Privire generalăLa Sinai, Dumnezeu încheie un legământ cu poporul Său. El este Cel care inițiază contractul. În calitate de inițiator, Dumnezeu oferă har poporului Său și intră într-o relație cu el. Dumnezeu vrea ca poporul Israel să fie poporul Lui special, comoara Lui de mare preț, o împărăție de preoți, o națiune sfântă. Succesul poporului Israel va depinde de răspunsul pozitiv la îndrumarea iubitoare a lui Dumnezeu și la faptele mărețe pe care El le-a făcut pentru popor în Egipt și pe drumul spre Sinai. Dumnezeu i-a invitat deja pe israeliți să-L urmeze și le-a dovedit că intenționează să le ofere un viitor luminos. Dacă vor respecta numai învățăturile Sale și vor căuta să cultive o relație autentică cu El, atunci Dumnezeu îi va putea conduce într-un mod nemaivăzut spre Țara Promisă. Ei trebuie să învețe cine este și ce face El pentru ei, ca să-L poată admira, iubi, asculta și să se poată închina Lui. Darul Decalogului dezvăluia principiile pentru o viață fericită, echilibrată și prosperă.
TemePrin faptul că l-a scos din Egipt și l-a condus prin Marea Roșie și prin pustiu până la muntele Sinai, Dumnezeu a vrut să aducă poporul Israel la Sine (
Exodul 19:4). Timp de aproximativ un an, El i-a tot dat diferite lecții. Dumnezeu a fost ca un părinte iubitor pentru poporul Său, instruindu-l în vederea bunăstării lui. Israeliții au văzut cum Dumnezeu a învins zeitățile egiptene și a avut grijă de ei prin plăgi și prin ieșirea din Egipt. Apoi Dumnezeu le-a oferit cel mai prețios dar: Decalogul, pentru a-i învăța cum să se teamă de El (
Exodul 20:20). În acest studiu reflectăm asupra diferitelor funcții ale legii lui Dumnezeu.
ComentariuDecalogul reprezintă miezul revelației lui Dumnezeu și al eticii biblice și vizează mântuirea. Este Magna Carta a învățăturii biblice, iar sinteza lui constituie norma tuturor normelor. Cele Zece Porunci constituie esența și fundamentul standardelor divine pentru întreaga omenire; principiile sale sunt eterne. Relatarea din Pentateuh despre darea Decalogului subliniază faptul că acesta a fost proclamat de Dumnezeu (
Exodul 19:19; 20:1;
Deuteronomul 5:4,5,24) și a fost scris tot de El (
Exodul 24:12; 31:18;
Deuteronomul 5:22). I-a fost dat de două ori lui Moise ca dar special (
Exodul 32:19; Exodul 34:1; Deuteronomul 10:1,2). În cartea Exodul, Decalogul este numit „mărturie” (
Exodul 31:18) și „cuvintele legământului” (
Exodul 34:28). Expresia „Cele Zece Porunci” nu este folosită în limba ebraică (în limba română este folosită), deși se face referire la ele prin termenul „porunci” în
Exodul 20:6. În schimb, Decalogul este numit de trei ori „Cele Zece Cuvinte” (în original)/„Cele Zece Porunci” (în limba română) – ebr.‘aseret haddebarim, în
Exodul 34:28; Deuteronomul 4:13; Deuteronomul 10:4).
Atât în Exodul, cât și în Deuteronomul, Decalogul se află la începutul ansamblului de legi cu interpretarea lor. Există două versiuni ale Decalogului, cu diferențe foarte mici; prima este consemnată în
Exodul 20:1-17, iar a doua, în
Deuteronomul 5:6-21. A doua versiune a fost expusă oral de Moise în fața poporului Israel aproape 40 de ani mai târziu, chiar înainte ca poporul să intre în Țara Promisă (
Deuteronomul 1:3,4; Deuteronomul 4:44-47). Cu această ocazie, Moise insistă pe răscumpărarea dată israeliților prin exod. Când Pavel rezumă legea ca fiind dragoste, el citează din Decalog (
Romani 13:8-10; Galateni 5:14). Dragostea este într-adevăr rezumatul legii lui Dumnezeu, deoarece El este Dumnezeul dragostei (
1 Ioan 4:16).
Chiar dacă anumite legi ale Decalogului erau deja cunoscute pe scurt înainte de Sinai, Dumnezeu Însuși a ales să prezinte oficial Decalogul poporului Său și omenirii. Acest lucru se datorează faptului că aceste porunci reflectă, într-un mod sistematic, cine este El, caracterul Lui și valorile Sale. Funcția legii nu este să ne învețe să obținem mântuirea prin respectarea ei. Adică trebuie să respectăm legea lui Dumnezeu nu pentru a fi salvați, ci pentru că suntem salvați. Legea nu este o sursă de viață, ci mai degrabă este mijlocul prin care manifestăm și exprimăm viața pe care o avem.
În Biblie, legea lui Dumnezeu este văzută într-o lumină profund pozitivă (
Matei 5:16,17; Ioan 14:15; Galateni 3:21; 1 Corinteni 7:19). Se pot scrie poezii despre lege (cum ar fi
Psalmul 119, o capodoperă), se poate cânta despre lege (
Psalmul 19) și se poate medita la ea zi și noapte (
Psalmii 1:2; Iosua 1:8) pentru că ea ne ferește de rău și ne dă înțelepciune, înțelegere, sănătate, prosperitate și pace (
Deuteronomul 4:1-6; Proverbele 2; 3).
Decalogul are câteva funcții cruciale:1.. Legea lui Dumnezeu este un garant al libertății (
Geneza 2:16,17; Iacov 2:12). Ea este ca un gard care creează un spațiu liber amplu dedicat vieții și avertizează că, dincolo de un anumit punct, se află pericolul, problemele, complicațiile și moartea. Nu există niciun viitor pentru cei care pășesc în afara cercului libertății.
2.. Legea este o oglindă (
Iacov 1:23-25). În ea putem vedea cât de murdari suntem și cât de multă nevoie avem să fim curățați. Decalogul ne dezvăluie păcătoșenia; cu toate acestea, el nu ne poate curăța de păcat sau de vină (
Romani 3:20).
3.. Legea lui Dumnezeu este un indicator. Ca atare, ea ne conduce ca un paidagogos, adică învățător, la Hristos (
Galateni 3:24). Ea arată spre Isus, care ne curăță, ne iartă păcatele și ne schimbă viața (
2 Corinteni 5:17; 1 Ioan 1:7-9).
4.. Decalogul este promisiunea pe care ne-o face Dumnezeu. Prin proclamarea acestor legi, Dumnezeu promite că aceste standarde vor face parte din viața noastră dacă vom menține o relație strânsă cu El. El este Garantul care va face posibil ca aceste standarde să devină stilul nostru de viață permanent. Vom fi atât de apropiați de El încât nu vom dori ceea ce este interzis. Vom rămâne fericiți în părtășie cu El, cerându-I să realizeze în noi această ascultare, prin puterea harului Său, a Cuvântului și a Duhului Sfânt.
În Decalog, poruncile 4 și 5 sunt exprimate în limba ebraică drept porunci afirmative, sub forma infinitivului absolut, care are două sensuri în textele juridice: o poruncă sau o promisiune categorică (vezi E. Kautzsch [ed.], Gesenius’ Hebrew Grammar, 1910, par. 113bb și 113ee). Celelalte porunci sunt exprimate ca porunci negative, folosind particula de negație l’o („nu”), plus iusivul (ca formă imperfectă). Pe lângă faptul că sensul unei astfel de expresii ebraice este o interdicție permanentă, deci o poruncă, s-a sugerat că aceasta transmite și o situație viitoare, deci o promisiune (vezi Jacques B. Doukhan, Hebrew for Theologians: A Textbook for the Study of Biblical Hebrew in Relation to Hebrew Thinking, 1993, p. 41). În lumina acestei sugestii, o traducere adecvată ar putea fi: „nu vei...”, în loc de: „să nu...”. Un argument în sprijinul înțelegerii Decalogului ca promisiune poate fi găsit în
Judecătorii 6:23, unde Domnul îi promite lui Ghedeon: „Nu vei muri.” Construcția gramaticală din această propoziție este exact aceeași ca în Decalog.
Sensul ebraic al termenului dabar, folosit pentru a descrie Cele Zece Porunci, nu înseamnă neapărat „poruncă”, ci „cuvânt” sau „făgăduință/promisiune”. În unele traduceri ale Bibliei, cuvântul dabar este tradus cu „făgăduință/promisiune”, în
1 Împărați 8:56; 2 Cronici 1:9; Neemia 5:12,13 (BTF) și
Psalmii 105:42 (NTR), iar în altele ca verb, cu același sens de „făgăduință/promisiune”: în
Deuteronomul 1:11; 6:3; 9:28;
Iosua 9:21 (BTF); 22:4 (BTF) și 23:5 (NTR).
Ellen G. White confirmă interpretarea noastră prin următoarea declarație referitoare la funcția Decalogului: „Cele Zece Porunci [...] sunt zece promisiuni” (Manuscrisul 41, 1896 [publicat în Comentariul biblic adventist, vol. 1, p. 1105]). „În orice poruncă sau îndemn pe care-l dă Dumnezeu este o făgăduință care, categoric, se află la temelia poruncii” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 76). Ea accentuează că „vocea lui Dumnezeu din cer” se adresează „sufletului, cu promisiunea: «Fă lucrul acesta și nu vei ajunge sub stăpânirea și controlul lui Satana»” (Scrisoarea 89, 1898 [publicată în Comentariul biblic adventist, vol. 1, p. 1105]).
Aparentele restricții ale legii sunt doar pentru binele nostru, pentru a conserva fericirea și viața (
Mica 6:8; Ioan 10:10). Legea este norma de conduită pentru cei care au încredere în Dumnezeu și sunt salvați prin harul Său și prin credința în Domnul Hristos.
Locul legii în noul legământ este uimitor – legea este sădită în inimă. Legea este interiorizată (vezi
Matei 5:21-48) și ar trebui privită nu ca o povară, ci ca o bucurie. Aceia care trăiesc Decalogul așa cum trebuie îi urmăresc promisiunile din motivele corecte, ascultând de preceptele sale din recunoștință și mulțumire pentru ceea ce a făcut și face Dumnezeu pentru ei. Harul nu schimbă legea, dar atitudinea noastră față de ea se schimbă. Pavel este împotriva legalismului și împotriva utilizării greșite a legii lui Dumnezeu, dar nu împotriva legii în sine (
Romani 7:9-12).
Isus Hristos este telosul legii (
Romani 10:4), ceea ce înseamnă că El este ținta și scopul ei – nu sfârșitul ei în sensul de încheiere sau încetare a valabilității ei. Hristos este cheia hermeneutică ce deblochează adevăratul sens și scop al legii. Astfel, ar fi incorect să afirmăm că Hristos a invalidat, a pus capăt, a înlocuit sau a abrogat legea. Hristos dă sens legii.
După cum le-a reamintit Iosua ascultătorilor săi, noi nu suntem capabili să ne supunem lui Dumnezeu: „Voi nu veți putea să slujiți Domnului” (
Iosua 24:19). Cu toate acestea, atunci când Îi cerem lui Dumnezeu să ia slăbiciunea noastră, El ne va face puternici. El ne va da Duhul Său cel Sfânt, care ne va determina să ascultăm de El (
Ezechiel 36:27). Pavel spune: „Când sunt slab, atunci sunt tare” (
2 Corinteni 12:10). Ascultarea este lucrarea Duhului Sfânt în noi.
Aplicație
1. Ca oameni, putem decide să facem ce este corect, doar sub influența harului lui Dumnezeu. Trebuie să decidem să ne supunem Lui, dar nu avem nicio putere să ne ducem la îndeplinire decizia sau să-L urmăm. Avem nevoie de ajutor în fragilitatea și slăbiciunea noastră, de ajutor din afara noastră. Vestea bună este că El ne oferă voința (care este un răspuns la chemarea Sa iubitoare) și puterea de a ne supune (
Filipeni 2:13). Întrebare pentru membrii grupei: „În sens practic, cum se întâmplă aceasta în viața voastră?”
2. Dumnezeu le oferă urmașilor Săi puterea de a face tot ceea ce le poruncește. Ellen G. White afirmă că „toate cerințele lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri din partea Sa” (Parabolele Domnului Hristos, p. 333). Din această perspectivă, Cele Zece Porunci sunt de fapt zece fericiri. În ce sens și în ce mod pot poruncile lui Dumnezeu să îi facă pe credincioși în stare să asculte de Dumnezeu?