Dumnezeu rostește Legea

Text de memorat

„Dragostea stă în viețuirea după poruncile Lui.” (2 Ioan 6)

Au trecut numai câteva săptămâni de când copiii lui Israel plecaseră din Egipt, dar părea că a trecut mult mai mult. Multe s-au întâmplat în cele câteva săptămâni. Chiar dacă Dumnezeu a făcut minuni ca să îi ajute să aibă încredere în El, israeliții tot se plângeau, cârteau și îl acuzau pe Moise pentru fiecare problemă care apărea.

La începutul povestirii noastre de săptămâna aceasta, israeliții aveau în continuare tabăra așezată în locul în care Dumnezeu le dăduse apă din stâncă. Apoi Dumnezeu i-a condus într-un loc special, la un munte numit Sinai. Citește Exodul 19:2. Aveau să stea aici timp de aproape un an.

Pentru că fuseseră sclavi atât de mult timp, israeliții nu știau cum să devină o națiune și să se guverneze singuri. Trebuiau mai întâi să înțeleagă Legea lui Dumnezeu, tot ce înseamnă ea și cum să o respecte, pentru ca Dumnezeu să îi facă o națiune puternică, bună, care să Îl aibă pe El drept conducător. Alte popoare aveau să afle despre ei și întreaga lume Îl putea descoperi pe Dumnezeul lor puternic și iubitor.

Dar, mai întâi, poporul trebuia să învețe să aibă deplină încredere în Dumnezeu, să înțeleagă cât este de important să alegi să asculți, cu ajutorul Lui, de Legea Sa. Și atunci Dumnezeu putea să îi ajute și să îi binecuvânteze, așa cum voia.

Citește Exodul 19:5. Ce promisiune minunată! Dar care este al doilea cuvânt al promisiunii? Este cuvântul „dacă”. Dumnezeu nu obligă pe nimeni să aibă credință și să asculte. Ca de fiecare dată, poporul trebuia să aleagă între a crede minciunile iscusite ale lui Satana sau a crede promisiunile lui Dumnezeu, pe care Și le-a ținut întotdeauna.

Gândeşte-te:

Dumnezeu a dovedit de multe ori că este mai puternic decât Satana și că Își poate ține orice promisiune. Tu câte promisiuni făcute de El poți să enumeri?

Copiii lui Israel aveau acum tabăra la Sinai, la poalele unui munte foarte special. Ce mesaj i-a cerut Dumnezeu lui Moise să transmită poporului? Citește Exodul 19:3-7.

Moise i-a adunat pe bătrâni laolaltă și le-a spus exact ce îi spusese Dumnezeu. Ce a răspuns poporul? Citește Exodul 19:8. Au făcut o promisiune importantă, nu este așa? Crezi că au luat-o în serios? Poate că cei mai mulți dintre ei chiar credeau ce spuneau.

Ce nu înțelegea încă poporul era că nu stătea în puterea lor să facă ce au promis. Nu exista nicio posibilitate să se țină de promisiune, chiar dacă și-ar fi dorit cu adevărat, în afară de cazul în care s-ar fi încrezut pe deplin în Dumnezeu, pentru a putea primi ajutor de la El.

Făcuse Dumnezeu tot ce a fost posibil ca să le arate israeliților că El este atotputernic? Toate celelalte popoare de pe pământ credeau minciunile lui Satana. Toate se închinau fără rost unor idoli nefolositori și credeau că idolii sunt puternici și capabili să îi ajute. Dar nu toată lumea asculta de Satana. Încă de când a intrat păcatul în lumea noastră, întotdeauna a existat cineva care a rămas credincios lui Dumnezeu. Iar acum copiii lui Israel promiteau că și ei vor face la fel.

Înainte de această promisiune, mai făcuseră israeliții așa ceva? Citește Exodul 14:31. Ce se întâmplase cu numai câteva zile în urmă, la Mara, și în celelalte ocazii când Dumnezeu le dăduse oportunitatea de a crede în El? Oare avea să fie diferit de această dată? 

Gândeşte-te:

Ai promis vreodată să faci ceva, după care ai uitat? Poate că mama îți cere să păstrezi ordine în camera ta. Faci curățenie și îți promiți că întotdeauna o vei păstra astfel. Nu te da bătut! Amintește- ți că Isus te poate ajuta.

Poporul a promis să asculte și să facă tot ce le cere Dumnezeu. Dumnezeu S-a bucurat că ei doresc să asculte. Dar știa și că nu vor reuși fără ajutorul Lui. Înainte de toate, trebuiau să învețe să aibă încredere în El, pentru ca El să îi poată face capabili să asculte.

Dumnezeu i-a condus pe israeliți la Muntele Sinai, astfel încât să poată avea o întâlnire foarte specială cu ei; avea multe lucruri importante să le spună. Cum trebuia să se pregătească poporul pentru întâlnire? Exodul 19:10-13. Îți poți imagina cum s-au pus cu toții pe treabă în graba mare? Aveau la dispoziție doar două zile pentru a face toate pregătirile. Niște bărbați au stabilit granițe în jurul muntelui, așa încât oricine să știe să nu treacă de ele. Cu toții și-au spălat hainele și apoi s-au spălat și ei.

În dimineața zilei a treia, poporul era gata. Când au privit spre vârful muntelui, au văzut că era acoperit cu un nor gros și negru. Norul a devenit tot mai negru pe măsură ce cobora, mai jos, și mai jos, până când tot muntele a fost acoperit.

Dintr-odată , scânteieri orbitoare de fulgere și tunete cutremurătoare au început să apară din norul gros și negru. O furtună de foc și fum a izbucnit către cer. Pământul tremura și se zguduia, și la fel se simțea și poporul. Înspăimântați, au căzut în genunchi și și-au plecat capetele la pământ. Chiar și lui Moise îi era frică. Citește Exodul 19:16 și Evrei 12:21.

Îngeri nevăzuți au început să trâmbițeze – mai tare, și mai tare. Moise știa că era semnalul pentru ca poporul să se apropie, iar el îi conducea. Exodul 19:17. 

Gândeşte-te:

Crezi că a reușit Dumnezeu să capteze atenția tuturor? Urma să le spună ceva foarte, foarte important. Și este la fel de important și pentru noi.

Dumnezeu Însuși a venit la Sinai ca să vorbească poporului Său. A reușit să capteze atenția tuturor. Apoi, dintr-odată, toate manifestările acelea înfricoșătoare și zgomotele s-au oprit. S-a făcut o liniștite desăvârșită și nimic nu mișca. Care au fost primele cuvinte pe care le-au auzit în timp ce ascultau în liniște și cu reverență? Citește Exodul 20:1,2. Se îndoia cineva că Dumnezeu era Cel care le vorbește?

Dumnezeu a rostit atunci unele dintre cele mai importante cuvinte din întreaga Biblie. A rostit Cele Zece Porunci. Citește- le în Exodul 20:3-17. Satana urăște Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Face tot ce îi stă în putință ca să ne împiedice să ne gândim la ele și să alegem să le respectăm, pentru că știe că Isus ne ajută să le respectăm și că, atunci când le respectăm, suntem fericiți.

În ceruri, Satana a ales să nu respecte Legea lui Dumnezeu. Apoi i-a convins pe mulți dintre îngeri să îi asculte minciunile și să aleagă să îl creadă pe el. În frumoasa Grădină a Edenului, i-a ispitit pe Adam și pe Eva, iar ei au ales să îl creadă. A știut că pentru copiii lor și pentru oricine a trăit vreodată pe pământ, va fi mult mai ușor să îl creadă pe el.

Satana a devenit sigur că, din moment ce a convins îngeri perfecți și oameni perfecți să aleagă să îl creadă, va putea convinge întreaga lume să facă la fel. S-a gândit că toți oamenii de pe pământ vor alege să îl creadă și vor deveni pentru totdeauna sclavii lui.

Este adevărat că oricine a trăit vreodată pe pământ a păcătuit, cu excepția unei singure Persoane. Dar mulți oameni știu că Dumnezeu este bucuros să ne ierte, să ne iubească și să ne ajute și că putem avea încredere deplină în El. Ei au ales să Îl creadă pe El, să Îi fie credincioși și să Îl iubească din toată inima.

Gândeşte-te:

Ești bucuros că ești unul dintre cei care au ales să Îi fie credincioși lui Dumnezeu? Poți să numești alte câteva persoane din Biblie care au ales la fel?

Când te gândești la Cele Zece Porunci minunate pe care ni le-a dat Dumnezeu, crezi că ai putea să le memorezi? Sunt ușor de ținut minte. Ieri le-ai citit în Exodul 20:3-17.

După ce Dumnezeu a rostit Cele Zece Porunci, oamenilor încă le era frică. Ce l-au implorat pe Moise? Exodul 20:18,19. Ce le-a spus Moise înainte să plece să vorbească cu Dumnezeu? Versetul 20. Dumnezeu nu voia ca poporului Său să îi fie frică de El. Voia ca oamenilor să le fie frică de păcat. Le-a dat Legea Sa ca să îi învețe ce este păcatul.

A păcătui înseamnă a nu respecta Cele Zece Porunci. 1 Ioan 3:4. A nu asculta de Dumnezeu înseamnă a asculta de Satana. Dacă Legea lui Dumnezeu ar putea fi exprimată într-un singur cuvânt, știi care ar fi acela? Ar fi cuvântul „dragoste”. Citește 1 Ioan 4:8. Versetul spune că Dumnezeu este dragoste. El este dragoste. El face totul din dragoste. Singurul lucru pe care îl urăște este păcatul. El ne iubește și știe că păcatul ne face rău și ne poate distruge.

Fiecare dintre noi a păcătuit, deci toți suntem păcătoși. Dar Dumnezeu ne iubește. Îl iubește pe fiecare păcătos. Păcatele noastre sunt cele pe care le urăște. Dorește să ne ierte păcatele mai mult decât orice. Vrea ca noi să-I dăm ocazia să ne ajute să respectăm Cele Zece Porunci ale Sale. 

Gândeşte-te:

Uneori vedem că alții fac lucruri greșite și ne gândim: „Eu nu voi face așa ceva niciodată.” Dar suntem noi mai buni decât ceilalți? Nu. Trebuie să știm că toți suntem păcătoși. Trebuie să ne pară rău pentru ce am făcut greșit noi înșine, pentru ce au făcut greșit alții, dar niciodată nu trebuie să ne credem mai buni decât ceilalți.

Ieri am învățat că Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu sunt date oamenilor din dragoste. Așa i-a și spus Isus într-o zi unui om al legii care Îi pusese o întrebare. Ce L-a întrebat acesta? Citește Matei 22:35,36.

Cum i-a răspuns Isus? Matei 22:37-40. Răspunsul Lui înseamnă că respectarea poruncilor arată că Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima și că îi iubim pe ceilalți cum ne iubim pe noi. Legea lui Dumnezeu pentru aceasta a fost dată. Primele patru porunci ne învață cum să ne manifestăm dragostea și ascultarea față de Dumnezeu. Ultimele șase porunci ne învață cum să îi iubim pe ceilalți ca pe noi înșine.

Crezi că este important să înțelegem Cele Zece Porunci? Cu siguranță că da. Când le înțelegem și alegem să Îl lăsăm pe Isus să ne ajute să le respectăm, putem să fim siguri că El ne va ajuta să facem lucrul acesta. E minunat!

Săptămâna viitoare vom începe să aflăm cum ne ajută Cele Zece Porunci să Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima și să îi iubim pe semeni ca pe noi înșine. 

Gândeşte-te:

Știai că putem opri orice ispită a lui Satana ascultând de Cele Zece Porunci? Acum îți poți da seama și de ce nu vrea să le înțelegem. În acea zi minunată când Moise s-a dus la Sinai să vorbească cu Dumnezeu, El i-a explicat detaliat legile înțelepte pe care trebuia să le dea poporului, pentru ca oamenii să le respecte. Legile acestea le sunt de ajutor oamenilor, pentru a ști cum să își manifeste dragostea față de Dumnezeu și față de semeni.

Studiu suplimentar

Exodul 19; Exodul 20:1-20; Patriarhi și profeți, pp. 301–305; Istoria mântuirii, pp. 137–141. 

Măgarii lui Ieremia, partea III - Adaptare de Yvonne Durst

Călărind unul dintre măgari și mânându-l pe celălalt, Ieremia mai avea puțin până acasă, când a văzut trei lucruri ciudate pe drum. Semănau puțin cu niște trăsuri, dar nu erau trase de cai. Și erau blocate într-o groapă mare cu noroi în mijlocul drumului. Când s-a apropiat, a văzut că erau automobile. Citise despre ele, dar nu văzuse vreunul în realitate. Erau Ford Model T. Nici măgarii nu mai văzuseră mașini și s-au speriat, dar Ieremia i-a liniștit. Oamenii din mașini erau toți îmbrăcați cu haine foarte frumoase. Niciunul nu voia să pună piciorul în groapa cu noroi.
– Domnule, l-a strigat pe Ieremia un bărbat din prima mașină, ai o pereche de măgari zdraveni. Noi suntem în necaz, după cum vezi. Nu mai putem scoate mașinile din groapa asta cu noroi. Ai putea să ne tragi cu măgarii dumitale? Ieremia a zâmbit.
– Cu plăcere, i-a răspuns omului. A sărit repede în noroi. A legat prima mașină, iar măgarii au tras-o imediat. A făcut același lucru pentru a doua mașină și apoi pentru a treia. La urmă de tot, era plin de noroi din cap până-n picioare, și măgarii la fel. Dar lui Ieremia nu-i părea rău. Era bucuros că i-a putut ajuta pe oamenii din mașini și știa că el și măgarii vor fi din nou curați într-o clipită când vor ajunge acasă.

Șoferii și pasagerii automobilelor i-au fost foar- te recunoscători. Când i-au mulțumit lui Ieremia, fiecare i-a înmânat câte un dolar. Uau! Pe vremea aceea, erau mulți bani. Ieremia nici măcar nu se aștepta să fie plătit pentru că făcuse o faptă bună. Primise mulți bani pentru ceva ce lui i-a fost ușor să facă.

Apoi, șoferii au pornit motoarele și și-au continuat călătoria. Zgomotul motoarelor i-a speriat pe măgari, dar Ieremia a reușit să îi liniștească și de data aceasta. Întorcându-se acasă, Ieremia știa de ce îl trimisese Isus în oraș în acea dimineață.

Seara, după ce a povestit familiei lui tot ce i se întâmplase, I-au mulțumit lui Isus pentru noul atelaj de măgari puternici și tineri. I-au mulțumit și pentru ploaia care făcuse groapa cea mare în mijlocul drumului. I-au mulțumit pentru cele trei mașini care se blocaseră în groapa cu noroi. Și au știut că Isus îi va ajuta să plătească restul de bani pe care îi datorau pentru măgarii buni pe care li-i trimisese ca răspuns la rugăciuni. (Sfârșit)