Daruri spirituale

La fel ca un corp uman, biserica este una, dar are mulți membri, fiecare cu roluri, cu funcții și cu daruri diferite. Practicate cu dragoste, aceste daruri spirituale favorizează o senzație de unitate care reflectă caracterul Dumnezeului trinitar.

Săptămâna aceasta vom studia capitolele 12 la 14 din 1 Corinteni și în­vățătura despre darurile spirituale. Această secțiune face parte dintr-una mai mare, în care Pavel tratează comportamentul creștin de așteptat în contexte religioase (1 Corinteni 11 – 14). Principala preocupare a lui Pavel o constituie adunările dezordonate. Soluția la această problemă este con­știentizarea faptului că biserica este un trup ale cărui părți au diverse funcții, ce contribuie la „zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4:12). Pe scurt, Dumnezeu i-a dat bisericii daruri spirituale pentru a favoriza unitatea prin diversitate.

Cu siguranță, Pavel are încă în minte problema divizării abordată în primele patru capitole din 1 Corinteni, unde soluția la lipsa de înțelegere dintre membrii bisericii este unitatea în Hristos. Acum el dezvoltă această idee prezentându-și perspectiva asupra rolului darurilor spirituale. Potrivit lui Pavel, unitatea în Hristos și în Duhul este singurul mijloc de a evita schismele.

Comentariu EGW

Dumnezeu nu le-a dat tuturor aceeași lucrare de făcut. Planul Lui este să existe unitate în diversitate. Dacă planul Său este studiat și urmat, vor exista mult mai puține fricțiuni în lucrarea Sa.

„Sunt multe mădulare în trup, și mădularele n-au toate aceeași slujbă”, dar fiecare este esențial pentru desăvârșirea lucrării. „Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe. Dacă piciorul ar zice: «Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup», nu este pentru aceasta din trup? Şi dacă urechea ar zice: «Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup», nu este pentru aceasta din trup? Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul? Acum dar Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum a voit El. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?”

„Voi sunteţi trupul lui Hristos şi, fiecare în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.” Domnul dorește ca biserica Sa să respecte fiecare dar pe care El l-a dat diferiților membri. Să fim atenți să nu ne permitem ca mintea să se fixeze asupra noastră, gândindu-ne că alți oameni nu pot sluji Domnului decât dacă lucrează la fel ca noi.

Niciodată un lucrător nu trebuie să spună despre altul: „Nu vreau să lucrez cu un astfel de om, pentru că nu vede lucrurile așa cum le văd eu. Doresc să lucrez cu cineva care va fi de acord cu tot ce spun eu și va urma toate ideile mele.” Cel cu care lucrătorul refuză astfel să se conecteze poate avea adevăruri de prezentat care nu au fost încă prezentate. Din cauza refuzului lucrătorului de a accepta ajutorul oferit de Domnul, lucrarea este limitată. – To Be Like Jesus, p. 84

Uneltele lui Dumnezeu sunt multe. Dar toți cei care sunt dispuși să lucreze conform planului lui Dumnezeu sunt incluși în cuvintele: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu, voi sunteți ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:9). Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înainteze astfel încât niciun dar spiritual să nu se piardă. Voința lor trebuie ținută în așteptare, iar când va veni vremea lui Dumnezeu, toiagul va înflori. Ce aspect va lua lucrarea nimeni nu poate ști, dar slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie oameni gata de acțiune în orice moment, capabili să înțeleagă căile și voința Conducătorului lor. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 31

Pavel introduce un subiect nou în 1 Corinteni 12:1 prin formula „în ce privește”. Cercetătorii dezbat dacă el vorbește despre „daruri spirituale” sau despre „oameni spirituali”, deoarece expresia grecească tōn pneumatíkōn permite ambele interpretări. Expresia „daruri spirituale” este de preferat în lumina versetului 4 din 1 Corinteni 12, unde Pavel se referă clar la daruri spirituale. În versetele 2 și 3 el arată că primul dar al Duhului este mărturisirea curajoasă că Isus este Domnul (1 Corinteni 12:2,3). În vremurile Noului Testament a spune că Isus este Domnul însemna a spune că Cezarul nu este domn (Faptele apostolilor 17:7; vezi și Ioan 19:12,15). Acest lucru era privit drept revoltă împotriva puterii imperiale și, ca atare, se pedepsea cu moartea.

Domnul Isus și Pavel au subliniat că credința în Dumnezeu – chiar și în fața persecuției și a amenințării cu moartea – este un dar al Duhului. De fapt, credința este darul de bază cel mai important. Nu este surprinzător că, în 1 Corinteni 13:13, credința este prima pe listă. Faptul că este un dar spiritual reiese clar din afirmația lui Pavel din 1 Corinteni 12:9. Totuși există multe alte daruri. Faptul că Duhul Sfânt distribuie diferitele tipuri de daruri „fiecăruia în parte cum voiește” (1 Corinteni 12:11) dovedește că toate sunt necesare.

1. Pe ce se pune accentul în 1 Corinteni 12:1-6?

Repetarea cuvântului „felurite” accentuează multitudinea darurilor. Ceea ce Pavel numește „daruri duhovnicești” în 1 Corinteni 12:1 este dezvoltat în versetele 4-6, din 3 perspective: „daruri” (charisma), „slujbe” sau „slujiri” (diakonia) și „lucrări” (energēma). Deși aceste cuvinte înseamnă lucruri diferite, este important să nu facem o distincție clară între ele din cauza paralelismului pasajului. Trebuie remarcat și faptul că darurile spirituale sunt concepute pentru a favoriza unitatea pe baza caracterului trinitar al lui Dumnezeu (vezi și Efeseni 4:8-11). În timp ce Duhul dă daruri credincioșilor, Dumnezeu este Cel care îi împuternicește să-L slujească pe Hristos în comunitatea de credincioși (1 Corinteni 12:5,6). Fiecărui credincios îi sunt acordate daruri individual (1 Corinteni 12:11), dar toate sunt menite să aducă beneficii comunității credincioșilor în ansamblu.

Observă din nou accentul pus de Pavel pe unitate! De ce este acest lucru atât de important pentru biserică?

Comentariu EGW

Talanții cu care Hristos înzestrează biserica Sa reprezintă în special darurile și binecuvântările încredințate de Duhul Sfânt. „Unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă, datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa, prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte” (1 Corinteni 12:8-11). …

În toate rânduielile Domnului, nu există nimic mai frumos decât planul Său de a le da oamenilor, bărbați și femei, o varietate de daruri. Biserica este grădina Lui, împodobită cu o varietate de pomi, plante și flori. El nu Se așteaptă ca isopul să ajungă la dimensiunile cedrului, nici măslinul să ajungă la înălțimea palmierului impunător. Mulți au primit doar o pregătire religioasă și intelectuală limitată, dar Dumnezeu are o lucrare de făcut pentru cei din această clasă, dacă ei vor lucra cu umilință, încrezându-se în El. …

Daruri diferite sunt împărtășite unor oameni diferiți, pentru ca lucrătorii să simtă că au nevoie unii de alții. Dumnezeu dă aceste daruri și ele sunt folosite în slujba Lui nu pentru a-l glorifica pe cel care le are, nu pentru a-l înălța pe om, ci pentru a-L înălța pe Mântuitorul lumii. Ele trebuie folosite pentru binele întregii omeniri, pentru a prezenta adevărul, nu pentru a aduce o mărturie falsă. … În fiecare cuvânt și faptă trebuie să se vadă bunătatea și dragostea și, pe măsură ce fiecare lucrător își ocupă cu credință locul desemnat lui, rugăciunea lui Hristos pentru unitatea urmașilor Săi va primi răspuns, iar lumea va ști că acești oameni sunt ucenicii Săi. – Ye Shall Receive Power, p. 191

Când va veni judecata și se vor deschide cărțile, mulți vor fi surprinși de felul în care apreciază Dumnezeu caracterul. Își vor da seama că Domnul nu se uită la ce se uită omul și că nu judecă așa cum judecă ființele umane. El citește inima. El cunoaște motivele care stau la baza faptelor și recunoaște și laudă fiecare efort credincios depus pentru El. Domnul folosește diverse daruri în lucrarea Sa. Niciun lucrător să nu creadă că darurile sale sunt superioare celor ale unui alt lucrător. Dumnezeu să fie judecătorul. El Își testează și aprobă lucrătorii și evaluează în mod corect calificărilor lor. El a pus în biserică o varietate de daruri pentru a satisface nevoile variate ale numeroaselor minți cu care lucrătorii Săi vin în contact.

Domnul a dat fiecărui om lucrarea sa și fiecare om trebuie să facă lucrarea pe care i-a dat-o Domnul. Nu toți au aceleași daruri sau aceeași dispoziție. Însă toți au nevoie să simtă zilnic puterea de convertire a Duhului Sfânt, pentru a putea aduce mult rod pentru Domnul. Nu de la cel care predică Evanghelia vine eficiența care face ca eforturile sale să aibă succes. Lucrătorul nevăzut care stă în spatele pastorului este cel care aduce convingere și convertește sufletele. – Ye Shall Receive Power, p. 210

Terminologia aferentă ideii de unitate din 1 Corinteni 12:4-6 („același Duh”, „același Domn” și „același Dumnezeu”) este dezvoltată în restul capitolului 12: „unul și același Duh” (1 Corinteni 12:11), „trupul este unul” (1 Corinteni 12:12), „un singur trup” (1 Corinteni 12:12,13,20), „un singur Duh” (1 Corinteni 12:13 [de două ori]), „să îngrijească deopotrivă unele de altele” (1 Corinteni 12:25).

Alături de conceptul de unitate, Pavel subliniază diversitatea membrilor în trupul lui Hristos prin expresii precum: „multe mădulare” (1 Corinteni 12:12,20), „toți [...] am fost botezați” (1 Corinteni 12:13), „nu este un singur mădular, ci mai multe” (1 Corinteni 12:14), „tot trupul” (1 Corinteni 12:17), „fiecare” (1 Corinteni 12:18), „mădularele trupului” (1 Corinteni 12:22,23), „toate mădularele” (1 Corinteni 12:26). Acest accent pus atât pe unitate, cât și pe diversitate arată că darurile spirituale urmăresc apariția unității prin diversitate.

Această unitate în mijlocul diversității trebuie să reflecte caracterul lui Dumnezeu. Tatăl este o persoană, Fiul este altă persoană, iar Duhul Sfânt este altă persoană. Cei trei își păstrează individualitatea în timp ce colaborează pentru a zidi biserica și a o împuternici pentru misiune (1 Corinteni 12:4-6; Efeseni 4:11-13).

2. De ce este potrivită analogia cu un trup și numeroasele lui părți, din 1 Corinteni 12:12-31, pentru a reprezenta biserica și pe membrii ei?

Un gând central în 1 Corinteni 12 este că, deși sunt foarte diferite unele de altele (1 Corinteni 12:15-20), părțile corpului sunt dependente unele de altele (1 Corinteni 12:21-26). Picioarele depind de ochi ca să vadă pe unde trebuie să meargă; la rândul lor, ochii nu pot atinge nimic – doar mâinile pot. De asemenea, ideea că unele părți sunt mai slabe (1 Corinteni 12:22) sau mai puțin onorabile (1 Corinteni 12:23) decât altele este doar o impresie, pentru că toate sunt necesare (1 Corinteni 12:22).

Din nefericire, exista printre corinteni tendința de a aprecia unele daruri în detrimentul altora. Pentru a-i împiedica pe corinteni să facă această greșeală, Pavel le atrage atenția asupra dragostei, care este „o cale nespus mai bună” (1 Corinteni 12:31). Cu alte cuvinte, indiferent care este darul, dacă este practicat cu înțelepciune și cu dragoste, este plăcut lui Dumnezeu.

Vezi listele de daruri din 1 Corinteni 12:8-10,28; Romani 12:6-8 și Efeseni 4:11! Care este darul tău? Cum îl poți folosi pentru a zidi trupul lui Hristos?

Comentariu EGW

Pavel îi îndeamnă pe efeseni să păstreze unitatea și dragostea. … Dezbinările din biserică dezonorează religia lui Hristos înaintea lumii și le dau dușmanilor adevărului ocazia să-și justifice purtarea.

O unire a credincioșilor cu Hristos va avea ca urmare naturală o unire unii cu alții, iar o astfel de legătură de unire este cea mai durabilă pe pământ. Suntem una în Hristos, așa cum Hristos este una cu Tatăl. … Numai prin unirea personală cu Hristos, prin comuniunea cu El zilnic, în fiecare oră, putem aduce roadele Duhului Sfânt. … Creșterea noastră în har, bucuria noastră, utilitatea noastră, toate depind de unirea cu Hristos și de cât de mare este credința noastră în El.
Cuvântul și Duhul adevărului, care locuiesc în inimile noastre, ne vor despărți de lume. Principiile neschimbătoare ale adevărului și dragostei vor lega inimă de inimă, iar puterea unirii va fi dată potrivit cu măsura harului și a adevărului de care ne bucurăm.

Vița are multe mlădițe, dar, deși sunt diferite, ele nu se ceartă. În diversitate există unitate. Toate mlădițele își iau hrana dintr-o singură sursă. Aceasta este o ilustrare a unității care trebuie să existe printre urmașii lui Hristos. În diferitele lor domenii de activitate, toți au un singur Cap. Același Duh, în moduri diferite, lucrează prin ei. Există o acțiune armonioasă, deși darurile diferă. … Dumnezeu cheamă pe fiecare… să-și facă lucrarea rânduită, conform abilității care i-a fost dată. Avem un caracter de păstrat, dar este caracterul lui Hristos. Având caracterul lui Hristos, putem duce mai departe lucrarea lui Dumnezeu împreună. Hristos care este în noi Îl va întâlni pe Hristos care este în frații noștri, iar Duhul Sfânt va da acea unitate de inimă și acțiune care mărturisește lumii că suntem copii ai lui Dumnezeu. ...

Lumea are nevoie să vadă împlinită înaintea ei minunea care leagă inimile poporului lui Dumnezeu împreună în dragoste creștină. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 211

Unitatea care există între Hristos și ucenicii Săi nu anulează personalitatea niciunuia. În minte, în scop, în caracter, ei sunt una, dar nu și în persoană. Prin primirea Duhului lui Dumnezeu și ascultare de Legea Sa, conformându-se Legii lui Dumnezeu, omul devine părtaș naturii divine. Hristos îi aduce pe ucenicii Săi în situația de a fi una cu El Însuși și cu Tatăl. Prin lucrarea Duhului Sfânt asupra minții umane, omul este făcut desăvârșit în Hristos Isus. Unitatea cu Hristos stabilește o legătură de unitate unii cu alții. Această unitate este cea mai convingătoare dovadă pentru lume a măreției, a frumuseții caracterului lui Hristos și a puterii Sale de a îndepărta păcatul. – Our Father Cares, p. 38

„Dragostea nu este unul dintre numeroasele daruri. Este mijlocul prin care toate darurile își ating scopul suprem” (Carl P. Cosaert, „1 Co­rinthians”, Andrews Bible Commentary: New Testament, 2022, p. 1643).

3. Studiază 1 Corinteni 13:17 și 1 Petru 4:8-11 și identifică rolul iubirii în ceea ce privește darurile spirituale!

Capitolul 13 din 1 Corinteni transmite că doar prin dragoste pot fi folosite în mod corect darurile spirituale. Pavel începe capitolul 13 făcând aluzie la darurile din 1 Corinteni 12, doar pentru a evidenția lipsa lor de valoare dacă nu sunt conduse de dragoste. Astfel, cunoașterea (1 Corinteni 12:8) și credința (1 Corinteni 12:9), chiar și o credință care să mute munții (1 Corinteni 13:2), nu valorează nimic fără dragoste (1 Corinteni 13:2). Fără iubire, capacitatea de a vorbi în limbi (12:10,28,30) este redusă la „un chimval zângănitor” (1 Corinteni 13:1). De asemenea, chiar și importantul dar al profeției nu este nimic fără dragoste (1 Corinteni 13:2).

În 1 Corinteni 13:4-7, Pavel se concentrează asupra a ceea ce este și nu este iubirea; mai exact, asupra a ceea ce face și nu face. Verbele alese de el pentru a caracteriza dragostea arată că ea nu este atât ceva ce simțim, cât ceva ce punem în practică. Astfel, Pavel menționează că dragostea (1) este răbdătoare; (2) este plină de bunătate; (3) se bucură de adevăr; (4) acoperă totul; (5) crede totul; (6) nădăjduiește totul; (7) suferă totul. Pe de altă parte, dragostea (1) nu pizmuiește; (2) nu se laudă; (3) nu se umflă de mândrie; (4) nu se poartă necuviincios; (5) nu caută folosul propriu; (6) nu se mânie ușor; (7) nu se gândește la rău; (8) nu se bucură de nelegiuire.

Acest total de 15 predicate constituie un ghid solid pentru un comportament adecvat de folosire a darurilor. De notat că această discuție despre adevărata natură a iubirii se află chiar între 1 Corinteni 12 și 1 Corinteni 14, unde Pavel tratează conflictul legat de darurile spirituale. Categoric, dragostea este cheia folosirii înțelepte a darurilor spirituale. În plus, este plasată alături de credință și de speranță, „dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13).

De ce este dragostea esențială pentru credința noastră? Ce mod mai bun de a beneficia de iubirea lui Dumnezeu există decât acela de a căuta prin rugăciune să reflectăm această dragoste față de alții?

Comentariu EGW

Veghez și aștept venirea Domnului meu. Nu trebuie doar să aștept, să veghez și să mă rog, ci trebuie și să lucrez cu cea mai mare sârguință. Fiecare acțiune a vieții noastre, în tranzacțiile comerciale cu semenii noștri, trebuie să fie reglementată de Legea lui Dumnezeu și atunci nu ne putem abate de la corectitudine și dreptate față de semenii noștri în nicio împrejurare, căci Domnul nu va scuza păcatele niciunui om care l-ar răni pe aproapele său. Cu fața îndreptată spre cer, înălțând cererile noastre către Dumnezeu, având o iubire altruistă pentru semenii noștri, pentru că Îl iubim mai mult decât orice pe Isus Hristos, care i-a cumpărat cu sângele Său, ne ridicăm biruitori deasupra celor mai grele și subtile ispite. Dependența umilă de Dumnezeu este garanția și puterea noastră. „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!” „Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda! El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu” (cf. Psalmii 62:5; Psalmii 43:5). ...

În fiecare situație, cei cu care ne asociem, chiar dacă se află în circumstanțe umile, trebuie tratați cu mare respect și considerație, pentru că au atât de puțin pentru a le face viața fericită și pentru că au nevoie de ajutor. Sufletele sunt prea prețioase pentru a fi tratate cu nepăsare. Sunt posesiunea cumpărată de Dumnezeu. Pe cei care sunt trecuți cu vederea ca fiind inferiori, Domnul îi va așeza în locuri înalte, dacă se încred în El.

Harul lui Dumnezeu îi ia pe oameni așa cum sunt și lucrează ca un educator, folosind fiecare principiu de care depinde o educație completă. Influența constantă a harului lui Dumnezeu educă sufletul după metodele lui Hristos, iar fiecare pasiune aprigă, fiecare trăsătură defectuoasă a caracterului este prelucrată de influența modelatoare a spiritului lui Hristos, până când Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îl umple cu o nouă putere însuflețitoare, după asemănarea caracterului divin.

Nu uitați niciodată că gândurile produc acțiuni. Acțiunile repetate formează obiceiuri, iar obiceiurile formează caracterul. Și, dacă suntem atenți la lucrurile mici, nu ne vom mai teme că lucrurile mai mari vor fi pătate și corupte.

Biblia trebuie să fie regula vieții. Este uimitor în ochii universului ceresc că oamenii care propovăduiesc Cuvântul nu practică întotdeauna adevărul. Puțini își dau seama ce înseamnă să fii desăvârșit în Hristos Isus, Cel ce este voința revelată a lui Dumnezeu. Cuvântul Său nu este deloc dezonorat prin faptul că este adus în viața practică pentru a forma obiceiuri care vor dezvolta caracterul. – The Upward Look, p. 89

Darul profeției ocupă un loc important în discuția lui Pavel despre darurile spirituale. Interesant este că darul profeției este de obicei menționat înaintea darului limbilor (1 Corinteni 12:10,28; 1 Corinteni 13:8). Darul limbilor este menționat primul doar atunci când se dorește sublinierea importanței lui mai mici în raport cu darul profeției (1 Corinteni 14:4,5,6,22).

5. Ce aflăm din Efeseni 4:11-13 și din 1 Corinteni 14:3,4 despre scopul darurilor spirituale în general și despre darul profeției în mod special?

Darul profeției are rolul de a edifica, de a îndemna și de a mângâia (1 Corinteni 14:3; compară cu Faptele apostolilor 15:32). Aceasta sugerează că profeția are de-a face nu atât de mult cu prezicerea viitorului, cât cu modul de viață din prezent. Verbul grecesc prophēteuō poate însemna fie „a spune ceva dinainte”, fie „a spune ceva în numele altcuiva”. De exemplu, primul sens apare în Faptele apostolilor 2:29-31 (compară cu Amos 3:7), unde ideea că David este profet este explicată ca faptul că el „știa […] mai dinainte” (NTR). Al doilea sens se vede în Faptele apostolilor 15:32, unde Iuda și Sila sunt identificați ca profeți. „Profeția” lor însă consta în încurajarea și întărirea fraților „cu multe cuvinte”.

Din Efeseni 4:11-13 aflăm că darurile spirituale nu au încetat în era apostolică. Ele ar trebui să rămână până la sfârșit (Faptele 2:39). Dar, dacă cineva pretinde că este profet, trebuie evaluat pe baza Scripturilor. În linii mari, trebuie respectate 4 reguli. Mai întâi, profețiile necon­diționate se împlinesc întotdeauna (Deuteronomul 18:22; Ieremia 28:8,9). În al doilea rând, mesajul este în armonie cu cel al profeților anteriori (Deuteronomul 13:1-3; Isaia 8:20). În al treilea rând, viața zilnică demonstrează o con­sacrare față de Hristos (1 Ioan 4:1-3). În al patrulea rând, Isus a spus că profeții falși vor fi cunoscuți după roadele lor (Matei 7:15-20). Acest lucru este valabil și pentru profeții adevărați.

Cartea Apocalipsa indică faptul că darul profeției este o caracteristică distinctivă a bisericii rămășiței (Apocalipsa 12:17; Apocalipsa 19:10). Ca adventiști de ziua a șaptea noi credem că darul profeției a fost revărsat asupra lui Ellen G. White și se reflectă în scrierile ei.

Care sunt toate motivele pe care le avem pentru credința în darul profetic al lui Ellen G. White? Ce întrebări rămân cu privire la rolul și la autoritatea ei?

Comentariu EGW

Adevărul, pentru a fi autentic în influența sa asupra inimii omenești, trebuie recunoscut înaintea universului ceresc, înaintea lumilor necăzute și înaintea oamenilor. Nimeni să nu aibă ideea că își poate realiza propria mântuire sau că poate primi cea mai mică binecuvântare spirituală pe care o oferă Evanghelia stând ascuns. Domnul cheamă la o mărturisire deschisă, bărbătească. „Voi sunteți martorii Mei”, zice Domnul” (Isaia 43:10). Nu se poate obține niciun câștig eficient în ce privește înaintarea în cunoașterea lui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Isus Hristos, până când cel necredincios, tânjind după excelența creștină a caracterului, nu va deveni așa cum a intenționat Dumnezeu – o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni, o cetate așezată pe un munte, care nu poate rămâne ascunsă. – That I May Know Him, p. 214

Nimeni nu trebuie să simtă că este prea umilitor să... se prezinte la tronul harului ca unul care caută mai mult. Ușile templului trebuie deschise. Templul sufletului trebuie curățat de întinăciunea morală, altarele sacrificiilor trebuie reparate, egoismul scos cu totul din suflet, idolii trebuie sacrificați. …
Am adus frecvent în atenția noastră cazuri de tineri care sunt derutați de învățători și de felul în care este prezentat Cuvântul în bisericile de astăzi, deoarece aceștia fac așa cum a făcut națiunea evreiască, „învățând ca învățături niște porunci omenești”. … Biblia este considerată în întregime Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu toată Cuvânt inspirat. Un om înțelept pune la îndoială unele porțiuni din ea și un alt om înțelept, presupus bun, pune la îndoială o altă carte, iar necredința își face loc pe furiș în mintea tinerilor. Curând, cunoașterea adevărului slăbește, iar credința lor este confuză. Nu știu ce să creadă. …

Când cineva își fixează picioarele pe Stânca tare, care este Isus Hristos, ca temelie, primește o înzestrare cu putere de la Sursa oricărei cunoașteri, a oricărei înțelepciuni și eficiențe spirituale, pentru ca toți să știe cărei tabere îi aparține – celor care păzesc poruncile sau celor care le calcă. Steagul Prințului Emanuel, care flutură deasupra capului său, va înlătura orice incertitudine și îi va face pe toți să înțeleagă că noi păzim poruncile lui Dumnezeu și avem mărturia lui Isus Hristos. Dragostea lui Isus Hristos are o putere constrângătoare. – The Upward Look, p. 370.

„Oamenii să meargă la lucru încrezându-se în Domnul, iar El va merge cu ei, convingând și convertind suflete! Un lucrător poate fi un vorbitor iscusit, altul – un scriitor bun, altul poate avea darul rugăciunii sincere, profunde, fierbinți, altul – darul cântatului. Un altul poate avea puterea specială să explice Cuvântul lui Dumnezeu cu claritate. Și fiecare dar trebuie să devină o putere pentru Dumnezeu deoarece El colaborează cu lucrătorul. Unuia Dumnezeu îi dă cuvântul înțelepciunii, altuia – cunoaștere, altuia – credință. Dar toți trebuie să lucreze sub același Conducător. Diversitatea darurilor duce la o diversitate de acțiuni, «dar este același Dumnezeu, care lucrează totul în toți» (1 Corinteni 12:6).

Să nu disprețuiască nimeni darurile considerate mai puțin importante! Să meargă toți la lucru! Nimeni să nu-și încrucișeze brațele în necredință, fiindcă nu crede că poate face o lucrare mare! Nu vă mai uitați la voi înșivă! Priviți către Conducătorul vostru! Cu blândețe, sinceritate și dragoste faceți ce puteți!” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 12 aprilie 1906).

„Fiecare dintre noi are nevoie de ajutorul pe care îl poate primi de la alte minți. Dumnezeu va lucra și în alte minți, nu doar în a noastră. Diferitele daruri oferite diferiților oameni trebuie să se împletească” (Ellen G. White, The Upward Look, p. 141).

Zilnic:
Iov 30
Iov 31
Iov 32
Iov 33
Iov 34
Iov 35
Iov 36
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 23, „Reforma alimentară (…) în instituțiile adventiste” – „Să rămânem credincioși…”

1. De râsul cui a ajuns Iov? 

2. În ce cumpănă a cerut Iov să-l cântărească Dumnezeu?

3. Ce adaugă Iov la greșelile lui, conform lui Elihu?

4. Prin ce este puternic Dumnezeu? 

5. Cum trebuie privite principiile date poporului nostru în zilele de început ale reformei?