Rugăciunea practică

Text de memorat

„Popoare, în __  __, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă __ înaintea Lui! Dumnezeu este __ nostru” (Psalmii 62:8).

Cum arată viața ta de rugăciune? Cât de des te rogi? Cât de fierbinte? Cu câtă credință? Te rogi zilnic sau doar în situații de urgență? Ceri întotdeauna ceva în rugăciunile tale sau Îl și lauzi pe Dumnezeu?
Rostești o rugăciune dimineața înainte de a mânca și poate și pe parcursul zilei tale aglomerate? Poate că ai făcut parte dintr-un grup de rugăciune care se întâlnea regulat sau chiar ai experimentat ce înseamnă să te rogi zi și noapte. Dar ai simțit puterea și prezența lui Dumnezeu prin rugăciune, acea rugăciune care schimbă totul în viața ta?


Rugăciunea este legătura constantă dintre noi (mlădițele) și Domnul Isus (Vița). „Dacă vrem să creştem şi să prosperăm, trebuie să ne tragem continuu seva şi hrana din Viţa cea vie, căci despărţiţi de Viţă nu avem nicio putere” (Ellen G. White, Scrieri timpurii, p. 73). Aceasta este binecuvântarea rugăciunii consecvente și stăruitoare. Dumnezeu ne aude și răspunde întotdeauna la momentul stabilit de El și în modul Său desăvârșit – deși nu întotdeauna în felul în care ne-am aștepta.
În această săptămână vom studia despre alți oameni ai rugăciunii și vom căuta modalități practice de a ne întări viața zilnică de rugăciune.

16 mai: Ziua Sănătății

Comentariu EGW

Rugăciunile noastre trebuie să fie caracterizate de un simț profund al nevoii noastre și de o dorință fierbinte pentru lucrurile pe care le cerem, altfel nu vor fi ascultate. Dar nu trebuie să obosim și să încetăm să cerem pentru că răspunsul nu este primit imediat. „Împărăția cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea” (Matei 11:12). Cuvântul tradus aici prin „se ia cu năvală” se referă la o ardoare, o seriozitate sfântă, așa cum a manifestat Iacov. Nu trebuie să ne străduim să ne stârnim o astfel de ardoare, ci trebuie să ne înălțăm cererile la tronul harului cu calm și cu perseverență. Lucrarea noastră este să ne smerim sufletele înaintea lui Dumnezeu, mărturisindu-ne păcatele și apropiindu-ne de Dumnezeu cu credință. ... Dumnezeu vrea să ni Se descopere în providența și harul Său. Rugăciunile noastre trebuie să fie pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru glorificarea noastră. …


Dumnezeu ne-a onorat arătând cât de mult ne prețuiește. Suntem cumpărați cu un preț, chiar cu sângele prețios al Fiului lui Dumnezeu. Când cei ce sunt moștenirea Sa vor urma conștiincios Cuvântul Domnului, binecuvântarea Sa se va odihni asupra lor ca răspuns la rugăciunile lor. „Dar chiar acuma, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi-I pare rău de relele pe care le trimite” (Ioel 2:12,13).


În rugăciunea tainică, sufletul ar trebui să se deschidă cu totul înaintea ochiului cercetător al lui Dumnezeu. ... Cât de prețioasă este rugăciunea tainică, atunci când sufletul este în comuniune cu Dumnezeu! Rugăciunea aceasta trebuie auzită numai de Dumnezeu, Cel care ascultă rugăciunile. Nicio ureche curioasă nu trebuie să se încarce cu povara cererilor. Calm, dar cu ardoare, sufletul trebuie să se înalțe să prindă mâna lui Dumnezeu și, de la Acela care vede în ascuns, de la Cel a cărui ureche este gata să asculte rugăciunea venită din inimă va veni o pace plăcută și trainică. Cel care are o legătură strânsă cu Dumnezeu, printr-o credință simplă, va aduna raze divine de lumină pentru a fi întărit și susținut în lupta cu Satana. – That I May Know Him, p. 272


Rugăciunea în familie și rugăciunea în public își au locul lor, dar ceea ce susține viața sufletului este comuniunea în taină cu Dumnezeu. Când s-a aflat pe munte, în prezența lui Dumnezeu, Moise a văzut modelul clădirii minunate, care urma să fie locașul de ședere al slavei lui Dumnezeu. Noi vom contempla idealul Său plin de slavă pentru omenire numai dacă vom fi pe munte cu Dumnezeu – în locul tainic al comuniunii. În felul acesta, vom fi făcuți în stare să modelăm propria clădire a caracterului în așa fel, încât să poată fi împlinită pentru noi făgăduința: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu” (2 Corinteni 6:16). …


Rugăciunea este respirația sufletului. Ea este secretul puterii spirituale. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui și nu poate păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o legătură directă cu Izvorul vieții și întărește mușchii și încheieturile experienței religioase. Dacă neglijați rugăciunea sau vă rugați din când în când, după cum vi se pare convenabil, vă veți pierde legătura cu Dumnezeu. Însușirile spirituale își vor pierde vitalitatea, iar experiența religioasă va fi lipsită de sănătate și de vigoare. – Slujitorii Evangheliei, p. 254, 255

Credinciosul Ilie a trăit în vremuri nefaste, când regele Ahab făcea „mai multe rele decât toţi împăraţii lui Israel care fuseseră înaintea lui, ca să mânie pe Domnul Dumnezeul lui Israel” (1 Regi 16:33). De departe cel mai dramatic moment din viața lui Ilie a fost confruntarea de pe muntele Carmel (vezi 1 Regi 18). În punctul culminant al acestei istorii incredibile, Ahab și regatul lui au văzut cu ochii lor adevărul că Dumnezeu răspunde la rugăciune. A fost un moment de neuitat în istoria poporului Israel și este motivul pentru care schimbarea bruscă a evenimentelor din acest episod ne ia prin surprindere.

  1. Citește 1 Regi 19:1-18, remarcând în mod special rugăciunile lui Ilie și inte­racțiunea lui Dumnezeu cu el! Care este motivul descurajării lui Ilie de aici? Cum diferă reacția lui Dumnezeu de ceea ce se întâmplase pe muntele Carmel?

Într-o singură zi, deși Dumnezeu răspunde la fiecare rugăciune a lui Ilie, starea emoțională, mintală și fizică a profetului se schimbă rapid. Deși avusese parte de o mare victorie împreună cu Dumnezeu în ziua aceea, într-un moment de oboseală Ilie a lăsat frica de moarte să-i învingă credința în Dumnezeu. Izbitor în această relatare este faptul că, deși Ilie s-a lăsat pradă disperării, Dumnezeu a venit la el cu blândețe și grijă, oferindu-i din nou hrană și apă (1 Regi 19:5,6) – atât de multă încât a rezistat 40 de zile și 40 de nopți (1 Împărați 19:8). Iar când i S-a descoperit în cele din urmă, Dumnezeu S-a revelat într-un mod foarte diferit de cum o făcuse înainte.


În anumite momente din viața noastră, Dumnezeu răspunde în moduri foarte directe, puternice și de netăgăduit. Acest lucru ne întărește credința și Îl simțim aproape în viața noastră.


Alteori, ezităm și cădem în ispită, gândindu-ne că e prea greu să-L urmăm pe Dumnezeu cu o credință neclintită. Căutăm răspunsurile lui Dumnezeu în felul în care ne așteptăm ca El să răspundă, fără să realizăm că gândurile și căile Lui sunt mult superioare și mai înțelepte decât ale noastre (Isaia 55:8,9). La fel cum sunt multe lucruri din creația lui Dumnezeu pe care nu le înțelegem, nu ar trebui să ne surprindă că există și multe lucruri despre căile Lui pe care nu le înțelegem.

Dumnezeu, Tatăl nostru bun și blând, știe exact de ce ai nevoie. Cum poți fi suficient de liniștit cât să ai încredere în El și să-ți ții privirea ațintită asupra Lui prin orice ai trece? Vorbește-I chiar acum despre asta!

În experiența lui Ilie ne sunt prezentate lecții importante. Pe muntele Carmel, când s-a rugat pentru ploaie, credința lui a fost pusă la încercare, dar el a stăruit în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. … Dacă, a șasea oară, ar fi renunțat descurajat, rugăciunea lui nu ar fi primit răspuns, dar el a perseverat până când a venit răspunsul. Avem un Dumnezeu a cărui ureche nu este închisă la cererile noastre și, dacă ne încredem în cuvântul Său, El ne va onora credința. El vrea ca toate interesele noastre să fie împletite cu interesele Sale și atunci ne poate binecuvânta în siguranță, pentru că atunci nu ne vom aduce slavă nouă înșine când binecuvântarea este a noastră, ci vom da toată lauda lui Dumnezeu. Dumnezeu nu răspunde întotdeauna la rugăciunea noastră de prima dată, pentru că, dacă ar face așa, am putea considera că este de la sine înțeles că avem dreptul la toate binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră și, în loc să ne cercetăm inimile pentru a vedea dacă am nutrit vreun rău ascuns sau dacă ne-am lăsat pradă vreunui păcat, am deveni nepăsători, am uita și nu am mai conștientiza dependența noastră de El și nevoia noastră de ajutorul Lui.


Ilie s-a smerit până când a ajuns într-o stare în care nu-și mai putea asuma slava pentru sine. Aceasta este condiția în care Domnul ne ascultă rugăciunea, căci atunci Îi vom da laudă Lui. Obiceiul de a-i lăuda pe oameni are ca rezultat un mare rău. Unul îl laudă pe altul și astfel oamenii ajung să simtă că meritele și onoarea le aparțin. Când îl înalți pe om, îi întinzi o cursă și faci exact așa cum vrea Satana. … Numai Dumnezeu este vrednic să fie glorificat. – Conflict and Courage, p. 212


Slujitorul privea cerul în timp ce Ilie se ruga. Cercetându-şi inima, profetul se simţea din ce în ce mai puţin important, atât în propriii ochi, cât şi înaintea lui Dumnezeu. Avea simţământul că el este nimic şi că Dumnezeu este totul şi, când a ajuns în acest punct al renunţării la sine și s-a prins de Mântuitorul ca singura lui tărie şi neprihănire, atunci a venit răspunsul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 206 (18 iulie)

2. Poate că, după ani de rugăciuni înălțate, ai impresia că Dumnezeu nu le-a auzit. Biblia ne spune: „Cereți, și vi se va da” (Matei 7:7), „dacă cere[ți] ceva după voia Lui” (1 Ioan 5:14). Cum înțelegi aceste promisiuni?

Ana este un exemplu de femeie devotată care s-a rugat pentru un lucru precis (1 Samuel 1:10-17). La început părea că Dumnezeu nu îi răspunde, dar ea a insistat, iar Dumnezeu i-a răspuns, la timpul hotărât de El și potrivit voii Sale. Uneori așteptarea ne adâncește umblarea cu Dumnezeu, pe măsură ce învățăm să avem mai multă încredere în El. În Psalmii 62:8 ni se spune: „Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.” Încredeți-vă! Avem noi încredere că El chiar știe ce este cel mai bine, chiar și atunci când nu vedem un răspuns imediat? Avem încredere că El va răspunde la timpul și în modul Său desăvârșit? Ce sfat ne dă Biblia în această privință?
•    Caută voia lui Dumnezeu, nu pe a ta! Matei 6:10; 1 Ioan 5:14,15
•    Analizează-ți motivațiile! Proverbele 16:2; Iacov 4:3
•    Gândește-te dacă ai un păcat care îți e drag! Psalmii 66:18; 1 Petru 3:12; Proverbele 15:29
•    Rămâi în Dumnezeu și în Cuvântul Său! Ioan 15:7
•    Ai credință când te rogi! Evrei 11:6; Iacov 1:6; Marcu 11:24; Matei 21:22
•    Vezi care este starea inimii tale (smerenie sau mândrie)! Iacov 4:6; 1 Petru 5:6
•    Fii stăruitor! 1 Tesaloniceni 5:17,18
•    Iartă-i pe ceilalți! Marcu 11:25,26
•    În cele din urmă, Dumnezeu vede imaginea de ansamblu și știe ce este cel mai bine pentru noi (Romani 8:28; Efeseni 3:20; Ieremia 29:11-13) Uneori răspunsul Lui este pur și simplu același ca pentru Pavel: „Harul Meu îți este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).


Un adevăr esențial care ne determină reacția la ceea ce par a fi rugăciuni fără răspuns este imaginea noastră despre Dumnezeu. Dacă Îl considerăm pe Dumnezeu distant și dezinteresat, relația noastră cu El are de suferit. În astfel de momente, caută în Biblie dovezi ale iubirii și grijii Lui față de tine și roagă-te ca imaginea ta distorsionată despre El să devină mai clară!

Comentariu EGW

Naaman Sirianul venise la profetul lui Dumnezeu așteptând să i se arate ce să facă pentru a fi vindecat de o boală dezgustătoare, lepra. I s-a poruncit să meargă și să se cufunde în Iordan de șapte ori. De ce nu a urmat imediat instrucțiunile lui Elisei, profetul lui Dumnezeu? ... Simțindu-se jignit și dezamăgit, s-a umplut de mânie și, plin de furie, a refuzat să urmeze calea simplă arătată de profetul lui Dumnezeu. El a zis: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Dar slujitorii lui i-au spus: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: Scaldă-te, şi vei fi curat.” Da, acest om important considera că este sub demnitatea lui să meargă la umilul râu Iordan și să se spele. Râurile pe care le-a menționat și le-a considerat mai de dorit erau înfrumusețate de copacii și dumbrăvile dimprejur care erau pline de idoli. Mulți se adunau la aceste râuri pentru a se închina acelor idoli, zeilor lor; prin urmare, nici pentru el nu ar fi însemnat nicio umilință. Dar urmarea instrucțiunile specificate de profet avea să aducă smerirea spiritului său mândru și înălțat. Ascultarea de bunăvoie avea să aducă rezultatul dorit. Naaman s-a spălat și a fost făcut sănătos.


Planurile noastre nu sunt întotdeauna planurile lui Dumnezeu. … În grija și interesul Său pline de iubire pentru noi, adesea, El, care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem noi înșine, nu ne permite să căutăm în mod egoist satisfacerea propriei noastre ambiții. … El ne cere să ne supunem Lui în multe privințe, dar făcând aceasta, noi renunțăm doar la ceea ce ne împiedică pe calea către cer. …


În viața viitoare, lucrurile neînțelese, care aici ne-au supărat și ne-au dezamăgit vor fi lămurite. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent neascultate și speranțele neîmplinite au fost printre cele mai mari binecuvântări pe care le-am primit. – Conflict and Courage, p. 228


Ca dătător al tuturor binecuvântărilor, Dumnezeu pretinde o anumită parte din tot ceea ce avem noi. Acesta este planul Său pentru susținerea lucrării de predicare a Evangheliei. Și, întorcându-I lui Dumnezeu această parte, noi arătăm prin aceasta prețuirea noastră pentru darurile Lui. Dacă reținem și nu-I dăm ce este al Său, cum putem noi oare să mai cerem binecuvântările Sale? Dacă suntem servi necinstiți în cele pământești, cum mai putem avea pretenția ca El să ne încredințeze lucrurile cerești? S-ar putea ca tocmai aici să fie secretul faptului că, la multe rugăciuni, nu primim răspuns. – Parabolele Domnului Hristos, p. 144

Pe vremea Domnului Isus, rugăciunile lungi și teatrale – cu cuvinte complexe și adesea învățate pe de rost – erau foarte apreciate. Isus a demascat acest gen de rugăciuni (vezi Matei 6:5-8) ca demonstrații ostentative de „evlavie”. Ucenicii L-au văzut pe Domnul Isus rugându-Se și știau că rugăciunea era o parte esențială din viața Sa (vezi Luca 5:16; Luca 6:12; Luca 9:18; Luca 22:41; Luca 24:30; Marcu 1:35; Marcu 6:46). Ei și-au dat seama că rugăciunea înseamnă mult mai mult decât crezuseră ei vreodată. Așa că ucenicii au venit la El cu rugămintea de a-i învăța să se roage. El le-a arătat că ne putem ruga simplu, în limbajul de zi cu zi. Le-a arătat că rugăciunile noastre trebuie să vină din inimă, să fie sincere.

3. Citește Luca 11:2-4 și Matei 6:5-15 și observă următoarele aspecte:
•    „Tatăl nostru care ești în ceruri: recunoașterea relației tale personale cu Tatăl tuturor.
•    Sfințească-se Numele Tău: recunoașterea sfințeniei lui Dumnezeu ne face să ne apropiem cu respect.
•    vie Împărăția Ta: dorul după revenirea lui Dumnezeu și după locuirea Duhului Sfânt în noi până când El va veni.
•    facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ: predarea noastră și rugăciunea ca voia Lui să se împlinească în viața noastră, având încredere că El știe cel mai bine, în loc să ne rugăm doar pentru ceea ce ne dorim noi.
•    Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi: cerem ce avem nevoie pentru a trăi, atât din punct de vedere fizic (hrană și apă), cât și spiritual (Isus Hristos și Cuvântul Său viu).
•    și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri: pocăință, căutarea iertării și amintirea faptului că trebuie să-i iertăm pe cei care ne-au greșit, așa cum Dumnezeu ne iartă pe noi.
•    și nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău: cerere de ocrotire și de adăpost față de răul din această lume (Psalmul 91).
•    Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin: conștientizarea că tot ce suntem, tot ce avem și tot ce facem Îi aparține lui Dumnezeu. Doar El merită slava și lauda noastră (1 Cronici 29:11).

Ce-ar fi dacă te-ai ruga mai mult și ți-ai întoarce fața spre Dumnezeu, în fiecare dimineață, pentru a vorbi cu Cel care te iubește mai mult decât oricine altcineva? Ce te oprește să faci lucrul acesta, chiar dacă știi că ar trebui? Roagă-te chiar acum, așa cum ne-a invitat Domnul Isus!

Comentariu EGW

Hristos nu ne-a lăsat această rugăciune ca model [Rugăciunea Domnească, Luca 11:2-4], ca oamenii să o repete ca o formă. A dat-o pentru a ne arăta cum ar trebui să fie rugăciunile noastre – simple, sincere și cuprinzătoare.
Multe rugăciuni sunt făcute fără credință. Se folosește o formulă fixă, o anume înșiruire de cuvinte, dar nu există o insistență reală. Aceste rugăciuni sunt vagi, nesigure; ele nu le aduc nicio ușurare celor care le rostesc și nicio alinare sau speranță altora. Sunt rugăciuni de formă, dar le lipsește spiritul, arătând că acela care cere nu-și simte nevoia. …


Învață să te rogi scurt și la obiect, cerând exact lucrul de care ai nevoie. Învață să te rogi cu voce tare acolo unde numai Dumnezeu te poate auzi. Nu înălța rugăciuni prefăcute, ci cereri fierbinți, pline de sentiment, exprimând foamea sufletului pentru Pâinea Vieții. Dacă ne-am ruga mai mult în taină, am putea să ne rugăm mai înțelept în public. Aceste rugăciuni îndoielnice și ezitante ar înceta. Și, când ne am angaja cu frații noștri în închinarea publică, am putea spori interesul întâlnirii, căci am aduce cu noi o parte din atmosfera cerului, iar închinarea noastră ar fi o realitate, și nu o simplă formă. … Dacă sufletul nu este atras în rugăciune în cămăruță și în timp ce este angajat în treburile zilei, acest lucru se va vedea în întâlnirea de rugăciune. …


Viața sufletului depinde de comuniunea obișnuită cu Dumnezeu. Nevoile personale sunt făcute cunoscute, iar inima este deschisă să primească binecuvântări noi. Recunoștința curge de pe buze sincere și înviorarea primită de la Isus se manifestă în cuvinte, în fapte de bunăvoință activă și în devoțiune publică. Există dragoste față de Isus în inimă și, acolo unde există dragoste, ea nu va fi reprimată, ci se va exprima. Rugăciunea personală, în taină, susține această viață interioară. Inima care Îl iubește pe Dumnezeu va dori să comunice cu El și se va sprijini pe El cu o încredere sfântă.


Să învățăm să ne rugăm în mod înțelept, exprimându-ne cererile cu claritate și precizie. Să ne rugăm … exprimând exact ce dorim, să cerem în mod concret lucrul de care avem nevoie. „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16). – Our High Calling, p. 130


Domnul Hristos primea continuu de la Tatăl ce trebuia să ne transmită nouă. … El a trăit, a gândit și S-a rugat nu pentru Sine, ci pentru alții. Dimineață după dimineață, din ceasurile petrecute cu Dumnezeu, El venea să le aducă oamenilor lumina cerului. El primea zilnic un nou botez cu Duhul Sfânt. În zorii fiecărei noi zile, Domnul Se deștepta din somnul Său, iar sufletul și buzele Sale erau unse cu har, pe care să-l poată împărți și altora. Cuvintele Îi erau chiar atunci date din curțile cerești, cuvinte pe care El să le poată spune la timpul potrivit celor obosiți și obidiți. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El, „o limbă iscusită ca să știu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă niște ucenici” (Isaia 50:4).


Ucenicii Domnului Hristos au fost foarte impresionați de rugăciunile Lui și de obiceiul Său de a avea o strânsă comuniune cu Dumnezeu. Într-o zi, după o scurtă absență de lângă Domnul lor, ei L-au găsit cufundat în rugăciune. Ca și când n-ar fi observat prezența lor, El a continuat Să se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund mișcate. Când Domnul a încetat să Se roage, ei I-au spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm!” – Parabolele Domnului Hristos, p. 139, 140

Putem urma structura simplă din Matei 6:5-15 pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus ca model de rugăciune, atunci când venim înaintea lui Dumnezeu singuri, cu familia noastră sau ca biserică, amintindu-ne că rugăciunea înseamnă să-I vorbim lui Dumnezeu ca unui prieten. Prea des rugăciunile noastre sunt pline de cereri, chiar dacă Domnul ne-a învățat că ele ar trebui să cuprindă mult mai multe elemente.

4. Citește rugăciunea din Daniel 9:4-19 și identifică diferitele ei părți! Cum ai putea include următoarele componente în rugăciunile tale?

Laudă: Lauda exprimă adorarea pentru persoana lui Dumnezeu și cum este El. Citește Psalmul 100, frumosul cântec de laudă adresat lui Dumnezeu! Gândește-te la multele nume ale lui Dumnezeu și la caracterul Său măreț! Laudă-L pentru că este Răscumpărătorul, Salvatorul, Mângâietorul, Vindecătorul, Păstorul cel Bun, Alfa și Omega și Stânca ta, ca să menționăm doar câteva roluri!


Mărturisire și iertare: Când vorbim cu Dumnezeu și rămânem în El, n-avem cum să nu renunțăm la ceea ce ne-ar putea ține pe loc sau ne-ar putea despărți de El. Cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, cu atât vedem mai clar nevrednicia și ticăloșia noastră. Asta ne face să-L implorăm să ne îndepărteze păcatele și să ne modeleze caracterul după chipul Său. Dacă ne așteptăm ca Dumnezeu să ne ierte, trebuie să fim gata să-i iertăm și noi pe alții. „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16).

Cereri: Cu ce provocări te confrunți, poate în ce privește familia, prietenii, sănătatea, banii, munca sau studiile? Unde mai exact ai nevoie ca Dumnezeu să-ți călăuzească pașii? Cine are nevoie de sprijinul tău și cum îl poți oferi? Roagă-te specific pentru aceste domenii și persoane, cerând să se facă voia lui Dumnezeu!


Mulțumire: Citește 1 Tesaloniceni 5:17,18 și gândește-te la binecuvântările din viața ta! Poate îți vin în minte lucruri importante, dar ce zici de lucruri mărunte, pe care de obicei le considerăm normale? Beneficiem constant de îndurările lui Dumnezeu, dar cât de puțină recunoștință exprimăm, cât de puțin Îl lăudăm pentru ceea ce a făcut pentru noi!

Care sunt lucrurile pentru care ar trebui să-L lauzi pe Dumnezeu, pe care să I le mărturisești, să I le ceri și pentru care să-I mulțumești? De ce nu faci aceste patru lucruri chiar acum?

Comentariu EGW

În Ziua Cincizecimii, Cel Infinit S-a revelat cu putere bisericii. Prin Duhul Său Sfânt, El a coborât din înălțimile cerului ca un vânt puternic și năprasnic în camera în care erau adunați ucenicii. Cuvinte de pocăință și mărturisire a păcatelor s-au împletit cu cântări de laudă pentru păcatele iertate. S-au auzit cuvinte de mulțumire și s-au rostit profeții. Tot cerul s-a plecat să privească și să adore înțelepciunea iubirii neasemuite și de neînțeles.


Apostolii și ucenicii au fost pierduți de uimire și au exclamat: „Iată, aici este dragostea!” Au prins cu putere darul împărtășit. Inimile lor erau încărcate cu o generozitate atât de deplină, atât de profundă, atât de cuprinzătoare, încât i-a îndemnat să meargă până la marginile pământului, mărturisind: „Dumnezeu să ne ferească să ne lăudăm cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” Ei erau plini de o dorință intensă de a-i vedea adăugați la biserică pe cei ce trebuiau să fie mântuiți. …


După cum ucenicii au pornit să propovăduiască Evanghelia, um­pluți de puterea Duhului Sfânt, tot așa trebuie să meargă astăzi slujitorii lui Dumnezeu. Peste tot în jurul nostru sunt câmpuri albe, gata pentru seceriș. Aceste câmpuri trebuie să fie secerate. Noi trebuie să începem lucrarea, umpluți de o dorință altruistă de a duce mesajul milei la aceia care se află în întunericul rătăcirii și al necredinței. Dumnezeu va mișca inimile credincioșilor pentru a-Și duce mai departe lucrarea în regiunile îndepărtate. …


Domnul Dumnezeu este legat printr-o promisiune veșnică de a da putere și har oricui este sfințit prin ascultarea de adevăr. Isus Hristos, căruia I-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, Se unește în simpatie cu instrumentele omenești consacrate Lui – sufletele sincere care se împărtășesc zi de zi din Pâinea lui Dumnezeu „care Se pogoară din cer” (Ioan 6:33). Biserica de pe pământ, unită cu biserica din cer, poate realiza totul. – That I May Know Him, p. 344
Domnul cere de la noi să dăm mărturie despre bunătatea Lui. …


Mărturia noastră despre credincioșia Sa este mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru a i-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaștem harul Său, așa cum este făcut cunoscut prin sfinții din vechime, dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experiențe. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeiești. Fiecare om are o viață deosebită de a tuturor celorlalți și o experiență cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu dorește ca laudele noastre să se înalțe către El, purtând amprenta individualității noastre. Toate aceste recunoașteri prețioase pentru lauda slavei harului Său, când sunt susținute de o viață curată, creștinească, au o putere de neînvins, care lucrează pentru salvarea oamenilor. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 277 (26 septembrie)

5. De ce să ne rugăm dacă Dumnezeu știe deja totul? Matei 6:7,8, Filipeni 4:6

„Nu pentru că ar fi necesar să-I facem cunoscute lucruri despre noi, ci pentru că așa ajungem noi mai capabili să Îl acceptăm. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu la noi, ci ne înalţă pe noi la El” (Calea către Hristos, p. 93). Dumnezeu ne cunoaște dorințele, nevoile și intențiile. Dar rugăciunea este bună pentru noi. Ea ne invită să ne oprim din agitația vieții, să recunoaștem că Dumnezeu este suveran și să ne așezăm la picioarele Sale. În același timp, rugăciunea deschide căi prin care Dumnezeu poate acționa, la cererea noastră. Duhul Sfânt mijlocește pentru noi atunci când nu știm cum să ne rugăm adecvat (Romani 8:26,27).

De ce să ne rugăm când totul este bine? Mulțumirea de sine și mândria (vezi Studiul 3) pot fi o mare piedică în calea unei vieți de rugăciune puternice. Dacă ne-am conștientiza nevoia reală de Dumnezeu, am veni la El mult mai des. Dacă îngerii desăvârșiți I se închină lui Dumnezeu, de ce am crede că noi, păcătoșii, nu avem nevoie să facem la fel? Ce ne spun Matei 5:6 și Isaia 44:3 despre acest adevăr?


Care este rolul credinței în rugăciune? Citește Evrei 11:6 și Marcu 11:24, apoi meditează asupra acestor cuvinte: „Rugăciunea şi credinţa sunt strâns legate şi trebuie studiate împreună. […] Isus afirmă clar că tot ce cerem trebuie să fie conform voinței lui Dumnezeu. Trebuie să cerem lucrurile pe care ni le-a promis şi să folosim orice primim pentru a împlini voia Sa. Odată îndeplinite condiţiile, făgăduinţa este categorică. [...] Nu trebuie să căutăm vreo dovadă exterioară a binecuvântării” (Ellen G. White, Educație, p. 257, 258).


Cu cine ar trebui să mă rog? Ar trebui să te rogi în primul rând personal (doar tu și Dumnezeu), pentru că rugăciunea și studiul Bibliei sunt seva relației cu Dumnezeu. Analizează-ți inima în timp ce Îi vorbești lui Dumnezeu și Îl asculți (Matei 6:6)! Ar trebui apoi să te rogi cu familia sau în grupuri mici (Faptele 12:12), pentru că „acolo unde sunt doi sau trei adunați”, este și Dumnezeu (Matei 18:20). Apoi, ar trebui să te rogi cu biserica (Iacov 5:13-16).

Cum ar trebui să ascult? Rugăciunea nu înseamnă doar a-I vorbi lui Dumnezeu, ci trebuie să Îl lăsăm să ne și curețe și să aibă ceva de spus în viața noastră. Cel mai clar și sigur mod de a face lucrul acesta este să citim Biblia și să combinăm rugăciunea cu studiul biblic în timpul devoțional. Fii atent să nu-ți golești mintea sau să asculți doar propriile tale gânduri, în loc să cauți răspunsuri în Cuvântul lui Dumnezeu!

Care dintre aspectele de mai sus ți se pare cel mai dificil?

În Scripturi se află făgăduințe prețioase pentru aceia care așteaptă ajutorul Domnului. Cu toții dorim un răspuns imediat la rugăciunile noastre și, dacă nu primim un răspuns imediat, suntem ispitiți să ne descurajăm. Așadar, experiența m-a învățat că aceasta este o greșeală mare. Amânarea răspunsului este pentru binele nostru deosebit. Noi avem ocazia de a vedea dacă credința noastră este adevărată și sinceră sau schimbătoare ca valurile mării. Trebuie să ne legăm pe altar cu funiile puternice ale credinței și dragostei și să lăsăm răbdarea să-și îndeplinească lucrarea ei desăvârșită. Credința se întărește printr-o exercitare continuă. Așteptarea aceasta nu înseamnă că, dacă Îi cerem Domnului vindecarea, noi nu avem nimic de făcut. Dimpotrivă, noi trebuie să folosim cât mai bine mijloacele pe care Domnul, în bunătatea Sa, ni le-a pus la dispoziție pentru împlinirea nevoilor noastre. – Rugăciunea, p. 110


Obiectivul special al capului familiei trebuie să fie acela de a face serviciul de închinare foarte interesant. Cu puțină gândire și pregătire atentă pentru momentul când venim în prezența lui Dumnezeu, altarul familial poate fi plăcut și plin de rezultate pe care numai veșnicia le va descoperi. Tatăl să aleagă o secțiune din Scripturi interesantă și ușor de înțeles. Câteva versete vor fi suficiente pentru a furniza o lecție ce poate fi studiată și practicată în timpul zilei. Pot fi puse întrebări și pot fi făcute câteva remarci interesante sau poate fi prezentată, scurt și la subiect, o întâmplare, ca exemplu. Pot fi cântate cel puțin câteva strofe dintr-o cântare vioaie, iar rugăciunea făcută trebuie să fie scurtă și la subiect. Cel ce conduce în rugăciune nu trebuie să se roage pentru orice, ci să-și exprime nevoia în cuvinte simple și să-L laude pe Dumnezeu cu recunoștință.


Trezirea și întărirea dragostei de studiu al Bibliei depinde mult de folosirea serviciului de închinare. Altarul de dimineață și cel de seară trebuie să constituie momentele cele mai plăcute și mai folositoare ale zilei. Să fie înțeles că în aceste momente nu trebuie să se strecoare gânduri neplăcute și rele, că părinții și copiii se adună să se întâlnească cu Isus și să invite în cămin prezența îngerilor sfinți. Serviciul să fie scurt și plin de viață, adaptat la ocazie și variat din când în când. Toți să se unească în cititul Bibliei, să învețe și să repete adesea Legea lui Dumnezeu. Interesul copiilor va crește dacă uneori li se permite să aleagă ei textele. Întrebați-i în legătură cu ce s-a citit și lăsați-i să pună și ei întrebări. Menționați tot ce va servi la exemplificarea înțelesului celor citite. Lăsați-i și pe cei mici să se roage, dacă în felul acesta serviciul nu este făcut prea lung, și ei să se unească în cântare chiar dacă este numai o singură strofă. – Îndrumarea copilului, p. 521, 522

„Dacă ne lăsăm ghidați de îndoielile şi de temerile noastre sau dacă nu suntem dispuşi să credem până când nu reuşim să găsim răspuns la orice problemă pe care nu o înţelegem cu claritate, dificultăţile noastre vor deveni tot mai multe şi mai complicate. Dar, dacă venim la Dumnezeu cu simțământul profund al neputinței și conștienți de dependența noastră de El şi dacă Îi facem cunoscute nevoile noastre, cu umilinţă şi cu încredere, Cel a cărui cunoaștere este fără margini, care Își vede toată creaţia şi conduce totul prin voinţa şi Cuvântul Său, poate şi va asculta strigătele noastre şi va face ca lumina să strălucească în inima noastră” (Calea către Hristos, p. 96, 97).


De reținut: Biblia ne prezintă persoane care aveau o viață de rugăciune vie și statornică, dar și pe altele care nu o aveau așa. Pe măsură ce îi cercetăm paginile, vom găsi întotdeauna în Biblie pe cineva cu care ne putem identifica, indiferent de starea relației noastre cu Dumnezeu. Vom descoperi și multe, foarte multe promisiuni care ne vor încuraja și ne vor îndruma în viața devoțională. Ținta noastră ar trebui să fie creșterea spirituală – ochii noștri să fie ațintiți asupra Domnului Isus, exemplul suprem în toate lucrurile, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre.
Zilnic:
2 Cronici 15
2 Cronici 16
2 Cronici 17
2 Cronici 18
2 Cronici 19
2 Cronici 20
2 Cronici 21

Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 13, „Alimente vătămătoare…” – „Învățați-i pe copii…”

1. De ce Ben-Hadad a rupt legământul cu Baeșa? 

2. Ce a făcut Iosafat în al treilea an al domniei lui?

3. Care e mesajul transmis de Iosafat judecătorilor? 

4. Cine a omorât cu sabia pe toți frații săi? 

5. Ce face hrana grea și stimulativă? 

Privire generală
Rugăciunea este o nevoie umană universală. Dar strigătele noastre către Dumnezeu adesea par să se risipească într-un gol, rămânând fără răspuns. Cartea Psalmii este o colecție remarcabilă de rugăciuni bazate pe speranța și dorința omului de a primi răspunsuri divine. Rugăciunea din Psalmul 62, de exemplu, începe cu tăcerea umană, care așteaptă răspunsul lui Dumnezeu (Psalmii 62:1,5), apoi continuă cu un apel adresat tuturor oamenilor de a se încrede în Dumnezeu și de a se ruga „în orice vreme” (Psalmii 62:8). În final, psalmul transmite asigurarea că Dumnezeu va răspunde (Psalmii 62:11).


Săptămâna trecută am studiat teologia rugăciunii și am reflectat asupra semnificației ei spirituale. În această săptămână vom avea în vedere experiența reală a rugăciunii așa cum s-a manifestat în viața diferitelor personaje biblice ale căror implorări către Dumnezeu au fost auzite și au primit răspuns.

Comentariu
Trei personaje biblice au fost selectate pentru a ne inspira să ne rugăm. Primul personaj este Ana (1 Samuel 1:6-17), ale cărei rugăciuni încep cu durere și se termină cu bucurie (1 Samuel 2:1-11). Al doilea este Ilie, a cărui rugăciune dramatică de proclamare și apoi de tăcere a fost o puternică mărturie pentru cei care au asistat la confruntarea dintre Dumnezeu și Baal pe muntele Carmel (1 Regi 18; 19:18). Al treilea este Daniel, care Îl imploră pe Domnul printr-o rugăciune de cerere și de speranță (Daniel 9:3-19).
Rugăciuni de amărăciune și de bucurie: Ana (1 Samuel 1:6 – 2:11)


Istoria Anei începe cu relatarea despre un om evlavios (1 Samuel 1:3) cu o genealogie impresionantă (1 Samuel 1:1). Textul face referire și la cei doi fii ai preotului Eli, care sunt prezenți la cortul întâlnirii din Șilo (1 Samuel 1:3). Eli însuși șade pe un scaun la intrarea în cort (1 Samuel 1:9). Dar protagonista neașteptată a istorisirii este Ana, care era sterilă – nu putea avea copii (1 Samuel 1:6). Textul biblic relatează că ea se roagă de două ori (1 Samuel 1:10,11; 1 Samuel 2:1-10). Prima dată, ea înalță o rugăciune care izvorăște din „sufletul [ei] amărât” (1 Samuel 1:10). În durerea ei, Îl roagă pe Domnul să-i ofere un răspuns. A doua rugăciune a Anei este o revărsare de bucurie ca reacție la intervenția plină de har a lui Dumnezeu. Textul biblic este saturat de tema rugăciunii: cuvântul în sine și alți termeni asociați, precum „am cerut”, apar de 7 ori în pasaj (1 Samuel 1:10,12,17,20,26,27; 1 Samuel 2:1).


Rugăciunea de amărăciune: Prima rugăciune a Anei provine din lipsa ei de speranță. Ea este nefericită, nu mănâncă și plânge de durere. Dorința Anei de a avea un copil nu este împlinită, căci Domnul i-a închis pântecele. Sterilitatea o face ținta batjocurii în propria casă; în fiecare an când urca la casa Domnului, Ana era provocată de rivala ei (1 Samuel 1:7). Ca situația să fie și mai nefericită, preotul Eli îi disprețuiește și el rugăciunea. El crede că este beată, pentru că doar buzele i se mișcă atunci când se roagă, vocea nu i se aude (1 Samuel 1:13). Dar amărăciunea Anei se transformă brusc în speranță. Drept urmare, ea mănâncă și nu mai este tristă (1 Samuel 1:18). 
Istoria nașterii miraculoase a lui Samuel amintește de matriarhele Sara, Rebeca și Rahela: „Domnul Și-a adus aminte”; „Ana a rămas însărcinată” (1 Samuel 1:19,20; compară cu Geneza 21:1; Geneza 30:22).


Rugăciunea de bucurie: Istoria Anei culminează cu o nouă rugăciune, plină de bucurie. De data aceasta, Ana nu mai este nefericită și singură. Ea se închină acum la casa Domnului împreună cu soțul și copilul ei, pe care îl aduce înaintea preotului Eli ca împlinire a rugăciunii ei (1 Samuel 1:26,27). A doua rugăciune a Anei, rugăciunea de bucurie, contrastează cu prima ei rugăciune, când era nefericită și se tânguia. Acum, Ana se bucură și Îl slăvește pe Domnul. Această rugăciune, atât profetică, cât și mesianică, trimite cu gândul la rugăciunea de laudă a Mariei (Luca 1:46-55).
Rugăciuni de proclamare și de tăcere: Ilie (1 Împărați 18; 1 Împărați 19:18)


În Israel nu plouase de peste trei ani. Profetul Ilie îl provoacă apoi pe regele Ahab la o dispută (1 Împărați 18:19). Confruntarea dintre Ilie și profeții lui Baal are loc pe muntele Carmel. Ilie propune ca preoții lui Baal să-și invoce zeul să trimită foc peste jertfa de pe altarul pe care îl construiseră. În același fel, Ilie va cere Domnului să facă același lucru cu jertfa de pe altarul pe care îl construise și el (1 Împărați 18:24).


Rugăciunea profeților lui Baal nu primește răspuns. Profeții lui Baal se roagă. Își invocă zeul de mai multe ori – „Baale, auzi-ne!” – dar nu primesc niciun răspuns. Se aruncă pe altar, strigă și se automutilează. În zadar. Nu primesc niciun răspuns (1 Împărați 18:26,29).
Rugăciunea lui Ilie este ascultată. Atunci Ilie toarnă apă peste jertfa închinată lui Dumnezeu și în jurul ei, apoi se roagă (1 Împărați 18:33-35). Ca răspuns, se coboară foc din cer și mistuie jertfa, în ciuda faptului că era îmbibată cu apă. Ilie nu aude niciun glas ca răspuns la rugăciunea lui. Revărsarea focului este singurul indiciu că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.


Ilie îl invită pe rege să se ridice, să mănânce și să bea, pentru că vine ploaia (1 Împărați 18:41). Apoi Ilie își trimite slujitorul de șapte ori să verifice dacă se văd semne de ploaie. Când, în cele din urmă, vine, ploaia este atât de puternică încât Ilie trebuie să-l însoțească pe rege pentru ca nu cumva să fie oprit din drum. Din nou, Ilie nu aude glasul lui Dumnezeu care să-i descopere voia Lui; ploaia este dovada că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea.


În ciuda minunii focului din cer și a demonstrației prezenței lui Dumnezeu, Izabela, căreia Ahab îi spusese despre minunea de pe muntele Carmel, refuză în continuare să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu. Ea pornește pe urmele lui Ilie, care, pentru prima dată, se teme pentru viața lui. Ilie se roagă lui Dumnezeu și se tânguie cu amar că toți L-au părăsit pe Domnul, cu excepția lui (1 Împărați 19:10; compară cu 1 Împărați 18:22). Agravată de frică, amărăciunea lui se adâncește și Ilie se teme pentru viața lui în fața amenințărilor cu moartea ale Izabelei (1 Împărați 19:3).


Un susur blând și subțire: Ilie fuge de Izabela și se ascunde într o peșteră. În acest moment al narațiunii, glasul lui Dumnezeu se face auzit pentru prima dată. Dar vocea divină are un ton ironic: „Ce faci tu aici, Ilie?” (1 Împărați 19:9). Pentru a-și justifica starea de descurajare, Ilie pretinde că el este singurul rămas dintre cei credincioși în Israel ca să Îl apere pe Domnul (1 Împărați 19:10). Dumnezeu nu răspunde acestei afirmații, iar când îi răspunde în cele din urmă lui Ilie, glasul Său nu se aude în vântul tare și puternic, nici în cutremur sau în foc (1 Împărați 19:11,12). În mod neașteptat, Ilie aude doar „un susur blând și subțire” (1 Împărați 19:12). Expresia ebraică qol demamah daqah înseamnă literal „vocea unei tăceri fine”. Doar atunci Ilie înțelege că se află în prezența lui Dumnezeu (1 Împărați 19:13). Sunetul senzațional al focului și cel al ploii au fost minuni care au demonstrat puterea lui Dumnezeu. Dar într-o măsură și mai mare decât aceste fenomene sonore, vocea tăcerii lui Dumnezeu se aude ca cea mai evidentă manifestare a prezenței Sale și ca o proclamare răsunătoare a revelației divine.


O rugăciune stăruitoare și plină de speranță (Daniel 9:3-19)
Rugăciunea lui Daniel nu este un simplu exercițiu literar sau un tratat teologic; ea este expresia unei legături strânse cu Dumnezeu, care este atât departe, cât și aproape. Apropierea lui Dumnezeu este sugerată de modul în care Daniel I se adresează, ca Dumnezeului său personal. Apelativul ’adonai, „Domnul meu”, care exprimă apropierea lui Dumnezeu, este cel mai frecvent titlu divin din rugăciune (Daniel 9:4,7,9,15-17,19 [de trei ori]). Distanța lui Dumnezeu este exprimată prin celălalt nume al Său, ha’elohim, „Dumnezeul”. Totuși, așa cum se poate vedea, Daniel, care Îl descrie pe Dumnezeu ca Dumnezeul „mare și înfricoșat” (Daniel 9:4), Îl identifică și ca Dumnezeul său personal, „m-am rugat Domnului Dumnezeului meu”. Contrastul dintre Dumnezeul credincios (Daniel 9:4) și oamenii păcătoși și necredincioși (Daniel 9:5,6) accentuează distanța dintre Dumnezeu și oameni, prin gravitatea păcatului lor și nevoia de a se apropia de Domnul.


Rugăciunea se încheie cu o implorare: ’adonai, „Doamne”, care se repetă de două ori, de fiecare dată însoțită de un verb menit să atragă atenția lui Dumnezeu: „Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi!” (Daniel 9:19). Rugăciunea lui Daniel are în vedere mântuirea poporului lui Dumnezeu. Daniel, cu o intensitate profundă, tânjește după un răspuns divin: „Lucrează și nu zăbovi!” Această rugăciune stăruitoare, la care răspunsul este profeția de 70 de săptămâni (Daniel 9:24-27), duce la prima venire a lui Hristos. Aceeași dorință stăruitoare răsună și în întrebarea îngerului: „Până când [...]?” (Daniel 8:13). Această întrebare își va primi răspunsul în viziunea celor 2.300 de seri și dimineți, care duc la ziua escatologică a judecății ce precedă a doua venire a Domnului Isus (Daniel 8:14).

Aplicație
Sugestie pentru instructor: La această secțiune practică, grupa se va concentra pe modelul de rugăciune pe care Domnul Isus l-a propus în Matei 6:9-13. Roagă un membru din grupă să citească acest pasaj! Invită-i pe membrii grupei să extragă din rugăciunea Mântuitorului sfaturi practice sau principii pentru viața de zi cu zi, așa cum sunt descrise mai jos! Roagă-i pe membri să fie pregătiți să împărtășească, Sabatul următor, cum aplicarea acestor principii le-a îmbogățit viața de rugăciune!


Principiul 1 – Tatăl nostru care ești în ceruri: Când te rogi, conștientizează că Dumnezeu este Tatăl tău, care este aproape de tine, dar Se află totuși în ceruri!
Principiul 2 – Vie Împărăția Ta: Când te rogi, gândește-te la Împărăția viitoare a lui Dumnezeu ca la un loc al păcii, dreptății și iubirii! Include această speranță în relațiile tale cu oamenii, atunci când mănânci, bei, lucrezi și te recreezi!
Principiul 3 – Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ: Aplică acest principiu al rugăciunii atunci când iei decizii! Tot ce îți dorești așază pe altarul lui Dumnezeu! Adu această atitudine de supunere desăvârșită, care este o pregustare a cerului, în relațiile tale cu ceilalți, cedând cu smerenie în fața nevoilor lor și prețuindu-i pe alții ca pe tine însuți!
Principiul 4 – Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi: Implică-te într-un proiect de caritate pentru a-i binecuvânta și a-i ajuta pe alții! Atunci când mănânci, fii moderat în consum, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru ceea ce ți-a dat și nefiind stăpânit de poftă!
Principiul 5 – Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri: Roagă-L pe Dumnezeu să ierte pe cineva care ți-a făcut rău și apoi să îți dea și ție harul să ierți și tu acea persoană! Viziteaz-o și invit-o la masă! (Nu este neapărat nevoie să îi spui că ai iertat-o, decât dacă Duhul îți deschide o oportunitate și te îndeamnă clar să faci acest lucru. Ideea este să fii plin de iubire și bunătate și să interacționezi fără niciun fel de amărăciune în inima ta.)
Principiul 6 – Și nu ne duce în ispită: Roagă-L pe Dumnezeu să te întărească pentru a rezista ispitei! În același timp, cere-I să îți dea puterea de a închide ușa în fața ispitei! Evită să guști, să atingi sau să privești orice lucru care te-ar putea îndepărta de Dumnezeu!
Principiul 7 – Izbăvește-ne de cel rău: Roagă-L pe Dumnezeu să te elibereze de o anumită slăbiciune sau înclinație spre rău pe care o ai! Cere-I biruință!