Duhul Sfânt şi mântuirea - Partea 2

Una dintre cele mai interesante viziuni ale lui Ellen White a fost despre un eveniment care ar fi putut să se întâmple, însă nu s-a întâmplat. În viziune, se părea că se află la biserică, unde a văzut rezultatul lucrării Duhului Sfânt.

„S-a înălțat o rugăciune, s-a cântat un imn și, din nou, s-a înălțat o rugăciune. I se adresa lui Dumnezeu cea mai călduroasă cerere. Adunarea se caracteriza prin prezența Duhului Sfânt. Lucrul acesta se accentua tot mai mult, iar unii dintre cei prezenți plângeau în hohote. Cineva s-a ridicat din locul unde era îngenuncheat și a spus că, înainte, avusese neînțelegeri cu anumite persoane și că nu simțise iubire pentru ele, dar că, acum, se vedea așa cum era. Cu multă solemnitate, el a repetat solia către biserica din Laodicea: «Pentru că zici: ʽSunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic.ʼ» În îngâmfarea mea, mă simțeam chiar așa, a spus el. «ʽ... și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol.ʼ» Acum văd că aceasta este starea mea. Ochii mei sunt deschiși. Duhul meu a fost aspru și nedrept. M-am socotit neprihănit, dar inima mea este zdrobită și simt nevoia sfatului prețios al Aceluia care m-a cercetat până în străfundul inimii mele... Vorbitorul s-a întors către cei care se rugaseră și a spus: «Avem ceva de făcut.

Trebuie să ne mărturisim păcatele și să ne umilim inima înaintea lui Dumnezeu.» El a făcut mărturisiri dintr-o inimă zdrobită și, apoi, a pășit spre diferiți frați, unul după altul, și le-a întins mâna, cerându-le iertare. Aceia cărora li se adresa se ridicau repede în picioare, mărturisindu-și greșelile și cerând iertare, și cădeau unul pe gâtul celuilalt, plângând. Spiritul mărturisirii se întindea prin toată adunarea. Era ca în Ziua Cincizecimii. Se cântau laude lui Dumnezeu și lucrarea aceasta s-a făcut până târziu în noapte, până spre dimineață...

Nimeni nu părea că e prea mândru pentru a face mărturisiri cu o inimă zdrobită, iar cei care stăteau în fruntea acestei lucrări erau cei cu influență, dar care mai înainte nu avuseseră curaj să-și mărturisească păcatele. Era o bucurie ce nu se mai simțise niciodată în Tabernacol... Mi se spuneau cuvintele: «Așa ar fi putut să fie. Domnul aștepta să facă toate acestea pentru poporul Său. Tot cerul aștepta să-și reverse îndurarea.» Asupra mea s-a abătut agonia dezamăgirii când mi-am dat seama că scena la care fusesem martoră nu era reală.” – Mărturii pentru comunitate, vol. 8, pp. 104, 105

Ați remarcat fraza: „Tot cerul aștepta să-și reverse îndurarea”?

Când noi, biserica, avem puțin din Duhul lui Dumnezeu, nu este vina cerului. Cerul așteaptă să dea daruri prețioase. El așteaptă ca noi să mărturisim păcatele făcute împotriva fraților noștri și să ne umilim înaintea lui Dumnezeu. Poate că nu vom fi capabili să inițiem un astfel de demers între liderii noștri. Însă putem începe să ne mărturisim greșelile acelora pe care i-am rănit sau i-am neglijat. Putem să-i dăm cerului o șansă să ne schimbe inima, familiile și biserica noastră locală. Aceasta ar face cerul foarte fericit. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)

1. Cine ne convinge că suntem păcătoși? Ioan 16:8

2. Citiți Faptele apostolilor 2:37-41 și 7:51-60. Ambele grupuri de oameni au fost „străpunși la inimă” când au fost condamnați pentru păcatul lor. Puneți în antiteză cele două grupuri. De ce numai un grup a primit iertarea și darul Duhului Sfânt?

3. Ce se va întâmpla dacă vom alege să ignorăm convingerea Duhului Sfânt în ce privește păcatul? Apocalipsa 6:14-17 și Iuda 14,15

4. De ce mărturisirea păcatelor este atât de importantă? 1 Ioan 1:9

Mulți oameni deplâng faptul că ei nu știu cum să se roage. Poate că v-ați simțit astfel după ce ați auzit pe cineva care a spus o rugăciune lungă, elegantă sau când cineva a pledat scurt și din inimă. Dar incapacitatea noastră de a ne ruga cum se cuvine nu este un motiv să nu ne rugăm.

Poate că unii se întreabă: „Cum pot vorbi cu Dumnezeu dacă nu știu nici cum să vorbesc cu oamenii?” Atunci este ocazia Duhului Sfânt să producă una dintre cele mai necesare, dar mai puțin cunoscute slujiri. Duhul reformulează rugăciunile noastre și le face frumoase și elocvente. Nici măcar nu putem gândi atât de frumos precum se exprimă Duhul.

Romani 8:26 – „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.”

Cu toții am văzut un copil mic întinzând mâinile și spunând: „Mami, sus!” Nu este o exprimare completă, nu? Însă mama aude astfel: „Dragă mami, te iubesc și vreau să fiu aproape de tine. Mă poți ajuta, pe mine, bebelușul tău neajutorat, și să mă iei în mâinile tale puternice?” Desigur, aceasta este doar o mică ilustrare a modului în care Duhul ne ajută să ne rugăm. El nu schimbă cuvinte nerostite. Are ce schimba doar dacă le rostim.

Iuda pune câteva dintre gândurile acestea într-o propoziție. El arată că ne zidim prin cultivarea credinței, a rugăciunii cu puterea Duhului Sfânt și a meditării la dragostea și mila minunată cu care Isus ne salvează.

Iuda 1:20,21 – „Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă, rugați-vă prin Duhul Sfânt, țineți-vă în dragostea lui Dumnezeu și așteptați îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viața veșnică.”

Ați auzit că, dacă noi Îl iubim pe Dumnezeu, toate vor lucra pentru binele nostru (vedeți Romani 8:28). Dar v-ați întrebat vreodată cum se întâmplă aceasta? Datorită rugăciunilor Duhului Sfânt. El nu trebuie să Se roage: „Dacă este voia Ta, Doamne.” Duhul cunoaște inimile și nevoile și mintea divină și faptul că este voia Lui să ne ajute. Duhul Sfânt Se roagă mereu după voia lui Dumnezeu. De aceea, toate lucrează spre binele nostru.

Romani 8:27,28 – „Și Cel ce cercetează inimile știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Deci, următoarea dată când vă rugați, amintiți-vă că Tatăl din cer aude cea mai frumoasă rugăciune, care este în acord cu dorința Sa și la care El este încântat să răspundă. Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu cuvinte minunate, pe care nici măcar nu le-am înțelege. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

5. Duhul Sfânt ne ajută în privința rugăciunilor. În cuvintele voastre, care este rolul Duhului în prezentarea cererilor noastre înaintea lui Dumnezeu?

Așa cum am aflat din lecția anterioară, darul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu ne aduce o listă lungă de beneficii. Un spirit de mărturisire și de ajutor în rugăciune sunt două dintre binecuvântările acestea. O alta se numește „sigilare”.

Atunci când Isus a vorbit despre vrăbiile care cad, despre mieii pierduți și despre boabele de muștar care cresc, El a ilustrat adevăruri cu lucruri familiare oamenilor din jurul Său. Ideile acestea ne sunt familiare și nouă, chiar dacă, poate, nu am văzut niciodată un miel sau un bob de muștar.

Cuvintele „sigiliu” și „sigilare” sunt metafore luate din vremurile biblice. Dar ideea sigilării cu un sigiliu nu ne este atât de familiară astăzi. Ați avut nevoie vreodată de un notar public? Un notar public este cineva cunoscut ca fiind de încredere în comunitate. El aplică un sigiliu pe documentele oficiale. Sigiliul pus pe un document exprimă faptul că notarul validează că o semnătură este reală. El certifică astfel că a văzut persoana semnând actul și i-a determinat identitatea.

Pentru noi, sigiliul sau ștampila unui notar public este, probabil, cel mai familiar echivalent al sigiliului antic, care era, de asemenea, dovada faptului că o persoană cu autoritate era în spatele documentului.

Să luăm în considerare o altă utilizare a sigiliului. În zilele noastre, la zborurile avioanelor între anumite destinații, compania de zbor sigilează valizele cu o bandă specială. Astfel, dacă cineva încearcă să fure din valiză, trebuie întâi să rupă sigiliul respectiv. Ar fi vizibil dacă cineva ar umbla într-o valiză.

Cu mult timp în urmă, sigiliile erau de ajutor în același fel. Când un sigiliu era pus pe un document, era evident că nimeni nu îl deschisese încă. Dacă sigiliul era intact, era sigur că documentul își păstrase caracterul privat, de comunicare între expeditor și destinatar.

Există două tipuri de sigiliu: primul face ca un document să fie oficial, iar al doilea garantează caracterul privat al documentului. Când Biblia vorbește despre sigilarea oamenilor, folosește primul tip de sigiliu pentru a descrie aprobarea specială a lui Dumnezeu în ce îl privește pe poporul Său. (În Apocalipsa 5, când Biblia vorbește despre cartea sigilată cu șapte peceți, se folosește al doilea tip de sigiliu pentru a descrie caracterul privat al documentului.) Cum ne arată Dumnezeu că ne aprobă?

Cum ne garantează oficial că El are un loc pregătit pentru noi în cer? O face prin dăruirea Duhului Sfânt.

Efeseni 1:13,14 – „Și voi, după ce ați auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.”

Și cum putem noi să știm dacă avem Duhul Sfânt? Pavel spune:

Galateni 5:22,23 – „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.”

Am privit la câteva dintre binecuvântările pe care Duhul ni le aduce. El ne mângâie și ne reînvigorează. El ne convertește și ne îndeamnă la pocăință și la mărturisirea păcatelor. El dă putere rugăciunilor noastre. El ne ridică gândurile spre lucruri importante. El face ca viața noastră să fie o binecuvântare și o umple cu cele mai frumoase roade.

Duhul promis ne arată că noi suntem copiii binecuvântați ai lui Avraam, aprobați de Dumnezeu și așteptători ai binecuvântării cerești. Noi am fost „sigilați”.

Galateni 3:14 – „... pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri în Hristos Isus, așa ca, prin credință, noi să primim Duhul făgăduit.”

Vom învăța mai multe despre sigilarea finală când vom studia Apocalipsa 7 într-o lecție viitoare. (Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea III.)

6. În conformitate cu Galateni 3:14, cum primim noi Duhul?  În conformitate cu Filipeni 3:9, cum primim noi neprihănirea? Am putea noi să fim neprihăniți fără să avem Duhul Sfânt? Romani 8:9

7. Citiți din Viața lui Isus, de la pagina 672, paragraful care începe astfel: „Hristos a făgăduit... ”. Unii oameni, care vorbesc mult despre Duhul Sfânt, nu au niciun folos în urma acestui lucru. De ce? Doresc ei cu adevărat să fie controlați de Duhul Sfânt? Ce trebuie să facem ca să primim Duhul Sfânt?

Struniți de o altă forță

Este industria muzicală un teren sigur pentru un creștin? Se potrivește muzica seculară ca mijloc de distracție pentru oamenii care vor să-I placă lui Dumnezeu? O istorie scurtă a unui tip de muzică foarte populară ne va ajuta să răspundem la această întrebare esențială.

Originea industriei muzicale a început la intersecția autostrăzilor 61 și 49, unde, până astăzi, vizitatorii omagiază faimoasa vânzare a sufletului lui Robert Johnson către Diavol. Johnson, inventatorul ritmului „blues” la chitară, ritm care s-a transformat apoi în „rock and roll”, a dat mai departe ștafeta muzicală unor muzicieni precum Little Richard, cel care a recunoscut: „Eram condus și comandat de o putere. Puterea întunericului... despre care multă lume crede că nu există. Puterea Diavolului. Satana.”

Industria aceasta nu a devenit mai puțin demonică în deceniile următoare. Citatele de mai jos oferă doar câteva exemple de muzicieni care au recunoscut posedarea demonică în timpul compoziției sau interpretării:

John Lennon, de la Beatles: „M-am simțit ca un templu golit și umplut de multe spirite, fiecare trecând prin mine, fiecare locuind în mine pentru puțin timp și apoi lăsându-i locul altuia.”

Keith Richards, de la The Rolling Stones: „Ei cred că tu ai scris muzica... Dar, de fapt, tu ești doar un medium... Ca și cum ai fi prezent la o incantație... Melodiile vin la mine în masă, eu nu fac nimic, cu excepția faptului că mă găsesc treaz când vin.”

Ginger Baker, de la Cream: „Ni se întâmplă destul de des: mă simt ca și cum nu eu cânt la instrument; altcineva cântă și lucrul acesta se întâmplă la toate cele trei instrumente ale formației. Mă înspăimântă uneori... Cântăm toți, deodată, aceeași bucată muzicală fără să o fi știut dinainte. Ni se întâmplă foarte des.”

Angus Young, de la AC/DC: „E ca și cum aș fi pe pilot automat. Când ajung pe la jumătatea reprezentației primului număr, cineva preia conducerea mea. Eu particip doar cu prezența. Devin posedat când urc pe scenă.”

Michael Jackson: „Am camera mea secretă, cu un zid mobil și o oglindă. Acolo vorbesc cu Lee [Liberace]. Îi aud vocea acolo. Simt prezența aceasta foarte aproape.”

Beyonce: „Când văd un video cu mine pe scenă sau la TV mă întreb: «Dar cine este fata asta? Nu sunt eu, n-aș îndrăzni să mă comport așa.»” „E cineva care preia controlul asupra mea când sunt pe scenă.” „Când sunt pe scenă nu mi-e rușine de sexualitatea mea. Tonul vocii mele devine altul și mă simt neînfricată. Devin o altă persoană.” „Lucruri pe care le fac pe scenă nu le-aș face în mod normal... Am experiențe în afara corpului. Dacă mă tai la picior, sau cad, nu simt nimic. Nu sunt conștientă de fața mea sau de trupul meu.”

Te-ai întrebat vreodată de ce atât de mulți muzicieni populari ai secolului al XXI-lea se folosesc de simbolul ochiului în dansurile lor, în grafica lor și pentru albumele fotografice? Ascultați ce spune chitaristul Carlos Santana: „În meditațiile mele, entitatea numită Metatron a spus: «Vrem să te aducem din nou pe frecvența radio ca să ajungi la copii de gimnaziu, la tineri de liceu și la universități. Odată ce ai ajuns la ei, vrem să li te prezinți cu o nouă formă de existență.»”

Ce formă de existență încearcă demonii să le prezinte tinerilor? În cuvintele lui Santana: „Amintește-ți de divinitatea ta.” Cu alte cuvinte: poți fi ca Dumnezeu. Am mai auzit lucrul acesta undeva. Iar „Metatron” este reprezentat de – ați ghicit – „ochiul în mijlocul triunghiului”.

În încheiere, puteți intui cine a spus cuvintele care urmează? „Noi ne ocupăm cu vrăjitoria, încercând să facem muzică vrăjită.” „Nu îl consider pe Lucifer o forță a răului – îi simt prezența prin muzică, simt că vine și se așază la pianul meu.” Sataniști pe față, ca Ozzy Osbourne și Marilyn Manson? Nu. Cuvintele acestea le aparțin lui Brian Wilson (formația Beach Boys) și Tori Amos – muzicieni despre care mulți cred că, din punct de vedere spiritual, sunt acceptabili.

Industria muzicii seculare moderne este teritoriul Diavolului și așa a fost încă de la început. Vă implor să stați departe de groaznicul mediu satanic. „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi” (Iacov 4:8).

Promisiuni prețioase

Răscumpărătorul lumii le prezintă urmașilor Săi planul de luptă la care ei sunt chemați să ia parte, evaluând prețul chemării. El îi asigură că îngerii care excelează în putere vor fi alături de ei în luptă și că El le va da capacitatea să lupte cu curaj celor ce se încred în El. Unul va urmări o mie și doi vor pune pe fugă zece mii – nu prin puterea proprie, ci prin puterea Atotputernicului. Ei vor fi mai mult decât biruitori prin Cel ce i-a iubit.

El le arată vasta confederație a răului, care se aliniază în luptă împotriva lor; dar El îi încurajează, amintindu- le că luptă alături de armatele cerului și că Cel mai puternic decât toate inteligențele cerești este în linia de bătaie pentru adevăr și dreptate. Conducătorul oștirii Domnului este cu ei, preluând controlul armatelor și ducându-i la victorie. Din cauza fragilității lor umane și a păcătoșeniei lor, ei pot să se teamă și să tremure la vederea vastelor oștiri ale puterii întunericului; dar ei pot să se bucure atunci când văd că îngerii lui Dumnezeu sunt gata să îi slujească pe cei ce vor fi moștenitori ai mântuirii. Ei pot să se bucure, pentru că înțeleg că Domnul oștirilor îi va conduce înainte în fiecare conflict împotriva dușmanilor naturali și supranaturali. Isus a spus: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Liderul vostru este biruitor. Avansați către victorie. „Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.” „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Ce prețioase sunt asigurările că El niciodată nu ne lasă să facem nici un singur pas în puterea noastră proprie; pentru că El a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Noi ne luptăm în prezența unei oștiri invizibile. Inteligențe nevăzute țin sub observație șirurile de luptă ale celui rău, gata să ne ajute. Nu numai că ni se va da ceea ce este necesar, dar vom fi puși pe un teren avantajos. Să fim mai dispuși să ajutăm și să ne încurajăm unii pe ceilalți cu credința cea mai sfântă. Este esențial ca Hristos să ne atingă acum inimile prin Duhul Sfânt și să ne răscumpere sufletele prin viața Sa prețioasă. Oricărui creștin i se adresează cuvântul spus lui Petru: „...

Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.” Mulțumiri să fie aduse lui Dumnezeu că nu suntem lăsați singuri. Aceasta este siguranța noastră. Satana nu poate cauza dezastrul etern niciunui om care este pregătit de către Hristos pentru ispită prin mijlocirea Sa anterioară. În Hristos, harul este acordat fiecărui suflet și o cale de scăpare este pregătită, astfel ca nimeni să nu cadă sub puterea inamicului.

Satana pregătește ispite multe și puternice cu care să asalteze poporul lui Dumnezeu. El este reprezentat ca un leu care răcnește și se plimbă înainte și înapoi, căutând un suflet nepăzit, pe care să-l poată înșela prin subtilitatea sa, ca apoi să-l distrugă. Noi nu suntem siguri fără Hristos nici un singur pas. Dar ce mângâiere este ascunsă în cuvintele: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta.” Satana nu cerne pleava; el vrea să aibă grâul în mâinile lui. Să fim curajoși și să ne rugăm mereu. Hristos oferă rugăciunile noastre Tatălui, amestecate cu meritele jertfei Sale, și ele ajung sus, înaintea lui Dumnezeu, ca o tămâie plăcută. Hristos cel răstignit, cel înviat și cel ce stă la dreapta lui Dumnezeu mijlocește pentru noi.

Atunci când sunteți ispitiți să păcătuiți, amintiți-vă că ochii lui Hristos sunt asupra voastră și că Satana dorește să vă cearnă ca pe grâu. Amintiți-vă să faceți cereri spre ceruri și să-L vedeți pe Isus care mijlocește pentru voi. Strigați cu stăruință către Dumnezeu: „Scapă-mă Doamne, sau voi pieri!” și nu veți fi biruiți; nu veți da curs acelei ispite. Luați aminte cu hotărâre la cuvintele lui Pavel și, în puterea lui Isus, spuneți: „Totuși în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” – The Youth’s Instructor, 20 decembrie 1894

1. Ce vor face îngerii pentru cei care cred în Dumnezeu?

2. Ce ne-ar putea face să ne temem și să tremurăm? În schimb, ce ne-ar face să ne bucurăm?

3. Găsiți în Biblie alte câteva făgăduințe care să ne asigure de ajutorul lui Dumnezeu pentru a învinge în lupta cu păcatul.

4. Pe lângă acordarea ajutorului de care avem nevoie, ce altceva mai face Dumnezeu pentru noi?

5. Care alte două lucruri sunt la fel de esențiale pentru salvarea noastră?

6. Cum poate să fie împiedicat Satana să ne cauzeze dezastrul etern?

7. Ce pregătește Satana pentru poporul lui Dumnezeu?

8. De ce nu suntem în siguranță fără Hristos nici un pas?

9. Care sunt cele două lucruri pe care ar trebui să ni le amintim să le facem când suntem ispitiți?

10. Articolul se termină citând Romani 8:37-39. Rescrieți versetele acestea cu propriile cuvinte, înlocuind cuvinte ca: „stăpânirile”, „puterile”, „lucrurile de acum” cu problemele voastre, cu provocările și cu ispitele pe care le întâmpinați în prezent.

Valea interzisă – partea 2 - de John Holbrook, misionar AFM în Filipine

După ce temătorul șef al satului a dispărut în pădure, Ramon, Standing și Dong au continuat să avanseze neînfricați. O oră mai târziu, poteca a început să facă ocoluri în jurul unui munte uriaș. Poteca ducea drept în față și, în ciuda avertizării șefului, cei trei au decis să o urmeze, din moment ce ducea spre interior.

Era o potecă „serioasă”, care mergea direct pe munte, fără serpentine. Era atât de abruptă, încât cei trei se temeau pentru viața lor. Pe drumul care cobora spre partea cealaltă a muntelui au început să găsească grupuri de case Tawbuid. Ori de câte ori se apropiau de casele acestea, locuitorii lor strigau temători, întrebând cine vine. Copiii și adulții deopotrivă săreau din case și fugeau în tufișuri. Ca să pară asemănători cu un Tawbuid, cei trei bărbați nu purtau altceva decât tanga și se mânjiseră pe față cu funingine; totuși indigenii aceia erau terifiați.

Niciodată nu am înțeles lucrul acesta. Populația Tawbuid se mândrea că are cea mai mare putere satanică dintre toți locuitorii insulei și pretindea că nu are nevoie de nimic. În același timp, indigenii Tawbuid trăiau în teroare, cum nu mai văzusem înainte. Paradoxul este obișnuit în rândul animiștilor, dar pare să fie extrem la populația Tawbuid. Nici nu trebuie să fii alb ca să bagi frica în ei. Nu trebuie nici măcar să aparții altui trib. Ei se simt amenințați de oricine care nu este din clanul lor.

Tribul are doi lideri, care se presupune că îi conduc: unul în nord și altul în sud; dar, în realitate, oamenii aceștia sunt numiți conducători doar ca să îi țină departe pe alții, ca să nu vină nimeni în munții lor. Ei sunt plătiți bine pentru slujba aceasta și sunt obligați să fie sârguincioși, sub amenințarea cu o moarte oribilă și imediată, cauzată de vrăji, dacă nu își fac treaba cum se cuvine. Dar adevărata putere conducătoare stă în mâinile bătrânilor și ale șefilor de sate. Permisiunea de a intra sau de a avea legături cu satul trebuie să vină de la ei.

Kilometru după kilometru, Ramon și ceilalți au continuat să meargă înainte. Soarele cobora rapid, iar ei erau epuizați, însă nu-și atinseseră ținta încă. În cele din urmă, chiar înainte de apusul soarelui, au trecut de o nouă culme muntoasă și interiorul teritoriului Tawbuid s-a desfășurat înaintea ochilor lor. Pe o întindere mare, cât puteau cuprinde cu privirea, dealurile care străjuiau calea erau presărate cu ferme montane, care indicau prezența unor sate mici.

La baza dealurilor se întindea o vale înaltă, tăiată chiar prin mijloc de un râu. Ramon a urmărit râul cu privirea, până spre cursul superior, iar acolo l-a zărit: satul pe care Dumnezeu i-l descoperise într-un vis. Era un loc deosebit de frumos. Inima i-a tresăltat. Opoziția și teroarea acestor Tawbuid de munte fusese foarte mare și trecerea prin puținele sate pe care le parcurseseră fusese periculoasă din cauză că l-ar fi putut întâlni pe liderul tribal din sud, angajat să țină străinii la distanță. Satul căutat era la distanță de o zi de mers pe jos, trecând pe lângă mai multe sate. Ramon știa că, dacă ar fi insistat mai mult, ar fi ruinat orice posibilitate de a putea lucra în interior. El întrevedea acum împlinirea obiectivului și putea să fie sigur de faptul că tărâmul acesta era promițător. Dar acolo erau „uriașii”... Pentru moment, Ramon, Standing și Dong au fost obligați să se retragă. (Va urma.)