Anul evreiesc

Text de memorat

Să nu faceți nicio lucrare în ziua aceea, căci este Ziua Ispășirii, când trebuie făcută ispășire pentru voi înaintea Domnului Dumnezeului vostru. Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui. Leviticul 23:28,29

În majoritatea țărilor și culturilor există un gen de festival al recoltei. Statele Unite și Canada, de exemplu, au sărbători naționale numite Ziua Recunoștinței. Aceste zile libere sunt momente în care ne bucurăm de binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu și mai ales de felul în care El a făcut să prospere grădinile și câmpiile noastre.

Când vă bucurați de Ziua Recunoștinței, gândiți-vă la următorul lucru: Israel avea trei sărbătoriale recoltei în fiecare an. În consecință, aveau trei ocazii să-și arate recunoștința. Asta pentru că aveau parte de trei recolte – două primăvara și una toamna. În timpul a ceea ce numim iarnă, ei plantau orz și grâu (și alte culturi de iarnă), care erau gata de recoltare în primăvară. Prima dată se cocea orzul, acesta fiind primul motiv de a-și manifesta recunoștința. Grâul se făcea mai târziu și era al doilea motiv de mulțumire. Apoi, primăvara, plantau alte culturi care se recoltau toamna, momentul celei de-a treia producții.

Israeliții din vremea lui Iosua celebrau sărbătorile date de Dumnezeu prin zile sfinte. Și la fel ca altarul, sanctuarul și jertfele, aceste zile sfinte erau pline de simboluri și informații despre marele plan de mântuire al lui Dumnezeu.

Prima zi sfântă era Paștele, în prima lună a anului religios evreiesc (Deuteronomul 16:1). Sărbătoarea Pascală le reamintea oamenilor de eliberarea din robia egipteană. Dar era și o profeție despre moartea lui Isus și despre modul cum El ne va elibera de păcatele noastre. Foarte interesant este faptul că Isus a fost răstignit în ziua de Paște, când se aducea jertfa de seară (Marcu 15:34–38). Cu alte cuvinte, Paștele a arătat ziua exactă din an când Isus a fost jertfit pentru noi!

După Paște, avea loc Sărbătoarea Azimelor, o sărbătoare de șapte zile care începea a doua zi după Paște (Leviticul 23:5,6). Pâinea nedospită mâncată în timpul acestei sărbători reprezenta modul în care Isus avea să-Și sacrifice propriul trup fără păcat pentru noi. Aceste două sărbători își au paralela în serviciul Sfintei Cine de astăzi. Bem sucul de struguri pentru a ne aminti de sângele lui Hristos adus ca jertfă. Mâncăm pâine nedospită pentru a ne aminti cum viața fără păcat a lui Hristos, sacrificată pentru noi, trebuie să devină parte din noi. De asemenea, ne arată că trebuie să ne îndepărtăm de păcatele noastre. „Măturați aluatul cel vechi, ca să fiți o plămădeală nouă, cum și sunteți, fără aluat, căci Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit pentru noi” (1 Corinteni 5:7).

Prima zi a Sărbătorii Azimelor era un sabat ceremonial. În ziua următoare, cea de-a doua a sărbătorii, evreii legănau în aer un snop copt (Leviticul 23:7-11). Această primă mică recoltă îi reprezenta pe cei care au înviat la moartea lui Hristos (Matei 27:50-53; Viața lui Iisus, pp. 785, 786, în orig.). Acești oameni speciali erau asemenea unei mostre din marea recoltă ce va avea loc la sfârșitul timpului.

Următoarea zi sfântă avea loc în luna a treia a anului religios evreiesc. Aceasta purta denumirea de Sărbătoarea Rusaliilor, sau Sărbătoarea Săptămânilor, și era momentul când era adunată recolta de grâu. Simbolic, reprezintă marea recoltă de suflete ce va avea loc sub revărsarea Duhului Sfânt. Numărând din ziua în care grâul era legănat în aer, în a cincizecea zi avea loc Sărbătoarea Cincizecimii. În această zi, Duhul a fost revărsat asupra credincioșilor din camera de sus (Faptele apostolilor 2:1,41).

Calendarul de primăvară al lui Dumnezeu este o profeție uimitoare despre timp, care s-a împlinit la sfârșitul vieții lui Isus și odată cu apariția bisericii creștine. Calendarul de toamnă al lui Dumnezeu este la fel de uimitor.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

„Domnul a văzut că aceste adunări erau necesare pentru viața spirituală a poporului Său. Oamenii aveau nevoie să lase deoparte grijile lumești pentru a avea comuniune cu Dumnezeu și pentru a contempla realitățile nevăzute.” — Mărturii pentru biserică, vol. 6, p. 40

„În poporul Israel, sărbătorile au constituit un important mijloc de educație.” —Educație, p. 41

1. Care sunt cele trei sărbători de primăvară și cum s-au împlinit ele în perioada nou-testamentară?

Următoarele luni ale calendarului evreiesc erau luni lucrătoare, fiind o perioadă dedicată cultivării cerealelor. Toate culturile necesitau atenție. Nu existau pesticide. Buruienile și insectele trebuiau îndepărtate manual. Terenul trebuia pregătit. Erau multe de făcut pentru toată lumea. Sfârșitul secerișului era perioada cea mai aglomerată dintre toate. Era vremea secerișului.

Secerișul era o perioadă plină de bucurie, iar Israel celebra trei sărbători, toate într-un interval de aproximativ trei săptămâni. Ce reprezentau aceste sărbători ale recoltei? Nu trebuie să ghicim. Isus Însuși ne-a spus: „Secerișul este sfârșitul lumii; iar secerătorii sunt îngerii” (Matei 13:39, KJV). Aceste sărbători au fost concepute ca să ne învețe despre evenimentele de la sfârșitul timpului (Tragedia veacurilor, pp. 399, 400, în orig.).

Prima dintre sărbătorile de toamnă era Sărbătoarea Trâmbițelor. O trâmbiță îi chemase pe israeliți să asculte pe Dumnezeu rostind legea Lui (Exodul 19:13). „În luna a șaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveți o zi de odihnă vestită cu sunet de trâmbițe și o adunare sfântă”(Leviticul 23:24). La această sărbătoare, care era și un sabat ceremonial, atenția poporului era îndreptată spre Ziua Ispășirii, care se apropia, când poporul era chemat la pocăință, iar preoții citeau oamenilor legea(Neemia 8:1–8).

Sărbătoarea Trâmbițelor este profetică. La sfârșitul timpului, înainte ca marea Zi a Ispășirii să înceapă în sanctuarul ceresc, Dumnezeu avea să trimită un mesaj care să atragă atenția poporului Său asupra timpului judecății, ce va veni în curând. „Sunați din trâmbiță în Sion! Sunați în gura mare pe muntele Meu cel sfânt, ca să tremure toți locuitorii țării! Căci vine ziua Domnului, este aproape!” (Ioel 2:1). Această lucrare importantă a fost îndeplinită de William Miller și de mulți alții, în timp ce predicau în anii dinainte de 1844 (Apocalipsa 14:6,7). Următoarea sărbătoare era Ziua Ispășirii – cea mai solemnă zi din calendarul evreiesc. Aceasta era singura zi în care marele-preot intra în Locul Preasfânt. În timp ce era acolo, oamenii care așteptau trebuiau să-și smerească sufletul înaintea lui Dumnezeu. Se hotăra destinul lor ca indivizi și ca popor.

Toți cei care nu reușeau să participe la lucrarea serioasă de cercetare a inimii și de mărturisire a păcatelor erau pierduți. „Oricine nu se va smeri în ziua aceea va fi nimicit din poporul lui” (Leviticul 23:29). Această zi era o prefigurare a ceva ce urmează să aibă loc în viitor. Chiar dacă puteau cădea în orice zi a săptămânii (cum ar fi ziua de naștere), multe dintre zilele sfinte pe care le-am menționat până acum erau tratate la fel ca Sabatul săptămânal. Pavel a numit aceste zile sfinte anuale „zile de sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare” (Coloseni 2:16,17).

De exemplu, Ziua Ispășirii simboliza judecata care are loc acum în cer. În timp ce celelalte zile sfinte erau sărbători, Ziua Ispășirii era o zi de post. Ea ne învață despre importanța de a îndepărta păcatele din viața noastră și de a fi biruitori.

Învingătorii reprezintă oamenii din jurul sanctuarului în Ziua Ispășirii, care își mărturiseau păcatele și aveau încredere în mila lui Dumnezeu. Când marele-preot ieșea din templu, se bucurau cu toții. Fuseseră eliberați de vină; păcatele lor fuseseră iertate; iar odată cu alungarea țapului ispășitor, păcatele „erau considerate ca fiind îndepărtate pentru totdeauna de oameni” (Tragedia veacurilor, p. 420, în orig.).

Dar această zi uimitoare nu era ultima zi sfântă din anul evreiesc. Cea mai plăcută sărbătoare urma să vină – Sărbătoarea Corturilor.
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

2. Care sunt cele trei sărbători de toamnă și ce evenimente din viitor simbolizează ele?

Ultima sărbătoare din anul evreiesc primise mai multe nume – Sărbătoarea Corturilor, sau a Strângerii Roadelor. Acest festival avea loc la sfârșitul anului religios evreiesc. Atunci se ținea o săptămână de recunoștință, o perioadă de reflecție asupra binecuvântărilor pe care Dumnezeu le oferise de-a lungul anului. La această bucurie participau și servitorii, iar binecuvântările recoltei erau împărțite cu călătorii, văduvele și orfanii (Deuteronomul 16:13–15).

Ca o amintire a peregrinării lor prin pustie, evreii se adunau în adăposturi pe care le construiau din crengi și frunze de copaci (Leviticul 23:40). De aceea a fost numită Sărbătoarea Corturilor. Cei care locuiau în Ierusalim își puneau corturile pe acoperișuri și dormeau acolo. Vizitatorii le ridicau pe străzi, în curtea templului, în zonele împădurite sau oriunde găseau spațiu. Pe parcursul săptămânii, diferitele ceremonii din templu le reaminteau evreilor de evenimente care au avut loc în timpul celor patruzeci de ani de rătăcire prin pustiu a strămoșilor lor (versetele 42, 43). Această sărbătoare finală nu privea doar înapoi, la rătăcirea prin pustiu, ci îndrepta privirea și către a doua venire. Moise a numit sărbătoarea aceasta, a „Strângerii Roadelor”. El le-a spus israeliților că trebuia ținută „când vei strânge de pe câmp rodul muncii tale” (Exodul 23:16). Noi putem fi rodul pe care Hristos îl va strânge la sfârșitul lumii. Isus a explicat simbolistica secerișului din Biblie. „El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă”(Matei 24:31).

Această sărbătoare ne amintește că timpul nostru pe acest pământ este scurt. Dificultățile și încercările noastre vor dura cel mult câțiva ani. Trăim pe pământ în trupul nostru, pe care Biblia îl numește cort (2 Petru 1:13). Cât de curând se va termina viața noastră! Cât de curând, Isus va veni și va da sfinților Săi un trup nou, glorios! (Filipeni 3:21). Atunci, domnia păcatului va face parte din trecut. Pentru veșnicie, cei mântuiți se vor bucura de desfătările pământului reînnoit. Ce zi va fi aceea când oamenii care au murit în Hristos vor învia, iar cei vii vor fi schimbați într-o clipire de ochi! Acest corp muritor va fi înlocuit cu un corp nou. Corpurile noastre actuale au fost făcute „puțin mai prejos decât îngerii” (Evrei 2:7). Dar vom lăsa acest cort în urmă, iar noile noastre trupuri vor fi egale cu ale îngerilor (The Review and Herald, 24 februarie 1874).

An după an, pe măsură ce israeliții au călătorit către și de la sanctuar pentru sărbători, au avut timp să se gândească la lecțiile spirituale oferite de semănat și seceriș. Au avut timp să mediteze asupra semnificației ritualurilor și festivalurilor din sanctuar, care urmau să-i învețe adevăruri importante și să le dea perspective clare asupra planului de mântuire al lui Dumnezeu. Și pentru noi este important să ne facem timp să medităm la ele. Există noi descoperiri pe care le puteți face. „Semnificația sistemului religios iudaic din Vechiul Testament încă nu este pe deplin înțeleasă. În ceremoniile și simbolurile acestui sistem religios sunt ascunse adevăruri vaste și profunde” (Parabolele Domnului Hristos, p. 86). Pe acest pământ putem avea doar o introducere, căci „subiectele cu privire la mântuire vor ocupa inima, mintea și vorbirea celor mântuiți de-a lungul veacurilor nesfârșite” (Ibid., p. 87).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

3. Citiți Leviticul 23:3. După menționarea Sabatului săptămânal din ziua a șaptea, capitolul ia în discuție mai multe sabate ceremoniale, care puteau să cadă în orice zi a săptămânii. Câte sunt enumerate în capitolul acesta? Citiți Coloseni 2:16,17. Cum puteți să fiți siguri că în aceste versete Pavel nu vorbește despre Sabatul săptămânal, de ziua a șaptea?

4. Deși Hristos a fost crucificat, mulți evrei cercetează zi și noapte semnificația Paștelui în Vechiul Testament. De ce nu reușesc să înțeleagă? Viața lui Iisus, p. 775 în orig.

5. Faceți o diagramă a calendarului anual evreiesc, cu cele șase sărbători religioase din Leviticul 23 și împlinirea fiecăreia dintre ele.

În jurul globului  — a 50-a parte, de John N. Loughborough
La înființarea misiunii noastre în Marea Britanie am întâmpinat dificultăți pe care nu le-am trăit în America. Aici, bogații ascultau persoana care le vorbea și săracilor. În mare parte, am făcut lucrare printre negustori, meseriași și muncitori. Muncitorii săraci, dintre care majoritatea erau analfabeți, dădeau dovadă de o ignoranță crasă. 

La lorzi, nobili și cei înstăriți se părea că nu puteam ajunge nici măcar prin lucrarea colportorilor, deoarece conacele lor sunt înconjurate de ziduri înalte, iar porțile mari de fier sunt încuiate și baricadate; nu puteai să intri decât dacă aveai o scrisoare de recomandare din partea cuiva care făcea parte din aceeași clasă socială. Sperând să găsim persoane iubitoare de adevăr printre cei bogați, am apelat la singura modalitate posibilă de a ajunge la ei, și anume, le-am trimis materiale de citit. Chiar și așa, Domnul a revărsat binecuvântarea Sa și ne-am bucurat din toată inima să vedem că au existat unii care au acceptat lumina în ciuda încurcăturilor.

În vara anului 1879, când a venit J.N. Andrews la noi din America, a venit însoțit de nepoata lui, Edith Andrews, și de Annie Oyer, care mergeau la Basel, în Elveția, să ajute la lucrarea misionară. Întrucât casa noastră era destul de mică, am găsit un loc de cazare pentru Edith și Annie la un vecin din apropiere, la domnul Nippard, cu care fratele Ings legase o oarecare relație în timp ce distribuia broșuri.

Domnul Nippard și familia lui au fost prietenoși cu fetele noastre. În timp ce fratele Ings studia Biblia cu el, acesta din urmă era însetat după adevăr și și-a exprimat dorința de a face tot ce putea pentru a fi de ajutor, deși nu vedea limpede drumul spre păzirea Sabatului. El era proprietarul unui vas, având legătură cu Peninsular and Oriental, o companie care își trimitea vasele cu aburi din Southampton către 80 de porturi maritime
din Indiile de Est și Vest, Africa și America Centrală. Într-o zi, domnul Nippard i-a spus fratelui Ings: „Pot să te ajut să trimiți materiale tipărite în alte porturi. Puneți-mi la dispoziție documente către agenții din porturile de interes. Anexați o scrisoare prin care cereți să fie predate oricui ar putea fi interesat. Astfel, vă puteți trimite publicațiile în porturi din întreaga lume.”

I-am ascultat sfatul. În acel moment primeam săptămânal din America 1.000 de exemplare din Signs of the Times Am făcut un catalog cu revista aceasta, broșuri și lucrări în alte limbi, apoi am atașat o scrisoare în care ceream să fie răspândite doar broșurile și să ne informeze dacă se cereau și alte materiale tipărite. Deși am primit răspunsuri din Africa de Sud, din Guyana Britanică și din alte porturi, de abia după 24 de ani am aflat cum fusese primit un pachet cu revista Signs of the Times la Cape Haitien, în Haiti. Agentul, nefiind interesat de religie, a trimis revistele unui pastor baptist, care le-a împărțit membrilor bisericii lui. Printre cei care le-au primit s-a numărat un jamaican pe nume Henry Williams. După ce le-a citit, el și soția lui au început să țină Sabatul. Deși au fost sever persecutați și, la un moment dat, au fost nevoiți să se refugieze pentru siguranța lor în munți, au rămas credincioși. Timp de 20 de ani, doar ei au ținut aprinsă lumina adevărului despre Sabat. Apoi, în 1904, au atras atenția unui director de școală, care a simțit că mesajul celui de-al treilea înger răspundea rugăciunilor sale. El a scris o lucrare în care mărturisea de ce a părăsit catolicismul și s-a alăturat adventiștilor. Eforturile lui au fost încununate de succes și au pregătit calea pentru misiunea adventistă pe insulă.

În perioada 1 ianuarie 1879–10 octombrie 1883, lucrătorii noștri din Anglia au vizitat 49.140 de familii și de vase, au distribuit 84.887 de cărți și broșuri și au vândut cărți în valoare de aproape 3.000 de dolari. O sută de oameni au îmbrățișat adevărul. După ce am aranjat ca lucrarea din Anglia să fie gestionată de alții, am plecat împreună cu familia mea din Liverpool spre New York, în data de 10 octombrie 1883, cu vasul cu aburi City of Rome.

(Notă: Fratele Loughborough și-a petrecut următorii câțiva ani vizitând întâlniri de tabără, întărind lucrarea din zona Pacificului de Nord și California și slujind ca președinte al Conferinței din California, timp de un mandat.) 

Sărbătorile educative
În educația poporului ales, se vede clar că o viață care Îl are în centru pe Dumnezeu este o viață completă. El caută să împlinească orice nevoie omenească; El caută să dezvolte orice aptitudine pusă în om. Dumnezeu, Autorul oricărui lucru frumos, El Însuși un iubitor al frumosului, a avut grijă să satisfacă în copiii Săi iubirea de frumos. A luat măsuri, de asemenea, pentru împlinirea nevoilor lor sociale prin relații plăcute și devotate, care cultivă în om compasiunea și care luminează și îndulcesc viața.

Ca mijloc de educație pentru israeliți, un loc important îl ocupau sărbătorile. În viața de zi cu zi, familia era atât școală, cât și biserică, părinții învățându- i pe copii atât în domeniul laic, cât și în cel religios. De trei ori pe an însă, erau stabilite perioade de comuniune și închinare publică. Aceste adunări s-au ținut mai întâi la Silo, apoi la Ierusalim. Nu era obligatorie decât prezența taților și a fiilor, dar nimeni nu dorea să piardă aceste ocazii și, pe cât posibil, participau toți membrii familiei, iar împreună cu ei, bucurându-se de ospitalitatea lor, participau și străinii, leviții și săracii.

Călătoria la Ierusalim, în stilul simplu și patriarhal, înconjurați de frumusețea primăverii, bogăția verii sau recoltele coapte ale toamnei, era o încântare pentru toți. De la bătrânii cu părul nins până la copilași, fiecare venea cu darul său de recunoștință ca să se întâlnească cu Dumnezeu în locașul Său cel sfânt. În timpul călătoriei, copiilor li se povesteau experiențele trecutului, povestiri pe care și tinerii, și vârstnicii încă le iubeau atât de mult. Se intonau cântecele care le învioraseră peregrinarea prin pustie. Poruncile lui Dumnezeu erau transpuse pe melodii și, însoțite de influența binecuvântată a naturii și a unor relații pline de amabilitate, erau fixate pentru totdeauna în memoria multor copii și tineri.

La Ierusalim luau parte la ceremoniile slujbei pascale: adunarea de seară, bărbații cu mijlocul încins, cu încălțămintea în picioare și cu toiagul în mână, masa luată în grabă, mielul, pâinea nedospită și ierburile amare și repovestirea, într-o tăcere solemnă, a scenelor cu sângele vărsat, cu îngerul care adusese moartea și ieșirea grandioasă din țara robiei. Toate acestea erau de așa natură încât să stârnească imaginația și să impresioneze inima.

Sărbătoarea Corturilor, sau serbarea recoltei – cu darurile aduse din roadele livezii sau ale câmpului, cu ritualul de a locui, pentru o săptămână, în colibe din frunze, cu adunările ei, cu serviciul comemorativ sacru și generoasa ospitalitate față de slujitorii lui Dumnezeu, leviții care slujeau în sanctuar, și față de copiii Lui, străinii și cei sărmani –, insufla în toate mințile recunoștința față de Acela care încununase anul cu bunătatea Sa și ai cărui pași vărsaseră belșugul. În fiecare an, israeliții pioși petreceau în acest fel o lună întreagă. Era o perioadă liberă de muncă și griji și aproape în întregime consacrată educației, în adevăratul sens al cuvântului...

Împărțindu-le israeliților pământ, Dumnezeu le-a oferit și lor, ca și locuitorilor Edenului, ocupația cea mai propice pentru dezvoltare – îngrijirea plantelor și a animalelor. O altă măsură care viza educația lor a fost suspendarea lucrărilor agricole la fiecare al șaptelea an, când pământul era lăsat necultivat, iar ceea ce răsărea liber le rămânea celor săraci. În acest fel, ei aveau ocazia să studieze mai mult, să se întâlnească unii cu alții, să se închine împreună și să manifeste generozitate, care era atât de adesea uitată din pricina trudei și a grijilor vieții...

Faptul că Îi consacrau lui Dumnezeu a zecea parte din orice profit, fie din livadă, fie din roadele câmpului, din cirezi sau din turme, din munca intelectuală sau din cea fizică, și că puneau deoparte o a doua zecime pentru ajutorarea celor săraci și pentru alte scopuri umanitare avea rolul de a le reaminti constant că Dumnezeu este proprietarul a toate câte sunt și că ei aveau ocazia să fie canale prin care binecuvântările Sale să se reverse și asupra celorlalți. Acest tip de educație viza eliminarea oricărei manifestări egoiste și dezvoltarea unui caracter generos și nobil. Cunoașterea lui Dumnezeu era sursa, comuniunea cu El în studiu și în muncă era mijlocul, iar asemănarea cu El în caracter era scopul educației israeliților, educație pe care Dumnezeu le-o dădea părinților, iar aceștia o transmiteau copiilor lor. – Ellen G. White, Educație, pp. 20, 21

1. Ce se vedea în educația poporului ales?

2. Cum trebuia să fie familia în viața obișnuită? Care erau datoriile părinților?

3. Ce li se povestea copiilor evrei în timpul călătoriei la sărbătorile anuale? Ce rol avea muzica în călătoriile acestea?

4. Cum stârnea imaginația sărbătoarea pascală și cum impresiona inima?

5. În ce fel Sărbătoarea Corturilor insufla recunoștință față de Dumnezeu?

6. Cât timp consacra în fiecare an o familie de israeliți pioși educației religioase prin intermediul sărbătorilor?

7. Care era scopul renunțării la muncile agrare o dată la fiecare șapte ani?

8. Discutați despre cele două zecimi dăruite de israeliți. Ce a avut tendința de a păstra viu în mintea oamenilor și pentru ce a fost adoptat acest obicei?

9. Care era sursa, mijlocul și scopul educației israeliților?

Ești creștină? - de Joelle Thea
Big fregventează ca studentă cursul meu de conversație în engleză. Porecla ei nu provine de la statura ei – ea fiind o femeie de talie medie –, ci de la statutul ei de întâi născut în familie. În prima săptămână de curs, am observat că era ceva diferit la Big. Majoritatea oamenilor de pe aici adoră să petreacă, să bea și să mănânce preparate picante și carne. Big evită petrecerile pentru că nu îi place atmosfera. Îi place să mănânce mâncare sănătoasă și nu bea băuturi alcoolice. Face exerciții fizice în mod regulat, îi place să îngrijească plantele de afară, iar acasă la ea are o grădină de plante aromatice.

M-am întrebat dacă Big era creștină, dar nu am întrebat-o. La fel ca atunci când predai în școlile publice din Statele Unite, nici în această țară nu se cade ca un profesor să inițieze discuții despre credință în clasă, așa că doar am continuat să dau informații despre viața mea pe măsură ce răspundeam întrebărilor elevilor. Într-o după-amiază, în timp ce stăteam la biroul meu făcând ultimele pregătiri pentru curs, a intrat Big. După ce s-a așezat și și-a scos cărțile pentru curs, s-a întors către mine și a întrebat: „Doamna profesoară, sunteți creștină?” Surprinsă de întrebarea ei directă, i-am spus pur și simplu că sunt, apoi am întrebat-o de ce o interesează. Mi-a spus un pic despre ea. Fratele ei, care este pastor în State, a încurajat-o să se intereseze despre creștinism. De atunci, a petrecut mult timp gândindu-se la creștinism. „Vreau să aflu mai multe despre Dumnezeu”, mi-a spus. Apoi m-a întrebat ceva care m-a surprins și mai mult: „Unde mergeți la biserică? Pot să vin și eu?” Am stabilit unde și când să ne întâlnim în dimineața de Sabat. Pe când ieșea din clasă după oră, Big s-a întors către mine și a spus: „Sunt atât de norocoasă că vă am ca prietenă și că pot învăța despre creștinism de la dumneavoastră!”

În dimineața de Sabat, Big aștepta la punctul nostru de întâlnire. Își pregătise chiar și mâncare pentru masa de părtășie. Am participat la serviciul divin în limba engleză, deoarece a vrut să-și verifice cunoștințele de engleză. Când a început predica, i-am dat Biblia mea în limba ei și am ajutat-o să găsească versetele în Scriptură. Din momentul în care i-am pus Biblia în mâini și până la sfârșitul slujbei, a fost complet absorbită de carte, căutând versetele despre care vorbea predicatorul, comparându-le și răsfoind paginile din jur. După serviciul divin, mi-a spus că i-a plăcut foarte mult primul pasaj citit. „Are multe lecții pentru viața mea”, a spus.

A început Școala de Sabat și, în loc să iasă afară pentru slujba în limba engleză, așa cum plănuiserăm, Big a rămas lipită de scaunul ei, citind Biblia. La patru ore după ce a intrat pentru prima dată în biserică, după două servicii divine și o oră de Școală de Sabat, a închis în cele din urmă cartea și mi-a dat-o înapoi. „Am primit o Biblie acum câteva zile, dar nu am citit-o”, a spus. „Nu mi-am dat seama cât de multe informații utile are pentru toate aspectele vieții. Vezi, aici este un pasaj despre căsătorie. Este plină de informații utile! Această carte este grozavă! M-am întrebat întotdeauna de ce creștinii au atâta pace și fericire în viața lor. Acum știu. Este datorită Bibliei. Vreau să-mi citesc Biblia în fiecare zi.”

Este o mare bucurie pentru mine să știu că Dumnezeu se poate folosi de mine, o simplă ființă umană, ca să atingă viața unuia dintre copiii Săi, care nu-L cunoaște încă. De aceea am renunțat la o viață pe care o iubeam în State și am venit aici. Ce responsabilitate este, dar și ce binecuvântare să poți trăi pentru El! Ce se va întâmpla cu dorința lui Big de a citi Biblia și de a învăța despre creștinism și despre Dumnezeul creștinilor? Vă rog să vă rugați pentru ea și pentru ceilalți elevi ai mei, în fața cărora dau mărturie prin exemplul vieții mele. Rugați-vă să pună întrebări și ca Dumnezeu să-mi dea cuvintele necesare ca să le întorc inimile către El.