„Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:14
Mulți creștini știu că primul verset din Biblie ne spune că Dumnezeu a creat lumea. Dar știți că ultimul verset al Bibliei vorbește despre har? Versetul acesta este ultima rugăciune a apostolului Ioan, iar el se ruga pentru noi toți.
Apocalipsa 22:21 – „Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.”
Versetul acesta conține o înțelegere esențială despre har. Harul care este cu noi și în jurul nostru Îi aparține Domnului Isus. Este harul Său. Când primim har, acesta vine gratuit, ca un dar, din partea lui Isus. Chiar și când El S-a umilit și a devenit om, a fost plin de har.
Ioan 1:14 „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”
Atunci când oamenii vorbesc despre ei tot timpul, spunem că „își dau aere”. Atunci când sunt „plini de idei bune” înseamnă, de obicei, că pot oferi multe sugestii utile. Dar ce vrea să spună Ioan când scrie că Isus era „plin de har”? Cum ar fi să fii plin de har? Putem să ne facem o idee dacă privim spre biserica primară. Conform Bibliei, „un mare har era peste toți” (Faptele apostolilor 4:33). Efectul harului era minunat.
Faptele apostolilor 4:32-35 – „Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Și un mare har era peste toți. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă..., se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.”
Când citim că biserica primară a avut „un mare har” ar trebui să ne amintim că acesta venea de la Hristos. Ființele păcătoase, ca noi, nu sunt altruiste în mod natural. Noi toți am primit de la Isus ceva din harul cu care El a fost umplut. Rezultatul este că, uneori, spunem lucruri frumoase și îi ajutăm pe cei în nevoie pe cheltuiala și prin efortul nostru.
„Oriunde se dă pe față iubire și simpatie, acolo unde inima acționează spre binecuvântarea și ajutorarea altora, acolo se manifestă lucrarea Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu. În inima păgânismului, oamenii care nu au nicio cunoștință a Legii scrise a lui Dumnezeu, care n-au auzit niciodată despre numele Domnului Hristos, au fost buni cu slujitorii Săi, ocrotindu-i cu primejdia propriei lor vieți. Faptele lor mărturisesc despre lucrarea unei puteri divine. Duhul Sfânt a însămânțat harul Domnului Hristos în inima acestor sălbatici și a deșteptat simpatia lor, contrar naturii și educației lor.” – Parabolele Domnului Hristos, p. 385
Orice persoană, fie cultivată, fie sălbatică, Îi datorează lui Isus fiecare gând și gest bun și altruist. Este rezultatul primirii harului lui Isus. Imediat după ce ne spune că Isus era plin de har și de adevăr, Ioan ne încurajează spunând că avem acces la plinătatea harului lui Hristos.
Ioan 1:16,17 – „Și noi toți am primit din plinătatea Lui și har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.”
Deci harul care îi face amabili pe bărbați și care le face virtuoase pe femei vine de la Isus. Poate că de aceea Pavel își începe scrisorile sale cu rugăciunea aceasta:
Efeseni 1:2 – „Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos.”
Noi toți avem nevoie de har. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)
1. Ce înseamnă că harul Îi aparține lui Isus?
2. Ioan 1:16 spune că noi toți am primit din plinătatea lui Hristos. Conform lui Ioan, cu ce este umplut Isus? Ce primim noi de la El?
3. Uitați-vă la primele versete ale epistolelor de la Romani la Iuda. Câte dintre ele menționează harul lui Dumnezeu în introducere? Ce alte asemănări vedeți?
Curajul este opusul celor mai multe tipuri de depresie. În loc să aibă curaj, depresivul se simte descurajat. O persoană care se simte tristă are nevoie de mângâiere, de consolare și de speranță. Știați că harul dă exact ceea ce au nevoie oamenii descurajați?
2 Tesaloniceni 2:16,17 – „Și Însuși Domnul nostru Isus Hristos și Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne-a iubit și ne-a dat prin harul Său o mângâiere veșnică și o bună nădejde, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun!”
Poate ați auzit vorbindu-se despre depresie. Din deceniul al nouălea al secolului trecut, subiectul acesta a fost discutat frecvent. Este un lucru evident, din moment ce mulți oameni sunt depresivi. V-ați simțit vreodată triști pentru un răstimp? Într-un studiu viitor vom vorbi mai mult despre cum să facem față simțămintelor depresive.
Acum însă, gândiți-vă la textul de mai sus ca la un avans din ceea ce vom învăța în viitor. Care este vestea care ne ajută? Faptul că harul îi consolează pe cei în suferință, dându-le ceva în care să-și pună speranța, și le oferă mângâiere în ce privește povara vinei lor.
V-ați întrebat vreodată de ce gândurile depresive vin frecvent în minte? Motivul este simplu. Adeseori simțim că-L dezamăgim pe Dumnezeu prin purtarea noastră rea. Vrem să facem binele, vrem să fim credincioși, însă constatăm că avem o viață plină de căderi. Acele cuvinte amabile, dulci, pe care harul le pune în gura noastră, nu sunt auzite atât de des pe cât ar trebui. Vorbirea noastră nu a fost mereu „cu har”. Și ne pare rău pentru aceasta.
Coloseni 4:6 – „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia.”
De ce ne simțim rău atunci când vorbirea și acțiunea noastră nu sunt „cu har”? Pentru că înțelegem că harul ar trebui să fie în noi, dar, în realitate, nu este. Ceea ce vrem să spunem este că Dumnezeu are răbdare cu oamenii care greșesc. El este blând și iertător și ne cere și nouă să-i tratăm pe alții în același fel – cu har.
Luca 6:36 – „Fiți dar milostivi, cum și Tatăl vostru este milostiv.”
Cât de încurajator este să știm că El ne acceptă, neluând în considerare defectele noastre, ci viața perfectă a Fiului Său iubit, Isus!
Efeseni 1:6 – „... spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.”
A cugeta la bunătatea lui Dumnezeu este activitatea care permite ca harul Lui să pătrundă în noi și să ne facă buni și simțitori. Iar atunci când vorbim „cu har”, harul acela are efect asupra ascultătorilor. Ei primesc har prin ceea ce aud de la noi.
Efeseni 4:29 – „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie ca să dea har celor ce-l aud.”
Primirea harului lui Dumnezeu inspiră un imn în inimă.
Coloseni 3:16 – „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră.”
Har rostit, har ascultat. Dacă neglijăm să ne gândim la bunătatea și la harul lui Dumnezeu, dacă nu dăm atenția cuvenită harului oferit nouă, suntem înconjurați cu întuneric și nu este de mirare că devenim triști și îi tratăm aspru pe ceilalți. Dar dacă ne gândim la bunătatea Sa, nu numai că viața noastră va fi înseninată, dar harul din noi îi va ridica și pe alții. Iar acesta este un lucru pozitiv. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)
4. Cum trăiește o persoană care are harul în interior, spre deosebire de o alta, care nu-l are? Matei 18:21-35
5. Dați un exemplu despre cum o persoană v-a tratat cu har și cum o alta v-a tratat fără har. Către care dintre ele v-ați simțit mai atrași? Ce ne spune lucrul acesta despre motivul pentru care Dumnezeu ne dă atât de mult har?
6. Ce face harul pentru a ajuta persoanele care se confruntă cu depresia?
În lecția aceasta și în cea anterioară, am studiat despre har. Am văzut că harul este real. Ne poate umple. Poate însufleți cântul nostru. Poate înmuia cuvintele noastre. Poate înlătura egoismul nostru. Poate aduce lumină în colțurile întunecate ale minții noastre. Harul poate fi soluția multor probleme care par imposibil de rezolvat.
Unii oameni cred că Evanghelia este prea simplă, ca și cum ceva atât de valoros ca mântuirea ar trebui să fie dificil și greu de înțeles. De fapt, chiar marea simplitate a Evangheliei face ca ea să fie dificil de înțeles pentru mulți.
Odată, când Ellen White a fost în Australia, ea a întâlnit o femeie deosebită, care simțea că are nevoie disperată să asculte o Evanghelie pe care să o poată înțelege mai bine. Știa despre necesitatea credinței, dar era confuză cu privire la ce înseamnă aceasta cu adevărat. Încurajarea dată de Ellen White poate fi ceea ce avem nevoie și noi, astăzi.
„M-am tot gândit la cererea sorei T. Ea spunea: «O, vreau acea credință prețioasă de care simt că am mare nevoie. Trimiteți-mi ceva simplu, ca mintea mea să înțeleagă și să pot avea credința că Isus este un ajutor mereu prezent în nevoi.» Credem că aceasta este o nevoie fundamentală a sufletului – ceva de care sufletul doritor și în nevoie să se poată agăța, ceva ușor de înțeles. Motivul principal pentru care mulți nu intră în stăpânirea acestui adevăr este că el este prea simplu. Ei cred că trebuie să fie un lucru măreț și că Dumnezeu se așteptă ca ei să treacă printr-un proces ieșit din comun pentru a fi convertiți, dar atunci când noi le prezentăm adevărul așa cum este, în frumoasa lui simplitate, ei își exprimă stupoarea: «Asta este totul?» Trebuie să ne facem viața la fel de curată ca viața lui Isus, ca toți să vadă Calea, Adevărul și Viața. A accepta cu simplitate Cuvântul lui Dumnezeu li se pare atât de ușor, încât cu greu îndrăznesc să-l accepte.” – Manuscript Releases, vol. 10, p. 195
„Asta-i tot?” întrebați voi. Da, așa funcționează harul. Atunci când Îl credem pe Dumnezeu pe cuvânt, suntem acceptați de El. Harul lui Dumnezeu este „atât de ușor”. Îndrăzniți să credeți în el? Dacă veți face lucrul acesta, vă va schimba în toate modurile minunate pe care le-am abordat până acum. Nici măcar nu vă veți mai teme de moarte când veți înțelege că Isus, prin harul Său, a gustat deja moartea pentru voi. Și nici nu mai este vreun motiv ca să fie necesar să o gustați voi.
Evrei 2:9 – „Dar pe Acela care a fost făcut «pentru puțină vreme mai prejos decât îngerii», adică pe Isus, Îl vedem «încununat cu slavă și cu cinste» din pricina morții pe care a suferit-o; pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.”
Să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru harul Său minunat. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea III.)
7. Care este motivul pentru care unii oameni acceptă atât de greu Evanghelia? Cum este ilustrată realitatea aceasta în istoria lui Naaman? 2 Împărați 5:1-19
O conștiință alterată
În articolul anterior am descoperit faptul alarmant că Hollywoodul și industria publicitară folosesc metode hipnotice pentru a accesa și a influența subconștientul oamenilor.
Am mai aflat că divertismentul media are un efect degradant asupra lobului frontal (organul nostru spiritual), în timp ce mărește sistemul limbic al creierului, adică sediul majorității luptelor noastre cu păcatul. Nu ne surprinde că Hollywoodul și Madison Avenue nu ne aduc nimic bun. Dar ceea ce ne surprinde este că realizatorii de jocuri sunt pe deplin conștienți de ceea ce fac.
Vă amintiți statistica despre cei 19 milioane de americani care sunt dependenți de jocurile video? Iată ce a spus un designer de jocuri, sub protecția anonimatului: „Facem în așa fel încât jocul să fie un fel de joc de noroc” (Game Addiction, p. 84). Neils Clark, fost dependent de jocuri și renumit expert în jocuri, explică în ce fel îi captează jocurile și îi fac dependenți pe jucători atât de ușor:
„În jocurile video, recompensele sunt date în mod aproape continuu, prin câștigarea de puncte de experiență (xp), care îi permit personajului să treacă la un nivel superior. La început, jocul dă recompense așa cum bunicii le întind copiilor prăjituri și bomboane... Uciderea lui Iepurilă, obținerea unei săbii, sau a unei armuri strălucitoare, dezvoltarea unor abilități, puteri și a unei varietăți de capacități – este ca și cum i-ai da unui cățeluș o bucată de carne de vită ori de câte ori urinează pe ziar... Aceasta încurajează și determină jucătorul să continue jocul. Devii repede mai puternic, poți ucide mai mulți monștri, poți merge în mai multe locuri, poți vedea mai multe lucruri, poți întâlni prieteni noi, poți îndeplini diferite sarcini și toate acestea îți deschid ușa către consolidarea puterii proprii. Apoi ești prins într-o nouă capcană. Imunitatea începe să scadă. Trebuie să ucizi mai mult sau monștri mai mari pentru a câștiga xp, bani și echipament. Nivelul nu mai poate fi atins atât de ușor. Ajunși aici, mulți descoperă că doresc să joace timp mai îndelungat și mai din greu, pentru că au fost deja condiționați să-și dorească să audă acel sunet de clopoțel pe care jocul îl scoate când obții premii” (Game Addiction, p. 85).
Alt realizator de jocuri anonim a admis, într-un interviu, că folosește aceleași metode fără scrupule folosite și de industria publicității pentru a-l ține prins pe jucător. A recunoscut chiar că scopul este manipularea chimiei corpului pentru a te face să simți că vei muri realmente în joc (Times of Asia, 10 mai 1999).
Cei care joacă sunt mult mai afectați decât cei care produc jocurile, care sunt conștienți de adicția jucătorilor și duc o viață dublă, imorală. Cercetătorii japonezi au descoperit că jucătorii constanți își pierd, în timpul jocului, activitatea cerebrală a undelor beta de frecvență înaltă. Cu alte cuvinte, ei alunecă într-o transă la începerea jocului. Ceea ce este mai înfricoșător este că jucătorii cei mai înverșunați nu reintră în activitatea normală a undelor beta nici chiar după terminarea jocului. Dr. Akio Mori a observat că jucătorii aceștia au creierul mai asemănător cu al unui om care suferă de demență decât cu al unuia cu activitate cerebrală normală.
Jucătorii au observat că jocul poate fi o experiență meditativă. Un designer de înaltă clasă în domeniul jocurilor, Jane McGonigal, este de fapt un susținător al meditației răsăritene (new age) ca mijloc de a aduce pacea în lume. Nu este de mirare faptul că McGonigal a pledat pentru promovarea jocurilor ca mod de a face lumea mai bună, pentru că starea în care un jucător alunecă se aseamănă cu transa meditativă budistă.
Cu peste o sută de ani în urmă, Dumnezeu Și-a avertizat poporul despre mesmerismul din ultimele zile. La fel, El ne-a avertizat să ne păzim de jocuri și de performanțele teatrale, care duc la confuzia simțurilor și la eclipsarea luminii lui Dumnezeu.
„Lucrarea lui Satana este să conducă oamenii la ignoranță față de Dumnezeu, pentru a capta și absorbi astfel mintea, ca Dumnezeu să nu mai aibă loc în gândurile lor. Educația pe care ei au primit-o a fost una care să le aducă confuzie minții și să eclipseze adevărata lumină. Satana nu dorește ca lumea să aibă cunoștința lui Dumnezeu. El va fi mulțumit dacă poate să însceneze un joc de acțiune sau performanțe teatrale care vor aduce tulburare asupra simțurilor unui tânăr, astfel ca el să piară în întuneric, în timp ce lumina strălucește pretutindeni.” – The Review and Herald, 13 martie 1900
Comoara disponibilă a cerului
Harul lui Hristos nu este limitat doar pentru câțiva. Mesajul milei și iertării adus din cer de Hristos trebuia să fie auzit de toți. Salvatorul a spus: „Eu sunt Lumina lumii”. Binecuvântarea Lui este universală, atingând orice națiune, neam, limbă și popor. Isus a venit ca să dărâme zidul de despărțire, să deschidă fiecare compartiment al templului Său pentru orice suflet, fie el iudeu sau dintre neamuri, ca aceștia să poată deveni închinători liberi și să aibă acces la Dumnezeu. Salvatorul a descoperit astfel caracterul lui Dumnezeu și S-a revelat ca milos, îndelung răbdător și bogat în bunătate și adevăr.
Când Dumnezeu l-a instruit pe Moise în beneficiul poporului, au fost puse restricții cu privire la asocierea cu națiunile idolatre. Dar Israel a interpretat greșit învățăturile lui Hristos, la fel cum mulți din vremea noastră interpretează greșit mesajul pe care Domnul li-l transmite. Ei primesc acele lucruri care îi mulțumesc și pun mare preț pe ele; dar lucrurile care ar trebui să lase o impresie adâncă asupra caracterului sunt lăsate la o parte ca fiind neesențiale.
Astfel de lucruri s-au înmulțit până ce întreaga lege a devenit o povară de nesuportat, supraîncărcată cu tradiții și porunci omenești. Evreii nu au împlinit datoria lor de a lăsa ca lumina să strălucească pentru lume, prin faptele lor bune. Sistemul jertfelor, preînchipuind răscumpărarea, era atât de neînțeles, încât a devenit o piedică. Ceremoniile și tradițiile compuneau închinarea lor de la templu. Ierusalimul era pentru ei cerul, și ei erau de fapt geloși dacă Domnul arăta milă către celelalte popoare. Astfel, ei arătau că nu au înțeles adevărata lor relație cu Dumnezeu și că nu puteau desluși caracterul divin. Astfel, după un timp, Dumnezeu nu S-a mai descoperit pe Sine în templu. Tot ce era spiritual și divin a fost pervertit și, în cele din urmă, dat la o parte.
Aceasta era situația între națiuni atunci când Hristos a venit pentru întâia dată. El a venit să pună lucrurile în ordine. Întreaga Sa lucrare a fost, prin învățătură și exemplu, să înlăture ceea ce Îl ascundea pe Dumnezeu de oameni și să le atragă atenția asupra Lui, cel care locuiește „în locuri înalte și în sfințenie”, înconjurat de zece mii de ori zece mii de îngeri, toți doritori să slujească familiei umane. Prin mijloace diferite, mesagerii cerești sunt activi în a comunica cu fiecare parte a lumii; și când oamenii cheamă pe Domnul cu inimă sinceră și curată, Dumnezeu este reprezentat ca aplecându-se de pe tronul Său ceresc. El ascultă fiecare strigăt sincer și răspunde: „Sunt aici”. El îl ridică pe cel întristat și oprimat. El acordă binecuvântările Sale atât peste cei răi, cât și peste cei buni.
În fiecare învățătură pe care Hristos a dat-o, El Își expunea însăși viața Sa. Legea sfântă a lui Dumnezeu era preamărită prin exemplificarea vieții Sale. El era descoperitorul minții infinite. El nu a rostit niciun sentiment sau opinie, ci doar purul și sfântul adevăr. „Oricine este din adevăr”, a spus El, „ascultă glasul Meu”. Nu El a construit zidul atât de înalt, încât națiunile pământului să nu poată beneficia de adevărul transmis de purtătorii luminii, reprezentanții Săi. El îi invită pe oameni să se uite bine la Dumnezeu și la dragostea infinită exprimată de El. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.”
Atât de mult a iubit El lumea, că nu putea da nimic mai puțin. Luând asupra Sa răscumpărarea omului, Tatăl nu a cruțat nimic, oricât de scump, care să fie esențial pentru împlinirea lucrării. El a creat oportunități pentru om; El a turnat asupra omului binecuvântările Sale; El a îngrămădit favoare după favoare, dar după dar, până când toată comoara cerului le-a fost deschisă celor pe care a venit să-i salveze. Strângând toate bogățiile universului și deschizând toate resursele naturii Sale divine, Dumnezeu le-a dat pe toate spre folosul omului. Ele au fost darul Lui gratuit. Cu ce ocean de iubire a înconjurat El atmosfera din jurul lumii! Ce fel de dragoste este aceasta, ca Dumnezeul etern să adopte natura umană în persoana Fiului Său, iar El să ducă cu Sine această natură umană înapoi în cerul înalt! – The Youth’s Instructor, 29 iulie 1897
Cine poate măsura darurile dragostei infinite? „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Deși păcatul a fost acumulat de veacuri, dragostea lui Dumnezeu nu a obosit niciodată în revărsarea ei către lume. A fost oprită doar până la momentul în care a fost preluată de un canal potrivit pentru ea. Hristos, unicul Fiu al lui Dumnezeu, a părăsit curțile regale și a venit în această lume și, prin El, Dumnezeu a turnat potopul vindecător al harului Său. – The Youth’s Instructor, 30 martie 1899
1. Descrieți binecuvântările universale ale lui Dumnezeu. Ce denotă aceasta despre caracterul lui Dumnezeu?
2. Cum interpretează greșit multă lume mesajele lui Dumnezeu? Cum au făcut israeliții același lucru?
3. La ce s-a rezumat întreaga lucrare a lui Isus când a venit în lumea noastră?
4. Articolul descrie un număr de căi prin care Dumnezeu Își arată iubirea Sa nemărginită față de rasa umană. Scrieți câteva dintre acestea în spațiul de mai jos.
5. Care este darul gratuit al lui Dumnezeu?
6. Ce putem spune despre natura umană a lui Isus?
7. Prin cine a turnat Dumnezeu un potop vindecător, de har, asupra lumii?
Urgența – partea 2 - de Sean Mays, misionar AFM în Albania
După ce am stat câteva ore alături de Azim, au început să vină tot mai mulți oameni și am decis să merg acasă, să mă pregătesc pentru a sta toată noaptea alături de el. Este un obicei în Albania, anume ca membrii cei mai apropiați ai familiei și prietenii să stea toată noaptea treji și abia apoi să înmormânteze decedatul, a doua zi, când ajung și ceilalți, pentru oficierea înmormântării.
În plus, aveam propria mea suferință și aveam nevoie să vorbesc cu Brenda și să mă rog cu ea. Când am ajuns acasă, Brenda și cu mine ne-am îmbrățișat, ne-am rugat și am plâns. Am plâns pentru Azim și am plâns pentru soția lui care nu avusese niciodată ocazia să afle despre Isus. Dacă am fi făcut un efort mai mare să o întâlnim! Poate că ea ar fi acceptat speranța care se găsește în Isus. Mi se frângea inima știind că fusese atât de aproape de ocazia aceasta, însă fusese învinsă de disperare și de moarte înainte de a-L întâlni pe Autorul vieții și al speranței.
Mă gândeam întruna: „Ea nu-L știa pe Isus și totuși a fost cât pe ce.” M-am gândit la toți cei aflați în suferință din cercul meu de influență, care nu-L cunoșteau pe Isus și care puteau muri fără speranță, dacă eu nu le-o aduceam.
În ziua următoare, la cimitir, am observat cât de departe se întinseseră mormintele și câte alte noi pietre funerare fuseseră ridicate de la venirea noastră în Albania. Prea mulți intraseră în morminte fără Hristos, fără să fi citit Biblia, fără ocazia de a crede. „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși?” (Romani 10:13-15). Vreau ca moartea acestei femei să îmi amintească de urgența cu care Evanghelia trebuie să ajungă la oricine.
Dar cum rămâne cu oamenii care mor pretutindeni fără să știe cine este Isus? Ai făcut tot ce puteai pentru a ajunge la ei cu dragoste? Să ne rugăm pentru o mai mare sensibilitate la îndemnurile Duhului Sfânt și, de asemenea, pentru mărirea simțământului responsabilității în a face ucenici, după cum noi toți am fost trimiși să facem. (Matei 28:18-20) (Sfârșit)