Numeri 10 | Ediția Dumitru Cornilescu revizuită 2024

¹ DOMNUL i-a vorbit lui Moise astfel:
² „Fă-ți două trâmbițe din argint; să fie lucrate din ciocan. Ele să-ți slujească pentru chemarea[[xr:1]] adunării și pentru pornirea taberelor.

Trâmbiţe de argint. Există trei cuvinte ebraice traduse trâmbiţe. Unul era cornul de berbec (Exod 19,13) folosit la Sinai şi la Ierihon (Iosua 6,5). Era trâmbiţa folosită la lucrările vremelnice, apoi era una numită aici de unii scriitori clarinet. Acesta era un tub drept şi subţire cu o gură strălucitoare.

³ Când se va sufla[[xr:1]] din ele, toată adunarea să se strângă la tine, la intrarea în Cortul Întâlnirii.

Cu ele. Sunarea din ambele trâmbiţe însemna adunarea întregii tabere. Pentru o sunare semnificativă a trâmbiţelor, vezi Ioel 2,15.

⁴ Când se va sufla numai dintr-o trâmbiță, să se strângă la tine mai-marii, căpeteniile[[xr:1]] miilor lui Israel.
⁵ Când veți suna cu larmă, să pornească taberele întinse[[xr:1]] la răsărit;

Suna cu vâlvă. Cuvântul vâlvă este tradus strigăt în Ieremia 20,16 şi Amos 1,14.

⁶ când veți suna cu larmă a doua oară, să pornească taberele întinse[[xr:1]] la miazăzi; să se sufle cu larmă la pornirea taberelor lor.
⁷ Când se va strânge adunarea, să suflați[[xr:1]], dar să nu[[xr:2]] suflați cu larmă.
⁸ Din trâmbițe[[xr:1]] să sufle fiii lui Aaron, preoții. Aceasta să fie o lege veșnică pentru voi și pentru urmașii voștri.

Preoţii. Deoarece trâmbiţele erau folosite pentru sarcini religioase şi sunau în armonie cu dorinţele exprimate ale lui Dumnezeu, era numai firesc ca instrumentele să fie date în seama preoţilor şi să se restrângă suflarea din instrumente numai la ei.

⁹ Când veți merge[[xr:1]] la război în țara voastră împotriva vrăjmașului[[xr:2]] care vine să lupte cu voi, să suflați din trâmbițe, și DOMNUL, Dumnezeul vostru, Își va aduce aminte[[xr:3]] de voi și veți fi izbăviți de vrăjmașii voștri.

În ţara voastră. Referirea este la Ţara Sfântă, când aveau să înceteze peregrinările şi când folosul practic pentru care fuseseră făcute trâmbiţele avea să fie încheiat.

¹⁰ În ziua[[xr:1]] voastră de bucurie, la sărbătorile voastre și la lunile voastre noi, să suflați din trâmbițe când vă aduceți arderile-de-tot și jertfele-de-pace, și Dumnezeul vostru Își va aduce aminte[[xr:2]] de voi. Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru.”

Zilele voastre de bucurie. Aceasta avea să însemne orice ocazie de recunoştinţă naţională (vezi 2 Cronici 5,12.13; 7,6; 29,27; Estera 9,19; Ioan 10,22). Sărbătorile voastre. Literal, la adunările voastre hotărâte, care înseamnă Paştele, Sărbătoarea Azimelor, Sărbătoarea Săptămânilor, Sărbătoarea Trâmbiţelor, Ziua Ispăşirii,

Sărbătoarea Corturilor (Levitic 23).

Lunile noi. Adică, prima zi a fiecărei luni, sau la fiecare lună nouă (Vezi articolul despre calendarul iudaic din volumul II).

¹¹ În ziua a douăzecea a lunii a doua a anului al doilea, norul s-a ridicat[[xr:1]] de pe Lăcașul Mărturiei.

În ziua a douăzecia. Aceasta a fost prima călătorie a izraeliţilor de la pustia Sinai, unde tăbărâseră aproape un an (vezi Exod 16,1; 19,1).

A anului al doilea. Un an şi ceva peste o lună de la începutul Exodului (vezi p. 187).

S-a ridicat norul. Norul stătuse deasupra Cortului Întâlnirii o lună şi nouăsprezece zile (Exod 40,17.34).

¹² Din pustiul Sinai[[xr:1]], fiii lui Israel au plecat mai departe[[xr:2]] în ordinea de pornire. Norul s-a oprit în pustiul[[xr:3]] Paran.

Pustia Paran. Limitele precise ale acestei pustii nu sunt determinate. În linii mari, ea se mărginea cu golful Acaba la răsărit, golful Suez la apus şi munţii Sinai la sud. Acesta era locul de locuit al lui Ismael (Geneza 21,21 şi compară cu Geneza 14,6; Deutronom 33,2 Habacuc 3,3).

¹³ Au pornit cei din frunte, după porunca[[xr:1]] DOMNULUI dată prin Moise.
¹⁴ A pornit mai întâi steagul taberei fiilor lui Iuda[[xr:1]], după oștirile lor. Peste oștirea lui Iuda era Nahșon[[xr:2]], fiul lui Aminadab,

Nahşon. În fiecare caz căpetenia (versetele 14-27) era comandantul seminţiei (capitolul 1,4-16) şi dădea toate ordinele în timpul marşului.

¹⁵ peste oștirea seminției fiilor lui Isahar era Netanel, fiul lui Țuar,
¹⁶ iar peste oștirea seminției fiilor lui Zabulon era Eliab, fiul lui Helon.
¹⁷ După ce a fost desfăcut Lăcașul[[xr:1]], au pornit fiii lui Gherșon și fiii lui Merari, care purtau[[xr:2]] Lăcașul.
¹⁸ Apoi a pornit steagul[[xr:1]] taberei lui Ruben, după oștirile lor. Peste oștirea lui Ruben era Elițur, fiul lui Ședeur,
¹⁹ peste oștirea seminției fiilor lui Simeon era Șelumiel, fiul lui Țurișadai,
²⁰ iar peste oștirea seminției fiilor lui Gad era Eliasaf, fiul lui Deuel.
²¹ Chehatiții au pornit purtând Sfântul[[xr:1]] Lăcaș; până la venirea lor, ceilalți ridicau Lăcașul.

Sfântul locaş. Aceasta nu se referă la Cortul Întâlnirii, care era transportat de gherşoniţi şi de merariţi, ci la obiectele sfinte, chivotul, etc., duse pe umeri de chehatiţi (vezi capitolul 4,4.15).

²² Apoi a pornit steagul[[xr:1]] taberei fiilor lui Efraim, după oștirile lor. Peste oștirea lui Efraim era Elișama, fiul lui Amihud,
²³ peste oștirea seminției fiilor lui Manase era Gamliel, fiul lui Pedahțur,
²⁴ iar peste oștirea seminției fiilor lui Beniamin era Abidan, fiul lui Ghidoni.
²⁵ Apoi, în urma tuturor taberelor, a pornit steagul[[xr:1]] taberei fiilor lui Dan, după oștirile lor. Peste oștirea lui Dan era Ahiezer, fiul lui Amișadai,

Coada. Adică, ariergardă, literal colector. Neftali, în parte de sub Dan, era în realitate chiar la urmă. Cuvântul este aplicat la Dumnezeu ca ocrotitor în Isaia 52,12; 58,8.

²⁶ peste oștirea seminției fiilor lui Așer era Paghiel, fiul lui Ocran,
²⁷ iar peste oștirea seminției fiilor lui Neftali era Ahira, fiul lui Enan.
²⁸ Aceasta[[xr:1]] era ordinea de pornire a fiilor lui Israel, după oștirile lor, când își ridicau taberele.
²⁹ Moise i-a zis lui Hobab, fiul lui Reuel[[xr:1]], madianitul, socrul lui Moise: „Noi pornim spre locul despre care DOMNUL a zis: «Vi-l[[xr:2]] voi da.» Vino cu noi, și îți vom face[[xr:3]] bine, căci DOMNUL[[xr:4]] i-a făgăduit lucruri bune lui Israel!”

Hobab. Versetul acesta nu lămureşte dacă Hobab Pan Reuel a fost socrul lui Moise, deoarece cuvântul înseamnă numai rudă de orice fel. Contextul trebuie să hotărască în fiecare caz. Reuel era socrul (Exod 2,16-21), deci Hobab, fiul lui, era cumnatul lui Moise (vezi PP 628).

³⁰ Hobab i-a răspuns: „Nu voi merge, ci mă voi duce în țara mea și la rudele mele.”
³¹ Moise i-a zis: „Nu ne părăsi, te rog, fiindcă tu știi locurile unde să ne ridicăm tabăra în pustiu, deci tu să ne fii[[xr:1]] călăuză!

Tu cunoşti. Ca locuitor al deşertului, Hobab cunoştea bine semnele şi drumurile lui şi ştia unde să caute apă.

³² Și, de va fi să vii cu noi, atunci binele[[xr:1]] pe care ni-l va face DOMNUL nouă ți-l vom face și noi ție.”

Dacă vii cu noi. Probabil că până la urmă Hobab a consimţit să-i însoţească, deoarece copiii lui Hobab au locuit printre copiii lui Iuda (Judecători 1,16; 4,11).

³³ Ei au ridicat tabăra de la muntele[[xr:1]] DOMNULUI și au mers cale de trei zile; Chivotul Legământului DOMNULUI a pornit înaintea lor[[xr:2]] și a mers cale de trei zile, ca să le caute un loc de odihnă.

Chivotul legământului. Adică, al celor Zece Porunci (Numeri 14,44; Deutronom 10,8; 31,9.25; Iosua 4,7.18; 6,8). Un legământ este un acord. Legământul dintre Dumnezeu şi Israel a fost acordul prin care urmau să fie poporul Lui, să-L asculte şi să devină reprezentanţii Săi înaintea lumii şi prin care Dumnezeu avea să-i binecuvânteze şi să fie Dumnezeul lor (vezi comentariul pentru Exod 19,5 şi 24,7). A fost pe temeiul alegerii lor de bunăvoie de a accepta rolul de a fi poporul ales al lui Dumnezeu că El le-a dat cele Zece Porunci pe care ei au făgăduit să le asculte ca parte a acordului lor (Exod 19,8; 24,3.7). În mod potrivit, cele Zece Porunci, scrise cu mâna lui Dumnezeu pe două table de piatră, au ajuns să fie numite legământul (Deutronom 4,13), pentru că ele constituiau o copie scrisă a condiţiilor pe care se întemeia legământul. Chivotul însuşi, conţinând cele Zece Porunci, a ajuns astfel să fie cunoscut ca chivotul legământului (vezi comentariul pentru Exod 25,16 şi Numeri 1,50).

³⁴ Norul[[xr:1]] DOMNULUI era deasupra lor ziua, când ridicau tabăra din loc.
³⁵ Când pornea chivotul, Moise zicea: „Scoală-Te[[xr:1]], DOAMNE, ca să se împrăștie vrăjmașii Tăi și să fugă dinaintea Feței Tale cei ce Te urăsc!”

Moise zicea. Pornirea copiilor lui Israel în călătoria lor spre Ţara Sfântă era o demonstraţie de credinţă şi de nădejde. Asupra lui Moise apăsa cea mai mare povară. Versetele 35 şi 36 raportează despre rugăciunea lui de dimineaţă pentru o bună călătorie în timpul zilei şi despre rugăciunea lui de seară pentru odihnă şi ocrotire. Apostolul Pavel vorbeşte despre Israel ca fiind botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise (1 Corinteni 10,2).Comentariile lui Ellen G. White

33 PP375

34-36 SR 157

35,36 ED 38, PP 376

³⁶ Când poposea, el zicea: „Întoarce-Te, DOAMNE, la zecile de mii ale miilor lui Israel!”