Unitate prin smerenie

În unire stă puterea. Dar a cunoaște adevărul nu este același lucru cu a-l pune în practică. Cu toții greșim uneori, în ciuda celor mai puternice eforturi de a fi uniți. Dar acest lucru nu este totuna cu subminarea deliberată a unității. Nu este de mirare așadar că, în timp ce le scrie în continuare filipenilor, Pavel își afirmă dorința ca ei să fie „un sufletși un gând”.

Pavel fundamentează nevoia de unitate pe învățătura și exemplul Domnului Isus. Este o temă pe care o găsim în tot Noul Testament și mai ales în epistole. Originea dezbinării în univers a fost mândria și setea de poziție și de putere a unui singur înger din cer, un sentiment care s-a răspândit rapid, chiar și într-un mediu desăvârșit (vezi Isaia 14:12-14). Apoi a prins rădăcini în Eden, printr-o nemulțumire similară față de regulile pe care le instituise Dumnezeu și prin dorința de accedere într-o sferă mai înaltă decât cea pe care Dumnezeu o concepuse(Geneza 3:1-6).

Săptămâna aceasta vom analiza baza biblică a unității bisericii, concentrându-ne în special pe smerenia uimitoare a Domnului Isus, pe lecțiile pe care le putem dobândi privind la El și pe modul în care putem crește pentru a ne asemăna mai mult cu El.

Îi îndemn pe cei din poporul nostru să pună capăt criticilor și vorbirii de rău și să meargă înaintea lui Dumnezeu în rugăciune serioasă, cerându-I să le dea putere ca să le fie de ajutor celor greșiți. Să își dea mâna unul cu altul și cu Hristos. Să studieze capitolul 17 din Ioan, să învețe cum să se roage și cum să trăiască rugăciunea lui Hristos. El este Mângâietorul. El va rămâne în inima lor, făcându-le bucuria deplină. Cuvintele Sale vor fi pentru ei ca pâinea vieții și, prin puterea obținută astfel, ei vor fi ajutați să-și formeze un caracter care să Îi aducă slavă lui Dumnezeu. Între ei va exista o părtășie creștină desăvârșită. În viața lor se va vedea rodul care apare întotdeauna ca rezultat al ascultării de adevăr.

Să facem din rugăciunea lui Hristos regula vieții noastre, pentru a ne forma caractere care să îi facă lumii cunoscută puterea harului lui Dumnezeu. Să fie mai puține discuții despre micile deosebiri și un studiu mult mai sârguincios despre ce înseamnă rugăciunea lui Hristos pentru cei care cred în Numele Său. Noi trebuie să ne rugăm pentru unitate și apoi să trăim într-un mod în care Dumnezeu să poată răspunde rugăciunilor noastre.

Unirea desăvârșită, o unitate la fel de strânsă ca aceea care există între Tatăl și Fiul, este cea care va asigura succesul eforturilor lucrătorilor lui Dumnezeu. Unitatea desăvârșită cu Hristos și unul cu altul este absolut necesară pentru desăvârșirea credincioșilor. Prezența lui Hristos prin credință în inimile credincioșilor este puterea lor, viața lor. Ea aduce unitatea cu Dumnezeu. „Tu în mine.” Unitatea cu Dumnezeu prin Hristos face biserica desăvârșită.

Cel care caută să le slujească altora prin renunțare la sine și prin jertfire de sine va primi atributele caracterului care îl vor recomanda înaintea lui Dumnezeu și va dobândi înțelepciune, adevărată răbdare, îngăduință, bunătate, compasiune. Acestea îi vor oferi locul cel mai de seamă în Împărăția lui Dumnezeu.

Numai un spirit de îngăduință creștină poate realiza unitatea des­ă­vârșită în biserică. Satana poate semăna neînțelegere; numai Hristos poate aduce armonie între cei care nu se înțeleg între ei... Când voi, ca lucrători individuali ai bisericii, Îl iubiți pe Dumnezeu mai mult decât orice și pe aproapele vostru ca pe voi înșivă, atunci nu se vor depune eforturi artificiale pentru a fi una, ci va exista unitate în Hristos; urechile gata să afle greșeli vor fi închise și nimeni nu va aduce ocară asupra aproapelui său. Membrii bisericii vor nutri dragostea și vor fi uniți, vor fi ca o mare familie. Atunci vom prezenta lumii dovada că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume. Hristos a spus: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” – Asemenea lui Hristos, 5 iulie, p. 200

1. Ce factori apar în Filipeni 2:1-3 pentru dezbinarea din biserică? Ce soluție sugerează Pavel?

Pentru Pavel a fost cu siguranță o dezamăgire profundă să vadă că biserica pe care o întemeiase și pe care o iubea atât de mult era afectată de rivalități și distrusă de certuri. El folosește un limbaj foarte dur pentru a descrie problemele. Sintagma „duh de ceartă” traduce un cuvânt (gr. eritheia) folosit anterior în Filipeni 1:17 cu referire la rivalii egoiști ai lui Pavel din Roma, hotărâți să se promoveze mai degrabă pe ei înșiși decât să promoveze cauza lui Hristos. „Certurile” se numără printre faptele firii (Galateni 5:20) și, după cum spune Iacov, „acolo unde este pizmă și duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16).

Cuvântul grecesc pentru „slavă deșartă” este folosit doar aici în Noul Testament, dar apare în literatura extrabiblică cu sensul de aroganță, mândrie fără justificare și o părere exagerată despre sine. Pavel folosește un cuvânt înrudit atunci când îi avertizează pe galateni: „Să nu umblăm după o slavă deșartă, întărâtându-ne unii pe alții și pizmuindu-ne unii pe alții” (Galateni 5:26). De remarcat soluțiile pe care le enumeră Pavel la aceste probleme:

1.   Îndemnarea în Hristos: Pavel va folosi exemplul lui Hristos ca motivație puternică.

2.  Mângâierea în dragoste: Hristos ne dezvăluie iubirea divină și ne poruncește: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 15:12).

3.  Legătura Duhului: Prezența Duhului Sfânt creează o relație creștină strânsă, similară cu cea care domnea în biserica primară (Faptele 2:42; compară cu 2 Corinteni 13:14).

4.  Afecțiunea (sau compasiunea): Vedem această calitate divină manifestată frecvent în viața lui Hristos (vezi Matei 9:36; Matei 20:34; Marcu 1:41) și redată în parabola samariteanului milos (Luca 10:33) și ceaa fiului risipitor (Luca 15:20).

5.  Mila: Această calitate, exemplificată de Domnul Isus, trebuie să se vadă și în viața urmașilor Săi (Luca 6:36).

6.  A avea aceeași simțire, aceeași dragoste, același suflet, același gând: Ce tablou! Nici n-ar fi putut Pavel să evidențieze mai mult importanța unității. După cum va afirma în cele ce urmează, gândul pe care trebuie să-l avem „era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:5).

Comentariu EGW

Dumnezeu îi poate face pe cei mai umili urmași ai lui Hristos mai prețioși decât aurul curat, chiar decât aurul din Ofir, dacă se supun mâinii Sale transformatoare. Ei ar trebui să fie hotărâți să folosească fiecare capacitate și oportunitate în modul cel mai nobil. Cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să fie studiul și călăuza lor atunci când trebuie să hotărască ce este cel mai înalt și mai bun în toate cazurile. Singurul caracter fără cusur, Modelul perfect pus înaintea lor în Evanghelie, ar trebui studiat cu cel mai profund interes. Lecția numărul unu, lecția esențială de învățat este că numai în bunătate se află adevărata măreție. ...

Cel mai slab urmaș al lui Hristos a intrat într-o alianță cu Puterea Infinită. În multe cazuri, Dumnezeu poate face puțin cu cei învățați, pentru că ei nu simt nevoia să se sprijine pe El, care este sursa oricărei înțelepciuni. … Dacă te încrezi în propria putere și în înțelepciunea ta, cu siguranță vei da greș. Dumnezeu cheamă la o consacrare completă, deplină, și nu va accepta mai puțin de atât. Cu cât poziția în care te afli este mai dificilă, cu atât ai mai mult nevoie de Isus. Dragostea și temerea de Dumnezeu l-au păstrat pe Iosif curat și nepătat la curtea regală. …

Este imposibil să te afli sus și să nu fii în pericol. Furtuna lasă nevătămată floarea modestă din vale, dar se luptă cu copacul semeț de pe vârful muntelui. Există mulți oameni pe care Dumnezeu i-ar fi putut folosi în sărăcie – i-ar fi putut face utili acolo și i-ar fi încoronat apoi cu glorie –, dar prosperitatea i-a ruinat. Au fost trași în jos, în groapă, pentru că au uitat să fie smeriți, au uitat că Dumnezeu era puterea lor, și au devenit independenți și mulțumiți de ei înșiși.

Iosif și-a susținut testul caracterului în condiții de ispitire și aurul nu a fost afectat de prosperitate. El a arătat aceeași considerație sacră pentru voia lui Dumnezeu atunci când a stat lângă tron, ca și atunci când a fost în celula închisorii. Iosif și-a trăit religia peste tot, iar acesta a fost secretul fidelității sale neclintite. Ca reprezentant al lui Hristos, trebuie să ai puterea evlaviei care cuprinde toate aspectele vieții. Trebuie să fii ascuns în Isus. Nu ești în siguranță dacă nu te ții de mâna lui Hristos. Trebuie să te ferești de orice formă de îngâmfare și să nutrești acel spirit dispus mai degrabă să sufere decât să păcătuiască. Nicio victorie pe care o poți obține nu va fi atât de prețioasă ca biruința asupra sinelui. Ambiția egoistă și dorința de supremație vor muri atunci când Hristos va lua în stăpânire sentimentele. – Hristos, Biruitorul, 28 martie, p. 94

În Filipeni 2:2 Pavel accentuează unitatea, spunând, practic, același lucru în patru moduri. De remarcat și accentul pus de el pe minte, pe gânduri și pe simțiri! În timp ce conducătorii religioși se concentrau pe comportamentul exterior, Domnul Isus Se concentra asupra gândurilor și sentimentelor. De exemplu, tânărul bogat a pretins că a păzit întotdeauna legea. Totuși, când i-a spus să vândă tot ce avea, să dea săracilor și să-L urmeze, Isus i-a pus la încercare atașamentul față de lucrurile lumești. El a mai spus că ceea ce iese din inimă (sau din minte) este ceea ce îl pângărește pe om: „Căci din inimă ies gândurile rele,uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele” (Matei 15:19) și „din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12:34).

2. Ce măsuri practice recomandă Pavel în Filipeni 2:3,4 pentru a avea unitate în biserică?

Cuvintele lui Pavel creează o imagine a umilinței: să fim smeriți, să-i considerăm pe ceilalți mai presus de noi înșine, să avem în vedere interesele altora și nu doar pe ale noastre. Mai ușor de zis decât de făcut, nu-i așa? Dar acestea sunt principii importante de care trebuie să ținem cont în toate interacțiunile noastre. Adesea când vorbim, avem tendința să ne concentrăm pe răspunsul nostru la ceea ce se spune, în loc să ne concentrăm pe ascultare pentru a înțelege ce spune cealaltă persoană și a încerca să vedem problema din punctul ei de vedere. Uneori conflictele apar din simple neînțelegeri, care ar putea fi evitate prin ascultare activă. S-ar putea să nu cădem de acord, dar ascultarea și încercarea de a înțelege punctul de vedere al celeilalte persoane constituie primul pas spre încredere și comunicare sănătoasă.

Pavel vorbește despre unitatea adusă de Duhul Sfânt, care creează „legătura păcii” (Efeseni 4:3). Dacă există certuri în biserică, Duhul Sfânt poate calma apele și ne poate aduce la unitate, creând armonie. În același capitol, Pavel vorbește despre „unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu” (Efeseni 4:13). Cele două sunt legate una de alta. Pentru ca unitatea să domnească printre noi este vital să avem aceeași credință, aceeași înțelegere asupra Scripturii, care izvorăște din cunoașterea lui Hristos și a învățăturilor Sale.

Ce fel de moarte față de sine ne-ar determina să-i considerăm pe alțiiîntr-adevăr mai presus de noi înșine? Cum putem învăța să facem acest lucru? Cât de diferite ar fi relațiile noastre dacă toți am trăi așa?

Comentariu EGW

Ce realizări mărețe sunt puse înaintea creștinului pentru a fi atinse de el, dar cât de departe sunt practicile noastre! Dacă practicile noastre ar fi în armonie cu porunca Domnului, rezultatul ar fi glorios. El spune: „Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine, ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17:20,21). …

Domnul Isus nu S-a rugat pentru ceva ce noi nu putem atinge și atunci, dacă această unitate este posibilă, de ce aceia care se declară urmași ai lui Hristos nu se străduiesc mai mult să ajungă la această stare de har? Când suntem una cu Hristos, vom fi una cu urmașii Săi. Marea nevoie a sufletului este Isus, nădejdea slavei. Prin Duhul Sfânt, această unitate poate fi atinsă, dragostea de frați va fi din belșug, iar oamenii vor înțelege că am fost cu Isus și am învățat de la El. Viața noastră va fi o reflectare a caracterului Său sfânt. Ca unii care credem în El, vom reprezenta blândețea Sa și smerenia inimii Sale, delicatețea Sa în comportament. Fiecare membru al bisericii lui Dumnezeu trebuie să răspundă la rugăciunea lui Hristos până când vom ajunge toți la unirea Duhului.

Care este cauza neînțelegerilor și a discordiei? Aceste stări sunt urmarea îndepărtării de Hristos. Când nu mai suntem lângă El, ne pierdem dragostea pentru El și ne răcim față de urmașii Săi. Cu cât razele de lumină se îndepărtează mai mult de centru, cu atât sunt mai departe una de alta. Fiecare credincios este ca o rază de lumină de la Hristos, Soarele neprihănirii. Cu cât umblăm mai aproape de Hristos, centrul oricărei iubiri și lumini, cu atât mai mare va fi afecțiunea noastră pentru purtătorii Săi de lumină. Când sfinții sunt apropiați de Hristos, neapărat vor fi apropiați și unii de alții, căci harul sfințitor al lui Hristos le va lega inimile împreună. Nu poți să-L iubești pe Dumnezeu, și totuși să nu-ți iubești frații. – Ye Shall ReceivePower, p. 87

Ușa inimii trebuie deschisă înaintea Duhului Sfânt, pentru că El este Cel care sfințește și face lucrul acesta prin adevăr. Noi trebuie să acceptăm adevărul așa cum este el în Isus. Aceasta este singura sfințire autentică: „Cuvântul Tău este adevărul”. O, citiți rugăciunea lui Hristos pentru unitate: „Păzește în Numele Tău pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem și Noi.” Rugăciunea lui Hristos nu este doar pentru cei care sunt acum ucenicii Săi, ci pentru toți cei care vor crede în Hristos prin cuvintele ucenicilor Săi, până la sfârșitul lumii. ...

Domnul a avut o biserică chiar încă din acele zile, care a rezistat prin toate schimbările istoriei până în vremea de acum. … Biblia ne pune înainte un model de biserică. Membrii ei trebuie să fie uniți unul cu altul și să fie una cu Dumnezeu. Când credincioșii sunt una în Hristos, Vița, ei vor fi asemenea Lui, plini de înțelegere, bunătate și iubire. – Asemenea lui Hristos, 4 iulie, p. 199

Un număr tot mai mare de companii lucrează la o tehnologie care combină puterea de procesare a computerelor cu creierul uman. Cu alte cuvinte, prin conectarea minții la computere, oamenii de știință speră să ne influențeze gândurile prin intermediul computerelor. Deși utilizarea implanturilor în creierul uman poate promite rezultate pozitive, printre care gestionarea epilepsiei, a depresiei și a bolii Parkinson, nu este greu să ne imaginăm și utilizări mai sinistre. Într-un anumit sens, acestea se practică deja. Mintea noastră este ca un computer, doar că mult mai performant. Fluxul constant de informații la care suntem expuși zilnic ne „programează” mintea, ne condiționează gândurile și ne ghidează acțiunile. Când ne cufundăm în mass-media, modul lumesc de gândire își lasă amprenta asupra minții noastre și începem să gândim la fel. Este ca și cum mintea altora ar fi implantată în a noastră sau contopită cu ea.

Noi, la fel ca Domnul Isus, trebuie să umblăm „după lucrurile Duhului” (Romani 8:6). „Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu”, pe care Pavel îl pune în contrast cu „duhul lumii” (1 Corinteni 2:11,12). Cine este învățătorul nostru? Și ce învățăm?

3. Ce crezi că înseamnă să avem și noi „gândul […] care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2:5)?

Gândirea ne-o putem schimba, dar nu și inima. Numai Dumnezeu poate să o schimbe. Duhul Sfânt trebuie să ne opereze inima, folosind „sabia Duhului” (Efeseni 6:17), Cuvântul „viu și lucrător” al lui Dumnezeu, care „pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12). Numai prin Duhul Sfânt putem să ne cunoaștem cu adevărat pe noi înșine, deoarece, prin natura ei, inima noastră ne înșală (Ieremia 17:9). Cuvântul ebraic pentru „înșelătoare” (‘aqov) se referă la un teren denivelat care ne face să ne împiedicăm; prin extensie, înseamnă gânduri schimbătoare, întortocheate și strâmbe. Trebuie să fim transformați prin „înnoirea minții” noastre, pentru a putea „deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită” (Romani 12:2).

De ce este atât de important să aplicăm ce ne spune Pavel în Filipeni 4:8?

Comentariu EGW

Gândurile trebuie să fie aduse la supunere față de voința lui Dumnezeu și simțămintele, sub controlul rațiunii și religiei. Imaginația nu ne-a fost dată ca să-i permitem să o ia razna pe calea ei, fără să facem niciun efort de înfrânare și disciplină. Dacă gândurile sunt greșite, simțămintele vor fi greșite, iar gândurile și simțămintele combinate constituie caracterul moral.

Puterea unei gândiri corecte este mai prețioasă decât aurul din Ofir. … Trebuie să punem mare preț pe controlul adecvat asupra gândurilor noastre, pentru că acest control pregătește mintea și sufletul să lucreze armonios pentru Maestru. Pentru pacea și fericirea noastră în această viață, este nevoie ca gândurile noastre să se concentreze asupra Domnului Hristos. Cum gândește omul așa și este. Creșterea purității noastre morale depinde de gândirea și de acționarea corectă. … Gândurile rele distrug sufletul. Puterea de convertire a lui Dumnezeu schimbă inima prin rafinarea și purificarea gândurilor. Dacă nu există un efort hotărât în direcția menținerii gândurilor îndreptate spre Hristos, harul nu se poate manifesta în viața omului. Mintea trebuie angajată în războiul spiritual. Fiecare gând trebuie adus sub stăpânirea lui Hristos și la supunere față de El. Toate obiceiurile trebuie aduse sub controlul lui Dumnezeu.

Avem nevoie să simțim în permanență puterea înnobilatoare a gândurilor curate, precum și influența distrugătoare a gândurilor rele. Să ne îndreptăm gândurile spre lucruri sfinte! Să fie curate și adevărate, deoarece singurul mijloc prin care sufletul va fi în siguranță este o gândire corectă. Să folosim fiecare mijloc pe care Dumnezeu l-a pus la dispoziția noastră ca să ne stăpânim gândurile și să le cultivăm pe cele bune! Să ne aducem gândirea în armonie cu gândirea Lui! Adevărul Lui ne va sfinți corp, suflet și duh, și vom fi făcuți în stare să ne ridicăm deasupra ispitei. Controlul asupra gândurilor, în cooperare cu Duhul Sfânt, va oferi control asupra cuvintelor. Aceasta este adevărata înțelepciune, care va asigura liniștea minții, satisfacție și pace. Va fi bucurie în contemplarea bogățiilor harului lui Dumnezeu. –În locurile cerești, 6 iunie, p. 164

Începutul cedării în fața ispitei constă în păcatul de a-i permite minții să ezite, de a fi inconsecvent în încrederea ta în Dumnezeu. Cel rău caută mereu o ocazie de a-L reprezenta greșit pe Dumnezeu și de a atrage mintea către ce este interzis. Dacă poate, va fixa mintea asupra lucrurilor lumii. El va încerca să stârnească emoțiile, să trezească pasiunile, să lege sentimentele de lucrurile care nu sunt spre binele tău, dar este datoria ta să ții sub control fiecare emoție și pasiune, în supunerea calmă față de rațiune și conștiință. Atunci Satana își pierde puterea de a controla mintea. Lucrarea la care ne cheamă Hristos este lucrarea de biruire progresivă a răului spiritual din caracterele noastre. Tendințele naturale trebuie învinse. ... Pofta și pasiunea trebuie învinse, iar voința trebuie pusă în întregime de partea lui Hristos. – Our High Calling, p. 87

Muhammad Ali a pretins odată: „Eu sunt cel mai mare.” În august 1963, cu șase luni înainte de a câștiga titlul mondial la box, categoria grea, a lansat chiar un album muzical intitulat, în traducere, „Eu sunt cel mai mare” („I Am the Greatest”). Fără îndoială, Ali a fost un sportiv de excepție, dar nu este un exemplu de urmat pentru cineva care dorește să aibă gândirea lui Hristos. În schimb, Domnul Isus a fost întru totul fără păcat. Deși „în toate lucrurile a fost ispitit ca și noi” (Evrei 4:15), El nu a păcătuit niciodată, nici măcar în gând. Cu toate acestea, Evrei 5:8 afirmă: „Măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Supunerea Domnului Isus față de voia Tatălui a fost întotdeauna desăvârșită. Nu a existat niciun moment în care El să fi refuzat să se supună, deși, fără îndoială, de multe ori nu a fost ușor.

4. Cuvintele din Filipeni 2:5-8 sunt considerate de unii cele mai expresive și mai frumoase din toată Scriptura. Ce ne spune Pavel aici? Care sunt implicațiile acestor cuvinte? Și, cel mai important, cum aplicăm în viața noastră principiul exprimat aici?

Domnul Isus, care este egal cu Dumnezeu, care este Dumnezeu, nu numai că a luat asupra Sa natura umană, ci a devenit un „rob” (doulou, „slujitor, sclav”) și apoi S-a dat ca jertfă pentru păcatele noastre. În alt loc, Pavel spune că S-a făcut „blestem pentru noi” (Galateni 3:13). Creatorul nostru a murit pe cruce și a fost de asemenea Răscumpărătorul nostru, iar pentru aceasta a fost nevoie să se facă blestem pentru noi. Cum putem spera să înțelegem cât de cât ce înseamnă acest lucru? Mai mult, cum să punem în practică ce ne spun textele, și anume să avem aceeași disponibilitate de a ne smeri și de a ne sacrifica pentru binele altora?

Într-un alt loc, Domnul Isus a spus: „Cel mai mare dintre voi să fie slujitorul vostru. Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat” (Matei 23:11,12). Acest lucru reflectă în multe privințe ceea ce ne îndeamnă și Pavel să facem, în Filipeni 2:5-8. În termeni mai expresivi, Pavel spune aici ceea ce spusese mai devreme despre cum să nu facem nimic „din duh de ceartă sau din slavă deșartă” (Filipeni 2:3).

Cum ar trebui să răspundem la ce a făcut Hristos pentru noi (vezi Filipeni 2:5-8)? Ce răspuns ar putea fi „potrivit” sau demn de ceea ce a făcut Hristos pentru noi, în afară de a cădea în genunchi și a ne închina? De ce este atât de greșit să credem că faptele noastre pot adăuga ceva la ceea ce Hristos a făcut deja pentru noi?

Comentariu EGW

Cuvântul lui Dumnezeu este instrumentul măreț care îi convinge pe cei neconvertiți de nevoia lor de un Mântuitor care iartă păcatele.

Planul de mântuire combină influențele sfinte ale luminii primite în trecut cu cea din prezent. Aceste influențe sunt legate prin lanțul de aur al ascultării din iubire. Primirea lui Hristos prin credință și plecarea în supunere față de voința lui Dumnezeu îi face pe oameni, bărbați și femei, să devină fii și fiice ale lui Dumnezeu. Prin puterea pe care numai Mântuitorul o poate da, ei sunt făcuți membri ai familiei regale, moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos. …

A-L iubi pe Dumnezeu din toată inima, a fi părtaș cu Hristos la umilința și suferința Lui, înseamnă mai mult decât înțeleg mulți. Ispășirea lui Hristos este marele adevăr central în jurul căruia se adună toate adevărurile care aparțin marii lucrări de răscumpărare. Gândurile omului trebuie să se împletească cu gândul care era în Hristos. Această unire sfințește înțelegerea, dând gândurilor claritate și forță. … Lumea este câmpul nostru de lucrare misionară și noi trebuie să mergem înainte la lucrul nostru înconjurați de atmosfera din Ghetsimani și de la Calvar. – Lift Him Up, p. 229

Cât de glorioase sunt posibilitățile puse înaintea rasei decăzute! Prin Fiul Său, Dumnezeu a descoperit excelența la care poate să ajungă omul. Prin meritele lui Hristos, omul este ridicat din starea sa decăzută, este curățit și făcut mai prețios decât aurul din Ofir. Este posibil ca el să devină un împreună-lucrător cu îngerii în glorie și să reflecte chipul lui Isus Hristos. … Totuși, cât de rar își dă seama omul ce înălțimi ar putea atinge dacă I-ar permite lui Dumnezeu să-i îndrume fiecare pas!

Dumnezeu îi permite fiecărei ființe umane să-și exercite individualitatea. El dorește ca nimeni să nu își supună mintea minții unui alt muritor. Cei care doresc să fie transformați în minte și caracter nu trebuie să se uite la oameni, ci la Exemplul divin. Dumnezeu face invitația: „Să aveți în voi gândul care era și în Hristos Isus!” Prin convertire și transformare, oamenii trebuie să primească felul de a gândi al Domnului Hristos. Fiecare trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu cu o credință individuală, o experiență individuală, știind pentru sine că Hristos, nădejdea slavei, trăiește în el. …

Noi Îl avem ca exemplu pe Acela care este totul în toți, Cel care Se deosebește dintre zece mii, Cel a cărui măreție este fără comparație. El Și-a adaptat cu har viața pentru ca oricine să o poată imita. În Hristos se uneau bogăția și sărăcia, măreția și umilința, puterea nelimitată, blânde­țea și smerenia, care se vor reflecta în fiecare suflet care Îl pri­mește. …

O, dacă am putea aprecia mai mult valoarea pe care ne-o conferă Hristos! Purtând jugul Său și învățând despre El, devenim asemenea Lui în aspirații, în blândețe și smerenie, în frumusețea caracterului și ne unim cu El în a-I aduce laudă, onoare și glorie lui Dumnezeu ca fiind mai presus de oricine. Cei care trăiesc la înălțimea privilegiilor lor înalte în această viață vor primi o răsplată veșnică în viața viitoare. Dacă suntem credincioși, ne vom alătura muzicienilor cerești cântând în acorduri minunate imnuri de laudă lui Dumnezeu și Mielului. – That I May Know Him, p. 134

Citește 1 Corinteni 8:2! Nu există nimic pe lumea asta despre care să știm totul. Întotdeauna avem ceva de învățat despre orice. Cu cât mai adevărat este acest lucru când vorbim despre realitățile veșnice legate de Dumnezeire și de întrupare! Pavel vorbește frecvent despre smerenia uimitoare a Domnului Hristos de a lua natura umană. Este un subiect pentru care nici veșnicia nu e suficientă pentru a fi epuizat.

5. Studiază Romani 8:3; Evrei 2:14-18 și Evrei 4:15! Ce a caracterizat smerenia Domnului Isus și faptul că a luat natura oamenilor?

Cum a fost posibil ca Fiul etern al lui Dumnezeu, prin acțiunea Duhului Sfânt (vezi Luca 1:35), să devină o ființă divino-umană în pântecul Mariei? Este de neînțeles cum infinitul și eternul au putut deveni brusc o ființă umană finită, supusă morții. Aceasta este esența a ceea ce Pavel numește „taina evlaviei” (1 Timotei 3:16). În frumosul imn din Filipeni 2, Pavel dezvoltă această condescendență a Domnului Hristos, în unele privințe mai pe larg decât oriunde altundeva în Scriptură.

•    „Avea chipul lui Dumnezeu” (Filipeni 2:6). Cuvântul morphē („chip, formă”) se referă la natura Sa divină, în privința căreia Domnul Isus era egal cu Tatăl (compară cu Ioan 1:1).

•    „S-a dezbrăcat pe Sine Însuși” (VDC)/„S-a golit pe Sine” (NTR) (Filipeni 2:7). Natura misterioasă a dezbrăcării/golirii Domnului Isus de prerogativele Sale divine – pentru a putea deveni cu adevărat om și a fi ispitit ca și noi – este uimitoare.

•    „S-a smerit” (Filipeni 2:8). Prin faptul că a luat natura umană, Domnul Isus a trecut de la supremația universală la slujirea totală, opusul obiectivului lui Lucifer.

•    „S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:8). Nu exista o moarte mai umilitoare decât cea aleasă de Domnul, pe care a plănuit-o împreună cu Tatăl într-un „sfat de pace” (Zaharia 6:13, EDCR) și a prefigurat-o prin ridicarea șarpelui de către Moise (Numeri 21:9; Ioan 3:14), devenind astfel „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21).

Cum putem deveni – și cum ar trebui să devenim – mai smeriți și mai supuși lui Dumnezeu, concentrându-ne asupra a ceea ce a făcut Domnul Isus pentru noi la cruce și privind crucea ca exemplu de renunțare și de smerenie?

Comentariu EGW

Când a fost oferit acest Dar minunat, nepreţuit, întregul univers ceresc s-a cutremurat în efortul de a înţelege dragostea de nepătruns a lui Dumnezeu şi de a trezi în inimile oamenilor o recunoştinţă pe măsura valorii Darului primit. Oare noi, cei pentru care Hristos Şi-a dat viaţa, vom oscila între două păreri? Îi vom înapoia lui Dumnezeu doar o fărâmă neînsemnată din capacităţile şi puterile pe care El ni le-a dat cu împrumut? Cum putem face astfel, când ştim că Acela care era Comandantul întregului cer Şi-a lăsat deoparte veşmântul regal şi coroana regală şi, văzând cât de lipsit de ajutor era neamul omenesc decăzut, a venit pe acest pământ în natura noastră omenească pentru a face posibilă unirea naturii noastre omeneşti cu divinitatea Sa?

El S-a făcut sărac pentru ca noi să putem intra în posesia comorii cereşti – „o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Pentru a ne salva, a coborât de la o umilinţă la alta, până când El, Hristos, Suferindul divino-uman, a fost înălţat pe cruce, ca să-i atragă la Sine pe toţi oamenii. Fiul lui Dumnezeu n-ar fi putut să ne arate mai multă bunăvoinţă decât ne-a arătat, nu S-ar fi putut coborî mai jos.

Aceasta este taina evlaviei, taina care a inspirat puterile cereşti să lucreze în aşa fel prin oameni decăzuţi, încât să trezească în lume un puternic interes pentru planul de mântuire. Aceasta este taina care a pus în mişcare tot cerul pentru a se uni cu omul în realizarea marelui plan al lui Dumnezeu pentru mântuirea unei lumi aflate în ruină, pentru ca oamenii, bărbați și femei, să fie conduși, prin semne arătate în cer și pe pământ, să se pregătească pentru a doua venire a Domnului nostru. …

În calitate de Cap al bisericii, Hristos cheamă cu autoritate fiecare om care pretinde a crede în El să-I urmeze exemplul de abnegație și sacrificiu de sine. … Toți sunt chemați să se adune fără întârziere sub steagul pătat de sânge al lui Hristos Isus. Fără a ascunde nimic, ei trebuie să aducă o jertfă întreagă pentru atingerea unor rezultate veșnice care nu pot fi măsurate – mântuirea sufletelor. – That I May Know Him, p. 81

Divinitatea lui Hristos trebuie susținută cu tărie. Când Mântuitorul le-a pus ucenicilor Săi întrebarea: „Voi cine ziceți că sunt Eu?”, Petru a răspuns: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:15,16). Hristos a spus: „Pe această piatră”, nu pe Petru, ci pe Fiul lui Dumnezeu, „voi zidi biserica Mea și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (versetul 18).

Mare este taina evlaviei. Există taine în viața lui Hristos care trebuie crezute, chiar dacă nu pot fi explicate. – The Upward Look, p. 58

„Toată iubirea părintească ce a venit din generație în generație prin canalele inimii omenești, toate izvoarele de blândețe care s-au deschis în sufletul oamenilor nu sunt decât mici pâraie față de nemărginitul ocean atunci când sunt comparate cu iubirea infinită și inepuizabilă a lui Dumnezeu. […] Poți studia veacuri întregi această iubire, dar nu vei putea înțelege niciodată pe deplin înălțimea, lărgimea, adâncimea și lungimea iubirii lui Dumnezeu, care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru lume. Nici chiar veșnicia nu va putea să o descopere pe deplin. Totuși, studiind Biblia și meditând asupra vieții Domnului Hristos și a planului de mântuire, vom înțelege tot mai mult” (Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, vol. 5, p. 740).

„Când suntem formați, la fel ca Moise, în școala lui Hristos, ce învățăm? […] Cu cât învățăm mai mult în această școală, cu atât vom progresa în blândețea și smerenia minții. Nu trebuie să considerăm că am învățat tot ce merită știut. Ar trebui să folosim în cel mai bun mod talentele pe care Dumnezeu ni le-a dat, astfel încât, atunci când vom fi schimbați din starea de muritori în cea de nemuritori, să nu lăsăm în urmă ceea ce am dobândit, ci să le luăm cu noi în lumea de dincolo. De-a lungul veacurilor nesfârșite ale eternității, Hristos și lucrarea Sa de răscumpărare vor fi tema studiului nostru” (Ellen G. White, Manuscrisul 36, 1885).

Zilnic:
2 Samuel 3
2 Samuel 4
2 Samuel 5
2 Samuel 6
2 Samuel 7
2 Samuel 8
2 Samuel 9
Ellen G. White, Dietă și hrană, cap. 2, „Necumpătarea,un păcat” – „Efectul asupra discernământului și puterii de decizie”

1. Cât a ținut războiul între casa lui Saul și casa lui David? 

2. Cine și cu ce au zidit o casă lui David? 

3. Din a cui casă a fost luat chivotul și pus într-un car nou? 

4. Ce făcea David întregului popor?

5. Ce au priceput numai câțiva care sunt îndeajuns de treji?