Isus s-a suit într-o corabie. Matei 9,1 este propoziţia finală a naraţiunii despre cei doi demonizaţi din Gadara (Matei 8,28 la 9,1 ; vezi la Marcu 5,21). Aici, împărţirea capitolelor ar fi trebuit sa survină între versetele 1 şi 2 din Matei 9.

Cetatea sa. Adică, Capernaum (vezi la Marcu 1,29).

Slăbănog. [„Bolnav de paralizie” KJV] [Paraliticul coborât prin acoperiş, Matei 9,2–8 = Marcu 2,1–12 = Luca 5,17–26. Comentariu major: Marcu].

Matei. [Chemarea lui Levi Matei, Matei 9,9 = Marcu 2,13.14 = Luca 5,27.28. Comentariu major: Marcu.]

Duceţi-vă şi învăţaţi. Cărturarii nu aveau sulurile Scripturii la ei şi ar fi trebuit să se înapoieze fie la sinagogă, fie acasă la ei pentru studiul subiectului pe care Hristos li-l sugerase.

Milă voiesc. Sau „doresc îndurare” (vezi Osea 6,6). Aşa cum este folosit aici termenul „milă”, se poate spune că se referă la caracter adică, la trăsăturile de caracter pe care Dumnezeu ar vrea ca poporul Său să le reflecte (vezi la Matei 19,19; 22,39). În mod similar, „sacrificiu” se referă la formele religioase care au nefericita tendinţă de eclipsare a religiei practice (vezi 2 Timotei 3,5). În acest sens „mil㔠reprezintă neprihănirea prin credinţă, aşa cum „jertfa” reprezintă neprihănirea prin fapte. Formele religiei, spune Hristos, nu au nici o valoare fără spiritul vital al religiei. Vezi la Marcu 7,7-9.13; Ioan 4,23.24.

Dumnezeu nu a impus sistemul ceremonial iudaic, deoarece, în sine, el reprezenta idealul Său religios de viaţă. În ele însele, vechile sacrificii nu aveau nici o valoare (vezi Evrei 9,9; 10,1–11). Domnului nu-i plac numai lucrurile exterioare (vezi Mica 6,7). Ceea ce cere Domnul de la om este „să fii drept, să iubeşti milostivirea şi cu smerenie să umbli înaintea Domnului Dumnezeului tău” (vezi Mica 6,8). Supunerea a fost întotdeauna „mai bună decât jertfa” (vezi 1 Samuel 15,22; vezi la Matei 7,21–27; Marcu 7,7–9).

Ucenicii lui Ioan. [Întrebarea despre post, Matei 9,14–17 = Marcu 2,18–22 = Luca 5,33–39. Comentariu major Marcu.]

În timp ce spunea aceste lucruri. [Fiica lui Iair şi femeia bolnavă, Matei 9,18–26 = Marcu 5,21–43 = Luca 8,40–56. Comentariu major: Marcu.]

Matei afirmă că tocmai în timpul acestei discuţii relatate în v. 14-17, Iair (vezi Marcu 5,22) a venit la Hristos. Puneţi alături afirmaţia din DA 342, cum că Iair l-a găsit pe Hristos în casa lui Matei şi devine clar că este o legătură cronologică între ospăţul din casa lui Matei, protestul Fariseilor asupra faptului că Hristos mânca împreună cu „vameşii şi păcătoşii”, întrebarea despre post şi învierea fiicei lui Iair.

Adineaori a murit. Din naraţiune, aşa cum este redată în Marcu (vezi cap. 5,23, 35) şi în Luca (vezi cap. 8,42.49) este limpede că fetiţa nu era de fapt moartă atunci când Iair îşi rostea cererea, ci era „aproape moartă”. Afirmaţia lui Matei nu trebuie să fie considerată în dezacord cu acelea ale lui Marcu şi Luca; ci, potrivit lui Matei, tatăl vorbeşte despre moarte ca fiind sigură dacă nu intervine Hristos. Nu este posibil să spunem dacă tatăl ştia de învierea fiului văduvei din Nain, care avusese loc cu puţin înainte de aceasta (vezi Luca 7,11). Foarte probabil că el auzise vestea.

Doi orbi. [„Doi oameni orbi”, KJV][Doi orbi. Matei 9,27–31. Comentariu: Matei. Cf. Marcu 8,22–26; 10,46–52. Vezi harta p. 220; despre minuni p. 208-213.] Această minune s-a petrecut probabil în Capernaum, în timpul toamnei anului 29 d.Hr. Vindecarea de la Betsaida (vezi Marcu 10,46-52) a avut loc la mai mult de un an şi jumătate mai târziu. Din vremuri străvechi, orbirea produsă de conjunctivită era ceva des întâlnit în ţările biblice.

Fiul lui David. Folosirea acestui termen arată că orbii Îl recunoşteau pe Isus ca Mesia (vezi la cap. 1,1).

Intrat în casă. [„Venit în cas㔠KJV]. Deşi în acest loc nu se spune acest lucru, ar fi putut foarte bine să fi fost casa lui Petru. Folosirea articolului hotărât lasă să se înţeleagă că era o anumită casă, probabil aceea în care Isus Însuşi locuia pe când era la Caperanum (vezi Marcu 1,29). Nu se menţionează motivul pentru care Isus nu i-a vindecat pe orbi în stradă.

Credeţi? Fără folosirea din partea lor a credinţei, Hristos nu ar fi putut să îşi exercite puterea în favoarea lor. Credinţa omului trebuie să se ridice pentru a întâmpina puterea lui Dumnezeu şi a se uni cu ea pentru ca binecuvântările fizice sau spirituale să poată fi date sau căpătate (vezi Evrei 11,6).

Atunci S-a atins. Pentru înţelesul şi rostul atingerii vindecătoare vezi la Marcu 1,31.

Le-a poruncit cu tot dinadinsul. Adică, Isus le-a poruncit cu hotărâre. Aici se referă la expresia fermă de pe faţa şi din glasul lui Isus.

Pentru scopul interzicerii în acest fel a publicităţii anumitor minuni, vezi la Marcu 1,43.

Au răspândit. Comparaţi neglijenţa leprosului în a ţine seama de porunca de nu face publicitate (vezi la Marcu 1,45).

Pe când plecau orbii. [„Când plecau ei” KJV] [Un demonizat mut, Matei 9,32-34. Comentariu: Matei, vezi harta p.220; despre minuni p.208-213]. Cuvântul „ei” se referă în mod evident la cei doi orbi care au fost vindecaţi cu puţin timp în urmă, poate în casa lui Petru (vezi la v. 28) şi care părăseau casa chiar când demonizatul a venit la Isus.

Au adus. Când un om este lipsit de capacitatea sau de credinţa de a veni la Isus pentru vindecarea trupului sau a sufletului, el este fericit să aibă pe cineva destul de interesat de el pentru a-l aduce (cf. Marcu 2,2.3).

Un mut. Gr. kophos, „tocit” sau „insensibil” (vezi la Luca 1,22). Folosit ca un substantiv, kophos putea să însemne fie „un [om] mut” fie „un [om] surd”, depinzând de context.

Îndrăcit. [„Un demon” KJV]. Pentru o discuţie privind posedarea de către demoni în timpurile biblice vezi Marcu 1,23.

Mutul a vorbit. Aceasta este o dovadă palpabilă de vindecare. Aceasta este ultima minune relatată pe o perioadă de mai multe luni, următoarea fiind hrănirea celor 5000, în primăvara viitoare. Nu se spune dacă Isus s-a retras pentru iarna de după a doua călătorie prin Galileea. Înflăcărarea populaţiei pricinuită de multele minuni ale lui Isus tindea să întunece obiectivul principal al Mântuitorului la săvârşirea lor - înaintarea împărăţiei cerurilor în inima şi vieţile oamenilor.

Fariseii ziceau. Vezi la cap. 12,24. Probabil devenind disperaţi să aducă la tăcere pe Hristos sau să-i întoarcă pe oameni împotriva Lui, Fariseii căutau să facă să se creadă că puterea Sa făcătoare de minuni constituia dovada că Hristos era un aliat al Satanei. Faptul că Matei nu relatează aici nici un răspuns din partea lui Isus sugerează posibilitatea ca Fariseii să nu fi pretins acest lucru în prezenţa Sa, ci prin răspândirea sa în popor.

Isus străbătea. [„Isus a mers” KJV]. [A doua călătorie prin Galileea. Matei 9,35 = Luca 8,1–3. Comentariu major: Luca.]

Din cauză că odată cu cap. 9,36 se începe secţiunea care se ocupă cu instruirea de către Hristos a celor doisprezece ca pregătire pentru itinerariul galilean şi că aceasta se încheie cu o declaraţie despre activitatea lui Hristos în decursul timpului cât cei doisprezece au parcurs oraşele şi satele Galileii (cap. 11,1), cap. 9,35 este probabil o expunere rezumativă similară a celei de a doua călătorii prin Galileea. Matei relatează o expunere rezumativă similară pentru prima călătorie prin Galileea (vezi la cap. 4,23).

Toate cetăţile şi satele. Evident o hiperbolă tipică în stil ebraic. Având în vedere faptul, că existau vreo 200 de sate în Galileea (vezi Luca 8,1) ar fi fost dificil, dacă nu imposibil pentru Isus să le viziteze pe fiecare în decursul scurtei Sale lucrări galileene în ceva mai mult decât un an.

Învăţând. Cu privire la învăţătura lui Isus în sinagogă vezi la Marcu 1,39; Luca 4,15.16.

Sinagogi. Vezi p. 56-58.

Evanghelia Împărăţiei. Vezi la Marcu 1,1.

Orice fel de boală. Vezi la cap. 4,23. Această putere li se dăduse şi ucenicilor, atunci când Hristos i-a trimis să predice (cap. 10,1).

În norod. Dovezi textuale favorizează (cf. p.146) omiterea acestor cuvinte aici, dar atestă includerea lor în cap. 9,23.

Când a văzut gloatele. [A treia călătorie prin Galileea, Matei 9,36 la 11,1 = Marcu 6,7–13 = Luca 9,1–6. Comentariu major: Matei. vezi harta p. 220; diagrama p. 231]. Astfel, Matei îşi începe relatarea celui de-a treia călătorii prin Galileea, care s-a petrecut în cursul iernii dintre anii 29 si 30 d.Hr. (vezi DA 359, 364; vezi la Marcu 1,39). Se spun puţine lucruri cu privire la a treia călătorie, aproape întreaga naraţiune fiind devotată instruirii celor doisprezece de către Hristos, înaintea trimiterii lor. Nu este relatat nici un eveniment deosebit privind ucenicii, iar unica experienţă relatată despre Hristos este a doua Lui vizită la Nazaret (Matei 13,54-58). Privind legătura celei de-a treia călătorii cu cele precedente vezi la Marcu 1,39.

În a treia călătorie, cei doisprezece trebuiau sa meargă doi câte doi şi să aplice principiile pe care le observaseră în lucrarea lui Hristos. În timp ce cei doisprezece erau ocupaţi astfel, Isus Însuşi a pornit însoţit de mulţi alţi ucenici (vezi Luca 10,1; cf. DA 488). Referirea la „gloate” [„mulţimi”] atrage atenţia la un alt motiv pentru trimiterea celor doisprezece - cererile adresate lui Hristos în cursul celei de-a doua călătorii prin Galileea a lăsat să se vadă că lucrătorii erau prea „puţini” (vezi Matei 9,37). A treia călătorie a marcat o extindere importantă a lucrării lui Hristos (vezi DA 395).

Necăjite. [„Leşinate” KJV; „Dosădiţi” G.Gal.]. Literal, „erau istoviţi”. Dovezi scrise atestă (cf. p. 146) exprimarea „necăjite” sau „tulburate”.

Risipite. Gr. rhipto, „a trânti”, „a arunca”, „a zace prosternat”. În mod evident, poporul ca un tot era într-o aşa măsura de deprimat şi descurajat, încât oamenii nu mai depuneau nici un efort pentru îmbunătăţirea situaţiei lor religioase. Lucrurile apăreau fără de nădejde pentru ei. Cuvântul rhipto, deci, astfel utilizat nu se referă atât la risipirea „oilor”, cât la starea lor „deprimat㔠sau „deznădăjduită”.

N-au păstor. [„Neavând pastor” KJV] Vezi Numeri 27,17; 1 Regi 22,17; Ezra 34,5. Păstorii subordonaţi ai vremii lui Hristos se dovediseră a nu fi mai mult decât nişte argaţi plătiţi (vezi Ioan 10,12.13) şi când Bunul Păstor a venit, Şi-a găsit oile risipite.

Atunci a zis. Ceea ce spune Hristos aici (v. 37,38) celor doisprezece este aproape cuvânt cu cuvânt cu ceea ce El a spus mai târziu, în împrejurări asemănătoare, celor şaptezeci (Luca 10,2). Vezi la Marcu 2,10.

Secerişul. Secerişul a fost adesea folosit ca simbol al marii judecăţi de pe urmă (vezi cap. 3,10.12; 13,30.39). Cu mai mult de un an în urmă, Isus folosise metafora secerişului în legătură cu lucrarea sa pentru samaritenii din Sihar (vezi Ioan 4,35-38).

Puţini sunt lucrătorii. Atunci când, pentru a strânge o recoltă bogată, nu se găsesc decât puţini lucrători, mult grâu valoros se va pierde în mod inevitabil. Până acum fusese numai o echipă evanghelică de seceriş pentru a strânge grâul pentru împărăţia cerurilor şi acum era evident că, dacă nu se făceau planuri mai cuprinzătoare, mare parte din grâu, chiar şi în mica regiune a Galileei, nu putea să fie strâns.

Rugaţi, dar. Rugăciunea lor la Domnul secerişului nu implică faptul că El nu era preocupat sau cunoscător de nevoia de mai mulţi lucrători. Cei doisprezece trebuiau să facă din această nevoie obiectul rugăciunii pentru a aduce propriilor lor inimi convingerea răspunderii lor personale pentru a împlini tocmai această nevoie. În cea mai mare măsură, scopul rugăciunii nu este acela de a-L informa pe Dumnezeu despre cele de care altfel nu ar avea cunoştinţă sau de a-L convinge să facă ceea ce altminteri El nu ar face, ci de a pregăti inima şi mintea noastră să conlucreze cu El. Fără îndoială, Hristos i-a condus pe ucenici spre a se ruga neîncetat, ocazie cu care această nevoie urgentă, resimţită în mod deosebit de către toţi membrii micului grup, să fie situată pe primul loc. Trebuia ca ei să se roage şi apoi să pornească în credinţă să conlucreze cu Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile lor (vezi la cap. 10,10).

Să scoată. [„Să trimit㔠KJV]. Aici se exprimă urgenţa cu care se anticipa c㠄Domnul secerişului” va trimite lucrători găsiţi dispuşi să meargă.