„Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.” 1 Ioan 5:4
După ce au trecut râul Iordan, israeliții au sărbătorit Paștele la Ghilgal. În ziua aceea, se împlineau fix 40 de ani de la primul lor Paște, din noaptea când au plecat din Egipt. Ei trebuiau să-și amintească toate minunile făcute de Dumnezeu pentru a-i elibera din sclavie. După ce au prăznuit Paștele, mana a încetat să mai cadă. Nu mai aveau nevoie de aceasta, deoarece acum aveau la dispoziție roadele din țara Canaan.
Următorul test al credinței lor avea să fie cucerirea puternicei cetăți Ierihon. Într-o zi, Iosua se ruga pentru izbândă lângă zidurile din jurul cetății păgâne. Vedea cât de înalte și de puternice erau aceste ziduri și știa că armata lui trebuia să fie puternică. Cum ar fi trebuit să o atace mai exact? Dintr-odată, în fața lui a apărut un soldat înalt, cu sabia scoasă, ca și cum ar fi fost gata de luptă. Iosua a sărit în picioare. „Ești dintre ai noștri sau dintre vrăjmașii noștri?”, a întrebat el cu îndrăzneală. Care a fost răspunsul soldatului? Iosua 5:13-15
Gândiți-vă la acest lucru! Însuși Dumnezeu a venit pentru a-i spune lui Iosua ce să facă, iar instrucțiunile Lui au părut cea mai ciudată strategie de luptă pe care și-o putea imagina cineva. Iosua nu s-a îndoit niciun moment că Ierihonul va fi distrus, atâta vreme cât respectau întocmai instrucțiunile lui Dumnezeu.
Probabil că israeliții au rămas uimiți când Iosua le-a spus planul lui Dumnezeu. În fiecare zi, timp de 6 zile, soldații înarmați trebuiau să conducă o procesiune în jurul Ierihonului. După soldați, veneau 7 preoți care sunau din trâmbițe în timp ce mergeau. La rândul lor, aceștia erau urmați de alți preoți care purtau chivotul legământului. La urmă, veneau restul soldaților.
Această procesiune ciudată trebuia să înconjoare în tăcere Ierihonul, după care se întorcea în tabără. Trebuia să se audă doar sunetul continuu al trâmbițelor și pașii celor ce mergeau. În a șaptea zi, lucrurile urmau să se întâmple diferit. Procesiunea începea în zori și, în loc să înconjoare doar o dată cetatea, urma să o facă de 7 ori. Ce avea să se întâmple în ziua aceea? Iosua 6:4,5
Aplicaţie: Ce plan de luptă ciudat! Indiferent ce ne cere Dumnezeu, să fim încredințați că este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facem.
Dumnezeu dăduse instrucțiuni foarte ciudate de cucerire a Ierihonului. Bineînțeles, locuitorii cetății nu știau încă acest lucru. Lor li se părea imposibil ca până și cea mai puternică armată să pătrundă în interiorul orașului.
Dar ei nu puteau uita ceea ce făcuse Dumnezeu în Egipt și la Marea Roșie. Și nici nu puteau uita că Israel învinsese armatele împăraților Sihon și Og, nici felul în care traversaseră râul Iordan. În prima zi când procesiunea israeliților a înconjurat Ierihonul, străjerii cetății au raportat tot ce au văzut. Oamenii s-au înspăimântat auzind ecoul trâmbițelor răsunând dinspre dealuri.
Rahav și-a adus întreaga familie în casa ei de pe zidul înalt și s-a asigurat că agață o funie roșie la fereastră, așa cum le promisese celor două iscoade israelite. În timp ce procesiunea continua să înconjoare cetatea în fiecare zi, oamenii s-au alarmat tot mai mult. Ce puteau să însemne toate acestea?
Dumnezeu le dăduse canaaniților mai mulți ani ca să aleagă să-L respecte și să-L servească, dar ei au refuzat. La fel ca Faraon, cu fiecare semn pe care îl vedeau sau îl auzeau despre puterea Lui, au ales să se încăpățâneze și mai mult. Unii erau convinși că El era Dumnezeul adevărat, dar nu voiau să fie diferiți față de alții și nu au avut curaj să se schimbe. Cu excepția lui Rahav și a familiei ei, canaaniții huleau împotriva lui Dumnezeu și continuau să fie corupți și să facă lucruri îngrozitoare atunci când își venerau zeii.
În a șaptea zi, procesiunea israelită a început mai devreme decât în celelalte zile. De data aceasta, au înconjurat cetatea din nou și din nou. Oamenii dinăuntru erau înspăimântați auzind sunetul trâmbițelor și tropăitul pașilor. După ce au înconjurat cetatea a șaptea oară, procesiunea s-a oprit brusc. S-a lăsat o liniște deplină. Oamenii din cetate se întrebau ce avea să urmeze. Israeliții și îngerii puternici, care așteptau nerăbdători, știau ce o să se întâmple în continuare.
Aplicaţie: În fiecare zi, Dumnezeu ne dă oportunități să alegem să-I servim. Care este alegerea ta?
În a șaptea zi a marșului lor, procesiunea israelită a înconjurat cetatea Ierihon de 7 ori. După ce s-a oprit, a urmat o perioadă scurtă de liniște.
În cele din urmă, s-au auzit trâmbițele zgomotoase. În timp ce toți oamenii strigau, pământul s-a cutremurat. Zidurile puternice s-au clătinat, au cedat și s-au prăbușit – cu excepția acelei părți unde se afla casa la fereastra căreia atârna o funie roșie. Numaidecât, israeliții au făcut exact ce li se spusese să facă. Iosua 6:20-25 Din întreaga cetate Ierihon, doar Rahav și familia ei au scăpat cu viață. Ea Îl acceptase pe Dumnezeul lui Israel ca fiind adevăratul Dumnezeu. Mai târziu, s-a căsătorit cu un israelit și a ajuns unul dintre strămoșii lui Isus (Matei 1:5-16).
Ierihonul era plin de temple, de vile luxoase și de palate pline cu lucruri scumpe, luate din alte țări. Dar Dumnezeu spusese că acest oraș păcătos trebuia să ardă în întregime. Nu trebuiau să rămână decât metalele ce nu puteau arde, precum aurul și argintul, și lucrurile făcute din bronz și fier. Acestea urmau să fie păstrate în tezaurul lui Dumnezeu. Era victoria lui Dumnezeu și toată gloria trebuia să-I revină Lui.
Toată lumea s-a supus acestui ordin, cu excepția unui soldat pe nume Acan. Acesta era lacom și a cedat tentației de a ascunde câteva lucruri în cortul lui. A săpat repede o groapă în interiorul cortului și le-a îngropat acolo. Poate că și familia lui l-a ajutat. „Nimeni nu va ști!”, și-au spus ei. După ce au distrus Ierihonul, Iosua s-a gândit că Israel trebuia să cucerească cetatea Ai, aflată în apropiere, și a trimis iscoade ca să cerceteze locul. Ce au raportat acestea când s-au întors? Iosua 7:3
Bazându-se pe raportul spionilor, Iosua a hotărât că o vor cuceri ușor, cu 3.000 de soldați. S-a dus cu aceștia, fiind sigur de o victorie rapidă. Cât de șocați au fost când bărbații din Ai au ieșit în grabă și i-au pus pe fugă, ucigând 36 din soldații lor! Iosua și bătrânii Israelului erau devastați. Iosua 7:4-6
Aplicaţie: Puteți să vă gândiți la un lucru important pe care nu l-a făcut Iosua?
După ce au distrus atât de ușor cetatea Ierihon, israeliții s-au simțit foarte încrezători. Au uitat imediat că victoriile lor depindeau de puterea lui Dumnezeu. Până și Iosua uitase să-L întrebe pe Dumnezeu dacă ar trebui să cucerească în continuare cetatea Ai. El nu știa de fapta lui Acan și nici că Dumnezeu nu le putea binecuvânta planurile până când nu aveau să-l pedepsească pe hoțul neascultător.
Iosua și bătrânii s-au simțit îngrozitor în legătură cu cele întâmplate la Ai. Ce aveau să gândească acum celelalte popoare din Canaan despre puterea Dumnezeului lui Israel și despre poporul ales? Ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua? Iosua 7:10-13
Dacă israeliții nu rămâneau de partea câștigătoare a războiului împotriva Diavolului, nu aveau nicio speranță că vor ocupa frumoasa țară a Canaanului. Încrederea și supunerea merg întotdeauna mână în mână. Însă Acan nu s-a supus lui Dumnezeu și s-a gândit că totul va fi în regulă. El adusese înfrângerea și rușinea asupra întregului popor. Dumnezeu i-a spus lui Iosua cum să-l găsească pe hoțul al cărui păcat provocase atâtea necazuri. Mai întâi, Dumnezeu avea să dezvăluie din ce trib făcea parte, apoi familia, casa și, în cele din urmă, vinovatul.
Când Dumnezeu a ales seminția lui Iuda, probabil că Acan s-a îngrijorat, deoarece făcea parte din aceasta. Apoi, pas cu pas, alegerile lui Dumnezeu s-au apropiat tot mai mult de familia lui. Dumnezeu îi dădea timp lui Acan să se pocăiască și să-și mărturisească păcatul. În final, sorțul a căzut pe numele lui Acan. Ce i-a spus Iosua și cum i-a răspuns Acan? Iosua 7:19-21
Acan L-a sfidat pe Dumnezeu furând aur și argint și o țesătură frumoasă, deși El le poruncise oamenilor să nu ia nimic pentru ei înșiși din prada de la Ierihon. Drept urmare, el și toată familia lui și-au pierdut viața, atât aici, cât și pentru veșnicie. Nesupunerea nu atrage niciodată răsplata. Acum, că rezolvaseră problema păcatului din tabără, Dumnezeu i-a spus lui Iosua cum să cucerească cetatea Ai. De data aceasta, câțiva soldați trebuiau să se ascundă în spatele cetății. Alți soldați urmau să mărșăluiască spre oraș, iar când armata din Ai ieșea ca să-i alunge din nou, israeliții trebuiau să alerge ca și cum ar fi fost înspăimântați.
După aceea, soldații ascunși în spatele cetății Ai urmau să intre în aceasta și să-i dea foc. Terminați de citit istorisirea din Iosua 8:21,22.
Aplicaţie: Înțelegeți de ce pofta este periculoasă? Luca 12:15
Planul lui Dumnezeu de a cuceri cetatea Ai a funcționat perfect. De data aceasta, soldații au avut voie să ia din cetate orice le era de folos, inclusiv animale. Acum, toată lumea era nerăbdătoare să-i distrugă pe toți canaaniții nelegiuiți și să se stabilească în țara promisă. Numai că Moise îi spusese lui Iosua că, înainte să se stabilească în țară, trebuiau să aibă o adunare specială într-unul dintre cele mai frumoase locuri din Canaan, în valea Sihem, care se găsea între doi munți, numiți Ebal și Garizim.
Sihemul ocupa un loc special în istoria poporului Israel. Când a ajuns în Canaan, Avraam a construit acolo primul altar. Și tot acolo a locuit și Iacov, care a săpat o fântână și a îngropat bijuteriile și idolii familiei sub un stejar. Sihem era înconjurată de cetăți canaanite nelegiuite, care nu doreau ca poporul Israel să le ocupe țara. Acest lucru i-ar fi putut înspăimânta pe israeliți, dar ei au crezut în promisiunea lui Dumnezeu de a-i proteja. Iar Dumnezeu i-a speriat atât de tare pe canaaniți, încât niciunul dintre ei nu a ieșit să lupte cu poporul Israel.
La timpul hotărât de Iosua ca israeliții să se adune în valea Sihem, au venit cu toții, nu doar bărbații, ci și femeile și copiii. Iosua organizase totul perfect. Pe muntele Ebal, numit „muntele blestemelor”, fusese ridicat deja un monument din pietre tencuite cu var. Pe pietre, Iosua a scris o copie a Celor Zece Porunci, precum și legile pe care i le-a dat Dumnezeu lui Moise pentru conducerea poporului. Lângă munte fusese ridicat un altar pentru sacrificii. Puteți citi despre acesta în Deuteronomul 27:1-8.
De partea cealaltă a văii se găsea muntele Garizim, numit și „muntele binecuvântărilor”. De ce era numit așa? De ce muntele Ebal era numit „muntele blestemelor”? De ce alesese Dumnezeu acest munte pentru a ridica un monument pe care să fie scrise Cele Zece Porunci? Și de ce se găsea acel altar pentru sacrificii acolo? Vom afla motivele mâine.
Aplicaţie: Asemenea poporului Israel, și noi ar trebui să ne amintim și să ne reînnoim promisiunea de a-I fi loiali lui Dumnezeu.
Monumentul pe care erau scrise Cele Zece Porunci se găsea pe muntele Ebal. Acesta fusese ridicat pentru a aminti poporului Israel că nesupunerea față de aceste legi a adus blestemul păcatului, necazurile și moartea în lumea noastră. Din acest motiv, monumentul se afla pe „muntele blestemelor”.
Pe muntele Ebal se găsea și altarul pentru sacrificii. Sacrificarea unui miel în acea zi ne amintește că Isus a luat asupra Sa blestemul apărut din cauza nesupunerii lor față de lege. Galateni 3:13 Șase dintre semințiile israelite stăteau pe muntele Ebal, iar celelalte șase, pe muntele Garizim. Chivotul legământului fusese adus în minunata vale plină de verdeață a Sihemului, situată între cei doi munți, iar Iosua stătea lângă acesta. Apoi, când trâmbița a sunat și a dat semnalul, toți au făcut liniște.
Iosua a vorbit și toată lumea a putut să-l audă. Mai întâi, a citit minunatele binecuvântări pe care Dumnezeu avea să le ofere israeliților dacă păzeau Cele Zece Porunci. La sfârșitul fiecărei binecuvântări, toți oamenii de pe muntele Garizim spuneau „Amin”, pentru a arăta că înțelegeau și erau de acord cu ceea ce spusese Dumnezeu. După aceea, Iosua a citit blestemele îngrozitoare care aveau să vină asupra lor dacă nu păzeau Cele Zece Porunci. Și nesupunerea față de legile speciale, date pentru formarea unui popor puternic, avea să aducă necazuri. Însă unul dintre cele mai mari pericole îl reprezenta copierea obiceiurilor păgâne din jurul lor. După fiecare blestem, toți oamenii de pe muntele Ebal spuneau „Amin”.
Israeliții aveau la ce să se gândească odată întorși în tabăra de la Ghilgal. Dumnezeu i-a purtat în siguranță prin țara inamică și le-a păzit tabăra cât timp ei au fost plecați.
Aplicaţie: Dumnezeu le-a dovedit din nou că se puteau încrede în El în timp ce continuau să cucerească țara Canaan. Ei aveau să fie în siguranță și fericiți dacă alegeau să se încreadă în El și să I se supună.