Voința umană liberă, iubirea divină și providența

Text de memorat

De memorat: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi ___în Mine. În lume veţi avea __, dar ___, Eu am __ lumea” (Ioan 16:33).

„Providență” este termenul utilizat pentru a descrie acțiunile lui Dumnezeu în lume. Ceea ce gândim despre providență contează enorm pentru modul în care ne raportăm la Dumnezeu, la alții și la problema răului. Creștinii au diverse concepții cu privire la providență. Unii cred că Dumnezeu Își exercită puterea așa încât toate evenimentele de pe pământ să se întâmple așa cum se întâmplă și El ar alege inclusiv cine va fi mântuit și cine va fi pierdut. Din această perspectivă, oamenii nu ar fi liberi să aleagă decât ceea ce hotărăște Dumnezeu. De fapt, în această viziune, până și dorințele omenești ar fi determinate de Dumnezeu.

În schimb, dovezi biblice puternice arată că Dumnezeu nu determină tot ceea ce se întâmplă, ci El oferă libertate de alegere/voință liberă/liberul-arbitru, până într-acolo încât oamenii (și îngerii) pot alege să acționeze direct împotriva voii Lui. Istoria căderii, a păcatului și a răului este expresia dramatică și tragică a rezultatelor utilizării abuzive a acestei voințe libere. Planul de mântuire a fost instituit pentru a remedia tragedia provocată de folosirea greșită a acestui liber-arbitru.


22 februarie: Ziua Radio Mondial (colectă)
 

Comentariu EGW

Lucrările făcute de Dumnezeu pentru poporul Său ar trebui să fie repetate adesea. Cât de des aşeza Domnul pietre de aducere-aminte despre purtarea Sa faţă de vechiul Israel! Ca să nu uite istoria trecutului, El i-a poruncit lui Moise să pună acele evenimente într-o cântare, iar părinţii să-i înveţe pe copii cuvintele cântării. Ei trebuiau să ridice semne de aducere-aminte şi să le aşeze la vedere. S-au făcut eforturi speciale pentru păstrarea lor, pentru ca, atunci când copiii aveau să întrebe despre acele lucruri, întreaga istorie să poată fi repetată. Astfel, erau păstrate vii în minte lucrările providenţiale şi deosebita bunătate şi îndurarea lui Dumnezeu, manifestate prin purtarea Lui de grijă şi prin eliberarea poporului Său. Noi suntem îndemnaţi să ne aducem „aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe” (Evrei 10:32). Pentru poporul Său din această generaţie, Domnul a acţionat ca un Dumnezeu care face minuni. Este nevoie ca istoria cauzei lui Dumnezeu să fie adusă adesea înaintea poporului, tineri şi vârstnici. Avem nevoie să ne aducem adesea aminte de bunătatea lui Dumnezeu şi să-L lăudăm pentru lucrările Lui minunate. – Mărturii, vol. 6, p. 364

Sunt trei căi prin care Domnul ne descoperă voia Lui, ca să ne îndrume şi să ne facă în stare să-i îndrumăm şi noi pe alţii. Cum putem deosebi glasul Său de cel al unui străin? Cum îl putem deosebi de cel al unui păstor fals? Dumnezeu ne descoperă voia Sa în Cuvântul Său, în Sfânta Scriptură. Glasul Său ni se descoperă şi în lucrările providenţiale şi îl vom putea recunoaşte dacă nu ne vom îndepărta sufletul de El umblând pe căile noastre, acţionând conform voinţei noastre şi urmând îndemnurile unei inimi nesfinţite până când simţurile devin atât de confuze, încât nu mai pot să discearnă lucrurile veşnice, iar glasul lui Satana nu mai este recunoscut, ci este acceptat ca fiind glasul lui Dumnezeu.
O altă cale prin care glasul lui Dumnezeu se face auzit sunt apelurile Duhului Său Sfânt, care produc impresii asupra inimii şi se manifestă în caracter. – Mărturii, vol. 5, p. 512
Supărări şi neplăceri zilnice asaltează calea celor tineri şi a celor bătrâni. Cei care vor să ducă o viaţă plină de răbdare, de dragoste şi de bucurie să se roage. Doar primind ajutor continuu de la Dumnezeu putem obţine biruinţă asupra eului.

În fiecare dimineaţă, consacraţi-vă pe voi şi pe copiii voştri lui Dumnezeu pentru acea zi. Nu vă faceţi socoteli pentru luni sau ani, acestea nu vă aparţin. Nu vă este dată decât o zi scurtă. Ca şi când ar fi ultima voastră zi pe pământ, lucraţi pentru Domnul în toate orele ei. Aşezaţi toate planurile voastre înaintea lui Dumnezeu, ca să fie împlinite sau abandonate după cum va arăta providenţa Sa. Acceptaţi planurile Sale în locul celor întocmite de voi, chiar dacă acceptarea lor vă cere să renunţaţi la propriile proiecte. În felul acesta, viaţa voastră va fi modelată mai mult şi mai mult după exemplul divin. „Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). – Mărturii, vol. 7, p. 44
 

„Dumnezeu este suveran” – îi învăța pastorul de tineret pe adolescenții din grupa lui de gimnaziu. „Adică El controlează tot ce se întâmplă.” Un adolescent șocat a întrebat: „Atunci, Dumnezeu controla totul și când a murit câinele meu? De ce mi-ar ucide Dumnezeu câinele?” Încercând să răspundă, pastorul i-a spus: „Este o întrebare grea. Dar uneori Dumnezeu permite să trecem prin perioade grele ca să fim pregătiți pentru lucruri și mai grele pe viitor. Îmi aduc aminte ce greu mi-a fost când mi-a murit și mie câinele. Dar acea experiență m-a ajutat să fac față unei perioade și mai dificile, mai târziu, când mi-a murit bunica. Are sens?” După o pauză lungă, adolescentul a întrebat: „Deci Dumnezeu mi-a ucis câinele ca să mă pregătească pentru când îmi va ucide bunica?” (vezi John C. Peckham, Divine Attributes…, 2021, p. 141).

Oamenii presupun uneori că tot ce se întâmplă se întâmplă întocmai cum vrea Dumnezeu, că tot ce are loc în lume este exact așa cum a vrut Dumnezeu. La urma urmei, Dumnezeu este atotputernic. Cum ar putea atunci să se întâmple ceva ce El nu vrea să se întâmple? Prin urmare, orice se întâmplă, oricât de rău, a fost voia lui Dumnezeu. Iată ce susține această teologie!
 

1. Conform pasajelor din Psalmii 81:11-14; Isaia 30:15,18; Isaia 66:4 și Luca 13:34, înțelegi că voia lui Dumnezeu se împlinește întotdeauna sau nu?

Deși mulți oameni cred că Dumnezeu trebuie să obțină întotdeauna ceea ce vrea, Biblia ne spune ceva destul de diferit. În nenumărate rânduri, Scriptura Îl descrie pe Dumnezeu având dorințe neîmplinite. Adică ceea ce se petrece în lume este adeseori opusul a ceea ce Dumnezeu preferă să se petreacă. În multe cazuri, Dumnezeu declară explicit că se întâmplă exact invers față de cum dorește El. Dumnezeu a vrut un anumit deznodământ pentru poporul Său, dar poporul a ales altul. Dumnezeu Însuși Se plânge: „Poporul Meu n-a ascultat glasul Meu. [...] O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aș înfrunta pe vrăjmașii lor” (Psalmii 81:11,13,14).

Gândește-te la implicațiile teologiilor care atribuie voinței divine directe tot ceea ce se întâmplă în lume. Ce probleme profunde, mai ales în contextul răului, ar crea o astfel de teologie?

Comentariu EGW

În faţa celor mai categorice porunci ale lui Dumnezeu, oamenii îşi urmează propriile înclinaţii şi apoi au îndrăzneala să se roage, ca să-L convingă pe Dumnezeu să le permită să acţioneze contrar voinţei Sale clar exprimate. Domnului nu Îi plac astfel de rugăciuni. Satana vine lângă astfel de persoane, aşa cum a venit lângă Eva, în Eden. … Lumea religioasă este învăluită într-un giulgiu de întunecime morală. Superstiţia şi bigotismul controlează minţile oamenilor şi le orbesc judecata, astfel că nu mai văd datoria pe care o au faţă de semenii lor şi aceea de a se supune în ascultare indiscutabilă faţă de voinţa lui Dumnezeu.

… Dar Dumnezeu nu Se lasă batjocorit. El le va îngădui să-şi urmeze dorinţele inimii. Psalmii 81:11,12: „Dar poporul Meu n-a ascultat glasul Meu... Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor.” – Mărturii, vol. 3, p. 72, 73
Când aveți căderi, când sunteți amăgiți și păcătuiți, să nu simțiți că nu vă puteți ruga, că nu sunteți vrednici să veniți înaintea Domnului. … Cu brațele întinse, El așteaptă să-l întâmpine pe fiul risipitor. Du-te la El și spune-I despre greșelile și eșecurile tale! Roagă-L să te întărească pentru o nouă strădanie. El nu te va dezamăgi niciodată, nu va abuza niciodată de încrederea ta.
 „În seninătate și încredere va fi tăria voastră.” Hristos cunoaște puterea ispitelor tale și tăria puterii tale de a te împotrivi. Mâna Lui este întotdeauna întinsă cu o delicatețe compătimitoare față de fiecare copil suferind. Celui ispitit și descurajat El îi spune: Tu ești un copil pentru care am suferit și am murit; nu poți să te încrezi în Mine? „Puterea ta să țină cât zilele tale” (Deuteronomul 33:25). – Lift Him up, p. 299

O, cât de mult este dezonorat Hristos de aceia care, pretinzând că sunt creştini, fac de ruşine numele pe care îl poartă prin faptul că viaţa lor nu corespunde mărturisirii lor, prin faptul că nu se tratează unul pe altul cu dragostea şi cu respectul pe care Dumnezeu aşteaptă ca ei să le manifeste prin cuvinte amabile şi prin fapte binevoitoare!
Forţele adâncului se agită cu putere. Rezultatul – război şi vărsare de sânge. Atmosfera morală este otrăvită de fapte pline de cruzime, odioase. Spiritul de dezbinare se răspândeşte şi abundă în orice loc. …

Cel care vede dincolo de suprafaţă, care citeşte inima tuturor oamenilor, spune despre aceia care au avut multă lumină: … „Toţi aceştia îşi aleg căile lor şi sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor. De aceea şi Eu voi alege ce este spre nefericirea lor şi voi aduce peste ei lucrurile de care se tem, căci, când am chemat Eu, n-au răspuns şi, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea şi au ales ce nu-Mi place!” (Isaia 66:3,4). „Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună”, „pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi”, „ci au găsit plăcere în nelegiuire” (2 Tesaloniceni 2:11,10,12). – Mărturii, vol. 8, p. 248, 249
 

În Scriptură se manifestă puterea uimitoare a lui Dumnezeu. Biblia include nenumărate narațiuni în care El Își exercită puterea și face minuni. În ciuda acestui fapt, se întâmplă multe lucruri nedorite de Dumnezeu.

2. Ce înveți despre puterea lui Dumnezeu din pasaje precum: Apocalipsa 11:17; Ieremia 32:17-20; Luca 1:37, Matei 19:26 și Evrei 1:3?

Aceste texte ne învață că Dumnezeu este atotputernic și că susține lumea prin puterea Sa. Apocalipsa Îl menționează pe Dumnezeu ca Domn atotputernic/Cel Atotputernic (vezi 2 Corinteni 6:18; Apocalipsa 1:8; Apocalipsa 11:17; Apocalipsa 16:14; Apocalipsa 19:15; Apocalipsa 21:22). Cuvântul tradus cu „atotputernic” (gr. pantokrator) poate fi tradus și cu „omnipotent”/„cu putere nelimitată”. Faptul că Dumnezeu are putere nelimitată nu este doar afirmat în cuvinte, ci se și observă în acțiunile Sale reale uimitoare, când Își folosește puterea ca să-Și elibereze poporul sau intervine în alt mod miraculos în lume.

Dar a spune că Dumnezeu este atotputernic nu înseamnă că Dumnezeu poate face absolut orice. Scriptura ne învață că există unele lucruri pe care Dumnezeu nu le poate face; de exemplu 2 Timotei 2:13 declară că Dumnezeu „nu Se poate tăgădui singur” (VDC)/„nu va acționa (niciodată) contra propriei Sale naturi” (BVA). În consecință, majoritatea creștinilor sunt de acord că Dumnezeu este cu putere nelimitată, însemnând că Dumnezeu are puterea de a face orice nu implică o contradicție – adică face orice este posibil din punct de vedere logic și în concordanță cu natura Lui. Faptul că unele lucruri nu Îi sunt posibile lui Dumnezeu, pentru că ar implica o contradicție, este evident în rugăciunea Domnului Isus din Ghetsimani. Deși afirmase că „la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putință” (Matei 19:26), Domnul Hristos S-a rugat Tatălui, odată cu apropierea răstignirii: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (Matei 26:39). Bineînțeles, Tatăl avea puterea absolută de a-L scuti pe Hristos de suferința pe cruce, dar nu putea face lucrul acesta salvându-i în același timp pe păcătoși. Trebuia să fie ori una, ori alta, nu ambele.

Scriptura ne învață și că Dumnezeu vrea să salveze pe toată lumea (1 Timotei 2:4-6; Tit 2:11; 2 Petru 3:9; Ezechiel 33:11), dar nu toată lumea va fi salvată. Ce ne învață acest fapt despre realitatea libertății de alegere și despre limitele puterii lui Dumnezeu în privința ființelor cărora le-a dat voința liberă?

Comentariu EGW

În Hristos [Dumnezeu] a dăruit tot cerul, pentru ca imaginea morală a lui Dumnezeu să poată fi refăcută în om. … Darul Său nu putea să fie mai mare, pentru că este infinit. Harul Său, în toată vastitatea sa, este asigurat pentru toți. Nimeni nu are nicio scuză pentru egoism. În inimile tuturor acelora care Îl primesc, va lua chip Hristos, nădejdea slavei. Mântuitorul îi spune fiecăruia dintre cei pentru care El a murit: Tu trebuie să primești Duhul Sfânt, Duhul înfierii. Trebuie să ajungi atât de strâns unit cu Dumnezeu, încât să poți da și altora harul pe care l-ai primit. Astfel, vei deveni un canal viu, prin care Dumnezeu poate să reverse lumina Sa către lume.

Dumnezeu nu poate să aprobe lucrarea noastră atâta timp cât există în ea o urmă de egoism. Păcatul care a închis porțile Paradisului pentru Adam și Eva a fost, în aparență, mic. Dar chiar de atunci, păcatul a început să crească și să se extindă și continuă să crească. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a încetat să manifeste bunătatea Sa. Purtarea de grijă și iubirea lui Dumnezeu încă se revarsă asupra pământului. – „Christ Our Example”, The General Conference Bulletin, October 1, 1890
Domnul nu-i mântuiește pe păcătoși desființând Legea Sa, temelia guvernării Sale în cer și pe pământ. Dumnezeu este judecător, păzitorul dreptății. Încălcarea Legii Sale, chiar și într-o singură situație, în cel mai mic amănunt, este păcat. Dumnezeu nu se poate dispensa de Legea Sa, nu poate renunța la cel mai mic element al ei, pentru a ierta păcatul. Dreptatea, excelența morală a legii trebuie menținute și justificate înaintea universului ceresc. Și acea lege sfântă nu putea fi menținută cu un preț mai mic decât moartea Fiului lui Dumnezeu. – „Christ’s Attitude Toward the Law”, Advent Review and Sabbath Herald, November 15, 1898

Domnul vede că rugăciunea este adesea amestecată cu interese pământești. Oamenii se roagă pentru lucruri care să le satisfacă dorințele egoiste, iar Domnul nu le împlinește cererile în modul în care se așteaptă ei. El îi trece prin teste și încercări, îi trece prin umilințe, până când ei văd mai clar de ce au nevoie cu adevărat. … Când venim la Dumnezeu, trebuie să fim ascultători și smeriți cu inima, supunând totul voinței Sale sfinte.

În Grădina Ghetsimani, Hristos S-a rugat Tatălui Său spunând: „Tată, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta” (Matei 26:39). Paharul pentru care El Se ruga să fie îndepărtat, care părea atât de amar sufletului Său, era paharul despărțirii de Dumnezeu din cauza păcatului lumii. … Spiritul de supunere pe care l-a manifestat Hristos când a înălțat această rugăciune înaintea lui Dumnezeu este spiritul care este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Fie ca sufletul să-și simtă nevoia, neputința, nimicnicia și toate energiile să fie mobilizate într-o dorință sinceră de ajutor, și ajutorul va veni. – În Heavenly Places, p. 89
 

Faptul că Dumnezeu este atotputernic nu înseamnă că poate face ceva imposibil din punct de vedere logic. În consecință, Dumnezeu nu poate determina cauzal pe cineva să Îl iubească de bunăvoie. Dacă „de bunăvoie” înseamnă a face ceva fără a fi determinat să faci, atunci, prin definiție, este imposibil să faci pe cineva să facă ceva de bunăvoie. Pe scurt, după cum am văzut – și trebuie subliniat din nou – Dumnezeu nu poate forța pe nimeni să Îl iubească, pentru că, în momentul în care este impusă, aceea nu mai este iubire.

3. Cum înțelegi realitatea voinței libere, conform cu Matei 22:37 și Deuteronomul 6:4,5?

Cea mai mare poruncă – să-L iubești pe Dumnezeu – oferă dovada că Dumnezeu vrea într-adevăr ca toți oamenii să Îl iubească. Dar nu toți Îl iubesc pe Dumnezeu. De ce atunci nu îi face Dumnezeu pur și simplu pe toți să Îl iubească? Din nou, pentru că iubirea, pentru a fi iubire, trebuie manifestată de bunăvoie.

4. Ce ne învață Evrei 6:17,18 și Tit 1:2 despre Dumnezeu?

Conform cu Numeri 23:19, „Dumnezeu nu este un om, ca să mintă”. „Dumnezeu […] nu minte” (Tit 1:2); Dumnezeu Se ține întotdeauna de cuvânt și nu Își calcă niciodată promisiunea (Evrei 6:17,18). În consecință, dacă Dumnezeu a promis ceva sau S-a angajat la ceva, acțiunile Sale viitoare sunt moral limitate de acea promisiune. Aceasta înseamnă că, întrucât Dumnezeu le oferă ființelor libertatea de a alege altfel decât preferă Dumnezeu, nu ține de Dumnezeu ce aleg oamenii. Dacă Dumnezeu S-a angajat să le ofere ființelor liberul-arbitru, oamenii posedă capacitatea de a-și exercita libertatea în moduri care contravin dorințelor ideale ale lui Dumnezeu. În mod tragic, mulți oameni își exercită libertatea în modul acesta și drept urmare se întâmplă multe lucruri nedorite de Dumnezeu, dar care, la drept vorbind, nu depind de Dumnezeu.

Ce lucruri ai făcut știind că Dumnezeu nu voia să le faci? Ce te învață lucrul acesta despre realitatea – și posibilele consecințe înfiorătoare ale – libertății de alegere?

Comentariu EGW

Domnul nu obligă pe nimeni să facă dreptate, să iubească mila şi să umble smerit cu Dumnezeul lui, ci El pune în faţa omului binele şi răul şi îi arată clar care va fi rezultatul sigur al fiecărei variante. Hristos ne cheamă zicând: „Urmaţi-Mă „. Dar nu suntem niciodată forţaţi să mergem pe urmele Sale. Dacă mergem pe urmele Sale acesta este rezultatul propriei noastre alegeri. Pe măsură ce înţelegem viaţa şi caracterul lui Hristos, simţim o dorinţă tot mai puternică de a fi ca El, căutăm să Îl cunoaştem mai bine şi aflăm că El se iveşte ca zorile dimineţii. Apoi începem să înţelegem de ce „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând, până la miezul zilei”. – Sfaturi pentru administrarea creștină a vieții, p. 138

Dumnezeu dă suficientă lumină și dovezi pentru ca omul să fie în stare să deosebească adevărul de abaterea de la el. Însă El nu îl forțează pe om să primească adevărul. Îl lasă să aleagă liber binele sau răul. Dacă omul se împotrivește dovezilor evidente, care sunt suficiente ca să-i conducă mintea în direcția cea bună, și alege răul o dată, a doua oară îi va fi mult mai ușor să facă acel lucru. A treia oară va fi și mai dispus să se îndepărteze de Dumnezeu și să aleagă să stea de partea lui Satana. Și va continua în această direcție până când va fi convins de rău și va ajunge să creadă minciunile pe care le-a nutrit drept adevăr. Împotrivirea își va aduce roadele. … Alegerile pe care le facem în viața aceasta vor rămâne așa toată veșnicia. Noi putem primi fie viața veșnică, fie moartea veșnică. Nu există teren neutru, nici o a doua șansă. Suntem chemați ca, în această viață, să biruim așa cum a biruit Hristos. Cerul ne-a asigurat suficiente oportunități și privilegii ca să putem birui așa cum a biruit Hristos și să stăm împreună cu El pe scaunul Său de domnie. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1112

Cuvântul [lui Dumnezeu] este sigur. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Sa nu se va muta de la poporul Său şi legământul Său de pace nu se va clătina. Glasul Lui se aude: „Te iubesc cu o iubire veșnică” (Ieremia 31:3). „Mă voi îndura de tine cu o dragoste veșnică” (Isaia 54:8). Cât de uimitoare este această dragoste, că Dumnezeu binevoiește să îndepărteze orice motiv de îndoială și întrebare din temerile și slăbiciunile omenești, apucă mâna tremurândă întinsă spre El cu credință și ne ajută să ne încredem în El înmulțind asigurările și garanțiile pe care ni le dă. El Și-a confirmat făgăduința printr-un jurământ: „De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ.” Ce ar mai putea face Domnul nostru pentru a ne întări credința în promisiunile Sale? – That I May Know Him, p. 262
 

5. Citește Efeseni 1:9-11. Ce spune acest fragment despre predestinare? Sunt unii oameni predestinați să fie salvați și alții să fie pierduți?

Termenul tradus cu „rânduiți”/„predestinați” (Efeseni 1:11, VDC/BTF) aici și în alte locuri din Scriptură (gr. prohorizo) nu afirmă în sine că Dumnezeu determină cauzal cursul istoriei, ci termenul grecesc înseamnă pur și simplu „a decide ceva dinainte”. Desigur, cineva poate decide ceva dinainte pe cont propriu, adică unilateral, sau poate decide ceva dinainte ținând cont de deciziile libere ale altora. Scriptura ne învață că Dumnezeu adoptă a doua variantă. Aici și în alte texte (ex., Romani 8:29,30), termenul tradus prin „hotărât”/„rânduit”/„predestinat” face referire la ceea ce Dumnezeu plănuiește pentru viitor, după ce ține cont de ceea cunoaște dinainte despre deciziile libere ale ființelor create. Prin urmare, Dumnezeu poate să ghideze providențial cursul istoriei spre scopurile bune avute în vedere de El pentru toți oamenii și în același timp să și respecte acel tip de libertate a ființelor create care este necesară pentru o relație autentică de iubire.

Efeseni 1:11 proclamă că Dumnezeu „face toate după sfatul voii Sale” (VDC)/„după hotărârea voinței sale” (VBRC). Înseamnă aceasta că Dumnezeu hotărăște ca totul să se întâmple întocmai cum dorește El? Citit separat, Efeseni 1:9-11 poate părea să afirme această perspectivă. Dar această interpretare ar contrazice multe texte amintite anterior care arată că oamenii uneori resping „planul lui Dumnezeu” (Luca 7:30; vezi și Luca 13:34; Psalmii 81:11-14). Dacă Biblia nu se contrazice, cum pot fi înțelese aceste pasaje într-un mod în care acestea să fie consecvente?
Acest pasaj are o logică perfectă dacă recunoaștem pur și simplu distincția dintre ceea ce am putea numi „voia ideală” și „voia reparatorie” a lui Dumnezeu. „Voia ideală” a lui Dumnezeu este ceea ce El preferă să se întâmple și ceea ce s-ar întâmpla dacă toată lumea ar face întotdeauna exact ce dorește Dumnezeu. „Voia reparatorie” a lui Dumnezeu, pe de altă parte, este voia lui Dumnezeu care a luat deja în considerare oricare alt factor, inclusiv deciziile libere ale ființelor create, care uneori diferă de ceea ce dorește Dumnezeu. Efeseni 1:11 pare să facă referire la „voia reparatorie” a lui Dumnezeu.
 

Deși cunoaște dinainte viitorul, inclusiv toate alegerile rele, Dumnezeu tot face ca „toate lucrurile [să] lucre[ze] împreună spre bine” (Romani 8:28). Ce încurajare este în acest adevăr?

Comentariu EGW

[În] Anglia chiar înainte de vremea lui Wesley … mulţi afirmau că Hristos a desfiinţat Legea morală şi, ca urmare, creştinii nu mai au obligaţia să o păzească, iar cel credincios este eliberat de „sclavia faptelor bune”. …

Alţii, susţinând de asemenea că „cei aleşi nu pot să cadă din har şi nici nu pot să piardă favoarea divină”, au ajuns la concluzia şi mai oribilă că „faptele rele pe care le fac nu sunt în realitate păcătoase, nici nu trebuie considerate o călcare a Legii divine şi că, în consecinţă, nu au motiv nici să-şi mărturisească păcatele, nici să înceteze să le mai facă, prin pocăinţă” (McClintock and Strong, Cyclopedia, art. „Antinomians”). De aceea, ei declarau că şi cel mai dezgustător păcat, „considerat de toată lumea ca o încălcare îngrozitoare a Legii divine, nu este păcat în ochii lui Dumnezeu” dacă este săvârşit de unul dintre cei aleşi. …
Aceste doctrine monstruoase … au ca sursă acelaşi spirit genial – acela care şi-a început acţiunea de a da la o parte restricţiile juste ale Legii lui Dumnezeu chiar între locuitorii fără păcat ai cerului. – Tragedia veacurilor, p. 260, 261

Parabola vierilor necredincioși arată clar că iudeii și-au îndeplinit dorințele ambițioase până când dragostea și frica de Dumnezeu s-au îndepărtat de ei.
Nimeni nu trebuie să înțeleagă din această scriptură că Dumnezeu a orbit în mod arbitrar ochii și a împietrit inimile evreilor. Lucrarea lui Hristos a fost aceea de a înmuia inimile împietrite. Dar, dacă oamenii se vor împotrivi lucrării lui Hristos, rezultatul sigur fi că inimile lor se vor împietri.
Hristos a citat o profeție care, cu mai mult de o mie de ani înainte, prezisese ceva ce Dumnezeu, în preștiința Sa, văzuse că va fi. Profețiile nu modelează caracterele oamenilor care le împlinesc. Oamenii acționează prin propria voință liberă pentru a avea un caracter fie modelat de Dumnezeu, fie pus sub conducerea aspră a Satanei. – „Walk in the Light”, Advent Review and Sabbath Herald, November 13, 1900

În experiența apostolului Ioan din timpul prigoanei, avem o lecție minunată de tărie și mângâiere pentru creștin. Dumnezeu nu împiedică uneltirile oamenilor răi, însă El face ca planurile lor să lucreze spre binele celor care, în încercări și lupte, și-au păstrat credința și loialitatea. Deseori, slujitorii Evangheliei își fac lucrarea în mijlocul furtunilor și prigoanei, al cruntei împotriviri și al ocărilor nedrepte. În asemenea vremuri, ei trebuie să-și amintească de faptul că experiența câștigată în cuptorul încins al încercărilor și necazurilor este pe măsura a ce i-a costat. În felul acesta, Dumnezeu îi aduce pe copiii Săi aproape de Sine, pentru ca ei să vadă slăbiciunea lor și puterea Lui. Dumnezeu îi învață să se sprijine pe El. Astfel, îi pregătește să întâmpine întâmplările neașteptate, să ocupe poziții de încredere și să îndeplinească lucruri mari pentru care le-au fost date suficiente puteri. – Faptele apostolilor, p. 574
 

Dacă totul s-ar petrece conform voii ideale a lui Dumnezeu, nu ar fi existat niciodată răul, ci doar beatitudinea perfectă a iubirii și armoniei. În cele din urmă, universul va fi readus în acord cu această voie desăvârșită, ideală, a lui Dumnezeu. Până atunci, Dumnezeu Își împlinește voia într-un mod care ține cont de deciziile libere ale ființelor Sale.
Să ne imaginăm un concurs de cofetari în care acestora li se cere să folosească niște ingrediente, dar pot adăuga și altele pentru a face ce prăjitură vor. La final, produsul final va fi determinat, cel puțin parțial, și de unele ingrediente pe care aceștia nu le-au ales. La fel (în această privință limitată), deoarece Dumnezeu S-a angajat să respecte libertatea necesară pentru iubire, multe „ingrediente” care alcătuiesc istoria lumii nu sunt alese de Dumnezeu, ci sunt de fapt opusul a ceea ce dorește El.

Din acest punct de vedere, providența nu este unidimensională, ca și cum Dumnezeu ar controla unilateral, pe cont propriu, tot ce se întâmplă. Dimpotrivă, se cere (cel puțin) o perspectivă bidimensională asupra providenței. Unele lucruri din această lume sunt determinate de Dumnezeu, dar alte situații sunt rezultatul deciziilor libere ale ființelor create (așa cum sunt toate relele). Se întâmplă multe lucruri care nu sunt dorite de Dumnezeu.
 

6. Ce speranță, chiar și în mijlocul necazurilor, îți inspiră textul din Ioan 16:33?

În mod special în vremuri de suferință sau de încercare, credința oamenilor poate fi zdruncinată, pentru că aceștia au convingerea greșită că Dumnezeu îi va scuti sau ar trebui să îi scutească de suferințe și încercări în această viață. Dar Isus ne spune cu totul altceva, avertizându-Și urmașii că vor avea parte de încercări și necazuri în această lume, dar există speranță, pentru că Hristos a biruit lumea (Ioan 16:33).

Faptul că ne confruntăm cu dureri și încercări nu înseamnă că asta este ceea ce Dumnezeu dorește la modul ideal pentru noi. Trebuie să avem întotdeauna în minte imaginea de ansamblu: marea luptă. Așadar putem fi încrezători că, deși răul în sine nu este necesar pentru bine, Dumnezeu poate scoate la iveală binele chiar și din evenimente negative. Și, dacă ne încredem în Dumnezeu, El poate folosi chiar și suferințele noastre să ne aducă mai aproape de El și să ne motiveze să manifestăm compasiune și grijă față de alții.
 

Comentariu EGW

Hristos știa că vrăjmașul avea să vină la orice ființă omenească, încercând să profite de slăbiciunile moștenite și să-i ademenească, prin minciunile și viclenia lui, pe toți aceia care nu și-au pus încrederea în Dumnezeu. Mergând prin locurile pe unde trebuie să treacă omul, Domnul a pregătit calea pentru ca noi să biruim. El nu vrea să fim mai slabi în lupta cu Satana. El nu vrea să ne lăsăm intimidați și descurajați de atacurile șarpelui. „Îndrăzniți”, zice El, „Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). …

...Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să Se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. „Stă scris”, a spus El. Nouă ne-au fost date „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe ca, prin ele” ni se spune, „să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4). Nouă ne aparține fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să trăim „prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Când sunteți atacați de ispite, nu priviți la împrejurări sau la slăbiciunile personale, ci la puterea Cuvântului! Toată puterea vi se dă vouă. – Hristos, Lumina lumii, p. 122, 123

„V-am spus aceste lucruri”, a zis Mântuitorul, „pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11). Lucrarea de biruință nu este o lucrare lipsită de bucurie, nu, într-adevăr, nu! Ea înseamnă comunicare cu Cerul. Tu poți merge la Dumnezeu în rugăciune, poți să ceri și să primești, poți să crezi, legându-ți sufletul neajutorat de Hristos. Înseamnă că omenirea poate lucra voia și căile lui Dumnezeu. Omenescul și divinitatea sunt combinate tocmai pentru acest scop. ...
El îngăduie ca apele adânci ale suferinței să treacă peste sufletele noastre, pentru ca noi să-L putem cunoaște pe El și pe Isus Hristos pe care L-a trimis El, ca să putem avea dorința adâncă a inimii de a fi curățiți de întinăciune și să putem ieși din încercare mai curați, mai sfinți, mai fericiți. Adesea intrăm în cuptorul suferinței cu sufletele întunecate de egoism, dar, dacă suntem răbdători sub testul acesta important, vom ieși reflectând caracterul divin. Când scopul Său în suferință este împlinit „El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău, ca soarele la amiază” (Psalmii 37:6). – In Heavenly Places, p. 279

Puterea lui Hristos trebuie să fie mângâierea, speranța și cununa bucuriei fiecăruia care îl urmează pe Isus în conflictele și în luptele sale în viață. Cel care Îl urmează cu adevărat pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii poate striga pe măsură ce înaintează: „... ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră” (1 Ioan 5:4).
Ce fel de credință este aceea care biruiește lumea? Este acea credință care face din Hristos Mântuitorul tău personal, acea credință care, atunci când îți recunoști neputința, totala incapacitate de a te mântui pe tine însuți, pune stăpânire pe ajutorul care este puternic să salveze ca singura ta speranță. Este credința care nu se descurajează, care aude glasul lui Hristos spunând: „Îndrăzniți, eu am biruit lumea și vă dau puterea Mea divină.” ... „Iată că Eu sunt cu voi voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” – That I May Know Him, p. 166
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 1
„Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan alcătuit după căderea lui Adam. A fost o dezvăluire a «tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri» (Romani 16:25). A fost o manifestare a principiilor care, din veacuri eterne, sunt temelia tronului lui Dumnezeu. De la început, Dumnezeu şi Hristos au ştiut de apostazia lui Satana şi de căderea omului prin puterea înşelătoare a celui rău. Nu Dumnezeu a menit păcatul să ia fiinţă, ci El i-a prevăzut existenţa şi a luat măsuri ca să întâmpine această teribilă situaţie de urgență. Atât de mare a fost iubirea Sa pentru lume încât S-a hotărât să-L dea pe unicul Său Fiu, «pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (Ioan 3:16)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 22).

Zilnic:
1 Timotei 4
1 Timotei 5
1 Timotei 6
2 Timotei 1
2 Timotei 2
2 Timotei 3
2 Timotei 4
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 8

1. Ce fel de fapte nu pot să rămână ascunse? 

2. Ce a adus la lumină Mântuitorul prin Evanghelie? 

3. Cum se manifestă oamenii „stricați la minte”? 

4. Ce fel de oameni „se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”? 

5. Cu ce ocazie în atitudinea ucenicilor nu se putea întrezări nicio teamă și nicio șovăire?

Comentariu EGW

Mărturii, vol. 4, p. 360–371, „Religia în viața de zi cu zi”; Calea către Hristos, cap. „Bucuria în Domnul”.

Privire generală
Deși este omnipotent și suveran, Dumnezeu nu determină tot ceea ce se întâmplă. Mai mult, există lucruri pe care Dumnezeu nu le va face și nu le poate face din perspectiva naturii caracterului Său moral. Cu toate acestea, providența poate categoric transforma o situație îngrozitoare într-o binecuvântare.

Teme
1. Suveranitatea lui Dumnezeu nu exclude neîmplinirea unor dorințe – Dumnezeu nu determină tot ceea ce se întâmplă. Chiar dacă este atotputernic, Dumnezeu Se angajează din punct de vedere moral să respecte voința umană liberă. În consecință, nu tot ceea ce se întâmplă este în concordanță cu dorințele Sale, date fiind deciziile ființelor libere din punct de vedere moral. Dumnezeu este suveran în sensul că Își îndeplinește scopul providențial (voință ideală) și ține cont de deciziile libere ale făpturilor Sale, care pot fi opuse față de ceea ce preferă El (voință reparatorie).
2. Omnipotența lui Dumnezeu nu înseamnă că acțiunile Sale providențiale sunt nelimitate – Există lucruri pe care Dumnezeu nu le va face și nu le poate face din perspectiva caracterului Său moral. Această noțiune este importantă când vrem să înțelegem manifestarea providenței în lume. Acțiunile providențiale ale lui Dumnezeu sunt consecvente cu iubirea Lui și nu sunt determinate sau forțate. Dar acțiunile Sale nu trec peste libertatea omului de a alege. Prin urmare, omnipotența lui Dumnezeu nu exclude liberul-arbitru al făpturilor Sale.
3. Providența include acțiuni ideale și reparatorii – Acțiunile providențiale nu sunt definite doar în termenii voinței ideale, bazate exact pe ceea ce dorește Dumnezeu, ci implică acțiuni de remediere. Acțiunile reparatorii sunt diferite de ceea ce Dumnezeu preferă pentru făpturile Sale. Chiar și așa, Dumnezeu poate transforma o situație care este împotriva voii Sale morale în ceva care este în concordanță cu dorința Lui morală/ideală.
Aplicație: Este tot ceea ce se întâmplă în viața noastră rezultatul voii lui Dumnezeu? De ce da sau de ce nu? Ce ai învățat despre providență din istoria lui Iosif?

Comentariu
Suveranitatea lui Dumnezeu nu exclude neîmplinirea unor dorințe

O întrebare-cheie dezbătută în volumul Four Views on Divine Providence (Patru perspective asupra providenței) este dacă Dumnezeu obține întotdeauna ceea ce vrea. Mai exact, această întrebare ridică problema „de a împăca responsabilitatea morală a ființelor umane cu suveranitatea lui Dumnezeu în raport cu acțiunile lor” (Dennis W. Jowers [ed.], 2011, p. 10). Dacă răspunsul la întrebare este afirmativ (da, Dumnezeu obține întotdeauna ceea ce vrea), atunci nimeni nu poate face nimic altceva decât ceea ce dorește Dumnezeu și, în consecință, tot ceea ce se petrece în lume este în concordanță cu dorințele Sale, inclusiv aparițiile răului. Dar această imagine nu se potrivește cu bunăvoința iubitoare a lui Dumnezeu și cu libertatea morală a ființelor Sale, așa cum se observă în Scriptură (vezi John Peckham, „Providence and God’s Unfulfilled Desires”, în Philosophia Cristi, vol. 15, nr. 2, 2013, p. 234).
Există câteva locuri în Scriptură unde vedem oameni, chiar și oameni ai lui Dumnezeu, acționând diferit de ceea ce dorește Dumnezeu. În Psalmii 81:11-14, care este un psalm în care Dumnezeu face apel la poporul Israel să se pocăiască, Domnul Se plânge: „Poporul Meu n-a ascultat glasul Meu. Israel nu M-a ascultat. Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor. O! de M-ar asculta poporul Meu, de ar umbla Israel în căile Mele! Într-o clipă aş înfrunta pe vrăjmaşii lor, Mi-aş întoarce mâna împotriva potrivnicilor lor.” În mod asemănător, în Isaia 66:4, Domnul evidențiază cu tristețe: „Când am chemat Eu, n-au răspuns şi, când am vorbit Eu, n-au ascultat, ci au făcut ce este rău înaintea Mea şi au ales ce nu-Mi place!”

În Ezechiel 18:23, Dumnezeu declară că nu găsește nicio plăcere în moartea celor răi, ci dorește ca cei răi să se pocăiască și să trăiască. În evanghelii ni se spune că „fariseii și învățătorii Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru ei” (Luca 7:30). În mod asemănător, Isus deplânge faptul că Ierusalimul trăiește în răzvrătire față de dorințele Sale. „De câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut” (Luca 13:34).

Această imagine biblică indică faptul că suveranitatea lui Dumnezeu în lume nu exclude existența unor dorințe divine neîmplinite, din cauza deciziilor ființelor Sale libere din punct de vedere moral. În același timp, Dumnezeu este în continuare suveran și, după cum punctează Iov, „nimic nu poate sta împotriva gândurilor” Lui (Iov 42:2). John Peckham sugerează că „Dumnezeu nu obține întotdeauna ce vrea (voia Sa ideală), dar Dumnezeu Își va îndeplini cu siguranță scopul providențial atotcuprinzător și infinit de bun (voia Sa efectivă)” (Philosophia Christi, vol. 15, nr. 2, p. 236). Mai precis, „Dumnezeu S-a expus de bunăvoie nemulțumirii temporare produse de rău. El este totuși mulțumit în sensul general că scopul Său se va împlini în cele din urmă și va aduce mulțumirea deplină întregului univers într-o relație de iubire și armonie veșnică” (p. 235).

Omnipotența lui Dumnezeu nu înseamnă că acțiunile Sale providențiale sunt nelimitate
Pentru că este un Dumnezeu atotputernic, Domnul poate face orice. Nimic nu Îi este imposibil (Geneza 18:14; Marcu 14:36; Luca 18:27). Prin urmare, din punctul de vedere al puterii și libertății, Dumnezeu poate face orice. Cu toate acestea, din punctul de vedere al naturii caracterului Său moral și al deciziilor Sale libere cu privire la existența și la realitatea lumii create, există lucruri pe care Dumnezeu nu le va face și, în sensul acesta, nu le poate face. Din această perspectivă afirmă Scriptura că Dumnezeu nu poate face anumite lucruri. De exemplu, „nu poate să mintă” (Tit 1:2; vezi și Evrei 6:18), „nu poate fi ispitit ca să facă rău” (Iacov 1:13) și „nu Se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

Această concepție cu privire la caracterul moral al lui Dumnezeu este importantă când căutăm să înțelegem providența – adică acțiunile lui Dumnezeu în lume. Deși are puterea și libertatea de a face totul, intervențiile Lui providențiale sunt delimitate de natura morală a caracterului și a deciziilor Sale. Ellen G. White evidențiază că „Dumnezeu nu forțează niciodată voința sau conștiința” ființelor pe care le-a creat (Tragedia veacurilor, p. 591). În Calea către Hristos, ea menționează că „Domnul Hristos este gata să ne elibereze de păcat, dar nu ne forţează voinţa; iar dacă, prin păcătuire continuă, însăşi voinţa a ajuns întru totul înclinată spre rău, iar noi nu dorim să fim eliberaţi şi nu suntem dispuşi să primim harul Său, oare ce ar putea Domnul să mai facă? Ne-am distrus singuri prin respingerea categorică a iubirii Sale” (Calea către Hristos, p. 34).

Acest principiu înseamnă că, datorită caracterului Său iubitor, omnipotența lui Dumnezeu nu exclude liberul-arbitru al ființelor create. Acțiunile Sale providențiale nu forțează conștiința, ceea ce explică de ce El face un apel iubitor la mintea noastră să alegem viața, nu moartea (Deuteronomul 30:15-20) și să nu ne împietrim inima față de glasul Său (Evrei 3:7,8). Deși El dorește mântuirea tuturor (Ezechiel 33:11; 1 Timotei 2:4-6; Tit 2:11; 2 Petru 3:9), Biblia nu susține că toți oamenii vor fi mântuiți (vezi, de exemplu, Matei 25:31-46; Ioan 5:28,29).
Intervențiile providențiale sunt în concordanță cu dragostea divină. Prin definiție, o relație de iubire nu poate fi determinată sau forțată, ci neapărat implică voința liberă. Ca sursă a iubirii (1 Ioan 4:7,8), Dumnezeu nu ne forțează și nici nu ne determină să Îl iubim, ci Își exprimă iubirea profundă față de noi, urmărind să ne insufle dragostea Lui (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:19). Potrivit cu 1 Ioan 4:19, „noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” O dragoste sinceră față de Dumnezeu are la bază o convingere personală cu privire la caracterul Său iubitor și drept. După cum spune frumos Ellen G. White, „numai slujirea din iubire putea fi primită de Dumnezeu, supunerea ființelor create de El trebuia să se bazeze pe convingerea că El este drept și bun” (Patriarhi și profeți, p. 42). 

Providența divină include acțiuni ideale și reparatorii
Ținând cont de faptul că suveranitatea lui Dumnezeu nu exclude neîmplinirea unora dintre dorințele Sale și că omnipotența Lui nu înseamnă că acțiunile providențiale forțează deciziile ființelor Sale, providența nu ar trebui definită numai în termeni de acțiuni ideale, care derivă din voia sau din dorința ideală a lui Dumnezeu. Ținând cont de faptul că multe situații sunt provocate de deciziile ființelor create, decizii care sunt incompatibile cu voia morală a lui Dumnezeu, anumite intervenții providențiale sunt înțelese mai precis ca acțiuni reparatorii, în sensul că Dumnezeu transformă o situație care este împotriva voii Sale morale în ceva care concordă cu voia Sa morală/ideală.

Noțiunea de acțiune providențială reparatorie, sau remedială, se observă în mod special în istoria lui Iosif. El interpretează că parcursul dureros, dar extraordinar al vieții lui a fost influențat în mod paradoxal atât de intențiile rele ale oamenilor, cât și de providența iubitoare. Intențiile rele nu exclud providența. Providența nu justifică intențiile rele. În Geneza 50:20, Iosif le spune fraților săi: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.” Pe scurt, providența transformă o situație îngrozitoare, creată de intențiile și faptele rele nejustificate ale ființelor umane, într-o binecuvântare pe care nu am fi putut-o prevedea niciodată.
Ellen G. White face trimitere la ideea de contracarare pentru a descrie providența reparatorie a lui Dumnezeu: „Invidia i-a determinat pe frații lui Iosif să-l vândă sclav; ei sperau să-l împiedice astfel să ajungă mai mare decât ei. Când a fost dus în Egipt, le-a plăcut să creadă că nu aveau să mai fie deranjați de visele lui și că au înlăturat toate posibilitățile ca ele să se împlinească. Dar acțiunile lor au fost contracarate de Dumnezeu, făcând să aibă loc chiar lucrul pe care ei doreau să-l împiedice” (Patriarhi și profeți, p. 239, subl. ad.).

Aplicație
Chiar dacă nu urmăm întotdeauna dorințele lui Dumnezeu pentru viața noastră, El poate transforma orice situație teribilă într-o binecuvântare. Pe baza acestei idei, discutați în cadrul grupei întrebările următoare:
1. Ce trebuie să se schimbe în viața noastră ca să ne putem baza pe voia lui Dumnezeu în parcursul nostru spiritual? Cum ne putem asigura că alegerile noastre libere nu contravin voii lui Dumnezeu?
2. Eșecul nostru spiritual nu afectează iubirea lui Dumnezeu pentru noi. Cum ne motivează acest adevăr minunat să predicăm Evanghelia?
3. Cum le putem explica adecvat copiilor că nu tot ce se întâmplă este voia directă a lui Dumnezeu?