Viața împreună cu oamenii

Când oamenii trăiesc și lucrează aproape unii de alții, apar tot felul de provocări. Diferențele de opinie pot duce la tensiuni; pot apărea certuri. Cu cât relația este mai apropiată, cu atât este mai important ca toți cei implicați să se înțeleagă bine. Cele mai strânse relații sunt, desigur, în cadrul familiei. În unele culturi se spune că familia este ca o firmă. Există asemănări clare între administrarea unei afaceri și conducerea unei familii. Ar trebui să existe un acord general asupra valorilor, scopurilor și obiectivelor. Fiecare membru ar trebui să se înțeleagă cu ceilalți și să-și facă bine partea, pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie. Aceleași principii se aplică și în biserică, ce este în esențăo familie extinsă.

În pasajul nostru din această săptămână, Pavel exprimă câteva principii esențiale despre modul în care funcționează cel mai bine o familie creștină. Pentru că ar trebui să fie condusă de principii biblice, o casă creștină funcționează oarecum diferit de o gospodărie romană tipică. Pavel expune și alte principii valoroase, utile pentru o varietate de relații sociale, atât în interiorul, cât și în afara casei.

14 – 21 martie: Săptămâna de Rugăciune a Tineretului
21 martie: Sabatul Misiunii pentru Tineret (colectă)

Comentariu EGW

Unde vom găsi curăția, bunătatea și sfințenia în care vom fi în siguranță? Unde este staulul în care nu vor intra lupi? Vă spun... Domnul are o comunitate organizată prin care va lucra. În mijlocul ei pot fi mulți Iuda; poate exista un Petru pripit care, în situații de încercare, se va lepăda de Domnul său; pot exista persoane ca Ioan, pe care Isus l-a iubit, dar al cărui zel cerea distrugerea vieții oamenilor, chemând foc din cer asupra lor pentru a răzbuna o insultă adusă lui Hristos și adevărului. Dar marele Învățător căuta să dea lecții de îndrumare pentru a corecta aceste rele existente. El face același lucru astăzi cu urmașii Săi. El le arată pericolele. El le prezintă mesajul către Laodiceea.

El le arată că orice formă de egoism, de mândrie, de înălțare de sine, de necredință și prejudecată, care duce la împotrivire față de adevăr și la îndepărtare de lumina adevărată, este periculoasă și că, dacă nu se pocăiesc de ele, cei care le nutresc vor fi lăsați în întuneric, la fel ca poporul evreu. Fiecare suflet să se străduiască acum să răspundă la rugăciunea lui Hristos. Fiecare suflet să repete această rugăciune în minte, în cereri, în îndemnuri, pentru ca toți să fie una, așa cum Hristos este una cu Tatăl, și să lucreze împreună cu ceilalți în acest scop. În loc să întoarcă armele să lupte împotriva membrilor noștri, să le întoarcă împotriva vrăjmașilor lui Dumnezeu și ai adevărului. Repetați rugăciunea lui Hristos cu toată inima: „Sfinte Tată, păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi. ... Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău” (Ioan 17:11-15).

Ușa inimii trebuie deschisă înaintea Duhului Sfânt, pentru că El este Cel care sfințește prin intermediul adevărului. Trebuie să existe o acceptare a adevărului așa cum este el în Isus. Aceasta este singura sfințire autentică: „Cuvântul Tău este adevărul”. O, citiți rugăciunea lui Hristos pentru unitate: „Păzește, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una cum suntem și Noi.” Rugăciunea lui Hristos nu este doar pentru cei care sunt acum ucenicii Săi, ci pentru toți cei care vor crede în Hristos prin cuvintele ucenicilor Săi, până la sfârșitul timpului. ...

Domnul a avut încă din acele zile o biserică, ce a rezistat prin toate scenele schimbătoare ale istoriei până în vremea de acum. ...
Biblia ne pune înainte o biserică-model. Membrii ei trebuie să fie uniți între ei și trebuie să fie una cu Dumnezeu. Când credincioșiisunt una în Hristos, Vița cea vie, ei vor fi asemenea lui Hristos –plini de înțelegere, de bunătate și de iubire. – Asemenea lui Hristos,4 iulie, p. 199

 

Noul Testament conține mai multe seturi de indicații pentru familiile creștine (vezi Efeseni 5:21 – 6:9; Coloseni 3:18 – 4:1; Tit 2:1-10; 1 Petru 2:18 – 3:7). De remarcat că aceste „coduri ale familiei” nu sunt complet bazate pe ierarhie, ci includ elemente care fac relațiile într-o oarecare măsură reciproce și mutual edificatoare.

1.Ce echilibru observi în Coloseni 3:18,19? Ce sfaturi suplimentare oferă Pavel în Efeseni 5:22-25,33?

Unii bărbați citează versetul: „Nevestelor, fiți supuse bărbaților voș­tri” (Coloseni 3:18) și se opresc aici, dar să observăm completarea importantă făcută de Pavel: „cum se cuvine în Domnul”. Noul Testament nu susține nicăieri că femeile trebuie să se supună tuturor bărbaților, nici că soțiile sunt inferioare sau subjugate; nici că trebuie să se supună orbește fiecărui capriciu sau dorință a soților lor. Ideea lui Pavel este că loialitatea soției trebuie să fie în primul rând față de Domnul și abia apoi față de soț. Individualitatea soției nu trebuie să fie absorbită de cea a soțului, iar acesta nu poate acționa ca și cum ar fi conștiința ei.

Dragostea lui Hristos pentru biserică, arătată prin faptul că S-a dat pe Sine pentru ea, ilustrează modul în care soții ar trebui să își iubească soțiile (Efeseni 5:25). Ei vor rămâne fideli indiferent de cost. Vor lua decizii care sunt în interesul soției, deși în mod normal interesele lor ar trebui să fie armonizate. O astfel de iubire face mai ușor ca soția să asculte de porunca lui Dumnezeu de a-și respecta soțul (Efeseni 5:33).

O căsnicie creștină sănătoasă se caracterizează prin reciprocitate – cei doi soți se consultă unul cu altul, analizează lucrurile împreună și iau decizii ca un cuplu. Uneori, când se iau decizii care au implicații serioase pentru întreaga familie, poate fi potrivit să fie incluși și copiii în discuții, dar niciodată părinții nu ar trebui să se certe în fața lor. Dacă, după aceste demersuri, soțul și soția nu reușesc să ajungă la un acord, calea biblică spre pace este ca soția să accepte judecata soțului, cu condiția ca aceasta să nu încalce Cuvântul lui Dumnezeu. În același mod, majoritatea, dacă nu toți soții, își pot aminti momente în care s-au bucurat că și-au ascultat soțiile și au urmat sfatul lor. Cu cât soțul și soția colaborează mai mult ca o echipă, cu atât căsnicia va fi mai fericită.

Cum putem evita o greșeală repetată de-a lungul istoriei: să luăm principiile frumoase din aceste texte și să le transformăm în ceva rău?

Comentariu EGW

Câtă tulburare, câtă revărsare de durere și nefericire ar putea fi evitate dacă bărbații și femeile ar continua să cultive grijă, atenție, cuvinte de apreciere și mici gesturi de tandrețe, care țin iubirea vie și pe care le-au considerat necesare ca să atragă compania celor pe care i-au ales! Dacă ar continua să cultive aceste dovezi de atenție care hrănesc iubirea, soțul și soția ar fi fericiți în compania reciprocă și ar avea o influență sfințitoare asupra familiei lor. Ei ar avea pe cont propriu o mică lume de fericire și nu și-ar mai dori să plece în afara acestei lumi după noi atracții și cuceriri. … 
Multe femei tânjesc după cuvinte de iubire și amabilitate, după atenție obișnuită și delicatețe de la soții lor, care le-au ales să le fie însoțitoare pe viață. … În viață, fericirea este făcută din aceste mici atenții și gesturi de tandrețe. … 

În familiile noastre, dacă inimile ar fi înconjurate de tandrețe, dacă s-ar manifesta un respect nobil și generos față de gusturile și opiniile celorlalți, dacă soția ar căuta ocazii să-și exprime dragostea prin gesturi pline de curtoazie față de soțul ei și dacă soțul ar manifesta aceeași considerație și grijă amabilă față de soția lui, atunci și copiii ar fi părtași aceluiași spirit. Această influență ar depăși pragul casei și ce valuri de nefericire s-ar putea evita în cadrul familiilor! …
Partenerii care își unesc viața ar trebui să caute să își facă viața unul altuia cât mai fericită posibil. Noi căutăm să păstrăm lucrurile pe care le prețuim și să le sporim valoarea dacă putem. În contractul căsătoriei, bărbatul și femeia au făcut o înțelegere, o investiție pe toată viața și ar trebui să facă tot ce pot mai bine ca să-și controleze cuvintele de nerăbdare și de iuțime. Ar trebui să facă acest lucru cu mult mai multă atenție decât înainte de căsătorie, pentru că acum destinele lor sunt unite pentru toată viața ca soț și soție și fiecare dobândește valoarea în aceeași proporție cu efortul dureros de a păstra proaspătă dragostea, cu aceeași dorință cu care o căutau și o apreciau înainte de căsătorie. – În locurile cerești, 18 iulie, p. 206

În loc să-și închidă iubirea și simpatia în manifestarea doar unul pentru altul, partenerii ar trebui să profite de fiecare ocazie de a contribui la binele altora, răsfrângând abundența afecțiunii lor în forma unei iubiri caste și sfinte pentru suflete care, în ochii lui Dumnezeu, sunt la fel de prețioase ca ei și care au fost cumpărate cu jertfa infinită a singurului Său Fiu. Cuvinte amabile, priviri empatice, expresii de apreciere ar putea fi, pentru mulți oameni care se luptă și sunt singuri, ca un pahar cu apă rece pentru un suflet însetat. Un cuvânt de simpatie, un act de bunătate ar putea ridica poverile care apasă greu pe umerii unora. Iar cuvintele de sfătuire, de mustrare sau de avertizare venite dintr-o inimă sfințită de iubire sunt la fel de vitale ca exprimarea sentimentelor de iubire și cuvintele de apreciere. Fiecare cuvânt sau faptă de bunătate altruistă față de persoanele pe cu care venim în legătură este o expresie a iubirii pe care Isus a manifestat-o pentru întreaga familie umană. – În locurile cerești, 19 iulie, p. 207

Copiii au un rol vital în cadrul familiei. Ei trebuie să știe că sunt iubiți și apreciați ca membri ai familiei și cetățeni ai împărăției cerești. Închinarea în familie este esențială, simplă, dar regulată, dimineața și seara. De la o vârstă fragedă, copiii pot începe să ajute la curățenie și la alte responsabilități. Cel mai important, ei trebuie să asculte porunca lui Pavel: „Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului” (Coloseni 3:20).

2. Ce principii pentru creșterea copiilor sunt exprimate în pasajele de mai jos? 
Proverbele 22:6,15 
Matei 19:14 
Deuteronomul 6:6,7  
Proverbele 1:8,9 

Dacă sunt educați în mod corespunzător pentru Domnul, prin sfaturi și exemplu, copiii vor fi o binecuvântare pentru familie, biserică și nu numai. Sfaturile lui Pavel pentru părinți, la fel ca sfaturile lui pentru soți și soții, sunt echilibrate și presupun reciprocitate: „Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea” (Coloseni 3:21). Modul în care părinții, în special tatăl, interacționează cu copiii și îi disciplinează are un impact profund asupra formării lor spirituale.
Studiile arată de asemenea că, atunci când ambii părinți merg la biserică, un procent mai mare de copii frecventează biserica, spre deosebire de cazul în care doar unul dintre părinți merge la biserică. Și mai surprinzător este faptul că frecventarea constantă a bisericii de către tată, chiar mai mult decât de către mamă, înseamnă că un număr mai marede copii rămân practicanți și la vârsta adultă. Prin urmare, rolul tatălui în formarea spirituală a copiilor săi nu poate fi supraestimat. Este esențial ca tații să își ia în serios rolul.

Nu toți tații însă au fost modele exemplare pentru copiii lor (ca să nu zicem mai mult). Cum poate cunoașterea lui Dumnezeu ca Tată al nostru să contribuie la vindecare, acolo unde este nevoie, mai ales când tații pământești au provocat suferință profundă?

Comentariu EGW

Părinții ar trebui să fie uniți în credința pe care o au, pentru a putea fi uniți în eforturile de a-și crește copiii în credința adevărului. Într-un sens special, mamei îi revine lucrarea de a modela mintea copiilor mici. ... Ocupația îl ține adesea pe tată mai mult plecat de acasă și îl împiedică să aibă parte egală în educarea copiilor, dar, ori de câte ori poate, el ar trebui să se asocieze cu mama în această lucrare. Părinții să acționezeîn unitate, insuflând în inimile copiilor lor principiile neprihănirii.

S-au făcut prea puține eforturi concrete în pregătirea copiilor noștri pentru încercările de care toți avem parte când intrăm în contact cu lumea și influențele ei. Copiii nu au fost ajutați așa cum ar fi trebuit ca să-și formeze caractere suficient de puternice pentru a rezista ispitei și a rămâne cu fermitate la principiile neprihănirii, în încercările teribile care stau înaintea tuturor celor care rămân credincioși poruncilor lui Dumnezeu și mărturiei lui Isus Hristos.
Părinții au nevoie să înțeleagă ispitele cu care tinerii trebuie să se confrunte zilnic și să-i învețe cum să le facă față. Există influențe în școală și în lume de care părinții trebuie să-i ferească. Dumnezeu vrea să ne întoarcem ochii de la deșertăciunile, plăcerile și ambițiile lumii și să-i îndreptăm spre răsplata glorioasă și nemuritoare a celor care aleargă cu răbdare pe drumul trasat înaintea lor în Evanghelie. El vrea să ne educăm copiii să evite influențele care i-ar putea îndepărta de Hristos. Domnul vine curând și noi trebuie să ne pregătim pentru acest eveniment solemn. ... 

Fie ca viața voastră de zi cu zi din cămin să dovedească principiile vii ale Cuvântului lui Dumnezeu! Agenții cerești vor coopera cu tine în timp ce cauți să atingi standardul perfecțiunii și cauți să-ți înveți copiii cum să-și aducă viața în armonie cu principiile neprihănirii. Domnul Hristos și ființele cerești așteaptă să-ți stimuleze sensibilitățile spirituale, să-ți înnoiască activitățile și să te învețe despre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. – În locurile cerești, 20 iulie, p. 208
Nicio barieră de răceală sau rezervă nu trebuie îngăduită între părinți și copii. Părinții să se apropie de copiii lor, căutând să le înțeleagă gusturile și mentalitatea, să pătrundă în simțămintele lor și să-i determine să spună ce au pe suflet.

Părinți, faceți-i pe copii să vadă că îi iubiți și veți face tot ce vă stă în putere ca ei să fie fericiți. Dacă veți face astfel, restricțiile necesare, pe care le impuneți, vor avea mai multă greutate asupra lor. Călăuziți-i pe copiii voștri cu duioșie și milă, fără a uita cuvintele Domnului: „… Îngerii lor văd necontenit fața Tatălui Meu care este în ceruri.” Dacă doriți ca îngerii să facă pentru copiii voștri lucrarea dată lor de Dumnezeu, colaborați cu ei, făcându-vă partea voastră. – Căminul adventist, p. 193

3. Ce îndemnuri le sunt date sclavilor, în Coloseni 3:22-25 și Coloseni 4:1? Ce principii sunt prezentate aici pentru relațiile de lucru în general?

Oamenii din zilele noastre aduc uneori în discuție sclavia ca motiv de respingere sau chiar de discreditare a Bibliei. Însă este ignorat aproape complet contextul istoric al poporului Israel, din Vechiul Testament, și al bisericii, din Noul Testament. Ființele umane sunt create după chipul lui Dumnezeu și, la fel ca toate ființele inteligente ale lui Dumnezeu, sunt create pentru a fi libere. Legile mozaice interziceau sclavia pe viață în cazul israeliților (Deuteronomul 15:12) și stabileau o perioadă maximă de șase ani de slujire pentru achitarea datoriilor financiare (Exodul 21:2-6; Leviticul 25:39-43). Sclavia din Biblie, oricât de respingătoare ni s-ar părea astăzi, nu semăna, în cele mai multe cazuri, cu practicile abominabile ale sclaviei din lumea occidentală, care au fost o plagă și o crimă oribilă împotriva umanității.

În vremurile Noului Testament, biserica a trebuit să funcționeze în conformitate cu legea romană, care permitea posesia de sclavi. „Dar, spre deosebire de formele moderne de sclavie, legea romană le acorda sclavilor drepturi și oportunități considerabile, iar încercarea de a desființa această practică ar fi putut pune în pericol răspândirea Evangheliei” (Clinton Wahlen, „Culture, Hermeneutics, and Scripture: Discerning What Is Universal”, în Frank M. Hasel (ed.), Biblical Hermeneutics, 2020, p. 166). De fapt, în cadrul bisericii, spre deosebire de Imperiul Roman, prima obligație a sclavului era față de Domnul. Iar stăpânii erau îndrumați să-i trateze corect, conștienți „că și [ei au] un Stăpân în cer” (Coloseni 4:1). Mai mult, Pavel i-a cerut lui Filimon să nu-l mai trateze pe Onisim ca pe un sclav, ci ca pe un frate (Filimon 16). De altfel, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, credincioșii sunt numiți sclavi (sau robi) ai lui Dumnezeu (vezi Psalmii 34:22; Luca 17:10; 1 Petru 2:16).

Chiar dacă nu ne plac împrejurările culturale în care au fost scrise unele texte biblice, tot trebuie să acceptăm autoritatea textului în sine. Altfel ne-am pune pe noi înșine și cultura noastră deasupra Scripturii. O variantă mai bună este să ne uităm la tot ce spune Biblia pe un subiect înainte de a trage o concluzie cu privire la ce ne transmite ea cu adevărat.

Gândește-te cum s-ar putea aplica acest pasaj la relațiile tale de la locul de muncă! Indiferent dacă ești șef sau angajat, cum ți-ar putea fi utile aceste principii?

Comentariu EGW

Printre ucenicii care i-au slujit lui Pavel la Roma era și Onisim, un sclav fugar din cetatea Colose. Stăpânul său, pe nume Filimon, era creștin, membru al bisericii din Colose. Dar Onisim își păgubise stăpânul și fugise la Roma. ... În bunătatea inimii sale, apostolul a căutat să aline sărăcia și suferința nenorocitului fugar și apoi s-a străduit să reverse lumina adevărului în mintea sa întunecată. Onisim a ascultat cu atenție cuvintele vieții pe care odinioară le disprețuise și a fost convertit la credința lui Hristos. El și-a mărturisit păcatul împotriva stăpânului său și a acceptat cu recunoștință sfatul apostolului. 

El fusese îndrăgit de Pavel, care îi aprecia evlavia, blândețea și sinceritatea, nu mai puțin decât grija delicată cu care îi aducea mângâiere apostolului și zelul său de a promova lucrarea Evangheliei. Pavel a văzut în el trăsături de caracter care l-ar fi putut face un ajutor util în munca misionară și l-ar fi ținut cu bucurie la Roma. Dar nu voia să facă acest lucru fără deplinul consimțământ al lui Filimon.

Prin urmare, a hotărât ca Onisim să se întoarcă imediat la stăpânul său. ... Era o încercare grea pentru acest sclav să se predea astfel stăpânului pe care îl nedreptățise, dar el era cu adevărat convertit și, oricât de dureros ar fi fost, nu s-a dat înapoi de la această datorie. Pavel l-a făcut pe Onisim purtătorul unei scrisori către Filimon, în care, cu mare delicatețe și bunătate, pleda cauza sclavului pocăit și își exprima dorințele sale cu privire la el. ... 
El îi cere lui Filimon să-l primească pe Onisim ca pe copilul său. Îi spune că ar fi dorit să-l păstreze ca să-l poată ajuta în continuare, slujindu-i când el era în lanțuri, așa cum ar fi făcut Filimon. Dar nu își dorea aceste servicii decât dacă Filimon l-ar fi eliberat de bunăvoie; pentru că, spunea el, s-ar putea ca, în providența lui Dumnezeu, să-șifi părăsit stăpânul pentru o vreme într-un mod atât de nepotrivit, pentru ca, odată convertit, la întoarcere să fie iertat și primit cu atâta afecțiune, încât să aleagă să rămână la stăpânul său, care îl va avea „pentru veșnicie, dar nu ca pe un rob, ci mai presus decât pe un rob, ca pe un frate preaiubit”. ...

Cât de potrivită ilustrare a iubirii lui Hristos față de păcătoșii care se pocăiesc! Așa cum slujitorul care și-a înșelat stăpânul nu avea cu ce să plătească paguba făcută, tot așa păcătoșii care L-au jefuit pe Dumnezeu de ani de slujire nu au nicio posibilitate de a-și anula datoria; Domnul Isus Se așază între ei și mânia dreaptă a lui Dumnezeu și spune: „Eu voi plăti datoria. Să fie cruțați de pedeapsa pentru vina lor. Voi suferi Eu în locul lor.” – To Be Like Jesus, p. 377

4. Ce principii pentru rugăciune găsești în Coloseni 4:2-4? Ce cereri de rugăciune are Pavel?

Probabil că cele mai importante cuvinte de spus cuiva cu probleme legate de familie, de sănătate, de bani sau de altceva sunt: „Mă rog pentru tine.” Acesta este mijlocul ales de cer pentru a crea legături și a interacționa. Este metoda aleasă de cer pentru conexiune și interacți­une. „Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne dea, ca răspuns la rugăciunea credinței, ceea ce nu ne-ar da dacă n-am cere în felul acesta”(Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 525). Este interesant ce spune Pavel legat de rugăciune prin folosirea verbelor „a stărui/insista” și „a veghea/a fi vigilent” „cu mulțumiri” – sugerând că e vorba de o rugăciune a credinței (Coloseni 4:2). El ne îndeamnă să ne rugăm „în toată vremea” (Efeseni 6:18) și „neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17). Este impresionant că, deși „nu știm cum trebuie să ne rugăm [...], Însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26).

5. Recitește Coloseni 4:3! Ce „ușă pentru Cuvânt” ar putea să-ți deschidă Dumnezeu pentru a-ți împărtăși credința?

De remarcat este că Pavel se ruga și pentru cuvintele potrivite pe care să le rostească. Uneori, când citim epistolele sau discursurile lui din cartea Faptele apostolilor, ne imaginăm că apostolul era întotdeauna elocvent, fără să aibă niciodată îndoieli cu privire la ceea ce trebuia să spună. Dar aici el cere să se înalțe rugăciuni pentru el, ca să proclame mesajul „cu claritate” (vezi Coloseni 4:4, BVA). În ultima sintagmă din verset el folosește și un cuvânt grecesc foarte important (dei), tradus prin „așa cum trebuie să vorbesc”, indicând necesitatea divină de a lucra pentru proclamarea Evangheliei. Pavel a conștientizat importanța prezentării mesajului în fața oamenilor de la cele mai înalte niveluri ale conducerii romane, inclusiv în fața familiei cezarului. „Nu este întotdeauna necesar să ne plecăm pe genunchi pentru a ne ruga. Trebuie să cultivăm obiceiul de a vorbi cu Mântuitorul când suntem singuri, când mergem pe drum și când suntem ocupați cu munca zilnică” (Ellen G. White,Divina vindecare, p. 510, 511).

Comentariu EGW

Noi nu înțelegem măreția și maiestatea lui Dumnezeu și nici nu ne amintim de distanța de nemăsurat dintre Creator și creaturile modelate de mâinile Sale. Cel care stă în ceruri, ținând în mâinile Sale sceptrul Universului, nu judecă după standardele noastre limitate și nici nu socotește după modul nostru de a socoti. Greșim dacă gândim că ceea ce este mare pentru noi trebuie să fie mare și pentru Dumnezeu și ceea ce este mic pentru noi trebuie să fie mic și pentru El. …

Niciun păcat nu este mic înaintea lui Dumnezeu. Păcatele asupra cărora oamenii sunt dispuși să privească și să le socotească mici pot să fie unele pe care Dumnezeu le socotește ca fiind nelegiuiri mari. Bețivul este disprețuit și se spune că păcatul său îl va exclude din ceruri, în timp ce mândria, egoismul și lăcomia trec nemustrate. Dar, pentru Dumnezeu, acestea sunt păcate în mod deosebit jignitoare. … Avem nevoie de un discernământ clar, ca să măsurăm păcatul după măsurătoarea Domnului. 

Acum, cât încă mai este timp de probă, nu este potrivit ca un om să rostească sentinţe asupra altora, considerând că el este un model. Hristos este Modelul nostru; imitaţi-L, călcaţi pe urmele Lui. Puteţi să declaraţi că voi credeţi fiecare punct al adevărului prezent, dar, dacă nu practicaţi aceste adevăruri, nu vă va folosi la nimic. Noi nu trebuie să-i condamnăm pe alţii, aceasta nu este lucrarea noastră, ci noi trebuie să ne iubim unii pe alţii şi să ne rugăm unii pentru alţii. Când vedem că cineva se abate de la adevăr, să plângem pentru el aşa cum a plâns Hristos pentru Ierusalim. Să vedem ce spune Tatăl nostru ceresc, în Cuvântul Său, cu privire la cei care greşesc: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu” (Galateni 6:1). …

Isus este profund interesat de fiecare om ca şi când nu ar mai fi altul pe faţa pământului. Ca Dumnezeu, El Îşi exercită puterea în favoarea noastră, în timp ce, ca Fratele nostru mai mare, simte împreună cu noi în toate necazurile noastre. Maiestatea cerului nu Se ţine departe de omul degradat, păcătos. Noi nu avem un Mare-Preot care să fie atât de sus, atât de înălţat, încât să nu ne observe sau să nu poată simpatiza cu noi, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 11 martie, p. 78

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi” de toate neputințele spirituale, ca firea păcătoasă să se poată schimba! Faceți o lucrare sârguincioasă pentru veșnicie! Rugați-vă cu toată ardoarea Domnului și țineți-vă tare de credință. Nu vă puneți încrederea în puterea omenească, ci încredeți-vă cu tărie în călăuzirea Domnului! Fiecare să spună acum: „Cât despre mine, eu voi ieși din lume și mă voi despărți de ea. voi sluji Domnului cu toată inima.” – To Be Like Jesus, p. 336

Care este cel mai important adevăr pe care noi, în calitate de creștini, îl putem cunoaște? Desigur, faptul că Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre și că, prin credința în El, putem avea viață veșnică. Acesta este un adevăr pe care nu l-am fi putut descoperi singuri. A trebuit să ne fie spus sau revelat. Și ne-a fost revelat – în Cuvântul lui Dumnezeu.
Există multe adevăruri, cunoștințe și dovezi de înțelepciune pe care nu le-am fi cunoscut niciodată dacă Dumnezeu nu ni le-ar fi descoperit prin Cuvântul Său. Însă această cunoaștere și înțelepciune nu ne-au fost date ca simple informații, doar pentru a fi știute. Ele trebuie trăite în mod concret în viața noastră.

6. Citește Coloseni 4:5,6! Care sunt situațiile în care Pavel spune că trebuie să ne purtăm „cu înțelepciune”? De ce?

Din păcate, uneori noi creștinii nu suntem deloc creștini. Și, așa cum a indicat Pavel (citând din Isaia 52:5), poporul Israel era și el o piatră de poticnire pentru necredincioși: „Din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri” (Romani 2:24). Felul în care ne comportăm, în special cu cei care nu sunt de aceeași credință cu noi, contează foarte mult (vezi Tit 2:5; 2 Petru 2:2). O familie creștină, o adunare a tinerilor pentru rugăciune, nu pentru glume ușuratice, bunătatea simplă și o atitudine calmă și răbdătoare spun multe celor care ne privesc pentru a vedea dacă mărturisirea noastră este sinceră sau nu.
În Coloseni 4:6 Pavel se concentrează în special pe cuvintele pe care le rostim: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har.” Mai mult decât simple exprimări amabile sau politicoase, cuvintele pe care le rostim ar trebui să fie inspirate și încărcate de harul lui Dumnezeu prin influența Duhului Sfânt. Prin expresia „dreasă cu sare”, Pavel ne transmite că vorbele noastre ar trebui să fie adecvate și să placă celor cărora ne adresăm.
Numai Duhul Sfânt ne poate da cuvintele potrivite la momentul potrivit și în scopul potrivit și poate pregăti mintea ascultătorilor pentru mesajul pe care „trebuie” să-l răspândim (și aici se folosește dei – vezi comentariile de ieri la Coloseni 4:4). De aici îndemnul lui Pavel de a ști „cum trebuie să răspunde[m] fiecăruia”.

Gândește-te la cuvintele tale, la acțiunile tale și la felul în care te comporți în fața celorlalți! Ce mesaj transmiți despre credința ta și ce înseamnă să fii creștin?

Comentariu EGW

Nu ni s-a promis că vom avea putere astăzi pentru o situație dificilă viitoare, că se vor lua dinainte măsuri pentru un necaz ce va veni, înainte să vină peste noi. Dar, dacă umblăm prin credință, putem aștepta să primim putere și ajutor cât de repede o cer circumstanțele. Trăim prin credință, nu prin vedere. Modul în care Domnul a hotărât aceste lucruri este ca noi să-I cerem exact lucrurile de care avem nevoie. Harul de mâine nu va fi dat astăzi. Nevoia oamenilor este ocazia lui Dumnezeu. ... Harul lui Dumnezeu nu este dat niciodată pentru a fi risipit, pentru a fi folosit greșit sau pervertit sau pentru a fi lăsat să ruginească nefolosit. ...

În timp ce purtați responsabilitățile zilnice în dragoste și frică de Dumnezeu, ca niște copii ascultători care umblă în toată smerenia minții, Dumnezeu vă va da putere și înțelepciune ca să puteți face față oricărei situații grele. ...
Trebuie să stăm aproape de Sursa puterii noastre zi de zi, iar când vrăjmașul năvălește ca un potop, Duhul Domnului ridică un steag pentru noi împotriva vrăjmașului (în VDC: „când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă”). Făgăduința lui Dumnezeu este sigură – puterea ne va fi dată proporțional cu nevoile zilei. Putem fi încrezători în ce privește viitorul doar în puterea care este dată pentru nevoile prezente. ... Nu vă îngrijorați de viitor. Ajung grijile zilei de azi.

Dar mulţi sunt doborâţi de anticiparea necazurilor viitoare. Ei caută mereu să aducă asupra zilei de azi poverile zilei de mâine. În felul acesta, o mare parte din încercările lor sunt imaginare. Pentru acestea, Isus nu a pregătit resurse. El promite har doar pentru ziua de azi. El ne porunceşte să nu ne împovărăm cu grijile şi cu necazurile zilei de mâine. … 

Domnul ne cere să ne îndeplinim datoriile zilei de astăzi şi să suportăm încercările ei. Astăzi trebuie să veghem ca să nu greşim în cuvânt sau în faptă. Astăzi trebuie să-L lăudăm şi să-L onorăm pe Dumnezeu. Exercitând astăzi o credinţă vie, îl vom învinge pe vrăjmaş. Astăzi trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu şi să fim hotărâţi să nu fim mulţumiţi fără prezenţa Sa. Trebuie să veghem, să lucrăm şi să ne rugăm ca şi când aceasta ar fi ultima zi care ne este oferită. Cât de intensă şi de plină de zel ar fi astfel viaţa noastră! Cât de aproape L-am urma pe Isus în toate cuvintele şi faptele noastre! – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 10 septembrie, p. 261.

 

„Dacă vrem să umblăm în lumină, trebuie să-L primim pe Hristos în inima și în familia noastră. Casa noastră trebuie să devină tot ceea ce implică acest cuvânt. Familia noastră trebuie să fie un mic colț de cer pe pământ, un loc în care afecțiunea să fie cultivată, nu reprimată în mod intenționat. Fericirea noastră depinde de modul în care cultivăm dragostea, compasiunea și adevărata politețe unul față de celălalt. [...] Trebuie să uităm de noi înșine și să căutăm mereu, chiar și în lucrurile mici, ocazii favorabile de a ne arăta recunoștința pentru favorurile pe care le-am primit de la alții, profitând de orice ocazie de a-i încuraja pe alții și de a le alina suferințele și poverile prin acte de amabilitate delicată și prin mici fapte de iubire. Aceste gesturi de amabilitate care, începând din familiile noastre, se extind în afara cercului familial, contribuie la dobândirea fericirii în viață, iar neglijarea acestor lucruri mărunte stă la baza unei vieți de amărăciune și de tristețe” (Ellen G. White, Mărturii pentrubiserică, vol. 3, p. 539-540).

Zilnic:
2 Împărați 13
2 Împărați 14
2 Împărați 15
2 Împărați 16
2 Împărați 17
2 Împărați 18
2 Împărați 19
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 8, „Pierderea autocontrolului – primul păcat” – „Datoria noastră creștinească”

1. Ce nu hotărâse Domnul să șteargă? 

2. Care a fost porunca dată de Ahaz preotului Urie?

3. De ce s-a mâniat Domnul foarte tare pe Israel?

4. Unde s-a dus Ezechia după citirea scrisorii?

5. Unde și-a început Hristos lucrarea de răscumpărare?