Încredere numai în Hristos

Text de memorat

„Și să-L cunosc pe El și _  _ Lui și_ __Lui și să mă fac _cu _ Lui; ca să _ cu orice chip, dacă voiputea, la _din morți” (Filipeni 3:10,11).

Avem parcă o reținere firească la ideea de mântuire doar prin credință, fără faptele legii. Adică, dintr-un motiv sau altul, tindem cu toții să ne bazăm pe propriile fapte, de parcă acestea ar putea adăuga ceva la mântuirea noastră. Într-un mod oarecum șocant, Pavel abordează acest subiect în cadrul unei polemici viguroase cu cei care insistă că circumcizia este necesară pentru mântuire.


Ca nu cumva unii să considere că faptele lor, cum ar fi circumcizia, contribuie la mântuire, Pavel clarifică faptul că neprihănirea vine de la Hristos ca un dar primit prin credință, nu prin lege. Deși circumcizia nu mai este o problemă în zilele noastre, principiul pe care îl reprezintă este cu siguranță relevant.
Însăși Reforma protestantă a debutat în jurul acestui subiect: rolul credinței și al faptelor în viața unui urmaș al lui Hristos. În cele din urmă, Hristos este totul pentru noi, „Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre” (Evrei 12:2). Dacă prioritățile noastre sunt în ordinea corectă, vom trăi cu siguranța dragostei lui Dumnezeu și ne vom bucura încă de pe acum de perspectiva mântuirii, fără a ne pune „încrederea în lucrurile pământești” (Filipeni 3:3).

7 – 14 februarie: Săptămâna Căminului Creștin

Comentariu EGW

Pentru a îndeplini cerințele legii, credința noastră trebuie să se prindă de neprihănirea lui Hristos, să și-o însușească și ea să devină neprihănirea noastră. Prin unirea cu Hristos, prin acceptarea neprihănirii Sale prin credință, putem fi calificați să facem lucrările lui Dumnezeu, să fim împreună-lucrători cu Hristos. Dacă ești dispus să te lași purtat de curentul răului și nu cooperezi cu puterile cerești pentru a împiedica păcatul în familia ta și în biserică, pentru ca neprihănirea veșnică să poată fi adusă, tu nu ai credință. 


Credința lucrează prin dragoste și purifică sufletul. Prin credință, Duhul Sfânt lucrează în inimă pentru a aduce în ea sfințenie, dar acest lucru nu se poate face decât dacă omul va coopera cu Hristos. Putem fi pregătiți pentru cer doar prin lucrarea Duhului Sfânt asupra inimii, pentru că avem nevoie de neprihănirea lui Hristos ca să putem veni înaintea Tatălui. Pentru a putea avea neprihănirea lui Hristos, trebuie să fim transformați zilnic prin influența Duhului, să devenim părtași naturii divine. Lucrarea Duhului Sfânt este aceea de a eleva gustul, de a sfinți inima, de a înnobila omul întreg. Sufletul să privească la Isus! „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Nimeni nu va fi forțat să privească la Hristos, ci glasul invitației răsună într-un apel plin de dor: „Priviți și veți trăi!” Privind la Hristos, vom vedea că dragostea Lui este fără egal, că El a luat locul păcătosului vinovat și i-a atribuit neprihănirea Sa fără pată. 
Când Îl vede pe Mântuitorul său murind pe cruce sub blestemul păcatului în locul lui, când vede iubirea Sa iertătoare, în inima păcătosului se trezește dragostea. Păcătosul Îl iubește pe Hristos, pentru că Hristos l-a iubit mai întâi, iar dragostea este împlinirea legii. Sufletul pocăit își dă seama că Dumnezeu „este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Duhul lui Dumnezeu lucrează în sufletul credinciosului, permițându-i să înainteze de la o treaptă de ascultare la alta, mergând din putere în putere și din har în har, în Hristos Isus. – Ye Shall Receive Power, p. 60


Domnul Isus este puterea și fericirea noastră, la El sunt rezerve nesecate din care, în fiecare ocazie, oamenii pot lua putere. Pe măsură ce Îl studiem și vorbim despre El, devenim din ce în ce mai capabili să privim la El; pe măsură ce folosim orice ocazie de a beneficia de harul Său și primim binecuvântările pe care ni le oferă, avem ceva cu care să-i ajutăm pe alții. Plini de recunoștință, le oferim și altora binecuvântările care ne-au fost date fără plată. Astfel, primind și împărtășind, creștem în har și un curent bogat de laudă și recunoștință curge constant de pe buzele noastre; spiritul plăcut al lui Isus aprinde în inimile noastre recunoștința, iar sufletele noastre sunt înălțate cu un sentiment de siguranță. Neprihănirea plină de credincioșie și inepuizabilă a lui Hristos devine neprihănirea noastră, prin credință. – My Life Today, p. 1

  1. Ce tonuri pozitive și negative folosește Pavel în Filipeni 3:1-3 și cum seleagă între ele? Cum îi descrie el pe credincioși?

Pavel începe într-o notă pozitivă și aproape că pare că își încheie epistola. Dar, nu, el revine la una dintre temele ei principale: bucuria în Domnul. Iar aici exprimă mai multe motive: cel mai important este că trebuie să ne punem încrederea în Hristos, nu în noi înșine – „noi [...] ne lăudăm în Hristos Isus și [...] nu ne punem încrederea în lucrurile pământești” (Filipeni 3:3). Toți am învățat, într-un fel sau altul, pe propria piele cât de greșit este să ne încredem în lucrurile pământești.


Avertismentul ferm „Păziți-vă!” (de trei ori) nu mai apare nicăieri în Scriptură. Filipenii par să fi știut la ce amenințare se referea Pavel. Nu pare să fie vorba de trei probleme separate, ci de un grup de învățători falși descriși în trei moduri. Oamenii răi sau nereligioși din Israel erau uneori numiți „câini” (Filipeni 3:2; compară cu Psalmii 22:16; Isaia 56:10; Matei 7:6; 2 Petru 2:21,22). Învățătorii falși mai puteau fi bine descriși ca „lucrători răi”. Faptul că se referă la ei ca „scrijeliți” (Filipeni 3:2) sau „cei care își mutilează trupul” (EDCR) arată că, la fel ca în Galatia și în alte locuri, ei căutau să impună circumcizia credincioșilor neevrei, contrar hotărârii conciliului apostolic (vezi Faptele 15).


Interesant este că una dintre soluțiile la provocările spirituale, inclusiv la răspândirea învățăturilor false, pare să fie bucuria „în Domnul” (Filipeni 3:1; compară cu Filipeni 4:4). Dumnezeu vrea ca noi să fim fericiți, iar Cuvântul Său este un fel de manual de instrucțiuni pentru fericirea adevărată și bucuria durabilă. Printre acestea se numără faptul de a avea parte de: îndurarea lui Dumnezeu (Psalmii 31:7); încredere în El (Psalmii 5:11); binecuvântarea mântuirii (Psalmii 9:14); legea lui Dumnezeu ca mod de viață (Psalmii 119:14), inclusiv Sabatul (Isaia 58:13,14); credința în Cuvântul Său (Psalmii 119:162) și creșterea decopii evlavioși (Proverbele 23:24,25).

Viața poate fi foarte grea pentru noi toți, indiferent cât de bine pare să ne meargă la un anumit moment. Însă chiar și atunci când nu pare să îți meargă bine, care sunt lucrurile pentru care poți și ar trebui să te bucuri?Ce te împiedică să faci lucrul acesta?

Comentariu EGW

Creștinului i se oferă bucuria de a aduna raze de lumină veșnică de la tronul slavei și de a reflecta aceste raze nu numai pe calea lui, ci și pe cărările celor cu care vine în contact. Prin cuvinte de speranță și încurajare, de laudă, de recunoștință și de voioșie, el se poate strădui să-i facă mai buni pe cei din jurul său, să-i înalțe, să le îndrepte privirea spre cer și spre slavă și să-i ajute să caute, mai presus de toate lucrurile pământești, cele veșnice, moștenirea nepieritoare și bogățiile veșnice.


„Bucurați-vă totdeauna în Domnul!”, spune apostolul. „Iarăși zic: Bu­curați-vă!” Oriunde mergem, ar trebui să răspândim o atmosferă de spe­ranță și de voioșie creștină; atunci, cei care nu sunt în Hristos vor fi atrași de religia pe care o mărturisim; necredincioșii vor vedea consecvența credinței noastre. Trebuie să vedem cerul mai clar, țara în care totul este strălucire și bucurie. Trebuie să aflăm mai mult despre plinătatea fericitei noastre speranțe. Dacă ne „bucurăm în nădejde” în mod constant, vom putea spune cuvinte de încurajare celor pe care îi întâlnim. …


Trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu spunându-ne adesea unii altora cuvinte de recunoștință și bucurie, dar nu numai în relațiile zilnice cu credincioșii și necredincioșii. Creștini fiind, suntem îndemnați să nu părăsim adunarea noastră, și aceasta pentru înviorarea noastră și pentru a împărtăși cu alții mângâierea pe care am primit-o. În aceste întâlniri, ținute săptămână de săptămână, ar trebui să ne oprim asupra bunătății și milei Sale de a mântui de păcat. Prin expresia feței, prin felul de a fi, prin cuvinte, prin caracterul nostru, trebuie să arătăm că este bine să Îl slujești pe Dumnezeu. În acest fel proclamăm că „Legea Domnului este desăvârșită și înviorează sufletul”.


Întâlnirile noastre pentru rugăciune și discuții ar trebui să fie momente de sprijin și de încurajare specială. Acest lucru se poate face cel mai bine dacă avem zilnic o experiență nouă în lucrurile lui Dumnezeu și dacă nu ezităm să vorbim despre dragostea Lui în adunările po­porului Său. … Dacă ne-am gândi și am vorbi mai mult despre Isus și mai puțin despre noi înșine, am avea parte mult mai mult de prezența Lui. Dacă vom rămâne în El, vom fi atât de plini de pace, credință și curaj și, când vom merge la biserică, vom avea o experiență atât de triumfătoare de povestit, încât ceilalți vor fi înviorați de mărturia noastră clară și puternică pentru Dumnezeu. Aceste mărturii, aduse spre lauda slavei harului Său, atunci când sunt susținute de o viață asemenea celei a lui Hristos, au o putere irezistibilă, care lucrează pentru mântuirea sufletelor. – Our Father Cares, p. 335

Deseori creștinii convertiți își împart viața în perioada de dinainte și în perioada de după acceptarea Domnului Isus – așa cum face Pavel în Filipeni 3. Pe bună dreptate sau nu, uneori spunem despre oameni care nu sunt creștini că sunt „oameni buni” și, cel puțin conform standardelor lumii, mulți dintre ei chiar sunt. Pe de altă parte, în raport cu standardele lui Dumnezeu, nimeni nu este bun, nici măcar creștinii.

2. În Filipeni 3:4-6, Pavel menționează multe lucruri din viața lui de care fusese cândva mândru. Care sunt acestea? Cum ai descrie lucrurile „bune” din viața ta (trecută și prezentă)?

Pavel face o comparație implicită între evreii credincioși care răspândesc doctrine false și credincioșii necircumciși care se bazează pe deplin pe Hristos pentru mântuirea lor și nu se încred în simple fapte omenești, cum ar fi circumcizia (vezi Evrei 6:1; Evrei 9:14; compară cu Romani 2:25-29). Chiar dacă viața și originea lui Pavel erau oarecum impresionante pentru semenii lui evrei, niciunul dintre aceste lucruri nu a contribuit la mântuirea lui. De fapt, ele au stat în calea mântuirii lui, deoarece l-au orbit pentru o vreme față de nevoia lui de Hristos. Pavel nu era doar circumcis, ci era „tăiat împrejur a opta zi”, adică el, un evreu prin naștere și apartenență la poporul legământului, a fost circumcis în ziua a opta. Mai mult, provenea din seminția lui Beniamin, al cărei teritoriu includea unele dintre cele mai importante cetăți ale lui Israel. Pavel nu doar că știa ebraica, dar, ca discipol al lui Gamaliel cel Bătrân (Faptele 22:3; Faptele 26:4,5) și fariseu, era temeinic instruit în cunoașterea legii și a modului în care aceasta trebuia, cel puțin conform tradiției, aplicată.


Pavel avea atâta zel pentru lege încât persecuta biserica, pentru că o considera o amenințare la adresa modului de viață evreiesc, pe care el îl considera prescris de lege. Interesant este că, deși era „fără prihană” în ceea ce privește „neprihănirea” de origine umană, Pavel și-a dat seama că legea era de fapt mult mai profundă și mai exigentă decât își putea imagina și că, fără Hristos, era condamnat în fața ei.

Compară Romani 7:7-12 cu Matei 5:21,22,27,28! Care este ideea esențială pe care atât Domnul Isus, cât și Pavel o exprimă cu privire la lege și de ce „credința în Hristos” (Filipeni 3:9), și nu legea este singura sursă de neprihănire? Privește lucrurile așa: cât de bine respecți legea, cel puțin în modul în care Domnul a spus că ar trebui să o respectăm?

Comentariu EGW

Eu doresc fierbinte să am putere fizică, sănătate și o minte limpede, ca să-I pot aduce lui Dumnezeu o slujire plăcută Lui. „Nu voi M-ați ales pe Mine”, a spus Hristos, „ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod şi rodul vostru să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16).


Cuvântul este plin de făgăduințe prețioase. Eu voi putea să văd bine, voi avea o minte puternică, voi avea concepții clare și inspirația Duhului Sfânt, pentru că le cer în Numele lui Isus. Scump Mântuitor! El Și-a dat viața pentru mine. „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi, în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi? Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin” (Romani 11:33-36).


Eu doresc fierbinte beneficiile pe care le putem primi toți prin credință. Acum este ocazia noastră de a ne ascunde viața cu Hristos în Dumnezeu. Fiecare clipă a timpului nostru este prețioasă. Valoroasele talente pe care ni le-a împrumutat Dumnezeu trebuie folosite în slujba Lui. „Nu știți că … voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți deci pe Dumnezeu în trupul și în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19,20).
Da, suntem moștenirea Domnului, cumpărată cu preț de sânge. „Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Dumnezeu cere acest lucru de la fiecare dintre cei care vor alcătui familia Lui în Împărăția cerurilor. Orice egoism trebuie învins. Trebuie să Îi fim credincioși lui Dumnezeu, credincioșia față de toate poruncile Sale să fie tare ca oțelul. Oamenii formulează legi și sunt foarte zeloși pentru adoptarea lor. În același timp, ei calcă cea mai înaltă lege a Celui mai puternic Suveran. Ei încearcă să o facă nulă și fără efect. Ei înalță umanul mai presus de divin. „Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri? zice Domnul” (Ieremia 5:9). Da, Dumnezeu va răsplăti fiecărui om după faptele lui. – Astăzi cu Dumnezeu, 30 iulie, p. 220


Cel mai aproape de tron sunt aceia care odinioară au fost zeloși pentru cauza lui Satana, dar care, ca niște tăciuni scoși din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund și puternic. Apoi stau aceia care au clădit caractere creștine în mijlocul minciunii și necredinței, aceia care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creștină o declara fără valoare și milioane din toate veacurile care au suferit moartea de martir pentru credința lor. Iar mai departe este „gloata cea mare pe care n-o poate număra nimeni, din toate popoarele, neamurile și limbile ... înaintea tronului și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe și cu ramuri de finic în mâini” (Apocalipsa 7:9). Lupta lor s-a sfârșit, au câștigat biruința. Au alergat și au căpătat premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul biruinței și haina albă este însemnul neprihănirii lui Hristos care acum este a lor. – Tragedia veacurilor, p. 665

După cum a arătat studiul de ieri, lucrurile care în trecut îl făcuseră pe Pavel mândru erau de fapt obstacole în calea credinței, deoarece îl orbeau, nu-l lăsau să vadă că avea nevoie de Hristos. Pavel folosește limbajul comercial – vorbește despre câștig și pierderi – pentru a-și descrie bilanțul spiritual înainte de a crede. Deși nu ne place să ne gândim prea des la acest aspect, fiecare ființă umană are un „registru spiritual”. Anterior, registrul lui Pavel avea în vedere valorile evreiești ale vremii, în loc de valorile biblice învățate de la Domnul Isus. După convertire, bilanțul său spiritual arăta foarte diferit, deoarece scara valorilor lui se schimbase dramatic, de la „moneda” iudaismului la „moneda” cerului.


„Cel care a coborât din cer poate vorbi despre cer și poate prezenta în mod corect lucrurile care constituie moneda cerului, pe care El Și-a imprimat chipul și stema. El cunoaște pericolul în care se află cei pe care a venit să-i ridice din degradare și să-i înalțe lângă Sine pe tronul Său. El le arată pericolul de a-și risipi afecțiunea pe lucruri inutile și periculoase. Caută să îndrepte gândul de la cele pământești spre cele cerești, ca să nu ne irosim timpul, talentele și ocaziile pe lucruri care sunt în întregime deșertăciune” (Ellen G. White, în The Advent Review and Sabbath Herald, 1 iulie 1890).
În lumea iudaismului din secolul I, Pavel fusese o stea în ascensiune rapidă până când, orbit la vederea Domnului Isus glorificat, pe drumul spre Damasc (Faptele 9), vederea lui spirituală a fost corectată și a început să vadă clar.

3. Ioan 9 povestește despre un alt om care era orb și apoi L-a văzut pe Domnul clar. Isus a spus că El a venit în lume pentru „ca cei ce nu văd să vadă și cei ce văd să ajungă orbi” (Ioan 9:39). Cum s-ar putea aplica acest principiu în viața ta?

Ce ar putea fi mai valoros decât viața veșnică în cer și pe noul pământ? Valorile lumești îi orbesc pe mulți față de această realitate. Există o competiție inerentă între lucrurile apreciate aici (vezi Matei 13:22; Luca 4:5,6; 1 Ioan 2:16) și lucrurile apreciate în cer – asemănarea cu Hristos și sufletele mântuite.

Lumea ne poate orbi față de adevărurile spirituale și față de ceea ce este cu adevărat important. Care este cheia pentru a ne menține ochii concentrați asupra a ceea ce contează cu adevărat?

Comentariu EGW

Noi trebuie să fim martori pentru Hristos și vom fi atunci când vom crește zilnic până la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. Este privilegiul nostru să creștem zilnic, mai mult și tot mai mult, în asemănare cu El. Atunci vom dobândi puterea de a ne exprima dragostea față de El într-o vorbire mai elevată, mai curată; atunci ideile noastre vor fi mai larg cuprinzătoare și mai profunde, iar judecata noastră va deveni mai sănătoasă și mai vrednică de încredere, în timp ce mărturia noastră va avea mai multă viață și mai multă siguranță. Noi nu trebuie să cultivăm limbajul pământesc și să fim atât de familiarizați cu limbajul oamenilor, încât limbajul Canaanului să fie pentru noi nou și străin. Noi trebuie să învățăm în școala lui Hristos. Cu toate acestea, realitatea este că mulți sunt satisfăcuți cu o experiență foarte limitată în lucrurile spirituale, deoarece demonstrează, în rugăciunile și în mărturia lor, o slabă cunoaștere a lucrurilor spirituale. Se dă pe față o judecată mai puțin sănătoasă în aspectele care privesc interesele noastre veșnice decât în problemele noastre pământești, trecătoare.


Creștinii trebuie să fie elevi credincioși în școala lui Hristos, învă­țând mereu mai mult despre cer, mai mult din cuvintele și din voia lui Dumnezeu, mai mult despre adevăr și despre cum să folosească apoi cu credincioșie cunoștința pe care au dobândit-o. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, 6 martie, p. 72
În mare parte, în slujirea care se pretinde că este făcută pentru Dumnezeu, există egoism și înălțare de sine. Dumnezeu urăște prefăcătoria. Când primesc botezul Duhului Sfânt, oamenii își vor mărturisi păcatele și vor primi iertarea, ceea ce înseamnă că le-a fost acordată neprihănirea. Dar nu trebuie să ne bazăm pe înțelepciunea oamenilor care nu se pocăiesc și nu se smeresc, pentru că ei sunt orbi cu privire la ce înseamnă neprihănirea și sfințirea prin adevăr. Numai când sunt dezbrăcați de îndreptățirea de sine, oamenii își văd sărăcia spirituală. Atunci se vor apropia de acea stare de iubire frățească ce va arăta că ei sunt în părtășie cu Hristos. Ei vor putea aprecia caracterul înalt al lucrării misionare a bisericii creștine. ...


Mulți sunt gata să se mulțumească atunci când Îi oferă Domnului fapte mărunte de slujire. Creștinismul lor este slab. Hristos S-a dat pe Sine pentru păcătoși. Cu câtă preocupare pentru mântuirea sufletelor ar trebui să fim umpluți când vedem ființe omenești pierind în păcat! Aceste suflete au fost cumpărate cu un preț. Moartea Fiului lui Dumnezeu pe crucea Calvarului este măsura valorii lor. Zi de zi, ei decid într-o chestiune de viață și de moarte – dacă vor avea viață veșnică sau nimicire veșnică. Și totuși, oameni care mărturisesc că Îi slujesc Domnului sunt mulțumiți să-și ocupe timpul și atenția cu lucruri de mică importanță. Se complac în conflict unii cu alții. Dacă ar fi consacrați lucrării Domnului, nu s-ar lupta și nu s-ar certa ca o familie de copii neascultători. Fiecare mână ar fi angajată în slujire. Fiecare ar sta la postul datoriei sale, lucrând din toată inima și cu tot sufletul ca misionar al crucii lui Hristos. Duhul lui Hristos ar rămâne în inimile lucrătorilor și s-ar face fapte de dreptate. Lucrătorii ar aduce cu ei în slujba lor împreuna simțire și rugăciunile unei biserici trezite la viață. Ei ar primi porunci de la Hristos și nu ar găsi timp pentru certuri sau conflicte. – Astăzi cu Dumnezeu, 13 noiembrie, p. 326

Nu trebuie să trecem cu vederea ideea principală a lui Pavel. Pe drumul spre Damasc, el a avut parte de un schimb minunat: a dat vechea lui viață, bazată pe lege, pe prezența lui Hristos Însuși – „ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El” (Filipeni 3:8,9).

4. A fi găsit „în El”, adică în Hristos, este o expresie interesantă. Ce crezi că vrea să spună Pavel în Efeseni 1:4; 2 Corinteni 5:21; Coloseni 2:9 și Galateni 2:20 prin această idee?

Conceptul de a fi în Hristos, menționat de Pavel, este îndelung dezbătut. Deloc surprinzător, poate că cea mai bună explicație vine chiar de la Pavel: „Ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efeseni 1:10). Acesta a fost scopul lui Dumnezeu de la început. Iar Pavel arată clar cum se realizează: „Și voi, prin El, sunteți în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare” (1 Corinteni 1:30).


A fi „în Hristos” cuprinde tot ceea ce implică planul de salvare, de la trezirea inteligenței noastre spirituale (înțelepciune) la îndreptățirea prin credință (neprihănire), la pregătirea pentru cer (sfințire) și, în cele din urmă, la înnobilarea de la a doua venire (răscumpărare). Mântuirea este lucrarea Domnului Hristos de la început până la sfârșit – pentru noi și în noi. Așadar, câștigându-L pe Hristos, avem tot ce ne trebuie.

5. Care sunt cele două lucruri pe care le compară Pavel în Filipeni 3:9 și de ce este important să ne amintim mereu acest contrast?

După cum a realizat și Pavel, „o neprihănire a mea” nu este o neprihănire adevărată, deoarece legea nu poate da viață (vezi Galateni 3:21,22); numai Hristos poate, prin credință. Și nu orice fel de credință. La urma urmei, până și demonii cred – și se înfioară (Iacov 2:19). Singura credință care mântuiește este „credința lui Hristos”. Doar credința Lui a ascultat și poate asculta în mod desăvârșit. (Cuvântul grecesc pentru „credință”, pistis, înseamnă și „credincioșie/fidelitate/devotament”.) Așadar, dacă suntem în Hristos și El trăiește în noi (Galateni 2:20), atunci trăim prin credința Lui, crezând în El.

Comentariu EGW

O mare lucrare trebuie îndeplinită prin prezentarea adevărurilor mântuitoare ale Bibliei. Ele constituie mijloace rânduite de Dumnezeu pentru stăvilirea valului de stricăciune morală de pe pământ. Hristos Și-a dat viața pentru a face posibil ca omul să fie refăcut după chipul lui Dumnezeu. Puterea harului Său este cea care aduce oamenii laolaltă, în ascultare de adevăr. Cei care vor experimenta în sufletul lor mai mult din sfințirea adevărului trebuie să prezinte acest adevăr și celor care nu îl cunosc. Ei nu vor găsi niciodată o lucrare mai nobilă și mai înălțătoare. … Nimeni nu este calificat pentru această lucrare, dacă nu se pregă­tește zilnic, învățând să spună cuvintele Învățătorului trimis de Dumnezeu. Acum este timpul pentru semănat sămânța Evangheliei. Trebuie să semănăm sămânța care va produce roadele cele mai alese. Nu avem timp de pierdut. Lucrarea școlilor noastre este aceea de a se confunda din ce în ce mai mult cu lucrarea lui Hristos. Numai puterea harului lui Dumnezeu, lucrând în inima și mintea omului, va face și va păstra curată atmosfera din bisericile și din școlile noastre. …


În soliile care ne-au fost trimise din timp, avem adevăruri care vor împlini o minunată lucrare de reformă în caracterele noastre, dacă nu o împiedicăm. Ele ne vor pregăti pentru intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Este privilegiul nostru să facem continuu progrese spre un grad mai înalt de viețuire creștină. …
Avem nevoie să fim convertiți de la viața noastră greșită la credința Evangheliei. Urmașii lui Hristos nu trebuie să încerce să lumineze. Dacă vor privi constant la viața lui Hristos, ei vor fi schimbați, în inimă și minte, după chipul Lui. Atunci ei vor străluci de la sine, în mod natural. Dumnezeu nu cere paradă de bunătate. În darul Fiului Său, El a făcut posibil ca viața noastră să fie marcată de principiile cerului. Tocmai valorificarea acestei posibilități va duce la prezentarea lui Isus în fața lumii. Când cei din poporul lui Dumnezeu experimentează nașterea din nou, atunci cinstea lor, dreptatea, credincioșia și principiile lor corecte, o vor dovedi negreșit. – Lift Him Up, p. 171


Cuvântul lui Dumnezeu conține polița noastră de asigurare de viață. A mânca trupul și a bea sângele Fiului lui Dumnezeu înseamnă a studia Cuvântul și a-l aduce în viață, ascultând de toate preceptele lui. Cei care se împărtășesc astfel cu Fiul lui Dumnezeu devin părtași ai naturii divine, una cu Hristos. Ei respiră o atmosferă sfântă, în care sufletul poate trăi cu adevărat. Ei poartă în viața lor o asigurare a principiilor sfinte primite din Cuvânt – viețile lor sunt transformate prin puterea Duhului Sfânt și, prin moartea și învierea lui Hristos, ei au siguranța nemuririi. Dacă trupul pământesc se distruge, principiile credinței lor îi susțin, pentru că ei sunt părtași ai naturii divine. Deoarece Hristos a înviat din morți, ei se prind de făgăduința învierii care le-a fost făcută și răsplata lor este viața veșnică.


Acest adevăr este un adevăr veșnic, pentru că Hristos Însuși ne-a învățat acest lucru. El S-a angajat să-i învie pe cei drepți, pentru că Și-a dat viața pentru viața lumii. „După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine” (Ioan 6:57). „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (vers. 35). – The Upward Look, p. 78

6. Care sunt ideile principale pe care le subliniază Pavel în Filipeni 3:10-16?

Nu există nimic mai important decât a-L cunoaște pe Hristos, ceea ce ne garantează în final că și El ne va cunoaște și recunoaște înaintea Tatălui (vezi Matei 7:21-23; Matei 10:32,33). Cum Îl cunoaștem? (1) Prin Cuvântul Său scris – când îl citim și îl punem în practică. Nu-L putem cunoaște față în față, ca ucenicii. Este interesant că, deși L-au cunoscut direct, ei tot nu au reușit să-I înțeleagă cuvintele, ceea ce arată nevoia noastră de îndrumarea Duhului Sfânt (vezi Ioan 16:13). Cu cât Îl cunoaștem mai bine, cu atât ne apropiem mai mult de El, pentru că avem parte de „puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10), care ne învie la „o viață nouă” (Romani 6:4). (2) Un alt mod de a ne apropia de Domnul Isus este prin „părtășia suferințelor Lui” (Filipeni 3:10). Fiecare încercare cu care ne confruntăm, fiecare experiență dureroasă pe care o îndurăm ne ajută să cunoaștem și să apreciem mai mult ceea ce a îndurat Hristos pentru noi și, de asemenea, să-L înțelegem mai clar pe El și voia Lui. (3) A treia cale de apropiere de El este să continuăm să mergem „spre țintă” (Filipeni 3:14). Ce este această „țintă”? Acest cuvânt apare numai aici în Noul Testament (skopos). Se referă la linia de sosire din cadrul unei curse și la premiul acordat învingătorului. Pavel îl numește „premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:14). La fel cum Domnul Hristos, prin moartea și învierea Sa, S-a înălțat la cer, Dumnezeu ne invită să primim aceeași răsplată cerească – viața veșnică.


Evident, încă nu am ajuns la acest nivel. Nu vom fi desăvârșiți în sensul deplin până când „trupul stării noastre smerite” nu va fi transformat ca să fie „asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:21). Dar, dacă ajungem să Îl cunoaștem și să Îl invităm în viața noastră în fiecare zi, ne îndreptăm spre ținta de a fi ca Domnul Isus în orice mod posibil, acum. Acesta este lucrul pe care s-a concentrat și Pavel. La fel ca într-o cursă (vezi 1 Corinteni 9:24-27), nu acordăm atenție locului în care am fost sau celor care sunt în urma noastră. Singurul nostru obiectiv este ceea ce ne stă în față – premiul ceresc care ne așteaptă. Imaginea de aici este vie: un alergător concentrat pe obiectiv, care își încordează fiecare mușchi și se apleacă înainte pentru a ajunge la linia de sosire.

De ce este important să nu te uiți înapoi la păcatele și eșecurile tale, ci să privești înainte, la ceea ce ți s-a promis chiar acum în Hristos?

Comentariu EGW

Pavel a făcut multe. A fost un învățător înțelept. Numeroasele sale scrisori sunt pline de lecții instructive care prezintă principii corecte. A lucrat cu mâinile sale, căci știa să facă corturi, și în felul acesta își câștiga pâinea cea de toate zilele. ... A purtat o povară grea pentru biserici. Și-a dat toată silința să le arate credincioșilor când greșeau, ca să se poată corecta și să nu fie înșelați și îndepărtați de Dumnezeu. El căuta mereu să-i ajute în greutățile lor, și totuși declară: „Un lucru fac”... Responsabilitățile vieții sale erau multe, totuși el a ținut mereu înaintea sa acest „un lucru”. Simțul constant al prezenței lui Dumnezeu l-a constrâns să-și țină privirea mereu ațintită asupra lui Isus, Autorul și Desăvârșitorul credinței sale.


Ţinta cea mare care l-a constrâns pe Pavel să stăruie în alergarea sa, în ciuda greutăților și a dificultăților, ar trebui să-l determine pe fiecare lucrător să se consacre pe deplin slujirii lui Dumnezeu. Atracțiile lumii vor fi înfățișate în așa fel încât să-i abată atenția de la Mântuitorul, dar el trebuie să stăruie înainte spre țintă, arătându-le lumii, îngerilor și oamenilor că nădejdea de a vedea fața lui Dumnezeu este demnă de orice efort și sacrificiu pe care le-ar cere împlinirea acestei speranțe. 


Cel mai umil ucenic al lui Hristos poate deveni un locuitor al cerului, un moștenitor al lui Dumnezeu dobândind acea moștenire nestricăcioasă și care nu se poate veșteji. O, de-ar putea fiecare să aleagă darul ceresc, să devină un moștenitor al lui Dumnezeu al acelei moșteniri al cărei titlu este asigurat împotriva oricărui distrugător, pentru totdeauna! O, nu alege lumea, ci alege moștenirea mai bună! Mergi înainte, aleargă spre țintă – premiul chemării tale cerești în Hristos Isus! În curând vom fi martori la încoronarea Regelui nostru. Cei a căror viață a fost ascunsă cu Hristos, cei care pe acest pământ au luptat lupta cea bună a credinței, vor străluci cu slava Mântuitorului în Împărăția lui Dumnezeu. – Conflict and Courage, p. 353
Hristos este o revelație perfectă a lui Dumnezeu. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu”, spune El; „singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.” Numai cunoscându-L pe Hristos Îl putem cunoaște pe Dumnezeu. Și pe măsură ce Îl privim, vom fi schimbați după chipul Lui, pregătiți să-L întâmpinăm la venirea Lui. ...


Acum este timpul să ne pregătim pentru venirea Domnului nostru. Pregătirea pentru a-L întâmpina nu poate fi realizată într-o clipă. Pregătirea pentru acea scenă solemnă trebuie să fie așteptare și veghere vigilentă, combinate cu un efort stăruitor. Așa Îl glorifică pe Dumnezeu copiii Săi. În mijlocul tumultului vieții, vocile lor se vor auzi rostind cuvinte de încurajare, speranță și credință. Tot ce au și sunt este consacrat în slujba Stăpânului. Astfel, ei se pregătesc să-L întâmpine pe Domnul lor și, când El va veni, ei vor spune cu bucurie: „Acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui …, acum să ne înveselim și să ne bucurăm de mântuirea Lui.” – Maranatha, p. 76

 „Cel care vrea să clădească un caracter tare și simetric, ce dorește să fie un creștin echilibrat trebuie să-I dea totul lui Hristos și să facă totul pentru El, căci Mântuitorul nu va primi o slujire împărțită. Zilnic trebuie să învețe ce înseamnă predarea de sine. El trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu, înțelegându-i sensul și urmându-i principiile. În felul acesta, el poate atinge standardul desăvârșirii creștine. Zi de zi, Dumnezeu lucrează cu el, perfecționându-i caracterul, care va trebui să stea tare în timpul încercării finale. Și, zi de zi, credinciosul realizează înaintea oamenilor și a îngerilor un experiment sublim, arătând ce poate face Evanghelia pentru ființele omenești căzute” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 483).


„Cei care așteaptă venirea Mirelui trebuie să-i spună poporului Său: «Iată Dumnezeul vostru». Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie adresată lumii, sunt descoperiri ale caracterului Său iubitor. Copiii lui Dumnezeu trebuie să manifeste slava Sa. Ei trebuie să dezvăluie prin viața și caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei. Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin faptele bune, prin cuvintele adevărului și faptele evlaviei” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 415, 416).

Zilnic:
2 Samuel 17
2 Samuel 18
2 Samuel 19
2 Samuel 20
2 Samuel 21
2 Samuel 22
2 Samuel 23
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 3 (integral) 

1. Cine a spus: „Voi face ce credeți că este mai bine”? 

2. Când s-a prefăcut biruința în jale?

3. Cine era considerat lumina lui Israel? 

4. Cum Se poartă Dumnezeu cu omul îndărătnic? 

5. Cum este legată reforma sănătății de solia celui de-al treilea înger, potrivit celor arătate în acest capitol? 

Comentariu EGW

În locurile cerești, „O credință activă”, 12 aprilie, p. 109.

Privire generală
După ce afirmă că credincioșii strălucesc în această lume prin faptele bune care Îl au în vedere pe Hristos, Pavel își îndreaptă acum atenția asupra nevoii de a ne încrede exclusiv în Hristos pentru mântuire. Apostolul își exprimă îngrijorarea cu privire la influența unor învățători falși care promovau o abordare bazată pe firea pământească, denaturând astfel mesajul Evangheliei și punând în pericol întreaga comunitate creștină din Filipi. Se pare că o învățătură falsă asemănătoare cu cea din Galatia genera confuzie cu privire la ce anume ar trebui să creadă și să facă creștinii neevrei pentru a fi mântuiți.


Pavel a tratat această chestiune cu cea mai mare seriozitate. Până la urmă era în joc mesajul Evangheliei. Pavel este atât de preocupat de infiltrarea învățătorilor falși și a învățăturilor lor încât îi numește câini și lucrători răi (Filipeni 3:2). Acești termeni duri exprimă dispreț și dezaprobare. Tratând aceste probleme din Filipi, Pavel oferă lecții prețioase despre cum să ne raportăm la învățăturile false. Aceste lecții sunt cruciale pentru biserica din zilele noastre. De fapt, într-o măsură mai mare sau mai mică, toate bisericile noastre se confruntă cu atacuri din partea unor învățători falși.


Studiul din această săptămână tratează trei teme principale:(1) Bucuria în Domnul este opusul încrederii în puterea omului.(2) O convertire autentică duce la o schimbare radicală, de la încrederea în firea pământească la încrederea în Hristos. (3) Cunoașterea lui Hristos este o experiență progresivă. Pe măsură ce ne apropiem de El, relația noastră cu El va deveni tot mai profundă. Relația cu Hristos trebuiesă continue să se dezvolte până în ziua în care Îl vom vedea față în față.

Comentariu
„Sigismund de Luxemburg i-a promis lui Ian Hus o călătorie sigură și o detenție în siguranță. Dar și-a încălcat promisiunile, iar Hus a fost martirizat. Thomas Wentworth avea în posesie un document semnat de regele Carol I, care spunea: «Pe cuvântul regelui, nici viața, nici onoarea, nici averea ta nu va avea de suferit.» Dar la scurt timp după aceea, același monarh i-a semnat ordinul de execuție. «Nu vă încredeți în cei mari!» au fost ultimele lui cuvinte. «Mai bine este să căutați adăpost la Domnul» decât la oricine sau orice altceva” (Paul Lee Tan, Encyclopedia of 7,700 Illustrations: Signs of the Times, 1996, p. 1525).
Bucuria în Domnul sau încrederea în lucrurile pământești.


În Filipeni 3:1-3, Pavel exprimă un avertisment în privința mândriei legate de realizările omenești. Îndemnul de a ne bucura în Domnul, din versetul 1, exprimă un concept des întâlnit în Vechiul Testament, mai ales în cartea Psalmii. Iată câteva exemple remarcabile: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Și cum îl umple de veselie ajutorul Tău!” (Psalmii 21:1); „Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă!” (Psalmii 32:11); „Cel neprihănit se bucură în Domnul” (Psalmii 64:10; compară cu 97:12); „Înveselește sufletul robului Tău” (Psalmii 86:4); „Tu mă înveselești cu lucrările Tale, Doamne” (Psalmii 92:4); „Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul” (Psalmii 104:34); „Da, Domnul a făcut mari lucruri pentru noi și de aceea suntem plini de bucurie” (Psalmii 126:3). De fapt, bucuria în Domnul este o poruncă accentuată în mod repetat în cartea Deuteronomul (vezi Deuteronomul 12:7,12,18; Deuteronomul 14:26; Deuteronomul 16:11,15; Deuteronomul 26:11; Deuteronomul 27:7).


În Filipeni 3:1-3, ideea de bucurie apare de două ori în unele traduceri: „Bucurați-vă în Domnul” (Filipeni 3:1) și „ne bucurăm în Cristos Isus” (Filipeni 3:3, BTF etc.). Totuși textul original grecesc folosește două cuvinte diferite. În Filipeni 3:1, Pavel folosește termenul chairō, care în Noul Testament exprimă frecvent fericirea și starea de bine. În schimb, în Filipeni 3:3, Pavel utilizează termenul kauchaomai, care este tradus în versiunea Cornilescu (VDC) în mod obișnuit prin „a se lăuda/făli”, atât în Romani (vezi Romani 2:17,23), cât și mai ales în 2 Corinteni (Deuteronomul 5:12; Deuteronomul 7:14; Deuteronomul 9:2; Deuteronomul 10:8,13,15,16; Deuteronomul 11:12,16,18,30; Deuteronomul 12:1,5,6,9,11). Verbul kauchaomai exprimă o formă mai nuanțată de bucurie decât chairō.


Prin urmare, textul original tradus prin „ne bucurăm în Cristos Isus” din Filipeni 3:3 (BTF) poate fi tradus și prin „ne lăudăm în Hristos Isus” (așa cum apare în majoritatea versiunilor în limba română) sau „ne mândrim în Hristos Isus” (engl. ESV). Pavel folosește un cuvânt categoric pentru a arăta clar că încrederea în Domnul Hristos și sprijinirea pe eforturile omenești sunt lucruri care se exclud reciproc, unul îl anulează automat pe celălalt. În acest sens, expresia lui Pavel este foarte asemănătoare cu ceea ce spune în Galateni 6:13,14. Pavel îi mustră pe cei care se laudă cu trupul (Galateni 6:13) și afirmă că singurul motiv al laudei sale este crucea lui Hristos (Galateni 6:14).


Pavel folosește termenul „trupești” în Filipeni 3:3 (EDCR) pentru a se referi la eforturile omenești depuse cu scopul de a obține mântuirea. Sau, altfel spus, în traducerea BVA, când vine vorba de mântuire, trebuie să „nu ne bazăm pe lucruri fizice” (Filipeni 3:3). Într-adevăr, depindem în totalitate de meritele lui Hristos. Aceasta este, cel mai probabil, ideea pe care Pavel o exprimă când spune că ne lăudăm în Hristos. Bucuria „în Domnul” (Filipeni 3:1) și lauda „în Hristos Isus” (Filipeni 3:3) sunt concepte paralele, așa cum reiese și din Psalmii 34:2 – „Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociți și să se bucure!”


De la încrederea în lucrurile pământeștila încrederea în Hristos
Avertismentul în privința mândriei provocate de realizările omenești, introdus în Filipeni 3:1-3, este dezvoltat în Filipeni 3:4-6. Se poate observa că sintagma „încrederea în lucrurile pământești” este un element-cheie în Filipeni 3:1-6. Aceasta apare de nu mai puțin de 3 ori. Pavel pune în balanță încrederea în lucrurile pământești și lauda în Hristos. În Filipeni 3:4, apostolul susține că niciun alt evreu nu avea atâta încredere în lucrurile pământești cum avea el. În Filipeni 3:5,6 prezintă 7 motive pentru care el ar fi putut avea încredere în lucrurile pământești mai mult decât oricine altcineva: (1) „tăiat împrejur a opta zi”, (2) „din neamul lui Israel”, (3) „din seminția lui Beniamin”, (4) „evreu din evrei”, (5) „fariseu”, (6) „prigonitor al Bisericii” și (7) „fără prihană”. Este interesant faptul că lista începe cu circumcizia și se încheie cu neprihănirea. Pare că Pavel credea că eforturile sale îi vor asigura salvarea. Totuși, după ce L-a întâlnit pe Hristos, a conștientizat că realizările lui nu aveau niciun efect real în ce privește mântuirea.


În Filipeni 3:7-9, Pavel prezintă în contrast viața lui de după convertire cu experiențele sale de dinainte de convertire, așa cum au fost descrise anterior. Termenii „câștiguri” și „pierdere” ies în evidență în acest pasaj scurt. Filipeni 3:7,8 sunt structurate concentric, astfel:
A. „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri” (Filipeni 3:7 a),
B. „le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos”(Filipeni 3:7 b).
B’. „Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere” (Filipeni 3:8 a)
A’. „ca să câștig pe Hristos” (Filipeni 3:8 b).


Această structură concentrică, denumită și structură chiastică, evi­dențiază schimbarea radicală din mentalitatea lui Pavel. Pe lângătermenul „pierdere” (gr. zēmia), Pavel folosește și forma verbală a acestuia, „a pierde” (gr. zēmioō), în Filipeni 3:8. Această accentuare faceca insistența asupra schimbării de perspectivă să fie cu atât mai remarcabilă. Cele 7 motive de laudă autobiografică sunt considerate o pierdere în lumina „prețul[ui] nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Cunoașterea lui Hristos a așezat în perspectiva corectă toate lucrurile din prima parte a vieții lui Pavel. El a trecut de la încrederea în lucrurile pământești la încrederea în Hristos (Filipeni 3:8), de la o neprihănire centrată pe lege la o neprihănire care Îl are în centru pe Hristos, întru totul dependentă de credința în harullui Dumnezeu (Filipeni 3:9).

Cunoașterea lui Hristos este o experiență progresivă
În Filipeni 3:10, Pavel arată că scopul suprem al vieții lui era să-L cunoască pe Hristos. Faptul că menționează suferințele, moartea și învierea Domnului Hristos sugerează că a-L cunoaște pe Hristos implică nu doar o experiență cognitivă, ci mai ales una relațională, într-un proces de creștere treptată (vezi și 2 Petru 3:18). Deși această idee se subînțelege cumva în Filipeni 3:10, Pavel o dezvoltă în Filipeni 3:12-16.
Mai mult, Pavel este conștient că vom ajunge la o cunoaștere deplină a lui Hristos doar la înviere (Filipeni 3:10,11). Această idee pare să fie contextul afirmației din Filipeni 3:12 – „Nu că am și câștigat premiul sau că am și ajuns desăvârșit.” În continuare, Pavel explică modul în care urmărește scopul descris în Filipeni 3:10,11, sugerând că sarcina este una dublă: (1) uită „ce este în urma” lui și (2) se avântă „spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Totuși, cele două aspecte nu sunt prezentate ca acțiuni separate. De fapt, Pavel se referă la ele ca la un singur demers atunci când spune: „Fac un singur lucru” (Filipeni 3:13). Acest unic lucru este motivat de un scop clar: urmărirea „premiul[ui] chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus” (Filipeni 3:14). Premiul și chemarea se referă la același lucru, așa cum reiese din versiunea Good News Translation a Bibliei în limba engleză: „Alerg spre țintă, care este premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus.” Cel mai probabil, ele sunt metafore pentru înviere, moment în care Pavel Îl va cunoaște pe Hristos pe deplin. Până atunci, credincioșii sunt chemați să continue să progreseze în cunoașterea lui Hristos pe măsură ce urmăresc acest premiu (Filipeni 3:15,16).

Aplicație
Discutați următoarele idei, apoi răspundeți în cadrul grupei la întrebările de la final! 
Biblia învață clar că salvarea noastră nu depinde de eforturile noastre proprii. Această învățătură este un motiv convingător de a ne bucura în Domnul zi de zi. Până la urmă, dacă mântuirea ar depinde de faptele noastre bune, nu am avea nicio speranță. Din perspectivă biblică, bucuria este răspunsul nostru la ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi prin Isus Hristos. Lucrurile s-ar putea să nu meargă așa cum ne dorim sau ne așteptăm. Totuși avem motive să ne bucurăm, așa cum se exprimă atât de frumos în cântarea lui Habacuc: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18).


În viața unui adevărat credincios nu există loc pentru mândria legată de realizările omenești. Când oamenii înțeleg că mântuirea nu depinde de ceea ce putem face noi, ci depinde în întregime de ceea ce Dumnezeu a făcut și face pentru noi prin Hristos, lucrurile considerate cândva un câștig sunt acum considerate pierdere „față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos” (Filipeni 3:8). Asemănarea cu Domnul Hristos devine scopul alergării, iar faptele bune urmează în mod firesc. Așa cum afirmă Pavel în alt loc, „noi suntem lucrarea Lui [a lui Dumnezeu] și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune” (Efeseni 2:10).


În calitate de creștini, suntem în formare continuă. Această idee este ceea ce a vrut să transmită Pavel în secțiunea de mulțumire din Epistola sa către filipeni, când a spus: „Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6). Până va veni acea zi, trebuie să uităm „ce este în urma” noastră și să ne avântăm „spre ce este înainte” (Filipeni 3:13).
1. Să analizăm ideea că mântuirea noastră nu depinde de faptele noastre bune! De ce este această învățătură o veste atât de bună? De ce ar trebui să ne inspire speranță?
2. Mulți oameni sunt blocați într-o spirală în care se disprețuiesc și se condamnă pentru păcatele lor din trecut. Deși acceptă la nivel intelectual iertarea lui Hristos, nu au ajuns încă să o interiorizeze astfel încât să creadă că sunt cu adevărat iertați. Drept urmare, nu pot renunța pe deplin la trecut. Să reflectăm mai mult asupra ideii că trebuie să uităm „ce este în urma” noastră și să ne avântăm „spre ce este înainte” (Filipeni 3:13)! Ce permisiune uimitoare ne oferă această poruncă? De ce este acest îndemn atât de eliberator și de vindecător pentru inima umană?