Cuvântul în cântec

Mergând din camera de sus în grădina Ghetsimani, Isus a menționat câteva condiții pentru a primi răspuns la rugăciune. Una a fost aceasta: cuvintele Lui trebuiau să rămână în ucenici. „Dacă rămâneți în Mine și dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereți orice veți vrea și vi se va da” (Ioan 15:7).

Una dintre cele mai eficiente modalități prin care cuvintele lui Hristos pot să rămână în noi este prin cântarea versetelor din Scripturi. Muzica Scripturii nu este singura modalitate de a păstra cuvintele lui Hristos în inimile noastre. Dar este una dintre cele mai eficiente. Pavel spune că atunci când cântăm cuvintele lui Dumnezeu, acele cuvinte trăiesc în noi „din belșug”. „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți- vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră” (Coloseni 3:16).

Desigur, cuvintele Scripturii pot fi transpuse în orice stil muzical. Dar, așa cum vasele sacre din sanctuar nu puteau să sfințească vinul Babilonului la sărbătoarea lui Belșațar, cuvintele sfinte nu pot sfinți muzica lipsită de sfințenie. Distincția dintre muzica sacră și cea profană este o parte importantă a educației religioase. În vechime, „arta melodiei sacre era cultivată cu sârguință în școlile profeților. Nu se auzea niciun vals frivol, niciun cântec superficial; ci psalmi sfinți și solemni de laudă la adresa Creatorului, înălțându-I numele și povestind minunatele Sale lucrări” (Signs of the Times, 22 iunie 1882).

Muzica Scripturii este un gen specific. În mod ideal, melodiile sunt ușor de învățat, iar ritmurile sunt ca granitul de sub dealuri – stabil, dar neobservat. Mult mai multe cântări pe baza versetelor biblice urmează să fie scrise. Pe măsură ce contemplăm Scriptura și căutăm să ne aducem viața în armonie cu sfaturile împărtășite, Duhul Sfânt ne poate inspira cântări noi (vezi Psalmii 40:3; 144:9). Deseori, muzica sacră a fost una din modalitățile de manifestare a Duhului Sfânt. În timp ce unii oameni încearcă să-și înece grijile îmbătându-se, creștinii reușesc fiind plini de Duhul lui Dumnezeu. De la El primim pace și bucurie și suntem încurajați în timp ce cântăm imnuri sacre. „Nu vă îmbătați de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiți plini de Duh. Vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești și cântați și aduceți din toată inima laudă Domnului” (Efeseni 5:18,19).

Muzica sacră este o modalitate plăcută de a învăța și de a ne învăța unul pe celălalt. Psalmii 105:1,2 spune: „Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare isprăvile Lui! Cântați, cântați în cinstea Lui! Vorbiți despre toate minunile Lui!” Moise a folosit muzica în predarea învățăturilor lui. El „i-a îndemnat pe israeliți să pună pe melodie cuvintele Legii. Copiii mai mari cântau la instrumente, iar cei mai mici mărșăluiau, cântând în cor cântarea poruncilor lui Dumnezeu. În anii de mai târziu, ei au păstrat în memorie cuvintele Legii învățate în copilărie” (Evanghelizare, p. 500).

Dacă le-am învățat, Duhul Sfânt va folosi acele cântări compuse pe baza versetelor biblice pentru a ne reaminti cuvintele lui Dumnezeu (vezi Ioan 14:26). Muzica sacră învățată în copilărie „este unul dintre cele mai eficiente mijloace de a impresiona inima cu adevărul spiritual. Deseori, când sufletul apăsat și gata să-și piardă nădejdea își aduce aminte de un îndemn al lui Dumnezeu – melodia de mult uitată a unui cântec din copilărie – ispitele își pierd puterea, viața capătă un nou sens și o nouă țintă, iar curajul și bucuria sunt împărtășite și cu alte suflete!” (Îndrumarea copilului, p. 523, în orig.).

Când ne încurajăm astfel unul pe altul, propriile noastre gânduri devin mai profunde. În acest fel, viața noastră capătă mai mult sens. 
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

„Sunt puține mijloace mai eficiente pentru fixarea cuvântului Său în memorie decât repetarea lui în versurile imnurilor. O astfel de cântare are o putere minunată.”— The Youth’s Instructor, 29 martie 1904

„Multe întâmplări istorice și adevăruri importante au fost exprimate prin muzică.”—The Youth’s Instructor, 21 mai 1903

1. Ce ne poruncește Dumnezeu să facem cu legea Sa? Iosua 1:7,8; Psalmii 1:1,2 Ce anume ne poate ajuta să facem aceasta? Psalmii 119:54,55

2. Dacă ai fi fost elev în școlile profeților, ce fel de muzică ai fi învățat să cânți? Ce fel de muzică nu ar fi fost predată în școlile acelea?

3. Când ascultăm muzică, trebuie să ascultăm doar muzică bună. Însă a asculta melodii interpretate de alții nu e la fel de important ca acțiunea noastră personală de a cânta. De ce? Efeseni 5:19,20

Priviți din nou versetul 16 al capitolului 3 din Coloseni. Iată cum este tradus în prestigiosul lexicon Louw-Nida Greek: „Învățați-vă unii pe alții să cântați psalmi, imnuri și cântări sacre.”

Astăzi, ca și pe vremea lui Pavel, tinerii au adesea nevoie de instruire în privința muzicii potrivite. „Să se audă cântări alinătoare și curate în casă, și vor fi mai puține cuvinte de cenzură și mai multe de veselie, speranță și bucurie. Să se cânte în școală, iar elevii se vor apropia de Dumnezeu, de profesorii lor și unii de alții” (Îndrumarea copilului, p. 523, în orig.). Muzica sacră se potrivește cuvintelor sacre. Muzica zgomotoasă, confuză și cu ritmuri senzuale încurajează poftele trupești. Și orice încurajează firescul luptă împotriva Duhului. „Zic dar: umblați cârmuiți de Duhul și nu împliniți poftele firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul, împotriva firii pământești; sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți” (Galateni 5:16,17).

Comentariul lui Pavel despre această luptă este că o parte din noi vrea să facă binele, iar cealaltă face răul. Cântecele spirituale ne ajută să ne supunem mai ușor legii lui Dumnezeu. Ele nu sunt exagerat de sentimentale și nu sunt conduse nici de ritmul percuției. Practic, ele nu te încurajează să trăiești după emoțiile tale și nici să te supui poftelor. Aceste trei categorii – imnurile, psalmii și cântările spirituale – oferă o mare varietate de muzică sănătoasă. Am văzut anterior că gusturile noastre muzicale nu sunt de încredere. De asemenea, este util să ne amintim că și gusturile se pot adapta.

S-ar putea, de exemplu, să vă displacă modul în care sună imnurile religioase. Dar asta nu înseamnă că o să vă displacă întotdeauna acea melodie. Dacă vă veți hotărî să renunțați la muzica dăunătoare și să ascultați în schimb o muzică mai sănătoasă, gusturile voastre vor începe să se adapteze la calitatea superioară a noului stil. Nu vă descurajați dacă acest lucru o să dureze ceva timp. Cu ajutorul lui Dumnezeu, având inima convertită, veți ajunge să disprețuiți muzica de inspirație demonică pe care poate că ați iubit-o cândva. Iar această schimbare a gusturilor este necesară dacă vrem să intrăm în cer. Fără această schimbare, nici măcar nu ne-am bucura de muzica îngerilor, dacă ni s-ar permite să ajungem acolo.

„Dacă nu primim religia lui Hristos, hrănindu-ne cu cuvântul lui Dumnezeu, nu vom avea dreptul să intrăm în cetatea lui Dumnezeu. Deoarece am trăit hrănindu-ne cu o hrană pământească și educându-ne gusturile ca să iubim lucrurile lumești, nu vom fi potriviți pentru curțile cerești; nu am putea aprecia atmosfera pură și cerească de acolo. Vocile îngerilor și muzica harpelor lor nu ne-ar mulțumi. Știința cerului ar fi o enigmă pentru mintea noastră. Trebuie să fim înfometați și însetați după neprihănirea lui Hristos; avem nevoie să fim modelați prin influența transformatoare a harului Său, ca să fim potriviți pentru societatea îngerilor cerești. „Pentru a ne simți acasă în cer, trebuie să avem cerul înscris în inimile noastre încă de aici (God’s Amazing Grace, p. 251).

„Într-o dependență umilă și recunoscătoare, cel care a primit o inimă nouă se bazează pe ajutorul lui Hristos. El dezvăluie în viața lui rodul neprihănirii. Cândva s-a iubit pe sine. Plăcerea lumească era plăcerea lui. Acum idolul lui este detronat, iar Dumnezeu domnește pe deplin. Păcatele pe care le-a iubit odată, acum le urăște. El merge ferm și hotărât pe calea sfințeniei” (Ibid., p. 107).
(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

4. Să presupunem că ați fost obișnuiți să mâncați nesănătos și v-ați bucurat la maximum de asta. Cum veți învăța să apreciați alimentația sănătoasă? Cum am putea, în același fel, să ne schimbăm gusturile muzicale? De ce este important acest lucru?

5. Ce tip de muzică ne ajută să ne pregătim pentru cultura cerului?

Am observat într-o lecție anterioară că Dumnezeu iubește muzica. Din Scriptură aflăm ce fel de muzică Îi place. El a făcut Psalmii, cea mai lungă carte a Bibliei. De asemenea, a introdus cântece și în alte cărți ale Bibliei (vezi Deuteronomul 32, Isaia 5, Habacuc 3 și Apocalipsa 5:9,10). Chiar lui Dumnezeu Însuși Îi place să compună muzică și să cânte (vezi Țefania 3:17). Isus va sufla din trâmbiță (vezi 1 Tesaloniceni 4:16). Dumnezeu a conceput muzica pentru a fi o parte foarte plăcută a închinării în cer și pe pământ.

Este totuși posibil să cântăm muzică sacră – chiar și cântece puse pe versete din Scriptură – într-un mod care nu-i este plăcut lui Dumnezeu? Da! Ieremia a deplâns acest fapt: „Ce-i drept, ești aproape de gura lor, dar departe de inima lor” (Ieremia 12:2).

După cum am văzut într-o lecție anterioară, muzica plăcută lui Dumnezeu vine dintr-o inimă pe deplin consacrată Lui. Și când inimile noastre sunt curate, Dumnezeu se bucură de cântecele melodioase pe care I le cântăm. Lui îi place să vadă că mintea noastră se gândește la adevărul exprimat în cântec. Ca un părinte afectuos, Lui îi place să ne apropiem de El. Se bucură când ne agățăm de făgăduințele Sale într-o cântare de tip rugăciune.

Pavel spune: „Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13:15). O astfel de muzică ne ajută să ne pregătim pentru a ne integra în cultura cerului. Când vom ajunge acolo, ni se va da un instrument muzical la care să cântăm în orchestra raiului, în corul cerului.

Ellen White ne-a văzut cântând pentru prima dată și a scris: „Îngerii au intonat cele dintâi acorduri, apoi toate vocile s-au înălțat în laudă, plină de mulțumire și fericire; și fiecare mână a atins cu dibăcie corzile harpei, intonând o muzică melodioasă, în tonuri ample și desăvârșite” (Căminul adventist, p. 245).

„În cântările noastre de laudă, trebuie să ne străduim să ne apropiem cât mai mult cu putință de armonia corurilor cerești. Adesea, sunt îndurerată să aud voci neantrenate, care ating notele cele mai înalte, țipând literalmente cuvintele sfinte ale unui imn de laudă. Cât de nepotrivite sunt acele voci ascuțite, care zgârie auzul, pentru serviciul de închinare voios și solemn adus lui Dumnezeu. Doresc să-mi astup urechile, sau să fug din locul acela, și mă bucur când exercițiul acesta dureros se încheie” (Evanghelizare, p. 181).

Satana știe cât de plăcută este cu adevărat muzica raiului. După izgonirea lui (Apocalipsa 12:7-9), în mod special i-a lipsit muzica. Poate că în primul Sabat petrecut în afara cerului „a rămas uimit de noua sa stare. Fericirea lui dispăruse... Sosise ceasul cântecelor vesele și fericite de laudă înălțate lui Dumnezeu și Fiului Său drag. Satana condusese corul ceresc. Intonase prima notă; atunci toată oștirea îngerească se unise cu el și sunete de muzică glorioasă răsunaseră în cer în onoarea lui Dumnezeu și a Fiului Său iubit. ... Unde se află acum? Nu este totul un vis oribil? A fost dat afară din cer? Nu se vor mai deschide niciodată porțile cerului ca să-l primească? Se apropie ceasul închinării, când îngerii strălucitori și sfinți se închină înaintea Tatălui. El nu se va mai uni cu ei în cântecul ceresc” (Scrieri timpurii, pp. 24, 25 în orig.). Simțind pedeapsa primită, el încearcă acum să ne împiedice și pe noi să experimentăm bucuria muzicii cerești.

Dar nu trebuie să fim privați de muzica sacră în această lume a păcatului. Lui Dumnezeu îi place să ne audă cum interpretăm cântări simple și melodioase pe baza versetelor din Scriptură. Duhul le folosește pentru a ne învăța, pentru a ne întări și pentru a-i încuraja pe alții. Dacă vom cânta mai des cuvintele frumoase ale Scripturii, vom putea spune împreună cu David: „Orânduirile Tale sunt prilejul cântărilor mele în casa pribegiei mele. Noaptea îmi aduc aminte de Numele Tău, Doamne, și păzesc Legea Ta” (Psalmii 119:54,55).

(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

6. Scrieți câteva cuvinte care descriu stilurile muzicale practicate de îngeri.

7. Căutați la sfârșitul cărții de Imnuri creștine un index tematic sau căutați după anumite cuvinte în secțiunea de imnuri a aplicației MyBible. Studiați temele și găsiți corespondența cu versetele biblice.

8. Verificați dacă în ediția română a cărții de imnuri, se află un verset biblic sub titlul cântării. Citiți versetul din Biblie și apoi cuvintele imnului, făcând conexiunea între cele două.

O altă întâlnire de tabără — a 47-a parte, de John N. Loughborough
Pe data de 14 aprilie, membrii din conducerea bisericii din San Francisco s-au întâlnit acasă la sora J.L. James, iar sora White ne-a povestit ce i s-a arătat în viziune. Ea a declarat că San Francisco va avea întotdeauna nevoi misionare și a insistat asupra importanței de a construi o casă de închinare. Pentru acea biserică săracă, lucrul acesta părea ca un pas făcut în întuneric, dar dacă ei ar fi început să miște lucrurile, providența lui Dumnezeu ar fi deschis calea, iar costul s-ar fi acoperit în întregime.

Știind care este situația financiară a acelor membri, construirea unei biserici de 10 pe 24 de metri părea într-adevăr un „salt în întuneric”, ținând cont că doar lotul de teren costa 6.000 de dolari.

Numai că am găsit o bucată de teren pe strada Laguna, care costa 4.000 de dolari. Apoi, o soră a promis 1.000 de dolari dacă și-ar fi vândut locul, iar peste două săptămâni l-a vândut pentru această sumă, peste prețul pe care îl evaluase. „Dacă Domnul spune că trebuie făcut, El va deschide calea”, a spus un frate care nu își dădea seama cum ar putea fi construită o biserică. În curând a primit 20.000 de dolari din vânzarea unei proprietăți și a donat 1.000 de dolari. Biserica a fost ridicată cu 14.000 de dolari, inclusiv prețul terenului, dintre care jumătate au fost plătiți înainte de a fi terminată. Apoi, districtul școlar a închiriat camerele de jos cu 75 dolari/lună în următorii doi ani.

La întâlnirea de tabără de la Yountville, din 1877, cântecele păsărilor din frumosul nostru crâng i-au determinat pe mulți oameni să participe în zori la întâlnirile matinale. Aceasta a fost prima întâlnire de
tabără în care am folosit o orgă la serviciul de cântare. J. Edson White a intermediat utilizarea gratuită a unei orgi bune de la un comerciant din San Francisco, permițându-i acestuia să afișeze pentru public o carte de vizită cu numele și adresa lui. Din moment ce s-au găsit câteva persoane care s-au împotrivit folosirii muzicii instrumentale la închinarea publică, am citit Psalmul 150 la prima întâlnire. „Lăudați-L cu sunet de trâmbiță, lăudați-L cu alăuta și harpa! Lăudați-L cu timpane și cu jocuri, lăudați-L cântând cu instrumente cu coarde și cu...” Ajungând la următorul cuvânt, am rostit încet pe litere „O-R-G-Ă”. Apoi, am făcut următoarea remarcă: „Cum acesta este chiar cuvântul ce se găsește pe spatele acestei cutii, chiar la următoarea întâlnire de astăzi vom scoate orga și vom lăuda pe Domnul cu ea, așa cum El ne-a spus să facem.”

La încheierea întâlnirii, buna noastră soră Rowland, din Scoția, mi-a spus: „Ești ca scoțianul care credea că-I aduce laude Domnului cu toată puterea Lui.” În fine, în ziua aceea am început să folosim orga, ceea ce a adus o îmbunătățire hotărâtă a serviciului de cântare. La întâlnirea din dimineața următoare, mi-am expus gândurile despre remarca sorei Rowland, și anume „să-I aducă laude Domnului cu toată puterea lui”. „Este nevoie doar de orgă pentru a face asta”, am spus. „Mintea trebuie să fie concentrată la muzică; ochii trebuie să fie la note; picioarele trebuie să apese pedalele; degetele trebuie să atingă clapele; iar vocea trebuie să cânte cântecul de laudă; deci ai un om care-I aduce laude Domnului cu toată puterea lui.”

Când întâlnirea s-a încheiat, sora Rowland mi-a spus zâmbind: „Ei bine, voi veni cu tine în continuare.” La următoarea întâlnire ținută dimineața devreme, ea a fost prima care a vorbit. „Frați și surori, care credeți că a fost primul meu gând când m-am trezit azi dimineață? Ei bine a fost acest verset care spune că tot ce are suflare să-L laude pe Domnul, iar următorul gând a fost să mă întreb de ce atunci nu Îl lăudăm pe Domnul cu instrumente de suflat?” După acestea, nu am mai avut parte de opoziție în ce privește achiziția de instrumente muzicale.

Întâlnirea de tabără a fost un succes garantat și am asistat la un botez impresionant. Printre candidați s-au numărat unii care au parcurs distanțe lungi de 480 de kilometri, venind din Nord, iar alții, din Sud. Asociația Școlii de Sabat a fost organizată avându-l pe J.E. White ca președinte. Cam în această perioadă am început să folosim o tablă pentru a ilustra subiectele pentru Școala de Sabat, iar Mary White, soția lui W.C. White, s-a ocupat de această problemă cu seriozitate și eficiență.

Cântând adevărul
Cuvintele acestea [cântarea lui Moise] le-au fost repetate tuturor israeliților și au alcătuit un cântec intonat adesea în tonuri înalte și melodioase. În înțelepciunea lui, Moise le-a prezentat adevărul prin cântec, pentru ca, prin intermediul melodiei, să se familiarizeze cu el și să fie întipărit în mintea tuturor oamenilor din popor, tineri și bătrâni. Pentru copii era important să învețe cântecul, pentru că el le vorbea, avertizându-i, ținându-i în frâu, mustrându-i și încurajându-i. Cântecul era o predică neîntreruptă. – Ellen G. White, Evanghelizare, p. 178

Pe tot parcursul călătoriei lor prin pustie, multe lecții prețioase le-au fost întipărite în minte prin intermediul cântărilor. Când Dumnezeu i-a salvat de armata faraonului, toată mulțimea israeliților s-a unit într-un cântec de triumf. Refrenul voios a răsunat până departe în deșert și peste undele mării, iar munții au purtat mai departe ecoul cuvintelor de laudă: „Cântați Domnului, căci și-a arătat slava” (Exodul 15:21). Acest cântec a fost repetat de multe ori în timpul călătoriei, înviorând inimile și aprinzând credința peregrinilor. Din poruncă divină, cântările exprimau legea dată pe Sinai, cu promisiuni ale favorii divine și amintirea eliberării Sale minunate, și erau acompaniate de instrumente, oamenii ținând pasul în timp ce vocile li se uneau în laudă. În acest fel, mintea nu se mai gândea la greutățile drumului, spiritul impetuos se calma, principiile adevărului se consolidau în memorie, iar credința se întărea. Astfel de acțiuni în comun cultivau ordinea și unitatea, iar oamenii dezvoltau o legătură mai strânsă cu Dumnezeu și unii cu alții. – Ellen G. White, Educație, p. 19

Pentru ca adevărurile acestea să se imprime și mai bine în mintea tuturor celor prezenți, marele conducător le-a îmbrăcat în versuri sfinte – cântecul acesta nu era doar istoric, ci și profetic. În timp ce relata purtarea minunată a lui Dumnezeu față de poporul Său din veacurile trecute, le prefigura marile întâmplări ale viitorului și biruința finală a celor credincioși când Domnul Hristos Se va arăta din nou în putere și mărire. I s-a poruncit apoi poporului să învețe această istorie profetică și să o înscrie în mintea copiilor și nepoților. Trebuia să fie cântată de adunare când participau la serviciul divin și repetată în timpul lucrului de peste zi. Datoria părinților era să imprime atât de bine cuvintele acestea în mintea receptivă a copiilor lor, încât să nu fie uitate niciodată. – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 261|

După cum israeliții, călătorind prin pustie, își înveseleau pașii cu acordurile cântărilor sfinte, tot astfel Dumnezeu îi îndeamnă pe copiii Săi de astăzi să aducă un spirit de bucurie în peregrinarea lor prin viață. Puține mijloace sunt mai eficiente pentru a fixa în memorie cuvintele Sale ca repetarea lor prin cântec. Un asemenea cântec are o putere extraordinară: supune firile aspre și necultivate, înviorează gândirea, trezește compasiunea, favorizează armonia în acțiune și izgonește tristețea și presimțirile sumbre care distrug curajul și slăbesc puterile. Cântarea este unul dintre cele mai eficiente mijloace de a imprima în inimă adevărurile spirituale. – Ellen G. White, Educație, pp. 85, 86

Închinați-vă lui Dumnezeu în fiecare seară și dimineață alături de copiii voștri, citind Cuvântul Lui și cântându-i laude. Învățați-i să repete legea lui Dumnezeu. În privința poruncilor, israeliții au primit următoarele indicații: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula.” În consecință, Moise i-a învățat pe israeliți să cânte cuvintele legii. În timp ce copiii mai mari cântau la instrumente, cei mai mici mergeau în marș, cântând laolaltă cântecul poruncilor lui Dumnezeu. În anii următori, ei au păstrat în minte cuvintele legii pe care le-au învățat în copilărie. Dacă pentru Moise a fost esențial să încorporeze poruncile în cântece sacre, astfel încât copiii să poată învăța să cânte legea verset cu verset în timp ce mărșăluiau prin pustiu, cât de esențial este în acest moment să îi învățăm pe copiii noștri Cuvântul lui Dumnezeu! Să venim în ajutorul Domnului, învățându-i pe copiii noștri să țină poruncile la literă. Să facem tot ce ne stă în putere pentru ca muzica să fie auzită în casele noastre, ca Dumnezeu să poată intra. Alungați discordia ciondănelilor și îngrijorărilor. Nu permiteți patimilor să iasă la suprafață. Părinții creștini vor înlătura orice trăsătură inacceptabilă de caracter, învățând zilnic de la Marele Învățător să-și educe copiii cu înțelepciune, crescându-i în frica și mustrarea Domnului. – The Review and Herald, 8 septembrie 1904

În copilărie, adolescență și tinerețe, Isus a întâmpinat cuvintele nechibzuite și pătimașe, precum și cuvântările acuzatoare și necredincioase cu cântări melodioase și plăcute. Când a fost atacat de critici, vocea I se înălța în cântec. – The Youth’s Instructor, 4 aprilie 1901

Isus a pus tact și voie bună în lucrarea Sa. Se cere multă răbdare și spiritualitate pentru a introduce religia Bibliei în viața de familie și în activitatea zilnică, pentru ca în ocupațiile vremelnice ochiul să poată rămâne ațintit numai la mărirea lui Dumnezeu. Și în această privință, Hristos a fost un exemplu. El n-a fost niciodată atât de împovărat de griji lumești încât să nu aibă timp să Se ocupe de lucrurile cerești. Deseori Își exprima bucuria inimii cântând psalmi și melodii cerești.

Deseori, locuitorii din Nazaret Îi auzeau vocea înălțându- se în laude și mulțumiri către Dumnezeu. El întreținea legătura cu cerul prin cântec, iar când tovarășii Săi se plângeau de oboseala muncii, erau înviorați de sublimele melodii ieșite de pe buzele Sale. Imnurile Sale de laudă păreau că îi izgonesc pe îngerii cei răi și, asemenea fumului de tămâie, umpleau locul cu mireasmă. Mintea ascultătorilor Săi era transportată din exilul ei pământesc spre căminul ceresc. – Ellen G. White, Viața lui Iisus, p. 35

Invitația lui Elizabeth - de Karin Erickson
Elizabeth are douăzeci și unu de ani și este cea mai mare dintre cei șapte frați ai ei. În copilărie, ea mergea la biserica evanghelică împreună cu părinții ei, Duaba și Kapiyato. Biserica nu a atras-o, iar când a devenit suficient de mare pentru a alege singură, a refuzat să mai meargă.

Chiar și când am invitat-o împreună cu sora mea Johanna să vină la biserică, ea a refuzat. „Doamne”, am început să mă rog, „te rog adu-o pe Elizabeth la biserică”. În cele din urmă a început să vină, dar destul de rar. Cu toate acestea, Duhul Sfânt începea să lucreze asupra inimii ei. Elizabeth era o fată neobosită; a călătorit cu un grup de oameni într-un oraș mic unde a obținut un loc de muncă, lucrând ca menajeră în magazinul unui comerciant chinez. Cu toate că părinții ei erau bucuroși că avea un loc de muncă, adeseori erau îngrijorați. Orașul era un loc lumesc cu multe ispite. Sora ei, Elsie, se ruga des ca Dumnezeu să o ferească de alegeri greșite care să-i ruineze viața.

Într-o zi, am văzut-o pe Elizabeth mergând pe drumul din sat. Tocmai se întorsese din oraș. Am salutat-o și am întrebat-o dacă avea să se întoarcă în oraș în curând. Mi-a mărturisit că nu vrea să meargă înapoi. „Înțeleg acum că orașul este un loc plin de întuneric”, a spus.

Adeseori m-am rugat lui Dumnezeu să o facă pe Elizabeth să-L vadă ca pe prietenul ei. Oare ar trebui să-i propun să studiem Biblia împreună? Câteva luni mai târziu, am simțit un impuls puternic că trebuie să fac ceva pentru Dumnezeu. „Doamne, te rog, dă-mi ceva de făcut pentru Tine”, m-am rugat. În acel Sabat, văzând-o pe Elizabeth la biserică, i-am spus imediat: „Elizabeth, vrei să facem studii biblice?” „Da, vreau!”, mi-a răspuns după o clipă de gândire. „Dar mai întâi vreau să știu un lucru. Vrei să mă înveți cum să mă rog? Niciodată nu m-am simțit în largul meu rugându-mă, așa că Elsie a început să mă învețe cum să o fac. Dar acum a plecat la școala cu internat și n-am pe nimeni altcineva care să mă învețe.” „Desigur”, i-am spus încântată. „Hai să studiem mâine despre rugăciune!” După câteva săptămâni de studii biblice, Elizabeth s-a dus în avalul râului cu niște prieteni, pentru două săptămâni, ca să facă sago. La întoarcere în Kotale, mi-a spus despre un vis pe care l-a avut. Ceva malefic o vâna în vis. A alergat la o casă, iar cineva din casă a chemat-o să intre pentru a fi în siguranță. Mai târziu, s-a aventurat până la un arbore din curtea din spate. Privind sus în copac, m-a zărit pe mine! „Elizabeth”, i-am spus, „vino să mănânci din fructul acesta! Este atât de delicios!” În visul ei, eu m-am întins spre ea și am ajutat-o să urce în copac.

Elizabeth a înțeles că visul acesta este un mesaj de la Dumnezeu. A simțit că vocea blândă ce o chema să intre în siguranța casei era Duhul Sfânt, care o invita să vină la Isus. Fructele din arbore erau binecuvântările venite în urma studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu îi arăta că o voi ajuta să urce până la locul unde putea să primească binecuvântările Lui. Nu-i așa că e uimitor cum lucrează Dumnezeu?

Vă cheamă Hristos, voia Lui să-mpliniţi, 
Acum, la al milei hotar! 
În brazdele lumii, speranţă să fiţi, 
Să duceţi solia de har!

Porniţi, lucrători ai Cuvântului sfânt,
Sfidaţi provocări şi necaz;
A Lui e puterea pe-ntregul pământ,
Al Lui este braţul viteaz!

Să nu ocoliţi nicio palmă de loc,
Vestiţi adevărul oricui!
Prin valuri de mare sau flăcări de foc,
Purtaţi steagul dragostei Lui!