Desăvârșiți în Hristos

Ai fost vreodată întrebat de ce ții Sabatul? Poate chiar textul de memorat din această săptămână a fost folosit ca „dovadă” împotriva Sabatului. Doar că acest text nu a fost scris cu referire la porunca a patra, ci ca reacție la ideile greșite ale unor falși învățători. Care erau aceste învățături greșite?

Mai întâi, învățătura greșită este descrisă drept „filozofie”, „datina oamenilor”, „învățăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos” (Coloseni 2:8). De asemenea, ea includea circumcizia și păzirea sărbătorilor iudaice (Coloseni 2:11,16), împreună cu ritualuri de purificare și reglementări iudaice legate de mâncare (Coloseni 2:16,21). Implica și închinarea la îngeri sau împreună cu îngerii ori o încercare de a imita închinarea îngerească (Coloseni 2:18). În al treilea rând, se baza pe „porunci și învățături omenești” și posibil să fi implicat practici ascetice (Coloseni 2:22,23).

Acești falși învățători erau în mod clar religioși și sinceri, dar au înțeles greșit Evanghelia. Săptămâna aceasta vom vedea de ce. Și vom vedea de ce versetul de memorat nu are nicio legătură cu păzirea Sabatului în ziua a șaptea.

7 martie: Ziua de Rugăciune a Femeii

Comentariu EGW

Faptul că oamenii nu au același caracter nu este un motiv pentru care să se separe unul de altul. Dacă suntem copii ai Regelui ceresc, nu vom fi într-un dezacord atât mare, încât să ne stăm în cale unii altora.

Prin hotărârea Domnului, slujitorii Săi au daruri variate. Este planul Său ca oameni cu minți diferite să fie aduși în biserică pentru a fi împreună-lucrători cu El. Întâlnim oameni care gândesc diferit și este nevoie de daruri diferite. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să lucreze în perfectă armonie. Îi mulțumesc Domnului că nu suntem toți exact la fel, dar toți trebuie să avem același spirit – spiritul care era în Hristos. Apostolul Ioan nu era la fel ca apostolul Petru. Fiecare a trebuit să-și supună particularitățile și să-și îmblânzească firea, ca să se poată ajuta reciproc, prin credința în adevăr și sfințirea lucrată de el.

Neprihănirea lui Hristos merge înaintea noastră. Noi trebuie să imităm caracterul Său. Și apoi? – Slava Domnului ne va urma. Conducătorul nostru merge înaintea noastră și, pe măsură ce Îl urmăm, El ne împărtășește neprihănirea Sa, care se vădește în viețile noastre printr-o viață bine ordonată și o vorbire evlavioasă. Credința și faptele sunt cele care ne fac creștini, pregătindu-ne să stăm împreună cu Hristos în locurile cerești.

Este cumva Hristos împărțit? Nu. Hristos, care rămâne în sufletul meu, nu se va certa cu Hristos care este în alt suflet. Trebuie să învățăm să fim îngăduitori cu particularitățile celor din jurul nostru. Dacă voința noastră este sub controlul voinței lui Hristos, cum putem fi în conflict cu frații noștri? Dacă suntem în conflict, putem ști că acest lucru se întâmplă fiindcă eul trebuie să fie răstignit. Cel pe care Hristos îl eliberează este cu adevărat liber. Nu suntem desăvârșiți în Hristos dacă nu ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos pe noi. Când facem aceasta, așa cum ne-a poruncit El, vom da dovadă că suntem pe deplin în El. Trebuie să avem credința pe care au prezis-o profeții și au propovăduit-o apostolii – credința care lucrează prin dragoste și purifică sufletul. – Astăzi cu Dumnezeu, 10 septembrie, p. 262

Domnul Isus lucrează prin Duhul Sfânt, căci El este reprezentantul Său. Prin intermediul Lui, El infuzează viață spirituală în suflet, înviorându-i energiile spre bine, curățindu-l de întinăciunile morale și făcându-l potrivit pentru Împărăția Sa. Isus are mari binecuvântări de oferit, daruri bogate de dat oamenilor. El este Sfătuitorul minunat, fără margini în înțelepciune și în putere și, dacă vom cunoaște puterea Duhului Său și ne vom lăsa modelați de El, vom rămâne cu totul în El. Ce gând minunat! În Hristos „locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Și voi sunteți desăvârșiți în El” (Coloseni 2:9,10 – KJV). – Our High Calling, p. 152

Iov a întrebat: „Dar înțelepciunea unde se găsește? Unde este locuința priceperii?” (Iov 28:12). Pavel răspunde: la Hristos, „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3; compară cu 1 Corinteni 1:30). Dacă Îl avem pe Hristos, avem „din plin bogăția siguranței pe care o dă priceperea” scopului vieții (Coloseni 2:2, EDCR). Prin El a fost dezvăluit misterul lui Dumnezeu, care cuprinde întregul plan de salvare.

1, Care este scopul scrierii acestei epistole, după cum declară Pavel în Coloseni 2:1-7?

Cuvântul grecesc paraklēthōsin înseamnă „încurajat/îmbărbătat/întărit” (Coloseni 2:2). Dorința lui Pavel nu este doar să-i ajute pe credincioșii din Colose să recunoască învățăturile false, ci și ca aceștia „să fie uniți” (sumbibasthentes) în dragostea creștină. Timpul folosit pentru ambele verbe – „să li se îmbărbăteze” și „să fie uniți” – indică încrederea lui Pavel că această epistolă își va atinge scopul. El i-a lăudat pe coloseni pentru „buna rânduială” și „tăria credinței [lor] în Hristos” (Coloseni 2:5).

Termenul grecesc taxis, tradus prin „rânduială” (VDC)/„ordine” (BTF)/„organizare” (NTR), este folosit în Noul Testament cu referire la „rânduiala” preoțească (VDC)/„modelul preoției” (NTR) lui Aaron (Luca 1:8; Evrei 7:11) și a lui Melhisedec (Evrei 5:6,10; 6:20; 7:11,17), dar Pavel îl aplică organizării din biserică (1 Corinteni 14:40), inclusiv aici. Uneori există tendința de a considera ordinea și organizarea bisericească o simplă instituție ecleziastică, fără semnificație teologică.

Dar, prin prescrierea unei conduite potrivite la închinare (vezi, de exemplu, 1 Corinteni 11) și prin specificarea modului în care trebuie aleși prezbiterii și diaconii (1 Timotei 3; Tit 1), Pavel a fost foarte atent să păstreze ordinea în biserică. Prin aceste măsuri, înțelepciunea lui Dumnezeu și învățăturile Bibliei sunt păstrate și răspândite.

Ca rezultat al învățăturii corecte pe care o primiseră de la colaboratorii lui Pavel, colosenii aveau „tăria credinței”. Aceasta nu poate fi clătinată, deoarece se sprijină pe o temelie biblică solidă care, dacă ar fi urmată, i-ar ajuta să se ferească de rătăcirile promovate de învățătorii falși.

Care a fost experiența ta în ce privește nevoia de „ordine” în propria viață spirituală?

Comentariu EGW

Revelația iubirii lui Dumnezeu față de om se concentrează pe cruce. În­treaga ei semnificație nu se poate exprima în cuvinte, condeiul nu o poate descrie, mintea omului nu o poate cuprinde. ... Hristos răstignit pentru păcatele noastre, Hristos înviat din morți, Hristos înălțat la cer – aceasta este știința mântuirii pe care trebuie să o studiem și să o predicăm.

„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat (în engl.: S-a golit) pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2:6-8). „Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu” (Romani 8:34). „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). ...

Aici se află înțelepciunea infinită, iubirea infinită, dreptatea infinită, mila infinită – „adâncul bogăției înțelepciunii și științei lui Dumnezeu” (Romani 11:33).
Prin darul lui Hristos primim fiecare binecuvântare. Prin acest dar vine la noi zi de zi torentul nesecat al bunătății lui Iehova. Fiecare floare, cu nuanțele ei delicate și parfumul ei plăcut, este oferită spre desfătarea noastră prin acel unic Dar. Soarele și luna au fost făcute de El, nu există nicio stea dintre toți aștrii care înfrumusețează cerurile pe care să nu o fi făcut El. Nu există niciun aliment pe mesele noastre de care să nu Se fi îngrijit El pentru hrana noastră. Semnătura lui Hristos este pe toate acestea. Totul îi este oferit omului prin unicul Dar de nedescris, singurul Fiu al lui Dumnezeu. El a fost pironit pe cruce pentru ca toate aceste bunătăți să se poată revărsa spre capodopera creației lui Dumnezeu.

 „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2:9). Cu siguranță că nimeni nu poate, privind bogățiile harului Său, să se abțină să exclame împreună cu apostolul: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!” – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 19 iunie, p. 178

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului său Autor, cuprinde taine care niciodată nu vor putea fi pe deplin înțelese de ființele mărginite. … Dacă ar fi fost posibil pentru ființele create să ajungă la o completă înțelegere a lui Dumnezeu și a lucrărilor Lui, atunci odată ajunși la acest punct, pentru oameni n-ar mai exista posibilitatea unor noi descoperiri ale adevărului, nici a creșterii cunoștinței și nici o mai mare dezvoltare a minții și caracterului. Atunci Dumnezeu n-ar mai fi Ființa Supremă, iar omul, ajungând la limitele cunoașterii și dezvoltării, ar înceta să mai progreseze. Să mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile nu stau așa. Dumnezeu este de necuprins; „în El sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2:3). Și, în veacurile nesfârșite, cei mântuiți vor cerceta continuu, vor învăța întruna, totuși, niciodată comorile înțelepciunii, ale bunătății și puterii Sale nu se vor epuiza. – The Faith I Live By, p. 14

Tema Epistolei către coloseni este în același timp unul dintre cele mai clare mottouri pentru viața creștină: „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El” (Coloseni 2:6). Noi primim mântuirea prin faptul că primim o Persoană, nu doar un set de învățături. Dar a-L primi pe Domnul Isus înseamnă și a accepta toate învățăturile Lui, așa cum au fost transmise prin apostoli și prin profeții Bibliei (vezi Efeseni 2:20). Dar, mai presus de orice, a-L accepta pe Hristos înseamnă moarte față de sine, o predare completă a eului în fața viului Hristos.

Cuvântul viu (Isus Hristos) nu poate fi separat de Cuvântul scris (Biblia). Sunt cele două fețe ale aceleiași monede. De fapt, doar prin Scriptură Îl putem cunoaște pe Domnul Isus. Umblăm, sau ne trăim viața, „în El”, ceea ce înseamnă că Îi permitem Cuvântului Său și Duhului Său să ne îndrume în toate deciziile și faptele noastre.

În Coloseni 2:7, Pavel folosește o metaforă biblică frecventă care îi compară pe creștini cu plantele. Ne înrădăcinăm în Hristos prin acceptarea Lui ca Mântuitor și prin organizarea vieții noastre conform Cuvântului Său. Așa ajungem să fim „întăriți prin credință”.

2. Cum clarifică Isaia 61:3; Matei 3:10; Luca 8:11-15; 1 Corinteni 3:6 metafora plantei ca simbol al credincioșilor?

Pavel descrie clar alternativele pe care credincioșii le au la dispoziție. Una este aceea de a rămâne „un sad al Domnului” (Isaia 61:3) și a continua să fim desăvârșiți în Hristos, ținându-ne de El și de învățăturile Lui. Alternativa ar putea fi comparată cu o plantă artificială, care poatepărea reală, dar care de fapt este lipsită de viață. Prin adoptarea unor filozofii și tradiții omenești, suntem înrobiți (Coloseni 2:8, NTR). Deși Hristos ne-a eliberat, este posibil să fim din nou prinși sub un jug de robie (Galateni 5:1; compară cu Faptele 15:10).

Pe scurt, acceptarea învățăturilor nebiblice înseamnă respingerea lui Hristos, deoarece aceia care pică în capcana învățăturilor false au adoptat, din păcate, o evanghelie diferită și au acceptat autoritatea oamenilor în locul autorității Scripturii (vezi Galateni 1:6-9). Acest lucru era un pericol în biserica primară și rămâne un pericol și astăzi.

Care a fost experiența ta cu ceea ce înseamnă moartea față de sine pentru a-L primi pe Hristos? De ce trebuie să fie acesta un proces continuu?

Comentariu EGW

Dintre lecţiile aproape fără număr predate în cadrul proceselor variate de creștere, unele dintre cele mai preţioase sunt transmise în pilda Mântuitorului despre creșterea seminţei. … Sămânţa are în sine principiul germinator, un principiu pe care Dumnezeu Însuși l-a sădit. Cu toate acestea, dacă ar fi lăsată pur și simplu, sămânţa nu ar avea nicio putere să crească. Omul își are partea sa de îndeplinit pentru a contribui la creșterea seminţei, însă există un punct dincolo de care el nu poate face nimic. El trebuie să depindă de Cel care a legat semănatul și seceratul prin verigile minunate ale atotputerniciei Sale.
Există viaţă în sămânţă, există putere în pământ. Însă, dacă putereainfinită nu este la lucru zi și noapte, sămânţa nu va aduce roade. Ploaia trebuie să învioreze câmpiile însetate, soarele trebuie să dea căldură, curentul electric trebuie să fie transmis seminţei îngropate în pământ. Numai Creatorul poate face să răsară viaţa pe care tot El a sădit-o. Fiecare sămânţă încolțește și fiecare plantă crește prinputerea lui Dumnezeu. … 

Germinarea seminţei reprezintă începutul vieţii spirituale, iar dezvoltarea plantei simbolizează dezvoltarea caracterului. Nu poate exista viaţă fără creștere. Planta nu poate decât să crească sau să moară. După cum dezvoltarea unei plante este tăcută și imperceptibilă, dar continuă, tot așa este și dezvoltarea caracterului. Viaţa noastră poate fi perfectă la fiecare treaptă de dezvoltare, totuși, dacă planul lui Dumnezeu pentru noi este îndeplinit, va exista un progres constant. 
Planta crește primind ceea ce îi oferă Dumnezeu pentru a-și menţine viaţa. În același fel, noi creștem spiritual cooperând cu influenţele divine. După cum planta prinde rădăcini în pământ, și noi trebuie să prindem rădăcini în Hristos. După cum planta primește lumina soarelui, roua și ploaia, tot așa trebuie să primim și noi Duhul Sfânt. Dacă inimile noastre sunt legate de Hristos, El „va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară care udă pământul” (Osea 6:3). Ca Soare al Neprihănirii, El va răsări asupra noastră, iar „tămăduirea va fi sub aripile Lui” (Maleahi 4:2). Vom „înflori ca floarea de crin”, „vo[m] prinde viaţă ca grâul, vo[m] înflori ca via” (Osea 14:5,7 – NTR). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, 8 iulie, p. 197

Creștinul este asemănat cu cedrul din Liban. Am citit că acest copac face mai mult decât să-și înfigă câteva rădăcini scurte în pământul care îl ține. Își înfige rădăcini puternice adânc în pământ și acestea se întind tot mai departe ca să se prindă și mai puternic. Și, în vântul puternic al furtunii, el stă neclintit, susținut de rețeaua sa de rădăcini de dedesubt.

Tot așa, creștinul își înfige rădăcinile adânc în Hristos. El are credință în Răscumpărătorul său. El știe în cine crede. El este pe deplin convins că Isus este Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul păcătoșilor. ... Rădăcinile credinței pătrund adânc. Creștinii adevărați, la fel ca cedrul din Liban, nu cresc în solul moale de la suprafață, ci sunt înrădăcinați în Dumnezeu, fixați în crăpăturile stâncilor munților. – Our High Calling, p. 331

3. Ce probleme pare să combată Pavel în Coloseni 2:11-15?

Aceste texte, în special Coloseni 2:14, sunt frecvent folosite greșit ca argument împotriva legii și păzirii Sabatului. Pentru a ajuta la înțelegerea acestor texte, adventiștii de ziua a șaptea au propus două principale interpretări: în primul rând, „zapisul” (VDC)/„înscrisul” (EDCR) pironit pe cruce este lista acuzațiilor aduse „împotriva noastră” – similar cu inscripția pe care Pilat a atârnat-o pe crucea Domnului Isus (Matei 27:37; Ioan 19:19,20). A doua interpretare este că legea ceremonială scrisă de Moise (vezi Deuteronomul 31:24-26) a fost pironită pe cruce. Când privim versetul în contextul mai larg, putem vedea că se referă în mod clar la legea ceremonială.

Pavel se referă și la o tăiere împrejur care nu a fost „făcută de mână” (Coloseni 2:11), adică se referă la o circumcizie „a inimii” (Romani 2:28,29; compară cu Deuteronomul 30:16), spre deosebire de circumcizia fizică – una dintre cele mai importante prevederi ale legii ceremoniale (Leviticul 12:3; compară cu Exodul 12:48). Apoi Pavel leagă această schimbare interioară de „dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești” și de botezul prin scufundare. Prin acest botez, ne identificăm cu moartea și învierea lui Hristos (Coloseni 2:11,12).

Această experiență de convertire este apoi comparată cu starea de „morți în greșelile” noastre și apoi „adu[și] la viață” împreună cu Hristos, care „ne-a iertat toate greșelile” (Coloseni 2:13). Cuvântul „poruncile” (Coloseni 2:14) se referă la decrete legale, fie seculare (Luca 2:1; Faptele 17:7), fie ecleziastice (Faptele 16:4). Acest termen grecesc mai apare doar o singură dată în scrierile lui Pavel și se referă la legea ceremonială, care forma un zid de despărțire între evrei și neamuri (Efeseni 2:14,15). Deoarece Pavel a făcut deja referire la iertarea păcatelor și la schimbarea interioară simbolizată de botez, este puțin probabil ca el să revină asupra acestui subiect folosind o metaforă diferită, care nu apare în niciun alt loc din Scriptură. În schimb, Pavel pare să sublinieze o idee similară din Efeseni: credincioșii neevrei din Colose nu trebuie să se preocupe de respectarea legii ceremoniale, inclusiv a circumciziei, și nici de legile purității care însoțeau un astfel de angajament (compară cu Faptele 10:28,34,35). În mod evident, Pavel nu sugera că Cele Zece Porunci au fost pironite pe cruce, când, în mai multe locuri, el definește păcatul drept călcarea Celor Zece Porunci (Romani 7:7).

Comentariu EGW

În Sabat am avut un timp plăcut și glorios. ... Ne-am bucurat să-L slăvim pe Dumnezeu pentru bunătatea Lui nemărginită față de noi. ... Eu am fost luată în viziune. ...

Am văzut că noi intuim și înțelegem doar în mică măsură importanța Sabatului, față de ceea ce ar trebui să pricepem și să mai aflăm încă despre importanța și gloria lui. Am văzut că nu știam încă ce înseamnă să umbli pe înălțimile pământului și să te bucuri de moștenirea lui Iacov. Dar, când va veni ploaia târzie înviorătoare, din prezența Domnului și din slava puterii Sale, vom ști ce înseamnă să fii hrănit cu moștenirea lui Iacov și să umbli pe înălțimile pământului. Atunci vom vedea Sabatul mai bine în importanța și gloria sa. Dar nu îl vom vedea în toată slava și importanța lui până când glasul lui Dumnezeu nu va fi încheiat cu noi legământul de pace, când porțile de mărgăritar ale Noului Ierusalim se vor deschide larg și se vor întoarce pe balamalele lor strălucitoare, iar vocea scumpului Domn Isus, plină de încântare și bucurie, se va auzi mai bogată decât orice muzică ce a ajuns vreodată la urechea unui muritor, invitându-ne să intrăm. [Am văzut] că aveam un drept deplin în cetate, pentru că noi am păzit poruncile lui Dumnezeu, iar cerul, plăcutul cer este casa noastră. 
Am văzut Cele Zece Porunci scrise [pe tablele de piatră] cu degetul lui Dumnezeu. Pe o tablă erau scrise patru, iar pe cealaltă, şase. Cele patru de pe prima tablă străluceau mai puternic decât celelalte şase. Dar cea de-a patra, porunca referitoare la Sabat, strălucea mai puternic decât toate celelalte, deoarece Sabatul a fost pus deoparte ca să fie păzit în cinstea Numelui sfânt al lui Dumnezeu. Sabatul sfânt arăta măreţ – în jurul lui era o aureolă de slavă. Am văzut că porunca legată de Sabat nu a fost pironită la cruce. Dacă ar fi fost pironită, atunci şi celelalte nouă porunci ar fi fost şi ni s-ar fi lăsat libertatea de a le călca pe toate la fel ca și pe a patra. … 

Am văzut că Sabatul sfânt este şi va fi zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi cei necredincioşi şi că Sabatul reprezintă marele semn ce va uni inimile sfinţilor scumpi lui Dumnezeu care sunt aşteptători. – Maranatha, 25 august, p. 245
În lumea creştină, mulți au o maramă pe ochii şi inima lor. Ei nu înţeleg scopul ceremoniilor care au fost înlăturate. Ei nu înţeleg faptul că numai legea ceremonială a fost abrogată la moartea lui Hristos. Ei pretind că Legea morală a fost pironită pe cruce. Marama care le întunecă înţelegerea este groasă. Inima multora este în conflict cu Dumnezeu. Ei nu sunt supuşi Legii Sale. Numai dacă vor ajunge în armonie cu regula guvernării Sale, Hristos poate să aibă valoare pentru ei. Ei pot să vorbească despre Hristos ca fiind Mântuitorul lor, dar, în cele din urmă, El le va spune: Nu vă cunosc. Voi nu v-aţi pocăit sincer faţă de Dumnezeu pentru călcarea Legii Sale sfinte şi nu puteţi avea o credinţă adevărată în Mine, pentru că misiunea Mea a fost să înalţ Legea lui Dumnezeu. – Solii alese, cartea 1, p. 239

4. Ce practici iudeo-creștine evidențiază Pavel în Coloseni 2:16-19?

Până în ziua de azi, nu există un acord asupra problemelor abordate de Pavel aici. Însă epistola lui Pavel oferă multe informații despre un posibil factor de divizare iudeo-creștină în această biserică formată în mare parte din neevrei (Coloseni 2:13). Cu alte cuvinte, credincioșii evrei promovau practici pe care ceilalți membri nu trebuiau neapăratsă le urmeze.

În mod clar, Coloseni 2:16 enumeră o serie de practici evreiești obiș­nuite care aparent erau continuate de unii evrei convertiți la creștinism. Chiar și elementele din Coloseni 2:18 se potrivesc în același context. Domnul Isus a criticat pretențiile de umilință ale liderilor religioși (de exemplu, Matei 6:1,5,7,16). Din Sulurile de la Qumran aflăm că îngerii ocupau un loc important în unele concepții iudaice despre închinare. Așadar, problemele cu care se confrunta Pavel în Colose erau, cel mai probabil, similare cu cele cu care se confrunta în alte părți.

Deoarece Coloseni 2:16 este un text des înțeles greșit, este important să îl analizăm mai în detaliu. (1) Folosirea cuvântului „dar” (VDC)/„așadar” (EDCR) indică faptul că aceasta este o concluzie. Pavel respinsese anterior necesitatea circumciziei fizice, deoarece ceea ce contează este schimbarea interioară a inimii (Coloseni 2:11-15). (2) Formularea „mâncare sau băutură” face referire la jertfele de mâncare și de băutură pe care israeliții le aduceau la templu. (3) Precizarea „o zi de sărbătoare, [...] o lună nouă sau [...] o zi de Sabat” (Coloseni 2:16) trimite, se pare, la Osea 2:11, unde apare aceeași succesiune de zile ceremoniale, inclusiv sabaturile ceremoniale (vezi Leviticul 23:11,24,32).

Esențială pentru înțelegerea acestui verset este propria interpretare a lui Pavel: că acestea „sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos” (Coloseni 2:17). Aceste zile ceremoniale, la fel ca jertfele, făceau trimitere la lucrarea lui Hristos (vezi 1 Corinteni 5:7; 15:23). Sabatul din ziua a șaptea, în schimb, a fost instituit în Eden, înainte de păcat și cu mult înainte de adoptarea jertfelor ceremoniale din sanctuar; prin urmare, Sabatul nu era o umbră care trebuia înlăturată după cruce.
Deși nu Sabatul este în discuție aici, cum ai putea aplica sfatul lui Pavel de a nu-i judeca pe alții?

Comentariu EGW

Hristos îi cheamă pe membrii bisericii să iubească adevărul, speranţa veritabilă a Evangheliei. El le îndreaptă atenţia spre cer, asigurându-i clar că bogăţiile trainice sunt cele de sus, nu cele de jos. Speranţa lor este în cer, nu pe pământ. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui”, ne spune El, „şi toate aceste lucruri” – tot ce este esenţial pentru bunăstarea noastră – „vi se vor da pe deasupra.”

Pentru mulţi, realităţile acestei lumi întunecă scena glorioasă a măsurii veşnice de slavă care îi aşteaptă pe sfinţii Celui Preaînalt. Ei nu pot discerne ceea ce este adevărat, real și trainic de ceea ce este fals, contrafăcut, o umbră efemeră. Hristos îi îndeamnă să îndepărteze dinaintea ochilor lor ceea ce le întunecă imaginea realităţilor veşnice. El insistă ca ei să renunţe la tot ce îi determină să confunde fantasmele cu realitatea şi realitatea cu fantasmele. Dumnezeu îi roagă fierbinte pe copiii Săi să îşi întrebuinţeze puterea fizică, mintală şi sufletească în slujba pe care El o aşteaptă de la ei. Face apel la ei să fie capabilisă recunoască personal că avantajele şi câştigul din viaţa aceasta nu merită să fie comparate cu bogăţiile care sunt păstrate pentru căutătorul sârguincios şi înțelept al vieţii veşnice. – Sfaturi privind administrarea creștină a vieții, p. 218

„Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său” (Apocalipsa 11:19). Chivotul legământului lui Dumnezeu se află în Sfânta Sfintelor, a doua despărțitură a Sanctuarului. În serviciul sanctuarului pământesc, care slujea ca o preînchipuire și „o umbră a lucrurilor cerești”, această despărțitură era deschisă numai în marea Zi a Ispășirii, pentru curățirea sanctuarului. De aceea, anunțul că Templul lui Dumnezeu a fost deschis în ceruri și a fost văzut chivotul legământului Său arată către deschiderea Locului Preasfânt din sanctuarul ceresc, în anul 1844, când Hristos a intrat acolo pentru a aduce la îndeplinire încheierea lucrării de ispășire. Aceia care, prin credință, L-au urmat pe Marele lor Preot când Și-a început lucrarea în Locul Preasfânt au văzut chivotul legământului Său. Când au studiat subiectul sanctuarului, au ajuns să înțeleagă schimbarea locului slujirii Mântuitorului și au văzut că El mijlocea acum cu sângele Său, înaintea chivotului lui Dumnezeu, în favoarea păcătoșilor.

Chivotul din sanctuarul de pe pământ conținea cele două table de piatră pe care erau înscrise preceptele Legii lui Dumnezeu. Chivotul era doar un locaș pentru tablele Legii, iar prezența acestor precepte divine îi dădea valoare și sfințenie. Când Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer, s-a văzut chivotul legământului Său. În Sfânta Sfintelor din sanctuarul din cer, Legea divină este înconjurată de sfințenie – Legea care a fost vestită de Însuși Dumnezeu în mijlocul tunetelor de pe Sinai și scrisă cu degetul Său pe table de piatră. – Tragedia veacurilor, p. 433

5. Cum înțelegi mustrările lui Pavel din Coloseni 2:20-23 în lumina celorlalte elemente discutate în acest capitol?

La fel ca în Epistola către galateni, Pavel spune că preocuparea pentru respectarea ceremoniilor iudaice constituie „învățăturile începătoare ale lumii” (Coloseni 2:8,20; compară cu Galateni 4:3,9). Cu alte cuvinte, la fel ca templul pământesc, aceste lucruri țin de pământ, dar cetățenia noastră este în ceruri. Nu trebuie să fim împovărați de legea ceremonială, deoarece ea doar a prefigurat realitatea de care ne bucurăm acum prin Hristos. Adică, deși au fost date inițial de Dumnezeu, aceste ritualuri, după ce și-au îndeplinit funcția, nu mai sunt necesare.

Deoarece toate aceste reglementări au fost desființate la cruce, așa cum indică mâna divină care a rupt în două perdeaua templului (Matei 27:51; compară cu Daniel 9:27), creștinii (inclusiv evreii creștini) nu mai sunt supuși acestor reguli. Dacă ne-am mai supune lor, ne-am identifica de fapt cu această lume, care este trecătoare, spre deosebire de lumea nouă, care ne este promisă prin Domnul Hristos. În definitiv, noi așteptăm „ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea” (2 Petru 3:13), nu doar o renovare a acestei lumi vechi.

Pe lângă faptul că fariseii și cărturarii adăugaseră cerințe omenești la legile mozaice (vezi Marcu 7:1-13), perpetuarea ceremoniilor Vechiului Testament, care se împliniseră în Hristos, nu mai putea fi considerată o cerință divină, ci doar o obligație impusă de oameni. De fapt, se pare că ele ajunseseră să fie o povară pentru credință, în loc să o întărească. Este foarte ușor să ajungi să privești împlinirea acestor lucruri nu doar un motiv de superioritate față de cei care nu le urmează – lucru deja grav –, ci poate chiar, subtil, un merit pentru mântuire – o capcană în care nu vrem să cădem.
De-a lungul istoriei creștine, experții în Biblie au cedat ispitei de a face declarații religioase, uzurpând rolul Duhului Sfânt în îndrumarea credincioșilor cu privire la sensul textului. Hristos Însuși este izvorul adevărului din Scripturi, așa cum susțin Pavel și ceilalți scriitori ai Bibliei.

Cum înțelegem că singura noastră bază pentru mântuire este ceea ce Domnul Isus a făcut deja pentru noi, în afara noastră și în locul nostru – mai mult decât ceea ce El face în noi?

Comentariu EGW

Astăzi, ca și în zilele lui Ilie, linia de despărţire dintre poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și închinătorii dumnezeilor falși este trasată în mod clar. „Până când vreţi să șchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu mergeţi după El, iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” (1 Împăraţi 18:21). Şi solia pentru astăzi este: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!... Ieșiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtași la păcatele ei, și să nu fiţi loviţi cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer. Şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:2,4,5). 

Nu este departe vremea când încercarea va veni pentru orice fiinţă. Păzirea sabatului fals ne va fi impusă. Lupta va fi între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor. Aceia care se supun pas cu pas cerinţelor lumii și se conformează obiceiurilor ei, mai degrabă se vor supune puterilor existente decât să se expună batjocurii, insultei, ameninţărilor cu închisoarea și moartea. În vremea aceea, aurul va fi despărţit de zgură. Adevărata evlavie va fi deosebită clar de cea aparentă și superficială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor se vor prăbuși în întuneric. Aceia care și-au asumat podoabele sanctuarului, dar care nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea Domnului Hristos, se vor arăta atunci în rușinea propriei goliciuni.

Printre locuitorii pământului, răspândiţi pe tot cuprinsul lui, sunt cei care nu și-au plecat genunchiul în faţa lui Baal. Asemenea stelelor cerului care se văd numai noaptea, acești credincioși vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele. În Africa păgână, în ţările catolice ale Europei și Americii de Sud, în China, în Italia, în India, în insulele mării, în cele mai întunecate colţuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelaţie a celor aleși, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscută în mod lămurit unei lumii decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar și acum ei se arată în fiecare popor, între cei ce vorbesc fiecare limbă și în fiecare naţiune, iar în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca „toţi, mici și mari, bogaţi și săraci, slobozi și robi” (Apocalipsa 13:16) să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, acești credincioși „fără prihană și curaţi, copii ai lui Dumnezeu fără vină”… vor „străluci ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:15). – Lift Him Up, p. 164

„Ca și în zilele apostolilor, oamenii au încercat, prin tradiție și filozofie, să distrugă credința în Scriptură, iar în prezent, prin simțămintele plăcute ale înaltei critici, evoluționismului, spiritismului, teozofiei și panteismului, vrăjmașul neprihănirii caută să îndrume suflete spre cărări oprite. Pentru mulți, Biblia este o candelă fără untdelemn, pentru că și-au îndrumat mințile spre căile credinței speculative, care rezultăîntr-o greșită înțelegere și în confuzie. Lucrarea înaltei critici, disecând, presupunând și reclădind, distruge credința în Biblie ca revelație divină. Ea privează Cuvântul lui Dumnezeu de puterea de a-i ghida, înălța și inspira pe oameni. Prin spiritism, mulțimi de oameni sunt învățați să creadă că dorința este legea cea mai înaltă, că desfrâul este libertate și omul este răspunzător numai față de sine însuși. 

Urmașul lui Hristos se va confrunta cu «vorbiri amăgitoare», în legătură cu care apostolul îi avertiza pe credincioșii coloseni. Credinciosul va întâmpina interpretări spiritiste ale Scripturii, dar nu trebuie să le primească. Glasul lui trebuie să se audă vestind cu claritate adevărurile veșnice ale Scripturilor. Ținându-și ochii ațintiți la Hristos, el trebuiesă înainteze constant pe calea arătată, ignorând toate ideile care nu sunt în armonie cu învățătura Domnului Isus” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 474, 475).

Zilnic:
1 Împărați 21
1 Împărați 22
2 Împărați 1
2 Împărați 2
2 Împărați 3
2 Împărați 4
2 Împărați 5
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 6 (integral)

1. Ce a făcut Ahab după ce a auzit cuvintele de mustrare ale lui Ilie? 

2. La ce moment al zilei și ce anume s-a strigat prin toată tabăra? 

3. Cum a fost înălțat Ilie la cer? 

4. Cum l-a înviat Elisei pe copilul sunamitei? 

5. Care era starea omenirii în timpul primei veniri a Domnului Hristos?

Comentariu EGW

Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Întristat de îndoielile noastre”, 27 iulie, p. 216; Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Să rămânem în Hristos, sursa puterii”, 2 octombrie, p. 282.