O slujire din dragoste

Apostolul Pavel nu a avut întotdeauna o viață ușoară. Pe lângă închisoare și situații când viața i-a fost amenințată, el a mai menționat: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi, în osteneli şi necazuri, în privegheri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile” (2 Corinteni 11:24-28).

În scrisorile lui către corinteni se vede doar o parte din grija lui pentru această biserică. Cu toate aceste încercări, iubirea pentru ei nu i-a dispărut niciodată, la fel cum dragostea lui Hristos pentru noi nu dispare niciodată. De fapt, de la Domnul Isus a învățat Pavel să iubească bisericile (2 Corinteni 5:14; vezi 1 Corinteni 11:1).

Comentariu EGW

„Uitați-vă cu băgare de seamă la crinii de pe câmp.” Fiecare floare care își deschide petalele în fața razelor strălucitoare și calde ale soarelui se supune acelorași legi mărețe care călăuzesc stelele cerului. Și cât de simplă, de frumoasă și de plăcută este viața lor! Prin flori, Dumnezeu dorește să ne atragă atenția asupra frumuseții unui caracter care se aseamănă cu acela al lui Hristos. Cel care a înzestrat florile cu o asemenea frumusețe dorește mult mai mult să înveșmânteze sufletul nostru cu frumusețea caracterului lui Hristos.

„Uitați-vă”, a spus Domnul Isus, „cum cresc crinii”, cum răsar din pământul rece și negru și din noroiul albiei râului plantele care înfloresc, răspândindu-și parfumul plăcut. Cine și-ar putea imagina că, din bulbul aspru și brun, s-ar putea dezvolta o plantă nebănuit de frumoasă? Când viața dată de Dumnezeu, care este ascunsă în interiorul bulbului, de deschide la chemarea divină prin stropii de ploaie și prin razele calde ale soarelui, oamenii sunt uimiți când văd farmecul și frumusețea ei. Tot astfel, viața de la Dumnezeu se va dezvălui în sufletul fiecărui om care se va supune lucrării harului Său. Iar harul Său le este dăruit tuturor în mod gratuit, împreună cu toate binecuvântările lui, așa cum sunt dăruite ploaia și soarele. Cuvântul lui Dumnezeu a creat florile și același Cuvânt va rodi în voi darurile Duhului Său.

Legea lui Dumnezeu este legea iubirii. El v-a înconjurat cu fru­musețe ca să vă învețe că nu trăiți pe pământ doar ca să vă osteniți pentru voi înșivă, să săpați și să zidiți, să trudiți și să alergați, ci pentru a face ca viața voastră să fie luminoasă și fericită, plină de voioșie și frumoasă prin răspândirea dragostei lui Hristos – asemenea florilor menite să aducă fericirea în viața altora prin lucrarea iubirii.

Tați și mame, îndrumați-i pe copiii voștri să învețe de la flori! Mergeți cu ei în grădină, pe câmp și sub pomii înveșmântați în frunze și învățați-i să descopere în natură mesajul iubirii lui Dumnezeu. Faceți-i ca, privind păsările, florile și pomii, să se gândească la Dumnezeu. Ajutați-i să vadă în fiecare lucru frumos și plăcut o expresie a iubirii lui Dumnezeu față de ei. Recomandați-le religia voastră prin aspectele ei frumoase. Legea bunătății să fie pe buzele voastre.
Învățați-i pe copii că, datorită marii iubiri a lui Dumnezeu, firea lor poate fi schimbată și adusă în armonie cu El. Arătați-le că Dumnezeu dorește ca viața lor să fie la fel de frumoasă ca florile grațioase. Când culeg florile delicate, spuneți-le că Acela care a creat florile este mai frumos decât ele. În felul acesta, inimile lor se vor prinde de Dumnezeu ca vița de arac. Isus, Cel „plin de farmec”, va deveni pentru ei un prieten apropiat și un tovarăș zilnic, iar viața lor va fi schimbată după chipul purității Sale. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 97, 98

1. Care este motivul recunoștinței lui Pavel din 2 Corinteni 1:3-7?

Recunoștința lui Pavel se concentrează asupra mângâierii pe care Dumnezeu o oferă celor care suferă. În acest pasaj verbul „a mângâia” (parakaleō) și substantivul „mângâiere” (paraklēsis) apar împreună de 10 ori – ceea ce reprezintă o treime din aparițiile acestor cuvinte în 2 Corinteni (29 de ori). Dumnezeu este prezentat ca „Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre” (2 Corinteni 1:3,4).
Mângâierea primită de la Dumnezeu nu este menită să fie păstrată doar pentru propria persoană (2 Corinteni 1:4,5). Numai inima întristată care a primit mângâierea divină poate oferi, la rândul ei, mângâiere eficientă celor aflați în suferință.

Pavel îi putea mângâia pe alții pentru că el însuși, în suferințele lui, a primit mângâiere de la Dumnezeu. „Așa că, dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră” (2 Corinteni 1:6; subl. ad.). Iată ce este dragostea!

2. Pentru ce își exprimă Pavel mulțumirea în 2 Corinteni 1:8-11?

Pavel vorbește despre un necaz „peste măsură [...], mai presus de puterile noastre”, care l-a făcut pe el și pe cei ce lucrau împreună cu el să se teamă că li s-a apropiat sfârșitul (2 Corinteni 1:8). Pentru o clipă au crezut că învierea era singura lor speranță. Totuși Dumnezeu i-a salvat, iar situația s-a schimbat (2 Corinteni 1:10). De la frica de moarte (2 Corinteni 1:8) ei ajung la speranța implicită că Dumnezeu îi va salva din nou (2 Corinteni 1:10). Biruințele lui Dumnezeu din trecut ne dau încrederea că El va face același lucru și în viitor. Dumnezeu folosește necazurile pentru a ne învăța să ne încredem în El. Greutățile ne pot duce la maturitate spirituală, cel puțin în măsura în care le permitem să ne apropie de Dumnezeu. Recunoștința lui Pavel arată de asemenea puterea rugăciunii de mijlocire și recunoștința pe care o simțim datorită salvării realizate de Dumnezeu (2 Corinteni 1:11).

Ce lucruri ți s-au părut utile pentru gestionarea suferinței cu care, într-un fel sau altul, ne confruntăm cu toții?

Comentariu EGW

Dumnezeu dorește de la copiii Săi ascultători să-I ceară binecuvântarea și să vină înaintea Lui cu laudă și mulțumire. Dumnezeu este Izvorul vieții și al puterii. … El a făcut pentru poporul Său ales lucruri care ar trebui să inspire fiecare inimă cu recunoștință și faptul că I se aduce atât de puțină laudă Îl întristează. El dorește o manifestare mai vie din partea poporului Său, care să arate că știe că are motive adevărate de bucurie și de fericire.

Intervențiile lui Dumnezeu în favoarea poporului Său ar trebui repetate ades. Câte semne de marcaj au fost puse de Domnul în felul Său de a Se purta cu Israel în vechime! Pentru ca ei să nu uite istoria trecutului, El i-a poruncit lui Moise să pună aceste evenimente în cântări, pentru ca părinții să îi poată învăța pe copiii lor. … Pentru poporul Său din această generație, Domnul a lucrat ca un Dumnezeu făcător de minuni. Istoria trecută a cauzei lui Dumnezeu trebuie adusă cât mai adesea înaintea poporului Său, tineri și bătrâni. Trebuie să ne amintim adesea de bunătatea lui Dumnezeu și să-L lăudăm pentru lucrările Sale minunate. …

Biserica lui Dumnezeu de aici, de pe pământ, este una cu biserica lui Dumnezeu de sus. Credincioșii de pe pământ și ființele din cer care nu au căzut niciodată constituie o singură biserică. Fiecare ființă cerească are un mare interes față de întâlnirile sfinților de pe pământ care se adună pentru a se închina lui Dumnezeu. În curtea dinăuntru, a cerului, îngerii ascultă mărturia martorilor lui Hristos din curtea din afară, de pe pământ, iar lauda și mulțumirea închinătorilor de jos sunt preluate în imnul ceresc și atunci lauda și bucuria fac să răsune curțile cerești pentru că Hristos nu a murit în zadar pentru fiii căzuți ai lui Adam. În timp ce îngerii beau din izvorul apelor vii, sfinții de pe pământ beau din undele curate care izvorăsc din tron, râurile care înveselesc cetatea Dumnezeului nostru. O, dacă ne-am putea da seama cu toții cât de aproape este cerul de pământ! … În fiecare adunare a sfinților de pe pământ sunt prezenți îngeri ai lui Dumnezeu care ascultă mărturiile, cântările și rugăciunile. Să ne amintim că laudelor noastre li se alătură corurile oștirii îngerești de sus. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 75

Exprimați-vă lauda și recunoștința prin cântări! Când suntem ispitiți, în loc să dăm glas simțămintelor noastre, să înălțăm prin credință o cântare de recunoștință către Dumnezeu! …
Cântecul este o armă care poate fi întotdeauna folosită împotriva descurajării. Când ne deschidem astfel inima înaintea razelor de lumină ale prezenței Mântuitorului, vom avea sănătate și binecuvântarea Sa.
„«Lăudați pe Domnul, căci este bun,
Căci în veac ține îndurarea Lui!»
Așa să zică cei răscumpărați de Domnul,
Pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmașului.”…
„Mulțumiți pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi” (1 Tesaloniceni 5:18).
Această poruncă este o asigurare că și lucrurile care par să ne stea împotrivă vor lucra spre binele nostru. Dumnezeu nu ne-ar îndemna să fim mulțumitori pentru ceva ce ne-ar face rău. – Divina vindecare, p. 254, 255

Ieri am învățat că dragostea lui Pavel pentru corinteni s-a manifestat prin faptul că i-a mângâiat în necazurile lor, așa cum și el a primit mângâiere de la Dumnezeu în ale lui (2 Corinteni 1:1-11). Astăzi vom vedea că dragostea lui pentru ei s-a manifestat și în integritatea pe care el și colaboratorii lui au arătat-o față de membrii bisericii din Corint.

3. Citește 2 Corinteni 1:12-14 în lumina textelor din 2 Corinteni 2:17 și 2 Co­rinteni 4:2! Cum dezvăluie curăția lui Pavel dragostea lui pentru corinteni?

Versetele 12 la 14 din 2 Corinteni 1 introduc teza pe care Pavel o va dezvolta în restul epistolei. Integritatea și apostolatul lui au fost puse la îndoială de unii din Corint. Ei credeau că Pavel avea un caracter șovăielnic, indecis, lucru nepotrivit pentru lucrarea apostolică. Drept răspuns, Pavel subliniază că el și colegii lui au acționat cu cea mai mare integritate față de ei.

Două cuvinte descriu conduita lui Pavel și a celor care lucrau cu el: sfințenie și curăție (2 Corinteni 1:12). Termenul „sfințenie” este traducerea cuvântului grecesc haplotēs Aici este folosit pentru a exprima integritatea personală în vorbire sau comportament; pe scurt, el arată puritatea motivațiilor (Efeseni 6:5; Coloseni 3:22). La rândul său, termenul „curăție” (gr. eilikrineia) indică de asemenea integritate și puritate a motivelor.

Corintenii nu ar fi trebuit să se îndoiască de puritatea intențiilor lui Pavel. El arată clar că integritatea morală și sinceritatea lui provin de la Dumnezeu. În același verset Pavel afirmă mai departe că aceste calități ale slujirii ne sunt date „de Dumnezeu”, „bizuindu-ne […] pe harul lui Dumnezeu”. Se pare că adversarii lui Pavel i-au interpretat greșit cuvintele din comunicările scrise anterioare (2 Corinteni 1:13,14). Pavel garantează că intențiile lui au fost clare și ușor de înțeles. El era convins că sinceritatea cuvintelor, a intențiilor și a acțiunilor sale va reieși clar „în ziua Domnului Isus” (2 Corinteni 1:14).

Care a fost experiența ta atunci când ți-au fost puse la îndoială motivațiile sau intențiile, oricât de bine intenționat și sincer erai? Ce ar trebui să te învețe lucrul acesta despre cât de atent trebuie să fii când pui la îndoială motivațiile altcuiva?

Comentariu EGW

Conștiința noastră trebuie curățită de faptele moarte pentru a sluji Dumnezeului celui viu. Sfințirea înseamnă a iubi în mod desăvârșit, a asculta în totul, înseamnă conformare deplină cu voința lui Dumnezeu. Dacă viața noastră este conformă cu viața lui Hristos prin sfințirea minții, a sufletului și a trupului, exemplul nostru va avea o influență puternică asupra lumii. Nu suntem perfecți, dar este privilegiul nostru să ne detașăm cu totul de eu și de păcat și să mergem înainte spre desăvârșire. …

Mari posibilități, realizări înalte și sfinte sunt puse la îndemâna tuturor celor care au o credință adevărată. Să ne ungem ochii cu alifie cerească, pentru a putea să discernem lucrurile minunate care sunt puse înaintea noastră. De ce nu îndeplinim cu stăruință această rugăciune, mergând înainte și în sus, ca să atingem standardul sfințeniei? Suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu și trebuie să lucrăm în armonie unii cu alții și cu Dumnezeu, „căci Dumnezeu este Acela care lucrează în... [noi] și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere”. …

Domnul nu Se bucură să ne vadă slabi spiritual. „Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” Avem de înfruntat conflicte și încercări, dar nu trebuie să renunțăm sau să ne descurajăm. …

Dumnezeu poate fi onorat doar atunci când noi, cei care mărturisim că credem în El, devenim asemenea chipului Său. Noi trebuie să reprezentăm înaintea lumii frumusețea sfințeniei și nu vom intra pe porțile cetății lui Dumnezeu până nu ne vom desăvârși un caracter asemănător caracterului Domnului Hristos. Dacă, având încredere în Dumnezeu, ne străduim să ajungem la sfințire, o vom primi. Apoi, ca martori ai lui Hristos, trebuie să le facem cunoscut și altora ce a realizat harul lui Dumnezeu în noi. – Our Father Cares, p. 293

Cea mai mare îngrijorare pe care o putem avea este nesiguranța. Când primim binecuvântările lui Dumnezeu avem neprihănire și pace. Rodul neprihănirii este odihna și liniștea pe vecie. Trebuie să avem o simplitate ca de copil și o onestitate deplină. Avem nevoie de înțelepciunea care vine de sus. Experiența noastră creștină trebuie să fie însuflețită de evlavie, evlavia unei vieți după modelul ceresc. – The Upward Look, p. 99

Am văzut că unii din Corint se îndoiau de intențiile și de afecțiunea lui Pavel. Astăzi vom analiza un motiv al îndoielii lor: schimbarea planurilor lui de călătorie (2 Corinteni 1:15–2:4).

4. Potrivit 1 Corinteni 16:5-7, care a fost planul inițial de călătorie al lui Pavel?

Pavel mai fusese în Corint. Conform 1 Corinteni 16:5,6, plănuia să treacă prin Macedonia în drumul de întoarcere la Corint și poate să rămână în Corint pentru iarnă. De acolo urma să meargă în Iudeea cu darurile pentru săracii din Ierusalim strânse în Macedonia, Ahaia, Galatia și Asia. Dar și-a schimbat planurile din cauza unei vești proaste aduse de Timotei din Corint (1 Corinteni 4:17; 1 Corinteni 16:10; 2 Corinteni 1:1).

Pavel intenționa să meargă direct din Efes la Corint și acolo să abordeze problemele relatate de Timotei. Noul itinerar urma să fie Efes-Corint-Macedonia-Corint-Iudeea (2 Corinteni 1:15,16). În realitate, el a plecat din Efes spre Corint, dar apoi s-a întors la Efes. Planurile s-au schimbat. Nu s-a întors la Corint așa cum plănuise, cel puțin nu imediat, deoarece ultima lui vizită nu decursese bine. Așa că s-a întors la Efes și le-a scris corintenilor, în loc să îi viziteze. A preferat să trimită o scrisoare decât să riște să înrăutățească lucrurile prin încă o vizită (2 Corinteni 2:1,3).

Intențiile lui Pavel cu ocazia ultimei vizite fuseseră înțelese greșit. Unii din Corint spuneau că era instabil și că nu îi iubea suficient (2 Corinteni 1:17). În răspunsul lui la acuzații, Pavel le îndreaptă privirea spre Evanghelia lui Hristos. El era fidel intenției de a-i vizita pe corinteni cu prima ocazie favorabilă, așa cum Dumnezeu fusese fidel când Își respectase promisiunile față de ei, prin Hristos (2 Corinteni 1:18-22). „În adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «Da»; de aceea şi «Amin» pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Corinteni 1:20).

Astfel, răspunsul lui nu era un amestec derutant de „da” sau „nu”, în funcție de împrejurări, așa cum spuneau ei, ci era „întotdeauna, da”, așa cum lucrarea lui Dumnezeu prin Hristos este „Da” (2 Corinteni 1:19). Prin urmare, motivul pentru care Pavel le-a scris corintenilor în loc să îi viziteze a fost dragostea lui sinceră pentru ei, nu invers (2 Corinteni 2:4). O altă vizită imediat după vizita dureroasă le-ar fi adus și mai multă durere, nu bucuria pe care Pavel intenționa să o producă prin prezența lui (2 Corinteni 1:24; 2 Corinteni 2:3). Cât de ușor i-au fost interpretate greșit intențiile bune!

Comentariu EGW

În acea vremea, au venit la Efes niște membri din familia lui Cloe, o familie creștină cu mare vază în Corint. Pavel i-a întrebat despre starea de lucruri și ei i-au spus că biserica era sfâșiată de dezbinări. Neînțelegerile care domneau când a fost Apolo la ei crescuseră foarte mult. Învățători falși îi îndemnau pe membri să disprețuiască învățăturile lui Pavel. Învățătura și rânduielile Evangheliei fuseseră denaturate. Mândria, idolatria și senzualitatea erau în continuă creștere printre aceia care fuseseră cândva zeloși în viețuirea creștină.

Când i-a fost înfățișat acest tablou, Pavel a văzut că temerile lui cele mai rele s-au adeverit mai mult decât se așteptase. Dar, din această cauză, el nu s-a lăsat stăpânit de gândul că lucrarea lui fusese un eșec. Cu „multă mâhnire și strângere de inimă” și „cu ochii scăldați în lacrimi”, el a cerut sfat de la Dumnezeu. Bucuros ar fi vizitat de îndată Corintul, dacă aceasta ar fi fost calea cea mai înțeleaptă pe care s-o urmeze. El știa însă că, în situația aceea, credincioșii nu aveau să aibă niciun beneficiu de pe urma lucrării sale, iată de ce l-a trimis pe Tit, spre a pregăti calea pentru o vizită a sa ceva mai târziu. Apoi, lăsând la o parte orice simțământ personal față de umblarea acelora a căror purtare dezvăluia o așa ciudată stricăciune și păstrându-și sufletul alături de Dumnezeu, apostolul i-a scris bisericii din Corint una dintre cele mai bogate, mai instructive și mai puternice epistole ale sale.

Cu o remarcabilă limpezime, el a început să răspundă diferitelor întrebări ce-i fuseseră puse de biserică și să stabilească principii generale, care, dacă ar fi fost ascultate, i-ar fi condus pe credincioși la un nivel spiritual mai înalt. Ei erau în pericol și el nu putea suporta gândul de a scăpa prilejul ca, în acest moment critic, să ajungă la inimile lor. În mod credincios, el i-a avertizat despre pericolele care îi pândeau și i-a mustrat pentru păcatele lor. Din nou le-a îndreptat privirile spre Hristos și a căutat să aprindă iarăși flacăra devotamentului lor de la început.

Iubirea cea mare a apostolului față de biserica din Corint era descoperită în salutarea plină de iubire duioasă adresată bisericii. El le-a amintit de experiența întoarcerii lor de la idolatrie la închinarea și slujirea adevăratului Dumnezeu. El le-a adus aminte de darurile Duhului Sfânt pe care le primiseră și le-a arătat privilegiul pe care-l aveau de a înainta mereu în viața creștină până ce vor fi ajuns la curăția și sfințenia lui Hristos. „În El ați fost îmbogățiți în toate privințele”, scria Pavel, „cu orice vorbire și cu orice cunoștință. În felul acesta, mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru, așa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” – Faptele apostolilor, p. 300, 301

În loc să îi viziteze pe corinteni a doua oară, Pavel, după ce s-a întors la Efes, a trimis ceea ce a devenit cunoscut drept „epistola dură” (vezi 2 Corinteni 2:3,4; 2 Corinteni 7:8,12).

5. Studiază 2 Corinteni 7:5-13! Ce rezultat a avut ceea ce le-a scris și care a fost reacția lui Pavel la acel rezultat?

Pavel și Tit s-au întâlnit mai târziu în Macedonia, unde Pavel a auzit de la Tit vestea excelentă că vorbele lui pătrunzătoare au produs rezultate pozitive, lucru care a adus multă bucurie inimii apostolului. Dacă înainte unii din Corint se poziționaseră împotriva lui Pavel, acum biserica era de partea lui. Cât de important este să ne susținem conducătorii! Ca membri ai bisericii, putem face ca lucrarea lor să fie mult mai ușoară decât este.

6. Care este ideea centrală din 2 Corinteni 2:5-11?

Acest pasaj redă un caz de disciplină bisericească. Cercetătorii dezbat dacă vinovatul de aici este bărbatul incestuos din 1 Corinteni 5:1-5 sau altcineva, o persoană care i-a influențat pe unii din biserică să îl acuze pe Pavel că fusese inconsecvent și lipsit de considerație față de ei în deciziile sale legate de călătorii. Contextul pare să favorizeze a doua variantă. În orice caz, cea mai importantă învățătură din pasaj privește modul în care biserica trebuie să trateze o persoană aflată în păcat.

Acest fragment transmite că scopul disciplinei bisericești este revenirea prin iertare și prin reafirmarea iubirii față de cel păcătos (2 Corinteni 2:6-8,10). Pasajul mai sugerează că disciplina bisericească poate fi dureroasă, dar este necesară. Altfel spus, fiindcă sunt bine intenționate și manifestă dorința de a fi „orientate spre har”, unele biserici pot ajunge să nu abordeze sau să nu gestioneze niciodată păcatele evidente sau chiar publice. Pe de altă parte, altele pot fi foarte rigide, neiertătoare și aspre. Păcatul trebuie tratat, dar cu dragoste. Astfel Pavel îndemna biserica să își reafirme dragostea pentru cel care greșise (2 Corinteni 2:8) deoarece el însuși iubea biserica (2 Corinteni 2:4).

Biserica din Corint putea să-l iubească pe cel care greșise (2 Corinteni 2:8) pentru că ea însăși fusese obiectul iubirii lui Dumnezeu prin iubirea lui Pavel. Ce ne învață acest lucru despre dragoste?

Comentariu EGW

Până când sfaturile date de Domnul Hristos nu au fost urmate cu credincioșie, niciun slujbaș al bisericii nu trebuie să sfătuiască, niciun comitet nu trebuie să recomande și nici biserica nu trebuie să voteze ca numele unui făcător de rele să fie îndepărtat din registrele bisericii. Când aceste sfaturi au fost urmate, biserica este curată înaintea lui Dumnezeu. Răul trebuie făcut cunoscut atunci așa cum este și trebuie îndepărtat ca să nu se răspândească. Trebuie păstrată sănătatea și curăția bisericii pentru ca ea să poată sta înaintea lui Dumnezeu nepătată, îmbrăcată în haina neprihănirii lui Hristos.

Dacă cel greșit se pocăiește și se supune disciplinei lui Hristos, trebuie să i se mai dea o șansă. Și chiar dacă nu se pocăiește, și chiar dacă stă în afara bisericii, slujbașii bisericii tot au de făcut o lucrare față de el. Ei trebuie să caute cu stăruință să-l câștige la pocăință. Și oricât de gravă ar fi fost fapta lui, dacă el răspunde eforturilor Duhului Sfânt și, mărturisind și părăsindu-și păcatul, dă dovadă de pocăință, trebuie să fie iertat și să i se spună din nou bun-venit în turmă. Frații trebuie să-l încurajeze pe calea cea dreaptă, tratându-l așa cum le-ar plăcea lor să fie tratați, dacă s-ar afla în locul lui și dacă ar fi ispitiți.

„Adevărat vă spun”, a continuat Domnul Hristos, „că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer” (versetul 18). Această declarație își menține forța de-a lungul veacurilor. Bisericii i-a fost dată puterea de a acționa în locul lui Hristos. Ea este instrumentul lui Dumnezeu pentru păstrarea ordinii și disciplinei în poporul Său. Dumnezeu i-a delegat bisericii puterea de a rezolva toate problemele legate de prosperitate, curăție și ordine în rândurile ei. Asupra ei stă răspunderea de a exclude dintre membri pe cei care sunt nevrednici, pe cei care, prin comportamentul lor necreștinesc, aduc dezonoare adevărului. Tot ce face biserica în concordanță cu îndrumările date în Cuvântul lui Dumnezeu va fi ratificat în ceruri.
Probleme de mare însemnătate apar în biserică. Slujitorii lui Dumnezeu, rânduiți de El pentru a-l călăuzi pe poporul Său, după ce și-au făcut partea, trebuie să prezinte cazul înaintea bisericii, pentru ca să existe unitate în cadrul hotărârii luate.

Domnul dorește ca urmașii Lui să aibă mare grijă la felul cum se poartă unii cu alții. Ei trebuie să ridice, să refacă, să vindece. Însă în biserică nu trebuie să fie neglijată disciplina adevărată. Membrii trebuie să se considere ca niște copii la școală, care învață să-și formeze caractere demne de înalta lor chemare. În biserica de aici, de jos, copiii lui Dumnezeu trebuie să se pregătească pentru marea reunire cu biserica de sus. Cei care trăiesc în armonie cu Hristos aici, pe pământ, pot avea nădejdea unei vieți fără de sfârșit în familia celor răscumpărați. – Sfaturi pentru biserică, p. 257, 258

7. Citește 2 Corinteni 2:12,13 și notează mai jos unde s-a dus Pavel după ce a scris „epistola dură”! De ce s-a dus acolo?

Pavel era neliniștit în timp ce îl aștepta pe Tit (2 Corinteni 7:5,6). În ciuda acestei neliniști, Pavel nu putea să nu vorbească despre Domnul Isus (2 Corinteni 2:12). Îl iubea foarte mult pe Domnul Isus. În acel moment încă nu știa rezultatele scrisorii lui. Era nerăbdător să îl vadă pe Tit și să audă despre reacția corintenilor.

Lucrarea lui Pavel la Troa a fost un succes, dar „nu a putut rămâne mult timp acolo. «Grija pentru toate bisericile», mai ales pentru biserica din Corint, apăsa greu asupra inimii sale. El sperase să-l întâlnească pe Tit la Troa și să afle de la el cum fuseseră primite cuvintele de sfat și de mustrare trimise fraților corinteni; dar a fost dezamăgit în această privință. Despre această experiență, el a scris: «N-am avut liniște în duhul meu, fiindcă n-am găsit pe fratele meu Tit» (2 Corinteni 2:13). De aceea el a plecat din Troa și a trecut în Macedonia, unde, la Filipi, l-a întâlnit pe Timotei” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 323).

8. Studiază 2 Corinteni 2:14-17! Care a fost reacția lui Pavel când s-a întâlnit cu Tit în Macedonia și a aflat despre reacția pozitivă a corintenilor?

Într-o explozie de bucurie, Pavel afirmă că Dumnezeu „ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Hristos” (2 Corinteni 2:14). Ce declarație minunată! O inimă plină de prezența lui Hristos răspândește „în orice loc mireasma cunoștinței Lui” (2 Corinteni 2:14).

Pavel se bucură în Hristos că scrisoarea dureroasă rodise așa cum intenționase el (2 Corinteni 7:5-9). Era o mare reușită. Între timp, în 2 Corinteni 2:17, Pavel își reafirmă sinceritatea ca apostol al lui Hristos (2 Corinteni 2:17; 2 Corinteni 1:12). Conform acestui pasaj, un slujitor credincios al lui Hristos se deosebește de un învățător fals prin faptul că acesta din urmă vinde Evanghelia pentru câștig personal, în timp ce primul vestește Cuvântul lui Dumnezeu cu dragoste deplină pentru Hristos.

Ce te motivează în tot ceea ce faci, mai ales atunci când o faci în numele Domnului Isus?

Comentariu EGW

„Rămâneți în Mine” sunt cuvinte cu o mare semnificație. A rămâne în Hristos înseamnă a avea o credință vie, serioasă și înviorătoare, care lucrează prin dragoste și curățește sufletul. Înseamnă o primire constantă a spiritului lui Hristos, o viață de predare fără rezerve în slujba Sa. Acolo unde există această unire, vor apărea faptele bune. Viața viței se va manifesta în roade parfumate pe mlădițe. Primirea continuă a harului lui Hristos vă va aduce binecuvântare și vă va face să fiți o binecuvântare, până când veți putea spune împreună cu Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20).

Unirea sacră cu Hristos îi va uni pe frați în cele mai duioase legături ale comuniunii creștine. Inimile lor vor fi atinse de o compasiune divină unul pentru altul. … Răceala, dușmănia, luptele sunt complet deplasate printre ucenicii lui Hristos. Ei au primit aceeași credință. S-au unit pentru a-L sluji pe singurul Domn, pentru a suferi în aceeași luptă, pentru a lupta pentru același scop și pentru a triumfa în aceeași cauză. Ei au fost cumpărați cu același sânge prețios și au ieșit să predice același mesaj de mântuire. …

Cei care își trag constant puterea de la Hristos vor avea Duhul Său. Nu vor fi neglijenți în cuvinte sau în comportament. Un simțământ continuu al prețului foarte mare plătit pentru mântuirea lor prin jertfa Fiului iubit al lui Dumnezeu se va odihni asupra sufletelor lor. Scenele de pe Calvar se vor prezenta minților lor ca niște evenimente recente și vii, iar inimile lor vor fi supuse și înduioșate de această minunată manifestare a iubirii lui Hristos față de ei. Îi vor privi pe ceilalți ca fiind răscumpărați cu sângele Său prețios, iar cei care sunt uniți cu El vor fi pentru ei nobili, înălțați și sfinți datorită acestei legături. Moartea lui Hristos pe Calvar ar trebui să ne conducă să prețuim sufletele așa cum le-a prețuit El. Iubirea Lui a mărit valoarea fiecăruia – bărbat, femeie sau copil. – That I May Know Him, p. 132

Experiența pe care am avut-o azi-noapte m-a impresionat foarte profund. Păream că-L am pe Hristos foarte aproape de mine. Am fost umplută de speranță, curaj, credință și dragoste pentru suflete. L-am implorat pe Dumnezeu să mă susțină, iar El m-a ridicat și m-a făcut să triumf în El. Știu că Domnul va lucra pentru poporul Său atunci când copiii Săi își vor curăți sufletele prin ascultarea de adevăr. Atunci întreaga ființă, trup, minte și suflet, va fi în armonie cu Dumnezeu. Iubindu-L pe Dumnezeu mai presus de orice și pe aproapele nostru ca pe noi înșine, vom avea o libertate încununată de glorie.
„Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). – The Upward Look, p. 241

Suplimentar: Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 31, „Ascul­tarea soliei”
„Cei care au dus povara celor mai mari dureri sunt adesea cei care le aduc altora cea mai mare mângâiere, răspândind lumină oriunde merg. Astfel de oameni au fost disciplinați și îndulciți prin suferințele lor; nu și-au pierdut încrederea în Dumnezeu când necazul i-a lovit, ci s-au agățat și mai strâns de dragostea Sa ocrotitoare. Aceștia sunt dovada vie a grijii iubitoare a lui Dumnezeu. […]

O viață creștină consacrată răspândește mereu lumină, mângâiere și pace. Este caracterizată de puritate, tact, simplitate și rodnicie. Este condusă de dragostea altruistă care sfințește influența. Este plină de Hristos și lasă o urmă de lumină oriunde ar merge cel care o trăiește” (Ellen G. White, Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 122).

„Apostolul Pavel a considerat că este necesar să mustre greșeala din biserică, dar nu și-a pierdut stăpânirea de sine atunci când a mustrat păcatul. A explicat cu grijă de ce a acționat așa. Cât de atent a acționat, pentru a-i convinge că era prietenul celor rătăciți! I-a făcut să înțeleagă că îl durea și pe el faptul că le provoca durere. Le-a imprimat în minte faptul că interesul lui era unit cu al lor” (Comentariile Ellen G. White, în Comentariul biblic adventist, vol. 6, p. 1094).

Zilnic:
Psalmii 9
Psalmii 10
Psalmii 11
Psalmii 12
Psalmii 13
Psalmii 14
Psalmii 15
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 25, „Apel către pastori, președinți…”– „Broșuri despre reforma sănătății”

1. Ce zice cu trufie cel rău? 

2. Ce au pe buze oamenii? 

3. De ce psalmistul Îi cântă Domnului?

4. Asupra cui nu aruncă ocară cel ce va locui pe muntele sfânt?

5. Pentru ce ar trebui să trăiască mai mult părinții?

Comentariu EGW

Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Noi suntem martori pentru Dumnezeu”, 24 septembrie, p. 274; Harul uimitor al lui Dumnezeu, „O atmosferă dătătoare de viață”, 18 august, p. 238.