Împăcare și speranță

Pavel continuă tema împăcării, abordată atât de apăsat în Coloseni 1:20 (vezi Studiul 8, secțiunea de joi). Acolo descrie amploarea ei cosmică, în timp ce în ceea ce urmează abordarea devine personală, indivi­duală. Prin moartea Lui pe cruce, Domnul Isus a realizat împăcarea pentru toți și toate, în special pentru ființele umane, care, prin păcat, au fost înstrăinate de viața lui Dumnezeu, dar care acum, prin credință, pot fiîmpăcate cu El.
Împăcarea individuală este descrisă în pasajul din această săptămână. Ca și în cazul dimensiunii cosmice, aceasta se realizează prin moartea lui Hristos. La nivel individual, crucea, departe de a fi un simbolpasiv, devine o realitate activă, dragostea lui Dumnezeu transformând oamenii pe măsură ce aud Evanghelia și Îl primesc pe Hristos Însuși, nădejdea slavei.

Pavel vorbește și despre „taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile” (Coloseni 1:26). Ce este această taină și ce prevede ea – pentru individ și pentru univers? Ce raport există între acest mister și Evanghelia pe care Pavel a proclamat-o cu atâta pasiune?

Comentariu EGW

În Apocalipsa, el [Satana] este numit „pârâşul fraţilor noştri”, „care zi şi noapte îi pâra înaintea Dumnezeului nostru” (Apocalipsa 12:10). Lupta se repetă în dreptul fiecărui suflet care este răscumpărat din puterea răului şi al cărui nume este scris în cartea vieţii Mielului. Niciodată nu este cineva primit din familia lui Satana în familia lui Dumnezeu fără să stârnească împotrivirea hotărâtă a celui rău. … 

El îi împinge pe oameni la scepticism, făcându-i să-şi piardă încrederea în Dumnezeu şi să se despartă de dragostea Sa, îi ispiteşte să calce Legea Sa şi apoi îi pretinde ca sclavi ai lui, contestând dreptul lui Hristos de a-i lua din mâna lui. El ştie că aceia care Îl caută pe Dumnezeu în mod stăruitor ca să primească iertare şi har le vor obţine, de aceea, el le prezintă păcatele pentru a-i descuraja. … Prin nenumărate strategii, dintre cele mai subtile şi mai pline de cruzime, el se străduieşte să facă sigură condamnarea lor. 

Omul nu poate să răspundă singur la aceste acuzaţii. El stă înaintea lui Dumnezeu cu hainele murdare de păcat, mărturisindu-şi vinovăţia. Dar Isus, Avocatul nostru, prezintă o apărare eficientă în favoarea tuturor celor care, prin pocăinţă şi prin credinţă, I-au încredinţat Lui paza sufletului lor. El pledează pentru cauza lor şi îl învinge pe acuzatorul lor prin argumentele puternice ale Golgotei. Ascultarea Sa desăvârşită de Legea lui Dumnezeu, chiar până la moartea pe cruce, I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ şi El cere de la Tatăl Său milă şi împăcare pentru omul vinovat. … 
Mântuitorul nu va permite să treacă sub puterea vrăjmaşului niciun suflet care, în pocăinţă şi credinţă, a cerut protecţia Sa. Cuvântul Său este garanţia: „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine.” Făgăduința le este dată tuturor: „Dacă vei umbla pe căile Mele şi dacă vei păzi poruncile Mele …te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici” (Zaharia 3:7). Îngerii lui Dumnezeu vor merge alături de ei, de o parte şi de alta, chiar în lumea aceasta şi, la sfârşit, ei vor sta în mijlocul îngerilor care înconjoară tronul lui Dumnezeu. – The Faith I Live By, p. 324

Împărțind cu ucenicii pâinea și vinul, Hristos S-a obligat să le fie Răscumpărător. ... Când primim pâinea și vinul care simbolizează trupul frânt al lui Hristos și sângele Lui vărsat, în imaginație, ne alăturăm la scena împărtășirii din camera de sus. Ni se pare că trecem și noi prin grădina sfințită de agonia Aceluia care a purtat păcatele lumii. Suntem și noi martori la lupta prin care s-a câștigat împăcarea noastră cu Dumnezeu. Hristos ne este arătat ca răstignit între noi.
Privind la Răscumpărătorul răstignit, noi înțelegem mai bine măreția și însemnătatea jertfei aduse de Maiestatea cerului. Planul de mântuire este slăvit înaintea noastră și gândul despre Golgota trezește în inima noastră emoții vii și sfinte. În inimile și pe buzele noastre vor fi laude pentru Dumnezeu și pentru Miel; mândria și lauda de sine nu pot să crească în sufletul care păstrează o vie amintire a celor petrecute pe Golgota. – The Faith I Live By, p. 300

1. La ce face aluzie Pavel când spune că eram „străini și vrăjmași”, în Coloseni 1:21,22? Și care este rezultatul final așteptat al morții lui Hristos (vezi și Efeseni 5:27)?

Pavel i-a zugrăvit întotdeauna un portret sumbru omenirii, cel puțin omenirii separate de neprihănirea lui Hristos. Și cine astăzi, la aproape două mii de ani distanță, ar putea contesta acest punct de vedere? Cineva a spus odată că singura doctrină creștină care nu are nevoie să fie acceptată prin credință este păcătoșenia omenirii.

Cu toate acestea, la intrarea păcatului în lume, Dumnezeu a luat inițiativa de a ne împăca, oricât de răi am fi, cu Sine. Cu alte cuvinte, încă de la început, Dumnezeu a acționat pentru a rezolva problema păcatului, chiar dacă singura soluție presupunea moartea Domnului Isus pe cruce. În Eden, El l-a strigat pe Adam – capodopera creației Sale: „Unde ești?” (Geneza 3:9). Și astăzi, El continuă să-Și caute oaia pierdută – pe noi. Ne caută pe fiecare în parte. Are un plan desăvârșit pentru a ne atinge inima, punând în aplicare făgăduința incipientă a Evangheliei din Geneza 3:15, de a crea vrăjmășie între noi și Satana.
Uneori, Evanghelia este prezentată atât de complicat și de teoretic, încât ajunge să aibă puțină relevanță practică pentru viața din secolul XXI. Dar, în realitate, este destul de simplă și clară.

Evanghelia are trei părți. În primul rând, pentru că nu ne putem salva singuri, Domnul Isus a venit și a murit pentru păcatele noastre. (Vezi Romani 5:6-8.) În al doilea rând, acceptând moartea Lui de parcă ar fi a noastră, prin credință, pocăință și botez, suntem îndreptățiți și eliberați de condamnarea pentru păcat. (Vezi Romani 5:9-11; 6:6,7.)În al treilea rând, viața pe care o trăim acum este rezultatul unirii noastre cu Hristos, al experimentării puterii Lui de a ne crea din nou și al faptului că El trăiește în noi. (Vezi 2 Corinteni 5:17-21; Galateni 2:20.)

Acestea nu sunt neapărat etape sau evenimente separate. Ele pot avea loc deodată, imediat ce suntem gata să-L primim pe Domnul Isus în viața noastră. Și pot fi reînnoite în fiecare zi, atunci când ne predăm din nou Lui în fiecare dimineață. Indiferent cum a trăit fiecare dintre noi lucrarea mântuitoare a lui Hristos, temelia rămâne întotdeauna moartea lui Isus. La aceasta trebuie mereu să ne întoarcem.

Când te uiți la tine însuți, în adâncul ființei tale, la caracterul tău, ce descoperi despre nevoia ta după jertfa Domnului?

Comentariu EGW

Prin Hristos, omului îi sunt oferite atât împăcarea, cât şi refacerea. Crucea de pe Golgota a fost pusă ca o punte peste prăpastia făcută de păcat. Prin Isus, a fost plătită o răscumpărare deplină, în virtutea căreia păcătosul este iertat, iar dreptatea legii este păstrată. Toţi aceia care cred că Domnul Hristos este jertfa de ispăşire pot să vină şi să primească iertarea pentru păcatele lor, deoarece, prin meritele lui Hristos, este deschisă o cale de comunicare între Dumnezeu şi om. Dumnezeu poate să mă primească așa ca pe un copil al Său, iar eu pot să-L numesc Tatăl meu iubitor şi să mă bucur de El. Centrul speranţelor noastre să fie numai Domnul Hristos, pentru că El este Înlocuitorul şi Garantul nostru. … 

Cele mai bune eforturi pe care este în stare să le facă omul prin puterile proprii, pentru a împlini cerinţele legii celei drepte şi sfinte pe care a călcat-o, sunt lipsite de valoare, dar, prin credinţa în Hristos, el poate să ceară neprihănirea Fiului lui Dumnezeu, care este întru totul îndestulătoare. Domnul Hristos a împlinit cerinţele legii în natura Sa omenească. El a purtat blestemul legii pentru omul păcătos şi a făcut ispăşire pentru el, aşa încât oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Adevărata credinţă îşi însuşeşte neprihănirea lui Hristos, iar cel păcătos este făcut biruitor împreună cu Hristos, pentru că este făcut părtaş naturii divine şi, astfel, natura divină şi cea omenească sunt combinate. 

Acela care încearcă să ajungă la cer prin propriile fapte de respectare a legii încearcă o imposibilitate. Omul nu poate să fie mântuit fără ascultare, dar faptele lui nu vin de la el. Hristos este acela care lucrează în el şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. … Tot ce poate să facă omul fără Hristos este întinat de egoism şi de păcat, dar tot ce este făcut prin credinţă este bine primit de Dumnezeu. Când căutăm să obţinem cerul prin meritele lui Hristos, sufletul progresează. Dacă privim la Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre, noi putem să creştem în putere şi să înaintăm din biruinţă în biruinţă, pentru că harul lui Dumnezeu a realizat prin Hristos mântuirea noastră deplină.

Nu putem estima răscumpărarea prețioasă plătită pentru mântuirea omului căzut. Pentru o iubire atât de minunată, ar trebui să fie oferite în schimb cele mai bune și cele mai sfinte sentimente ale inimii. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 18 iunie, p. 177
Prin nașterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu și este pusă în acord și cu Legea Sa. Când această schimbare categorică a avut loc în cel păcătos, el a trecut din moarte la viață, de la păcat la sfințenie, de la călcarea legii și răzvrătire, la ascultare și la credincioșie. Viața veche, de înstrăinare de Dumnezeu, a luat sfârșit și viața nouă, de împăcare, de credință și iubire, a început. Atunci, „porunca legii” va fi „împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4). Iar glasul sufletului va fi: „Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmii 119:97). ... Fără lege, oamenii nu au o concepție dreaptă despre curăția și sfințenia lui Dumnezeu sau despre vinovăția și necurăția lor. Ei nu au o convingere dreaptă despre păcat și nu simt nevoia de pocăință. Nevăzându-și starea pierdută de călcători ai Legii lui Dumnezeu, ei nu-și dau seama de nevoia lor de sângele ispășitor al lui Hristos. Nădejdea de mântuire este primită fără o schimbare radicală a inimii sau o reformă a vieții. În felul acesta, abundă o pocăință superficială și se unesc cu biserica mulțimi de oameni care nu s-au unit niciodată cu Hristos. – Tragedia veacurilor, p. 468

2. Ce crezi că vrea să spună Pavel în Coloseni 1:23 prin expresia „întemeiați și neclintiți” în credință? (Vezi și Coloseni 2:5 și Efeseni 3:17.)

În limba greacă există patru tipuri de propoziții condiționale (care încep cu „dacă”), fiecare cu nuanțele ei. Cea cu care începe Coloseni 1:23 presupune că respectiva condiție este reală. Cu alte cuvinte, când îi încurajează pe coloseni, Pavel consideră că ei vor rămâne, într-adevăr, în credință. După cum indică la scurtă vreme după, Pavel a văzut deja dovezi ale credinței și consecvenței lor (Coloseni 2:5). Totuși speranța lor rămâne condiționată de perseverența lor pe calea credinței pe care au pășit.

Această idee a perseverenței este transmisă prin cuvântul grecesc tradus cu „rămâneți și mai departe” (Coloseni 1:23). El este folosit și în legătură cu fariseii și cărturarii care au continuat să-I ceară Domnului Isus un răspuns cu privire la ce ar trebui făcut cu femeia prinsă în adulter (Ioan 8:7); mai este folosit și cu referire la Petru, care a continuat să bată la ușă după ce Roda i-a recunoscut vocea, dar a lăsat ușa încuiată și a fugit înăuntru să le spună celorlalți (Faptele 12:16). Este folosit și de Pavel, care îl îndeamnă pe Timotei să rămână fidel învățăturilor doctrinare și practice pe care i le-a transmis (1 Timotei 4:16). Sensul este similar și aici, doar că este aplicat credincioșilor în general.

După cum vom vedea în studiul următor, Pavel este preocupat ca nu cumva colosenii să alerge după metode omenești de mântuire, în loc să se încreadă în speranța oferită de Evanghelie (vezi, de exemplu, Coloseni 2:8,20-22). Cuvântul „întemeiați” se referă la faptul de a avea o bază solidă de credință și dragoste, fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Matei 7:25; Efeseni 2:20; 3:17). Legat de această idee este cuvântul grecesc tradus prin „neclintiți”, care face aluzie la o structură de neclintit și, prin extensie, la un creștin care nu se abate „de la nădejdea Evangheliei” (Coloseni 1:23). Același cuvânt este folosit și în 1 Corinteni 15:58 – „Fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică!” Contrar credinței populare „odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”, Pavel spune ceva cu totul diferit.

Care a fost experiența ta în legătură cu necesitatea de a persevera în credință? Cu alte cuvinte, de ce este necesar să faci mereu o alegere con­știentă în acest sens? Ce se va întâmpla dacă nu o faci?

Comentariu EGW

Dumnezeu vrea să ne încredem în El și să ne bucurăm de bunătatea Lui. Zi de zi, El ne oferă și noi trebuie să avem ochi și putere de percepție pentru a înțelege. Oricât de mare și glorioasă ar fi eliberarea deplină și perfectă de rău pe care o vom avea în cer, nu trebuie păstrat totul pentru timpul eliberării finale. Dumnezeu o aduce în viața noastră prezentă. Trebuie să cultivăm zilnic credința într-un Mântuitor prezent. Încrezându-ne într-o putere din afara și de deasupra noastră, exercitând credința în sprijinul nevăzut și în puterea care așteaptă cererea celor nevoiași și dependenți, putem avea încredere atât când zilele sunt înnorate, cât și în cele însorite și putem cânta despre eliberarea prezentă și despre bucuria prezentă a iubirii Sale. Viața pe care o trăim acum trebuie să fie trăită prin credința în Fiul lui Dumnezeu.

Viața creștinului este un amestec ciudat de tristeți și bucurii, dezamăgiri și speranțe, temeri și încredere. El va simți o mare nemulțumire față de sine, pe măsură ce își vede propria inimă atât de profund stârnită și agitată de patimi care par să treacă peste orice, apoi vin remușcări, tristețe și pocăință, însă acestea sunt urmate de pace și bucurii adânci și ascunse, deoarece știe că, pe măsură ce credința sa se prinde de făgăduințele descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu, el are iubirea iertătoare a unui Mântuitor îndelung răbdător. Și el caută să-L aducă pe acel Mântuitor în viața sa, să-L țeasă în caracterul său. 
Aceste dezvăluiri, aceste descoperiri ale bunătății lui Dumnezeu fac sufletul să fie smerit și să strige cu recunoștință: „… Trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2:20). Avem motive să fim mângâiați. Încercări grele venite din afară pot apăsa sufletul în care locuiește Isus. Să ne întoarcem spre El pentru mângâierile pe care ni le-a oferit în Cuvântul Său. Izvoarele de aici, de jos, ale speranței și mângâierii pot părea că au secat, dar izvoarele de sus, care alimentează râul lui Dumnezeu sunt pline și nu pot seca niciodată. Dumnezeu vrea să vă întoarceți privirea de la cauza necazurilor voastre către El, care este Proprietarul sufletului, trupului și duhului. El este cel care iubește sufletul. El cunoaște valoarea sufletului. El este adevărata Viță, iar noi suntem mlădițele. Nu vom avea hrană spirituală decât dacă o luăm de la Isus, care este viața sufletului. – Astăzi cu Dumnezeu, 23 februarie, p. 62

Numai influența harului lui Dumnezeu îi va conduce pe oameni să ia poziție de partea cea nobilă a renunțării la sine. Cauza lui Dumnezeu nu trebuie să fie împiedicată în niciun caz. Mesajul „Pocăiți-vă și întoarceți-vă la Dumnezeu” trebuie să ajungă în toată lumea. Dumnezeu ne-a dăruit fără plată comorile Sale de soare și ploaie, pentru ca vegetația să crească frumos și El așteaptă ca fiecare credincios să dea dovadă de generozitate în înaintarea cauzei adevărului. Acum trebuie să lucrăm așa cum nu am mai lucrat niciodată înainte, pentru ca Evanghelia, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, să poată fi vestită în întreaga lume, iar cei care sunt convertiți la adevăr trebuie să fie mijloacele, prin sacrificiul lor de sine, prin care să fie alimentată vistieria ca să fie hrană în casa Domnului. – Astăzi cu Dumnezeu, 4 decembrie, p. 347

3. Ce spune Pavel în Coloseni 1:24,25 despre suferințele lui pentru Hristos?

Deși Pavel a scris Epistola către coloseni când se afla în arest la domiciliu în Roma, poate că cea mai mare durere a lui era că nu mai putea lucra intensiv din loc în loc și din casă în casă (Faptele 20:20). Aceste dureri (sau necazuri), despre care Hristos a avertizat (Matei 24:9; Ioan 16:33), „nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită față de noi” (Romani 8:18). Aceasta este imaginea de ansamblu. Așa cum le scrisese creștinilor din Filipi, și acum celor din Colose, Pavel se bucură în suferințele lui, care sunt spre folosul lor (Coloseni 1:24).

Pavel este într-adevăr în închisoare, dar „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat” (2 Timotei 2:9). În timp ce era întemnițat, Pavel le-a scris și filipenilor, efesenilor și lui Filimon. După eliberare, Dumnezeu l-a inspirat să scrie îndemnurile importante din 1 Timotei și din Tit. Apoi, în timpul ultimei sale întemnițări într-o închisoare romană, a scris 2 Timotei. Pe scurt, acești ultimi ani i-au oferit lui Pavel ocazia de a scrie o parte semnificativă din Noul Testament, probabil inclusiv Epistola către evrei.

Planul veșnic al lui Dumnezeu a prevăzut toate acestea și multe altele. Cuvântul grecesc folosit de Pavel în Coloseni 1:25, tradus de obicei prin „isprăvnicia”, este oikonomia. Folosit în sens restrâns (așa cum apare, de exemplu, în 1 Timotei 1:4), face referire la „modul în care Dumnezeu rânduiește lucrurile” (Luke Timothy Johnson, The First and Second Letters to Timothy, 2001, p. 164), inclusiv apostolatul lui Pavel. Dar, într-un sens mai larg, include toate măsurile luate de Dumnezeu în cadrul planului de mântuire. Lucrarea lui Pavel, a celorlalți apostoli și chiar a profeților din Vechiul Testament (Efeseni 2:20; 3:5), inclusiv a lui Moise, au fost menite „ca să întrege[ască] Cuvântul lui Dumnezeu” (Coloseni 1:25), toate în legătură cu acest plan divin. Deși vom trata mâine acest subiect, este util să observăm că Pavel și-a considerat lucrarea doar o mică parte dintr-un plan divin mult mai amplu și pe un termen mult mai lung, ce a început să fie pus în aplicare „de la facerea lumii” (Matei 13:35; Efeseni 1:4).

Cum s-ar putea încadra deciziile pe care le iei (mari sau mici) în planul mai larg al lui Dumnezeu? Putem ști cu adevărat dacă o decizie este cu adevărat „mică”? Cum ar putea avea aceasta ramificații mai importante ce vor deveni evidente abia mai târziu?

Comentariu EGW

Păcatul a luat naștere prin egocentrism. Lucifer, heruvimul acoperitor, a dorit să fie cel dintâi în cer. El a căutat să câștige controlul asupra fiinţelor cerești, să le îndepărteze de Creatorul lor și să își asigure închinarea lor. De aceea, el L-a reprezentat în mod fals pe Dumnezeu, atribuindu-I dorinţa de înălţare de sine. El a căutat să pună în seama Creatorului iubitor trăsăturile sale rele de caracter. Așa i-a înșelat pe îngeri. Așa i-a înșelat și pe oameni. El i-a făcut să pună la îndoială Cuvântul lui Dumnezeu și să nu aibă încredere în bunătatea Sa. Pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu drept și de o extraordinară măreţie, Satana i-a determinat pe oameni să-L considere aspru și neiertător. În felul acesta, el i-a atras să i se alăture în rebeliune împotriva lui Dumnezeu și bezna nenorocirii s-a coborât asupra lumii.

Pământul s-a întunecat din cauza înţelegerii greșite a caracterului lui Dumnezeu. Pentru ca umbrele acestea întunecoase să poată fi risipite și lumea să poată fi adusă înapoi la Dumnezeu, puterea înșelătoare a lui Satana trebuia să fie sfărâmată. Acest lucru nu trebuia să se facă prin forţă. Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu. El dorește numai o slujire din iubire, iar iubirea nu poate fi impusă. Ea nu poate fi câștigată prin forţă sau autoritate. Numai prin iubire se trezește iubirea. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi. Caracterul Său trebuia să fie manifestat în contrast cu caracterul lui Satana. Această lucrare o putea face o singură Fiinţă din tot universul. Numai Acela care cunoștea înălţimea și adâncimea iubirii lui Dumnezeu putea să o facă cunoscută. Peste noaptea întunecată a lumii trebuia să răsară Soarele neprihănirii, cu tămăduirea „sub aripile Lui” (Maleahi 4:2).

Planul pentru răscumpărarea noastră n-a fost un gând venit ulterior, un plan alcătuit după căderea lui Adam. A fost o descoperire a „tainei care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri” (Romani 16:25).A fost o dezvăluire a principiilor care, din veacurile veșnice, sunt temelia tronului lui Dumnezeu. Dumnezeu și Domnul Hristos au știut de la început de apostazia lui Satana și de căderea omului prin puterea înșelătoare a celui rău. Dumnezeu nu a poruncit ca păcatul să ia fiinţă, dar i-a prevăzut existenţa și a luat măsuri ca să întâmpine această teribilă situaţie. … 

De când Isus a venit să locuiască printre noi, știm că Dumnezeu este familiarizat cu încercările noastre și simte cu noi în suferinţele noastre. Fiecare fiu și fiică a lui Adam poate înţelege că divinul nostru Creator este prietenul păcătoșilor, deoarece în fiecare învăţătură despre har, în fiecare făgăduinţă a bucuriei, în fiecare faptă de iubire, în fiecare aspect atrăgător din viaţa Mântuitorului pe pământ, vedem că „Dumnezeu este cu noi”. – Asemenea lui Hristos, 9 ianuarie, p. 23

4. În 1 Coloseni 1:26,27 Pavel menționează de două ori „taina”? Ce taină?

În 1 Corinteni 2, Pavel vorbește despre „înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică”, adică despre planul etern al lui Dumnezeu, hotărât „spre slava noastră mai înainte de veci” (v. 7) și revelat prin planul mântuirii. Petru vorbește despre acest adevăr ca despre ceva ce profeții au anticipat și „în care chiar îngerii doresc să privească” (1 Petru 1:10-12). Această taină a fost concepută „mai înainte de întemeierea lumii” (1 Petru 1:20) și „ținută ascunsă timp de veacuri” (Romani 16:25). Dar, prin viața, moartea și învierea lui Hristos, această taină a fost descoperită (2 Corinteni 3:14).

5. Cum clarifică următoarele pasaje despre taina lui Dumnezeu diferite aspecte ale planului de mântuire?
Efeseni 1:7-10     
Efeseni 3:3-6 

În final, „toate lucrurile” din cer și de pe pământ vor fi unite pe deplin în Hristos. Aceasta a fost tema principală a rugăciunii Domnului Hristos din Ioan 17. Modul exact în care acest lucru avea să se împlinească era un mister, care acum a fost dezlegat prin Evanghelie. Faptul că Dumnezeu ne iubește atât de mult încât, pentru mântuirea noastră, L-a dat pe Domnul Isus, neprețuita comoară a cerului, va rămâne subiectul studiului nostru de-a lungul veșniciei. Însă știm un lucru: Hristos „a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei” (2 Corinteni 5:15). Ca urmare, toți aceia care cred în Hristos, atât evrei, cât și neevrei, se bucură în mod egal de promisiunile lui Dumnezeu prin Evanghelie și au fost uniți într-un singur trup – biserica. 

Expresia „Hristos în voi” (Coloseni 1:27) se referă la locuirea Domnului Hristos în inimă prin credință (Efeseni 3:17; compară cu Galateni 2:20). Această unire spirituală cu Hristos le permite credincioșilor chiar acum să stea „împreună în locurile cerești” (Efeseni 2:6) și să guste „puterile veacului viitor” (Evrei 6:5). Prin prezența Lui în viața noastră, Hristos deja începe să ne unească cu cerul. Evanghelia care lucrează în inima credincioșilor este cea care ne-a învrednicit să avem parte „de moștenirea sfinților în lumină” (Coloseni 1:12).

Comentariu EGW

Marele plan de răscumpărare se încheie prin readucerea deplină a lumii în grația lui Dumnezeu. Tot ce a fost pierdut prin păcat este refăcut. Nu numai omul, ci și pământul este răscumpărat, pentru a fi locuința veșnică a celor ascultători. Timp de șase mii de ani, Satana s-a luptat să-și mențină stăpânirea asupra pământului. Acum, este împlinit scopul pe care l-a avut Dumnezeu când l-a creat. „Dar sfinții Celui Preaînalt vor primi împărăția și vor stăpâni împărăția în veci, din veșnicie în veșnicie” (Daniel 7:18).

„De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat” (Psalmii 113:3). „… Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veșnicie, făcute cu credincioșie și neprihănire” (Psalmii 111:7,8). Rânduielile sfinte pe care Satana le-a urât și pe care a căutat să le distrugă vor fi onorate de întregul univers sfânt și fără păcat. 

Prin lucrarea de răscumpărare a lui Hristos se recunoaște justeţea guvernării lui Dumnezeu. Cel Atotputernic este făcut cunoscut ca fiind Dumnezeul iubirii. Acuzaţiile lui Satana sunt respinse și caracterul său este demascat. Niciodată rebeliunea nu se mai poate declanșa. Niciodată păcatul nu mai poate pătrunde iarăși în univers. Pentru veacurile veșnice, toţi sunt asiguraţi împotriva apostaziei. Prin jertfirea de sine a iubirii, locuitorii pământului și ai cerului sunt legaţi de Creatorul lor cu legăturile unirii indisolubile.

Lucrarea de mântuire va fi desăvârșită. În locul unde păcatul s-a înmulţit, harul lui Dumnezeu se înmulţește și mai mult. Pământul însuși, chiar locul acela pe care Satana îl pretinde a fi al lui, urmează să fie nu numai răscumpărat, ci și făcut să strălucească de slavă. Mica noastră lume, devenită sub blestemul păcatului singura pată neagră în măreaţa Sa creaţiune, va fi onorată mai mult decât toate celelalte lumi din universul lui Dumnezeu. Aici, unde Fiul lui Dumnezeu a sălășluit în corp omenesc, unde Împăratul slavei a trăit, a suferit și a murit, aici, când El va face toate lucrurile noi, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii și „El va locui cu ei și ei vor fi poporul Lui și Dumnezeu Însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). Iar prin veacurile nesfârșite, când cei răscumpăraţi vor umbla în lumina Domnului, ei Îl vor preamări pentru darul Său nespus de mare – Emanuel, „Dumnezeu cu noi”. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 28 decembrie, p. 370 

De o valoare deosebită pentru biserica lui Dumnezeu de pe pământ de astăzi – păzitorii viei Sale – sunt mesajele de sfat și îndemn date prin profeți, care au clarificat scopul Său etern în favoarea omenirii. În învățăturile profeților, dragostea Sa pentru rasa pierdută și planul Său pentru mântuirea ei sunt revelate clar. – Profeți și regi, p. 22

6. Pe ce pune accent Pavel în Coloseni 1:28,29? De ce crezi că se repetă „orice om” de trei ori?

Miezul predicării lui Pavel era Hristos și El răstignit (1 Corinteni1:23). Potrivit Efeseni 5:27, jertfa lui Hristos are ca scop „să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană”. Astfel, ținta predicării Evangheliei de către Pavel este „ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus” (Coloseni 1:28). El face lucrul acesta prin învățături și avertizări privind practica și doctrina creștină (2 Tesaloniceni 2:15; 1 Timotei 4:11; 5:7; Tit 1:9), privind consecințele respingerii Evangheliei și pericolele reprezentate de învățătorii falși (Faptele 20:29-31; Romani 16:17). 

Așa ajungem să fim creștini maturi: prin acceptarea învățăturilor și conștientizarea avertismentelor din Scriptură. Maturitatea este un concept important. Părinții unui nou-născut celebrează fiecare etapă – primele cuvinte, primii pași, învățarea cititului. Creșterea și dezvoltarea sunt normale și de așteptat. Același lucru este valabil și în viața creștină. Cuvântul grecesc tradus prin „desăvârșit” (teleios) înseamnă „perfect” și „fără defect”. Prin procesul de creștere creștină, noi devenim conștienți de profunzimea legii lui Dumnezeu și de faptul că cerințele ei sunt „fără margini” (Psalmii 119:96), iar ea se extinde până la „simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12). 

Dar trebuie să fim atenți, motiv pentru care Pavel a folosit verbul „a avertiza” în Coloseni 1:28 (BTF). Căile care i se par „bune omului [...] duc la moarte” (Proverbele 14:12). Discernământul spiritual vine dintr-o cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu ghidată de Duhul. Învățăturile false conțin de obicei un sâmbure de adevăr, dar fie adaugă, fie scot ceva din ceea ce spune Biblia (vezi Isaia 8:20). Acestea au adesea succes, dacă nu prin faptul că pun direct la îndoială ceea ce spune Dumnezeu, atunci măcar prin sugerarea ideii că ceea ce spune El nu mai este posibil sau nu mai este relevant în vremurile noastre. Trebuie să fim înțelepți ca șerpii și fără răutate ca porumbeii când vine vorba de a deosebi adevărul doctrinar de rătăcire.

Cum înțelegi expresia „om desăvârșit în Hristos Isus” (Coloseni 1:28)? În ce fel înțelegerea a ceea ce a realizat Domnul Isus pentru noi la cruce te ajută să înțelegi ce înseamnă să fii „desăvârșit în Hristos Isus”?

Comentariu EGW

Prin însăși natura ei, Legea lui Dumnezeu este neschimbătoare. Ea este descoperirea voinței și a caracterului Autorului ei. Dumnezeu este iubire și Legea Sa este iubire. Cele două mari principii ale ei sunt iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de om. … Caracterul lui Dumnezeu este neprihănire și adevăr; aceasta este și naturaLegii Sale. …

La început, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. El era în armonie desăvârșită cu natura și cu Legea lui Dumnezeu, principiile dreptății erau înscrise în inima sa. Dar păcatul l-a înstrăinat de Creatorul său. El n-a mai reflectat chipul divin. Inima lui a intrat în luptă cu principiile Legii lui Dumnezeu. … Însă „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu”, pentru ca omul să poată fi împăcat cu Dumnezeu. Prin meritele Domnului Hristos, el poate fi readus în armonie cu Creatorul său. Inima lui trebuie să fie reînnoită prin harul divin, el trebuie să aibă o viață nouă de sus. Această schimbare este nașterea din nou. …

Primul pas în împăcarea cu Dumnezeu este convingerea de păcat. … „Prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului” (Romani 3:20). Pentru a-și vedea vinovăția, păcătosul trebuie să-și confrunte caracterul cu marele standard de neprihănire al lui Dumnezeu. El este o oglindă care îi arată desăvârșirea unui caracter neprihănit și-l face în stare să vadă defectele din caracterul său. Legea îi descoperă omului păcatul lui. … Ea declară că moartea este partea călcătorului ei. Numai Evanghelia lui Hristos îl poate elibera de sub condamnarea sau de întinarea păcatului. El trebuie să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu, a cărui Lege a călcat-o, și să creadă în Hristos și în jertfa Sa ispășitoare. … 

Prin nașterea din nou, inima este adusă în armonie cu Dumnezeu pentru că este pusă în acord cu Legea Sa. Când această schimbare categorică a avut loc în cel păcătos, el a trecut din moarte la viață, de la păcat la sfințenie, de la călcarea legii și răzvrătire, la ascultare și credincioșie. … Urmașii lui Hristos trebuie să devină asemenea Lui și, prin harul lui Dumnezeu, să-și formeze caractere în armonie cu principiile sfintei Sale Legi. Aceasta este sfințirea biblică. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 12 ianuarie, p. 20

 

„Noi nu avem o neprihănire proprie, prin intermediul căreia să răspundem cerinţelor legii lui Dumnezeu. Dar Domnul Hristos a găsit o cale de scăpare pentru noi. [...] Dacă te predai lui Isus şi Îl primeşti ca Mântuitor personal, atunci, oricât de păcătoasă ar fi putut fi viaţa ta în trecut, datorită lui Hristos eşti considerat neprihănit. Caracterul Lui este prezentat în locul caracterului tău, iar tu eşti acceptat înaintea lui Dumnezeu ca şi când nu ai fi păcătuit niciodată. Mai mult decât atât, Domnul Hristos schimbă inima. El locuieşte prin credinţă în inima ta. Tu trebuie să păstrezi această legătură cu Domnul Hristos prin credinţă şi printr-o supunere a voinţei tale faţă de El şi, atâta timp cât vei proceda astfel, El va lucra în tine şi voinţa, şi înfăptuirea, după buna Sa plăcere. […] Aşadar, nu avem în noi înşine nimic cu care să ne mândrim. Nu avem niciun temei pentru înălţarea de sine. Singurul temei al speranţei noastre este neprihănirea Domnului Hristos, atribuită nouă, şi lucrarea realizată de Duhul Sfânt în noi şi prin noi” (Ellen G. White, Calea către Hristos, p. 62, 63).
„Mi-a fost arătat cu hotărâre că mulţi vor pleca din rândul nostru, acordând atenţie duhurilor înşelătoare şi învăţăturilor diavolilor. Domnul doreşte ca fiecare suflet care pretinde a crede adevărul să cunoască bine acest adevăr” (Ellen G. White, Evanghelizare, p. 363).

Zilnic:
1 Împărați 14
1 Împărați 15
1 Împărați 16
1 Împărați 17
1 Împărați 18
1 Împărați 19
1 Împărați 20
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 5 (integral)

1. Ce a fost totdeauna între Roboam și Ieroboam?

2. Pe cine a scos din țară împăratul Asa? 

3. De cine trebuia să se apropie poporul, la cererea lui Ilie? 

4. Cu câți împărați s-a îmbătat Ben Hadad în corturile lui?

5. Care sunt efectele când oamenii mănâncă prea multe feluri la același prânz? 

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Dreptatea lui Dumnezeu dovedită”, 31 decembrie, p. 373; Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Apărători ai credinței”, 19 septembrie, p. 269.