iubire – cu alte cuvinte, atât cât să fie spre binele nostru. De fapt, nu durerea este vrăjmașa Lui și a noastră, ci păcatul. Durerea este adeseori cea mai bună unealtă pentru a atrage inima la o dependență continuă de El. Este darul nedorit pentru oricine trăiește în această lume plină de păcat, învățându-ne să urâm păcatul și să-L iubim pe Dumnezeu. Isus S-a rugat:

Ioan 17:15 – „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.”

Diferența dintre metoda lui Dumnezeu (chirurgia) și cea a lui Satana (anestezia) este că metoda divină ajunge la sursa problemei. El aduce adevărata vindecare emoțională, în locul ușurării pentru o perioadă scurtă, dar cu daune mari. Contrar cu ceea ce afirmă Satana, cea mai puțin dureroasă variantă este predarea în mâna lui Dumnezeu.

Dumnezeu este dragoste. Acest concept al unui Dumnezeu relațional este central în întreaga Evanghelie.

A crede că Dumnezeu este dragoste este singurul și cel mai important lucru pe care o persoană îl poate face pentru a scăpa de puterea idolatriei și a adicției. Dragostea lui Dumnezeu este demonstrată în două subiecte biblice: Creațiunea și mântuirea. Aceste două teme sunt întrețesute în fiecare istorie a Bibliei. Ele sunt izvorul prin care putem găsi vindecarea de durerea emoțională.

Inima umană experimentează setea de dragoste și setea de valoare proprie. Acestea vin prin Creațiune, pentru că Dumnezeu dorește ca acestea două să ne atragă spre inima Sa ca magneții care sunt atrași unul de altul. De aceea, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine prin Scripturi ca fiind un Dumnezeu care ne dă valoare dincolo de orice și ne iubește fără limite. Cele două măsuri ale valorii personale și ale iubirii lui Dumnezeu pentru noi se găsesc în cele două evenimente divine: Creațiunea și mântuirea. Gândiți-vă: de ce sunt eu atât de valoros? Pentru că Dumnezeu m-a creat după chipul Său. Cum pot ști că sunt iubit? Pentru că Dumnezeu, care vede profunzimile urâțeniei mele, a afirmat că mă iubește cu o iubire veșnică și mă atrage cu îndurarea Sa.

Ioan 3:16 – „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”

Atunci când, prin necredința în dragostea lui Dumnezeu, din care rezultă mândrie și suficiență de sine, am inima însetată, inevitabil voi fi atras către un „substitut al lui Dumnezeu”. Se întâmplă așa pentru că suntem creați să ne închinăm. Nu putem schimba lucrul acesta. Nu alegem dacă ne vom închina sau nu; noi doar decidem pe cine sau ce vom adora. Dacă eu nu permit ca Dumnezeu să fie sursa sensului de a fi iubit și prețuit, mă voi atașa unui idol care îmi va da iluzia iubirii și prețuirii. Iar când iluzia aceea se va stinge, îmi voi căuta repede un alt idol, sau mai mulți.

Legea lui Dumnezeu, care, în mod perfect, descrie caracterul Său, mă asigură că Dumnezeu este personificarea dragostei care se sacrifică. Datorită acestui lucru, chiar în centrul legii Sale se află o zi pusă deoparte pentru construirea relației cu Dumnezeu și cu alții. Dumnezeu știe că relațiile se construiesc pe două baze: comunicare și timp de calitate. El dorește ca noi să Îl iubim pe El cu toată inima noastră și pe semenii noștri ca pe noi înșine, ca astfel să ascultăm de lege. De aceea, Sabatul este în mijlocul legii Sale relaționale. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

3. Citiți Psalmii 147:3-5. Ce ne spun versetele acestea despre durerea emoțională?

4. Ce spun versetele următoare despre iubirea și prețuirea noastră de către Dumnezeu? Romani 5:6–10Romani 8:31–39

Dacă vrem să avem putere să învingem minciunile lui Satana, care ne duc la necredință și la mândrie, trebuie să petrecem timp de calitate cu Dumnezeu și să comunicăm cu El. Acesta este scopul timpului dedicat devoțiunii. Nu este un timp de „studiere a unor subiecte” sau o listă cu lucruri de bifat pentru a atinge sfințirea, după cum cred mulți.

Dumnezeu a creat setea în inima noastră pentru a fi stinsă atunci când bem din dragostea Sa și când ne recunoaștem valoarea pe care o avem în fața Sa. Când facem lucrul acesta, lumina prezenței Sale iubitoare ne umple ziua, ne face capabili să vedem clar și să luăm decizii bazate pe ceea ce El dorește, nu pe ceea ce ne îndeamnă impulsurile noastre să facem.

Cum putem face mai eficient timpul devoțional? Iată câteva mici sugestii. Le puteți găsi pe toate dezvoltate în documentul pdf pe care îl puteți descărca de aici: https://mybiblefirst.org/resources/other/UB10_supplement.pdf

1. Vărsați-vă inima înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.
2. Ascultați răspunsul Domnului.
3. Meditați asupra Scripturii.
4. Cu rugăciune, evaluați care dintre minciunile lui Satana au ecou în mintea voastră în vremurile tulburi.
5. Confruntați activ minciunile pe care le-ați crezut despre Dumnezeu cu adevărurile aflate din Scriptură.
6. Dacă vă urmăresc amintiri dureroase, reveniți asupra lor cu rugăciune.
7. Cu rugăciune, evaluați cum vă descurcați în momentele de stres din timpul liber și cum trăiți Evanghelia în relaționarea cu alții.
8. Cu rugăciune, investiți în relații sănătoase cu membrii familiei, pe cât posibil, și construiți o rețea de prieteni formată din oameni de bine.
9. Dacă se întâmplă să cădeți, nu vă descurajați.
10. Eliberarea de comportamente distructive se face adeseori cu ajutor din partea altora.

Pe măsură ce creștem în dragostea lui Dumnezeu, dorințele noastre idolatre scad. În plus, când facem alegeri care rup legăturile comportamentelor și modurilor de gândire adictive, descoperim că timpul pentru devoțiune devine mai viu și satisfăcător.

Dumnezeu descrie ciclul dependenței prin identificarea a două păcate principale.

Ieremia 2:13 – „Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate care nu țin apă.”

Asigurați-vă că spargeți ciclul dependenței pe ambele laturi: distrugerea idolilor și căutarea lui Dumnezeu, în locul lor. Fie ca orice dorință după vreun idol să fie o aducere-aminte în inima ta că Dumnezeu îi strigă inimii tale: „Vino la Mine! Lasă-mă să îți aduc satisfacție sufletească!”

5. Citiți Ieremia 2:13. Există acțiuni în viața voastră care să poată fi descrise ca părăsire a izvoarelor cu apă vie? Sunt unele care se încadrează în categoria săpării de puțuri crăpate?  În ce mod prima problemă o determină pe a doua?

6. Citiți Isaia 55. Ce nu funcționează în rezolvarea problemelor? Dar ce funcționează? Care sunt rezultatele urmării căii Domnului?

7. Descrieți în ce fel legea lui Dumnezeu este un ciclu al vieții și al dragostei. Matei 22:37-40

Manipularea muzicală

Muzica a fost cu siguranță idolul meu. Când eram la liceu, am cântat la chitară bas într- o formație pop punk, în Michigan. Devoțiunea pe care o aveam pentru formațiile mele preferate depășea cu mult devoțiunea pentru Hristos, iar muzica consuma mai mult din gândurile și din timpul meu decât toate căutările mele spirituale la un loc.

Acum înțeleg de ce eram atât de prins. Cercetătorii care studiază creierul și muzicologii explică efectele adictive ale stilurilor muzicale cu priză la public. Steven Tyler, de la Aerosmith, a concluzionat bine când a spus: „Muzica rock este cel mai puternic drog din lume.” De aceea, gândul de a trăi fără formațiile muzicale favorite și fără cântăreții preferați este aproape de neconceput. Am devenit dependenți!

Muzicologul Joshua Leeds ne confruntă cu realitatea acestor stiluri muzicale: „Ritmul regulat al tobei eliberează în corp gonadotropinele (hormoni sexuali), care stârnesc dorința sexuală.” Iar concluziile muzicienilor și cercetătorilor confirmă concluzia aceasta. Billy Joel a admis, după ce, ani de zile, a fost implicat în rock n’ roll: „Muzica... are puterea să excite, are puterea să înfricoșeze [și are] puterea să-i facă pe oameni profanatori. Știți, lucrurile acestea se spuneau despre rock n’ roll de la început – «Oooooh, va corupe tineretul, iar ei vor vrea să facă sex și îi va face să o ia razna cu toții» – și aveau dreptate!”

Ba, mai mult, muzicienii și savanții au subliniat că poliritmicitatea – muzica cu elemente ritmice multiple, sincopate sau complexe, comune în majoritatea muzicilor la modă astăzi – produce de fapt o reacție spiritistă. În voodoo, de exemplu, ritmicitatea accentuată facilitează posesiunea demonică. Iar noi, astăzi, punem versuri creștine pe aceeași muzică!

Little Richard, starul rock al anilor ’50, a recunoscut: „Adevăratul meu crez despre rock n’ roll este acesta: Cred că muzica aceasta este demonică. Multe dintre ritmurile muzicii de astăzi sunt luate din voodoo, de la tobele voodoo. Dacă studiezi muzica ritmată, cum am făcut eu, vei vedea că este adevărat.”

Muzicianul Jimi Hendrix se confesa: „Încercăm să facem muzica noastră atât de dezlănțuită și dură, ca să lovească atât de puternic sufletul, încât să-l deschidă.” Prin acest tip de muzică, sufletul nostru se deschide, lobul frontal intră în repaus, iar creierul alunecă într-o stare de conștiență alterată. Hendrix explică: „Îi poți hipnotiza pe oameni cu muzica și, când ei ajung în stadiul cel mai vulnerabil, poți predica subconștientului lor tot ceea ce vrei să le spui.” Ascultați ce spun știința și mărturia cercetătorilor despre muzică.

A.P. Merriam: „Nu există probabil nicio altă activitate culturală umană care să fie atât de predominantă, care să atingă, să formeze și, adeseori, să controleze atât de mult din comportamentul uman.”

Dr. Richard Pelligrino: „Să ne gândim la creierul uman. După 25 de ani de muncă cu creierul, nu pot încă să influențez starea mintală în felul în care o poate face un simplu cântec.”

Nu există nimic la fel ca muzica, în stare să emoționeze oamenii și să le manipuleze gândurile și purtarea. V-ați întrebat vreodată cum a putut Satana să obțină loialitatea întregii lumi (cu excepția câtorva credincioși creștini) pentru a o urma pe fiară? Trebuie să fie ceva dincolo de rațiunea umană și de constrângerea economică și socială.

Babilonul antic avea un chip, un sistem de închinare fals și un decret de moarte. Babilonul ultimelor zile, de asemenea, are un chip al fiarei, un sistem de închinare fals și un decret de moarte. Ce s-a folosit în Babilonul antic pentru ca oamenii să se închine acelui chip? Muzica. Deci nu este surprinzător că muzica – darul dat lui Lucifer în ceruri – va fi folosită de Satana ca metodă de a determina masele să se conformeze sistemului fals de închinare din ultimele zile.

Șadrac, Meșac și Abed-Nego nu s-au schimbat când au stat în picioare pentru Domnul în timp ce toți i se închinau idolului. Dacă ar fi vorbit cum vorbeau babilonenii, dacă ar fi mâncat ce mâncau babilonenii, dacă ar fi ascultat ce ascultau babilonenii, atunci s-ar fi închinat și ei tot ca babilonenii. Biblia spune: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeți de ce este necurat, și vă voi primi.” (2 Corinteni 6:17)

Cel mai mare dar ceresc

De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei.” Hristos a fost primit în glorie, I s-a dat o poziție mai înaltă în cer; El este sfânt, nevinovat și fără pată și trăiește pentru a face mijlocire pentru noi. Putem spune împreună cu Iov: „Știu că Răscumpărătorul meu este viu.”

Hristos Își identifică interesele Sale cu cele ale umanității suferinde. Mulți care pretind că sunt creștini au avansat ideea că Dumnezeu ne-a mântuit prin Hristos și, după ce El Și-a dat viața pentru noi, ne-a lăsat să ne descurcăm cum putem mai bine, luptând în mijlocul ispitelor și pericolelor și înfruntând singuri asalturile unui dușman crud și necruțător. Cu toate acestea, trebuie să biruim și să perfecționăm un caracter creștin.

Domnul care a făcut lumea nu ne-a lăsat singuri; El conduce treburile Sale cu puterea Sa nemărginită. Același Dumnezeu care a iubit atât de mult lumea încât L-a dat pe unicul Său Fiu, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică, nu a lăsat la latitudinea adversarului lui Dumnezeu și a omului administrarea sângelui jertfit de Hristos. Dând lumii cel mai mare dar al cerului, El S-a dat pe Sine Însuși. Dragostea și bunăvoința lui Dumnezeu nu au încetat; mila Sa este încă îndreptată spre copiii căzuți ai lui Adam. În orice epocă, în orice oră, dragostea lui Dumnezeu s-a exercitat către lume, în ciuda perversității umane; iar când împlinirea vremii a venit, Dumnezeirea a fost glorificată prin turnarea asupra lumii a unui potop de har vindecător, care nu a fost oprit sau retras până ce planul de mântuire nu a fost împlinit. Domnul a pus înaintea lumii o ușă deschisă și niciun om nu o poate închide.

Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, că, dăruindu-L omului pe Fiul Său, care este egal cu Sine, nu l-ar fi lipsit nici de bogățiile cerului. Dând darul cel mai mare, El nu putea reține ceea ce era de mai mică valoare. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiți neprihăniți, prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.”

Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât nu a dorit să rămână posibilitatea de a se spune că El putea da mai mult, sau că putea manifesta o iubire mai mare. El știa că marea demonstrație de iubire arătată în viața și moartea Fiului lui Dumnezeu va stârni cea mai mare invidie din partea lui Satana. Darul lui Hristos pentru omenire era dincolo de orice rațiune și nicio putere nu putea concura cu darul lui Dumnezeu, pentru că nu putea să se compare cu valoarea comorii celei mai de preț a cerului. Măreția darului trebuia să-i confere omului motive de mulțumire și laudă, care să dureze, în timp, o eternitate. Dăruind totul în Hristos, Dumnezeu poate pretinde să aibă inima, mintea, sufletul și puterea omului. Privind la comoara pe care Dumnezeu a pus-o în totalitate la dispoziția noastră în Hristos, putem exclama: „Ce dragoste mare!”

Hristos Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, și ele vin după Mine. (...) În veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Dacă urmașii Săi nu aleg să Îl părăsească, El îi va ține de mână. Dându-și viața pentru păcătos pentru a-l răscumpăra, El îi dă acum Duhul Sfânt, ca el să aibă un Mângâietor care să locuiască mereu cu el. Care este lucrarea Duhului Sfânt? Isus a spus:

„Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” „Totuși vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” „Hristos nu-l va părăsi niciodată pe cel pentru care a plătit prețul de răscumpărare cu însăși viața Sa.”

Duhul Sfânt trebuie să fie prezent mereu alături de fiecare credincios. Avem nevoie de o mai mare atenție asupra faptului că Mângâietorul trebuie să locuiască cu noi. Dacă fiecare va înțelege adevărul acesta, nu ne vom simți singuri. Fiind asaltați de inamic, copleșiți de ispită, să ne punem încrederea în Dumnezeu; căci avem promisiunea cuvântului Său că nu vom fi lăsați să luptăm singuri. Fiecare suflet iertat de păcat este prețios înaintea Sa – mai prețios decât orice pe lume. El a fost cumpărat cu un preț infinit și Hristos nu va abandona niciodată sufletul pentru care El a murit. Omul poate să-L părăsească pe Hristos și să fie biruit de ispită; însă Hristos nu-l va părăsi niciodată pe cel pentru care a plătit prețul de răscumpărare cu însăși viața Sa. – The Youth’s Instructor, 13 decembrie 1894

1. Ce idee incorectă este crezută de mulți care pretind că sunt creștini?

2. Ce dovadă avem că Dumnezeu nu a lăsat lumea să meargă de la sine?

3. Ce a trezit marea manifestare a dragostei în Satana?

4. Dumnezeu a dat cel mai mare dar, pe Fiul Său, împreună cu tot cerul. Ce ne-a fost acordat prin măreția darului Său?

5. Care este unicul mod prin care am putea rata mântuirea?

6. În cuvintele proprii, descrieți activitatea Duhului Sfânt.

7. La ce să dăm o atenție mai mare și de ce?

8. Ce este mai prețios pentru Dumnezeu decât orice pe lume?

9. De ce Hristos nu va abandona niciun suflet?

10. Ce se va întâmpla dacă noi Îl abandonăm pe Hristos?

Marea bătălie – partea 1 - de John Holbrook, misionar AFM în Filipine

Diavolul este real și nu este fericit. Tovarășii mei alangani și cu mine am ajuns în satul Tawbuid de câmpie, în Tamisan, seara târziu, în acea după-amiază de marți, bucuroși să fim acolo. Am ajuns doritori să învățăm limba și aveam mari speranțe că sătenii ne vor permite să ne mutăm în sat sau că ne vor ajuta să găsim o gazdă într-un sat aflat mai sus, pe cursul râului.

Cu numai câteva zile în urmă, Fausto ne dăduse permisiunea să circulăm după cum dorim și simțisem atunci că suntem în relații bune cu toată lumea. Totuși, când am mers la casa fiului său, Jose, unde petreceam noaptea de obicei, ne-am dat seama imediat că ceva foarte rău se întâmplase. Nimeni din casă nu ne privea. Chiar și copiii, care fuseseră mereu curioși și bucuroși, în ciuda suspiciunii părinților, ne-au întors spatele. Am stat nedumeriți în fața casei timp de câteva minute, încercând să ne dăm seama dacă făcusem ceva care îi ofensase.

În cele din urmă, Jose ne-a spus că satul era pe punctul de a avea o întrunire pentru a discuta despre noi, dar că va dura ceva timp până când se vor aduna toți. L-am asigurat că totul este în regulă, ne-am așezat jos afară și am așteptat să vedem ce se va întâmpla. O întrunire? m-am gândit eu. Dar ce s-a întâmplat? Cu câteva zile în urmă, totul era bine. Am făcut ceva supărător? Mă vor da afară? Sau se întâlnesc să decidă în ce sat să merg?

După o perioadă de rugăciune intensă, m-am decis să profit la maximum de situația aceasta. Venisem pregătit să învăț limba locului, așa că, în timp ce așteptam, am scos carnetul din buzunar și am început să-i întreb pe oamenii din jur cum se spune la diferite lucruri în limba Tawbuid. Deodată, un grup gălăgios și vesel s-a strâns în jurul meu. Cum Tamisan este un sat Tawbuid de câmpie, oamenii de aici au un contact bun cu lumea de afară, iar ei au realizat valoarea învățării limbii engleze. Următoarele două ore le-am petrecut într-un schimb de vocabular și de practici culturale.

La venirea nopții, oamenii au început să se adune pentru întrunire. În timp ce așteptau, câțiva au început o competiție de skanderbeg. Permiteți-mi să vă spun: așa ceva nu mai văzusem! „Brațul de fier” al acestor oameni era mai mult o luptă cu tot corpul, cu excepția faptului că era un singur punct de contact – mâna, antebrațul sau doar degetul mic. Regulile lor erau puține, iar luptătorii depuneau tot efortul în fiecare meci, sau chiar mai mult. În timpul luptei se împingeau unul pe altul înainte și înapoi, agitându-se în praf, căutând să se prindă de orice – chiar și de alte persoane – pentru a obține vreun avantaj asupra oponentului.

În sfârșit, pe la ora nouă, întrunirea a început. Bătrânii stăteau într-un cerc mare în fața casei lui Fausto, cu liderii locali ai bisericii evanghelice de o parte și cu liderii civili ai satului de cealaltă parte. Jose conducea discuția. În primul rând, m-a pus să explic public de ce mă aflam acolo și ce doream să obțin din teritoriul Tawbuid.

Amintindu-mi de rugăciunea lui Neemia când a vorbit înaintea împăratului, am făcut o ultimă scurtă rugăciune pentru călăuzire și apoi am prezentat intențiile și motivele mele. Am explicat că sunt într- adevăr misionar și că intenția mea era să ajung în interiorul munților, unde Hristos nu fusese predicat. Nu eram în Tamisan ca să fur membri din biserica locală. Speram să pot învăța limba și să le asigur ajutor medical în timp ce mă pregăteam să urc în satele de munte. (Va urma.)