: „___, acum suntem ___ ai lui __. Şi ce vom fi nu s-a __ încă. Dar __ că, atunci când Se va arăta El, vom fi _ _, pentru că Îl vom __ aşa cum __” (1 Ioan 3:2).
Ce îți rezervă viitorul? Ce îți stă în față? Poate părea copleșitor, incitant, înfricoșător și minunat deopotrivă. Află că Domnul Isus este credincios și cuvintele Lui sunt adevărate (Apocalipsa 3:14)! Vor mai fi vremuri tulburi (Matei 24:21,22), dar El a promis că nu te va lăsa și nu te va părăsi niciodată (Evrei 13:5). Va face exact ceea ce spune că va face – întotdeauna și pentru totdeauna (Evrei 10:23). Și „cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit” (Matei 24:13).
Indiferent câte zile ne-au mai rămas pe pământ, trebuie să avem ochii ațintiți asupra Domnului Isus, să privim mereu la El. Nu este întotdeauna ușor într-o lume care ne fură mereu atenția, dar fie ca și noi, asemenea lui David, să putem spune: „Eu îmi întorc necurmat ochii spre Domnul, căci El îmi va scoate picioarele din laț” (Psalmii 25:15).
Hai să învățăm în această săptămână despre răsplata cerului (Matei 5:12; Apocalipsa 22:12), despre cum va fi cerul și, în cele din urmă, despre cât de uimitor va fi să fim în sfârșit cu Acela care ne-a creat, ne-a iubit până la moarte, ne-a răscumpărat din păcat și revine curând! Tot ce avem de făcut este să rămânem tari în credință până atunci.
27 iunie: Dar proiecte speciale Conferințe (colectă)
Lucrarea noastră de aici se va încheia în curând și fiecare om își va primi răsplata după cum a lucrat. Mi s-a arătat răsplata sfinților, moștenirea lor nepieritoare și am văzut că aceia care au suferit cel mai mult pentru adevăr nu vor zice că au avut o viață grea, ci vor considera cerul destul de ieftin.
Fiecare zi îşi poartă povara raportului ei de datorii neîndeplinite, de neglijenţă, de egoism, de înşelăciune, de fraudă, de lăcomie. Ce grămadă de fapte rele se adună pentru judecata finală! Atunci când Hristos vine, „plata este cu El şi răsplătirile vin înaintea Lui”, ca să dea fiecărui om după faptele lui. Ce lucruri vor fi descoperite atunci! Ce uluire va fi pe faţa unora, atunci când faptele vieţii lor vor fi aduse la lumină de pe paginile istoriei!
Fiecare faptă bună și fiecare faptă greșită, precum și influența lor asupra altora, este urmărită de Cercetătorul inimilor, căruia Îi este descoperită orice taină. Iar răsplata va fi în funcție de motivele care au determinat acțiunea.
Venirea lui Hristos este aproape și se grăbește foarte mult. Timpul în care să lucrăm este scurt, iar oamenii, bărbați și femei, pier. ...
Avem nevoie de puterea de convertire a lui Dumnezeu care să ne ia în stăpânire ca să putem înțelege nevoile unei lumi care piere. Povara mesajului meu către voi este: Pregătiți-vă, pregătiți-vă să-L întâmpinați pe Domnul! Pregătiți-vă candelele și lăsați lumina adevărului să lumineze la drumuri și la garduri! Există o lume care trebuie avertizată cu privire la apropierea cu repeziciune a sfârșitului tuturor lucrurilor...
Să căutăm o nouă convertire. Avem nevoie de prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu cu noi, pentru ca inimile noastre să fie înmuiate și să nu aducem un spirit aspru în lucrare. Mă rog ca Duhul Sfânt să ia pe deplin în stăpânire inimile noastre. Să ne comportăm ca niște copii ai lui Dumnezeu care caută sfat la El, gata să-I îndeplinească planurile oriunde sunt prezentate. Dumnezeu va fi glorificat de un astfel de popor, iar cei care vor fi martori la zelul nostru vor spune: Amin! Amin! – Maranatha, p. 312 (31 octombrie)
Dumnezeu le impune în mod categoric tuturor urmașilor Săi, ca o datorie, ca, prin influența și mijloacele lor, să fie o binecuvântare pentru ceilalți. … Făcând acest lucru pentru alții, vor experimenta o plăcută satisfacție și o pace interioară care vor fi o răsplată suficientă. Când sunt animați de o dorință înaltă și nobilă de a le face bine altora, vor găsi adevărata fericire în îndeplinirea cu credincioșie a multelor îndatoriri ale vieții. Aceasta va aduce mai mult decât o răsplată pământească, fiindcă fiecare îndeplinire cu credincioșie și altruism a datoriei este observată de îngeri și strălucește în raportul vieții lor. În cer, nimeni nu se va gândi la sine și nici nu-și va căuta propria plăcere, ci toți, din iubire curată și autentică, vor căuta fericirea ființelor cerești din jurul lor. Dacă dorim să ne bucurăm de societatea cerească pe pământul înnoit, trebuie să fim guvernați de principiile cerului, aici, pe pământ. – În locurile cerești, p. 233 (14 august)
Când privim în jur, vedem lumea gemând și suspinând, iar semnele despre care Domnul Isus ne-a vorbit se desfășoară sub ochii noștri. Războaie și zvonuri de războaie, națiuni care se ridică unele împotriva altora, foamete, molime, cutremure și persecuție (Matei 24:6-11) au loc peste tot în jurul nostru și par să se intensifice pe măsură ce timpul trece. Da, trăim vremuri grave – vremuri în care avem nevoie de o relație statornică cu Dumnezeu.
Petru își îndemna cititorii: „Sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape. Fiţi înţelepţi dar şi vegheaţi în vederea rugăciunii” (1 Petru 4:7). Dacă acest lucru era valabil atunci, cu atât mai mult este acum vremea să ne întărim, să ne consolidăm relația personală cu Dumnezeu. De altfel, indiferent cât mai ține acest pământ, viața noastră este oricum scurtă, oricât am trăi. „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: «Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga» şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel şi apoi piere” (Iacov 4:13,14). Suntem conștienți că este adevărat acest avertisment. Tu, care citești aceste cuvinte acum, ai putea să nu mai fii în viață până la sfârșitul zilei. Aceasta face parte din realitatea tristă a vieții într-o lume căzută. În acest caz este esențial să ne asigurăm că avem o relație cu Dumnezeu și să trăim mereu conștienți de nevoia noastră de El și de harul Său mântuitor.
Cu toții avem nevoie de o revigorare în viața noastră. Ajungem ușor nepăsători sau chiar ajungem să uităm ce a făcut Dumnezeu și face pentru noi. Ce credincios, chiar și cel care trece prin greutăți, nu ar putea să se roage astfel: „Fă să strălucească Fața Ta și vom fi scăpați!” (Psalmii 80:19)? Când accepți ceea ce a făcut Domnul Isus pentru tine, când știi că păcatele tale au fost iertate și că ești acoperit de neprihănirea Sa desăvârșită, atribuită ție prin credință, știi că ești mântuit în El.
Ce înseamnă pentru tine că Dumnezeu face „să strălucească” fața Lui peste tine, mai ales în contextul în care știi că numai neprihănirea Lui te mântuiește?
Dumnezeu este sursa vieţii, a luminii şi a bucuriei pentru întregul univers. Aşa cum vin razele de lumină de la soare şi cum ţâşnesc apele dintr-un izvor puternic, tot aşa se revarsă de la Dumnezeu binecuvântări peste toate fiinţele create de El. Când viaţa lui Dumnezeu este în inima oamenilor, ea se va revărsa asupra altora în iubire şi binecuvântare.
Bucuria Mântuitorului nostru a constat în ridicarea şi mântuirea celor căzuţi în păcat. De aceea, El n-a ţinut prea mult la viaţa Sa, ci a suferit crucea şi a dispreţuit ruşinea. La rândul lor, îngerii lucrează necontenit pentru fericirea altora. Aceasta este bucuria lor. Îngerii fără păcat îndeplinesc o lucrare pe care inimile egoiste ar considera-o ca fiind un serviciu umilitor, şi anume aceea de a sluji nevoilor celor nenorociţi, care le sunt inferiori sub toate aspectele în ce priveşte caracterul şi poziţia. Spiritul lui Hristos, al iubirii care se jertfeşte pe sine, este spiritul care umple cerul şi constituie esenţa fericirii lui. Acesta este spiritul pe care îl vor avea urmaşii lui Hristos şi aceasta este lucrarea pe care o vor îndeplini ei.
Când este păstrată în inimă ca o comoară, iubirea lui Hristos nu poate rămâne ascunsă, ci se răspândeşte ca mirosul unui parfum plăcut. Influenţa ei sfântă va fi simţită de toţi aceia cu care venim în contact. Spiritul lui Hristos în inimă este ca un izvor în deşert, înviorând totul şi făcându-i pe cei care sunt gata să moară nerăbdători să bea din apa vieţii.
Iubirea lui Hristos se va manifesta printr-o dorinţă de a lucra aşa cum a lucrat El pentru binecuvântarea şi înălţarea omenirii. Ea conduce la o atitudine de iubire, bunătate şi simpatie faţă de toate fiinţele de care Se îngrijeşte Tatăl nostru ceresc.
Viaţa Mântuitorului pe pământ n-a fost o viaţă comodă, închinată Sieşi, ci El a trudit, depunând eforturi serioase, perseverente și neobosite pentru mântuirea omenirii pierdute. De la iesle la Calvar, El a mers pe calea renunţării la Sine şi nu a căutat să fie scutit de misiuni grele, de călătorii istovitoare şi de griji şi activităţi epuizante. Domnul Hristos a spus: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Și dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20:28). Acesta a fost singurul şi marele obiectiv al vieţii Sale. Toate celelalte au fost secundare şi subordonate. A face voia lui Dumnezeu şi a duce la bun sfârşit lucrarea Sa erau pentru El ca mâncarea şi băutura. În lucrarea Lui nu a existat niciun loc pentru Sine şi pentru interese egoiste.
Tot astfel, cei care sunt părtaşi harului lui Hristos vor fi dispuşi să facă orice sacrificiu, astfel încât ceilalţi oameni pentru care a murit El să poată avea parte de darul ceresc. Ei vor depune orice efort pentru a face mai bună lumea în care trăiesc. Această atitudine constituie urmarea sigură a unei convertiri adevărate. Îndată ce omul vine la Domnul Hristos, în inima lui se naşte dorinţa de a le face cunoscut altora ce minunat prieten a găsit în Isus, căci adevărul mântuitor şi sfinţitor nu poate fi închis în inimă. Dacă suntem îmbrăcaţi în neprihănirea Domnului Hristos şi dacă suntem plini de bucuria locuirii în noi a Duhului Său, nu vom putea rămâne tăcuţi. Dacă am gustat cu adevărat şi am văzut cât de bun este Domnul, atunci vom avea ce să spunem. La fel ca Filip, când L-a găsit pe Mântuitorul, şi noi îi vom invita pe alţii să Îl cunoască. Ne vom strădui să le arătăm bunătatea atrăgătoare a Domnului Hristos şi realităţile nevăzute ale lumii viitoare. Vom simţi o dorinţă puternică de a merge pe calea pe care a mers Domnul Isus. Vom fi stăpâniţi de o dorinţă plină de zel ca şi cei din jurul nostru să-L poată vedea pe „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29).
Ca urmare a efortului făcut pentru binecuvântarea altora vom fi binecuvântaţi şi noi. Acesta a fost scopul avut în vedere de Dumnezeu când ne-a încredinţat o parte pe care să o îndeplinim în cadrul planului de mântuire. El le-a acordat oamenilor privilegiul de a deveni părtaşi naturii divine, pentru ca, la rândul lor, ei să fie o binecuvântare pentru semenii lor. Aceasta este cea mai înaltă onoare pe care le-o poate da Dumnezeu credincioşilor şi cea mai mare bucurie. Cei care devin astfel părtaşi la lucrarea iubirii divine sunt aduşi tot mai aproape de Creatorul lor. – Calea către Hristos, p. 77–79
Am fost creați pentru a fi aproape de Dumnezeu (Geneza 2:7). Încă de la începutul omenirii, Dumnezeu a dat totul pentru a reface relația ruptă dintre noi și El (Ioan 3:16). A pus în inima noastră gândul veșniciei, dar omul nu poate cuprinde lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o de la început până la sfârșit (Eclesiastul 3:11). Suntem parte din marea luptă care se desfășoară în jurul nostru – și chiar și în noi –, totuși prea des nu ne oprim destul pentru a cugeta la prețul imens care a fost plătit pentru ca noi să fim readuși la relația pe care Dumnezeu o dorește cu noi. Prea des ne lăsăm prinși în luptele și încercările pământești, uitând că „cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:20,21).
Pe măsură ce lumea se apropie de sfârșit, știm că un mic nor va apărea într-o zi pe cerul de la răsărit. Când se apropie mai mult, vom vedea că pe acel nor se află „cineva care semăna cu un fiu al omului; pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o seceră ascuţită” (Apocalipsa 14:14). Domnul Isus va fi însoțit de mii și mii de îngeri (Matei 25:31) și orice ochi Îl va vedea (Apocalipsa 1:7). Când va coborî, Îi vom auzi strigătul, sunetul trâmbiței lui Dumnezeu, și mormintele celor adormiți în Hristos se vor deschide, iar ei vor învia primii (1 Tesaloniceni 4:16). Ei vor recunoaște glasul Celui care îi cheamă (Ioan 5:28).
2. Citește 1 Tesaloniceni 4:17 și află ce se va întâmpla apoi! În cele din urmă, ceea ce scrie Pavel în Filipeni 2:10,11 se va împlini în întreg universul.
Ce gând incredibil și minunat! Într-o zi Îl vom vedea pe Domnul Isus – Îl vom vedea cu adevărat. Îi vom auzi glasul și vom da mărturie că El este Domnul. Pe Cel despre care am citit, căruia ne-am rugat, despre care am vorbit cu alții, pe Acela de care ne-a fost dor Îl vom vedea cu adevărat față în față. Putem fi siguri și încrezători că așa va fi, pentru că Dumnezeu este credincios, iar promisiunile Lui sunt adevărate (Apocalipsa 22:6).
În acel moment, când trâmbița va răsuna și orice ochi omenesc Îl va vedea pe Domnul Isus, vom ști că a meritat să așteptăm. Fiecare rugăciune stăruitoare, fiecare clipă petrecută cu El în defavoarea altei activități, fiecare mărturisire despre El rostită cu îndrăzneală, fiecare încercare – toate vor culmina cu vederea feței Lui (Apocalipsa 22:4).
În cetatea lui Dumnezeu nu va intra nimic necurat. Toți cei care vor locui acolo trebuie să ajungă curați din punct de vedere moral. Cel care învață de la Domnul Isus va simți un dezgust tot mai profund față de comportamentul neglijent, față de limbajul indecent și față de gândirea vulgară. Când Hristos locuiește în inimă, gândirea și comportamentul exprimă puritate morală, noblețe și rafinament.
Dar cuvintele Domnului Isus: „Ferice de cei cu inima curată” au o semnificație mai profundă. Ele înseamnă a fi curat nu doar în sensul în care înțelege lumea curăția, adică absența senzualității sau a poftei, ci și a fi sincer și corect în scopurile ascunse și motivele sufletului, a fi smerit, fără interese egoiste, ca un copil. …
Pentru inimile care au devenit curate prin locuirea Duhului Sfânt, situația este cu totul diferită. Ele Îl pot cunoaște pe Dumnezeu. Când i-a fost descoperită slava Domnului, Moise a fost ascuns în crăpătura unei stânci; când suntem ascunși în Hristos, noi vedem iubirea lui Dumnezeu.
„Cine iubește curăția inimii și are bunăvoința pe buze este prieten cu împăratul” (Proverbele 22:11). Noi Îl vedem pe Dumnezeu aici și acum, prin credință. Discernem bunătatea și mila Lui în manifestările providenței Sale. … Cei cu inima curată Îl văd pe Dumnezeu din perspectiva unei relații noi și duioase, ca fiind Răscumpărătorul lor, și, înțelegând curăția și iubirea caracterului Său, ei doresc cu ardoare să reflecte chipul Său. Ei Îl văd ca pe un Tată plin de dorul de a-Și îmbrățișa fiul care se pocăiește, și inima lor se umple de o bucurie negrăită și plină de slavă.
Cei cu inima curată discern prezența Creatorului în toate lucrările brațului Său puternic, în lucrurile frumoase din univers. Iar în Cuvântul Său scris, ei înțeleg și mai clar revelația harului Său, bunătatea și mila Sa. …
Frumusețea și valoarea adevărului rămân neobservate de oamenii înțelepți ai lumii, dar le sunt dezvăluite fără încetare acelora care au o dorință sinceră și copilărească de a cunoaște și a împlini voia lui Dumnezeu. Când devenim părtași naturii divine, noi descoperim adevărul și îl înțelegem.
Deși se află încă în această lume, cei cu inima curată trăiesc ca și când s-ar afla în prezența vizibilă a lui Dumnezeu. Iar pe Noul Pământ, ei Îl vor vedea față în față, așa cum Îl vedea Adam când vorbea și umbla cu Dumnezeu în Eden. „Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față” (1 Corinteni 13:12). – Asemenea lui Hristos, p. 378 (30 decembrie)
În timp ce era exilat pe insula Patmos, ucenicul Ioan a primit o viziune despre cum va fi atunci când vom fi reuniți cu Dumnezeu pentru veșnicie.
3. Ce analogie se face în Apocalipsa 21:9-11 și de ce crezi că a fost folosită?
Mireasa este frumoasă, iar în ziua nunții ei toată lumea vrea să o vadă. Ziua nunții este un moment de cotitură, începutul unei vieți noi pentru mireasă și mire, și tot așa va fi și în cazul relației noastre cu Dumnezeu la revenirea Sa.
Domnul Isus ne pregătește un loc (Ioan 14:1-3), un loc atât de frumos încât este imposibil de descris. De fapt, „limbajul omenesc nu este în stare să descrie răsplata celor neprihăniți. Aceasta va fi cunoscută numai de aceia care o vor vedea. Nicio minte mărginită nu poate cuprinde slava Paradisului lui Dumnezeu” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 675).
Deși nu putem înțelege pe deplin cum vor fi noul cer și noul pământ, Dumnezeu îi arată lui Ioan în viziune acest loc, ca abia să așteptăm „nunta” care va avea loc curând. Suntem invitați să ne gândim „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:2).
Dumnezeu pregătește cu grijă acest eveniment și nu vrea ca această „nuntă” să ne ia prin surprindere (vezi Matei 22:1-14; Matei 25:1-13).
Universul întreg va compune adunarea care va asista la acest eveniment, iar noi vom fi unii dintre protagoniști. Ne vom uni cu „mireasa”, cetatea în care Domnul Isus ne va duce la a doua Sa venire. Interesant este că poporul lui Dumnezeu (sfinții) sunt considerați și ei mireasa (vezi Apocalipsa 19:7, EDCR), poate pentru că sunt în „cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:2).
Această descriere frumoasă a cetății sfinte arată conexiunea profundă dintre poporul lui Dumnezeu și cetate, ambele fiind numite „mireasa”. Biblia descrie în detaliu „Sfânta cetate, Noul Ierusalim, care este capitala și reprezentanta Împărăției, [și] este numită «mireasa, soția Mielului»” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 426).
De ce ne este atât de greu să ne imaginăm lucrurile descrise în Apocalipsa 21:9-27? Cum putem începe măcar să cuprindem cu mintea ce ni se promite aici?
Cel care i-a dat-o pe Eva ca ajutor lui Adam a făcut prima Sa minune la o nuntă. Hristos Și-a început lucrarea publică în locul unde se sărbătorea și unde prietenii și rudele se veseleau împreună. În felul acesta, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca instituție pe care El Însuși o stabilise. El a hotărât ca bărbații și femeile să fie uniți prin căsătorie sfântă, pentru a forma familii ai căror membri, încununați cu cinste, să fie recunoscuți ca membri ai familiei de sus.
Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o și un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele, iar mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7).
„A iubit … Hristos biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească după ce a curățat-o … ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele” (Efeseni 5:25-28).
Legătura familială este cea mai strânsă, cea mai gingașă și mai sfântă legătură din câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Și este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și cu responsabilitate. – Divina vindecare, p. 356
Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfântă și iubitoare dintre Hristos și poporul Său. Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Își va aduce mireasa în casa Tatălui și când cei răscumpărați și Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului. El zice: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de tine.” „Nu te vor mai numi «Părăsită». ... Ci te vor numi «Plăcerea Mea este în ea» ... căci Domnul Își pune plăcerea în tine.” „Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui și nu va mai putea de veselie pentru tine” (Isaia 62:5,4; Țefania 3:17). Când i s-a dat o viziune despre lucrurile cerești, apostolul Ioan a scris: „Și am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic, a început să împărățească. Să ne bucurăm, să ne înveselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, soția Lui s-a pregătit».... «Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului.»” (Apocalipsa 19:6,7,9). – Hristos, Lumina lumii, p. 151
Ți s-a pus vreodată întrebarea ce anume abia aștepți să faci în veșnicie? Dacă întrebi un copil, acesta ar putea răspunde: „Să călăresc un tigru”, „Să mă dau pe tobogan pe gâtul unei girafe” sau „Să zbor pe alte planete”. Dacă ai întreba un adolescent, ar putea spune: „Să nu mai trebuiască să fac teme” sau „Să explorez cerul împreună cu prietenii mei fără să mă rănesc.” Iar dacă ai întreba un grup de adulți, ar putea răspunde: „Să fiu într-un loc unde nu mai există durere sau moarte” ori „Să mă reîntâlnesc cu cei dragi”. Toate aceste răspunsuri sunt bune și adevărate și sunt foarte multe lucruri dezirabile de făcut în noul cer și pe noul pământ. Veșnicia arde în inima noastră și intrinsec știm că trebuie să existe mai mult decât „aici și acum”.
4. Ce alte bucurii așteptăm cu nerăbdare în veșnicie? Citește Isaia 25:8; Apocalipsa 7:17 și Apocalipsa 21:4!
Cu siguranță cea mai mare binecuvântare a cerului va fi aceea de a-L vedea în sfârșit pe Domnul Isus și de a-I mulțumi personal pentru ceea ce a făcut pentru noi pe acest pământ căzut. Vom dori să-I oferim adorarea și închinarea noastră pentru că, prin propria Lui suferință pe cruce, ne-a salvat de la moartea veșnică. „Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească puterea, bogăția, înțelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda!” (Apocalipsa 5:12).
Ioan Botezătorul L-a prezentat pe Isus drept „Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1:36). Doi dintre ucenicii lui Ioan au auzit această declarație și L-au urmat pe Isus (Ioan 1:37), iar Apocalipsa 14:4 spune că ar trebui să facem și noi la fel. „Ei [...] urmează pe Miel oriunde merge El” (Apocalipsa 14:4). Totuși, ca să-L urmăm în cer, trebuie mai întâi să-L urmăm aici, pe pământ.
Isus, Mielul, este și Păstorul nostru și ne îndrumă pașii așa cum nimeni altcineva nu poate. Aceasta este o mare încurajare pentru noi atunci când trecem prin vremuri grele, dar Domnul Isus nu va înceta niciodată să ne îndrume, nici măcar în cer. Apocalipsa 7:17 spune: „Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieții.” Ca popor al Lui, ca oi ale Lui, Îl vom urma pe Domnul Isus în cer, dorind să fim mereu în prezența Lui. O caracteristică definitorie a poporului lui Dumnezeu este că „Numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22:4). Adică vom fi mereu cu gândul la El.
Cântă imnul „Printre nori de osanale” (Imnuri creștine, nr. 500) și transformă-l în rugăciunea ta de astăzi!
Domnul are un popor pe pământ, care Îl urmează pe Miel oriunde merge El. Hristos are mii care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. Aceștia vor sta cu El pe Muntele Sionului. Dar ei trebuie să stea pe acest pământ îmbrăcați cu toată armura, gata să se angajeze în lucrarea de salvare a celor care sunt gata să piară. ... Nu trebuie să așteptăm până când vom fi luați la cer ca să-L urmăm pe Hristos. Poporul lui Dumnezeu trebuie să facă acest lucru aici, jos. Noi Îl vom urma pe Mielul lui Dumnezeu în curțile de sus numai dacă Îl urmăm aici. … Nu trebuie să-L urmăm pe Hristos în mod intermitent sau capricios, doar atunci când este în avantajul nostru. Trebuie să alegem să-L urmăm. În viața de zi cu zi trebuie să-I urmăm exemplul ca o turmă care își urmează cu încredere păstorul. Trebuie să-L urmăm suferind pentru El, spunând la fiecare pas: „Da, mă va ucide, n-am nimic de nădăjduit, dar tot mă voi încrede în El” (Iov 13:15, în KJV). Practica vieții Lui trebuie să fie practica vieții noastre. Și, pe măsură ce căutăm să fim asemenea Lui și să ne aducem voința în acord cu voința Lui, Îl vom descoperi pe El în viața noastră.
Nu ne aflăm pe un tărâm al viselor și al inactivității. Suntem soldați ai lui Hristos, înrolați în misiunea de a ne arăta loialitatea față de Acela care ne-a răscumpărat. Ceea ce vom fi în căminul ceresc, atunci când vom fi salvați pentru totdeauna, va fi reflectarea a ceea ce suntem acum în caracter și în slujire sfântă. Nu ar trebui să ne arătăm loialitatea păzind poruncile lui Dumnezeu aici, în acest loc de probă? – În locurile cerești, p. 298 (18 octombrie)
În timp ce poporul lui Dumnezeu își smerește sufletul înaintea Lui, cerând cu ardoare curățirea inimii, se dă porunca: „Dezbrăcaţi-l de hainele murdare de pe el!” și se rostesc cuvintele încurajatoare: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea şi te îmbrac cu haine de sărbătoare!” (Zaharia 3:4). Haina fără pată a neprihănirii lui Hristos este pusă peste copiii încercați, ispitiți, dar credincioși ai lui Dumnezeu. Cei ce alcătuiesc rămășița disprețuită sunt îmbrăcați în haine glorioase, nemaifiind niciodată pângăriți de stricăciunile lumii. Numele lor sunt păstrate în cartea vieții Mielului, înscrise printre credincioșii din toate veacurile. Ei au rezistat uneltirilor înșelătorului, răcnetele balaurului nu i-au făcut să se abată de la loialitatea lor. Acum sunt veșnic în siguranță față de uneltirile ispititorului. Păcatele lor sunt puse asupra aceluia care a generat păcatul. Iar cei ce sunt rămășița nu sunt doar iertați și primiți, ci și onorați. „O mitră curată” le este pusă pe cap. Ei vor fi împărați și preoți pentru Dumnezeu. În timp ce Satana își întețea acuzațiile și căuta să distrugă această ceată, îngeri sfinți, nevăzuți, treceau încoace și încolo, punând pe fruntea lor pecetea Dumnezeului celui viu. Aceștia sunt cei ce stau pe Muntele Sionului împreună cu Mielul, având Numele Tatălui scris pe fruntea lor. Ei cântă cântarea cea nouă înaintea tronului, cântarea pe care nimeni nu o poate învăța, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii care au fost răscumpărați de pe pământ. Ei Îl „urmează pe Miel oriunde merge El. Au fost răscumpăraţi dintre oameni ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel. Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Apocalipsa 14:4,5). – Lift Him Up, p. 377
Invitația ne este adresată din nou astăzi: „Vino!”
5. Citește Matei 11:28-30; Isaia 55:1-3; Ioan 6:44 și observă invitația care îți este adresată de a veni la El!
Duhul Sfânt vrea să te atragă la Domnul Isus astăzi. Isus Însuși te invită să vii la El, să rămâi în El astăzi și în fiecare zi, până la venirea Sa. Când răspunzi și vii la El, când inima ta este deschisă și mintea ta este predată, vei simți pace, vei ști că, oricât ai fi de descurajat, El îți va alunga descurajarea, iar dacă vei muri, El te va învia. Isus a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6:37).
Ar trebui să simțim presiunea de a lucra împreună cu Duhul Sfânt pentru a-i chema și pe alții să intre într-o relație mântuitoare cu Domnul Isus. „Și Duhul și Mireasa zic: «Vino!» Și cine aude să zică: «Vino!» Și celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22:17).
Invitația este liberă, oferită ca dar al harului. Când Îl primim pe Isus în viața noastră și Îl iubim cu toată inima, mintea, sufletul și puterea noastră (Deuteronomul 6:5), viața noastră de aici și din viitor va fi schimbată pentru totdeauna.
Chiar în timp ce Domnul ne invită să venim la El, ultimele cuvinte din Biblie promit: „«Da, Eu vin curând.» Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20, subl.ad.).
Cât de curând? Din perspectiva noastră, imediat ce închidem ochii în moarte, următorul lucru pe care îl vom ști va fi revenirea lui Hristos. Pe cât de repede trece viața noastră, pe atât de repede vine și Isus după noi. Poate că primul nostru gând la înviere va fi: „Doamne, până la urmă ai venit curând!”
Într-adevăr, acum vedem doar în parte, ca într-o oglindă. Dar atunci Îl vom vedea față în față. Nu te descuraja așteptând! Păstrează mereu vie această dorință, prin credință și prin încrederea în dragostea și bunătatea lui Dumnezeu! Doamne Isuse, vino, Te rugăm!
Roagă-te chiar acum pentru credința de a răbda, pentru credința care să te ajute să te predai pe deplin Celui care a murit pentru tine și care Se întoarce curând și pentru tine!
Acolo este Noul Ierusalim, metropola noului pământ slăvit, „o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău” (Isaia 62:3). „Lumina ei era ca o piatră preascumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie cum e cristalul. … Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea” (Apocalipsa 21:11,24). Domnul spune: „Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu” (Isaia 65:19). „„Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3).
În cetatea lui Dumnezeu „nu va mai fi noapte”. Nimeni nu va avea nevoie și nu va dori să se odihnească. Acolo nimeni nu se va simți obosit făcând voia Domnului și aducând laudă Numelui Lui. Vom simți mereu prospețimea dimineții și mereu vom fi departe de încheierea ei. „Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina” (Apocalipsa 22:5). Lumina soarelui va fi înlocuită cu o lumină care nu este supărătoare, cu toate că întrece strălucirea soarelui la amiază. Slava lui Dumnezeu și a Mielului inundă cetatea cu o lumină care nu slăbește în intensitate. Cei răscumpărați umblă în slava fără soare a unei zile continue.
În viziunile profetului, aceia care au biruit păcatul și mormântul sunt văzuți stând fericiți înaintea Creatorului lor, vorbind liber cu El, așa cum vorbea omul cu Dumnezeu la început. Domnul le spune: „… vă veţi bucura şi vă veţi veseli pe vecie pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie şi pe poporul lui în bucurie. Eu însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor” (Isaia 65:18,19). …
Când îi vede pe cei răscumpărați locuind în cetatea lui Dumnezeu, liberi de păcat și de toate urmele blestemului, profetul exclamă în extaz: „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el” (Isaia 66:10). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 369 (27 decembrie)
„Dacă nu primim religia lui Hristos [...], nu vom avea dreptul să intrăm în cetatea lui Dumnezeu. Dacă am trăit doar cu hrană pământească, dacă ne-am educat gusturile să iubească lucrurile lumești, nu vom fi potriviți pentru curțile cerești; nu am putea aprecia atmosfera curată și cerească ce domnește acolo. Vocile îngerilor și muzica harpelor lor nu ne-ar satisface. [...] Atunci națiunile nu vor mai recunoaște altă lege decât legea cerului. Toate ființele vor fi o familie fericită, unită, îmbrăcată în hainele laudei și ale mulțumirii. [...] Peste acea scenă stelele dimineții vor cânta împreună, iar fiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu Tatăl și Hristos vor proclama împreună: «Nu va mai fi păcat, nu va mai fi moarte.» Trebuie să ne obișnuim să vorbim despre cer, frumosul cer. Să vorbim despre acea viață care va continua atâta timp cât va trăi Dumnezeu și atunci vom uita micile noastre încercări și greutăți. Să lăsăm mintea să fie atrasă de Dumnezeu!” (Ellen G. White, The Faith I Live By, p. 363).
Rezumat: Cu privirea fixată asupra scopului final, să avem credința că „Acela care a început în [n]oi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)! Dumnezeu a inițiat relația pe care o are cu tine și tot El o va desăvârși. Să creștem în dragoste și în credință pe măsură ce așteptăm acea zi, bazându-ne întotdeauna doar pe neprihănirea lui Hristos, care ne este atribuită prin credință!
Zilnic:
Neemia 11
Neemia 12
Neemia 13
Estera 1
Estera 2
Estera 3
Estera 4
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 20 (integral)
1. Ce a dat tot Israelul pe vremea lui Zorobabel și a lui Neemia?
2. Ce poruncise împăratul Ahașveroș tuturor oamenilor din casa lui?
3. Cum descrie Haman poporul evreu în fața împăratului?
4. De cât timp nu mai fusese chemată Estera la împărat?
5. Cum acționează la început condimentele? Dar în cele din urmă?
Asemenea lui Hristos, „Ne bucurăm în necazuri”, p. 350 (2 decembrie).
Privire generală
Săptămâna aceasta încheiem meditația noastră din acest trimestru asupra relației personale cu Dumnezeu. Studiul nostru culminează cu următoarea întrebare: Ce am câștigat în timp ce am studiat, am meditat, am discutat și am căutat cu sârguință să dezvoltăm o relație bună cu Creatorul, Mântuitorul nostru? Mai mult, ce cunoștințe am dobândit în acest trimestru, spre deosebire de cei care nu L-au cunoscut niciodată?
Fariseilor care au pus întrebarea despre venirea împărăției lui Dumnezeu, Isus le-a răspuns la timpul prezent: „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17:21). Dar ucenicilor Săi, care erau preocupați de aceeași întrebare, Domnul le-a vorbit la timpul viitor: „Veți dori să vedeți” (Luca 17:22; vezi și 17:37). Adică doar cei care au o relație strânsă cu Hristos vor dori cu ardoare să-I vadă fața.
Totuși trebuie să recunoaștem acest paradox, pe cât de mare, pe atât de frustrant, care stă la baza dorinței noastre de Dumnezeu: cu cât creștem mai mult în relația noastră cu Dumnezeu, cu atât Îl dorim mai tare. S-ar putea să experimentăm uneori această frustrare cauzată de întârzierea împlinirii dorinței noastre de a-L vedea față în față. În acest ultim studiu vom aborda dorința noastră atât de a-L cunoaște pe Dumnezeu mai personal, cât și de a avea o relație mai profundă cu El. Mai precis, vom căuta să înțelegem, la fel ca Iacov, ce înseamnă să vezi fața lui Dumnezeu. Ne vom ruga de asemenea împreună cu levitul Asaf, prin Psalmul 80, din dorința de a-L vedea pe Dumnezeu față în față.
Comentariu
A-L vedea pe Dumnezeu față în față: experiența lui Iacov (Geneza 32:22 – 33:10) – Când s-a luptat cu Dumnezeu și I-a văzut fața, Iacov nu Îi știa numele (Geneza 32:29). Dar a putut măcar să numească locul unde i Se arătase Dumnezeu „Peniel”, care înseamnă „Fața lui Dumnezeu” (Geneza 32:30). Desigur, numele „Peniel” nu înseamnă că Iacov a identificat locul acela drept fața propriu-zisă a lui Dumnezeu. În schimb, pentru Iacov, numele „Peniel” evoca experiența lui personală cu Dumnezeu.
Mai mult, folosirea expresiei ebraice panim ’el panim, „față în față”, nu înseamnă că Iacov a văzut de fapt fața fizică a lui Dumnezeu. Această expresie este echivalentă cu a vedea „chipul Domnului” (Numeri 12:8) și descrie mai degrabă experiența unei întâlniri directe cu Dumnezeu (Deuteronomul 5:4). Iacov își asociază salvarea cu această întâlnire: „Și totuși am scăpat cu viață” (Geneza 32:30). Verbul ebraic națal, „a scăpa”, se referă la eliberarea divină din mâna vrăjmașilor și din necazuri (1 Samuel 12:21; Proverbele 19:19), dar poate avea și sensul de salvare spirituală din păcat și vinovăție (Psalmii 39:9; 119:170).
După întâlnirea sa cu Dumnezeu (Geneza 32:22-32), Iacov trece la întâlnirea cu fratele său (Geneza 33:1-16). Astfel, întâlnirea cu Dumnezeu îl pregătește pentru întâlnirea cu Esau. În cadrul pasajului din Geneza 33:5-15 fața lui Dumnezeu de la Peniel (Geneza 32:30) este legată de fața lui Esau (Geneza 33:10), iar harul lui Dumnezeu față de Iacov (Geneza 33:5,11) este legat de harul lui Esau față de Iacov (Geneza 33:8,10,15). Expresia „Iacov a ridicat ochii și s-a uitat, și iată…” (Geneza 33:1, compară cu Geneza 33:5), care exprimă faptul că Iacov îl vede pe Esau, este o formulare tipică folosită pentru a introduce apariția lui Dumnezeu, anticipând astfel asocierea lui Esau cu Dumnezeu. Apropierea lui Esau este așadar încărcată de perspective promițătoare. Când se întâlnește în cele din urmă cu Esau, Iacov leagă în mod explicit relația cu fratele său de relația cu Dumnezeu: „M-am uitat la fața ta cum se uită cineva la Fața lui Dumnezeu” (Geneza 33:10). Acest argument îl convinge pe Esau să accepte darul lui Iacov (Geneza 33:11), un semn că este dispus să-și ierte fratele. Iacov a văzut „Fața lui Dumnezeu” (Peniel) în fața lui Esau. Experiența lui Iacov cu Esau este un al doilea Peniel, primul Peniel pregătind terenul pentru cel de-al doilea. Această evocare a lui Dumnezeu este întărită de folosirea verbului rațah („primit cu bunăvoință” [Geneza 33:10]), un verb tehnic ce aparține limbajului sacrificial, referindu-se la jertfa sau la închinarea care este „plăcută” sau „primită” de Dumnezeu (Leviticul 22:27; Amos 5:22).
Întâlnirea cu Dumnezeu l-a ajutat deci pe Iacov în timpul întâlnirii cu fratele său. De asemenea, împăcarea lui cu fratele va influența relația lui cu Dumnezeu. Într-adevăr, capitolul se încheie cu relatarea că Iacov a ridicat un altar, pe care l-a numit „El-Elohe-Israel” (Geneza 33:20), adică „Domnul este Dumnezeul lui Israel” sau „Dumnezeul lui Israel”. Aici, pentru prima dată, Iacov Îl recunoaște pe El ca Dumnezeul său personal. Până atunci, Iacov se referise la Dumnezeu doar ca la Dumnezeul părinților săi, dar niciodată ca la Dumnezeul lui personal. Iacov a ajuns să înțeleagă că dragostea lui pentru Dumnezeu și dragostea lui pentru fratele său depind una de alta. Domnul Isus extrage această lecție teologică unică din Scripturi: „«Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.» Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: «Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.» În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii” (Matei 22:37-40).
Pentru Isus, cele două iubiri – dragostea de Dumnezeu și dragostea de semeni – sunt legate: dacă nu ne iubim aproapele, nu putem să-L iubim pe Dumnezeu. Pentru a vedea fața lui Dumnezeu trebuie să învățăm să vedem fața lui Dumnezeu în fratele sau sora noastră. Pe de altă parte, pentru a vedea fața lui Dumnezeu în oameni trebuie să fi avut parte de o relație personală, strânsă cu Dumnezeu.
A vedea fața lui Dumnezeu: rugăciunea lui Asaf (Psalmul 80) – Pe măsură ce citim această lamentație, să aplicăm mesajul ei la propria noastră experiență cu Dumnezeu!
Rugăciune către Dumnezeul tăcut: Asaf, autorul Psalmului 80 (vezi și Psalmul 50 și Psalmii 73-83), este unul dintre leviții pe care David i-a desemnat lideri ai închinării în tabernacul. Rugăciunea lui Asaf, rostită în casa lui Dumnezeu, răsună de o dorință profundă după Dumnezeu și chiar de frustrare sau amărăciune față de tăcerea Lui. Dumnezeul căruia Asaf Îi adresează rugăciunea Se află în Locul Preasfânt, „pe heruvimi” (Psalmii 80:1). Totuși El pare reținut și absent. Aplicație: Ca și Asaf, poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului se roagă lui Hristos, care stă în Locul Preasfânt, pregătindu-Și poporul pentru împărăția lui Dumnezeu. Ca și Asaf, poporul lui Dumnezeu își așteaptă Mântuitorul, care pare să-Și întârzie venirea și nu pare să răspundă la cererile oamenilor. Ei trec printr-o „vreme de strâmtorare” (Daniel 12:1) în timpul tăcerii lui Dumnezeu. Dar continuă să aștepte (Daniel 12:12) și să se roage pentru venirea Lui, așa cum făceau și primii creștini, după cum sugerează salutul lor: „Maranata! (Domnul nostru vine!)” (1 Corinteni 16:22).
Dorință: Rugăciunea lui Asaf începe cu o dorință după prezența lui Dumnezeu. Poetul Îl roagă pe Dumnezeu să vină și să-Și salveze poporul (Psalmii 80:1,2,7), care plânge neîncetat (Psalmii 80:5). Dorința fierbinte a lui Asaf se aude și în întrebarea sa ‘ad matay [„Până când?”] (Psalmii 80:4), același strigăt rostit de gura celor asupriți în mulți psalmi (Psalmii 13:2; Psalmii 62:3; Psalmii 74:10; Psalmii 94:3 etc.). Îngerul din vedenia lui Daniel pune aceeași întrebare pentru a exprima dorința ca judecata escatologică a lui Dumnezeu să vină (Daniel 8:13).
Restaurare și întoarcere: Refrenul Psalmului 80 îi marchează ritmul de trei ori: la început (Psalmii 80:3), la mijloc (Psalmii 80:7) și la sfârșit (Psalmii 80:19). Refrenul este următorul: „Ridică-ne [...] Fă să strălucească Fața Ta și vom fi scăpați!” (Psalmii 80:19). Chemarea de a ridica (șub) poporul lui Dumnezeu evocă chemarea adresată lui Dumnezeu de a Se întoarce (șub). Aplicație: Ca și Asaf, poporul lui Dumnezeu tânjește după El și așteaptă răspunsul Său manifestat prin judecată și răscumpărare. De asemenea, tot ca Asaf, cei din poporul Său promovează pocăința (o întoarcere la Dumnezeu), care este indisolubil legată de întoarcerea lui Dumnezeu.
Binecuvântare preoțească. Refrenul Psalmului 80 rezonează cu binecuvântarea preoțească: „Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine” (vezi Numeri 6:24-26). Paralela dintre refren și binecuvântarea preoțească ne ajută să vedem că mântuirea lui Dumnezeu este promisă în termenii harului (Numeri 6:25) și ai păcii (Numeri 6:26). Aplicație: Ca și Asaf, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne ridice și să facă să lumineze fața Lui peste noi, ca să fim salvați (Psalmii 80:19). Aplicație: Ca și Asaf, cei din poporul lui Dumnezeu ar trebui să caute să fie o binecuvântare pentru alții, aducând mântuirea lumii prin mărturia lor.
Concluzie: Există o legătură importantă între experiența lui Iacov cu fața lui Dumnezeu și rugăciunea lui Asaf, în care el dorește cu ardoare să vadă fața lui Dumnezeu. Relația noastră pe verticală cu Dumnezeu depinde de calitatea relațiilor noastre pe orizontală cu frații și surorile noastre în Hristos. Religia care ne face să dorim cerul cu ardoare nu va avea succes dacă neglijăm datoriile etice și relațiile cu semenii noștri. În același timp, trebuie să ținem mereu minte că, fără harul lui Dumnezeu, nu vom fi în stare să ne iubim aproapele, care este făcut după chipul lui Dumnezeu.
Aplicație
Sugestie pentru instructor: Discutați în cadrul grupei următoarele activități! Încurajează-i pe participanți să pună în practică una sau mai multe dintre aceste activități în umblarea lor spirituală din săptămâna următoare! Roagă-i să fie pregătiți să împărtășească în cadrul grupei, în Sabatul următor, modul în care experiențele lor i-au apropiat mai mult de Domnul Isus.
Activitatea 1: Să vedem chipul lui Dumnezeu în fratele sau sora noastră! (Citiți Matei 25:35-45.)
Învățați să vedeți părțile bune ale unei persoane cu care vă este greu să vă înțelegeți sau pe care nu o simpatizați! Rugați-L pe Dumnezeu să vă ajute în acest demers! Imediat ce observați ceva negativ în cuvintele sau în comportamentul ei, amintiți-vă ceva pozitiv despre respectiva persoană! În felul acesta căutați să transformați un dușman într-un prieten. Iată alte câteva lucruri pe care le puteți face în prezența acestei persoane sau pentru ea:
• Zâmbiți!
• Stați de vorbă!
• Petreceți timp cu ea!
• Împărtășiți ceva pozitiv!
• Rugați-vă pentru această persoană sau împreună cu ea!
• Oferiți-i un dar!
• Nu o vorbiți de rău! În schimb, lăudați-o, dar fără exagerări!
• Invitați-o la masă! Găsiți ceva care vă place amândurora sau o opinie pe care o împărtășiți și discutați-o!
• Dacă v-a făcut vreun rău, iertați-o!
Activitatea 2: Să ne rugăm cu cuvintele lui Asaf!
1. În rugăciunea de dimineață, cereți-I lui Dumnezeu să fie prezent în ziua voastră, în cuvintele voastre, în acțiunile și relațiile voastre!
2. Când suferiți, când sunteți furioși din cauza unei nedreptăți, rugați-vă ca Dumnezeu să intre în inima voastră! Cereți-I să-Și întemeieze împărăția păcii, a dreptății și a dragostei în voi!
Activitatea 3: Nostalgia după Eden
Cultivați în inimă „un dor” de Eden!
1. Gândiți-vă să treceți la o alimentație bazată pe plante (afirmarea sacralității vieții)!
2. Pregătiți o experiență specială în Sabat! Oferiți o pregustare a împărăției lui Dumnezeu, făcând următoarele:
A. Faceți curățenie și decorați casa gândindu-vă la oaspeții din Sabat!
B. Înfrumusețați-vă casa și masa din sufragerie cu flori!
C. Pregătiți o masă gustoasă și hrănitoare!
D. Creați o experiență de închinare care să atingă inimile!