Noe construiește o barcă

Adam și Eva au mai trăit mulți ani după ce Cain l-a omorât pe Abel. Adam a trăit nouă sute treizeci de ani și a avut mulți copii. Și, când aceștia au crescut mari și s-au căsătorit, au avut și ei, la rândul lor, mulți copii. Curând, au ajuns să fie mii de oameni pe pământ.

Dar ceva Îl întrista pe Dumnezeu. Majoritatea oamenilor nu Îl iubeau și nu ascultau de El. Făceau fapte prin care îşi făceau rău şi lor înșiși, și celorlalți. Și Adam și Eva erau triști, și toți ceilalți oameni care Îl iubeau pe Dumnezeu.

Oamenii care Îl iubeau pe Dumnezeu au făcut tot ce au putut pentru a-i ajuta pe ceilalți să ia decizii bune. Unul dintre ei se numea Enoh. Adam era încă în viață când s-a născut Enoh și i-a povestit despre primul lor păcat și promisiunea lui Dumnezeu de a-L trimite pe Fiul Său să moară.

Când s-a făcut mare, Enoh a avut şi el un copil, pe nume Metusala. Ori de câte ori privea fața scumpului său băiețel, inima lui se umplea de iubire pentru el. N-ar fi vrut ca băiatul lui să pățească ceva. Apoi Enoh s-a gândit la Dumnezeu. Și Dumnezeu Îl iubește foarte mult pe Fiul Său și, cu siguranță, nu ar fi dorit ca El să pățească ceva. Atunci, de ce este de acord ca Fiul Lui să moară pentru noi? Enoh și-a dat seama că Dumnezeu îi iubește pe oameni foarte mult, altfel nu L-ar fi lăsat niciodată pe scumpul Său Fiu să moară pentru ei.

Enoh înțelegea tot mai multe despre iubirea minunată a lui Dumnezeu și vorbea cu oamenii despre lucrurile pe care le învăța. Îi implora pe oameni să își schimbe felul lor rău de a trăi și le spunea că Dumnezeu dorea să îi ierte și să-i ajute, plin de bucurie. Dar mulți dintre ei nici măcar nu îl ascultau pe Enoh. Biblia spune că, după ce s-a născut fiul lui, „Enoh a umblat cu Dumnezeu”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că Enoh nu a încercat să facă ce dorea el, ci asculta de Dumnezeu și iubea Legea Sa. El făcea toate acele lucruri care Îi aduceau bucurie lui Dumnezeu. Nu le făcea rău celorlalți oameni, ci era bun și amabil. Îi plăcea și să se roage.

Ce s-a întâmplat cu Enoh după ce a fost prieten cu Dumnezeu trei sute de ani? Geneza 5:24 Ce minunat este că Dumnezeu l-a luat ca să locuiască în cer! Și el este acolo şi în prezent. Oamenii care au trăit în timpul lui Enoh au fost foarte înalți și puternici, dar majoritatea dintre ei și foarte violenți.

Făceau tot ceea ce voiau. Și-au construit case mari și luxoase și se închinau la idolii pe care şi-i făceau. Erau răi și nemiloși. Făceau rău, se omorau unii pe alții și furau tot ce doreau. Oamenii deveneau din ce în ce mai răi. Ce spune Biblia că a văzut Dumnezeu când S-a uitat la oameni? Geneza 6:5
Dumnezeu nu avea să-i mai lase să păcătuiască în felul acela. El urma să oprească răutatea lor.

Trecuseră mulți ani de când Dumnezeu făcuse lumea. Aproape fiecare om era rău. Dumnezeu a trimis nişte oameni să-i ajute, dar ei nu au ascultat. Cum se simțea Dumnezeu când vedea ce se întâmplă? Geneza 6:6

El știa că, deoarece este iubitor și drept, trebuia să să îi apere pe cei ce sufereau și să pună o limită celor răi. A hotărât să trimită un potop mare peste întreaga lume. Apa avea să acopere casele, pământul și chiar și cele mai înalte dealuri. Și să șteargă de pe pământ toți idolii și pe oamenii care se închinau la ei. Dumnezeu îi iubea pe oamenii aceștia și dorea să-i avertizeze înainte să vină potopul. Avea nevoie de un om bun care să Îl ajute și El l-a ales pe Noe. Cum era Noe? Geneza 6:9

Dumnezeu știa că Noe avea să facă tot ce îi cerea El, așa că i-a spus despre planurile Sale. Potopul avea să distrugă toate animalele și toți oamenii? Nu. De aceea, Dumnezeu i-a spus lui Noe să construiască o arcă – o barcă foarte mare și rezistentă. I-a spus exact cum să o facă și să folosească un lemn foarte rezistent, deoarece potopul urma să fie ca o furtună puternică, cu ploaie şi vânt.

I-a mai spus lui Noe să construiască o ușă mare pe o latură a corabiei și, înăuntru, să facă multe camere pentru oameni și animale. Toți cei care ar fi intrat în arcă ar fi fost în siguranță și feriți de potop.

Dumnezeu i-a spus lui Noe că va trimite un potop de ape care va acoperi pământul, însă acesta nu urma să vină imediat. Noe avea timp o sută douăzeci de ani pentru a construi corabia și pentru a le spune oamenilor. Acesta era un timp foarte lung. Dar și Noe avea multă treabă de făcut.

Muncitori puternici au tăiat copacii și au făcut din ei scânduri. Alții au îmbinat scândurile și le-au unit bine ca să nu intre apa în ea. Noe s-a asigurat că ei au urmat cu exactitate instrucțiunile lui Dumnezeu. Geneza 6:13,14

În timp ce corabia era construită, Noe îi avertiza pe oameni cu privire la ce urma să se întâmple. Bunicul său, Metusala, și alți oameni care Îl iubeau pe Dumnezeu au ajutat și ei la construirea corabiei și le-au predicat oamenilor. Acești oameni au murit înainte de potop, dar, atâta timp cât au trăit, ei le-au spus oamenilor să-și mărturisească păcatele și să se schimbe înainte de a fi prea târziu.

Dumnezeu i-a iubit pe toți acești oameni răi și le-a dat suficient timp să le pară rău de păcatele lor și să aleagă să asculte de Dumnezeu. Dacă aveau să intre în arcă, aveau să fie salvați de potop. Însă majoritatea oamenilor nu au crezut în avertizările lui Dumnezeu. La urma urmelor, nu mai plouase niciodată. Ei au râs și... atât. Totuși Noe a continuat să-L asculte pe Dumnezeu, să construiască arca și să predice. El credea cu adevărat ce a spus Dumnezeu.

În sfârșit, cei o sută douăzeci de ani au trecut și corabia a fost terminată. Noe și copiii lui au pus multă mâncare în ea, pentru ei și pentru animale. Groaznicul potop urma să vină în curând.

Pentru ultima dată, Noe i-a implorat pe oameni să creadă ce a spus Dumnezeu și să intre în corabie. Dar oamenii n-au făcut decât să râdă de el. Aleseseră să nu asculte de Dumnezeu.

Deodată, râsetele au încetat. Se întâmpla ceva ciudat. Animalele veneau înspre corabie, două câte două. Cele curate, adică cele acceptate pentru jetfă, veneau în grupuri de câte șapte perechi. Ele au ieșit din pădure, de prin câmpuri și au intrat în liniște pe ușa corabiei. Au venit și păsările, zburând, și au intrat și ele pe ușa corabiei. Timp de șapte zile, animalele și păsările au continuat să vină, conduse de îngeri pe care nimeni nu-i putea vedea.

Ce i-a spus Dumnezeu lui Noe după aceea? Geneza 7:1 Opt oameni L-au ascultat pe Dumnezeu și au intrat în corabie: Noe, soția lui și cei trei băieți ai lui împreună cu soțiile lor. Noe era fericit că familia lui a crezut și a ascultat de Dumnezeu. Apoi Dumnezeu a închis ușa corabiei. Noe, familia lui și animalele se aflau în siguranță înăuntru.
Afară, oamenii cei răi au început o mare sărbătoare. Și-au bătut joc de Dumnezeu și au râs de Noe, de familia lui și de animalele care intraseră în corabie. Oamenii de afară erau siguri că Noe greșise.

Au trecut șapte zile şi nu a plouat. Oamenii din afara corabiei continuau să râdă de Noe și de avertizările lui. Dar Noe și familia lui au așteptat cu răbdare în corabie, știind sigur că potopul avea să vină, exact cum spusese Dumnezeu. Ce s-a întâmplat după șapte zile? Geneza 7:10,11

În a opta zi, nori negri au început să apară pe cer. Lumina fulgerului scânteia și tunetele bubuiau. Avusese Noe dreptate până la urmă?

Picături mari de apă au început să cadă și apa țâșnea şi din pământ. Oamenii din afara corabiei priveau cum furtuna cea groaznică le distrugea casele frumoase și idolii. Crezi că mai râdeau ei de Noe acum? O, nu! Erau foarte speriați și încercau să intre în corabie. Dar era prea târziu.

Unii dintre ei au alergat pe vârful celor mai înalte dealuri ca să scape de apă, în timp ce alții s-au cățărat pe cei mai înalți copaci. Însă, în cele din urmă, apa a acoperit totul și toți oamenii răi au murit. Dacă ar fi ascultat cât mai era încă timp de mărturisit păcatele și ar fi intrat în corabie…

Însă, în corabie, Noe și familia sa, împreună cu animalele, erau în siguranță. De ce erau ei la adăpost? Pentru că ascultaseră de Dumnezeu și intraseră în corabie, iar Dumnezeu trimisese îngeri să aibă grijă de ei. Cât de fericiți erau Noe și familia sa pentru că făcuseră ce le spusese Dumnezeu!

Putem să umblăm și noi cu Dumnezeu, așa cum au făcut Enoh și Noe? E bine să ne batem joc sau să râdem de predicatorii lui Dumnezeu?
E bine să iei aminte când părinții îți spun că faci ceva greșit?
Ce ar trebui să faci când ai făcut ceva greșit? E bine să aștepți mult până să spui „îmi pare rău”?
Ne iartă Dumnezeu când ne rugăm Lui și Îi spunem că ne pare rău? Îi iubește Dumnezeu pe toți, chiar și pe oamenii care sunt foarte răi?
Lumea este foarte rea acum. Ce putem face ca să îi ajutăm pe oameni să afle că Isus vine curând?

Boodle este prinsă asupra faptei - Partea a VIII-a. De Amy Sherrard

Mama le-a spus lui Dena și Sherry să nu îi dea niciodată mâncare lui Boodle când luau masa, așa că Boodle nu s-a obișnuit să cerșească mâncare, așa cum fac unii câini. Îi plăcea să le facă pe plac oamenilor și, uneori, Dena și Sherry îi mai dădeau ceva în bucătărie ce nu prea îi plăcea. „Boodle, mănâncă!” îi ordonau ele. „E bun pentru tine.”

Boodle adulmeca și își întorcea capul. „Mănâncă!” îi repetau ele. Și, în cele din urmă, aceasta lua și înghițea totul dintr-odată. Dena și Sherry îi spuneau apoi ce cățelușă bună este și ea se bucura de parcă fetele i-ar fi oferit o delicatesă preferată de câini.

Mai târziu, când s-au mutat în Filipine, obișnuiau să mănânce la micul dejun o felie mare și delicioasă de papaya, alături de alte fructe. Uneori se întâmpla ca o felie din papaya cea bună să lipsească din farfurie. Unde ar fi putut fi? Nimeni nu știa sigur.

Apoi, într-o dimineață, mama s-a dus în bucătărie mai devreme și, chiar în acel moment, a văzut cum dispărea o felie de papaya peste marginea mesei. A știut imediat
despre cine era vorba. „Boodle, vino aici!” a strigat-o ea. Și săraca Boodle știa că mama nu era prea bucuroasă. A înghițit repede papaya, cu coajă cu tot, și apoi a mers încet în jurul mesei pentru a-și primi mustrarea binemeritată.

După aceea, îngrijitoarea a pus papaya undeva unde Boodle nu putea ajunge. Dar, în timp ce familia se afla încă în Singapore, boticul a făcut-o pe Boodle să intre iarăși în bucluc. Familia cumpărase un papagal, un mic peruș alb, femelă, şi luase şi o colivie mare și drăguță pentru ea. Ei doreau ca ea să poată zbura prin împrejurimi uneori, așa că mama a învățat cum să-i taie scurt penele de pe aripi ca să nu poată zbura prea sus și apoi să nu mai poată fi prinsă. Le-a luat ceva timp să se hotărască asupra numelui noului lor animal de companie. O dată,
Sherry a zis:
– E așa de drăguță!
– Exact așa o vom numi! a spus Dena imediat. O vom numi Drăguța.
Așa că Drăguța i-a fost numele de atunci înainte. Boodle era foarte interesată de Drăguța. Într-o zi, când fetele o lăsaseră afară din colivie, Drăguța a început să zboare exact pe deasupra capului lui Boodle. Instantaneu, Boodle a sărit și a prins pasărea cu gura. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat și au țipat cu toții deodată. Erau siguri că pasărea lor scumpă fusese omorâtă.

Boodle o ținea strâns în gură pe Drăguța și mama s-a dus să vadă dacă o putea scoate cumva.
– Dă-mi-o! i-a spus ea lui Boodle în timp ce fetele își țineau respirația.
Boodle a deschis gura imediat și mama a scos-o pe Drăguța. Nu pățise nimic. Cu toții uitaseră că Boodle era un Spaniel – câine de vânătoare –, iar câinii aceştia sunt câini care pot prinde păsările cu ușurință fără a le omorî. Boodle nu înțelegea de ce era atât de mare agitație, dar a știut că nu avea voie să o atingă pe Drăguța. Și nu a mai atins-o niciodată.