O mireasă pentru Isaac

Dacă într-o zi, demult, tare demult, i-am fi putut face o vizită lui Avraam, poate că am fi reușit, printre numeroasele corturi ale taberei lui, să îl găsim la un moment dat. Și iată-l stând singur la intrarea în cortul său și scrutând cu privirea orizontul unduitor al frumoaselor dealuri înverzite.

Oare la ce se gândește? Poate că își amintește de casa în care a crescut, departe, în altă țară. Și de faptul că, atunci când Dumnezeu i-a spus să se mute, el a ales să asculte. Lucru care se întâmplase cu mulți, mulți ani în urmă. Despre fratele său, Nahor, și despre familia lui a mai aflat uneori vești de la călători veniți din cetatea lui de baștină (Geneza 22:20). I-ar fi plăcut să își vadă familia, dar știa că niciodată nu avea să se mai întoarcă acolo. Poate că tot de la călători a mai aflat și că Sem, fiul lui Noe, încă trăia și era în vârstă de peste 800 de ani.

Poate că acum, stând în fața cortului său, își amintește de promisiunea pe care i-o făcuse Domnul, că va avea mulți urmași. Și că va stăpâni peste toată țara în care s-a mutat. Cu toate acestea, Avraam are un singur fiu și încă locuiește în corturi. Deține doar o mică parcelă de teren, cumpărată la moartea scumpei sale soții, Sara, pentru a o putea înmormânta. Cum a cumpărat el locul acela este o istorisire interesantă, relatată în Geneza 23.

Iată că, gândindu-se la Sara, o lacrimă îi străbate obrazul. Sunt trei ani de când ea a murit, dar lui și lui Isaac le lipsește foarte mult. Isaac! Avraam știe că, deși fiul lui e tot timpul foarte ocupat pentru că îl ajută să îngrijească de multele turme și cirezi, Isaac se simte singur de când mama lui nu mai este. Și știe că Isaac are nevoie de o soție iubitoare. Avraam oftează. Unde să găsească o soție potrivită pentru Isaac?
 

Gândeşte-te:

A încercat Satana să îl ispitească pe Avraam să se îndoiască? Sigur că a încercat. Însă Avraam învățase că absolut nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Oare vrea Dumnezeu să ne învețe același lucru și pe noi?

În vremurile biblice, părinții care se închinau lui Dumnezeu îi ajutau pe copiii lor să își găsească soți și soții. Fiii și fiicele lor aveau încredere în ei. Știau că părinții îi iubeau și erau mai înțelepți decât ei. Bineînțeles că părinții nu îi obligau niciodată pe copii să ia în căsătorie pe cineva pe care nu îl iubeau.

Isaac avea 40 de ani. Avraam se tot gândea să îi găsească o soție iubitoare, care să se închine și ea lui Dumnezeu. Fetele din țara în care se aflau se închinau la idoli. Și Avraam știa cât de nefericit poate ajunge un cămin din cauza aceasta.  Avraam se gândea la Agar, la soția lui Lot, la soțiile lui Ismael și la alții care nu L-au iubit cu adevărat pe Dumnezeu sau cărora nu le-a păsat de Legea Lui. Știa că Isaac nu trebuie să se căsătorească niciodată cu cineva de felul acesta. Trebuia să aibă o soție care să îi învețe pe copiii lor să Îl iubească și să I se supună lui Dumnezeu.

Avraam și Isaac nu uitaseră acea zi pe munte. Citește ce le-a spus Dumnezeu atunci în Geneza 22:15-18. În timp ce se gândea și se ruga să găsească soția potrivită pentru Isaac, Avraam și-a amintit că multe dintre rudele sale din țara natală încă se închinau lui Dumnezeu. Poate că tocmai acolo ar găsi persoana potrivită. A decis să-i vorbească despre toate acestea lui Eliezer, slujitorul său credincios, cel care îi fusese alături atâția ani.

 

Gândeşte-te:

De ce nu dorea Avraam ca Isaac să se căsătorească cu cineva care se închina idolilor? De ce îi interesează pe părinți cine sunt colegii noștri de joacă? Nu e așa că părinții noștri ne iubesc și ne cunosc mai bine decât credem noi? Planul lui Dumnezeu este ca părinții să îi ajute pe copii în alegerea soților și a soțiilor. Nu crezi că, dacă oamenii care Îl iubesc pe Dumnezeu ar proceda astfel și astăzi, ar exista mai multe familii fericite?

Eliezer era slujitorul lui Avraam de mulți ani. El îi coordona pe toți ceilalți slujitori. De fapt, el era responsabil peste tot ce avea Avraam. Avraam știa că poate avea încredere în el. A decis să-i ceară ajutorul ca să găsească o soție potrivită pentru Isaac.

În primul rând, Avraam i-a cerut lui Eliezer să-i promită că va face exact ceea ce îi va cere. Citește despre asta în Geneza 24:1-4. Desigur, Eliezer era întotdeauna pregătit și dispus să facă orice îi cerea Avraam, dar și-a dat seama că, la un moment dat, ar fi putut interveni o problemă. Dacă ar fi găsit soția perfectă pentru Isaac, iar ea nu ar fi vrut să plece departe de casa ei? Era Avraam de acord ca Isaac să se mute în țara ei? Ce a răspuns Avraam? Geneza 24:5–8. Eliezer a promis că va face tot posibilul pentru a respecta planul lui Avraam.

Deoarece Eliezer trebuia să parcurgă sute de kilometri pentru a ajunge la locul de unde provenea Avraam, călătoria urma să dureze multe zile.Pe vremuri, oamenii nu puteau călători așa cum facem noi acum. Mergeau pe jos sau călare pe măgari, cai ori cămile. Eliezer a ales cămilele. Acestea pot parcurge distanțe lungi fără a avea nevoie să mănânce sau să bea apă.

În timp ce călătorea, Eliezer se ruga și se gândea ce fel de soție i se potrivea lui Isaac. Știa că ea trebuia să Îl iubească și să I se închine lui Dumnezeu. Trebuia să fie harnică. Trebuia să fie veselă și săritoare. Trebuia să fie politicoasă și prietenoasă. Probabil că spera că va fi și drăguță. 

Gândeşte-te:

Cine a spus Avraam că va merge înaintea lui Eliezer în acea lungă călătorie? Citește ultima parte din Geneza 24:7. Avem și noi îngeri care ne însoțesc?

Pe când se apropia de sfârșitul lungii sale călătorii, Eliezer avea un plan care să-l ajute să aleagă persoana potrivită pentru a fi soția lui Isaac. În sfârșit, într-o după-amiază, a putut vedea în depărtare orașul în care locuia fratele lui Avraam, Nahor. Până seara a și ajuns cu bine la destinație. Și ce a făcut mai întâi? S-a rugat (vezi Geneza 24:11–14).

Cât de repede a răspuns Dumnezeu rugăciunii sale? Geneza 24:15–20. Închipuie-ți! Prima persoană pe care o întâlnește se comportă și arată exact ca cea pe care spera să o găsească pentru Isaac. În mod evident, era harnică. Era veselă și săritoare. Era politicoasă și prietenoasă. Și era frumoasă. Dar Eliezer încă nu era foarte sigur. Oare o lasă familia ei să plece atât de departe de casă? Trebuia neapărat să vorbească cu ei. Citește Geneza 24:23–27. Rebeca aleargă repede să povestească familiei cele întâmplate. Imediat, fratele ei, Laban, se grăbește să-l salute pe Eliezer și să-l ducă la ei acasă. Ce încântați trebuie să fi fost! Eliezer era acolo cu vești despre Avraam. Au pregătit repede o masă delicioasă pentru el. Dar Eliezer nu a mâncat până nu le-a spus motivul vizitei lui. Familia a ascultat. Rebeca a ascultat. Cu greu își putea crede urechilor. Chiar o alesese Eliezer să fie soția fiului făgăduit al lui Avraam? Oare va accepta familia ei să o lase să plece atât de departe? Probabil că inima ei bătea cu putere. Apoi au luat cuvântul fratele și tatăl ei. Poți citi ce au spus în Geneza 24:50,51. Încă o dată Eliezer a îngenuncheat și s-a rugat. O, cât de recunoscător se simțea! 

Gândeşte-te:

Această povestire ne ajută să aflăm câte ceva despre cât de minunat este Dumnezeul nostru. El are un plan special pentru fiecare dintre noi. Știi că El are un plan special și pentru tine?

Desigur, cu toții doreau ca Eliezer să rămână la ei o vreme. Dar când s-au trezit a doua zi dimineață, el le-a spus că trebuie să pornească imediat către casă. Știa că Avraam și Isaac erau dornici să afle ce s-a întâmplat. Ce a spus Eliezer? Ce a decis Rebeca? Geneza 24:56–61.

Ce părere ai despre Rebeca? A avut curajul să urmeze planul lui Dumnezeu atât de repede, nu-i așa? Crezi că s-a bucurat că familia ei a lăsat-o și pe Debora, doica ei, pe care o iubea, să meargă în Canaan cu ea? În timp ce călătoreau călare pe cămile, poate că Eliezer a știut cum să facă zilele să treacă mai repede, povestindu-i Rebecăi tot felul de întâmplări. Poate că i-a povestit mult despre tot ce li s-a întâmplat lui Avraam și Sarei după ce au plecat de acasă și s-au mutat în țara Canaan.

Poate că i-a povestit despre alegerile greșite ale lui Lot și despre modul în care Avraam a acționat pentru a-i salva pe Lot și familia lui, împreună cu oamenii din Sodoma. Probabil că i-a povestit cu tristețe despre faptul că Sodoma a trebuit să fie distrusă de Dumnezeu în cele din urmă. Desigur, ce o interesa cel mai tare pe Rebeca era să afle despre Isaac, fiul făgăduinței, cu care avea să se căsătorească foarte curând. Eliezer i-a spus ce bărbat bun și credincios lui Dumnezeu devenise. Iar ea abia aștepta să-l vadă. 

Gândeşte-te:

Cum au dovedit oamenii din povestirea noastră că au ales să aibă încredere în Dumnezeu? Gândește-te la Eliezer, la Rebeca și la familia ei.

În cele din urmă, călătorii s-au apropiat de corturile lui Avraam. În mod obișnuit, Isaac ajuta la îngrijirea turmelor lui Avraam. Dar voia să fie acasă când Eliezer avea să se întoarcă. Ce făcea Isaac în seara când au ajuns cămilele? Geneza 24:63–65. Aproape că o poți auzi pe Rebeca: „O, Debora! Uite! Este Isaac! Unde îmi este vălul? Părul îmi stă bine? O, Debora, ce m-am mai speriat așa, dintr-odată!”

Dar Rebeca nu avea de ce să fie îngrijorată. Nu știm cât timp a avut Eliezer la dispoziție pentru a povesti despre felul în care Dumnezeu a rezolvat totul. Dar știm că, în cele din urmă, Isaac a reușit să o cunoască pe frumoasa Rebeca. Și a iubit-o foarte mult. Acum nu mai era singur. Și încă o dată, Dumnezeu a dovedit că, atunci când alegem să ne supunem Lui și să avem încredere în El, nu avem niciun motiv de îngrijorare.

Biblia nu ne relatează, dar poți fi sigur că cei doi au avut o nuntă frumoasă și că mulți oameni au venit să participe la sărbătoare, să fie alături de Avraam și Isaac. 

Gândeşte-te:

Pe vremea aceea, indiferent dacă părinții care Îl iubeau pe Dumnezeu erau bogați sau săraci, copiii lor erau învățați să muncească. Părinții lui Isaac și ai Rebecăi erau înstăriți, dar și-au învățat copiii să facă orice fel de muncă trebuia făcută. Crezi că asta era o idee bună? Dar tu, acasă, înveți să dai o mână de ajutor? A căra apă este o treabă dură și grea. Ce părere ai despre Rebeca? Ea își făcea treaba de bunăvoie și cu inima veselă. Dar tu cum îți faci treaba?

Studiu suplimentar

Geneza 24; Patriarhi și profeți, pp. 171–176; Istoria mântuirii, pp. 84–86.

Cum și-a luat Midgie carnetul - Adaptat de Amy Sherrard

Ascunzându-și chipul mic după capul lățos și negru al lui Midgie, Carl se abținu cu greu să nu plângă. Midgie fusese întotdeauna cel mai bun prieten pe care un băiat l-ar putea avea. Carl nu putea alerga și nu se putea juca la fel ca alți copii. Dar lui Midgie nu-i păsa. Nici nu apuca bine Carl să iasă din casă, tropăind din cârje pe trotuar, că Midgie se și aținea întotdeauna cât mai aproape de el.

Acum Carl nu mai putea păstra câinele pentru că nu avea bani să îi plătească prietenului său fidel carnetul de identitate. Iar legea spunea că fiecare câine trebuia să aibă un astfel de carnet. Lui Carl i-a venit o idee. „Instructorul meu de la Școala de Sabat spune mereu că Isus răspunde rugăciunilor noastre. Îi voi cere lui Isus să mă ajute să te păstrez, Midgie”, i-a spus el animăluțului. Iar Midgie a dat din coadă ca și cum ar fi înțeles fiecare cuvânt rostit de Carl.

Chiar atunci, Eddie, cel mai bun prieten al lui Carl, trecea fluierând pe stradă. Era în drum spre centru pentru a cumpăra o pereche de patine nou-nouțe. De mult timp strângea bani pentru a le putea cumpăra. Eddie s-a așezat jos, pe trotuar, lângă Carl, pentru câteva minute. A început să se zbenguie cu Midgie, apoi l-a mângâiat. Iar Carl a început să-i spună lui Eddie despre rugăciunea sa.

– Sunt sigur că Isus o să mă ajute să-l păstrez pe Midgie, a spus el fericit. La scurt timp, Eddie s-a ridicat și și-a văzut de drum. Dar gândul i-a rămas la micul Carl și la Midgie. „Bietul meu prieten nu prea are des ocazia de a fi fericit”, și-a spus Eddie, „și, dacă nu îl va mai avea pe Midgie, va fi foarte trist”. Eddie oftă. „Cineva trebuie să cumpere carnetul acela de identitate pentru câine.” Își dorea foarte mult să-L ajute pe Isus să răspundă rugăciunii lui Carl. Dar ce era de făcut cu patinele pentru care strânsese de fapt banii? „Patinele vor trebui să aștepte”, a decis Eddie în cele din urmă, apoi s-a întors din drum și s-a dus direct la Carl și la Midgie.

– Mi-l dai și mie pe Midgie o noapte? l-a întrebat Eddie pe prietenul său. Carl și-a strâns în brațe animăluțul de companie, apoi a zâmbit.

– Sigur, ți-l împrumut, i-a răspuns lui Eddie. Știu că o să ai grijă de el. A doua zi de dimineață, Carl stătea pe treptele verandei din spatele casei, uitându-se la câțiva copii care se jucau. Lui Carl îi era tare dor de Midgie. Dintr- odată, un animăluț a apărut de după colțul casei. Din două sărituri, un câine fericit a aterizat în brațele lui Carl.

– Midgie! a strigat el, în vreme ce câinele i s-a cuibărit în brațe. Când să îl mângâie pe urechi, Carl a dat de ceva agățat la gâtul lui Midgie. Ochii au început să îi strălucească. Ce credeți? Midgie avea o zgardă nou-nouță, de care atârna un mic medalion strălucitor – semn că acum avea carnet de identitate. „Isus mi-a răspuns la rugăciune”, a strigat Carl. „Îți mulțumesc, Isus, că m-ai ajutat să îl păstrez pe Midgie!” Într-o căsuță, nu departe, Eddie zâmbea fericit în timp ce număra mărunțișul care îi mai rămăsese. „Mă bucur că L-am ajutat pe Isus să răspundă la rugăciunea lui Carl”, își spuse el. „A fost atât de interesant să îi cumpăr carnetul lui Midgie. Și patinele, le iau eu altădată.”