Pocăința și iertarea

Fusese o săptămână foarte aglomerată. Era vineri după-amiază, iar lucrurile urgente păreau să le eclipseze pe cele importante. Înainte să își dea seama, soarele apusese deja. Au avut o cină specială în familie, apoi s-au închinat împreună. În dimineața de Sabat s-a trezit devreme. Fiindcă nu a putut să nu observe baia murdară, a curățat-o repede. Apoi a văzut că fiul ei mai mic udase patul, așa că a băgat cearșafurile în mașina de spălat, împreună cu alte haine. Pregătind micul-dejun, și-a dat seama că nu avea desert pentru prânz, așa că a copt repede un chec cu banane. A observat că soțul ei avea nevoie de o cămașă călcată pentru biserică, așa că a făcut-o și pe asta, apoi a împăturit câteva haine și a scos gunoiul.

În acel moment a avut o revelație: E Sabat – ziua pe care o iubesc cel mai mult! Totuși, iată-mă făcând atâtea treburi și lăsându-mă distrasă de la ceea ce este cu adevărat Sabatul – să mă apropii de Dumnezeu! Pentru o clipă, mintea ei a început să justifice faptele – toate trebuiau făcute. Dar chiar așa era? Și-a dat seama că era ca Marta, „împărțită cu multă slujire” (Luca 10:40), dar i-au răsunat în minte cuvintele lui Isus: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” (Luca 10:41,42). Partea cea bună – să stea la picioarele lui Isus dintr-o dragoste profundă pentru El. Nu doar în Sabat, ci în fiecare zi. În dimineața aceea, ea nu alesese partea cea bună. Îl iubea pe Dumnezeu, dar prea ușor uita că El îi dăduse Sabatul ca un dar în timp, menit să le întărească relația. Lacrimi tăcute îi curgeau pe obraji în timp ce stătea în bucătăria cufundată în liniște.

Scopul acestui exemplu nu este să ne arate ce ar trebui sau nu să facem în Sabat, ci să ne conștientizeze că este important să observăm acele lucruri care ne slăbesc relația cu Dumnezeu. Când simțim durerea păcatului și a separării și facem apel la El, Domnul Isus este foarte aproape (Psalmii 53:2). În mâinile Lui însângerate ține o haină albă. Ne vede lacrimile de pocăință și ne scoate hainele murdare. Apoi ne acoperă cu haina curată a neprihănirii Sale, care ne învelește complet. Neprihănirea Lui acoperă păcatul nostru – pe deplin. Ne putem spăla haina în sângele Lui (Apocalipsa 7:14).

1. Cum ne transmit Isaia 64:6; Zaharia 3:4 și Isaia 61:10 acest adevăr important despre neprihănirea lui Hristos? De ce trebuie să ne agățăm mereu cu toată puterea de promisiunile făcute aici?

Comentariu EGW

Parabola hainei de nuntă [Matei 22:1-14] ne prezintă o învățătură ale cărei consecințe sunt deosebit de importante. … Prin haina de nuntă din parabolă este reprezentat caracterul curat și fără pată pe care îl vor avea adevărații urmași ai Domnului Hristos. … Sfânta Scriptură spune că inul subțire reprezintă „faptele neprihănite ale sfinților” (Apocalipsa 19:8). Tuturor celor care Îl acceptă prin credință pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal le este dată neprihănirea Sa, le este atribuit caracterul Său fără pată.

În Edenul sfânt, în care au fost așezați de Dumnezeu, primii noștri părinți au purtat haina albă a nevinovăției. Ei au trăit în perfectă armonie cu voința lui Dumnezeu. … Perechea sfântă era învăluită de o lumină blândă și frumoasă, lumina lui Dumnezeu. … Dar, când au păcătuit, ei au rupt legătura cu Dumnezeu, iar lumina care îi acoperea a dispărut. Goi și plini de rușine, ei au încercat să înlocuiască veșmintele cerești, confecționându-și haine din frunze de smochin.
Noi nu putem, prin noi înșine, să ne asigurăm o haină a neprihănirii, pentru că profetul spune: „Toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). Nu există în noi niciun material din care să concepem un veșmânt pentru suflet, ca să nu ni se mai vadă goliciunea. Noi trebuie să primim haina neprihănirii făcută la războiul de țesut al cerului, însăși haina neprihănirii Domnului Hristos.

Dumnezeu a luat suficiente măsuri pentru ca noi să putem sta desăvârșiți în harul Său, fără să ducem lipsă de nimic, așteptând arătarea Domnului nostru. Ești pregătit? Ai îmbrăcat haina de nuntă? Acea haină nu va acoperi niciodată înșelătoria, stricăciunea, corupția sau ipocrizia. Ochiul lui Dumnezeu te privește. El poate discerne gândurile și intențiile inimii. Putem să ne ascundem păcatele de ochii oamenilor, dar nu putem ascunde nimic de Creatorul nostru. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 24 (16 ianuarie)

Domnul Isus Hristos a pregătit un veșmânt – haina dreptății Sale, pe care o va pune peste fiecare suflet pocăit și credincios care o va primi prin credință. Ioan a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Păcatul este încălcarea Legii. Hristos a murit ca să poată lua păcatele fiecărui om.
Un șorț din frunze de smochin nu ne va acoperi niciodată goliciunea. Păcatul trebuie luat, iar haina dreptății lui Hristos trebuie să-l acopere pe cel care a călcat Legea lui Dumnezeu. Apoi, când Domnul privește la păcătosul credincios, El vede nu frunzele de smochin care îl acoperă, ci haina dreptății lui Hristos, care este ascultarea perfectă de Legea lui Iehova. Astfel, omul și-a ascuns goliciunea nu sub o învelitoare din frunze de smochin, ci sub haina dreptății lui Hristos. – The Upward Look, p. 378

În timp ce se gândea la distanța dintre el și soția lui, știa că greșise. Fusese aspru și lipsit de bunătate și spusese lucruri pe care le regreta. Totuși următorul lui gând a fost: Dar nu merita și ea, măcar puțin?
Ți se pare cunoscut acest gen de gânduri? E ușor să treci de la un sentiment de remușcare la o justificare a atitudinilor și faptelor. Nu este întotdeauna ușor să spunem „Îmi pare rău...” atunci când am greșit, dar acest lucru este esențial pentru refacerea sau întărirea oricărei relații.

La fel este și în relația noastră cu Dumnezeu. Duhul Sfânt ne amintește adesea păcatele pe care le comitem. Inima noastră este mișcată de aceste îndemnuri, dar ajungem ușor să respingem acea voce blândă și tainică, justificând modul în care am acționat. Unul dintre rolurile Duhului Sfânt este să dovedească „lumea vinovată în ce privește păcatul” (Ioan 16:8). Ce dar incredibil de la Dumnezeu (Luca 11:13), dată fiind marea noastră nevoie de a ni se dovedi păcatul și de a repara distanța care se poate strecura în umblarea noastră cu Dumnezeu!

2. Citește Osea 6! Ce lucru special observi la modul în care Se descrie Dumnezeu în apelul Său la pocăință?

Gândește-te la rolul Duhului Sfânt în procesul de re-atașare de viță (Ioan 15:4)! „Adesea noi ne întristăm pentru că faptele rele au urmări neplăcute pentru noi, dar aceasta nu e pocăinţă. Adevărata întristare pentru păcat este urmarea lucrării Duhului Sfânt. Duhul dezvăluie nerecunoştinţa inimii care L-a dispreţuit şi L-a întristat pe Mântuitorul şi ne aduce în pocăinţă la piciorul crucii. Prin fiecare păcat, Isus este rănit din nou; [...] plângem pentru păcatele care I-au produs chin şi suferinţă. Un astfel de plâns va duce la renunţarea la păcat” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 300).
Adevărul este că nu putem crește în relația noastră cu Dumnezeu atunci când păcatul ales și prețuit stă între noi și El. Nu putem fi perfecți, dar putem – și ar trebui – să ne pocăim de păcatele noastre atunci când Duhul Sfânt ni le aduce în atenție (Efeseni 4:30).

Când ai auzit ultima dată o mustrare sau un apel la pocăință? Cum ai răspuns? Petrece chiar acum câteva momente în rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-ți înmoaie inima și să-ți deschidă urechile să-I auzi glasul prin Cuvântul Său în această săptămână!

Comentariu EGW

Dumnezeu va inspira oameni aflaţi în poziţii umile să proclame mesajul adevărului prezent. Mulţi dintre aceştia vor fi văzuţi alergând încoace şi încolo, motivaţi de Duhul lui Dumnezeu să le ducă lumina celor aflaţi în întuneric. Adevărul este ca un foc în oasele lor, umplându-i de dorinţa arzătoare de a-i lumina pe cei care stau în întuneric. Mulţi, chiar dintre cei lipsiţi de educaţie, vor proclama Cuvântul Domnului. Şi copiii vor fi îndemnaţi de Duhul Sfânt să meargă să vestească mesajul Cerului. Duhul va fi turnat peste cei care se supun îndemnurilor Sale. Lăsând deoparte regulile şi poruncile oamenilor, precum şi acţiunile prudente, ei se vor alătura armatei Domnului.

În viitor, oameni simpli vor fi îndemnaţi de Duhul Domnului să îşi părăsească ocupaţiile obişnuite şi să meargă să proclame ultimul mesaj de har. Aceştia trebuie să se pregătească pentru lucrare cât mai repede posibil, pentru ca eforturile lor să fie încununate de succes. Ei vor colabora cu fiinţele cereşti, deoarece sunt gata să cheltuiască şi să se cheltuiască în slujba Domnului. Nimeni nu are dreptul să-i împiedice pe aceşti lucrători. Trebuie să li se ureze de bine atunci când pornesc să-şi împlinească măreaţa misiune. Să nu le fie adresat niciun cuvânt ironic, pentru că ei seamănă seminţele Evangheliei în locurile aride ale pământului.

Bunurile cele mai de preţ ale vieţii – simplitatea, onestitatea, sinceritatea, curăţia, integritatea nepătată – nu pot fi cumpărate sau vândute; ele sunt oferite în aceeaşi măsură oricui: celui ignorant ca şi celui educat, omului cu pielea neagră ca şi omului alb, ţăranului umil ca şi regelui care stă pe tronul său. Lucrătorii smeriţi, care nu se încred în puterea lor, ci lucrează în simplitate, încrezându-se întotdeauna în Dumnezeu, vor lua parte la bucuria Mântuitorului lor. Rugăciunile lor stăruitoare vor aduce suflete la cruce. În colaborare cu eforturile lor pline de sacrificiu, Isus va impresiona inimile, făcând minuni în convertirea sufletelor. Bărbaţi şi femei vor fi adunaţi în comunitatea bisericii. Se vor construi case de rugăciune şi se vor înfiinţa şcoli. Inimile lucrătorilor se vor umple de bucurie când vor vedea mântuirea lui Dumnezeu. – To Be Like Jesus, p. 225

Când se roagă determinaţi de o dorinţă sinceră, oamenii nu se roagă în zadar. Domnul Îşi va împlini cuvântul şi le va da Duhul Sfânt ca să-i conducă la pocăinţă faţă de Dumnezeu şi la credinţa în Domnul nostru Isus Hristos. Ei se vor ruga şi vor veghea, vor renunţa la păcatele lor, dovedindu-şi sinceritatea prin străduinţa lor energică de a respecta poruncile lui Dumnezeu. Ei se vor ruga cu credinţă şi nu numai că vor crede în Lege, ci vor şi împlini poruncile ei. Ei vor declara că sunt de partea lui Hristos. Vor renunţa la toate obiceiurile rele şi la tovărăşiile care tind să îndepărteze inima de Dumnezeu.

Toți păcătoșii care doresc să ajungă copii ai lui Dumnezeu trebuie să accepte adevărul că pocăinţa şi iertarea nu pot să fie obţinute prin niciun alt mijloc, în afară de ispăşirea făcută de Hristos. Ei sunt siguri de lucrul acesta, dar, în acelaşi timp, trebuie să depună un efort care este în armonie cu lucrarea făcută pentru ei şi să înalţe rugăciuni stăruitoare şi neobosite spre tronul harului, cerând ca puterea înnoitoare a lui Dumnezeu să vină în sufletul lor.

Domnul Hristos îi iartă numai pe cei ce se pocăiesc, dar pe aceia pe care îi iartă îi face mai întâi să se pocăiască. Dumnezeu a pregătit totul, iar neprihănirea veşnică a lui Hristos îi este atribuită fiecărui suflet care crede. Veşmântul scump şi nepătat, ţesut în războiul cerului, este pregătit pentru păcătosul pocăit şi plin de credinţă și fiecare poate să spună: „Mă bucur în Domnul, şi sufletul meu este plin de veselie în Dumnezeul meu, căci m-a îmbrăcat cu hainele mântuirii” (Isaia 61:10). – To Be Like Jesus, p. 382

Lumea seculară ne bombardează cu mesaje despre independență, răsfăț și plăceri personale, dar și autopromovare – opusul invitației lui Dumnezeu la slujire și smerenie. Interesant este că primele cuvinte consemnate în Biblie rostite de Ioan Botezătorul și de Domnul Isus au fost asemănătoare. Ioan a spus: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2), iar Isus: „S-a împlinit vremea și Împărăția lui Dumnezeu este aproape. Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie” (Marcu 1:15; vezi și Luca 24:46,47). Atât Domnul Isus, cât și Ioan îi chemau pe ascultători la pocăință pentru că împărăția cerurilor era aproape. Nu cumva acest mesaj este la fel de relevant și pentru noi astăzi?

3. Studiază Faptele apostolilor 3:18,19! De ce este pocăința atât de importantă în procesul creșterii spirituale? Ce sunt „vremurile de înviorare”?

Bunătatea și îngăduința lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință (Romani 2:4). Pocăința implică doi pași:
(1) regretul sincer pentru păcatele comise și
(2) hotărârea sinceră de a renunța la păcat. În Biblie, pocăința este aproape întotdeauna legată de iertare. Noi ne pocăim cu adevărat; Dumnezeu iartă. Atât de simplu (1 Ioan 1:9; Apocalipsa 3:19). „Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” (2 Petru 3:9). În vreme ce noi ne pregătim sufletul pentru a doua venire, Dumnezeu ne oferă timp să ne punem în ordine relația cu El.

Domnul Isus a suferit, a murit și a înviat pentru ca, atunci când ne pocăim, harul Său să poată face o minune în viața noastră. Spre deosebire de lume, care ne spune că suntem bine așa cum suntem, Dumnezeu ne cere să apelăm la El cu pocăință și credință (Faptele 20:21), lăsându-ne total pe mâna Sa ca să ne curețe și să ne modeleze frumos caracterul după chipul Său, ca să dăm mărturie despre El (Ioan 15:2,8). Astfel, creștem și aducem rod demn de pocăință (Matei 3:8).

„Pocăinţa în cursul căreia nu se vede schimbare nu este reală. Nepri­hănirea lui Hristos nu este o haină care să acopere păcatele nemărturisite şi nepărăsite; ea este un principiu de viaţă care transformă caracterul şi stăpâneşte comportamentul” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 555, 556).

Pocăința duce la viață (Faptele 11:18) și este o parte esențială a creșterii în relația cu Dumnezeu. Care etapă din procesul de predare, de pocăință și de curățare de către Dumnezeu ți se pare cea mai dificilă?

Comentariu EGW

Mulți au idei greșite cu privire la natura pocăinței. Ei cred că nu pot veni la Hristos decât dacă se pocăiesc mai întâi și că pocăința îi pregătește pentru iertarea păcatelor lor. Este adevărat că pocăința precede iertarea păcatelor, pentru că numai inima zdrobită și smerită va simți nevoia de un Mântuitor.
Dar trebuie să aștepte păcătoșii până când se pocăiesc pentru a putea veni la Isus? Trebuie să fie considerată pocăința un obstacol între păcătos și Mântuitorul? Isus a spus: „Și, după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” Hristos îi atrage constant pe oameni la Sine, în timp ce Satana caută la fel de sârguincios, prin orice mijloc imaginabil, să-i îndepărteze de Mântuitorul lor. Hristos trebuie să le fie descoperit păcătoșilor ca Mântuitorul care moare pentru păcatele lumii și, pe măsură ce ei privesc la Mielul lui Dumnezeu murind pe crucea Calvarului, misterele răscumpărării încep să se descopere minții, iar bunătatea lui Dumnezeu îi conduce la pocăință.

Deși, pentru un filozof, planul de mântuire necesită cel mai profund studiu, pentru un copil nu este prea profund, așa încât să nu-l poată înțelege. Murind pentru păcătoși, Hristos a manifestat o dragoste de neînțeles și, privind la această dragoste, inima este impresionată, conștiința este trezită și sufletul este condus să se întrebe: „Ce este păcatul, încât se cere o astfel de jertfă pentru răscumpărarea victimei sale?”... Apostolul Pavel a dat învățături cu privire la planul de mântuire. El declară: „Ştiţi că n-am ascuns nimic din ce vă era de folos şi nu m-am temut să vă propovăduiesc şi să vă învăţ, înaintea norodului şi în case, şi să vestesc iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.” Ioan, vorbind despre Mântuitorul, spune: „Știți că El S-a arătat ca să ne ia păcatele, și în El nu este păcat.” ...

Păcătoșii trebuie să vină la Hristos pentru că Îl văd ca Mântuitor al lor, singurul lor ajutor pentru a fi în stare să se pocăiască, pentru că, dacă ar fi posibil să se pocăiască fără să vină la Hristos, ar putea fi mântuiți și fără Hristos. Virtutea care vine de la Hristos este cea care duce la o pocăință autentică. ... Pocăința este la fel de mult darul lui Hristos ca iertarea și nu poate fi găsită în inima în care nu a intervenit Isus. Noi nu ne putem pocăi fără Duhul lui Hristos care să ne trezească conștiința, așa cum nu putem fi iertați fără Hristos. Hristos îl atrage la Sine pe păcătos prin manifestarea iubirii Sale de la cruce, iar jertfa Sa înmoaie inima, impresionează mintea și inspiră regret și căință în suflet. – To Be Like Jesus, p. 37.

Când simțim povara păcatului comis și Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne conducă la piciorul crucii, ar trebui să cerem iertare de la Dumnezeu, știind că „Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (Psalmii 103:8). Aceleași calități au fost exprimate de Dumnezeu Însuși (Exodul 34:6) după ce poporul Său ales Îl întristase.

4. Ce adevăr esențial găsim în Exodul 34:1-10?

Faptul că Domnul este îndurător şi milostiv, încet la mânie și plin de bunătate este și exact motivul pentru care Isus a murit pe cruce – pentru ca relația noastră cu Dumnezeu să poată fi refăcută. Atunci când suntem dispuși să ne recunoaștem și să ne mărturisim păcatul, când spunem: O, Doamne, iată-mă din nou... „Ai milă de mine, păcătosul!” (Luca 18:13), Domnul Isus – Cel care deja lucrează în noi și pentru noi prin Duhul Sfânt, chiar înainte să apelăm la El – vede povara și o ia asupra Lui. Poverile noastre sunt ridicate la Calvar, iar Domnul Isus este cu siguranță foarte aproape atunci când venim la El și, chiar dinainte, ne caută, ca Păstorul cel Bun, și stă la ușă și bate (Apocalipsa 3:20). Să nu stăm departe de cruce, privind spre Dumnezeu de la distanță! Să alergăm la Isus și să dăm la schimb păcatele și poverile noastre pe neprihănirea Lui (Zaharia 3:4)!

5. Citește cu atenție următoarele versete și notează ce înțelegi tu despre harul divin:
„Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).         
„Legea a venit pentru ca să se înmulţească greşeala, dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult, pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 5:20,21).     
„Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). 

Comentariu EGW

Asemenea Mântuitorului omenirii, al cărui tip era, în slujirea sa printre oameni, Elisei a unit lucrarea de vindecare cu cea de educare. Credincios și neobosit în toată lucrarea lui îndelungată și eficientă, Elisei s-a străduit să întărească și să promoveze importanta lucrare de educaţie îndeplinită în școala profeţilor. … Cu ocazia uneia dintre vizitele la școala întemeiată în Ghilgal, el a vindecat o mâncare otrăvită. …

Tot la Ghilgal, în timp ce foametea era încă în ţară, Elisei a hrănit o sută de bărbaţi cu darul adus pentru el de către „un om din Baal-Şalișa”, „pâine din cele dintâi roade …, și anume douăzeci de pâini de orz și spice noi în sac”. …
Câtă bunăvoinţă a arătat Domnul Hristos prin solul Său, îndeplinind această minune pentru potolirea foamei! De atunci, Domnul a lucrat mereu și mereu, deși nu într-un mod atât de vizibil și de clar, pentru împlinirea nevoilor omenești. …

Harul lui Dumnezeu căzut peste partea cea mai mică o face să fie îndestulătoare. Mâna lui Dumnezeu o poate înmulţi însutit. Din resursele Sale, El poate întinde o masă în pustie. Prin atingerea mâinii Sale poate să sporească proviziile sărăcăcioase și să le facă îndestulătoare pentru toţi. Puterea Lui a fost aceea care a înmulţit pâinile și spicele în mâinile fiilor prorocilor. …

Când Domnul dă o lucrare de făcut, oamenii să nu stea și să se întrebe cât de înţeleaptă este porunca sau care va fi rezultatul probabil al eforturilor de a asculta. Hrana din mâna lor poate părea puţină pentru nevoile care trebuie împlinite, dar, în mâinile Domnului, se va dovedi mai mult decât îndestulătoare. Slujitorul „le-a pus pâinile înainte și au mâncat și le-a mai și rămas, după cuvântul Domnului”.

El va înmulţi darul adus Lui cu mulţumire și cu rugăciune ca să fie binecuvântat de El, așa cum a înmulţit hrana dată fiilor prorocilor și mulţimii obosite. – Profeți și regi, p. 244, 245

Adesea în ochii lumii, bogăția este definită prin îmbrăcăminte frumoasă. Unii spun: „Mă îmbrac așa ca să exprim cine sunt.” Dar în cer, ceea ce există în afara relațiilor noastre va păli în importanță (Matei 6:19-21). Identitatea noastră ar trebui să fie acoperită cu totul de Domnul Isus și de haina Sa perfectă a neprihănirii.

6. Citește pilda din Matei 22:1-14, pe care Domnul Isus a spus-o pentru a explica acest lucru! Ce mesaje poți găsi în această parabolă?

Isus l-a numit pe omul fără haină „prieten” și, deși acesta nu răspunde, trebuie să fi existat o relație între ei. Omul trebuie să fi știut despre necesitatea hainei, dar alesese să nu o poarte. Caracterul Domnului Isus este desăvârșit, impecabil, iar El ni-l oferă ca să ne îmbrăcăm „cu in subțire, strălucitor și curat”, „fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta” (Apocalipsa 19:8; Efeseni 5:27).

Inul alb „reprezintă neprihănirea lui Hristos, caracterul Său nepătat, care, prin credință, le este atribuit tuturor celor care Îl acceptă ca Mântuitorul lor personal” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 310).

Adam și Eva purtau o haină albă de lumină blândă, înainte să păcătuiască; după ce au păcătuit, au realizat că erau goi (Geneza 3:7). Atunci Dumnezeu a înlocuit haina de frunze de smochin făcută de ei cu o haină din piele de animal. A fost nevoie de o jertfă pentru a produce acea haină. În același fel, acceptăm jertfa Domnului Isus atunci când primim haina neprihănirii Lui. „Goi și rușinați, ei au încercat să înlocuiască veșmintele cerești, confecționându-și haine din frunze de smochin. [...] Nimic din ceea ce omul e în stare să conceapă nu poate înlocui haina nevinovăției pierdute. Niciun veșmânt din frunze de smochin, nicio îmbrăcăminte modernă a lumii nu poate fi purtată de aceia care stau la masa de nuntă a Mielului alături de Domnul Hristos și de îngeri. Numai haina pregătită de Domnul Hristos Însuși ne poate face corespunzători pentru a apărea în prezența lui Dumnezeu. Fiecare suflet credincios și pocăit va fi îmbrăcat de Domnul Hristos cu haina neprihănirii Sale” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 311).

Meditează la faptul că zilnic ar trebui să ne îmbrăcăm cu haina neprihănirii Domnului Isus! Ce înseamnă la nivel practic acest lucru și cum îl putem îndeplini?

Comentariu EGW

Când un om își întoarce privirile de la imperfecțiunile omenești și privește la Isus, în caracterul său are loc o transformare divină. El își fixează privirea asupra lui Hristos și privește la El într-o oglindă care reflectă slava lui Dumnezeu și, privind, este schimbat în același chip, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. …
Întoarce-ți ochii de la imperfecțiunile altora și fixează-i cu fermitate asupra lui Hristos! Cu o inimă smerită, studiază viața și caracterul Lui! Trebuie nu doar să fii mai luminat, ci și mai însuflețit ca să poți vedea ospățul care este înaintea ta și să mănânci și să bei trupul și sângele Fiului lui Dumnezeu, care este Cuvântul Său. Gustând din Cuvântul Vieții cel bun, hrănindu-te cu Pâinea Vieții, poți vedea puterea unei lumi viitoare și poți fi făcut o făptură nouă în Hristos Isus. Dacă primești darurile Sale, vei fi reînnoit spre sfințire, iar harul Său va aduce roade în tine spre slava lui Dumnezeu.

Duhul Sfânt Îl descoperă pe Hristos minții, iar credința se prinde strâns de El. Dacă Îl iei pe Hristos ca Mântuitor personal, vei cunoaște prin experiență valoarea marelui sacrificiu făcut pentru tine pe crucea de pe Calvar. Duhul lui Hristos lucrând asupra inimii o transformă după chipul Său, căci Hristos este modelul după care lucrează Duhul. Prin lucrarea făcută de Cuvântul Său, prin providența Sa, prin lucrarea Sa interioară, Dumnezeu imprimă asupra sufletului asemănarea cu Hristos.

A-L avea pe Hristos în inimă este prima ta lucrare, iar a-L descoperi ca Unul care poate să-i mântuiască pe deplin pe toți cei care vin la El este următoarea ta lucrare. A-I sluji Domnului cu toată inima înseamnă a onora și a glorifica Numele Lui, concentrându-te asupra lucrurilor sfinte, având o minte plină de adevărurile vitale revelate în Cuvântul Său Sfânt. …
Bunătatea, smerenia, blândețea, răbdarea și dragostea sunt atributele caracterului lui Hristos. Dacă ai spiritul lui Hristos, caracterul tău va fi modelat după caracterul Său. – That I May Know Him, p. 94

Adevărata sfințire îi unește pe credincioși cu Hristos și unii cu alții prin legăturile unei iubiri calde. Această unire face să curgă continuu în inimă torente de iubire asemenea iubirii lui Hristos, care se revarsă din nou în iubire unii pentru alții.

Este esențial pentru fiecare să aibă calitățile care au marcat desăvârșirea caracterului lui Hristos – iubirea Lui, răbdarea Lui, altruismul Lui și bunătatea Lui. ...
Este cea mai mare și mai fatală amăgire să presupunem că un om poate avea credința privind viața veșnică, fără să îi iubească pe frații săi cu o iubire asemenea celei a lui Hristos. Cine Îl iubește pe Dumnezeu și pe aproapele său este plin de lumină și iubire. Dumnezeu este în el și în cei din jurul lui. Creștinii îi iubesc pe cei din jurul lor ca fiind suflete prețioase pentru care a murit Hristos. Nu există creștin care să nu iubească, pentru că „Dumnezeu este dragoste”. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 272 (20 septembrie).

Biblia folosește adesea metafore agricole pentru a descrie starea noastră spirituală. Osea 10:12 este un exemplu care surprinde ce am discutat în această săptămână: „Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu îndurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă plouă mântuire.”

Noi semănăm, secerăm, desțelenim pământul tare și Îl căutăm pe Dumnezeu pentru a ne apropia de El. Solul inimii noastre trebuie să fie pregătit și gata să primească ploaia (Duhul Sfânt). Dumnezeu ne poate da dorința de a pregăti solul, dar, în cele din urmă, relația cu El este un parteneriat (vezi Filipeni 2:12,13). Trebuie să ne întoarcem privirea spre El, să-L căutăm și să ne alipim de El. Apoi El acționează în noi pentru a face restul.

De reținut: Identificarea păcatelor noastre ca răspuns la îndemnurile Duhului Sfânt și predarea de sine în pocăință sunt părți esențiale ale unei relații vii cu Dumnezeu. Convingerea că suntem pe deplin iertați și acoperiți de hai­na neprihănirii Domnului Isus este cea mai transformatoare experiență pentru o ființă umană. Simțim nu doar că povara păcatului a fost ridicată, dar și că dragostea lui Dumnezeu ne înconjoară, pe măsură ce ne apropiem de El. Aceasta ne leagă de Dumnezeu, ne întărește spiritual și ne determină să-L iubim cu fiecare fibră a ființei noastre.
Zilnic:
2 Cronici 36
Ezra 1
Ezra 2
Ezra 3
Ezra 4
Ezra 5
Ezra 6
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 16 (integral)

1.    În ce an al domniei lui a dat Cirus libertate evreilor să se întoarcă în țara lor? 

2.    Ce trebuiau să le dea oamenii locului celor din rămășițele din poporul Domnului?

3.    Prin ce cuvinte cântau preoții, mărindu-L pe Domnul?

5.    De ce nu este cel mai bun lucru să-i supunem pe pacienții lu­mești, marcați de îngăduința de sine, la o dietă atât de strictă?