1 Și împăratul a trimis și ei au adunat la el pe toți bătrânii lui Iuda și ai Ierusalimului.

Toţi bătrânii. Conducătorii înţelepţi se consultă cu conducători. Iosia i-a adunat împreună pe toţi bărbaţii de conducere ai naţiunii spre a vedea dacă s-ar putea face ceva pentru a împiedica ameninţătoarea calamitate sau a face ca judecata ce avea să vină să fie amestecată cu îndurare. Anunţând nenorocirea, Dumnezeu n-a exclus pocăinţa şi reforma. Nimic nu avea să se piardă punând în faţa poporului soarta teribilă care ameninţa, dacă ei persistau în nelegiuirea lor. Ceea ce era necesar era o întoarcere la Dumnezeu şi la dreptate, şi Iosia a hotărât ca orice efort posibil să fie făcut spre a produce o redeşteptare naţională.


2 Și împăratul s-a urcat la casa DOMNULUI, și toți bărbații lui Iuda și toți locuitorii Ierusalimului s-au urcat cu el, și preoții și profeții și tot poporul, deopotrivă mic și mare; și el a citit în urechile lor toate cuvintele cărții legământului care se găsise în casa DOMNULUI.

Toţi oamenii lui Iuda. În măsura posibilului, toţi bărbaţii naţiunii trebuiau să fie adunaţi la Ierusalim, să aducă mesajul lui Dumnezeu. Consiliul solemn urma să cuprindă bărbaţi din toate clasele şi ocupaţiile, în mod deosebit preoţi şi profeţi – conducătorii religioşi ai poporului care puteau fi cei mai influenţi spre a duce la îndeplinire reforma dorită.


3 Și împăratul a stat în picioare lângă un stâlp și a făcut un legământ înaintea DOMNULUI, de a umbla în urma DOMNULUI și de a păzi poruncile lui și mărturiile lui și statutele lui, cu toată inima lor și cu tot sufletul lor, pentru a împlini cuvintele acestui legământ care erau scrise în această carte. Și tot poporul a stat în picioare pentru legământ.

Stâlp (în engl). Probabil unul dintre marii stâlpi de aramă (vezi 1 Regi 15,21). Conform cu ritualul lui Ezechiel pentru închinarea regală în regatul restaurat, prinţul trebuia să stea lângă uşorii porţii (Ezechiel 46,2).

A făcut legământ. Acesta a fost o reînnoire a legământului pe care l-a făcut Domnul cu Israel, la Sinai, prin care poporul a fost de acord să asculte de Domnul şi să umble în căile Lui (Exod 19,5-8; 24, 3-8). Naţiunea călcase legământul şi astfel au pierdut făgăduinţele făcute de Domnul. O reînnoire a binecuvântării putea să vină numai dintr-o reînnoire a legământului şi astfel s-a făcut că Iosia şi-a dat acest acord solemn înaintea lui Dumnezeu de a păzi poruncile Lui şi de a rămâne la legământul făcut între Dumnezeu şi poporul Său la Sinai.

A intrat în legământ. Poporul a luat poziţie pentru Dumnezeu care însemna acceptarea condiţiilor legământului şi făgăduinţă solemnă de credincioşie faţă de Dumnezeu.


4 Și împăratul i-a poruncit lui Hilchia, marele preot, și preoților de rangul al doilea și păzitorilor ușii, să scoată din templul DOMNULUI toate vasele care fuseseră făcute pentru Baal și pentru dumbravă și pentru toată oștirea cerului; și le-a ars în afara Ierusalimului în câmpurile Chedronului și a adus cenușa lor la Betel.

În al doilea rând. Se pare că reforma din cel de al 12-lea an al domniei lui Iosia (2 Cronici 34,3), a fost o lucrare parţială. Prezenţa vaselor făcute pentru slujirea lui Baal şi Astarteei şi pentru oştirea cerurilor, în templu sacru, arată extinderea idolatriei care a pus stăpânire pe poporul lui Iuda. Naţiunea s-a înstrăinat aproape complet de Dumnezeu şi s-a întors la căile păgânilor pe care ei i-au izgonit. Iosia a fost hotărât să extermine ultimele vestigii de idolatrie din ţară.

Toate sculele. Acestea aveau să cuprindă nu numai vasele în sensul strict al termenului, ci toate uneltele de închinare inclusiv scalele, chipurile, altarele etc. Le-a ars. Aceasta era conform cu Deuteronom 7,25; 12,3 (vezi 1 Cronici 14,11.12).

Chedron. Chedromul era valea care mergea spre nord şi sud înspre est de Ierusalim între oraş şi Muntele Măslinilor. Ogoarele Chedronului probabil că erau în partea nordică a acestei văi unde vâlceaua se întinde în mod considerabil (Ieremia 31,40) Asa a ars idolul lui Maaca la pârâul Chedron (1 Regi 15,13).

La Betel. La un loc privit deja ca blestemat şi necurat aşa încât însăşi pământul lui Iuda nu mai putea fi pângărit.


5 Și a înlăturat pe preoții idolatri, pe care împărații lui Iuda îi rânduiseră să ardă tămâie pe înălțimi în cetățile lui Iuda și în locurile de jur împrejurul Ierusalimului; de asemenea pe cei care ardeau tămâie lui Baal, soarelui și lunii și planetelor și întregii oștiri a cerului.

Puşi. Ieroboam a pus preoţi luaţi din tot poporul care nu făceau parte din fiii lui Levi (1

Regi 12,31). Practica lui Manase, şi a lui Amon probabil că a fost aceeaşi.

În împrejurimile Ierusalimului (vezi versetul 13).

Lui Baal. Enumerarea acestor zei diferiţi prezintă o indicaţie a extinderii până la care poporul

lui Iuda a părăsit pe Domnul. Probabil că zeii sunt enumeraţi după gradele de veneraţie care le era păstrată. Baal era marele zeu al furtunii (vezi cele despre 1 Regi 16,31).


6 Și el a scos dumbrava Astarteei din casa DOMNULUI, afară din Ierusalim, la pârâul Chedron, și a ars-o la pârâul Chedron și a călcat-o mărunt în praf și a aruncat praful pe mormintele copiilor poporului.

Idolul. Acesta era chipul cioplit al Astarteei pe care l-a făcut Manase (cap. 21,3.7).

L-a ars. Probabil că Astarteea era făcută din lemn care avea să ardă poleiala de metal (vezi Deuteronom 7,25).

Cenuşa. Aceasta este asemănător cu tratamentul aplicat viţelului de aur din pustie (Exod 32,20).

Copiilor poporului. Adică, oamenii de rând. Aceeaşi expresie se află în Ieremia 26,23, unde este tradusă astfel. Oamenii de rând nu erau înmormântaţi în morminte tăiate în stâncă, ci în morminte obişnuite. De aceea mormintele erau considerate necurate, locul de înmormântare din valea Chedron era considerat ca loc potrivit pentru cenuşa idolilor nimiciţi.


7 Și a dărâmat casele sodomiților, care erau lângă casa DOMNULUI, unde femeile țeseau perdele pentru dumbravă.

Sodomiţii. Faptul că astfel de indivizi depravaţi, atât bărbaţi, cât şi femei, consacraţi prostituţiei religioase, locuiau într-o casă de lângă templu, este o tristă prezentare despre decăderea morală care avea loc în mijlocul pretinsului popor al lui Dumnezeu. Practicile josnice şi imorale care se îndeplineau aici făceau parte din ceremonialul idolatru al vremii. Ezechiel a denunţat urâciunile cele rele, care aveau loc în regiunea templului din vremea lui (Ezechiel 8,5-17). Natura închinării canaanite celei mai infame a pătruns în sfântul templu al lui Dumnezeu. Cu greu ar mai fi putut Iuda să cadă mai adânc.


8 Și a adus pe toți preoții din cetățile lui Iuda și a pângărit înălțimile unde preoții arseseră tămâie, de la Gheba la Beer-Șeba; și a dărâmat înălțimile porților care erau la intrarea porții lui Iosua, guvernatorul cetății, care erau la stânga unui om la poarta cetății.

Gheba la Beer-Şeba. Adică, de la extremitatea nordică până la sudică a lui Iuda (vezi 1 Regi 15,22; Zaharia 14,10).


9 Totuși, preoții înălțimilor nu au urcat la altarul DOMNULUI, în Ierusalim, ci au mâncat azima printre frații lor.

Nu se suiau. Preoţilor care au slujit la altarele idolatre şi care fuseseră adunaţi la Ierusalim nu li s-a îngăduit să slujească în responsabilităţile sfinte ale slujbei de la templu. În descrierea lui Ezechiel despre statul restaurat, preoţilor levitici care s-au înstrăinat, de aici înainte nu le mai era îngăduit să participe la serviciile sfinte ale templului, deşi lor le era îngăduit să îndeplinească anumite servicii mai de jos (Ezechiel 44,10-14).

Azime. Deşi nu le era îngăduit să ia parte la slujbele sfinte ale templului, acestor preoţi nu le s-a tăiat orice sprijin. Ei erau trataţi în acelaşi fel ca acei preoţi care aveau un cusur în trupul lor (vezi Levitic 21,17-23).


10 Și el a pângărit Tofetul, care este în valea copiilor lui Hinom, ca niciun om să nu treacă pe fiul său sau pe fiica sa prin foc pentru Moloh.

A pângărit Tofetul. Acesta era un loc în valea Hinom unde se practica cultul barbar al arderii de fiinţe omeneşti ca jertfă pentru Moloh (vezi 2 Cronici 28,3; Is. 30,33; Ieremia 7,31; 19,5.6; 32,35). Probabil că aici a fost locul unde a sacrificat Manase pe fiul său (2 Regi 21,6;2 Cronici 33,6).

Hinom. O vale la sud de Ierusalim. Valea aceasta a ajuns, până la urmă să fie privită ca un loc al nimicirii şi urâciunii. Aceasta, din cauza ororilor focurilor ei unde erau arse fiinţe omeneşti ca jertfă a pângării lui Iosia şi faptului că ea a devenit mai târziu locul unde erau aruncate gunoaiele şi resturile Ierusalimului. În vremurile NT, valea Hinom, în ebraică Ge Hinnom, era folosită ca simbol al locului de nimicire a celor păcătoşi. În referinţele următoare cuvântul iad este în fiecare caz o traducere a grecescului Geena, o transliterare a ebraicului Ge Hinnom: Matei 5,22.29.30; 10,28; 18,8.9; 23,15.3; Marcu 9,43-48; Luca 12,5; Iacov 3,6.


11 Și a înlăturat caii, pe care împărații lui Iuda îi dăduseră soarelui, la intrarea casei DOMNULUI, lângă camera lui Netan-Melec cameristul, care era în împrejurimi, și a ars carele soarelui cu foc.

Caii. În vremurile antice soarele era adesea zugrăvit ca un vizitiu care îşi conduce zilnic caii de-a lungul cerului.

Carele soarelui. Care ale soarelui erau cunoscute în Persia antică şi erau obişnuite grecilor şi romanilor. Este interesant să avem acest indiciu timpuriu despre un astfel de obicei printre evrei. Manase şi Amon trebuie că au mers la distanţe mari, adoptând formele de închinare păgână pe care le-au găsit în uz în ţările din jurul lor.


12 Și împăratul a dărâmat altarele care erau pe acoperișul camerei de sus a lui Ahaz, pe care împărații lui Iuda le făcuseră, și altarele pe care Manase le făcuse în cele două curți ale casei DOMNULUI și le-a sfărâmat de acolo și le-a aruncat praful în pârâul Chedron.

Odaia de sus. Probabil că aceasta se referă la o odaie de sus construită de Ahaz deasupra vreunei construcţii din curtea templului, deoarece scriitorul se ocupă aici cu pângărirea templului. Altarele se poate că au fost pentru închinarea la stele care se îndeplinea mai ales de pe acoperişurile caselor (vezi Ieremia 19,13; 32,29; Ţefania 1,5).


13 Și împăratul a pângărit înălțimile care erau în fața Ierusalimului, care erau în dreapta muntelui stricăciunii, pe care Solomon, împăratul lui Israel, le construise pentru Astarteea, urâciunea sidonienilor, și pentru Chemoș, urâciunea moabiților, și pentru Milcom, urâciunea copiilor lui Amon.

În faţa Ierusalimului. Adică, spre răsărit de cetate. Direcţiile erau stabilite din punct de vedere al feţei spre răsărit. La stânga avea să fie atunci nordul, la dreapta avea să fie sudul şi în spate avea să fie apusul. Vezi 1 Regi 11,5-8 pentru raportul despre înălţimile pe care le-a construit Solomon pentru zeii străini. Regii cei buni, precum Asa, Iosafat şi Ezechia, fără îndoială că n-au îngăduit să se închine la zeii străini pe aceste înălţimi, dar probabil că au îngăduit să se închine lui Iehova acolo.

Muntele Pierzării. După cum se pare, panta sudică a muntelui Măslinilor numită aşa, evident, datorită dispreţului spre a arăta aversiunea adâncă pentru abominabila închinare a idolului care se îndeplinea la răsărit de templu.

Împăratul a pângărit. Raportul nu spune că aceste înălţimi au fost sfărâmate, ci numai că ele au pângărit. Unele din ele, probabil că au constat în mare parte din pietre naturale sau suprafeţe netede de stâncă cu găuri scobite în ele pentru primirea libaţiilor etc. Astfel de locuri sunt bine cunoscute în Palestina. Este greu de conceput anumite construcţii ridicate de Solomon pentru închinare la Astarteea, Chemoş şi Milcom li s-ar fi îngăduit să rămână în urma mişcărilor de reformă a lui Asa, Iosafat şi Ezechia. Ezechia a îndepărtat înălţimile, nimicindu-le pe toate cu desăvârşire (2 Regi 18,4; 2 Cronici 31,1).


14 Și a spart în bucăți idolii și a tăiat dumbrăvile și a umplut locurile lor cu oasele oamenilor.

Oase omeneşti. Cadavrele şi oasele omeneşti erau privite de Elisei ca necurate şi au fost date instrucţiuni cu privire la tratarea lor (Numeri 19,11.6). Pentru că oase ale oamenilor morţi să fie aduse în contact cu aceste înălţimi, aveau să fie privite ca fiind pângărite pentru totdeauna şi făcându-le de aici încolo în mod permanent ca nepotrivite pentru locuri de închinare.


15 Mai mult, altarul care era în Betel și înălțimea pe care a făcut-o Ieroboam, fiul lui Nebat, care l-a făcut pe Israel să păcătuiască, deopotrivă acel altar și înălțimea le-a dărâmat și a ars înălțimea și a călcat-o mărunt în praf și a ars dumbrava.

A dărâmat. Înălţimea de la Betel a fost fără îndoială, o construcţie ca un tabernacol sau templu, pentru că ea a fost dărâmată şi arsă. A trecut câtva timp de când regatul lui Israel se sfârşise, dar evident că închinarea a continuat la altarul pe care Ieroboam îl zidise la Betel.


16 Și pe când Iosia se întorcea, a văzut mormintele care erau acolo pe munte și a trimis și a luat oasele din morminte și le-a ars pe altar și l-a pângărit, conform cuvântului DOMNULUI pe care îl vestise omul lui Dumnezeu, care vestise aceste cuvinte.

Le-a ars. Arderea osemintelor omeneşti pe altar avea să fie deosebit de ofensator. Iosia a recurs la o astfel de faptă spre a-şi arăta totalul lui dispreţ pentru teribila formă de închinare pe care

o instituise Ieroboam în locul închinării lui Iehova şi spre a se asigura că acest altar nu va mai fi niciodată folosit pentru scopuri religioase. Oasele arse au fost acelea ale acelor preoţi care au slujit la aceste altare (vezi 2 Cronici 34,5).

Omul lui Dumnezeu. Vezi 1 Regi 13,1.2.


17 Atunci el a spus: Ce titlu este acesta pe care îl văd? Și bărbații cetății i-au zis: Acesta este mormântul omului lui Dumnezeu care a venit din Iuda și a vestit aceste lucruri pe care tu le-ai făcut împotriva altarului din Betel.

Mormântul (title eng. (ebriacul şiyyun – stâlp, monument. Iosia a văzut o piatră memorială deasupra unui mormânt şi a întrebat cu privire la identitatea ei. Era un vechi obicei ebraic să fie ridicate la locul de înmormântare pietre comemorative (Geneza 35,20).

Omul lui Dumnezeu. Vezi 1 Regi 13,23-30.


18 Iar el a spus: Lăsați-l; să nu îi miște nimeni oasele. Astfel ei au lăsat oasele lui, împreună cu oasele profetului care ieșise din Samaria.

Din Samaria. Aceasta identifică simplu pe bătrânul profet care a înşelat pe profetul din Iudeea.


19 Și Iosia a îndepărtat de asemenea toate casele înălțimilor care erau în cetățile Samariei, pe care împărații lui Israel le făcuseră ca să provoace pe DOMNUL la mânie și le-a făcut conform cu toate faptele pe care le făcuse în Betel.

Cetăţile Samariei. Iosia a mers până departe în Neftali (2 Cronici 34,6). Samaria se afla atunci sub stăpânirea Asiriei. Pe acea vreme, Asiria era slabă şi probabil că nu a făcut nici o încercare să se amestece în aceste excursii ale lui Iosia în teritoriile de sub stăpânirea ei (vezi pp. 66, 67).


20 Și a ucis pe altare pe toți preoții înălțimilor care erau acolo și a ars oase de oameni pe ele; și s-a întors la Ierusalim.

A junghiat... pe toţi preoţii. În îndeplinirea lui 1 Regi 13,2, Iosia a făcut tot ce i-a stat în putinţă spre a eradica idolatria. El a făcut exemple din acei care au fost conducătorii poporului în apostazie.


21 Și împăratul a poruncit întregului popor, spunând: Țineți paștele pentru DOMNUL Dumnezeul vostru, precum este scris în cartea acestui legământ.

Prăznuiţi Paştele. O reîntoarcere la păzirea vechilor ritualuri mozaice.

Această carte a legământului. Cartea legii mozaice pe care o găsise Hilchia în templu (2 Regi 22,8; comp. Cu Exod 12,3-20; Levitic 23,5; Numeri 9,2.3; Deuteronom 16,2-6).


22 Într-adevăr, nu fusese ținut un asemenea paște din zilele judecătorilor care judecaseră pe Israel, nici în toate zilele împăraților lui Israel, nici a împăraților lui Iuda;

Paşte ca acesta. Amănunte despre serviciul acestui Paşte sunt date în 2 Cronici 35,1-18.


23 Dar în al optsprezecelea an al împăratului Iosia a fost ținut acest paște pentru DOMNUL în Ierusalim.

Al optsprezecelea an. Repararea templului a început de asemenea în acest an (2 Regi 22,3-6). Deoarece Paştele se ţinea în a 14-a zi a lui Nisan, prima lună a anului religios (Exod 12,2.6.18; 2 Cronici 35,1), este vădit că Iosia a început anul lui de domnie cu Tişri mai degrabă decât cu Nisan, îngăduind în felul acesta cam 5 luni spre a fi făcute reparaţiile templului, înainte de a celebra Paştele în acelaşi an.


24 Mai mult, pe lucrătorii cu demoni și pe vrăjitori și chipurile și idolii și toate urâciunile, care se vedeau în țara lui Iuda și în Ierusalim, Iosia le-a îndepărtat, ca să împlinească toate cuvintele legii care erau scrise în cartea pe care preotul Hilchia o găsise în casa DOMNULUI.

Chemau duhurile. Demonologia pusese o puternică stăpânire pe israeliţi. Poporul slujea conducătorului întunericului în locul Domnului cerurilor. Nu îngeri, ci demoni erau tovarăşii lor zilnic. Ei dădeau ascultare spiritelor rele mai degrabă decât Duhului Sfânt. Iosia s-a străduit să cureţe ţara de tot ceea ce avea de a face cu demonismul şi monstruoasele urâciuni pe care diavolii le-au lăsat în urma lor.

Terafimii. Ebraicul teraphim. Aceştia erau zei de gospodărie (Geneza 31,19). Închinarea lor avea o atracţie specială pentru evrei, care să agăţau de aceşti idoli cu străşnicie. Rahela a furat terafimii tatălui ei, Laban, (Geneza 31,19). Mica Efraimitul, avea terafimi în gospodăria lui (Judecători 17,5; 18,14-20). Mical, soţia lui David, avea unul din aceşti terafimi (1 Samuel 19,13).

Cuvintele legii. Scopul lui Iosia a fost să aducă Legea în acţiune deplină în fiecare fază a vieţii naţionale. În felul acesta, a sperat Iosia ca cel puţin să reducă ruina cu care era ameninţată naţiunea.


25 Și asemenea lui nu a fost vreun împărat înainte de el, care să se fi întors la DOMNUL cu toată inima lui și cu tot sufletul lui și cu toată puterea lui, conform cu toată legea lui Moise; nici după el nu s-a ridicat vreunul asemenea lui.

Ca el. Cuvinte similare au fost folosite cu privire la Ezechia cu puţin timp înainte (vezi cele despre cap. 18,5). Se pare că nici un alt rege din istoria lui Iuda nu s-a apucat atât de viguros să aplice Legea mozaică.

Din toată inima. Un ecou al lui Deuteronom 6,5. Iosia nu a fost interesat numai într-o supunere formală faţă de poruncile Legii lui Moise, ci în ascultare de spiritul şi intenţia legii – dreptate, îndurare şi îndreptăţire (Ieremia 22,15.16).


26 Totuși, DOMNUL nu s-a întors din înverșunarea marii sale mânii, cu care mânia lui fusese aprinsă împotriva lui Iuda, din cauza tuturor provocărilor cu care Manase îl provocase.

Nu s-a întors. Nelegiuirea era aşa de neruşinată încât, a îngădui să treacă fără pedeapsă, n-ar fi acţionat spre binele viitor al naţiunii. Chiar dacă generaţia prezentă era aparent pocăită şi încerca să facă reforme drastice, generaţiile viitoare care ar fi aflat că nelegiuirea flagrantă şi idolatria generaţiei de mai înainte a fost îngăduită fără pedeapsă i-ar fi îmbărbătat la nelegiuire. Din nefericire, de asemenea, reformele pe care le-a inaugurat bunul rege Iosia, au afectat majoritatea numai superficial. Un studiu atent al profeţiilor lui Ieremia descoperă că starea religioasă a poporului a fost departe de ideal (vezi Ieremia 2,12.13; 3,6-11 etc.).

Făcuse Manase. Vezi cap. 21,1-9.


27 Și DOMNUL a spus: Voi îndepărta de asemenea pe Iuda dinaintea feței mele, precum am îndepărtat pe Israel, și voi lepăda această cetate, Ierusalimul, pe care l-am ales, și casa despre care am zis: Numele meu va fi acolo.

Voi lepăda pe Iuda. Aceasta a fost de asemenea, şi repetata avertizare a lui Ieremia (Ieremia 4,5-20; 6,1-4; 7,12-16.2032-34; 11,17.22.23; 16,9-13). Şi Ţefania a pronunţat iminenta nenorocire a naţiunii (Ţefania 1,2-18; 3,1-8). Chemări la reformă au mai fost lansate şi făgăduinţe de iertare şi acceptarea personală au fost făcute pe temeiul adevăratei pocăinţe (Ieremia 7,3-7; Ţefania 2,1-3). Dar la acea dată devenise clar că nu era în perspectivă nici o pocăinţă adevărată şi că ruina naţională era inevitabilă (Ieremia 7,8.34).

Voi lepăda cetatea aceasta. N-a fost uşor pentru Domnul să lepede Ierusalimul. Acea cetate a fost aleasă de El ca cetate a Lui. Ea trebuie să fie capitala nu numai a lui Iuda, ci a lumii. Domnul a intenţionat aducerea la îndeplinire a planului original. Acum scopul lui Dumnezeu va fi adus la în îndeplinire prin crearea noului pământ, cu Noul Ierusalim drept capitală, iar mulţimile mântuiţilor alcătuind naţiunea cea nouă.


28 Și restul faptelor lui Iosia și tot ce a făcut, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Iuda?

Celelalte fapte. Reforma lui Iosia a avut loc în al 18-lea an al lui. Regele a domnit un total de 31 de ani. Despre ultimii 13 ani ai domniei lui nu mai este raportat nimic.


29 În zilele sale, Faraon-Neco, împăratul Egiptului, s-a urcat împotriva Asiriei la râul Eufrat; și împăratul Iosia a mers împotriva lui; iar acela l-a ucis la Meghido, după ce l-a văzut.

Faraon Neco. Binecunoscutul Neco al II-lea din a douăzeci şi şasea dinastie a al Egiptului, care a domnit de la 609 la 594 î.e.n.

S-a suit. Asiria şi Egiptul erau în acel timp în alianţă împotriva Babilonului, sub Nabopolasar (626-605), Babilonul a luat locul Asiriei ca cea mai mare putere militară a lumii. Ninive a căzut în 612 şi o mică rămăşiţă de asirieni au mai durat câţiva ani în Haran. Ei aveau ajutorul Egiptului împotriva puterii care se ivea a Babilonului care a cucerit rapid toată lumea dinaintea lui.

Împotriva împăratului Asiriei. În realitate, Neco a mărşăluit spre nord pentru a da ajutor asirienilor împotriva Babilonului (vezi 2 Cronici 35,20). Fie că (1) ebraicul al, împotrivă trebuia să fie citit ’al spre sau de dragul, aşa cum este adesea redat în sulurile de la Marea Moartă sau (2) termenul Asiria este folosit spre a desemna Babilonul ca putere stăpânitoare acum în cea mai mare parte a fostului teritoriu care aparţinuse Imperiului Asirian. Scriitorii clasici folosesc adesea Asiria în acest sens (vezi Herodot i. 178).

Eufrat. Neco se afla în drumul lui spre a angaja pe babilonieni în prima luptă de la Carchemiş (2 Cronici 35,20), care poate fi datată aproximativ în 608. În această luptă probabil că babilonienii au fost învingători, o victorie care a deschis pentru ei calea pentru cucerirea Palestinei.

Iosia i-a ieşit înainte. Neco nu era în ceartă, la data aceasta, cu Iosia (2 Cron. 35,21), ci a dorit simplu să ajungă la Eufrat să angajeze forţele Babilonului.

Meghido. Importanta fortăreaţă din partea sudică a câmpiei Esdraelon, pe drumul caravanei din Egipt spre Siria de nord. Se presupune că Iosia a ocupat poziţie la punctul unde drumul intra în câmpie, pentru ca să lovească oştile Egiptului la ieşirea lor din trecătoare în câmp deschis.


30 Și servitorii lui l-au dus mort într-un car de la Meghido și l-au adus la Ierusalim și l-au îngropat în mormântul său. Și poporul țării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia, și l-au uns și l-au făcut împărat în locul tatălui său.

Într-un car. Iosia a fost doar rănit la Meghido. El a intrat în luptă travestit (2 Cronici 35,22), cum a făcut şi Ahab în lupta împotriva sirienilor în care el şi-a pierdut viaţa (1 Regi 22,30). Când a fost lovit de o suliţă el a simţit natura serioasă a rănii lui şi a fost luat într-un alt car la Ierusalim, murind fie acolo sau pe drum (2 Cronici 35,23.24).

A fost îngropat. Autorul Cronicilor adaugă: Tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia. Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia (2 Cronici 35,24.25). În contrast cu marea jale de la moartea lui Iosia, soarta fiilor lui păcătoşi nu a fost regretată (Ieremia 22,10.18).

Ioahaz. Ioahaz mai avea şi numele de Şalum (1 Cronici 3,15; Ieremia 22,11). Ioiachim şi nu Ioahaz era fiul mai mare a lui Iosia şi normal ar fi trebuit să ajungă rege (v. 31 comp. cu v. 36). Dar, dintr-un anumit motiv poporul a intervenit şi l-a făcut rege pe Ioahaz. Unii cred că atunci existau două partide în ţară, unul pentru şi altul contra Egiptului. Se pare probabil că Ioiachim să fi aparţinut la primul şi Ioahaz la altul. Partidul anti-egiptean a reuşit şi a pus pe tron pe Ioahaz. În acest timp, evident că Neco era în nord, în campania lui împotriva babilonienilor pe Eufrat.


31 Ioahaz era în vârstă de douăzeci și trei de ani când a început să domnească; și a domnit trei luni la Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna.
32 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu toate câte părinții săi făcuseră.

A făcut ce este rău. Despre domnia lui Ioahaz s-a păstrat numai un raport scurt. Nici chiar fiii lui Iosia nu s-au ţinut de reformele instituite de el. Încă o dată naţiunea era pe calea ei de pierzare.


33 Și Faraon-Neco l-a legat la Ribla în țara Hamatului, ca el să nu domnească în Ierusalim; și a pus țara la un tribut de o sută de talanți de argint și un talant de aur.

Ribla. O aşezare pe râul Orontes, cam la 16 km sud de Cadeş, şi cam la 290 km nord de ţara lui Iuda. Mai târziu, Nebucadneţar a făcut din Ribla cartierul său general în timpul campaniilor din Palestina (2 Regi 25,6.21; Ieremia 39,5-7; 52,9-11.27). La întoarcerea lui din Carchemiş, Neco a cerut lui Ioahaz să se prezinte înaintea lui, la Ribla, şi stabilind situaţia în care el a ajuns rege, l-a pus în lanţuri. Acum Ribla este Ribleh.

O gloabă. Neco a plănuit în acel timp să facă pe Iuda un vasal al Egiptului, şi din acest motiv l-a demis pe Ioahaz.


34 Și Faraon-Neco l-a făcut pe Eliachim, fiul lui Iosia, împărat în locul lui Iosia, tatăl său, și i-a schimbat numele în Ioiachim și l-a luat pe Ioahaz; iar acesta a venit în Egipt și a murit acolo.

Eliachim. Probabil un membru al fracţiunii pro-egiptean. De aceea Neco avea să-l favorizeze pe el (vezi despre v.30).

I-a schimbat numele. Numele cel nou avea să însemne că el era acum un individ nou, datorând suveranitatea lui, Egiptului. Nebucadneţar a urmat aceeaşi practică atunci când a făcut rege pe Matania în locul nepotului său, numindu-l Zedechia (cap. 24,17).

A murit acolo. Aceasta era în acord cu profeţia făcută de Ieremia la scurt timp după începerea exilului (Ieremia 22,10-12).


35 Și Ioiachim i-a dat argintul și aurul lui Faraon; dar a impozitat țara pentru a da banii conform poruncii lui Faraon: a luat argintul și aurul de la poporul țării, de la fiecare conform impozitării lui, pentru a-l da lui Faraon-Neco.

A dat argintul. Vezi versetul 33.

Partea fiecăruia. Banii ceruţi de Faraon nu veneau de la rege, ci de la popor. Când Asiria a cerut 1000 de talanţi de argint de la Menahem suma a fost asigurată printr-o taxa de la toţi oamenii bogaţi (cap. 15,19.20). Totuşi, în acest caz, se pare că a fost o taxă generală asupra fiecăruia, sărac şi bogat.


36 Ioiachim era în vârstă de douăzeci și cinci de ani când a început să domnească; și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Zebuda, fiica lui Pedaia din Ruma.

Douăzeci şi cinci de ani. Dacă la data aceasta Ioahaz avea numai 23 de ani (v. 31), Ioiachim era cel mai în vârstă. Iosia era în vârstă de 8 ani când a venit la tron şi a domnit 31 de ani (cap. 22,1). Aşa fiind, la data morţii lui, el era în vârstă de 39 de ani, când Ioiachim era de 25 de ani. Iosia era aşadar, numai de 14 sau 15 ani când s-a născut Ioiachim. Regii evrei se căsătoreau la o vârstă timpurie, urmând după obiceiul ţărilor orientale atunci şi acum.


37 Și el a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI, conform cu toate câte părinții săi făcuseră.

A făcut ce este rău. Faptele cele rele ale domniei lui Ioiachim nu sunt enumerate aici în mod specific. După Ieremia, el era extravagant, lacom, asupritor, nedrept, neevlavios şi setos de sânge (Ieremia 22,13-17; 26,20-23; 36,23).

ELLEN WHITE COMENTEAZĂ

1-30 PK 400-406 15-18 PK 402 22, 25, 26 PK 405

2, 3 DA 216; PK 400 20, 24 PK 401 31-37 PK 412