Ce au ales primii doi fraţi

În lecția anterioară am aflat că Adam și Eva au fost nevoiți să plece din grădina Eden, deoarece nu au ascultat de Dumnezeu și au mâncat din fructul oprit. Satana putea de acum să îi ispitească tot timpul și avea să le fie foarte ușor să asculte de el. Ei știau că au păcătuit și că urmarea păcatului este întotdeauna moartea.

Dar era încă speranță. Dumnezeu a spus că pregătise deja un plan pentru a-i ajuta, iar acest plan le dădea șansa să aleagă să asculte iarăși de Dumnezeu. Ei puteau să nu rămână morți pentru totdeauna. Geneza 3:15

„Vrăjmășie voi pune între tine și femeie.” Dumnezeu urma să-i ajute pe oameni să urască păcatul și pe Satana. „Aceasta îți va zdrobi capul” – la sfârşit, Dumnezeu îl va distruge pe Satana pentru totdeauna. „Și tu îi vei zdrobi călcâiul” – cândva, Dumnezeu Însuși urma să devină om, Omul Isus, iar Satana avea să-i determine pe oamenii neascultători să-I facă rău lui Isus.
Când au auzit promisiunea lui Dumnezeu, Adam și Eva au înţeles cât este de îngrozitor păcatul și cât de mult îi iubea Dumnezeu. Păcatul ar fi continuat să cauzeze moarte, deoarece regulile lui Dumnezeu nu se pot schimba niciodată, însă El Însuși urma să suporte pedeapsa pentru păcatul lor.

Întrucât dorea ca Adam și Eva să înțeleagă planul Său, Dumnezeu i-a cerut lui Adam să aducă un miel. Apoi i-a spus cum să facă un altar din pietre. Probabil că amândoi s-or fi întrebat de ce. Ce urma să se întâmple?

Adam a adus mielul și a construit altarul. Apoi, cu tristețe, Dumnezeu i-a spus să ia cuțitul și să înjunghie mielul.

Să omoare mielul? Adam și Eva nu mai văzuseră niciodată pe nimeni murind, nimic, nici măcar o frunză. Ei trebuie să fi plâns în timp ce Adam se supunea poruncii. Și probabil că și Dumnezeu a plâns. Pe urmă, Adam a pus mielul pe altar, iar sângele colora lâna cea albă și moale în roșu.

Nu mai văzuseră niciodată sânge. Când au văzut cum mielul înceta să mai respire, Adam şi Eva au știut că mielul murise, apoi s-a aprins un foc și mielul s-a mistuit. Focul acela a fost o dovadă pentru ei că Dumnezeu știa că le părea rău pentru păcatul lor.

Dumnezeu i-a spus lui Adam că jertfele mieilor nu puteau înlătura păcatul, ci îi ajutau pe oameni să-și aducă aminte că el cauzează tristețe și moarte. De asemenea, urma să le aducă aminte că Dumnezeu Însuși avea să vină într-o zi în lumea noastră ca un copilaș mic și neajutorat. El avea să Se numească Isus și să crească mare și, deși niciodată nu avea să păcătuiască, urma să moară. El avea să fie adevăratul miel al lui Dumnezeu, care putea să ierte păcatele și să le îndepărteze pentru totdeauna.

Apoi, urma să învieze. Într-o zi, El îi va lua la cer pe toți cei care au ales să Îl iubească și să Îl asculte. Romani 6:23 Păcatul e un lucru serios, nu-i așa? Pentru ca păcatul nostru să fie iertat, Creatorul nostru a trebuit să moară.

Când au auzit despre planul lui Dumnezeu de a-i salva, Adam și Eva au fost foarte triști că păcatul lor urma să cauzeze moartea lui Dumnezeu Fiul. Dar erau bucuroși că încă puteau alege să-L asculte pe Dumnezeu. Nu mai era nevoie să se supună lui Satana sau să moară pentru totdeauna.

Acum, Adam și Eva trebuiau să trăiască într-o lume care fusese transformată atât de mult de păcatul lor! Șarpele cel frumos nu mai putea să zboare, ci a devenit o târâtoare care se mișca pe pământ, iar oamenilor le era frică de el. Nu mai era deloc ușor să se cultive pământul, deoarece creșteau buruieni și plante cu spini care răneau pe oricine se atingea de ei. Poate că și pe tine te-au înțepat spinii unui trandafir sau ai altei plante… Spinii au apărut ca urmare a păcatului.

Înainte ca Adam și Eva să păcătuiască, aerul avusese mereu temperatura potrivită, însă, după aceea, aerul a fost fie prea fierbinte, fie prea rece. Dumnezeu știa că hainele lor din frunze de smochin nu ar mai fi fost potrivite, așadar cum i-a ajutat? Geneza 3:21 Hainele acelea din piele de animale îi acopereau și le ofereau protecție împotriva frigului. Dar asta însemna că un animal trebuise să moară, nu-i așa? Și ce crezi că își aminteau ei ori de câte ori priveau la hainele lor? Adam și Eva priveau la frunzele verzi care deveneau galbene sau maronii și apoi cădeau și la florile care se ofileau și mureau. Oh, cât de triști erau! Ei au plâns chiar mai mult decât plângem noi când moare cineva drag.
Cât de îngrozitor este păcatul!

Timpul a trecut și Adam și Eva au avut primul lor băiețel, pe care l-au numit Cain. Cât de încântați trebuie să fi fost când s-a născut Cain! Mai târziu, a venit pe lume și fratele lui, Abel. 

Adam și Eva i-au învățat cu grijă pe Cain și pe Abel despre primul lor cămin în frumoasa grădină Eden. Le-au povestit despre cei doi pomi și despre neascultarea lor de Dumnezeu. I-au învățat și despre jertfa mieilor și le-au arătat cum se construiește un altar din pietre, explicându-le de ce mielul trebuia să moară. De asemenea, Cain și Abel au învățat să-I spună lui Dumnezeu că le pare rău pentru păcatele lor.

Adam și Eva puteau spune că băieții lor erau foarte diferiți. Ce îi plăcea lui Cain să facă? Dar lui Abel? Geneza 4:2 Cain era agricultor și îi plăcea să cultive pământul, pe când Abel era păstor. Lui îi plăcea să aibă grijă de oi. Cei doi erau diferiți și în alte aspecte. Cain murmura și se plângea deseori de consecințele nefericite ale păcatului, învinuindu-L pe Dumnezeu pentru toate. Însă Abel credea că Dumnezeu este iubitor, bun și drept și știa că Satana și păcatul erau de vină pentru toate lucrurile triste din lume. Abel era recunoscător că Dumnezeu a putut să-i salveze de la o moarte fără sfârșit.
Care dintre frați a ales să-l creadă pe Satana și care dintre ei a ales să-L iubească pe Dumnezeu, să aibă încredere în El și să-L asculte?

Curând, Cain și Abel au fost suficient de mari ca să-și construiască fiecare câte un altar și să aducă o jertfă. Ei puteau să aleagă cum să se închine. Geneza 4:3-5

Abel Îl iubea pe Dumnezeu și a pregătit cu grijă tot ce le spusese El să facă. Cât de trist a fost când, din cauza păcatelor sale, a trebuit să ia unul dintre cei mai buni miei ai lui și să-l aducă jertfă! Acest lucru l-a ajutat să înţeleagă că păcatele lui aveau să-L ucidă pe scumpul Fiu al lui Dumnezeu.

Așadar, Abel a construit un altar și a pus mielul pe el. Îi părea foarte rău pentru păcatele sale și I-a cerut lui Dumnezeu să-l ierte. Imediat Dumnezeu a auzit rugăciunea lui și a trimis pe altar foc care a mistuit jertfa. Dumnezeu era fericit că Abel alesese să I se închine și să-L asculte.

Cain fusese învățat în același fel ca fratele său. Dar cum el era agricultor, s-a hotărât să aducă jertfă din roadele plantelor pe care le cultivase în pământul său, în loc să sacrifice un miel. Ba mai mult, nici măcar nu a avut grijă să aducă cele mai bune roade. Așadar, Cain şi-a construit altarul și a pus roadele pe el. Însă lui nu-i părea rău pentru păcatele sale, iar Dumnezeu nu a trimis foc peste jertfa lui.
De ce nu I-a plăcut lui Dumnezeu jertfa lui Cain? Pentru că el a ales să nu-L asculte pe Dumnezeu și a dorit să facă lucrurile în felul lui.

Cain a fost foarte supărat că Dumnezeu nu a trimis foc să-i mistuie jertfa. Însă el nu ascultase de Dumnezeu. Avea vreun motiv întemeiat să fie supărat? Nu.
Cain era supărat și pe Abel. De ce? Ascultarea lui Abel l-a făcut pe Cain să se simtă vinovat. Nu i-a plăcut când fratele lui i-a reamintit, cu multă blândețe și bunătate, că Dumnezeu era drept și iubitor. Dacă şi Cain ar fi fost ascultător, Dumnezeu ar fi trimis și peste jertfa lui foc din cer. Însă Cain nu a vrut să asculte de Dumnezeu, s-a supărat și a făcut un lucru teribil. Geneza 4:8

Ce îngrozitor! Nici nu ne putem imagina cât de mult trebuie să fi plâns Adam și Eva. Păcatul este oribil, nu-i așa? O alegere greșită duce la alta și nu aduce niciodată fericire. Deși Cain era un ucigaș, Dumnezeu nu a renunțat la el. A încercat să-i vorbească lui Cain, dar el nu a fost politicos când i-a răspuns lui Dumnezeu. Tot nu îi părea rău și nu considera că Dumnezeu fusese drept. Geneza 4:9,10,13

Biblia ne spune: „Cain a ieșit din fața Domnului.” Nu a dorit să mai aibă de-a face cu Dumnezeu. Cain a devenit tatăl multor oameni care L-au urât pe Dumnezeu exact cum a făcut el.

Chiar dacă a murit, Abel a ales să-L iubească și să-L asculte pe Dumnezeu. Atunci când Isus va veni a doua oară, El îl va învia pe Abel și-l va lua la cer. Abel a făcut alegerea corectă, nu-i așa?
Știai că și tu alegi în fiecare zi? Faci alegerea corectă, așa cum a făcut Abel?

După ce Adam și Eva au păcătuit, lumea noastră a fost mai bună sau mai rea? Păcatul îi rănește mereu pe oameni? Îl întristează pe Dumnezeu?
Sunt „lucrurile mici” importante? Când faci ceva rău, te mai iubește Dumnezeu? Te va ierta El și te va ajuta să faci ce este bine data următoare?
Cum Se simte Dumnezeu când nu asculți de părinții tăi? Te poate ajuta Dumnezeu să alegi să faci lucruri care le vor aduce bucurie celorlalți oameni?
Va fi Dumnezeu binevoitor să ne ajute să fim buni și iubitori ca El?

Boodle se pregăteşte pentru  Sabat - Partea a VII-a. De Amy Sherrard

– Boodle, a sosit timpul să faci baie, o anunțau ele în fiecare după-amiază de vineri.
Boodle își lăsa în jos coada, urechile și capul și afișa pe față privirea ei tristă, dar știa că baia era o regulă care nu se schimba niciodată.

Dena și Sherry puneau apă călduță în două ligheane alăturate, având pregătite și săpunul și prosoapele ei. Apoi o luau și îi puneau picioarele din spate într-un lighean și pe cele din faţă în celălalt. Fetele făceau tot posibilul să nu ajungă niciun pic de săpun în ochii lui Boodle, iar aceasta stătea ascultătoare în timp ce o spălau și o clăteau. Când în sfârșit terminau, o ridicau pe Boodle și îi spuneau: „Scutură-te, Boodle! Scutură-te!” Și ea era fericită să se scuture, iar fetele râdeau în timp ce o priveau.

Apoi, ele făceau tot ce puteau să o șteargă cu prosoapele și să o țină în casă. Bineînțeles că Boodle mai mergea iarăși pe-afară înainte de culcare și fetele nu puteau înțelege de ce cățelușa făcea tot ce putea să se rostogolească prin ceva urât mirositor înainte să se întoarcă în casă. Întotdeauna au crezut că săpunul lor parfumat o făceau să miroasă bine.

Când au crescut mai mari, au învățat că, de obicei, câinilor nu le place mirosul de parfum. Boodle știa când era Sabat dimineață. La micul dejun, ea devenea tristă pentru că știa că toată lumea urma să plece, chiar și îngrijitoarea lor, iar ea rămânea singură. Obișnuia să se târască sub un taburet în bucătărie și să stea cu capul pe podea, lăsând să i se vadă doar nasul și ochii triști. Atât Dena, cât și Sherry au început să ajute la grupa Grădiniță în cadrul Școlii de Sabat și au luat o mulțime de poze să le arate copiilor.

Cum locul unde ajutau la Școala de Sabat era în apropierea casei lor, obișnuiau să vină acasă și să-și lase toate lucrurile, cu excepția Bibliei, după care se întorceau înapoi la biserică. Când fetele s-au întors acasă după Școala de Sabat, Boodle nu le-a salutat. Știa că urmau să plece iarăși. Însă, când familia se întorcea acasă după serviciile de la biserică, Boodle se comporta ca și când toţi fuseseră plecați de-o săptămână. Sărea și fugea de colo-colo de parcă era pe punctul de a exploda de bucurie. Asta pentru că știa că aveau să rămână cu ea tot restul zilei.

Când a crescut, Boodle s-a făcut un câine de dimensiuni mari, cu părul negru și mătăsos. Când alerga, urechile îi fâlfâiau ca două aripi și coada ei lungă și frumoasă se mișca într-o parte și în alta când era bucuroasă.
Odată ce s-a făcut mare, îi venea mult mai ușor să-și pună labele pe diferite lucruri și să se uite în jur. Însă noua abilitate dobândită a făcut-o o dată să intre în bucluc.