Mântuirea: nevoia noastră supremă

În următoarele lecții vom studia câteva dintre doctrinele Bibliei. Ele sunt învățături ale Bibliei. Sunt puncte fundamentale ale credinței. Această lecție ne prezintă una dintre cele mai importante doctrine: mântuirea, sau cum putem fi salvați.

Cuvântul „salvat” este un cuvânt obișnuit. Când scriem un document pe computer, ne asigurăm că îl „salvăm”. Dacă o tânără este în pericol de moarte și este scăpată de o echipă de salvatori, spunem că a fost „salvată”. Dar ce înseamnă că Isus ne-a „salvat”?

Un înger ne explică: Matei 1:21 Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.

Salvarea, sau mântuirea din păcat este cea mai mare nevoie a noastră, din moment ce ne naștem cu natură păcătoasă (vezi Psalmii 51:5). Deși păcatul ne distruge, nouă ne place păcatul. Păcatele noastre nu ni se par periculoase, astfel că nu simțim în mod natural nevoia de a fi salvați de ele.

Psalmii 14:2,3 Domnul Se uită de la înălțimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere și care să caute pe Dumnezeu. Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

Doar Dumnezeu ne poate salva din păcatele noastre, dar din fire, nu ne dorim ca El să le îndepărteze. Iar Dumnezeu nu le va îndepărta cu forța de la noi. Trebuie să alegem între a-L lăsa să facă acest lucru sau să murim în păcatele noastre (vezi Ioan 8:24).

Deoarece Dumnezeu respectă alegerea, El ar putea considera prima noastră alegere ca fiind cea finală și irevocabilă; și fără intervenția Sa, chiar așa ar fi. Desigur, aceasta ne-ar lăsa fără speranță și fără Dumnezeu în această lume, lucru care ar duce la moarte (vezi Efeseni 2:14). Dar Dumnezeu ne iubește și nu este dispus să accepte alegerea noastră prezentă în favoarea păcatului ca fiind alegerea finală. El știe că noi nu întrevedem complet care sunt consecințele alegerii noastre. Atunci, prin circumstanțele vieții și prin mărturia Scripturii, El caută să ne ghideze astfel încât să nu mai alegem păcatul și moartea, ci ascultarea și viața.

Ezechiel 33:11 Spune-le: „Pe viața Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască. Întoarceți-vă, întoarceți-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreți să muriți, voi, casa lui Israel?”

Mântuirea este procesul prin care Dumnezeu schimbă natura noastră iubitoare de păcat, care se opune ascultării, într-una care iubește ascultarea și urăște păcatul. Acest proces începe când Dumnezeu ne captează atenția și noi răspundem vocii Sale, care ne invită să alegem ceea ce este mai bun pentru noi, lăsându-ne complet în mâna Lui. Atunci vom spune: „Doamne, nu voia mea, ci voia Ta vreau s-o fac. Care este ea?”

Romani 5:8,10 Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. ... Căci, dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.

1. Citește Matei 1:21. Din ce a venit să ne salveze Isus? Ca păcătoși, care este relația noastră cu Dumnezeu? Romani 5:10

2. De ce Dumnezeu a căutat să ne salveze pe când noi îi eram dușmani? Efeseni 2:1-7

3. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, cum vom trata dușmanii? Matei 5:43-48; Luca 6:27-36

Gândește-te la cineva care te-a tratat fără amabilitate și cu cruzime. Ce poți să faci ca să-i arăți cum este Dumnezeu?

Am văzut că Isus a venit să îndepărteze păcatele. Dar ce este păcatul, mai exact? Biblia nu ne lasă să ghicim răspunsul la această întrebare importantă. Ea definește păcatul ca fiind „fărădelege”, sau „călcarea legii” (vezi 1 Ioan 3:14). Isus a venit să ne scape de neascultare și să ne aducă în schimb ascultarea. Există însă creștini care argumentează că Legea nu mai trebuie respectată.

Motivul nr. 1: Unii creștini numesc ascultarea „legalism”. Ce crezi despre răspunsul următor, dat de un adolescent pe care mama lui l-a rugat să măture pe jos? „Dragă mamă, te iubesc, dar nu vreau să avem o relație atât de legalistă încât să mătur podeaua. Știu că mă iubești chiar și așa.”

Deși tânărul susține că-și iubește mama, oare este așa? Ar fi o mamă mulțumită cu o astfel de dragoste? Știi și tu răspunsul. Dragostea se demonstrează prin ascultare. Isus a spus:

Ioan 14:15 Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.

Ascultarea nu este niciodată legalism. De fapt, legalistul (cel care încearcă să câștige mântuirea prin fapte) este un călcător de Lege (vezi Matei 5:20). Ascultarea de Legea lui Dumnezeu este rezultatul dragostei pentru Hristos. Așadar nu-L putem iubi cu adevărat pe Dumnezeu și în același timp să refuzăm ascultarea de Legea Sa.

Motivul nr. 2: Alții neagă necesitatea ascultării de Lege pentru că acum „nu mai suntem sub lege, ci sub har” (Romani 6:14). Cu alte cuvinte, ei spun că acum este în regulă să păcătuiești. Dar oare harul chiar ne dă permisiunea de a păcătui? Pentru a răspunde, citiți prima parte a versetului, pe care de obicei aceste persoane nu o citează:

Romani 6:14 Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.

Iar în versetul următor apostolul Pavel subliniază:

Romani 6:15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.

Deci, care este relația dintre Legea și harul lui Dumnezeu? În primul rând, harul lui Dumnezeu face posibilă păzirea Legii. Cineva zicea: „Harul nu este libertatea de a face ce vrem, ci este puterea de a face ce trebuie.”

Evrei 12:28 Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică.

În al doilea rând, harul lui Dumnezeu face iertarea posibilă:

Romani 8:1 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului.

Legea lui Dumnezeu mărturisește că Isus nu a păcătuit niciodată și că neprihănirea Lui este desăvârșită. Harul atestă că moartea Sa nu a fost în zadar, ci a fost unicul mod prin care Dumnezeu putea fi „drept” și în același timp să poată ierta pe cel vinovat (vezi Romani 3:25,26).

Pentru că harul este singura noastră speranță, a te împotrivi lui Dumnezeu este cel mai mare păcat.

Evrei 10:29 Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocori pe Duhul harului? Evrei 2:2,3 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o?

Rezumând: Biblia ne învață că Dumnezeu a demarat un proces de mântuire prin faptul că ne caută. El face tot posibilul să ne convingă să părăsim cărarea autodistrugerii și să alegem calea ascultării de El și a fericirii. Mântuirea noastră nu ar putea fi posibilă fără dragostea Sa minunată, pe care El a demonstrat-o prin sacrificiul Său pe cruce pentru noi. Dumnezeu dorește cu ardoare mântuirea noastră și El suferă cel mai mult atunci când nu ne predăm Lui.

Biblia ne învață că Legea și harul sunt împletite. Legea ne arată cum să trăim. Harul ne dă puterea, așa slabi cum suntem, să trăim conform Legii. Legea arată către neprihănirea lui Isus. Harul face acea neprihănire disponibilă prin iertarea păcatelor. Legea ne găsește foarte vinovați. Harul scoate la lumină cât de capabil este Dumnezeu să salveze chiar și o persoană pe care Legea o încadrează ca fiind cea mai rea.

Romani 5:20 Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala, dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.

Atât Legea, cât și harul ne învață cum să trăim.

Tit 2:11,12 Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie.

Acesta este harul practic, dragostea în acțiune și adevărata mântuire.

4. Cum confirmă sau infirmă Tit 2:11,12 adevărul din citatul „Harul nu este libertatea de a face ce vrem, ci este puterea de a face ce trebuie”?

5. Ia-ți timp pentru a citi Decalogul din Exodul 20:1-17. În ce domenii specifice te-a ajutat harul lui Dumnezeu să asculți de Lege în loc să faci după plăcerea proprie?

6. Să presupunem că, într-un moment de slăbiciune, copiezi la un examen. Pentru că harul lucrează în tine, te mustră conștiința. Care păcat ar fi mai mare: copiatul, sau faptul de a refuza insistențele harului lui Dumnezeu, care te îndeamnă să fii cinstit?

Poate cineva să fie mântuit fără să știe despre moartea lui Isus pe cruce? În mod teoretic, da. Isus a plătit deja pentru păcatele oamenilor care nu Îl cunosc. El îi iubește oricum. Dacă ei se vor supune influenței Spiritului Sfânt, El poate să le schimbe inima; iar ei se pot bucura de roadele lucrării credincioase ale Duhului în viața lor și pot demonstra că Isus trăiește în ei.

Romani 2:14-16 Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc, sau se dezvinovățesc între ele. Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.

Da, teoretic răspunsul este „da”. Practic însă este „nu neapărat”. Vă amintiți ce am învățat mai devreme: oamenii nu caută în mod natural pe Dumnezeu? Nu suntem prea dornici să facem trecerea de la viața „distractivă” a iubirii de sine la viața renunțării de sine și a dragostei neegoiste, dacă nu vedem că cineva chiar ne iubește și că o astfel de viață este posibilă.

De aceea are putere crucea lui Isus. Pentru acest lucru lui Satana i-ar plăcea predicatori care să vorbească de orice altceva, să abordeze orice altă discuție, să învețe despre orice altceva, în afară de Isus și moartea Sa pe cruce. Iată de ce Pavel a refuzat să facă toate acestea atunci când evangheliza.

1 Corinteni 2:2 Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.

Există pericolul ca cineva să se facă adventist pentru că doctrinele biblice sunt logice. Însă teoria adevărului nu ne poate salva. Trebuie ca sângele lui Isus să fie puterea noastră. Mântuirea vine prin credință, în măsura în care crucea este predicată. De aceea credința este esențială.

1 Corinteni 1:18 Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Romani 1:16 Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului.

Când doctrina (adevărul Bibliei) este împărtășită în contextul crucii, ea atrage oamenii la Isus.

Ioan 12:32 Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.

Legea ne spune că avem nevoie de har ca să scăpăm de condamnare. Crucea face ca harul să fie posibil. Când Isus este înălțat, păcătoșii sunt atrași către cruce, unde orice suflet pocăit care crede poate schimba blestemul vieții sale de păcat cu binecuvântarea vieții de ascultare a lui Isus.

7. Care este cea mai bună metodă de evanghelizare? 1 Corinteni 2:2
De ce? 1 Corinteni 1:18

8. Ce subiecte ar trebui să ne ocupe mintea și discuțiile, conform acestor texte biblice?

Misionara oarbă

Numele meu este Priya*. Când aveam șapte ani, am devenit oarbă din cauza unei teribile epidemii de varicelă care a izbucnit în satul meu. A fost teribil pentru mine. Eram o elevă activă și dornică de a învăța, dar deodată m-am afundat într-o beznă totală. Puteam deosebi ziua de noapte doar auzind sunetele din jur și a trebuit să merg cu ajutorul unui baston.

După ceva timp, când aveam aproape douăzeci de ani, am avut o hemoragie care nu se mai oprea. M-am rugat dumnezeilor hinduși pentru vindecare, dar nu m-au ajutat. Am mers la doctori, însă situația mea se tot înrăutățea. În cele din urmă, am întâlnit un pastor creștin care mi-a spus că ar trebui să ne rugăm zilnic la Dumnezeul cel viu.

Nu știam cum să mă rog, dar totuși am încercat. M-am rugat: „Dumnezeule al creștinilor, sunt oarbă. Nu mă voi căsători niciodată. Sunt bolnavă. Dacă vrei să mor, fă-o. Dacă nu, Te rog, vindecă-mă și Îți voi sluji Ție în biserica Ta toată viața.” Am postit mâncând doar o masă pe zi și m-am rugat patruzeci de zile. La sfârșitul celor patruzeci de zile eram vindecată complet!

Pentru că am fost vindecată, am hotărât să îmi țin promisiunea făcută Dumnezeului creștinilor. Dar cum puteam face aceasta? Am simțit îndemnul să mă rog pentru oamenii bolnavi. Așa că am decis să merg din casă în casă, căutând persoane bolnave.

Într-o zi am vizitat o casă unde o mamă era diagnosticată cu cancer. Doctorul i-a dat doar cinci luni de viață. Am întrebat-o:

– Te-ai rugat la toți dumnezeii pe care îi știai?

– La toți m-am rugat, a spus ea.

– Aș vrea să ți-L prezint pe Marele Medic. Vrei să te consulte? În cele din urmă ea a încuviințat. Apoi i-am explicat:

– Medicul nu este aici în sat, dar nici în oraș. Este chiar aici, în această cameră. Crezi acest lucru?

– Da, a spus ea. M-am rugat pentru ea, iar în acea noapte a dormit liniștită ‒ durerea ei dispăruse!

Luni la rând am mers să mă rog zilnic cu ea. În curând, ea s-a simțit suficient de bine pentru a face treburile prin gospodărie. A început să lucreze la fermă, ca înainte de boală. Fiul ei s-a gândit s-o ducă la specialist să înțeleagă ce s-a întâmplat. Același doctor care i-a dat doar cinci luni de trăit a examinat-o cu atenție, a făcut investigații, dar nu a mai găsit nicio urmă de cancer. Era complet vindecată.

Timp de douăzeci de ani după vindecarea miraculoasă, am continuat să mă rog pentru oamenii bolnavi. În tot acest timp am frecventat biserica creștină în ziua de duminică. Apoi, într-o zi, a venit un evanghelist de la organizația Gospel Outreach în satul nostru, care a ținut o serie de prezentări religioase. Am fost la toate, ba chiar am condus serviciul muzical al acelor ocazii. Eram acum convinsă că trebuie să păstrez Sabatul zilei a șaptea. Am fost botezată la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și am continuat să mă rog pentru bolnavi.

Am întâlnit în sat o doamnă hindusă care suferea de o hemoragie severă. S-a rugat la toți dumnezeii hinduși și a fost la câțiva doctori, dar cu timpul sănătatea i s-a înrăutățit. Era atât de slăbită încât nu putea nici să meargă. Apoi un vecin i-a zis despre doamna oarbă care se ruga pentru oamenii bolnavi, și ei se făceau sănătoși. Atunci ea a trimis imediat să mă cheme. Această femeie era hindusă convinsă, din casta Brahmanilor, casta cea mai înaltă în India.

M-am rugat insistent pentru ca Dumnezeu s-o vindece. Am continuat să mă rog pentru ea șapte zile. În ziua a șaptea, ea a fost complet vindecată! Atunci ea a recunoscut că puterea Dumnezeului creștin este superioară puterii dumnezeilor hinduși. Drept urmare, și-a curățat casa de toți idolii și de toate amuletele. L-am chemat pe evanghelist ca să studieze cu ea Biblia și, în cele din urmă, ea a decis să se boteze.

Ce putea face mai bine o misionară oarbă decât să se roage pentru bolnavi?

Mărgăritarele prețioase ale lui Isus

Cei care-L primesc pe Hristos prin credință vor fi văzuți de Cer ca fiind mărgăritare de mare preț pentru care negustorul a plătit un preț uriaș, iar cei ce Îl găsesc pe Hristos vor realiza că au găsit o comoară cerească. Ei vor fi nerăbdători să vândă tot ce au ca să cumpere terenul în care este ascunsă comoara.

În timp ce admiră dragostea lui Dumnezeu, atunci când planul de mântuire se deschide înaintea privirii lor și pe măsură ce taina bunăvoinței lui Hristos devine mai clară privind la sacrificiul pe care El l-a făcut pentru ei, nu mai este nimic atât de valoros în ochii lor la care să nu poată renunța de dragul Lui. Cu cât trăiesc mai mult în contact cu dragostea minunată a lui Dumnezeu, cu atât mai vastă este mărimea ei, iar strălucirea gloriei lui Dumnezeu devine prea mare pentru vederea umană.

Domnul Dumnezeul cerurilor a adunat bogățiile întregului univers și le-a investit pentru a cumpăra mărgăritarul umanității pierdute. Tatăl a dăruit toate resursele Sale divine în mâinile lui Hristos pentru ca cele mai bogate binecuvântări ale Cerului să poată fi turnate asupra rasei căzute. Dumnezeu nu putea arăta o dragoste mai mare decât cea exprimată prin dăruirea Fiului Său iubit lumii. Acest dar a fost dat omului pentru a-l convinge că Dumnezeu nu a lăsat nimic nefăcut din ceea ce se putea face și, fără nicio rezervă, a concentrat tot cerul într-un dar oferit omenirii.

Fericirea prezentă și viitoare a omului constă în primirea dragostei lui Dumnezeu și în păzirea poruncilor Sale. Hristos este Mântuitorul nostru. El este Cuvântul devenit trup care a locuit printre noi. El este izvorul în care ne putem spăla și curăța de păcate. El este sacrificiul prețios făcut pentru reconcilierea omului. Nici Universul ceresc, nici lumile necăzute, nici lumea căzută și nici confederațiile răului nu pot spune că Dumnezeu ar mai fi putut face ceva pentru salvarea omului și nu a făcut. Darul Său nu va putea fi niciodată depășit, o dragoste mai mare nu va putea fi arătată. Calvarul reprezintă coroana lucrării divine.

Este partea omului să răspundă marii iubiri dumnezeiești, însușindu-și imensa mântuire pe care binecuvântarea Domnului a făcut-o disponibilă omului. Să ne arătăm aprecierea pentru minunatul dar al lui Dumnezeu prin împărtășirea cu natura divină, scăpând de decăderea care este în lume prin pofte. Să-I arătăm lui Dumnezeu aprecierea noastră, devenind împreună-lucrători cu Isus Hristos, reprezentând caracterul Său în lume. În marea Sa milă, Domnul a îndepărtat negura din dreptul tronului Său, care ne împiedica să-L vedem ca pe un Dumnezeu al dragostei.

Moise dorea să înțeleagă caracterul lui Dumnezeu și s-a rugat: „Arată-mi slava Ta!” Domnul a răspuns: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea și voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur și am milă de cine vreau să am milă!”... Domnul S-a coborât într-un nor, a stat acolo lângă el și a rostit Numele Domnului. Și Domnul a trecut pe dinaintea lui și a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.”

În fiecare cuvânt și faptă ale lui Isus Hristos trebuie să recunoaștem vocea și caracterul iubirii eterne; pentru că „viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Urmașii Domnului ar trebui să fie copleșiți de cunoașterea dragostei Lui părintești.

Domnul consideră sufletele mărgăritare prețioase. Prin meritele lui Hristos ar trebui să-i considerăm pe ceilalți ca având o mare valoare și să facem toate eforturile posibile să cooperăm cu Hristos pentru salvarea mărgăritarelor de mare preț, spre gloria lui Dumnezeu. Satana caută să-i țină pe oameni în ignoranță în ceea ce privește atributele divine și îi deghizează pe îngerii lui în îngeri de lumină ca să înșele sufletele și să le aducă la ruină. Domnul ar trebui să aibă sprijinul celor ce Îl servesc, care trebuie să prezinte dragostea lui Isus Hristos, făcând în fața lumii o diferență clară între caracterul lui Satana și caracterul Domnului Hristos.

Ar trebui să fim mereu în gardă ca nu cumva Satana să obțină vreun avantaj asupra noastră și să ne determine să avem o falsă evlavie. Hristos ne privește ca fiind mărgăritare de valoare, dar Satana este mereu la lucru să ne zădărnicească valoarea morală. Deși Domnul a făcut totul ca să transforme caracterul omului și să-l facă asemenea Lui, din cauză că nelegiuirea abundă, dragostea multora se răcește. Satana atrage atenția minții ca ea să fie absorbită de lucrurile pământești și de senzualitate, în așa fel încât cunoașterea de Dumnezeu să se piardă, iar sufletul să nu fie înnobilat de gândul bogățiilor lui Isus Hristos.

Domnul nu intenționează să ne salveze în grup. Trebuie să facem alegerea în mod individual. Fiecare să-și însușească harul lui Dumnezeu în suflet, căci nimeni nu poate decide pentru celălalt pe ce cale să meargă. Domnul spune: „Duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur... Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.”

Aceia care au decis să-L primească pe Hristos devin împreună-lucrători cu El în salvarea sufletelor celor din jur. Prezentându-L pe Hristos celor apropiați, ei înșiși vor crește în cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Hristos. Dacă Îl înalță pe Hristos, vor înțelege mai clar relația Lui cu familia umană. Vor deveni înțelepți și, în blândețe și umilință, pe măsură ce ocazii noi se ivesc, ei vor prezenta sufletelor încercate și apăsate sublima realitate a harului salvator al lui Dumnezeu. - The Youth’s Instructor, 17 octombrie 1895

1. Cât de mult a dăruit Dumnezeu pentru a salva umanitatea pierdută? De ce?

2. Care este singurul mod de a fi fericit atât în prezent, cât și pentru veșnicie?

3. Cum să ne arătăm aprecierea și recunoștința față de Dumnezeu pentru darul măreț al mântuirii?

4. Deoarece Dumnezeu a arătat în mod clar cât valorează pentru El fiecare om, cum ar trebui să ne raportăm noi la ceilalți și ce ar trebui să facem pentru ei?

5. Deși Isus a făcut totul pentru a ne salva, ce se întâmplă adesea?

6. Nu suntem mântuiți în grup, doar pentru că aparținem unei biserici sau unei familii creștine. Fiecare trebuie să aleagă. Cum putem face această alegere astăzi?

Nu din întâmplare: Fluturele-viespe

Dacă nu ai auzit niciodată de fluturele-viespe sau fluturele cu buline, nu ești singurul. Când cineva vede o astfel de insectă în fața casei, fuge repede după aparatul de fotografiat ca să facă o poză acestei frumoase creaturi.

Insecta aceasta prezintă un corp albastru fosforescent, cu câteva buline albe și un vârf roșu al abdomenului. Alte buline albe se află pe aripile albastre brăzdate cu negru, iar antenele și picioarele au vârfurile albe. Aspectul acestei insecte este un minunat și rafinat amestec de roșu, alb și albastru.

Fluturele cu buline este deosebit pentru multe alte motive, în afară de culorile lui. Nu din întâmplare, Creatorul i-a dat o formă care îl protejează, din moment ce acest fluture este complet inofensiv, nu înțeapă ca viespile și este o insectă diurnă, adică zboară doar ziua. Prădătorii evită insectele care înțeapă, iar atunci când văd forma aripilor și culoarea roșie a fluturelui-viespe, se îndepărtează repede pentru a se feri de usturătoarea înțepătură de la presupusa viespe.

Nu știm precis de ce Dumnezeul-creator a făcut femela să aibă un comportament aparte decât cel al majorității fluturilor atunci când este gata de împerechere. În loc de a emana feromoni ca să semnaleze prezența sa masculului (care are același aspect ca ea), ea transmite semnale cu ultrasunete, astfel că acesta, aflat la o mare distanță, știe pe ce crenguță stă ea în așteptare. Masculul, nu din întâmplare, are propriul aparat de transmisie-recepție a semnalelor, fiind capabil să o localizeze, apoi pleacă în grabă către ea, răspunzând la rândul său acelor semnale. Cei doi încep să-și trimită semnale – modul lor de a-și trimite SMSuri, am putea spune – până se întâlnesc. Pe timpul nopții, ei continuă să emită un cântec cu ultrasunete, iar în zori se împerechează.

Un alt aspect fascinant și neîntâmplător al acestui fluture are loc în stadiul larvar. În această perioadă veți putea vedea o omidă destul de frumoasă care se cațără pe frunzele unui tufiș de oleandru. Omida este de culoare portocaliu deschis, cu pete negre și cu smocuri de păr care ies din corp. Oleandrul este o plantă otrăvitoare pentru majoritatea creaturilor. Animalele știu că nu o pot mânca. Este atât de toxică, încât ucide animalele care îi consumă coaja sau frunzele.

Totuși, această insectă este numită și „omida oleandrului”, pentru că se hrănește cu această plantă și nu este afectată de toxicitatea ei! Ea știe care parte a plantei este comestibilă și care nu, pentru că Designerul, nu din întâmplare, a programat-o să roadă doar în jurul vinelor frunzei. Aceste plante reprezintă cheia supraviețuirii acestor omizi. Omida crește tot mai mare și mai viguroasă până ce se transformă într-un frumos fluture colorat.

Corpurile noastre, de asemenea, au fost programate de Creator să crească și să fie tot mai viguroase, dacă suntem atenți să mâncăm și să bem ceea ce Designerul a stabilit că este sănătos pentru noi. De asemenea, și noi putem să evităm otrăvurile care ne pot ispiti uneori. În cazul nostru, Creatorul ne-a dat creier ca să alegem cu ce să ne hrănim corpul și mintea, pentru că nu suntem fluturi sau roboți!