1 Și DOMNUL le-a vorbit lui Moise și Aaron, spunând:
2 Când un bărbat va avea pe pielea cărnii sale o umflătură, o crustă sau o pată albă și aceasta este în pielea cărnii lui asemănătoare rănii de lepră, atunci el să fie adus la preotul Aaron, sau la unul dintre fiii săi, preoții;

Pielea trupului. Expresia aceasta apare numai o dată în Biblie şi se pare că se referă la stratul exterior al pielii, epiderma.

În vremurile vechi, lepra era foarte răspândită în Egipt. Fără îndoială că acolo a venit Israel în contact adevărat cu ea pentru prima oară. Totuşi, în îndurarea Sa, Dumnezeu a promis să-i ocrotească de bolile Egiptului, dacă aveau să asculte de El (Exod 15,26).

O umflătură, o pecingine. Mai degrabă, o umflătură sau erupţie (RSV). Ori de câte ori se întâmpla aceasta omul trebuia să fie adus la Aaron, sau la unul din preoţi, pentru examinare. Expresia trebuie adus înseamnă opunerea firească a omului de a merge singur, ştiind ce ar însemna pentru el şi familia lui, dacă ar fi găsit infectat. Din cauza aceasta, el trebuia să fie adus.

Ca o rană de lepră. Cuvântul lepră derivă dintr-un cuvânt care înseamnă a doborî, a doborî la pământ. Lepra era deci o lovitură. Iudeii considerau o persoană lovită cu lepră ca fiind lovită de Dumnezeu.

Pe vremea lui Israel, lepra era considerată cea mai îngrozitoare dintre toate bolile. Ea era considerată ca o pedeapsă directă de la Dumnezeu pentru răul făcut. Oricine suferea de ea – fie prinţ sau ţăran – era exclus din societate şi era considerat vrednic de puţină simpatie şi compătimire, un alungat dintre oameni.

Unii critici sugerează că al 13-lea capitol tratează despre şapte boli diferite, dar că scriitorul, nefiind un medic, a crezut greşit că ele sunt aspecte diferite ale aceleiaşi boli şi din neştiinţă le-a numit pe toate lepră. Totuşi, nu există acord între critici cu privire la ce sunt aceste şapte boli. Dacă oamenii de ştiinţă moderni doresc să facă deosebire între diferitele forme şi stadii ale plăgii şi să le dea nume diferite, acesta este privilegiul lor. Biblia a fost scrisă pentru oameni de rând şi nu se ocupă în mod deosebit de definiţii ştiinţifice moderne. Ea foloseşte o terminologie comună destinată omului de rând.

Biblia nu dă nici o informaţie cu privire la originea, molipsirea, sau tratamentul bolii.

Ea era considerată, cum s-a spus mai sus, ca o pedeapsă pentru păcat. Într-adevăr, acesta pare să fie cazul cu Maria (Numeri 12,10-15), Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Ozia (2 Cronici 26,16-21). Oricare ar fi fost cauza, suferindul era izolat, alungat de acasă, nefiindu-i permis să intre în nici o cetate împrejmuită cu ziduri, exclus de la sanctuar şi nu-i era îngăduit niciodată să ia parte la nici o adunare. La apropierea unei alte fiinţe omeneşti, el trebuia să-şi acopere buzele şi să strige: Necurat, necurat. Dacă intra în vreo casă ori locuinţă, aceasta devenea de asemenea necurată, ca oricine venea în atingere cu el.

În primul ei stadiu, boala apărea numai ca o pată uşoară pe piele, care nu producea durere sau altă neplăcere, dar persista cu încăpăţânare. Uneori, între prima apariţie a petelor şi dezvoltarea deplină treceau luni, ani, şi adesea chiar mai mulţi ani. Alteori, simptomele aveau să dispară curând şi să dea nădejde de însănătoşire, numai ca să reapară şi să devină mai active ca niciodată. În stadiu avansat, persona prezenta o privelişte dezgustătoare. Nasul şi degetele puteau să cadă, pleoapele să dispară, vederea dispărea şi ea, şi suferindul arăta mai mult ca o arătare decât ca o fiinţă vie.

El era o moarte vie. Glasul lui devenea un grohăit, respiraţia de nesuferit, încheieturile lui desfigurate, îngropate sau complet dislocate prin tuberculi, iar corpul lui acoperit cu pete albastreînchise, sau de culoarea porumbului de carne crudă, unde boala nu îşi completase încă lucrarea. Boala se întindea până ajungea la un organ principal şi apoi culmina cu moartea victimei. Nici o privelişte mai dezgustătoare nu poate fi concepută ca aceea a unui lepros. Părăsit de rude şi prieteni, el era o privelişte vrednică de compătimit în orice privinţă. Nu este de mirare că oamenii îl considerau lepădat de Dumnezeu (vezi v.45).

Unul din fiii lui. Nu era necesar ca examinarea s-o facă marele preot. Ea putea fi făcută de oricare dintre preoţi. Conform cu Talmudul, leviţii cărora li se interzicea slujirea ca preoţi din cauza defectelor corporale, puteau sluji ca examinatori.


3 Și preotul să se uite la rana din pielea cărnii; și când părul în rană este schimbat în alb și rana la vedere este mai adâncită decât pielea cărnii lui, aceasta este o rană de lepră; și preotul să îl privească și să îl declare necurat.

Preotul să cerceteze. El trebuia să cerceteze regiunea infectată, pentru că putea să fie, sau să nu fie lepră. Erau două semne care trebuiau să fie cercetate: păr alb pe pată şi o adâncitură în piele – iudeii de obicei au păr închis, sau negru. Acolo unde se găsea că aceste două situaţii există, el era declarat necurat.


4 Dacă pata strălucitoare este albă în pielea cărnii lui și la vedere nu este mai adâncă decât pielea și părul ei nu este schimbat în alb, atunci preotul să îl închidă pe cel cu rana, șapte zile;

Mai adâncă. Adică, sub pielea exterioară. Lepra avea o cauză mai adâncă decât pielea exterioară, dar aici era locul unde se manifesta ea de prima dată.


5 Și preotul să se uite la el în ziua a șaptea; și, iată, dacă rana înaintea ochilor săi este neschimbată și rana nu se întinde pe piele, atunci preotul să îl mai închidă șapte zile;
6 Și preotul să se uite la el din nou în a șaptea zi; și, iată, dacă rana s-a întunecat puțin și rana nu s-a întins pe piele, preotul să îl declare curat, este doar o crustă; iar el să își spele hainele și să fie curat.
7 Dar dacă crusta se întinde mult în piele, după ce a fost văzut de preot, pentru curățirea lui, să fie văzut de preot din nou;
8 Și dacă preotul vede că, iată, crusta se întinde în piele, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este lepră.
9 Când rana de lepră este într-un bărbat, el să fie adus la preot;
10 Și preotul să se uite la el; și, iată, dacă umflătura este albă în piele și a schimbat părul în alb și este carne proaspăt vie în umflătură,
11 Aceasta este o lepră veche în pielea cărnii lui, și preotul să îl declare necurat și să nu îl închidă, pentru că este necurat.

Lepră învechită. Fără îndoială că acesta ar fi cazul când un om omisese să se prezinte la preot la prima apariţie a unui semn îndoielnic de lepră posibilă şi când familia neglijase să-l ducă la preot, ştiind ce raport nefavorabil ar fi însemnat. Când situaţia nu mai putea fi ascunsă, el mergea, sau era dus la preot. Dacă era o umflătură în carne, dacă părul în rană se schimbase în alb şi dacă în umflătură este şi o urmă de carne vie, aceasta era o lepră învechită, iar preotul trebuia să-l declare necurat imediat. Nu mai era nevoie să-l mai ţină la carantină sub observare, el nu mai trebuia să fie reţinut pentru o examinare ulterioară.


12 Și dacă lepra se întinde mult pe piele și lepra acoperă toată pielea celui ce are rana, de la cap până în talpa piciorului său, oriunde privește preotul;
13 Atunci preotul să cerceteze; și, iată, dacă lepra i-a acoperit toată carnea, să îl declare curat pe cel ce are rana; totul s-a schimbat în alb, el este curat.

Să declare curat. Cazul acesta a pricinuit multă discuţie. Cu privire la el s-au reţinut două puncte de vedere: 1. Fie că persoana nu a avut deloc lepră, ci numai o erupţie nevătămătoare. 2. Fie că avusese lepră şi era vindecat. Prima din aceste consideraţiuni ar părea exclusă prin declaraţiile: lepra... va acoperi toată pielea (v.12), şi lepra a acoperit tot trupul. Totuşi, poate că acest caz de lepră aducea numai o asemănare superficială cu ceea ce cunoaştem astăzi ca lepră (vezi nota suplimentară de la sfârşitul capitolului).


14 Dar când apare pe el carne vie să fie necurat.
15 Și preotul să se uite la carnea vie și să îl declare a fi necurat, căci carnea vie este necurată; aceasta este lepră.
16 Sau dacă se schimbă din nou carnea vie și este schimbată în alb, să vină la preot.
17 Și preotul să se uite la el; și, iată, dacă rana este schimbată în alb, atunci preotul să declare curat pe cel ce are rana, el este curat;
18 Și carnea, în care era o ulcerație în pielea ei, dacă s-a vindecat,

Tămăduită. Al patrulea fel de lepră suspectă apare dintr-un abces, sau furuncul. O astfel de pată este în mod deosebit expusă la infecţie. Procedura pentru diagnostic era similară cu aceea a primului caz (v.2-8).


19 Și dacă în locul ulcerației este o umflătură albă, sau o pată strălucitoare sau albă și cumva roșiatică, și aceasta să fie arătată preotului;
20 Și dacă, după ce preotul o vede, iată, este la vedere mai adâncă decât pielea, și părul ei este schimbat în alb, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este o rană de lepră izbucnită din ulcerație.
21 Dar dacă preotul se uită la ea și, iată, nu sunt peri albi în ea și dacă nu este mai adâncă decât pielea, dar este cumva întunecată, atunci preotul să îl închidă șapte zile;
22 Și dacă aceasta se întinde mult pe piele, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este o rană.
23 Dar dacă pata strălucitoare rămâne la locul ei și nu se întinde, aceasta este o ulcerație inflamată; și preotul să îl declare curat.
24 Dar dacă este vreo carne, în pielea căreia este o inflamație arzătoare și carnea vie arzătoare are o pată strălucitoare albă, cumva roșiatică sau albă,

O arsură. Al cincilea tip de lepră suspectă se dezvolta dintr-o arsură, care, asemenea unui furunculul, făcea pielea suspectă de infecţie. Cercetarea de către preot şi procedeul general pentru diagnostic era acelaşi ca în cazurile de mai înainte (v.18-23).


25 Atunci preotul să se uite la ea; și, iată, dacă părul în pata strălucitoare este schimbat în alb și la vedere este mai adâncită decât pielea, aceasta este lepră izbucnită din inflamație, pentru aceasta preotul să îl declare necurat, aceasta este rana leprei.
26 Dar dacă preotul se uită la ea și, iată, nu este niciun păr alb în pata strălucitoare și aceasta nu este mai adâncită decât pielea din jur, dar este cumva mai întunecată, atunci preotul să îl închidă șapte zile;
27 Și preotul să se uite la el în ziua a șaptea; și dacă aceasta s-a întins mult pe piele, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este rana leprei.
28 Și dacă pata strălucitoare rămâne la locul ei și nu se întinde pe piele, dar este cumva mai întunecată, aceasta este o umflătură de inflamație; și preotul să îl declare curat, pentru că este o inflamație aprinsă.
29 Dacă un bărbat sau o femeie are o rană pe cap sau pe barbă;

Pe cap. Al şaselea tip de lepră suspectă era în păr sau barbă.


30 Atunci preotul să se uite la rană; și, iată, dacă este la vedere mai adâncită decât pielea și este în ea păr galben subțire, atunci preotul să îl declare necurat, este o eczemă, chiar lepră pe cap sau pe barbă.
31 Și dacă preotul se uită la rana eczemei de la suprafața pielii și, iată, la vedere nu este mai adâncă decât pielea și nu este păr negru în ea, atunci preotul să îl închidă pe cel ce are rana eczemei la suprafața pielii, șapte zile;
32 Și în ziua a șaptea preotul să se uite la rană; și, iată, dacă eczema de la suprafața pielii nu se întinde și în ea nu este păr galben și eczema nu este la vedere mai adâncă decât pielea;
33 El să fie ras, dar să nu radă eczema; și preotul să îl mai închidă, pe cel ce are eczema, șapte zile;
34 Și în ziua a șaptea preotul să se uite la eczemă; și, iată, dacă, eczema nu s-a întins pe piele, nici nu este la vedere mai adâncă decât pielea, atunci preotul să îl declare curat, și să își spele hainele și să fie curat.
35 Dar dacă eczema se întinde mult pe piele după curățirea sa;
36 Atunci preotul să se uite la el; și, iată, dacă eczema s-a întins pe piele, preotul să nu caute păr galben; el este necurat.
37 Dar dacă eczema este înaintea ochilor săi neschimbată și acolo este păr negru crescut în ea, eczema este vindecată, el este curat, și preotul să îl declare curat.
38 Dacă de asemenea un bărbat sau o femeie au pe pielea cărnii lor pete strălucitoare, adică pete albe strălucitoare;

Pete. Aceasta este o erupţie nevătămătoare pe piele, dar este inclusă ca nu cumva unii din greşeală s-o socotească lepră şi să pricinuiască astfel o nelinişte necuvenită persoanei şi familiei. Petele pistruiate nu erau infecţioase.


39 Atunci preotul să se uite la ele; și, iată, dacă petele strălucitoare în pielea cărnii lor sunt de un alb mai întunecat, acestea sunt pete pistruiate care cresc în piele; el este curat.
40 Și bărbatul al cărui păr a căzut de pe capul lui, este chel; el este curat.
41 Și bărbatul al cărui păr a căzut de pe partea capului dinspre fața sa, este cu frunte cheală, el este curat.
42 Și dacă este pe capul chel, sau pe fruntea cheală, o rană roșiatică, aceasta este o lepră ce a izbucnit pe capul lui chel, sau pe fruntea lui cheală.

Partea pleşuvă. Chelia capului nu este necurăţie. Dar acolo pot avea loc infectări ca în alte locuri şi, dacă apărea o pată, ea trebuia să fie tratată ca în celelalte cazuri. În acest caz, pata era alb-roşiatică, însoţită de o umflătură.


43 Atunci preotul să se uite la ea; și, iată, dacă umflătura rănii este alb roșiatică pe capul lui chel, sau pe fruntea lui cheală, precum lepra apare pe pielea cărnii,
44 Este un bărbat lepros, este necurat, preotul să îl declare cu desăvârșire necurat, rana lui este pe capul lui.
45 Și cât despre lepră, cel în care este rana ei, hainele lui să fie rupte și capul descoperit și să pună un acoperământ peste buza de sus și să strige: Necurat, necurat.

Hainele sfâşiate. Un lepros purta haine de doliu şi era considerat că acţionează ca şi când moartea ar fi câştigat deja biruinţa asupra lui. Hainele sfâşiate erau semnul obişnuit al nenorocirii şi întristării adânci (Iov 1,20; 2,12; Matei 26,65). Capul lui trebuia să fie gol sau mai degrabă, nepieptănat. Părul nu era nici tăiat, nici pieptănat, şi avea înfăţişarea de păr zbârlit. În stadiul de mai târziu al bolii, pleoapele, urechile şi nasul erau mâncate şi apăreau oasele obrazului. Victima era de o înfăţişare atât de dezgustătoare, cât se putea imagina. Dacă îşi căuta refugiul sub un pom, oricine se afla sub acelaşi pom era considerat infectat.

Leprosul trebuia să locuiască singur, în afara taberei şi nu putea în nici o împrejurare să intre în cetate. Ca să trăiască, el depindea de caritate. Lepra era într-adevăr o moarte vie.


46 În toate zilele, cât timp este rana în cel lepros, să fie pângărit; el este necurat; să locuiască singur; în afara taberei să fie locuința lui.
47 De asemenea haina în care se află rana leprei, fie ea haină de lână, sau haină de in,

Haină. Adică, orice articol de îmbrăcăminte. Cele mai multe haine purtate de izraeliţi erau făcute din lână sau in. În anumite condiţii de climă, pe ele puteau să apară pete mucegăite.


48 Fie în urzeală sau băteală, a inului sau a lânii; fie ea în piele sau în orice lucru făcut din piele;
49 Și dacă rana este verzuie sau roșiatică în haină, sau în pielea hainei, fie în urzeală, sau în băteală, sau în orice lucru din piele, aceasta este o rana de lepră și să fie arătată preotului.
50 Și preotul să se uite la rană și să închidă lucrul care are rana șapte zile;
51 Și să se uite la rană în ziua a șaptea, dacă rana s-a întins în haină, fie în urzeală, fie în băteală sau în pielea hainei, sau în orice lucru care este făcut din piele, atunci rana este lepră care roade; acel lucru este necurat.

Lepră învechită. Adică lepră vătămătoare (RSV)

Note suplimentare pentru capitolul 13

Multe din simptomele enumerate în acest capitol despre diferitele feluri de lepră, diferă de

simptomele bolii cunoscute acum sub acest nume. Ba mai mult, prevederile mozaice pentru curăţirea ceremonială lasă să se înţeleagă că cei ce sufereau de astfel de forme de lepră se vindecau într-un timp scurt. Până de curând nu a fost găsit nici un tratament pentru lepra adevărată.

Cuvântul tradus lepră este din ebraicul şara‘, care înseamnă a doborî. O persoană infectată de lepră era doborâtă, fiind considerată ca o pedeapsă divină pentru fapte păcătoase. Acest lucru a fost adevărat în cazul Mariei (Numeri 12,10), al lui Ghehazi (2 Regi 5,27) şi Azaria (2 Regi 15,5). În alte cazuri amintite în Vechiul Testament, nu este clar dacă acest principiu rămâne adevărat (2 Regi 5,1; 7,3). Gesenius consideră că şara‘ se poate schimba cu gara‘, conţinând astfel ideea de râie. Cuvântul grecesc lepros, de unde vine şi cuvântul nostru de lepră, înseamnă râie, scabie, accidentat. Lepra modernă, elephantiasis graecorum, este de trei feluri, lepra tuberculoides, caracterizată prin tubercule, lepra moculosa, caracterizată prin pete sau vrăji şi lepra anaesthetica, sau aceea care afectează sistemul nervos.

Pare mult mai probabil că lepra din Levitic 13 este un termen descriptiv general al diferitelor boli de piele, precum psoriazis, vitiligo şi lepra adevărată. Cele mai multe simptome descrise aici par mult mai asemănătoare cu lepra mosaica, sau psoriazis. Umflătura amintită în versetul 2 poate fi asemănătoare cu tuberculele caracteristice ale leprei tuberculoides, sau posibil lepra anaesthetica. Pata de atâtea ori amintită este considerată de unii ca fiind asemenea cu vitiligo, o boală tropicală care are acest simptom caracteristic. La vitiligo părul părţilor atinse devine alb, ca în versetul 3. Boala începe ca o pată colorată, se întinde şi cuprinde adesea regiuni întinse de piele. Este nevătămătoare, dar desfigurează înfăţişarea, mai ales a acelora cu tenul închis.

Faptul că există variaţii în simptomele leprei amintite în acest capitol suportă mai departe şi ideea că în termenul general de lepră sunt cuprinse mai mute boli care pot să lovească pielea. Într-o vreme când ştiinţa medicală nu exista ca atare, ar fi fost un lucru dificil pentru preoţi să pună diferite diagnostice varietăţilor de boli care afectau pielea, când erau în multe privinţe asemănătoare şi pentru care nu existau denumiri specifice. După cât se pare, Moise a grupat aceste boli înrudite sub un termen general de şara’ , pe care traducerile noastre l-au redat prin lepră.

Ideea de a-i ţine în carantină pe cei loviţi de boli molipsitoare pare să-şi aibă originea la poporul iudeu, o măsură de siguranţă dată lor de Dumnezeu. Părerea unora este că ideea biblică de segregare a persoanelor care au lepră a dus la practica de izolare a acelora care sufereau cu adevărat de lepră în timpul Evului Mediu. În general, s-a căzut de acord că adevărata lepră este originară din Egipt şi nu este de mirare ca poporul iudeu să fi contractat lepra şi alte boli similare în timp ce era acolo (Exod 15,26; Deutronom 28,27.35).

Lepra din zidul caselor, sau din haine, lua forma unor pete de culoare roşie-verde. Aceasta pare să fi fost mucegai sau ciupercă, şi deşi deosebită de lepra oamenilor, probabil că arăta că încăperea nu era sănătoasă ca locuinţă. Îmbrăcămintea afectată putea, de asemenea, să răspândească o boală de ciupercă la fiinţele omeneşti. Comentariile lui Ellen G. White

45 DA 262, 776

46-52 MH 278


52 De aceea să ardă haina aceea, fie urzeală, fie băteală, în lână sau in, sau orice lucru din piele în care este rana, pentru că este lepră care roade; să fie ars în foc.
53 Și dacă preotul se uită și, iată, rana nu s-a întins în haină, fie în urzeală, fie în băteală sau în orice lucru din piele,
54 Atunci preotul să poruncească să se spele lucrul în care este rana și să mai fie închis încă șapte zile;
55 Și preotul să se uite la rană, după ce este spălată; și, iată, dacă rana nu și-a schimbat culoarea și rana nu s-a întins, este necurată; să o arzi în foc; este roasă dinăuntru, fie pe față, fie pe dos.
56 Și dacă preotul se uită la ea și, iată, rana este cumva mai întunecată după spălare, atunci să o rupă din haină sau din piele sau din urzeală sau din băteală;
57 Și dacă aceasta încă apare în haină, fie în urzeală, fie în băteală sau în orice lucru de piele, aceasta este o rană care se întinde, lucrul care are rana să îl arzi cu foc.
58 Și haina, fie urzeală, fie băteală, fie orice lucru din piele, pe care îl vei spăla, dacă rana s-a depărtat de la acele lucruri, atunci să le speli a doua oară și vor fi curate.
59 Aceasta este legea rănii de lepră într-o haină de lână sau de in, fie în urzeala, fie în băteala ei, sau în orice lucru de piele, pentru a-l declara curat, sau a-l declara necurat.