„Te rog, arată-mi slava Ta!”
Text de memorat
„Şi Domnul a trecut pe __lui şi a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de __ şi __, __la mânie, plin de __şi __, care Îşi ţine dragostea până în __ de neamuri de oameni, __fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu __ pe cel vinovat drept nevinovat şi __fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al __şi al __ neam!»” (Exodul 34:6,7).
„Te rog, arată-mi slava Ta!”
Cu toții avem nevoie să progresăm în relația cu Dumnezeu. Fără creștere, suntem morți: „Ci creșteți în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos. A Lui să fie slava acum și în ziua veșniciei” (2 Petru 3:18). Trebuie să fim dispuși să ne dezvoltăm. Suntem zilnic în universitatea lui Dumnezeu, unde nu există absolvire, ci un proces constant de învățare. În fiecare etapă a dezvoltării putem fi desăvârșiți, dacă Îi permitem lui Dumnezeu să ne modeleze în persoana care ne cheamă, prin Hristos, să fim. Este ca la școală: elevii de clasa I primesc notă de trecere dacă știu să numere până la 100, deoarece cunoștințele lor sunt perfecte în această etapă. Dar, dacă același nivel de cunoștințe ar fi observat la un elev de liceu, ar indica un eșec colosal.
La fel este și cu creșterea noastră în harul și cunoașterea lui Dumnezeu. În fiecare etapă a dezvoltării noastre, putem fi perfecți în sfera noastră, cum a fost Hristos în a Sa. Săptămâna aceasta studiem modul în care Moise, prin cunoașterea și urmarea instrucțiunilor lui Dumnezeu, creștea în umblarea sa cu Domnul.
20 septembrie: Ziua Slujirii Pastorale
Comentariu EGW
După păcatul lui Israel de a face vițelul de aur, Moise merge din nou înaintea lui Dumnezeu să mijlocească pentru poporul său. El îi cunoaște destul de bine pe cei care i-au fost dați în grijă; el cunoaște perversitatea inimii omenești și își dă seama de dificultățile cu care va trebui să se confrunte. Dar el a învățat din experiență că, pentru a avea o influență asupra oamenilor, are nevoie de puterea lui Dumnezeu. Domnul citește sinceritatea și scopul altruist al inimii slujitorului Său și este dispus să vorbească față către față cu acest muritor slab, așa cum vorbește un om cu prietenul său. Moise se predă cu totul lui Dumnezeu împreună cu toate poverile lui și își revarsă sufletul înaintea Sa. Domnul nu îl mustră pe slujitorul Său, ci se aplecă pentru a-i asculta cererile.
Moise are un sentiment profund al nevredniciei sale și al faptului că este nepotrivit pentru marea lucrare la care l-a chemat Dumnezeu. El imploră cu seriozitate intensă ca Domnul să meargă cu el. Răspunsul vine: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă” (vezi Exodul 33:12-23). Dar Moise simte că nu se poate opri aici. El a câștigat mult, dar tânjește să se apropie și mai mult de Dumnezeu, pentru a obține o asigurare mai puternică a prezenței Sale permanente. El a purtat povara lui Israel și a suportat o greutate copleșitoare de responsabilitate; când oamenii au păcătuit, el a avut remușcări mari, ca și cum el însuși ar fi fost vinovat, iar acum sufletul său este apăsat de simțământul că, dacă Dumnezeu i-ar lăsa pe israeliți în împietrirea și nepocăința inimii lor, urmările ar fi teribile. Ei nu ar ezita să-l omoare și, prin nerăbdarea și perversitatea lor, vor cădea în curând pradă dușmanilor lor și, astfel, vor dezonora Numele lui Dumnezeu în fața păgânilor. Moise stăruie în cererea sa cu atâta seriozitate și ardoare, încât vine răspunsul: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume.” – Gospel Workers, ed. 1892, p. 33
Dar Moise a găsit temei pentru speranță acolo unde se vedea numai descurajare și mânie. El a înțeles cuvintele lui Dumnezeu, „lasă-Mă”, nu în sensul că interziceau mijlocirea, ci că o încurajau, înțelegându-se că numai rugăciunile lui Moise îl puteau salva pe Israel, iar dacă ar fi fost rugat astfel, Dumnezeu Și-ar fi cruțat poporul. …
În timp ce Moise mijlocea pentru Israel, timiditatea lui a dispărut pentru a face loc unui interes profund și iubirii pentru aceia în folosul cărora, în mâinile lui Dumnezeu, fusese unealta prin care El făcuse atât de mult. Domnul i-a ascultat cererile și i-a împlinit rugăciunea neegoistă. Dumnezeu îl pusese la încercare pe slujitorul Său; pusese la probă credincioșia și iubirea lui pentru acest popor plin de greșeli și de nerecunoștință, iar Moise a trecut în mod nobil această încercare. Interesul său pentru poporul Israel nu izvora dintr-un motiv egoist. Prosperitatea poporului ales al lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât onoarea personală, mai scumpă decât privilegiul de a deveni tatăl unei națiuni puternice. Lui Dumnezeu I-a plăcut credincioșia lui, smerenia inimii sale și integritatea sa și i-a încredințat, ca unui păstor credincios, marea însărcinare de a duce poporul Israel în Țara Făgăduinței. – Patriarhi și profeți, p. 318, 319
Moise are un sentiment profund al nevredniciei sale și al faptului că este nepotrivit pentru marea lucrare la care l-a chemat Dumnezeu. El imploră cu seriozitate intensă ca Domnul să meargă cu el. Răspunsul vine: „Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă” (vezi Exodul 33:12-23). Dar Moise simte că nu se poate opri aici. El a câștigat mult, dar tânjește să se apropie și mai mult de Dumnezeu, pentru a obține o asigurare mai puternică a prezenței Sale permanente. El a purtat povara lui Israel și a suportat o greutate copleșitoare de responsabilitate; când oamenii au păcătuit, el a avut remușcări mari, ca și cum el însuși ar fi fost vinovat, iar acum sufletul său este apăsat de simțământul că, dacă Dumnezeu i-ar lăsa pe israeliți în împietrirea și nepocăința inimii lor, urmările ar fi teribile. Ei nu ar ezita să-l omoare și, prin nerăbdarea și perversitatea lor, vor cădea în curând pradă dușmanilor lor și, astfel, vor dezonora Numele lui Dumnezeu în fața păgânilor. Moise stăruie în cererea sa cu atâta seriozitate și ardoare, încât vine răspunsul: „Voi face şi ceea ce-mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume.” – Gospel Workers, ed. 1892, p. 33
Dar Moise a găsit temei pentru speranță acolo unde se vedea numai descurajare și mânie. El a înțeles cuvintele lui Dumnezeu, „lasă-Mă”, nu în sensul că interziceau mijlocirea, ci că o încurajau, înțelegându-se că numai rugăciunile lui Moise îl puteau salva pe Israel, iar dacă ar fi fost rugat astfel, Dumnezeu Și-ar fi cruțat poporul. …
În timp ce Moise mijlocea pentru Israel, timiditatea lui a dispărut pentru a face loc unui interes profund și iubirii pentru aceia în folosul cărora, în mâinile lui Dumnezeu, fusese unealta prin care El făcuse atât de mult. Domnul i-a ascultat cererile și i-a împlinit rugăciunea neegoistă. Dumnezeu îl pusese la încercare pe slujitorul Său; pusese la probă credincioșia și iubirea lui pentru acest popor plin de greșeli și de nerecunoștință, iar Moise a trecut în mod nobil această încercare. Interesul său pentru poporul Israel nu izvora dintr-un motiv egoist. Prosperitatea poporului ales al lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât onoarea personală, mai scumpă decât privilegiul de a deveni tatăl unei națiuni puternice. Lui Dumnezeu I-a plăcut credincioșia lui, smerenia inimii sale și integritatea sa și i-a încredințat, ca unui păstor credincios, marea însărcinare de a duce poporul Israel în Țara Făgăduinței. – Patriarhi și profeți, p. 318, 319
1. Meditează la Exodul 33:7-11. De ce i-a cerut Dumnezeu lui Moise să construiască cortul întâlnirii?
Nu știm cât de des se consulta Moise cu Dumnezeu în cortul întâlnirii. Totuși, un lucru știm sigur: întâlnirile lui Moise cu Dumnezeu au dus la o prietenie strânsă între ei. „Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exodul 33:11). Un prieten este o persoană cu care putem discuta deschis aproape orice și în care putem avea încredere că nu va dezvălui niciodată aceste lucruri altora. Un prieten este unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le putem avea și una dintre cele mai bune persoane care pot exista.
Așa cum este relatată în Exodul 19 – 34, istoria lui Moise este foarte edificatoare în ce privește modul în care Dumnezeu ne transformă viața. Cum a construit Dumnezeu o relație cu acest lider extraordinar? Studiul asupra vieții lui Moise arată cum acesta a progresat în cunoașterea nu doar a puterii lui Dumnezeu, ci și a iubirii și caracterului Său. Aceasta este o componentă esențială pentru a avea o relație cu Dumnezeu.
Înainte de a ajunge la muntele Sinai, Moise a fost folosit în forță de Dumnezeu chiar în timpul procesului de pregătire pentru rolul special de conducere. În ținutul Madian, în timp ce avea grijă de oi, Dumnezeu l-a inspirat să scrie două cărți: Iov și Geneza. Apoi, în evenimentul dramatic cu rugul aprins, a fost chemat de Dumnezeu să scoată poporul Israel din Egipt. El a văzut înfrângerea zeilor egipteni și a puternicei armate egiptene în Marea Roșie. A observat timp de mai multe săptămâni cum Dumnezeu l-a condus pe Israel din Egipt până la Sinai. Apoi, după experiența care i-a făcut fața să strălucească, el a condus poporul Israel pentru încă 39 de ani, până la hotarul Țării Promise. Biblia afirmă că Moise a fost un slujitor credincios al lui Dumnezeu (Deuteronomul 34:5; Iosua 1:1), o lumină neîntinată în întuneric, un profet model după care alții aveau să fie măsurați (Deuteronomul 18:15,18). El a fost un agent al schimbării, chiar dacă poporul nu i-a urmat întotdeauna îndrumările și cuvintele. Când le-a urmat însă, a prosperat.
Putem învăța de la Moise, pentru că istoria vieții sale excepționale ne spune ce poate face Dumnezeu atunci când Îl lăsăm să ne schimbe. Care au fost momentele cruciale din umblarea ta cu Dumnezeu, în care ai recunoscut modul în care El a lucrat cu putere în viața ta?
Comentariu EGW
Dumnezeu îi onorează pe cei care se smeresc înaintea Lui. Moise, descurajat de nemulțumirea și murmurările poporului pe care îl conducea spre țara făgăduită, L-a rugat pe Dumnezeu pentru a se asigura de prezența Sa, spunând: „Iată, Tu îmi zici: «Du pe poporul acesta!» Şi nu-mi arăţi pe cine vei trimite cu mine. Însă Tu ai zis: «Eu te cunosc pe nume şi ai căpătat trecere înaintea Mea!» Acum, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta. Şi gândeşte-Te că neamul aceasta este poporul Tău!” „Domnul a răspuns: «Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.»”
Încurajat de asigurarea prezenței lui Dumnezeu, Moise s-a apropiat și mai mult și a îndrăznit să ceară și alte binecuvântări. „Te rog”, a spus el, „arată-mi slava Ta.” Crezi că Dumnezeu l-a mustrat pe Moise pentru îndrăzneala sa? Nu, într-adevăr. Moise nu a făcut această cerere dintr-o curiozitate nelalocul ei. El avea în vedere ceva precis. Își dădea seama că, prin puterile proprii, nu putea să facă lucrarea lui Dumnezeu în modul cuvenit. El știa că, dacă ar putea să aibă o vedere clară a slavei lui Dumnezeu, ar fi în stare să meargă înainte în misiunea sa importantă, nu în propria putere, ci în puterea Domnului, Dumnezeul cel Atotputernic. Întregul său suflet era atras de Dumnezeu, dorea să știe mai multe despre El, să simtă prezența divină lângă el în fiecare situație dificilă sau încurcătură. Nu egoismul l-a determinat pe Moise să ceară să vadă slava lui Dumnezeu. Singurul său obiectiv era dorința de a-L onora mai bine pe Creatorul său.
Dumnezeu cunoaște gândurile și intențiile inimii și a înțeles motivele care au determinat cererea slujitorului Său credincios. El i-a răspuns lui Moise, zicând: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” „Domnul a zis: «Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!» Domnul a zis: «Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi, când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.»” „Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo, lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie…»”
Smerenia lui Moise a fost autentică, iar Domnul l-a onorat arătându-i slava Sa. Tot așa îi va onora pe toți cei care Îi vor sluji, așa ca Moise, cu toată inima. El nu le cere slujitorilor Săi să lucreze cu propriile forțe. El le va da din înțelepciunea Sa celor care au un spirit smerit și pocăit. Neprihănirea lui Hristos va merge înaintea lor, iar slava Domnului îi va însoți. Nimic în această lume nu le poate face vreun rău celor care sunt astfel onorați de o legătură strânsă cu Dumnezeu. — “The Grace of Humility,” Advent Review and Sabbath Herald, May 11, 1897, par. 4–7
Încurajat de asigurarea prezenței lui Dumnezeu, Moise s-a apropiat și mai mult și a îndrăznit să ceară și alte binecuvântări. „Te rog”, a spus el, „arată-mi slava Ta.” Crezi că Dumnezeu l-a mustrat pe Moise pentru îndrăzneala sa? Nu, într-adevăr. Moise nu a făcut această cerere dintr-o curiozitate nelalocul ei. El avea în vedere ceva precis. Își dădea seama că, prin puterile proprii, nu putea să facă lucrarea lui Dumnezeu în modul cuvenit. El știa că, dacă ar putea să aibă o vedere clară a slavei lui Dumnezeu, ar fi în stare să meargă înainte în misiunea sa importantă, nu în propria putere, ci în puterea Domnului, Dumnezeul cel Atotputernic. Întregul său suflet era atras de Dumnezeu, dorea să știe mai multe despre El, să simtă prezența divină lângă el în fiecare situație dificilă sau încurcătură. Nu egoismul l-a determinat pe Moise să ceară să vadă slava lui Dumnezeu. Singurul său obiectiv era dorința de a-L onora mai bine pe Creatorul său.
Dumnezeu cunoaște gândurile și intențiile inimii și a înțeles motivele care au determinat cererea slujitorului Său credincios. El i-a răspuns lui Moise, zicând: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” „Domnul a zis: «Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!» Domnul a zis: «Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi, când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.»” „Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo, lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: «Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie…»”
Smerenia lui Moise a fost autentică, iar Domnul l-a onorat arătându-i slava Sa. Tot așa îi va onora pe toți cei care Îi vor sluji, așa ca Moise, cu toată inima. El nu le cere slujitorilor Săi să lucreze cu propriile forțe. El le va da din înțelepciunea Sa celor care au un spirit smerit și pocăit. Neprihănirea lui Hristos va merge înaintea lor, iar slava Domnului îi va însoți. Nimic în această lume nu le poate face vreun rău celor care sunt astfel onorați de o legătură strânsă cu Dumnezeu. — “The Grace of Humility,” Advent Review and Sabbath Herald, May 11, 1897, par. 4–7
2. Ce I-a cerut Moise Domnului să îl învețe, în Exodul 33:12-17? De ce a cerut ca prezența lui Dumnezeu să-i călăuzească?
Progresul lui Moise a fost constant. El se apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu și căuta să se modeleze după chipul Lui. Într-o zi, pe când discuta cu Dumnezeu în cortul întâlnirii, Moise a realizat brusc că nu Îl cunoștea și I-a adresat o rugăminte: „Arată-Mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște” (Exodul 33:13). Moise era conștient de nevoia lui profundă de a-L înțelege pe Dumnezeu la un nou nivel. El a descoperit că, cu cât Îl cunoștea mai mult pe Domnul, cu atât își dădea seama cât de puțin Îl cunoștea. El și-a recunoscut nevoia și a dorit din toată inima să-L cunoască mai bine. Dumnezeu a îndeplinit cu plăcere dorința lui Moise.
Privind la experiențele lui de până acum, putem observa cum Moise a fost atras într-o relație mai profundă, mai strânsă cu Domnul și cum a crescut spiritual. Mai întâi, Moise a urcat pe munte și „s-a suit la Dumnezeu” (Exodul 19:3). Apoi a fost chemat „pe vârful muntelui” (Exodul 19:20) și după aceea s-a apropiat de „norul în care era Dumnezeu” (Exodul 20:21). Cu o altă ocazie, „Moise a intrat în mijlocul norului” unde era Dumnezeu și a rămas cu Domnul 40 de zile și 40 de nopți (Exodul 24:18). În timpul acestor 40 de zile, Dumnezeu i-a dat lui Moise două daruri prețioase: (1) Decalogul, scris de Dumnezeu Însuși pe cele două table, cioplite tot de El (Exodul 24:12), și (2) instrucțiunile despre cum să construiască și să amenajeze tabernaculul (vezi Exodul 25 – 31). Apoi Moise a petrecut alte 40 de zile și nopți cu Domnul, mijlocind pentru păcătoși (Exodul 32:30-32; Deuteronomul 9:18).
Dar Moise a dorit să cunoască și mai bine caracterul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a oferit curând cunoștințe speciale pentru a înțelege cine este El. Această cunoaștere dorită de Moise nu era o simplă înțelegere intelectuală a lui Dumnezeu, ci o cunoaștere a persoanei Sale, o cunoaștere bazată pe experiență. Nu e de mirare că secole mai târziu Domnul Isus avea să spună: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Ce modalitate mai bună prin care Dumnezeu să Se facă cunoscut oamenilor decât devenind El Însuși om?
Îl cunoști pe Dumnezeu sau doar știi lucruri despre El? Care este diferența?
Comentariu EGW
Moise și-a dovedit marea dragoste față de popor prin rugămintea lui către Domnul să ierte păcatul israeliților sau să șteargă numele lui din cartea pe care o scrisese. Mijlocirile lui aici ilustrează dragostea și mijlocirea lui Hristos pentru neamul păcătos. Domnul nu l-a lăsat pe Moise să sufere pentru păcatele poporului său care cădea în păcat iar și iar. El i-a declarat că îi va șterge din cartea pe care a scris-o pe cei care au păcătuit, căci cel drept nu trebuie să sufere pentru vina păcătosului. Cartea la care se face referire aici este cartea amintirilor din cer, unde este trecut fiecare nume, iar faptele, păcatele și ascultarea fiecăruia sunt scrise cu credință. Când cineva comite păcate prea grele ca Domnul să le ierte, numele lui este șters din carte și soarta lui va fi nimicirea. Deși Moise și-a dat seama de soarta îngrozitoare a celor ale căror nume ar trebui să fie șterse din cartea lui Dumnezeu, totuși el a declarat clar înaintea Domnului că, dacă numele celor care alcătuiau Israelul și păcătuiseră vor fi șterse și El nu-Și va mai aminti niciodată de ei, el vrea ca și numele lui să fie șters împreună cu al lor. Căci nu a ar fi putut îndura nicidecum să vadă mânia Sa teribilă revărsându-se asupra oamenilor pentru care El făcuse asemenea minuni. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 285, 286
După ce Domnul i-a dat toate aceste asigurări pline de har, s-a liniștit Moise, având această satisfacție și a stat așa, mulțumit? Nu, el dorea mai mult de la Domnul și s-a rugat: „Te rog, arată-mi slava Ta!” Iar Domnul a zis: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Slava lui Dumnezeu i-a fost descoperită lui Moise și le va fi descoperită celor care o caută la fel de stăruitor ca Moise. – “Our Need of Unselfish Love,” Advent Review and Sabbath Herald, July 28, 1891, par. 7
Ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu pentru binecuvântările Lui, așa cum L-a rugat Moise pe munte. Nu avem timp să așteptăm. Domnul nostru vine și este timpul să ne punem casa în rânduială. Este o lucrare mare de făcut și, dacă te duci la aproapele tău cu inima plină de căldură și strălucind de iubire, nu crezi că vei găsi cheia pentru a deschide ușa inimii lui? În legătură cu lucrarea noastră, problema a fost că ne-am mulțumit să prezentăm o teorie rece a adevărului. Inimile noastre nu s-au topit de iubire în fața celor cu care lucrăm. O, să ne ajute Domnul să înțelegem mai repede și să fim conștienți de timpul în care trăim! Mulți au umblat în lumina scânteierilor unui foc al lor, dar noi ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu, așa cum a făcut Moise, înaintând pas cu pas, până putem spune: „Arată-mi slava Ta!” Moise a fost serios în această problemă și Domnul l-a așezat în crăpătura unei stânci și a lăsat ca frumusețea și bunătatea Sa să treacă pe dinaintea ochilor înaintea lui. Te-ai gândit la asta? Domnul a lăsat ca bunătatea Sa să treacă pe dinaintea lui Moise. O, frații mei, ce nu va face Domnul pentru noi, dacă noi Îl vom căuta din toată inima! – “Let Us Go Without the Camp,” Advent Review and Sabbath Herald, May 28, 1889, par. 10
După ce Domnul i-a dat toate aceste asigurări pline de har, s-a liniștit Moise, având această satisfacție și a stat așa, mulțumit? Nu, el dorea mai mult de la Domnul și s-a rugat: „Te rog, arată-mi slava Ta!” Iar Domnul a zis: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea şi voi chema Numele Domnului înaintea ta; Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi am milă de cine vreau să am milă!” Slava lui Dumnezeu i-a fost descoperită lui Moise și le va fi descoperită celor care o caută la fel de stăruitor ca Moise. – “Our Need of Unselfish Love,” Advent Review and Sabbath Herald, July 28, 1891, par. 7
Ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu pentru binecuvântările Lui, așa cum L-a rugat Moise pe munte. Nu avem timp să așteptăm. Domnul nostru vine și este timpul să ne punem casa în rânduială. Este o lucrare mare de făcut și, dacă te duci la aproapele tău cu inima plină de căldură și strălucind de iubire, nu crezi că vei găsi cheia pentru a deschide ușa inimii lui? În legătură cu lucrarea noastră, problema a fost că ne-am mulțumit să prezentăm o teorie rece a adevărului. Inimile noastre nu s-au topit de iubire în fața celor cu care lucrăm. O, să ne ajute Domnul să înțelegem mai repede și să fim conștienți de timpul în care trăim! Mulți au umblat în lumina scânteierilor unui foc al lor, dar noi ar trebui să-L rugăm pe Dumnezeu, așa cum a făcut Moise, înaintând pas cu pas, până putem spune: „Arată-mi slava Ta!” Moise a fost serios în această problemă și Domnul l-a așezat în crăpătura unei stânci și a lăsat ca frumusețea și bunătatea Sa să treacă pe dinaintea ochilor înaintea lui. Te-ai gândit la asta? Domnul a lăsat ca bunătatea Sa să treacă pe dinaintea lui Moise. O, frații mei, ce nu va face Domnul pentru noi, dacă noi Îl vom căuta din toată inima! – “Let Us Go Without the Camp,” Advent Review and Sabbath Herald, May 28, 1889, par. 10
După apostazia cu vițelul de aur, Moise a mijlocit pentru poporul lui Dumnezeu și a vrut să fie sigur că Domnul avea să continue să conducă poporul spre Țara Promisă. În adâncul lui, Moise dorea în același timp să-L cunoască mai bine pe Domnul.
3. Cum a răspuns Dumnezeu, în Exodul 33:18-23, la cererea lui Moise de a-I vedea slava?
„Arată-mi slava Ta!” i-a cerut Moise Domnului. În mila Sa, Domnul i-a descoperit slava Sa. Cu toate acestea, atunci când a răspuns la cererea lui Moise, Dumnezeu i-a promis că îi va arăta „bunătatea” (NTR) Sa. Se poate concluziona cu siguranță că slava lui Dumnezeu este bunătatea Sa, cu alte cuvinte caracterul Său (vezi și Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 576; Parabolele Domnului Hristos, p. 414, 415; Profeți și regi, p. 313).
„Este spre slava lui Dumnezeu să le acorde copiilor Săi virtutea Sa. El dorește să-i vadă pe oameni atingând standardul cel mai înalt” (Ellen G. White, Faptele apostolilor, p. 530). Slava Sa este să-i cuprindă în brațe pe păcătoșii pocăiți (vezi Profeți și regi, p. 668) și să le ofere tot ce este necesar pentru a-i schimba. În același timp, „slava” noastră este să manifestăm caracterul Său în propria noastră viață și să îl facem cunoscut altora. Această reflectare a caracterului lui Dumnezeu, a bunătății, blândeții și iubirii Sale, trebuie să se vadă în acțiunile noastre. În acest fel avem șansa de a fi nu doar o binecuvântare pentru lume, ci și o lumină strălucitoare pentru universul care ne privește. După cum afirmă Pavel, „parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte, fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni” (1 Corinteni 4:9). Această dimensiune cosmică dă vieții și slujirii noastre un sens și un scop pe care abia ni le putem imagina.
În Romani 2:4, Pavel spune că „bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință”. Adică bunătatea și caracterul lui Dumnezeu, arătate de Duhul Sfânt, sunt cele care îi conving pe oameni de păcătoșenia și de nevoia lor de salvare. Într-adevăr, atunci când privim la cruce și știm Cine a fost acolo (Domnul Însuși) și de ce a fost acolo – pentru că ne-a iubit și aceasta era singura cale de a ne salva – avem parte de cea mai mare revelație posibilă a bunătății și caracterului Său.
Cât timp petreci concentrându-te asupra jertfei Domnului Isus și asupra mesajului ei despre caracterul lui Dumnezeu?
Comentariu EGW
Niciun om nu poate să vadă slava lui Dumnezeu descoperită, niciun om nu ar putea să o vadă și să trăiască, dar Moise este asigurat că va vedea atât de mult din gloria divină cât putea să suporte în starea lui de om muritor. Mâna care a făcut lumea, care ține munții în locul lor, îl ia pe acest om de țărână, pe acest om cu o credință puternică, și îl acoperă cu milă într-o crăpătură a stâncii, în timp ce slava lui Dumnezeu și toată bunătatea Sa trec pe dinaintea lui. Ne putem mira că „slava minunată” reflectată de la Cel Atotputernic a luminat fața lui Moise cu o asemenea strălucire, încât poporul nu a putut să o privească? Amprenta lui Dumnezeu era asupra lui, făcându-l să apară ca unul dintre îngerii strălucitori de la tronul Său.
Mai presus de orice altceva, această experiență, asigurarea că Dumnezeu îi va asculta rugăciunea și că Domnul Însuși va fi cu el, a fost de mai mare valoare pentru Moise, ca lider, decât toată învățătura Egiptului sau toate realizările sale în știința militară. Nicio putere, pricepere sau învățătură pământească nu poate înlocui prezența imediată a lui Dumnezeu. În istoria lui Moise putem vedea de ce comuniune strânsă cu Dumnezeu este privilegiul omului să se bucure. Pentru un păcătos este un lucru înfricoșător să cadă în mâinile Dumnezeului celui viu. Dar lui Moise nu i-a fost frică să fie singur cu Autorul acelei Legi care fusese rostită cu atât de înfricoșătoare măreție de pe muntele Sinai, căci sufletul său era în armonie cu voinţa Creatorului său.
Rugăciunea este deschiderea inimii către Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Ochiul credinței Îl va vedea pe Dumnezeu foarte aproape, iar cel ce se roagă poate obține dovezi prețioase ale iubirii și grijii divine pentru el. – Gospel Workers, p. 34, 35 (ed.1892)
Mergeți la Dumnezeu și spuneți-I, așa cum a făcut Moise: „Nu pot conduce acest popor decât dacă mergi Tu Însuți cu mine.” Și apoi cereți mai mult, rugați-vă împreună cu Moise: „Arată-mi slava Ta!” (Exodul 33:18). Ce este această slavă? Caracterul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce a fost proclamat înaintea lui Moise. Lăsați ca sufletul să se lipească de Dumnezeu în credință vie. Limba voastră să vestească lauda Lui. Când vă adunați laolaltă, lăsați mintea să fie îndreptată cu reverență către contemplarea realităților veșnice! Astfel, vă veți ajuta unii pe alții să aveți o gândire spirituală. Când voința voastră este în armonie cu voința divină, veți fi în armonie unii cu alții și Îl veți avea pe Hristos alături ca sfătuitor. Enoh a umblat cu Dumnezeu. Acest lucru poate să-l facă fiecare dintre lucrătorii pentru Hristos. Puteți spune împreună cu psalmistul: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16:8). Când veți simți că nu puteți singuri, Domnul Isus va fi puterea voastră. – Gospel Workers, p. 237 (ed. 1892)
Mai presus de orice altceva, această experiență, asigurarea că Dumnezeu îi va asculta rugăciunea și că Domnul Însuși va fi cu el, a fost de mai mare valoare pentru Moise, ca lider, decât toată învățătura Egiptului sau toate realizările sale în știința militară. Nicio putere, pricepere sau învățătură pământească nu poate înlocui prezența imediată a lui Dumnezeu. În istoria lui Moise putem vedea de ce comuniune strânsă cu Dumnezeu este privilegiul omului să se bucure. Pentru un păcătos este un lucru înfricoșător să cadă în mâinile Dumnezeului celui viu. Dar lui Moise nu i-a fost frică să fie singur cu Autorul acelei Legi care fusese rostită cu atât de înfricoșătoare măreție de pe muntele Sinai, căci sufletul său era în armonie cu voinţa Creatorului său.
Rugăciunea este deschiderea inimii către Dumnezeu ca înaintea unui prieten. Ochiul credinței Îl va vedea pe Dumnezeu foarte aproape, iar cel ce se roagă poate obține dovezi prețioase ale iubirii și grijii divine pentru el. – Gospel Workers, p. 34, 35 (ed.1892)
Mergeți la Dumnezeu și spuneți-I, așa cum a făcut Moise: „Nu pot conduce acest popor decât dacă mergi Tu Însuți cu mine.” Și apoi cereți mai mult, rugați-vă împreună cu Moise: „Arată-mi slava Ta!” (Exodul 33:18). Ce este această slavă? Caracterul lui Dumnezeu. Aceasta este ceea ce a fost proclamat înaintea lui Moise. Lăsați ca sufletul să se lipească de Dumnezeu în credință vie. Limba voastră să vestească lauda Lui. Când vă adunați laolaltă, lăsați mintea să fie îndreptată cu reverență către contemplarea realităților veșnice! Astfel, vă veți ajuta unii pe alții să aveți o gândire spirituală. Când voința voastră este în armonie cu voința divină, veți fi în armonie unii cu alții și Îl veți avea pe Hristos alături ca sfătuitor. Enoh a umblat cu Dumnezeu. Acest lucru poate să-l facă fiecare dintre lucrătorii pentru Hristos. Puteți spune împreună cu psalmistul: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin” (Psalmii 16:8). Când veți simți că nu puteți singuri, Domnul Isus va fi puterea voastră. – Gospel Workers, p. 237 (ed. 1892)
4. Cercetează Exodul 34:1-28. Cum i-a descoperit Dumnezeu lui Moise slava Lui?
Moise trebuia să ia cu el două table de piatră la fel ca primele, pe care le spărsese (Exodul 32:19). Avea să se întâlnească cu Domnul pe muntele Sinai pentru a șaptea oară. Urcările sale anterioare sunt menționate în următoarele texte: (1) Exodul 19:3,7; (2) Exodul 19:8,14; (3) Exodul 19:20,25; (4) Exodul 20:21; Exodul 24:3; (5) Exodul 24:9,12-18; Exodul 32:15; (6) Exodul 32:30,31.
Moise și-a început urcarea dimineața devreme. Era acum pregătit pentru această descoperire glorioasă a caracterului lui Dumnezeu. Frumusețea caracterului divin este cel mai bine explicată în această uimitoare dezvăluire de Sine. Este cea mai importantă descriere a persoanei lui Dumnezeu; este firul de aur din țesătura întregii Biblii (Numeri 14:18; Neemia 9:17; Psalmii 103:8; Ioel 2:13; Iona 4:2). Proclamația Domnului de aici este „textul de aur” al Vechiului Testament. În situații de cotitură, autorii biblici aplică, repetă sau dezvoltă această autoproclamare a viului Dumnezeu, deoarece caracterul divin trebuie înțeles corect. Când a primit explicația excepțională, fără precedent și de neegalat a numelui lui Dumnezeu, Moise s-a aplecat și s-a închinat Domnului. Atunci când vedem și noi frânturi din dragostea, harul, mila, compasiunea, bunătatea, credincioșia, iertarea, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu, suntem și noi atrași de El. Atunci când vedem și admirăm calitățile Sale excepționale, începem să-L iubim, o iubire care duce la dorința de a-L sluji și de a-L asculta. Pentru că El ne iubește, noi Îl iubim la rândul nostru (1 Ioan 4:19).
În această revelație de Sine, Dumnezeu îl asigură pe Moise că va face fapte minunate pentru poporul Său și îl va conduce în Țara Promisă. El reînnoiește legământul cu poporul, promițând că și alte națiuni vor vedea măreția și lucrarea Sa minunată. „Iată, Eu fac un legământ. Voi face în faţa întregului popor minuni care n-au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului şi prin tine voi face lucruri înfricoşate” (Exodul 34:10). Cu toate acestea, israeliții trebuiau să se supună lui Dumnezeu și să urmeze 10 principii clare pentru a-și asigura prosperitatea. Apoi Moise a fost rugat de Dumnezeu să scrie conținutul acelui legământ, care deja fusese încălcat (Exodul 34:27,28).
Comentariu EGW
Dumnezeirea S-a prezentat astfel: „«Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care Își ține dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor, până la al treilea și al patrulea neam.» Îndată Moise s-a plecat până la pământ și s-a închinat” (Exodul 34:6-8). Din nou el a cerut ca Dumnezeu să ierte nelegiuirea poporului Său și să-l ia ca moștenire a Sa. Rugăciunea i-a fost ascultată. Plin de bunătate, Domnul a făgăduit să-Și reînnoiască bunăvoința față de Israel și să facă pentru el lucruri „care n-au avut loc în nicio țară și la niciun neam”.
Moise a rămas sus, pe munte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți și, în tot acest timp, el a fost susținut în mod miraculos. Niciunui alt om nu i s-a îngăduit să urce împreună cu el și, în lipsa lui, nimănui nu i s-a permis să se apropie de munte. La porunca lui Dumnezeu, el a pregătit două table de piatră și le-a luat cu el la întâlnirea cu Dumnezeu; și, din nou, „Domnul a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci” (Exodul 34:28). – Patriarhi și profeți, p. 329
„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:16). Natura Sa, Legea Sa sunt iubire. El dintotdeauna a fost astfel și așa va fi pururi. „Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică” și ale cărui „cărări sunt veșnice”, nu Se schimbă. În El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Isaia 57:15; Habacuc 3:6; Iacov 1:17).
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor ființelor create. …
Istoria marelui conflict dintre bine și rău – de la data când a izbucnit pentru prima dată în ceruri și până la înfrângerea finală a răzvrătirii și eradicarea definitivă a păcatului – constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 33
În Cuvântul lui Dumnezeu, vedem puterea care a pus temeliile pământului și a întins cerurile. Numai aici putem găsi o istorie a neamului nostru, nepătată de prejudecăți omenești sau de mândria omenească. Aici ni se raportează luptele, înfrângerile și biruințele celor mai mari bărbați pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Aici ni se desfășoară înainte marile probleme ale datoriei și ale destinului nostru. Cortina care desparte lumea vizibilă de cea invizibilă este ridicată și privim lupta puterilor care se confruntă, puterile binelui și ale răului. De la cea dintâi pătrundere a păcatului până la biruința finală a dreptății și a adevărului, totul nu este altceva decât o dezvăluire a caracterului lui Dumnezeu. Prin cercetarea evlavioasă a adevărurilor expuse în Cuvântul Său, spiritul cercetătorului vine în contact cu Spiritul nemărginit. Un studiu de felul acesta nu numai că va înnobila și va curăți caracterul, dar nu va întârzia să crească și să sporească puterile minții. – Patriarhi și profeți, p. 596
Moise a rămas sus, pe munte, patruzeci de zile și patruzeci de nopți și, în tot acest timp, el a fost susținut în mod miraculos. Niciunui alt om nu i s-a îngăduit să urce împreună cu el și, în lipsa lui, nimănui nu i s-a permis să se apropie de munte. La porunca lui Dumnezeu, el a pregătit două table de piatră și le-a luat cu el la întâlnirea cu Dumnezeu; și, din nou, „Domnul a scris pe table cuvintele legământului, Cele Zece Porunci” (Exodul 34:28). – Patriarhi și profeți, p. 329
„Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:16). Natura Sa, Legea Sa sunt iubire. El dintotdeauna a fost astfel și așa va fi pururi. „Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică” și ale cărui „cărări sunt veșnice”, nu Se schimbă. În El „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Isaia 57:15; Habacuc 3:6; Iacov 1:17).
Orice manifestare a puterii creatoare este o expresie a iubirii nemărginite. Suveranitatea lui Dumnezeu implică deplina binecuvântare a tuturor ființelor create. …
Istoria marelui conflict dintre bine și rău – de la data când a izbucnit pentru prima dată în ceruri și până la înfrângerea finală a răzvrătirii și eradicarea definitivă a păcatului – constituie, de asemenea, o demonstrare a iubirii neschimbătoare a lui Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 33
În Cuvântul lui Dumnezeu, vedem puterea care a pus temeliile pământului și a întins cerurile. Numai aici putem găsi o istorie a neamului nostru, nepătată de prejudecăți omenești sau de mândria omenească. Aici ni se raportează luptele, înfrângerile și biruințele celor mai mari bărbați pe care i-a cunoscut vreodată lumea. Aici ni se desfășoară înainte marile probleme ale datoriei și ale destinului nostru. Cortina care desparte lumea vizibilă de cea invizibilă este ridicată și privim lupta puterilor care se confruntă, puterile binelui și ale răului. De la cea dintâi pătrundere a păcatului până la biruința finală a dreptății și a adevărului, totul nu este altceva decât o dezvăluire a caracterului lui Dumnezeu. Prin cercetarea evlavioasă a adevărurilor expuse în Cuvântul Său, spiritul cercetătorului vine în contact cu Spiritul nemărginit. Un studiu de felul acesta nu numai că va înnobila și va curăți caracterul, dar nu va întârzia să crească și să sporească puterile minții. – Patriarhi și profeți, p. 596
5. Potrivit celor relatate în Exodul 34:29-35, de ce strălucea fața lui Moise?
După ce Dumnezeu i-a revelat caracterul Său iubitor, Moise a coborât în tabăra lui Israel cu fața radioasă. Știa Moise la început că fața lui radia? Nu! Cu cât cineva este mai aproape de Domnul, cu atât este mai conștient de imperfecțiunile sale în comparație cu sfințenia lui Dumnezeu.
Care a fost cauza schimbării lui Moise, care a dus la strălucirea feței sale? Motivul nu a fost simplul fapt că s-a aflat în prezența lui Dumnezeu, deoarece fusese de mai multe ori cu Domnul și fața sa nu îi radiase după acele întâlniri. Pe de altă parte, dacă n-ar fi fost niciodată în prezența Domnului, fața lui n-ar fi strălucit niciodată. Numai atunci când a înțeles bunătatea și blândețea lui Dumnezeu și s-a deschis complet înaintea lui Dumnezeu datorită frumuseții caracterului Său, Moise a fost transformat, iar fața i-a strălucit. Inima și mintea noastră pot traversa o schimbare atunci când ne predăm lui Dumnezeu și Îi permitem să fie Domnul și Împăratul vieții noastre.
6. Conform cu 2 Corinteni 3:18, cum poate Domnul Isus să ne schimbe treptat după chipul Lui?
Pavel compară fața strălucitoare a lui Moise cu Isus Hristos și faptul că gloria lui Isus (în care erau întrupate legea și harul lui Dumnezeu) depășește gloria legii cu Moise. Domnul Hristos, împreună cu legea Sa, poate fi gravat în caracterul nostru numai atunci când ne ațintim ochii asupra lui Isus (Evrei 3:1; 12:2) și numai prin puterea Duhului lui Dumnezeu (2 Corinteni 3:12-18).
Moise este un model pentru noi, demonstrând ce poate face Dumnezeu pentru noi atunci când Îi permitem să ne schimbe caracterul și să ne modeleze după chipul Său divin. La aceasta se referă Pavel când vorbește despre umblarea „într-o viață nouă” (Romani 6:4, EDCR).
Ce aspecte ale caracterului tău trebuie să reflecte mai bine caracterul lui Dumnezeu? Probabil fiecare aspect, nu-i așa? Cum poate faptul că te concentrezi asupra jertfei Domnului Hristos să te încurajeze și să îți ofere siguranța mântuirii?
Comentariu EGW
Cei care călcă în picioare autoritatea lui Dumnezeu și manifestă dispreț deschis față de Legea dată într-o asemenea măreție la Sinai, Îl disprețuiesc practic pe Dătătorul Legii, pe marele Iehova. Copiilor lui Israel, care au încălcat prima și a doua poruncă, li s-a poruncit să nu fie văzuți nicăieri în apropierea muntelui unde Dumnezeu urma să coboare în slavă pentru a scrie a doua oară Legea pe table de piatră, ca să nu fie mistuiți de slava arzătoare a prezenței Lui. Și dacă nici măcar nu puteau privi fața lui Moise din cauza strălucirii slavei de care era luminată, deoarece el vorbise cu Dumnezeu, cu atât mai puțin vor putea cei ce calcă Legea lui Dumnezeu să privească la Fiul lui Dumnezeu când Se va arăta pe norii cerului în slava Tatălui Său, înconjurat de toată oștirea îngerească, pentru a-i judeca pe toți cei care au fost nepăsători față de poruncile lui Dumnezeu și au călcat în picioare sângele Său! – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 294
Moise avea un simț profund al prezenței personale a lui Dumnezeu. El nu doar a privit de-a lungul veacurilor ca să vadă venirea lui Hristos în trup, ci L-a văzut pe Hristos într-o manieră specială, însoțindu-i pe copiii lui Israel în toate călătoriile lor. Pentru el, Dumnezeu era real, mereu prezent în gândurile lui. Când a fost înțeles greșit, când a fost chemat să înfrunte pericolul și să suporte insulte pentru Hristos, el a îndurat toate fără să dorească să se răzbune. Moise credea în Dumnezeu ca în Acela de care avea nevoie și care îl ajuta tocmai pentru că avea nevoie de El. Dumnezeu a fost pentru el un ajutor prezent.
O mare parte din credința pe care o vedem este doar cu numele; credința reală, fermă și perseverentă este rară. Moise și-a dat seama în propria experiență de făgăduința că Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care Îl caută cu toată inima. A avut mereu în vedere răsplata. Iată un alt punct referitor la credință pe care dorim să-l studiem. Dumnezeu îl va răsplăti pe omul care crede și ascultă. Dacă această credință este adusă în experiența de zi cu zi, ea îi va face în stare pe toți cei care se tem de Dumnezeu și Îl iubesc să sufere încercările. Moise era plin de încredere în Dumnezeu pentru că avea o credință care își însușea făgăduința. A avut nevoie de ajutor și s-a rugat pentru el, s-a prins de el prin credință și a împletit în experiența sa credința că Dumnezeu are grijă de el. El credea că Dumnezeu îi conducea viața în mod special. L-a văzut și L-a recunoscut pe Dumnezeu în fiecare detaliu al vieții sale și a simțit că se află sub ochiul Celui Atotvăzător, care cântărește motivele și încearcă inima. El a privit la Dumnezeu și s-a încrezut în El pentru puterea de a-l purta prin orice fel de ispite, fără să fie corupt. … Prezența lui Dumnezeu a fost suficientă pentru ca el să fie trecut prin cele mai grele situații în care s-ar putea afla un om.
Moise nu doar s-a gândit la Dumnezeu, ci L-a văzut. Dumnezeu era viziunea constantă aflată înaintea ochilor lui, el nu a pierdut niciodată din vedere chipul Său. El L-a văzut pe Isus ca Mântuitor al său și a crezut că meritele Mântuitorului vor puse în dreptul lui. Această credință nu era pentru Moise o presupunere, ci o realitate. Acesta este genul de credință de care avem nevoie, o credință care va rezista încercării. O, cât de des cedăm ispitei pentru că nu ne ținem ochii îndreptați continuu la Isus! – Conflict and Courage, p. 85
Moise avea un simț profund al prezenței personale a lui Dumnezeu. El nu doar a privit de-a lungul veacurilor ca să vadă venirea lui Hristos în trup, ci L-a văzut pe Hristos într-o manieră specială, însoțindu-i pe copiii lui Israel în toate călătoriile lor. Pentru el, Dumnezeu era real, mereu prezent în gândurile lui. Când a fost înțeles greșit, când a fost chemat să înfrunte pericolul și să suporte insulte pentru Hristos, el a îndurat toate fără să dorească să se răzbune. Moise credea în Dumnezeu ca în Acela de care avea nevoie și care îl ajuta tocmai pentru că avea nevoie de El. Dumnezeu a fost pentru el un ajutor prezent.
O mare parte din credința pe care o vedem este doar cu numele; credința reală, fermă și perseverentă este rară. Moise și-a dat seama în propria experiență de făgăduința că Dumnezeu îi va răsplăti pe cei care Îl caută cu toată inima. A avut mereu în vedere răsplata. Iată un alt punct referitor la credință pe care dorim să-l studiem. Dumnezeu îl va răsplăti pe omul care crede și ascultă. Dacă această credință este adusă în experiența de zi cu zi, ea îi va face în stare pe toți cei care se tem de Dumnezeu și Îl iubesc să sufere încercările. Moise era plin de încredere în Dumnezeu pentru că avea o credință care își însușea făgăduința. A avut nevoie de ajutor și s-a rugat pentru el, s-a prins de el prin credință și a împletit în experiența sa credința că Dumnezeu are grijă de el. El credea că Dumnezeu îi conducea viața în mod special. L-a văzut și L-a recunoscut pe Dumnezeu în fiecare detaliu al vieții sale și a simțit că se află sub ochiul Celui Atotvăzător, care cântărește motivele și încearcă inima. El a privit la Dumnezeu și s-a încrezut în El pentru puterea de a-l purta prin orice fel de ispite, fără să fie corupt. … Prezența lui Dumnezeu a fost suficientă pentru ca el să fie trecut prin cele mai grele situații în care s-ar putea afla un om.
Moise nu doar s-a gândit la Dumnezeu, ci L-a văzut. Dumnezeu era viziunea constantă aflată înaintea ochilor lui, el nu a pierdut niciodată din vedere chipul Său. El L-a văzut pe Isus ca Mântuitor al său și a crezut că meritele Mântuitorului vor puse în dreptul lui. Această credință nu era pentru Moise o presupunere, ci o realitate. Acesta este genul de credință de care avem nevoie, o credință care va rezista încercării. O, cât de des cedăm ispitei pentru că nu ne ținem ochii îndreptați continuu la Isus! – Conflict and Courage, p. 85
Suplimentar: Ellen G. White, Patriarhi și profeți, cap. 28
Într-o zi mohorâtă, un tată și fiul lui au vizitat o catedrală. În timp ce se uitau la vitraliile cu reprezentări frumoase ale diferitelor scene biblice, soarele a început să strălucească prin imaginea de sticlă în care erau înfățișați niște oameni, luminându-i puternic cu o lumină impresionantă. „Tati, cine sunt acești oameni?” a întrebat băiatul. Tatăl nu știa prea multe despre creștinism, Hristos sau ucenicii Săi, dar a răspuns repede: „Acești oameni sunt creștini.”
Această imagine impresionantă a rămas în mintea fiului. Într-o zi, profesorul băiatului a întrebat în clasă: „Copii, știți ce sunt creștinii?” Băiețelul și-a amintit de imaginea strălucitoare din catedrală și a răspuns: „Știu, creștinii sunt oameni care radiază lumină.”
În același spirit, Isus le-a spus urmașilor Săi: „Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Doar oamenii care strălucesc pot fi agenți ai schimbării.
Numeri 27
Numeri 28
Numeri 29
Numeri 30
Numeri 31
Numeri 32
Numeri 33
Ellen G. White, Faptele apostolilor, cap. 38
1. Cine a zis: „Fetele lui Țelofhad au dreptate”?
2. La ce sărbătoare se cerea smerirea sufletelor?
3. Ce dar au adus Domnului căpeteniile oștirii pentru ispășirea sufletelor?
4. Pe cine a făcut Dumnezeu să simtă puterea Lui?
5. Ce tribunal iudaic avea să îl judece pe Pavel?
Comentariu EGW
Studiu suplimentar
Calea către Hristos, cap. „Consacrarea”.
Privire generală
Dumnezeu poruncește poporului Israel să plece de la muntele Sinai și să meargă în țara pe care promisese să le-o dea lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov (Exodul 33:1). După aproape un an de ședere la Sinai (Exodul 19:1; Numeri 10:11), israeliții trebuie să înainteze și să își continue călătoria spre Țara Promisă. În timpul șederii lor la Sinai, Dumnezeu a făcut un legământ cu ei și a dorit să-i aducă la Sine. Le-a dat Decalogul și multe indicații suplimentare despre cum să fie o națiune înțeleaptă, dreaptă, bună, disciplinată și bine organizată (Deuteronomul 4:5-10). Acum este timpul să meargă mai departe. Dar Dumnezeu spune: „Eu nu mă voi sui în mijlocul tău” (Exodul 33:3). Această declarație se datora apostaziei lui Israel cu vițelul de aur. Prezența sfântă a lui Dumnezeu în mijlocul poporului Israel era incompatibilă cu neascultarea încăpățânată a poporului și l-ar fi distrus.
Când au auzit această veste devastatoare, israeliții au jelit și „și-au scos de pe ei podoabele” (Exodul 33:6). Unele traduceri redau corect acest verset, arătând că îndepărtarea podoabelor lor nu a fost un gest făcut doar pentru acea ocazie, ci a fost permanent: „Fiii lui Israél s-au dezbrăcat de hainele de sărbătoare, începând de la muntele Hóreb” (Exodul 33:6, VBRC). Încă o dată, Moise L-a implorat pe Domnul, rugându-L să fie cu ei, să-i călăuzească, să meargă cu ei: „Dacă nu mergi Tu Însuți cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici” (Exodul 33:15). Dumnezeu a răspuns și l-a asigurat pe Moise că El avea să-i conducă: „Voi face și ceea ce-Mi ceri acum” (Exodul 33:17).
Comentariu
Descoperirea de Sine a lui Dumnezeu și a caracterului Său în fața lui Moise este miezul teologic al cărții Exodul (Exodul 34:6,7) și se găsește în punctul culminant al urcării lui Moise pe Muntele lui Dumnezeu pentru a se întâlni cu El într-un mod special. Dumnezeu i-a revelat lui Moise caracterul Său cu ocazia ultimei sale ascensiuni consemnate în Pentateuh, care a fost cel puțin a șaptea. Această ultimă ascensiune a fost, de asemenea, a treia oară când Moise a petrecut 40 de zile și nopți cu Domnul Său. Moise progresa în relația sa cu Domnul, așa că Dumnezeu a putut să îi ofere o revelație mai amplă cu privire la Sine. Pe lângă aceste urcări pe munte, Moise interacționa cu Domnul în „cortul întâlnirii”, care se afla în afara taberei lui Israel (acest cort nu este tabernaculul, care va fi construit ulterior și pus în centrul taberei). Textul biblic subliniază că, în această perioadă, între Domnul și Moise s-a dezvoltat o prietenie și că Domnul comunica direct cu el „față în față” (Exodul 33:11).
Expresia „față în față” nu înseamnă că Moise a văzut la propriu fața lui Dumnezeu (Exodul 33:20), ci că erau prieteni foarte buni. Această expresie înseamnă apropiere strânsă. Acest sens reiese clar din situația descrisă în Deuteronomul 5:4, în care Moise, în predica sa, le reamintește israeliților că Domnul le-a vorbit direct, de foarte aproape: „Domnul v-a vorbit față în față pe munte, din mijlocul focului” (Deuteronomul 5:4). În ciuda apropierii lui Dumnezeu de ei, israeliții, din păcate, au păstrat relațional distanța față de Domnul lor.
Slava lui Dumnezeu
Patru teme sunt extrem de importante în cartea Exodul: (1) prezența lui Dumnezeu; (2) salvarea/eliberarea de către Dumnezeu; (3) îndrumarea din partea lui Dumnezeu și (4) gloria lui Dumnezeu. Ultima temă este dezvoltată în special în Exodul 33 și 34.
Într-una dintre ocazii, Moise și-a dat seama că nu Îl cunoaște pe Domnul așa cum ar trebui, așa că Îl întreabă: „Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, arată-mi căile Tale; atunci Te voi cunoaște” (Exodul 33:13). El dorea cu smerenie să-L cunoască mai bine pe Dumnezeu, așa că I-a cerut cu îndrăzneală: „Arată-mi slava Ta” (Exodul 33:18). Dumnezeu i-a răspuns cu blândețe lui Moise că îi va arăta bunătatea Sa (Exodul 33:19, NTR). Acest răspuns divin arată că slava lui Dumnezeu este bunătatea Sa. Mai târziu aflăm că, atunci când Moise este cu El pe muntele Sinai, Dumnezeu Îi dezvăluie caracterul Său (Exodul 34:6,7). Cu alte cuvinte, slava lui Dumnezeu este caracterul Său, iar bunătatea Domnului este un rezumat al caracterului lui Dumnezeu.
Expresia „am căpătat trecere” (lit. „a căpăta har”) este o expresie-cheie în acest pasaj (Exodul 33:12-17). Apare de cinci ori (Exodul 33:12,13, de două ori; 33:16,17; 34:9). Anterior, termenul „trecere” fusese folosit în Exodul pentru a transmite că israeliții vor căpăta „trecere” în fața egiptenilor pentru că Domnul îi „va face” „să capete trecere înaintea egiptenilor”, care le vor da aur, argint și haine în momentul plecării lor din Egipt (Exodul 3:21; 11:3; 12:36). Utilizarea în pasajul de față este teologică, mai ales având în vedere Exodul 34:6, în care se explică faptul că Dumnezeu este „milostiv”, adică dăruiește har, sau „trecere”, cuiva care nu merită. Moise cere cu umilință harul lui Dumnezeu, un răspuns favorabil.
Dumnezeu îi explicase deja lui Moise cine este El atunci când Moise a întrebat despre semnificația numelui Său. Moise a ascultat explicația lui Dumnezeu cu privire la sensul numelui, și anume că: (1) El este prezent; (2) El este etern; (3) El este Dumnezeul istoriei și (4) El acționează în favoarea poporului Său (Exodul 3:14-16). Moise Îl cunoștea deja pe Dumnezeu din numeroasele sale interacțiuni cu El: timpul petrecut cu El în Madian, minunile săvârșite înaintea faraonului, minunile celor zece plăgi și despărțirea Mării Roșii, grija lui Dumnezeu pentru poporul Său în pustiu, glasul lui Dumnezeu vorbind de pe Sinai etc. Acum Moise vrea să-L înțeleagă mai bine. El este pregătit să primească o revelație mai profundă despre El. Dumnezeu ne poate face să înțelegem anumite elemente despre caracterul Său și despre adevăr doar în măsura în care noi suntem capabili să înțelegem. Moise a progresat în umblarea lui cu Dumnezeu, așa că Dumnezeu i-a putut revela mult mai multe despre El Însuși.
Dimineața devreme, Moise a urcat pe munte. El a trebuit să ia două table de piatră, pe care a trebuit să le cioplească personal, deoarece făcuse țăndări tablele originale (Exodul 34:1). Aceasta a fost o ușoară mustrare la adresa lui Moise pentru ceea ce făcuse fără permisiunea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu a scris din nou cu bunăvoință Cele Zece Promisiuni pe noile table. Domnul a venit la Moise în nor, ceea ce este o formă de teofanie. Norii sunt simboluri ale prezenței lui Dumnezeu (Numeri 11:25; Deuteronomul 33:26; Daniel 7:13).
Domnul Și-a dezvăluit trăsăturile. El este Domnul, un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, bogat în dragoste și credincioșie, care Își manifestă dragostea până în mii de generații, este iertător și drept. Dar ultima parte a acestei dezvăluiri de Sine a lui Dumnezeu îi nedumerește pe mulți: „dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat și pedepsește fărădelegea părinților în copii și în copiii copiilor lor până la al treilea și al patrulea neam” (Exodul 34:7b). De ce ar pedepsi Dumnezeu oamenii până la a treia și a patra generație? Acest verset evocă o parte din a doua promisiune a Celor Zece Porunci, potrivit căreia Domnul pedepsește „nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele” (Exodul 20:5,6).
Pentru a înțelege acest concept, trebuie să luăm în considerare următoarele elemente: (1) Dumnezeu folosește participii (adică acțiuni continue) atunci când descrie generația următoare, ceea ce înseamnă că cei din respectivele generații continuă pe aceleași căi rele ca părinții lor (generația anterioară) și au un comportament și atitudini similare: ei Îl „urăsc” pe Domnul și sunt astfel „vinova[ți]”. Pe de altă parte, observăm că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care Îl „iubesc” și „păzesc” poruncile Sale. (2) Să ne gândim la contrastul cu mila lui Dumnezeu: pedepsirea până la a treia și a patra generație a celor răi, dar iubirea dăruită miilor de generații. (3) Trei sau patru generații locuiau adesea împreună, astfel încât, în cadrul aceleiași gospodării, atitudinile greșite erau transmise de la o generație la alta. Profetul Ezechiel explică perfect și corectează înțelegerea greșită a pedepselor lui Dumnezeu în familie de la o generație la alta. (Vezi Ezechiel 18.)
Când Moise a coborât de pe muntele Sinai, fața lui strălucea de slava lui Dumnezeu. Însă el nu știa că fața lui radia. Oamenii care strălucesc nu știu că strălucesc. Cu cât suntem mai aproape de Domnul, cu atât mai acut ne observăm imperfecțiunea în lumina sfințeniei lui Dumnezeu și cu atât mai mult ne dorim ca El să ne transforme după chipul Său, astfel încât să putem reflecta frumusețea caracterului Său.
Nu doar prezența lui Dumnezeu a fost cea care a adus schimbarea în viața lui Moise. A fost important ca Moise să vină în prezența Lui, dar, din nou, nu a fost suficient. Era crucial ca Moise să fie deschis la dragostea, harul și compasiunea lui Dumnezeu. Faptul că Moise a înțeles bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2:4; 12:1,2) și că a fost deschis la puterea ei de transformare i-a făcut fața să radieze.
Când se gândește la chipul radios al lui Moise, apostolul Pavel subliniază că slava Domnului Isus o depășește pe cea a lui Moise. Hristos cu învățăturile Sale poate fi întipărit în caracterul nostru atunci când ne ațintim privirea asupra Lui. Privind la El și prin puterea Duhului lui Dumnezeu, vom reflecta treptat chipul Lui (2 Corinteni 3:18).
Aplicație
1. O parte din Evanghelia veșnică este imperativul divin de a-I da slavă lui Dumnezeu (Apocalipsa 14:7). Dumnezeu este suficient de glorificat, așa că noi nu putem adăuga nimic la gloria Sa. Ce înseamnă să Îi dăm slavă atunci când înțelegem că slava Sa este caracterul Său?
2. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi că ei sunt „lumina lumii” și i-a încurajat să lase „să lumineze [...] lumina” lor (Matei 5:14,16). El identifică această lumină cu faptele noastre bune pentru alții. Cum îi ajută faptele noastre bune pe oameni să-L slăvească pe Tatăl ceresc?
3. Știm că în jurul nostru există lumină rece și lumină caldă. Lumina caldă ne este dată de becurile incandescente, de foc și de razele soarelui. Ce fel de lumină suntem noi pentru oamenii din jurul nostru? Cum putem introduce lumina caldă a iubirii lui Dumnezeu în toate relațiile noastre?
4. Moise a discutat cu Dumnezeu foarte deschis. Cum putem noi astăzi să avem conversații sincere cu Dumnezeu? Cum putem auzi clar ce ne spune? Cum putem fi siguri, în mulțimea de voci, că vocea Lui este cea care ne vorbește?
5. Prietenii sunt oameni care au încredere unul în celălalt și își pot împărtăși totul. Secretele lor nu vor fi niciodată dezvăluite. Prietenii se ajută reciproc în caz de nevoie. În momente de criză, ei se sprijină reciproc. Prietenii adevărați nu se trădează niciodată. Isus le-a spus urmașilor Săi: „Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15:14,15). Cum putem să ne cultivăm prietenia cu Dumnezeu?
Studiul 12, 13-19 September
