Naşterea lui ISUS

Text de memorat

„Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.” Evrei 2:17,18

Cunoști multe lucruri despre nașterea ta? Știi unde și când te-ai născut? Știi dacă părinții tăi au așteptat până la naștere ca să afle dacă au un băiat sau o fată, ca să fie o surpriză? Aceasta nu prea se mai întâmplă în zilele noastre.

Despre nașterea lui Isus știm mai mult decât despre orice altă naștere din istoria străveche. Și sunt motive bune pentru aceasta. Nu numai că era necesar ca Isus să moară pentru păcatele noastre, ci El trebuia și să Se nască în modul în care S-a născut. Nașterea Lui a avut menirea să ne umple de curaj. Și de curaj aveam nevoie.

Probabil că știi foarte bine istoria nașterii lui Isus. În această săptămână ne vom axa pe câteva versete care explică părți ale acestei istorii într-un mod la care este posibil să nu te fi gândit înainte. În primul rând, Isus a experimentat ceea ce noi numim „naștere din nou”. Există o diferență între nașterea lui Isus și nașterea noastră. Noi suntem născuți întâi „din carne”, iar mai târziu „din Duh” (Ioan 3:6). Dar Isus a avut parte de ambele nașteri în același timp, de la început. Astfel, El a fost victorios asupra păcatului chiar de la începutul vieții Lui pe pământ.

Matei 1:18 „Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi, înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.”

Nașterea lui Isus a fost miraculoasă! A fost născut dintr-o fecioară. Dar minunea nu ne-ar încuraja cu nimic dacă nu ni s-ar oferi și nouă posibilitatea unei minuni asemănătoare – cea a nașterii din nou (vezi Ioan 3:3). Dar ni se oferă acea ocazie. Deci, când privim la viața lui Isus, suntem încurajați în multe feluri.

Întâi suntem încurajați pentru că Isus știe despre ispitele noastre și despre cum ne simțim noi în confruntarea cu ele. El poate să ne dea exact ajutorul de care avem nevoie când întâlnim o ispită a puterii demonice.
În al doilea rând, suntem încurajați pentru că Isus știe slăbiciunea și neajutorarea noastră și totuși are milă de noi. Suntem încurajați, pentru că El este un Preot înțelegător.

Evrei 2:17,18 „Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ceea ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului. Şi prin faptul că El Însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.”

Un asemenea eveniment încurajator cum este cel al nașterii lui Hristos trebuie să fi provocat o mare bucurie. Și chiar așa a fost. Maria, Elisabeta, îngerii, păstorii, magii, toți au sărbătorit și s-au bucurat la nașterea pruncului. Aceștia au sărbătorit în diferite zile ale anului nașterea lui Isus, un motiv suficient pentru noi să ne bucurăm și să folosim ocazia de a-L lăuda pe Dumnezeu pentru darul Fiului Său. Îngerii au făcut aceasta!

Luca 2:13,14 „Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.»” Isus a adus pace pe pământ și bunăvoință divină între oameni. Da, slavă lui Dumnezeu pentru nașterea lui Isus!

1. Scrieți în cuvintele voastre două motive pentru care nașterea lui Isus ne dă curaj.
a. 
b.

2. Citește Viața lui Iisus, capitolul 3, „Împlinirea vremii”, apoi scrie câteva indicii că Isus a venit la timpul potrivit.

În ce sens este „pace pe pământ”? Știrile zilnice nu arată că este pace pe pământ. Cu toate acestea, îngerii care le cântau păstorilor au spus că nașterea lui Isus aduce pace pe pământ. În ce fel acest lucru este adevărat?
Faptul că Dumnezeul universului L-a dat pe Fiul Său ca să devină parte a slabei și greșitei familii omenești este minunat și încurajator. Cum de I-a păsat de noi unui Dumnezeu așa de mare, îndeajuns ca să ne vorbească sau și, mai mult, să trăiască în mijlocul nostru?

Când erai copil, le-ai spus vreodată părinților tăi că îți este foame? Ți-au dat de mâncare? Ți-a fost vreodată frig și părinții tăi ți-au adus ceva de îmbrăcat? Au avut părinții tăi grijă de nevoile tale?
Copiii orfani nu au părinți care să le dea hrană și haine sau un loc cald unde să locuiască. Știți că mulți creștini se comportă ca și cum ar fi orfani, fără un Tată interesat să le împlinească nevoile?

Ce legătură are aceasta cu pacea și nașterea lui Isus? Isus a venit pe planeta noastră ca un copilaș și a devenit unul dintre noi – „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23). Dacă ne-am gândi la aceasta, numai faptul de a ști că Isus ne iubește îndeajuns ar crea un sentiment de securitate, ca cel simțit în familie, îndemnându-ne la iubire și la încredere în El. Atunci am acționa mai puțin ca orfani și mai mult ca fii.

„Un număr atât de mare de așa-ziși copii ai lui Dumnezeu sunt mereu nesiguri pentru că ei se simt orfani. Ei nu cultivă asigurarea prețioasă că Isus este purtătorul de păcate; că, deși au călcat legea și sunt păcătoși în fața Sa, totuși scopul întrupării lui Hristos a fost să-i aducă păcătosului pocăit și credincios pace și siguranță durabile. Marele Avocat a luat natura umană și a devenit ca frații Săi, ca să imprime în mintea umană faptul că nimeni din cei care Îl acceptă cu credință ca Mântuitor personal nu este orfan și nici nu este blestemat să-și poarte singur păcatul.

Creștinii pot cultiva zilnic credința, contemplând pe Cel care a preluat cauza lor și care este un Mare-Preot milos și vrednic de încredere. Pentru că a suferit, a fost ispitit în toate lucrurile, ca și noi, El este capabil să îi sprijine pe toți cei ispitiți. Chiar și acum în cer, El este apăsat de toate necazurile noastre și, ca un Mântuitor viu, El mijlocește pentru noi.” – Semnele timpului, 12 noiembrie 1896

De aceea S-a născut Isus, ca să fie cu noi – El este Dumnezeu cu noi. Ce pace, ce asigurare aduc această veste! Și îngerii au spus: „Pace pe pământ între oamenii plăcuți Lui.” Pentru că Isus a devenit om, noi ne putem gândi la El ca la Fratele nostru. Tatăl Său este Tatăl nostru. Adică Dumnezeu este cu familia umană și de aceea Isus este numit Emanuel.

Matei 1:23„«Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu şi-I vor pune numele Emanuel»”, care, tălmăcit, înseamnă: „«Dumnezeu este cu noi».”

3. De ce mulți creștini se poartă ca și cum ar fi „orfani”?

4. Ce înseamnă numele „Emanuel”? ___Poți medita la aceasta în timp ce te afli la lucrul tău? Cum poate fi o încurajare pentru tine de-a lungul întregii zile? ___ (Pentru studiu suplimentar, citiți Viața lui Iisus, capitolul 1, „Dumnezeu cu noi”.)

Nu există multe motive pentru a renunța la creștinism. „Distracția” nu este un motiv suficient. Cerul va fi mult mai savuros și va dura de un milion de ori mai mult. „Nu știu cum ar trebui să fie un creștin”, de asemenea, nu este un bun motiv. Pentru ceva atât de valoros pe cât este viața fără de sfârșit, merită să studiezi atât cât este nevoie pentru a afla cum s-o obții.

Unul dintre motivele pentru care să nu fii creștin este mai plauzibil decât altele. Care este? „Nu pot.” Dacă tot nu poți, nu are sens să-ți irosești viața încercând. Unii ar spune că viața creștină este o viață mai bună, chiar dacă nu ajungi în cer. Dar nu este chiar așa. Darurile Duhului Sfânt fac viața de renunțare de sine o binecuvântare. Fără Duhul Sfânt, creștinismul nu este plăcut.

Isus a venit ca un prunc pentru a anula acest motiv „plauzibil” de a nu fi creștin. Dacă nu era Isus, ne-am fi convins ușor că este imposibil să ascultăm de Legea lui Dumnezeu. De-a lungul a 4 000 de ani, umanitatea a ajuns coruptă, degradată și cu puterea morală slăbită. Degeaba spunea Legea: „Fii bun!” dacă omul era incapabil de reformă. Atunci Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său.

Romani 8:3-5„Căci – lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere – Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe Însuşi Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Poate că de aceea Ioan Botezătorul era atât de fericit când, fiind încă în pântecul mamei sale, a auzit-o pe Maria vorbind despre pruncul Isus încă nenăscut (vezi Luca 1:41-44). Lucrarea lui Ioan era aceea de a chema poporul la pocăință și ascultare. Iar, prin Isus, el ar fi fost întărit spiritual. Prin nașterea lui Isus, oamenii ar fi văzut cum pot deveni sfinți. Ei ar fi înțeles că aveau nevoie să se nască din Duh. De aceea Maria a rămas însărcinată în acest fel, fără Iosif (vezi Luca 1:35).

Nu ne amintim cum era când eram copii mici. Nu ne mirăm că nu putem înțelege cum Isus putea fi ispitit ca și noi, dar fără păcat, chiar fiind copil. Când spunem că Isus este ca noi, nu ne gândim că avea obiceiuri păcătoase sau că nutrea răul, așa cum face un om violent când este însetat de sânge. Este un mister cum de un om slab ca noi, dar sfânt ca Isus, poate veni la existență. Dar Isus era un asemenea om. Aceasta este parte din Evanghelie.

„Niciodată, în niciun fel, să nu lăsați nici cea mai slabă impresie asupra minților umane că în Hristos era vreo pată, înclinație sau corupție sau că El ar fi cedat în vreun fel corupției. A fost ispitit în toate punctele ca un om obișnuit, totuși El este numit «Sfântul». Este o taină neexplicată muritorilor, cum a putut Hristos să fie ispitit în toate lucrurile ca și noi, și totuși să nu aibă păcat. Întruparea lui Isus a fost și va rămâne o taină.” – Comentariul biblic A.Z.Ș., vol. 5, pp. 1128–1129

Isus a făcut posibilă viețuirea sfântă. Deci nu există motive „plauzibile” pentru a refuza creștinismul. Să căutăm sfințenia cu toată inima noastră!

5. Dintre toate motivele invocate pentru a nu fi creștin, care ar fi cel mai „plauzibil”? Cum anulează Isus chiar și acel motiv?

6. Deoarece nu rămâne niciun motiv pentru a nu fi creștin, vei decide astăzi să faci tot ce poți pentru a câștiga premiul vieții veșnice?

7. Ce trebuie să avem ca să-L putem vedea pe Dumnezeu? Evrei 12:14

8. Citiți Ioan 3:1-21 și Romani 8:1-14. De ce uneori este atât de greu pentru noi să ascultăm de Legea lui Dumnezeu?  Este posibil să ascultăm de Lege înainte de convertire – nașterea din Duhul Sfânt? Care este secretul ascultării de Legea lui Dumnezeu?

Plantatorul de biserici Aung Aung* și soția sa au acceptat invitația de a preda la școală și de a înființa o biserică într-un sat din nordul Myanmarului. În această a doua parte a istoriei lor, el încheie povestirea împărtășirii credinței în Isus poporului Lahu.

Știam că tribul Lahu este un popor cu o voință puternică și că nu le este ușor să se supună ideilor străinilor. Este motivul pentru care i-am învățat pe elevii noștri Cele Zece Porunci încă de la început. Au învățat repede! Părinții ne-au spus că putem să-i învățăm pe copiii lor, dar nu pe ei. Aceasta însemna că acestor copii le era permis să creadă în Dumnezeu, dar că părinții lor nu vor crede. Știu că ei nu cunosc încă dragostea lui Dumnezeu, dar ne rugăm zilnic ca El să le deschidă inimile.

Ca animiști panteiști, cei din tribul Lahu cred în regatul spiritelor și într-o divinitate numită G’eu sha. Șamanul satului, sau paw hku (preotul), este mediatorul între sat și divinitate. Când se îmbolnăveau, sătenii mergeau la șaman și-i aduceau jertfe pentru a potoli spiritele și strămoșii.

Într-o zi, fiul șefului satului s-a îmbolnăvit. Când acesta a făcut febră mare, șeful m-a chemat pe mine, în loc să-l cheme pe șaman, și m-a întrebat dacă pot face ceva. Prin rugăciune și remedii naturale, Dumnezeu l-a vindecat complet. Părinții au râs în timpul hidroterapiei, pentru că nu mai văzuseră așa ceva înainte. Dar mai apoi, când băiatul și-a revenit, au fost respectuoși și recunoscători Dumnezeului „meu”.

Soția șefului de trib a experimentat și ea atingerea iubirii lui Dumnezeu. Am asistat-o la naștere, deoarece a avut unele complicații. Pentru că mama mea este moașă, aveam cunoștințe tehnice foarte bune. Vestea ajutorului pe care l-am dat la nașterea copilului a împânzit satul. De-acum sătenii mă chemau des să-i ajut. Au renunțat la închinarea la strămoși și spirite, practicată înaintea nașterii unui copil și, în schimb, mă chemau pe mine să-i ajut. Cu ajutorul lui Dumnezeu, care răspundea rugăciunilor făcute la naștere, nu s-a pierdut niciun copil.

Deși nu este ușor să fii misionar în Lahu, Dumnezeu ne trece prin experiențe care ne ajută să fim gata pentru misiune. Am învățat să depindem complet de Dumnezeu prin rugăciune, pentru că El este unicul care poate schimba inimile. (Sfârșit)

Rugăciune pentru spirit misionar: Doamne Isuse, Te rog să continui să ne folosești pe mine și pe misionarii ASAP, pentru a ajunge la cei pierduți! Te rog, pregătește pentru noi proiecte potrivite, prin care să lucrăm pentru Tine. Pe tot cuprinsul Asiei de Sud-Est, mulți oameni beneficiază de serviciile misionarilor ASAP, pentru că ei le inspiră un țel, bucurie și le prezintă adevărul. Darurile tale îi vor ajuta pe misionari ca Aung Aung.

Primii treizeci de ani

Hristos Și-a petrecut primii treizeci de ani din viață în obscurul sat Nazaret. Răutatea locuitorilor acestui sat era proverbială, de aici și întrebarea pusă de Natanael: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?”

Evanghelia spune foarte puțin despre perioada de început a vieții lui Hristos. În afară de o scurtă relatare a momentului în care Hristos îi însoțește pe părinții Săi la Ierusalim, avem o singură afirmație scurtă cu privire la acea perioadă: „Și Isus creștea în înțelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.”

Hristos ne este un exemplu în toate lucrurile. În providența Sa, Dumnezeu a decis să-Și petreacă primii ani din viață în Nazaret, unde era în permanență expus ispitelor din cauza caracterului oamenilor, fiind necesar să vegheze pentru a rămâne curat în mijlocul atâtor păcate și fărădelegi. Nu Hristos a ales acest loc, ci Tatăl Său ceresc a hotărât locul unde caracterul Său putea fi încercat într-o mulțime de moduri. În primii ani ai vieții, Hristos a fost supus unor încercări severe, unor greutăți și conflicte, pentru a putea să-Și dezvolte acel caracter desăvârșit care-L face un exemplu perfect pentru copii, tineri și adulți.

Copiii și tinerii care merg pe calea păcatului se află adeseori în anturaje care nu sunt favorabile pentru viața unui creștin și cedează imediat ispitelor, invocând ca scuză faptul că anturajele sunt neprielnice, nefavorabile. Hristos a ales retragerea și, printr-o viață de muncă, păstrându-Și mâinile ocupate, nu a invitat ispita, ci S-a ținut departe de societatea celor a căror influență era corupătoare. Hristos Și-a plasat pașii pe cărarea cea mai aspră, plină de obstacole, pe care copiii și tinerii ar putea fi chemați să o străbată la un moment dat. El nu a dus o viață de belșug și nepăsare. Părinții Săi erau săraci și depindeau de truda lor zilnică pentru a se întreține, de aceea viața lui Hristos a fost plină de lipsuri, renunțare de sine și privațiuni. El a avut, ca și părinții Săi, o viață de muncă, plină de zel, de hărnicie.

Nimeni nu va fi chemat să-și perfecționeze caracterul creștin în condiții mai nefavorabile decât cele în care a trăit Mântuitorul nostru. Faptul că Hristos a trăit treizeci de ani în Nazaret, locul din care mulți credeau că este o minune să iasă ceva bun, este o mustrare pentru tinerii care consideră că formarea caracterelor lor religioase trebuie să depindă de împrejurări. Dacă anturajele tinerilor sunt neplăcute și categoric nesănătoase, mulți fac din acest lucru o scuză pentru a nu-și perfecționa un caracter creștin. Exemplul lui Hristos respinge ideea că urmașii Săi sunt dependenți de loc, șansă sau prosperitate pentru a trăi o viață fără prihană. Hristos i-ar putea învăța că o viață de credincioșie onorabilă și totuși umilă poate fi trăită în orice loc, în orice situație, acolo unde providența divină i-a chemat.

Viața lui Hristos a fost de natură să arate că siguranța, curăția și fermitatea principiilor nu depind de o viață lipsită de greutăți, sărăcie și adversitate. Încercările și privațiunile de care se plâng atât de mulți tineri au fost îndurate de Hristos fără murmur. O astfel de disciplină reprezintă chiar experiența de care tinerii au nevoie. Ea va conferi statornicie și fermitate caracterelor lor și-i va face asemenea lui Hristos, puternici în spirit pentru a rezista ispitei. Ei nu vor putea fi biruiți de înșelăciunile lui Satana dacă se rup de influența acelora care i-ar putea conduce pe cărări greșite și care i-ar putea corupe din punct de vedere moral. Prin rugăciuni zilnice către Dumnezeu, ei vor căpăta de la El har și înțelepciune pentru a suporta conflictele și realitățile dure ale vieții și pentru a ieși biruitori din acestea. O minte clară poate fi menținută doar prin atenție și rugăciune. Viața lui Hristos a fost un exemplu de energie perseverentă, neștirbită de reproșuri, ridiculizări, privațiuni sau greutăți.

Așa ar trebui să stea lucrurile și cu tinerii. Dacă încercările ce vin asupra lor cresc, ei trebuie să știe că Dumnezeu le testează loialitatea. Și prin această poziție în menținerea integrității de caracter, chiar atunci când sunt descurajați, tăria, fermitatea și puterea de a suporta vor crește, iar ei se vor întări în duh. – The Youth’s Instructor, 1 martie 1872

1. În câte lucruri ne este Isus exemplu?

2. Isus nu a ales locul în care să copilărească. Ar fi putut Dumnezeu să aleagă și pentru tine un loc în care să-ți fie greu să trăiești ca un creștin?

3. Ce a ales Isus să facă pentru a rămâne pur în mediul în care Se afla?

4. Va fi vreodată mai greu pentru noi decât a fost pentru Isus?

5. Pentru cine este o mustrare faptul că Hristos a trăit treizeci de ani în Nazaret, locul din care mulți credeau că este o minune să iasă ceva bun?

6. Ai folosit vreodată circumstanțele pentru a-ți scuza o faptă rea? Gândește-te la căi practice prin care ai putea să reacționezi la evenimente cât mai aproape de modalitatea lui Isus de a acționa.

7. Ce ne arată viața lui Hristos?

8. Mulți tineri se plâng de încercări și privațiuni. Cum le-a îndurat Isus pe acestea? Ce efect au asupra noastră astfel de evenimente?

9. Numiți câteva din lucrurile importante care rezultă din veghere și rugăciune zilnică.

10. Cum ne pot determina încercările să devenim „puternici în spirit”?

Nu din întâmplare: mierla albastră

Sunt mai multe feluri de a atrage atenția. Dacă ai fi o mierlă albastră și ai ști că ai găsit perechea potrivită și un loc bun de construit cuibul, ai comunica ceea ce ai de oferit arătând tot „albastrul” de care ești în stare.

Nu din întâmplare, mierla albastră este pictată în mai multe culori. Cu ochii la public, masculul își lasă în jos penele cozii (mult albastru), își desface aripile împrejur (mai mult albastru strălucitor) și își înclină capul. Ceea ce femela vede este o mare de albastru. Și ei îi place – de obicei. Dacă „spectacolul” nu a fost suficient, masculul se cațără la intrarea unei scorburi dintr-un copac sau la intrarea unei cuști pentru păsări. Cu spatele la femelă, își etalează din nou penajul. Cu siguranță, acum femela se va lăsa cucerită de măreția albastrului său – căci albastrul trebuie să fie culoarea ei preferată –, iar el se balansează într-o parte și în alta a locației alese. Ea nu mai rezistă și vine să examineze viitoarea casă. În momentul în care ea intră și începe să care materiale pentru cuib, decizia este deja luată.

Părinții ocupă cu bucurie scorburi second-hand, construite de alte păsări – poate de ciocănitori – anul anterior. Dar o mierlă albastră va alege de obicei o casă fără crengi sau stinghii în apropiere. Nu din întâmplare aleg aceasta, ci pentru că așa sunt programate de înțeleptul lor Creator. De ce? Aceste mici păsări sunt atacate adesea de alte păsări, inclusiv de vrăbii și grauri, care zboară prin apropiere căutând o creangă pe care să se așeze. Atunci vor alunga păsările mai mici din scorbură. Creatorul le-a dat acestor părinți înțelepciunea să caute cavități fără crengi sau stinghii împrejur.

Timp de paisprezece zile, mama mierlă clocește între trei și șapte ouă bleu pal, iar după ce puii au ieșit din ou, ea singură le va ține de cald în prima săptămână de viață. Atât mama, cât și tatăl înțeleg acest rol care le-a fost dat și se conformează. Dar de ce clocește doar femela? Pentru că numai ea are o zonă abdominală golașă, prin care atât ouălor, cât și puilor goi li se transmite căldură direct din căldura corpului mamei, pentru primele șapte zile din viață.

În a opta zi, puii au deja destul penaj cât să le țină de cald noaptea, dacă cumva ar lipsi mama lor. Și masculul se dedică îngrijirii puilor și, după primele șapte zile, el participă în mod direct la îngrijire, oferindu-le protecție și atâta hrană cât este nevoie. Puii cresc repede, având o dietă compusă din insecte mici și moi; în cele din urmă, sunt capabili să consume cărăbuși și lăcuste. Când ajung la 21 de zile, este timpul ca părinții să înceteze să-i alimenteze. Cu gurile deschise, puii cerșesc mâncare. Dar, nu din întâmplare, părinții le ignoră rugămințile. Ei se duc la o anumită distanță pe o creangă, chemându-i afară pe pui. În cele din urmă, împins de foame și răspunzând la chemarea adulților, primul pui se clatină pe marginea scorburii și se lansează înainte în zborul său inaugural. Ceilalți îl urmează și, curând, fiecare învață să caute de mâncare după nevoia proprie. Puii sunt acum gata să intre în rândul lumii.

Mierlele albastre sunt păsări drăguțe, timide, care fac lumea mai frumoasă cu cântecul lor duios, dar au și un aport important la distrugerea controlată a insectelor nedorite, care dăunează plantelor cultivate de om. Să fim și noi ca mierlele albastre, care aduc frumusețe și contribuie la binele celor care le înconjoară.